TEHNOCRATIA SI PUTEREA POLITICA

TEHNOCRATIA SI PUTEREA POLITICA

Doctrina tehnocraticA este nemijlocit legatA de rolul si locul tehnicii in societatile moderne si contemporane, al consecintelor pe care le are asupra conditiei umane in general, asupra economiei, administratiei, politicii, culturii. Din acest motiv, in dependenta de perspectiva din care este cercetat rolul tehnicii, de specificul consecintelor actiunii ei in diverse domenii se construiesc si conceptiile tehnocratice. Astfel, tehnocratia ca doctrina a puterii se constituie din mai multe puncte de vedere, si anume:

a) ca tip de regim politic, ea incearca sa stabileasca modul de desemnare a titularilor puterii; efortul tehnocratiei constand in a formula caracteristicile unui regim politic care sa depaseasca modalitatile traditionale (apartenenta la o clasa, votul, ereditatea, etc.) pentru a se intemeia pe cele ce tin de competenta si priceperea oamenilor pusi in pozitii conducatoare;

b) ca metoda de conducere, tehnocratia vizeaza modul in care se iau si se infaptuiesc deciziile politice; tehnocratia ar fi un mod coerent de guvernare in care actele puterii se intemeiaza pe consideratiuni put obiective sau pe calcule strict stiintifice; ar avea loc o maxima rationalizare a vietii sociale care urmareste sa excluda din raza deciziei tot ceea ce nu poate fi cuantificat (pasiuni, valori, dorinte, traditii, etc.);

c) ca o conceptie despre lume, tehnocratia urmareste elaborarea unei viziuni filosofico-politice care sa instituie o strategie a deplinei rationalitati a raporturilor omului cu natura si respectiv cu semenii.

A. Predecesori. Primii tehnocrati

Este aproape unanim recunoscut ca predecesor al tehnocratiei Saint-Simion, filosof utopic francez numit de D. Bell 'un tehnocrat aproape maniac'. Asa cum se dezvaluie din opera sa, Saint Simon considera ca societatea industriala se va naste si dezvolta numai daca la conducerea natiunii se vor afla 'oameni noi', adica: ingineri, constructori, planificatori si nu metafizicieni, avocati, deci nu oameni cu preocupari abstracte. Dupa el societatea se va realiza numai daca ar face 'totul pentru industrie' si 'totul prin industrie'.

'Administrarea lucrurilor va inlocui administrarea oamenilor' - afirma autorul.     Totusi, asa cum apreciaza politologul Jean Meynaud 'aceasta pozitie difera net de conceptiile ce vor sa atribuie tehnicienilor publici, in principiu dezinteresati, raspunderea pentru a administra economia'.

Conceptia lui Saint Simon este caracteristica veacului al XIX-lea, cand se afirma un puternic curent de idei care demonstra necesitatea unui nou tip de organizare sociala in acord cu exigentele tehnicii moderne si cu noile restructurari economice. Conceptul de rationalizare este fundamentul gandirii lui Max Weber. Sociologul german sublinia ca 'viata moderna este bazata pe calcul si tehnologie rationala, pe spirit rational si chiar pe o rationalizare a comportamentului de viata'. Un moment important in geneza tehnocratiei il constituie sistemele de organizare a productiei si muncii preconizate la inceputul secolului nostru de Taylor, Ford, Fayol, care se bazau pe descompunerea mecanica a miscarilor (studiul muncii, ergonomia, economia muncii etc.)

Termenul de tehnocratie a fost folosit pentru prima data de William Henry Smith, inginer din Berkeley (California), in anul 1919 in lucrarea 'Managementul Industrial'. 'Tehnocratia - spunea el - poate fi denumita ca o teorie a organizarii sociale si un sistem de organizare rationala a industriei. Ea implica organizarea stiintifica a energiei si a resurselor nationale si coordonarea democratiei industriale cu vointa poporului'. Notiunea, insa si miscarea pe care a generat-o, avea sa se raspandeasca in timpul crizei din anii 1929-1933, mai ales in USA.

Theodor Veblen a ajuns la concluzii tehnocratice in urma dezvoltarii conceptiei sale economice institutionaliste. Ca parinte al institutionalismului american, Th. Veblen s-a afirmat ca un adversar al stiintei economice traditionale - clasice si neoclasice - care sanctionau stiintific ordinea existenta. Operand o distinctie intre 'procesul industrial' ca 'producator de bunuri' si 'intreprinderea de afaceri' (business) ca 'producatoare de bani', arata ca cele doua tendinte sunt incompatibile.

