Sistemul international contemporan. Structura sistemului international. Rolul organizatiilor internationale in politica mondiala. Organizatia Natiunilor Unite si rolul sau in mentinerea pacii.

Sistemul international contemporan. Structura sistemului international. Rolul organizatiilor internationale in politica mondiala. Organizatia Natiunilor Unite si rolul sau in mentinerea pacii.

Sistemul international contemporan. Structura sistemului international

Orice sistem si implicit sistemul international este definit ca fiind alcatuit dintr-un numar de actori, o configuratie (distributia actorilor) si relatia, procesele care au loc intre actori.

Sistemul international sau sistemul de state se formeaza atunci cand doua sau mai multe state au un contact suficient intre ele si un impact suficient unul asupra deciziilor celuilalt pentru a le face sa se comporte -cel putin intr-o anumita masura -ca parti ale unui intreg

Intrebarea care se pune este, din ce moment putem vorbi despre un sistem international ? Exista opinii conform carora se poate vorbi de un sistem international inca din antichitate dar cei mai multi autori considera ca putem vorbi despre politica internationala din momentul in care actorii internationali devin statele moderne, cel mai adesea constituite pe un teritoriu locuit de un anumit grup national.

Europa medievala nu putea face o distintie clara intre afaceri interne si afaceri externe, si de aceea nu putea avea nimic asemanator unui adevarat sistem de relatii internationale.

Sistemul international a fost ajutat sa se formeze atat de necesitatea de teritorializare a religiei, cat si de vointa de putere manifestata de elitele oficiale in noile razboaie din secolul al XVI-lea. Noul sistem era structurat pe doua principii de baza, ambele favorizand, atunci cand puteau fi respectate in intregime, statul teritorial suveran.

Primul principiu era excluziunea. Toate entitatile care au coerenta teritoriala si nu au suveranitate exclusiva in interiorul propriilor granite sunt deligitimate progresiv si excluse din sistemul international. Astfel, Biserica, in calitate de institutie pan-europeana, ordinele militare monastice, Liga Hanseatica si orasele stat au fost cu toatele fie eliminate, fie marginalizate ca actori internationali in cursul secolului al XVII-lea. Nici Liga, nici Papalitatea nu au jucat vreun rol in procesul de pace de la Westfalia. Pacea de la Westfalia este cruciala pentru faptul ca a initiat dubla depolitizare care a structurat sistemul international pana in 1914. Prima depolitizare a fost interna: printr-o acceptare sporita a normelor de neinterventie, statele si-au permis reciproc sa obtina controlul asupra propriilor societati si sa reduca intr-un grad considerabil nivelul conflictelor interne. Cea de-a doua depolitizare este externa. Statele au ocolit ideologia ca principiu al relatiilor dintre ele in favoarea primatului ratiunii de stat. De aceea, relatiile interstatale au putut fi in primul rand o chestiune referitoare la balanta puterii.

George Modelski concepe evolutia sistemului international in termenii unor cicluri succesive ale marilor puteri. El deosebeste cinci cicluri ale sistemului internațional, reprezentat fiecare de dominarea sistemului de catre una dintre urmatoarele puteri : Portugalia, Olanda, Marea Britanie si Statele Unite.

Ciclul portughez - din 1497 ( expeditia lui Vasco da Gama din India) si pina in momentul cuceririi in 1580 a Portugaliei de catre Spania.

Ciclul olandez - incepe aproximativ in 1580 si se sfirseste cu Pacea de la Utrecht (1713).

Ciclul britanic I - incepe in preajma anilor 1710 si se sfirseste in 1783, dupa razboiul de independenta al coloniilor americane.

Ciclul britanic II - incepe odata cu Congresul de la Viena (1815)si ia sfarsit dupa primul razboi mondial.

Ciclul american - incepe in jurul anului 1918 si este inca in plina desfasurare.

In descrierea fiecarui ciclu, autorul a avut in vedere urmatoarele caracteristici : dominatia acestor puteri asupra marilor, a celor mai importante rute comerciale si punctele de sprijin de interes strategic ale acestora.

Teoreticienii RI se centreaza asupra a trei tipuri de configurare a sistemului :

Unipolaritatea - presupune existenta unei singure puteri majore care domina sistemul international.

Bipolaritatea - implica existenta a doua mari puteri oponente ce domina o anumita parte a sistemului, este considerata ca fiind cea mai stabila configuratie a sistemului ; situatia bipolara tipica este cea din timpul Razboiului Rece, cu Statele Unite si URSS ca singure puteri mondiale.

