Socialismul si social democratia

De la UPSCE la P.S.E.

I.1 Socialismul si social democratia

Socialismul este ideologia conform careia bunastarea comuna se dobandeste prin implementarea politica a sistemului economic socialist[1].

Socialismul este un produs al lumii moderne si, in special, al dezvoltarii capitalismului industrial la inceputul secolului al XIX-lea. Originile sale sunt strans legate de aparitia modului de productie capitalist si de dezvoltarea societatilor urbane industriale. Intrarea pe scena istoriei a unei noi clase sociale-muncitorii industriali liberi-care trebuiau sa-si vanda forta de munca posesorilor de capital, a fost insotita de o ideologie politica aparatoare a drepturilor celor dintai. Ideologii socialismului isi propuneau sa-i ridice contra burgheziei profitoare si acaparatoare.[2]

Ideile socialiste izvorau din dorinta de a se gasi modalitati de a fi conciliate libertatea si egalitatea, astfel incat sa aiba loc o distribuire echitabila a avutiei nationale catre toti cetatenii. Ascensiunea partidelor de stanga a fost determinata de cresterea numerica a proletariatului industrial. Un moment important pentru familia socialista europeana l-a constituit primul congres al Internationalei Socialiste de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, care a avut loc la Frankfurt pe Main. Decalaratia emisa la sfarsitul acestui congres a marcat indepartarea ideologica de marxism.[3]

Socialismul ca ideologie se naste asadar sub forma unui antiliberalism, a unui protest moral, economic si politic la adresa ideologiei burgheze in ascensiune. Socialismul va sustine egalitatea conditiilor prin suprimarea proprietatii particulare si socializarea economiei prin participarea la puterea politica a reprezentantilor maselor salariale. Isi propune, inainte de toate, egalitatea sociala, adica egalitatea reala a conditiilor de viata si nu numai egalitatea juridica, formala, preconizata de reprezentantii liberalismului. Se denunta, astfel, abuzurile industrialismului capitalist datorate liberei concurente si individualismului egoist. [4]

Socialismul este un concept, o ideologie, o colectie de miscari politice care au evoluat si s-au ramificat de-a lungul timpului. La inceput, s-a bazat pe proletariatul organizat cu scopul de a cladi o societate lipsita de clase sociale. Dar, pana la urma se concentreaza din ce in ce mai mult pe reforme sociale in cadrul democratiilor moderne. Conceptul si termenul de socialist se refera de asemenea la un grup de ideologii, un sistem economic sau un stat care exista sau care au existat.[5]

In teoria marxista socialismul se refera la o societate care va urma dupa caderea capitalismului, si in unele cazuri care se va dezvolta mai tarziu in comunism. Marxismul si comunismul sunt doua ramuri specifice ale socialismului. Cele doua nu reprezinta socialismul ca un tot.

Folosirea termenului s-a raspandit foarte rapid si a fost folosit diferit in diferite locuri si momente, atat de grupuri cat si de indivizi care se considera socialisti sau oponentii acestora. Desi exista o mare diversitate de opinii printre grupurile socialiste, toti sunt de acord ca isi au radacinile comune in luptele din secolul al XIX-lea si al XX-lea ale muncitorilor din industrie si din agricultura, lupte duse conform principiului solidaritatii si aparand o societate egalitarista, cu o economie care, in viziunea lor, ar fi servit masele largi populare, nu doar pe putinii bogati.

            Definitia socialismului conform DEX reprezinta ansamblul doctrinelor social-politice care urmaresc reformarea societatilor umane prin desfiintarea proprietatii private asupra mijloacelor de productie si de schimb si punerea acestora sub controlul statului; socialism stiintific reprezinta ansamblul conceptiilor marxist-leniniste privitoare la structura si dinamica proceselor trecerii omenirii de la oranduire capitalista la oranduire comunista. Socialismul utopic este ansamblul conceptiilor socialiste care propun instaurarea oranduirii socialiste ca o cerinta a ratiunii, ca o concretizare a unui ideal moral. In teoria marxista, oranduirea sociala bazata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare aliata cu celelalte clase si categorii sociale muncitoare, pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie si pe realizarea retributiei potrivit principiului "de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa munca depusa."[7]