'Productia materiala (procesul industrial) bazata pe masinism, raspunde undei nevoii sociale, sprijina procesul vietii, corespunde unui instinct esential uman, instinctul muncii. Business-ul (intreprinderea de afaceri) este o consecinta a subdezvoltarii proprietatii private, urmareste numai profitul, pune in pericol stabilitatea sociala sub aspect economic (franeaza dezvoltarea, naste dezechilibru) si sub aspect social (determina raporturi conflictuale intre producatori si profitori, intre lucratori si proprietari)'.

Deoarece numai cadrele tehnice sunt in masura sa cunoasca legile de functionare ale procesului industrial, ele ar trebui sa detina cea mai mare putere politica. Astfel, Veblen avanseaza ideea unui 'control tehnic si social al productiei', in cadrul caruia inginerii se vor substitui practic antreprenorilor.

Th. Veblen imprumuta doctrinei tehnocratice cateva teme principale:

a) teza despre rolul politic si social pe care-l are specialistul (mai ales inginerul), motiv pentru care a fost etichetat de catre H. Lenk drept intemeietor al 'inginerocratiei';

b) teza reducerii problemelor politice la latura lor tehnico-administrativa;

c) teza ca preluand puterea, inginerii ar putea inlatura orice sursa de conflict si neintelegere dintre specialisti si antreprenori.

J. Burnham este intemeietorul 'revolutiei manageriale', care se va pune bazele managementului. Teza de la care porneste Burnham este aceea a separatiei proprietatii si controlului.

El nu impartaseste distinctia dintre proprietate si control din punct de vedere istoric si sociologic. Conform opiniei sale, proprietatea inseamna control, ele nu pot fi separate, deoarece 'proprietatea fara control este o fictiune fara inteles'. Clasa dominanta si conducatoare in societate, spune el, detinand proprietatea, detine doua drepturi fundamentale: acela de a controla accesul la principalele instrumente de productie si sistemul de distribuire a produselor rezultate.

Dar, spune Burnham, daca vom interpreta sintagma 'separatia proprietatii si controlul' in sensul separarii controlului asupra accesului la control asupra tratamentului preferential in distributie suntem confruntati cu un fapt de importanta deosebita. El considera ca insusi 'controlului asupra instrumentelor de productie este supus unei schimbari', ca 'aici are loc mecanismul evolutiei manageriale'. Este vorba de un proces lent in care se transforma chiar structura economica. Cand structura economica noua se va implini, spune el, 'capitalistii nu vor mai exista'.

Dar managerii nu vor intra in posesia proprietatii propriu-zise.

'Controlul asupra instrumentelor de productie este exersat cumva indirect, intrucat specialistii pun stapanire asupra statului, care este principalul proprietar si vor controla principalele instrumente de productie. Statul va fi proprietatea managerilor si aceasta va fi suficient pentru a ocupa pozitia de clasa dominanta'.

Concomitent, tratamentul diferentiat in distributie va fi preluat de manageri J. Burhanm subliniaza corect ca in perimetrul puterii a aparut un nou personaj = managerul (specialist cu pregatire multilaterala).

J.K. Galbraith este un alt reprezentant al 'managerismului', desi este de formatie neoliberala. Lucrarea care l-a consacrat se numeste sugestiv: 'Noul stat industrial'. Conceptul central al gandirii sale sociologice este cel de tehnostructura, despre esenta (natura) si functiile acesteia.

Tehnostructura - formata din ingineri, organizatori, economisti, finantisti, personalul administrativ-functionaresc reprezinta un corp unitar care ar prelua de fapt conducerea intreprinderii 'capitalistii fiind pur si simplu indepartati de la putere'.

Ca grup, tehnostructura 'se intinde de la conducatorii supremi ai corporatiei pana acolo unde se margineste, la perimetrul exterior, cu functionarii si muncitoriiEa inglobeaza pe toti aceia care contribuie cu cunostintele lor la luarea deciziilor in grup. Aceasta si nu conducerea intreprinderii este inteligenta ei indrumatoare, creierul ei'.