Multipolaritatea - implica existenta a cel putin trei mari puteri care sa domine sistemul, fiind considerata o configuratie stabila a sistemului international. In opinia specialistilor sistemul international a fost multipolar intre Pacea din Westfalia (1648) si sfarsitul celui al doilea razboi mondial.

O alta teorie importanta a structurii sistemului international ii apartine lui Immanuel Wallerstein, care considera ca sistemul international a fost impartit inca de la inceputurile sale in trei cercuri concentrice, o structura triadica, determinata de legaturile economice fundamentale ce lasa loc controlului exercitat asupra sistemului de catre o putere-hegemon. Aceasta structura consta din :

1. Centru - alcatuit din puterile majore : acestea sunt nu numai puterile care au interese la scara mondiala, avand si capacitatile de a le apara, ci sunt si acele puteri care detin o influenta mare asupra respectarii lor.

2. Semiperiferie - consta in principal din trei mari categorii de state :

- foste puteri centrale aflate intr-o pozitie descendenta (Spania) ;

- puteri aflate in zona periferica si care se afla intr-o pozitie ascendenta, SUA in secolul al XIX-lea, Japonia la inceputul sec. XX si in prezent China ;

- puterile regionale, subsistemice - puteri ale caror interese si capacitati nu depasesc aria propriului subsistem al relatiilor internationale. Este cazul Taiwanului, Coreea de sud, Singapore.

3. Periferie - este compusa din acele state care nu au nici interese sistemice, dar nici capacitati semnificative, chiar raportate la sfera propriului subsistem al relatiilor internationale. Sunt state cu economii slab dezvoltate, cu capacitati militare reduse si a caror securitate depinde in mare masura de aranjamentele internationale ale marilor puteri. Ex. Portugalia, Irlanda, statele din sud-estul Europei, statele africane.

Immanuel Wallerstein distinge patru epoci in evolutia sistemului international:

1450-1640 tentativa de constituire a economiei europene;

aparitia si dezvoltarea circulatiei monetare la nivel european;

schimbul, comertul - faciliteaza relatiile internationale, comunicarea.

tentativa de constituire a unui sistem european comunicational

(dupa razboiul de 30 de ani- diverse interese)

perioada ,,echilibrului european", Marile Puteri ajung la conclu

zia ca e necesar echilibrul pentru a fi eliminate razboaiele; Con-

gresul de la Viena(1815).

Secolul XX (dupa 1917) statele ca entitati juridice si politice, doresc

constituirea unui sistem organizational -institutional de relatii.

Impactul social foarte important al ideilor despre sistemul international-mondial, da adevarate puteri statelor si individului. ,,Capacitatea omului de a participa in mod inteligent la evolutia propriului sistem este dependenta de capacitatea sa de a percepe intregul".

Jean - Baptiste Duroselle: Incearca sa gaseasca traseele evolutiei mondiale si sistemului international; vorbeste despre regularitati si iregularitati in evolutia sistemului international;

E printre putinii autori care fixeaza in secolul XVI debutul sistemului international;

Secolul XVI - 1945: perioada definita prin constituirea teoriei si dreptului international ca set de abordari ale conduitei in sistemul international. Contine doua etape:

Secolul XVI - 1914: sistemul international Lumea europeana

1914 - 1945 incep sa se vada consecintele revolutiei industriale; se contureaza puterile din al doilea razboi mondial.

Dupa 1945 - sistemul international contemporan.

Caracteristicile lumii europene (secolul XVI - 1914):

- existenta statelor moderne: administratii, impozite, armate permanente;

- enorma superioritate a Europei din punct de vedere tehnic si militar si diferenta de potential fata de alte popoare din lume;

- evenimente, fapte care au dus la cucerirea restului lumii de catre europeni;

- epoca aurului- posesia aurului a inspirat foarte mult gandirea economica- numeroase formule politice si militare, comerciale.

Reguli care au functionat in aceasta perioda

Anumite Puteri, chiar Mari Puteri au fost capabile sa-si asigure propria securitate, prin ele insele - posibilitatea de reactie la orice eveniment sau adversitate luata izolat sau comune (Anglia, Spania, Franta, Austria, Rusia, Prusia);

Daca o Putere tindea sa-si asigure hegemonia intr-un segment teritorial, politic, ea suscita contra ei coalitii care sfarseau prin a fi invingatoare - regula echilibrului european

Formula compensatiei - nu erau excluse cuceririle teritoriale in detrimentul statelor mici si mijlocii (la periferiile Marilor Puteri);

Crearea statelor tampon (pentru ca spiritul de pace sa fie probat intre puteri);