Diferitele idei si experiente socialiste ce se vor derula pe parcursul secolului XIX de la cele "utopice" la cele autointitulate "stiintifice" si de la acestea la cele revizionist social-democrate, desemneaza incercarile de a concepe si apoi de a aplica, impune sau remodela o organizare "sociala" ce se dorea mai dreapta si mai echitabila. Dincolo de catracterul difuz al notiunii, datorat, in special ulterioarelor avataruri ideologico politice ale acesteia, consideram ca in sensul sau de baza, generic socialismul este reactia sociala fata de ordinea sociala moderna, esentialmente polarizata, nascuta prin acumularea primitiva a capitalurilor. Din aceasta perspectiva, dincolo de evolutiile sale - utopic - premarxista , revolutionar - marxista, reformist - antimarxista - socialismul apare ca o expresie ideologica emancipatoare a miscarii muncitoresti, forma politica de opozitie fata de capitalismul antreprenorial  si liberalismul clasic, proces de socializare a valorilor lansate lumii moderne de ideile revolutiei de la 1789.[8]

Evolutia ideologica a partidelor social-democrate si socialiste din tarile Europei Occidentale dupa 1950 se caracterizeaza prin respingerea socialismului revolutionar marxist si accentuarea strategiei reformist-pragmatice confirmata in praxisul politic. [9]

Declaratia primului Congres al Internationalei Socialiste de la Frankfurt pe Main (1951), intitulata: "Cu privire la scopurile si sarcinile socialismului democratic", marcheaza o noua indepartare ideologica de marxism si o internationalizare crescanda a social democratiei.

O serie de partide socialiste europene: Partidul Social Democrat din Republica Federala a Germaniei (SPD), Partidul Socialist din Austria (SPO), Partidul Britanic al Muncii(BLP), Partidul Socialist Belgian(PSB), Partidul Muncii din Olanda (PvdA), Partidul Socialist al muncii din Suedia(SAP), Sectiunea Franceza a Internationalei Muncitoresti, devenita dupa 1969 Partidul Socialist Francez(PSF), Partidul Socialist Italian(PSI), Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol(PSOE), Partidul Socialist Portughez (PSP) adopta si dezvolta linia nemarxista a socialismului democratic si reformist in spiritul Declaratiei de la Frankfurt pe Main.

Partidele social-democrate si socialiste europene nu se mai considera, in mod auto-restrictiv partide ale clasei muncitoare.[10]

I.2 Scurt istoric al P.S.E.

            Departe de a constitui un partid in sensul conventional, europartidele sunt actori partizani extraparlamentari in plina evolutie, compusi in principal, din membrii partizani nationali din aceeasi familie dar si prin extensie, din actori partizani cu profil european si chiar international, sunt dotate cu o structura supranationala care le permite acestor actori partizani sa stabileasca legaturi reticulare si sa interactioneze incercand sa pastreze contactul, ba chiar sa coopereze pentru a indeplini o serie de functii superstructurale, intr-o Europa cu niveluri multiple. Dezvoltarea lor depinde in special de procesul de integrare europeana precum si de cadrul partizan national.[11]

            La inceputurile integrarii europene, institutiile europene nu s-au prea interesat de partidele europene. Aceasta independenta n-a impiedicat aparitia si consolidarea treptata a europartidelor. Abia odata cu primele alegeri europene directe din 1979 s-a putut observa o recunoastere directa a europartidelor de catre institutile europene.[12]

Articolul 138 A al Tratatului de la Maastricht, prevedea ca partidele politice la nivel european sunt importante ca factor de integrare in cadrul Uniunii. Ele contribuie la formarea unei constiinte europene si la exprimarea vointei politice a cetatenilor Uniunii.[13]

Istoria P.S.E.. porneste de la A Doua Internationala Socialista (IS), reconstituita la Frankfurt in timpul reuniunilor din 30 iunie - 3 iulie 1951. Nasterea formala a partidelor socialiste din Comunitatea Europeana (PSCE) deschidea calea dezvoltarii europartidului social - democrat.