Pentru autorul 'Noului stat industrial', tehnostructura se defineste prin anumite trasaturi esentiale:

a) a preluat puterea de la capitalisti sau actionari, transformandu-se intr-un nou 'sediu' al puterii in intreprindere si in societate';

b) Imposibilitatea actionarilor de a participa la decizie, adunarile reprezentantilor devin simple camere de inregistrare a rapoartelor alcatuite de tehnostructura;

'Reprezentantii adunarii actionarilor in consiliul de administratie au poate iluzia puterii. Ei se intrunesc cu cea mai mare solemnitate pentru a vedea acordanduli-se ceremonios dreptul de a ratifica hotararile. Nu se poate spune ca puterea lor reala este neglijabila: este nula'.

c) Tehnostructura intra intr-o relatie stransa cu statul, intr-un gen de 'simbioza interbirocratica' (particularitatea sistemului industrial), fapt care-i amplifica puterea sociala;

'Sistemul industrial este legat de stat. in privinte importante, corporatia matura este un brat al statului. Iar statul este, in probleme de seama, un instrument al sistemului industrial'.

d) Marea corporatie nu ar mai viza profitul, ci cresterea, ca element al stabilitatii (profitul continua sa fie o conditie, dar nu mai reprezinta impulsul economic fundamental).

Lucrarile sale: 'Noul stat industrial'; 'Societatea abundentei'; Teoria economica si interesul public', critica societatea de consum, dar au fost repere ale programului lui J. Kennedy (Noua frontiera) si a lui L.B. Johnson (Marea societate), Dupa el, 'imperativele tehnologiei si ale organizarii, nu conceptiile ideologice sunt acelea care determina forma economiei societatii'.

In perioada postbelica, printre autorii care au atacat considerabil 'micul incident' cum este numit transferul de putere se afla si CW Mills. El arata ca este abuziv sa se vorbeasca de o 'revolutie silentioasa' a managerilor care ar conduce la deposedarea proprietarilor de puterile si prerogativele lor.

'Revolutia manageriala' nu este altceva decat o reorganizare a proprietarilor cu scopul de a asimila mai rapid cuceririle stiintei in procesul de conducere (management), de a spori eficienta si performanta. ['pretinsul mort (proprietarii) - spune Mills - este destul de viguros' (Imaginatia sociologica'].

Procesul de inlocuire a optiunii politice printr-un calcul strict economic si tehnic este evidentiat si intr-o lucrare intitulata 'Democratia in vacanta' (F. Fontaine, 1959), in care se afirma:

'Era organizatorilor (managerilor n.n.), atunci cand va veni, va purta un alt nume, caci ea va fi era ordinatoarelor, a masinilor electronice care vor face dovada ca aleg, prevad si corijeaza mai bine decat omul situatiile in care este angajat el insusi.'

Relevand faptul ca ideea tehnocratica nu este aplicabila afirma: 'Momentul cand masinile vor face inutila judecata umana nu a venit inca si se presupune ca nu va veni niciodata. Deciziile economice de stat comporta o dimensiune ireductbila la calculele de masinizare si optimizare. Nici o masina nu va alege fara riscul unei erori pe cei mai demni sau pe cei mai capabili de a conduce'.

B. Tehnocratie si puterea politica

In cadrul tehnocratiei actuale raportul dintre putere si stat prezinta solutii reductioniste, conform carora 'cetateanului ii este practic imposibil sa participe la decizie si conducere in societate'. Acest reductionism este determinat de:

a) puterea politica este identificata cu statul;

b) statul este conceput numai ca un organ tehnic, menit sa administreze cat mai eficient resursele societatii.

Astfel, in conceptia lui J. Ellul alianta dintre tehnica si stat nu mai este un 'fapt neutru', din contra statul tinde sa devina o 'suma de tehnici moderne'. Deci, statul si-ar schimba nu numai modul de functionare, dar insasi esenta sa, natura sa profunda.

'Statul nu mai este presedintele republicii plus una sau mai multe camere de deputati. Nu mai este nici macar un dictator inconjurat de anumiti ministrii atotputernici. El (statul) este o organizatie de o complexitate crescanda care pune la lucru suma tuturor tehnicilor moderne.

in mod teoretic, politicienii nostri se afla in centrul masinariei, dar in practica ei sunt progresiv eliminati de acest mecanism. Oamenii nostri de stat au ajuns sa fie sateliti neputinciosi ai acestei masini care cu toate componentele si tehnicile sale functioneaza la fel de bine si fara ei'.