Regulile compensatiei si statelor tampon au fost extinse de europeni in cuceririle teritoriale;

Marile Puteri au constituit, in detrimentul puterilor mici si mijlocii, concertul european, in cadrul caruia se luau decizii (consfatuiri colective, conferinte internationale);

Urmare a acestor practici, reguli, a aparut dreptul international ca o precizare a cadrului legal de actiune in sistemul international:

Apar protocoale intre parti

Apar legatiile si ambasadele

Interdictia exterminarii prizonierilor

Dreptul la razboi-razboaiele trebuie sa aiba o forma conventionala

S-au precizat categoric drepturile neutrilor

S-a admis ca fiecare teritoriu are un posesor legitim ,,proprietar"

S-a interzis anexarea fara un tratat formal;

Vointa statelor de a achizitiona aur (s-a reusit ca statele sa prezinte sisteme monetare- conventia de evaluare a admis ca aurul confera stabilitate mai mare; schimb superior trocului); apar fenomene de criza;

Cucerirea teritoriilor non-europene a fost considerata de europeni nu numai o posibilitate ci si un drept de exercitare a unei autoritati, drept de a exercita asuprirea si convertirea.

Politica europeana a fost transformata in secolul XIX de catre trei forte destul de diferite: nationalismul, conservatorismul si liberalismul

Nationalismul a reorganizat apartenenta la sistemul de state printr-o politica de uniune si secesiune. El a inlocuit in mare parte un principiu al legitimitatii cu un altul, mai puternic, substituind loialitatii fata de coroana si constitutiei, religioasa calitatea de membru al natiunii.

Conservatorismul a oferit o noua baza pentru ordinea internationala. Echilibrul in politica dintre state a evoluat de la conflict la colaborarea explicita si relativ durabila. Scopul acestei cooperari era de a evita conflictele majore si de a interveni in conflictele statelor mai mici in scopul de a pastra stabilitatea si de a limita oportunitatile ca forte revolutionare sa preia puterea. A implicat si o forma mai stransa de colaborare intre Austria, Rusia si Prusia.

Liberalismul, prin contrast, era o doctrina politica si economica capabila sa creeze o ordine internationala dincolo de stat. El a inaugurat un domeniu al activitatii non-statale care a legat natiunile una de cealalta. Liberalismul a redefinit functiile statului: acesta era un guvernamant cu dubla limitare care exista pentru a asigura telurilor private ale cetatenilor in societatea civila interna si pentru a proteja comertul privat international al indivizilor. Liberalismul politic international de la Kant incoace, sustine ca actiunile externe ale statelor au nevoie de legitimare pozitiva la fel de mult ca si cele interne, ratiunea de stat nu va mai fi suficienta. Ele trebuie supuse aprobarii cetatenilor prin intermediul reprezentantilor lor.

Socialismul, predica internationalismul dar nu detinea o viziune coerenta asupra unei ordini internationale.

Modificari de conduita dupa 1914:

-regula legitimitatii teritoriale a posesorului in contradictie cu regula nationalitatilor;

-aparitia dreptului international si sentimentele filantropice nu fac sa dispara raporturi de tip sclavagist modern;

-strategia militara pe baza armatelor de profesie si fortaretelor a fost bulversata in secolul XIX;

-evolutia industriala- acomodarile produse de aceasta au permis unor state noi, precum SUA, sa iasa pe arena internationala.

Caracteristicile dupa 1945

-dispar regulile care au functionat pana in secolul XIX;

-nu mai exista Mari Puteri propriu-zis europene;

-apar doua superputeri care sunt ,,blocate" de arma nucleara;

-apare formula ,,echilibrului terorii";

-nu se mai inregistreaza constituirea de coalitii contra hegemoniei, pentru ca exista cele doua superputeri si in jurul fiecareia graviteaza sateliti;

-existenta sferelor de influenta;

-nu mai functioneaza sistemul compensatiilor, desi se inregistreaza aparenta unei simetrii (SUA, URSS);

-sistemul statelor tampon (zone ale neutralitatii, denuclearizate);

-nu mai exista ,,concerte mondiale", dar esenta lor persista;

-dreptul international de esenta europeana - totalmente bulversat datorita faptului ca in timpul razboiului rece s-a incercat ideologizarea dreptului international; mondializarea surselor dreptului international;

-opinia publica mondiala incurajeaza diplomatia publica;

-nu exista continuitate cu vechile cicluri economice;

-functioneaza teza dreptului la independenta teritoriala in loc de res nullis;

-regula autodeterminarii nationale (interpretabila si dupa 1989) a fost inlocuita cu cea a stabilitatii frontierelor;

-din punct de vedere strategic, inovatiile tehnologice legate de armele nucleare au facut loc totusi ,,razboaielor de subversiune".

