Supranationalismul normativ versus supranationalismul
decizional
Analizand teoriile supranationalismului
Rafael Leal-Arcas ajunge la 3 categorii. Prima ar fi supranationalismul
normativ versus supranationalismul decizional. A doua ar fi aceea a
teoriilor integrarii partiale. A treia ar fi aceea a teoriilor
integrarii economice. Referitor la
prima categorie Joseph Weiler in "The
Dual Character of Supranationalism" vede doua fatete ale
supranationalismului european, desi acestea ar caracteriza si
alte sisteme supranationale:
a)
supranationalismul normativ: relatiile si ierarhia
care exista intre politicile comunitare si legislatia
comunitara pe de o parte si politicile nationale si
legislatia nationala pe de alta parte, care implica o abordare
juridica;
b)
supranationalismul decizional: cadrul institutional si
luarea deciziei prin care politicile comunitare si legislatia
comunitara sunt initiate, dezbatute, formulate, promulgate
si in final aplicate, care implica o abordare politica.
In UE ar exista un
proces continuu de adancire a supranationalismului normativ, iar Joseph
Weiler aduce in discutie trei aspecte principale care au
tangenta cu dreptul comunitar: doctrina efectului direct, doctrina
suprematiei, principiului preemptiunii, consacrate de Curtea
Europeana de Justitie prin deciziile date in cazuri consacrate.
Doctrina efectului direct (cazul Ven
Gend en Loos din 1963) inseamna
ca legislatia comunitara are efecte directe asupra raporturilor
dintre persoanele fizice si statele membre. Doctrina suprematiei se
refera la faptul ca exista o ierarhie a normelor, adica
dreptul comunitar este superior celui national (cazul Costa v. ENEL din 1964). Principiul preemptiunii
inseamna ca in domeniile in care Comunitatea Europeana are
competente exclusive statele membre nu pot sa adopte legislatie
contrara dreptului comunitar.
In domeniul preemptiunii, CEJ a incercat
sa asigure un echilibru intre dorinta de a promova politici comune
si necesitatea pragmatica de reglementare in domenii in care
Comunitatea Europeana nu poate din diverse motive sa faca acest
lucru, decizand ca statele membre pot intreprinde activitatile
respective. In celebrul caz al Acordului European de Transport Rutier (ERTA) - Cazul Comisia v. Consiliu din 1971 -
Curtea Europeana de Justitie a decis ca o chestiune deja
reglementata de institutiile europene nu poate fi abordata la
nivel international fara participarea nivelului comunitar. Se
apreciaza ca s-a manifestat o schimbare a abordarii CEJ de la
cea conceptualist-federalista la cea pragmatica. In domeniile in care
Comunitatea Europeana are puterea de a adopta legislatie interna
ea are competente de a intra in acorduri internationale.
Pe baza prevederilor
tratatelor puterile Comunitatii Europene pot fi divizate in puteri
explicite si implicite, aici apare teza paralelismului intre
competentele externe si competentele interne ale nivelului
comunitar si nivelului national. Domenii extrem de importante ca
apararea, educatia si politica fiscala au ramas in
afara sferei comunitare de competente. Guvernele nationale sunt
responsabile atat pentru procesul de decizie la nivel national cat si
la nivel supranational prin institutiile de tip interguvernamental.
Prevederile Tratatului de la Roma asigura un sistem in care guvernele
nationale joaca un rol cheie in completarea cadrului normativ, in
Comunitatea Europeana existand o structura hibrida de decizie
si nu una de tip clasic federal care promoveaza interesele generale
ale Comunitatii in pofida rolului puternic al statelor membre.
A existat un proces de
diminuare a supranationalismului decizional, care are de a face cu
conditiile reale de coordonare si cooperare asociate cu statele
membre, in raport cu supranationalismului normativ, care vizeaza
relatiile oficiale, partajarea competentelor
si rezolvarea conflictelor.