Crezul tehnocratic este formulat clar de acelasi autor cand spune:

'Sub influenta tehnicii, statul in intregime se modifica; se poate spune ca nu mai exista (sau exista din ce in ce mai putin) puterea politica (cu intregul sau continut - ideologie, autoritate, puterea omului asupra omului etc.). Ceea ce se naste este un stat tehnician, un stat avand mai ales functii tehnice, de organizare tehnica si un sistem de decizii rationalizate'.

intr-un asemenea stat, deciziile politice sunt luate in virtutea unor 'motivatii tehnice' deoarece 'tehnica pura reprezinta interesele generale'. Noua 'tehnica politica' rezerva atributii diferite de cele clasice. Statul invadat de tehnici moderne isi intemeiaza conceptia de guvernare pe exigentele acestor tehnici iar doctrinele politice nu pot decat sa justifice anumite actiuni si decizii, sa le prezinte ca find conforme cu idealurile sociale. Astfel, cetateanul apare ca neputincios in fata acestei evolutii, dandu-si seama ca nu mai poate participa la conducerea statului.

'in realitate - spune J. Ellul - cetateanul nu poate influenta cu nimic decizia administrativa. Se poate spune ca cu cat creste importanta statului, cu atat se diminueaza cea a cetateanului'. (Despre Tehnocratie').

in acelasi timp, analizele moderne, intregul proces pe care-l presupune astazi decizia ar inlatura treptat si rolul omului politic.

'Complexitatea problemelor face ca omul politic sa depinda strans de birourile de studii, de experti care pregatesc dosarele. Si odata ce decizia a fost pregatita si prezentata de catre omul politic, ea ii scapa, pentru ca birourile sunt cele care o pun in aplicare. Omul politic joaca un rol de parada, fatada si pe de alta parte, isi asuma responsabilitatea unei afaceri pe care nu o cunoaste decat foarte superficial' (J. Ellul, op.cit.).

Un punct de vedere apropiat exprima si politologul german Helmuth Scheksky, dupa care fuziunea dintre stat si tehnica schimba bazele legitimitatii si ale guvernarii ca dominatie, ale ratiunii de stat, ale relatiilor dintre state. El incearca sa elaboreze un 'model al ratiunii de stat' intr-un 'stat pur tehnic', o teorie de legitimitate a statului tehnic - ceva similar contractului social.

Statul isi subordoneaza tehnicile modern functionarii sale, propriei sale ratiuni de stat, ratiune profund modificata si semnificand 'coercitia multiplelor tehnici prin care se materializeaza statul'. Conform lui Helmuth Schelsky statul nu-si mai propune scopuri politice, ratiunea sa reducandu-se la 'folosirea cu maximum de randament a mijloacelor tehnice de care dispune'.

Suveranitatea devine in acest caz dreptul de a decide asupra gradului de eficienta a instrumentelor tehnice de care dispune statul si mai ales de a-si eficientiza la maxcimum propria sa activitate.

in raport cu alte state, suveranitatea inseamna 'diminuarea la maximum posibil a dependentei fata de mijloacele si posibilitatile tehnice ale altor state'.

Noul sistem nu mai are nevoie de o legitimare speciala - spune autorul - deoarece tehnica se legitimeaza prin insusi procesul de functionare optima. Ca activitate de negociere intre grupuri cu interese diferite, de formare a vointei populare, de stabilire a normelor sociale, politica este complet eliminata, ea neimplinind decat rolul unui 'adjuvant' pentru lipsurile 'statului tehnic'.

Noul sistem de stat (statul tehnic) va fi deservit de specialisti, insa acestia nu mai formeaza o clasa ci se limiteaza sa deserveasca cerintele ce decurg din functionarea optima a structurilor tehnice.

in masura in care se mentin la putere, politicienii pot juca doar un rol nesemnificativ in procesul de adoptare a deciziilor, deoarece acestea sunt legitimate de competentele specialistilor.

C. Tehnoelitismul (Elitismul tehnocratic)

Modelul este propus de politologul francez Alfred Frisch, care observand ca in Europa Occidentala exista un 'decalaj ingrijorator intre promisiunile facute cetatenilor de catre echipele de conducere si realizarile efective', apreciaza ca singura solutie pentru a depasi aceasta situatie este instaurarea tehnocratiei sau a democratiei directe. Cum aceasta din urma nu poate fi realizata ramane ca solutie doar competenta tehnica, care va imbraca o forma elitistica (elita tehnocratica).