Organizatiile internationale contemporane

Ce este o organizatie internationala

Societatea contemporana se caracterizeaza printr-o multiplicare a organizatiilor internationale.

Exista organizatii stabilite prin conventie si avand o personalitate institutionala recunoscuta. Dar exista si structuri informale, nefondate pe un text juridic strict, care sa asigure o concertare intre state.

In sensul clasic, o organizatie internationala este ,,o asociatie de state, constituita printr-un tratat, dotata cu o constitutie si cu organe comune, avand o personalitate juridica distincta de aceea a statelor membre" (sir Gerald Fitzmaurice).

Organizatiile internationale interguvernamentale sunt create de un instrument juridic care stabileste acordul statelor implicate. Este vorba de un tratat, ce poate fi numit ,,pact" (Liga Natiunilor, Tratatul de la Varsovia), ,,constitutie" (OIM), ,,carta" (ONU). Statele semnatare ratifica acest act important conform regulilor lor constitutionale interne. Tratatul intra in vigoare cand, dupa cum stipuleaza in una din clauzele sale finale, un numar minim de state l-a ratificat.

In principiu, numai statele suverane au calitatea de a fi membre ale acestei organizatii. Statele fondantoare sunt membre ordinare iar statele care adera ulterior sunt membre admise. Admiterea, retragerea sau excluderea se supun unor proceduri si criterii precise, fixate prin actul constitutiv.

Orice organizatie internationala dispune, in intelesul strict al termenului, de personalitate juridica. Aceasta ii consolideaza permanenta, ii ofera capacitatea de a putea indeplini misiunile care ii sunt atribuite (principiul de specialitate) si implica o autonomie financiara.

Evolutia numarului de organizatii

Aceste organizatii se articuleaza, in functie de modalitati foarte variabile, in jurul a cinci feluri de organe:

-un organ deliberativ plenar (Adunarea Generala ONU, Conferinta FAO), la care participa toate statele membre si care decide politica generala a organizatiei,

-un organ deliberativ restrans (Consiliul de Securitate al ONU, Consiliul de Administratie al OIM), ce cuprinde un numar restrans de state (alese de organul plenar si/sau numite in functie de pozitia lor aparte in domeniul respectiv). Acest organ are dreptul sa ia decizii operationale;

-un organ administrativ (Secretariatul general al ONU, Biroul International al Muncii), ce se ocupa de functionarea cotidiana a organizatiei;

-organe tehnice si consultative (Consiliul Economic si Social al ONU, Comitetul Economic si Social al Comunitatii Europene).

-eventual organe jurisdictionale (Curtea Internationala de Justitie- pentru ONU, Curtea de Justitie a Comunitatii Europene).

Competentele organizatiilor internationale pot fi foarte diverse. Aceste competente pot fi normative: elaborarea textelor (ex. Conventii in ceea ce priveste dreptul muncii); coordonarea actiunii statelor membr si mai ales controlul acesteia. Alte competente pot fi operationale: mentinerea pacii, asistenta tehnica, ajutorul financiar, cooperarile diverse.

Organizatiile nonguvernamentale (ONG)

,,O organizatie nonguvernamentala sau o asociatie internationala este o institutie creata dintr-o initiativa privata sau mixta (state si persoane private) -cu excluderea oricarui acord interguvernamental, regrupand persoane private sau publice, fizice sau morale". Drept international public, 1994

Putin numeroase in secolul XIX, Crucea Rosie, Internationala muncitoreasca, ONG-urile au luat amploare in secolul XX, raspunzand nevoilor tuturor felurilor de schimburi si cooperari intre grupuri sau intre indivizi: informatii stiintifice, tehnice, juridice, ajutor umanitar, federatii de sindicate si partide, sport. In general aceste organizatii nu sunt considerate de state drept entitati transnationale, ele nu exista decat ca organizatii interne.

Organizatia Natiunilor Unite si rolul sau in mentinerea pacii

La incheierea celui de al doilea razboi mondial, 1945 a fost infiintata ONU cu scopul mentinerii securitatii colective si a pacii.

ONU este formata din 6 organisme si o serie de institutii specializate.

Adunarea Generala - reprezinta organul central in care toti membrii organizatiei sunt reprezentati si dispun de un vot. Activitatea se desfasoara in cadrul unei sesiuni anuale si a sesiunilor extraordinare, la cererea Consiliului de Securitate. Rolul Adunarii Generale este de a admite noi membri, de a alege Secretariatul General si membrii pentru celelalte organisme componente, de a rezolva problemele legate de actele de agresiune, de a controla bugetul. Masurile sunt adoptate prin majoritate simpla, in cazuri mai importante se cere o majoritate de 2/3 din voturile membrilor prezenti.