            Socialistii europeni au organizat primul Congres in ianuarie 1957, format din PSF (Franta), SPD (Germania), PSB (Belgia), PvdA (Olanda), POSL (Luxemburg), PSDI (Italia). Principalele scopuri ale PSCE erau dezvoltarea relatiilor extranationale.[14]

            De-a lungul istoriei P.S.E.. au avut loc sase Congrese: de la Haga (1992), Barcelona (1995), Malmö (1997), Milano (1999), Berlin (2001), si Bruxelles (2004).[15]

            La Congresul de la Haga din 1992 UPSCE (Uniunea Partidelor Socialiste din Comunitatea Europeana) devine P.S.E.. La Congresul P.S.E. de la Barcelona (martie 1995) s-a decis primirea ca observatori a sase partide din spatiul ex-comunist: Ceská Strana Sociálne Demokratická (CSSD), Magyar Szocialista Párt (MSZP), Socjademokratickracji Rzeczypospolitej Polskiej (SDRP), Strana Demokratickej Lavice din Slovacia (SDL), Socialnodemokraticka Strana Slovenska (SDSS) si Zdruzena Lista Socilanih Demokratov din Slovenia (ZLSD). In afara acestei exdinderi estice, P.S.E. a primit ca partid membru Ethniki Demokratiki Enosi Kyprou (EDEC).

            Deschiderea spre est se va accentua in urmatorii ani: Unia Pracy poloneza (UP), Latvijas Socialdemokratiska Stradnieku Partija (LSDSP), Lietuvos Socialdemokratu Partija (LSDP), Möödukad din Estonia (ME), Partidul Democrat (PD, Romania), si Partidul Social Democrat Roman (PSDR).[16] 

            Astfel prezenta partidelor din est s-a consolidat treptat in cadrul P.S.E.. La Congresul de la Milano (martie 1999) toate partidele observatoare din centrul si estul Europei ca si partidul observator turc au devenit membrii asociati. Asta ducea numarul acestora la 14 partide raspandite in 12 state, din care 9 din centru si est (unul din Cehia, unul din Ungaria, unul din Slovenia, doua din Slovacia, doua din Polonia, doua din Romania, unul din Letonia, unul din Lituania si unul din Estonia), unul din Elvetia, unul din Islanda si unul din Turcia.[17]

            Noul presedinte al P.S.E., Poul Nyrup Rasmussen, a sustinut optiunea de a se permite cetatenilor sa adere la P.S.E.. Finalitatea acestor intentii este de a transforma P.S.E. intr-un partid in sensul conventional al cuvantului.[18]

            In anii 1990, in P.S.E. au fost acceptati Comisia Permanenta de Femei, tinerii din ECOSY (European Community Organization of Socialist Youth), presedintii grupurilor socialiste din Comitetul Regiunilor si al Uniunii Europene Occidentale (UEO), precum si presedintele Parlamentului European, presedintele in exercitiu al Consiliului, presedintele Comitetului Regiunilor si presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, cand aceste posturi sunt detinute de membrii ai P.S.E.. In 1997, P.S.E. urmareste sa-si consolideze legaturile cu social-democratii din Parlamentul European si din Consiliul Europei, sa stabileasca legaturi cu social democratii din celelalte institutii ale UE (Consiliul si Comitetul Regiunilor), si sa-si dezvolte relatiile cu femeile si tinerii social-democrati. Asta se va schimba in 2001 cand P.S.E. va acorda mai putina importanta Consiliului Europei si se va concentra mai mult asupra relatiilor cu institutiile UE, mentinandu-si raporturile cu IS, cu reprezentantii tinerilor si ai femeilor din familia social-democrata.  

            In concluzie, europartidul social-democrat primeste atat actori partizani inruditi din diverse institutii europene (UE, Consiliul Europei, etc), cat si reprezentanti ai diferitelor organizatii social-democrate(ECOSY,IS, etc).[19]

Dupa caderea Zidului Berlinului, social-democratia europeana isi consolideaza, in parte pozitia in afara spatiului geografic ex-comunist, primind la mijlocul anilor 1990 primele partide fost comuniste din tarile Europei centrale si de est. In 2004 P.S.E. numara 28 de partide membre, 7 partide asociate si 6 partide observatoare. Opteaza pe formula: membrii, asociatii si observatorii.[20]