'Elitele - spune autorul - vor continua sa joace un rol important si chiar decisiv in societati si state)'. Dupa opinia sa, democratia poate fi pastrata, dar numai 'ca o concesie facuta traditiei'. Sugestiva din acest punct de vedere este conceptia lui Alain Touraine, care afirma: 'Resursa principala a societatii postindustriale este personalul sau stiintific, societatea moderna fiind produsul a 'doi oameni', inginerul si economistul, si al conceptului care-i uneste - conceptul de eficienta'.

Tehnocratia postuleaza rolul hotarator al unui grup restrans de membrii ai societatii care trebuia - in numele unor obiective - sa-si asume roluri hotaratoare in conducerea si managementul societatii. Criteriul selectiei acestei minoritati il constituie competenta, meritul profesional. Deci, in mod inevitabil tehnocratia limiteaza sau chiar anuleaza valorile fundamentale ale democratiei.

'Din rolul hotarator al tehnicii pentru viata sociala ar rezulta in chip necesar o impartire inevitabila a societatii in conducatori calificati si mase necalificate' (Galbraith).

Elita tehnocratica este investita cu o misiune pe care multimile nu si-o pot asuma: aceea de a rationaliza conducerea generala a societatii pentru a obtine un randament maxim in societate. Elita politica isi asuma rolul de a descoperi adevaratul continut al problemelor politice si a le solutiona din afara politicului, adica din afara domeniului ideologiilor ce se confrunta.

D. Poliarhia - Compromisul dintre tehnocratie si democratie

in dorinta de a concilia elitismul tehnocratic cu democratia s-a nascut conceptia poliarhiei ilustrata cel mai bine de lucrarile lui Robert Dahl. Pentru autor, poliarhia este acea forma a democratiei in care puterea este exercitata de un mare numar de grupuri organizate care-si selecteaza propria elita. Or, confruntarea grupurilor de elita potrivit regulilor guvernamantului democratic se asigura functionarea puterii. Acest mod elito-democratic ar presupune urmatoarele conditiuni:

a) societatea sa aiba traditie democratica;

b) competitia elitelor pentru putere sa se bazeze pe reguli democratice;

c) existenta unei mari diversitati de grupuri si organizatii de interese;

d) o puternica circulatie a elitelor.

E. Tehnodemocratia

Sociologul francez Maurice Duverger a introdus conceptul de tehnodemocratie. El pornea de la constatarea ca liberalismul 'cu pretul unor transformari profunde' a cedat locul tehnodemocratiei. Prima era bazata pe concurenta economica si pe legea pietii, pe cand tehnocratia se sprijina pe marile intreprinderi cu o conducere colectiva, care-si planifica activitatile si isi impun produsele lor prin publicitate si mass-media.

Democratia liberala dorea un stat slab (statul minimal) care sa nu intervina in domeniul economic. Ea dorea, de asemenea sa aiba de-a face cu partide de cadre mici, slab structurate, care dadeau competitiei politice caracterul unei 'lupte de gladiatori'.

Tehnodemocratia cere ca guvernantii (statul) sa asigure o conducere generala a productiei, a consumului si a schimbarilor. Ea se confrunta cu partide de masa, disciplinand aderentii si militantii pe care ii integreaza intr-o actiune colectiva.

Politologul francez surprinde judicios ca aparitia si dezvoltarea tehnodemocratiei corespunde unor puternice transformari intervenite in cadrul oligarhiei economice, care din punct de vedere al compozitiei reuneste acum nu numai proprietari ai instrumentelor de productie, ci si tehnicieni, administratori, manageri, care-si perfectioneaza legaturile cu statul, mijloacele de influentare si dominare.

Desi conserva cadrul institutional al democratiei liberale, tehnodemocratia aduce importante modificari in sstemul democratiei urmarind sporirea functionalitatii, a operativitatii si eficientei actului de conducere.

In opinia lui Duverger tehnodemocratia se caracterizeaza si prin construirea la nivelul organismelor de conducere politica, a unei tehnostructuri politice. Aceasta se deosebeste de tehnostructura economica doar prin faptul ca actorii politici ce o alcatuiesc isi exercita rolurile ca urmare a sufragiilor electorale si nu prin numire administrativa. 'Tehnostructura - spune Duverger - pune in lumina tendinta specialistilor de a se instala peste tot intr-o maniera mai uniforma, mai constienta decat in democratiile liberale'.