Secretariatul ONU - lucreaza cu 8 departamente(afaceri politice, economice etc.)

Consiliul de Securitate - are responsabilitate pentru mentinerea pacii si securitatii in lume. Este format din 5 membri permanenti (Anglia, China, Franta, SUA, Rusia) cu drept de veto si din 10 membri nepermanenti, 5 alesi pe o perioada de 2 ani si 5 pe un an. Deciziile sunt luate prin votul a 9 membri, dar un singur veto al unui membru permanent stopeaza orice actiune. Natiunile care n-au membri in Consiliu pot fi invitate sa participe fara drept de vot la deliberarile in care sunt implicate.

Consiliul de Tutela - se ocupa de teitoriile aflate sub tutela sau mandat, avand in vedere procesul trecerii acestora la suveranitate.

Consiliul Economic si Social (ECOSOC) - care se ocupa de de promovarea unor standarde mai inalte de viata si justitie sociala este format din 27 de membri alesi, din care 1/3 se inoiesc. Una din sarcinile Consiliului este coordonarea activitatii agentiilor specializate ale ONU:

UNESCO - Organizatia Natiunilor Unite pentru educatie, stiinta si cultura(1949)

UNEP - Programul Natiunilor Unite pentru mediu (1972), are sediul la Nairobi

FAO - Organizatia Natiunilor Unite pentru agricultura si alimentatie, are sediul la Roma

OIT - Organizatia Internationala a Muncii - are sediul la Geneva

BIRD - Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, care da imprumuturi pentru reabilitarea economiilor unor state care trec prin dificultati. Deciziile se iau printr-un sistem de votare ce depinde de contributiile aduse la formarea capitalului bancii, controlul revenind unui grup de tari occidentale.

ICJ - Curtea Internationala de Justitie cu sediul la Haga se ocupa de judecarea disputelor de ordin juridic dintre natiuni. Este formata din 15 judecatori alesi pentru 8 ani

La implinirea a 55 de ani de la infiintare, ONU a organizat cea mai mare reuniune de lideri politici din intreaga lume (147 de sefi de state si guverne, circa 6000 de membri ai delegatiilor oficiale si 5500 de jurnalisti)- Summitul Mileniului - care s-a incheiat cu adoptarea unei declaratii. Declaratia Mileniului are opt pagini si contine 32 de articole, in care se afirma rolul central al ONU in reglementarea conflictelor si instituirea unei lumi mai juste. In preambul, declaratia afirma "egalitatea suverana a tuturor statelor" si subliniaza ca principala sfidare actuala este de a face in asa fel incat mondializarea sa devina o forta pozitiva pentru intreaga umanitate. Sunt enumerate valorile fundamentale ale omenirii: libertatea, egalitatea, solidaritatea, toleranta, respectul pentru natura, impartirea responsabilitatilor. Pentru sporirea eficacitatii ONU in mentinerea pacii si securitatii trebuie ca statele membre sa-i puna la dispozitie mijloacele necesare pentru o mai buna indeplinire a acestei misiuni. {efii de stat si de guvern s-au aratat decisi sa lupte intr-un mod concertat impotriva traficului de arme, a razboaielor, a criminalitatii transnationale si a drogurilor. Un alt deziderat este lupta impotriva saraciei, considerat unul dintre cele mai "abjecte si umilitoare" fenomene ale lumii contemporane.

Obiectivele asumate pana in anul 2015 sunt:

Reducerea cu jumatate a numarului de locuitori ai planetei care traiesc cu mai putin de un dolar pe zi;

Asigurarea unei educatii primare pentru toti copiii lumii;

Reducerea cu doua treimi a mortalitatii copiilor in varsta de sub cinci ani si mortalitatii materne cu trei sferturi;

Oprirea raspandirii SIDA ;

Participantii se angajeaza sa promoveze democratia si statul de drept si sa asigure protectie grupurilor vulnerabile, in special a copiilor si refugiatilor. Sunt preconizate masuri speciale in favoarea Africii, precum anularea datoriilor, facilitarea accesului la piete de desfacere si cresterea ajutoarelor economice destinate dezvoltarii statelor de pe acest continent.

In ultimul capitol, consacrat intaririi ONU se decide "afirmarea rolului central al Adunarii Generale" si "redublarea eforturilor pentru reformarea procedurilor Consiliului de Securitate sub toate aspectele."