Conceptul tehnocratic in sfera politicului este unul decizionist, puterea bazandu-se pe decizie iar aceasta pe competenta. Referindu-se la evolutia democratiei intr-un sistem tehnocratic, unii autori sustin necesitatea atenuarii vietii democratice, ideea ca indepartarea cetateanului de la dezbaterea si adoptarea deciziilor ar constitui o conditie a functionarii eficiente a mecanismului social.

De aceea tinta principala a atacurilor la adresa democratiei o constituie tocmai participarea cetatenilor, latura esentiala a democratiei. 'Cine spune democratie, sublinia Réné Remond - spune participare activa a cetatenilor la functionarea regimului democratic. Este limpede ca nu poate exista democratie fara curiozitatea pentru faptul public, fara interesul pentru public, fara interesul pentru faptul politic si fara participarea intr-o forma sau alta, la gestiunea afacerilor comune'.

Teza tehnodemocratica este aceea a incompatibilitatii dintre competenta si profesionalitatea inalta ce se cer acum factorilor de decizie si activitatea institutiilor democratice.

Cresterea rolului specialistului determina, in viziunea tehnocratica, restrangerea participarii maselor, inlaturarea lor treptata de la dezbaterea si adoptarea hotararilor.

Astfel, in opinia politologului francez Jean Roux, democratia viitoare nu trebuie sa asculte de dorintele 'maselor noncultivate care actioneaza in virtutea pasiunii si rutinei'.

La randul sau, Schumpeter sustine ca poporul nu poate actiona prin el insusi decat 'atunci cand nu sunt de luat mari decizii', iar democratia 'inseamna numai ca poporul este in stare sa accepte sau sa respinga pe oamenii chemati sa-l guverneze'.

Giovani Sartori arata ca: 'Democratia este sistemul politic in cadrul caruia poporul exercita un control suficient pentru a schimba conducatorii, dar nu pentru a se putea conduce pe el'.

Dupa alti autori 'functionarea eficace a unui sistem politic democratic necesita un grad de apatie si nonangajare din partea anumitor grupuri si indivizi'.

Aici este invocat asa-zisul 'apolitism al cetateanului mediu', conform caruia masele sunt cuprinse de o puternica apatie politica, neglijand obligatiile lor politice si sociale.

Robert Dahl, referindu-se la modul de adoptare a deciziilor arata ca: 'saracii si cei care nu sunt educati se exclud ei insisi datorita pasivitatii lor politice'. Mai mult, adeptii apatiei politice sustin ca participarea saracilor si needucatilor la viata publica ar periclita sistemul democratic.

Maurice Goldring sustine faptul ca 'clasa aflata la putere considera interventia maselor drept o poluare a vietii politice.'

Jean Roux spune: 'Partidele si oamenii politici actuali cu ideologiile lor retardare si parcelare cu vocabularul invechit, izbucnirile, anatemele, indignarile, metodele de orientare dezastruoase, certurile sterile, ruinatoare pentru colectivitate, neputinta de a propune si a aplica solutii viabile sunt depasiteRezulta punerea sub semnul intrebarii a democratiei parlamentare, nu numai pentru ca ea este din ce in ce mai putin democratica (conditionarile electoratului prin controlul mijloacelor de comunicare in masa, manipularile electorale, grupurile oculte de presiune) ci mai ales pentru ca nu mai este eficienta'.

Solutia sa este una scientocratica si vizeaza organizarea oamenilor de stiinta intr-o 'constelatie de nuclee', intr-o vasta retea, intr-o autentica 'putere a stiintei' ce ar urma sa participe alaturi de guvernanti, de manageri si de popor la luarea deciziilor.

Dar noua 'putere stiintifica' nu este purtatoare a unui nou proiect de organizare sociala. Functia sa este de a rationaliza la maximum structurile existente. Ea nu ar exprima interese de grup sau de clasa. 'Vom spune simplu - arata Jean Roux - ca puterea stiintifica poate fi considerata ca o forma de putere apolitica, dincolo de politica'. Dar faptul ca nu propune solutii politice, ca se limiteaza la aspecte 'pur' stiintifice, nu inseamna ca aceste concluzii/propuneri nu ar avea nici un rol politic. Este si ceea ce recunoaste autorul cand arata ca actiunile consilierilor stiintifici ce lucreaza cu guvernul 'vor sustine dreapta, daca dreapta se afla la putere si stanga, daca aceasta este la putere'.