TIPURI SI FORME DE STAT

TIPURI SI FORME DE STAT

Elucidarea tipului si formei de stat constituie, de asemenea, o problema de baza a teoriei statului, ea lamurind, pe de o parte, esenta statului intr-o anumita perioada, iar pe de alta parte, forma lui concreta de manifestare.

Statul, ca manifestare a vointei tuturor cetatenilor de a se organiza politic pe baza de lege, a cunoscut doua tipuri; unul de esenta dictatoriala, absolutista, care a aparut ca expresie a unor comandamente istorice, dar prin nesocotirea vointei cetatenilor sau printr-o presupusa legitimitate de ordin divin si altul de tip democratic care, indiferent de forma, constituie o expresie a vointei cetatenilor, materializata prin consimtamantul dat.

Din aceasta perspectiva, este complet eronata conceptia marxista in care se formuleaza teza ca tipurile de stat sunt legate de natura oranduirii sociale, avand o esenta de clasa, ignorandu-se prin aceasta faptul ca, pe de o parte, statul apare ca o expresie a vointei generale a tuturor cetatenilor si slujeste ca atare intreaga societate, iar pe de alta parte, faptul ca in cadrul aceleiasi oranduiri sociale pot exista state care se deosebesc prin modul de formare si exercitare a puterii: stat dictatorial si stat democratic.

Realitatea istorica a dovedit ca statele fasciste si cele comuniste au avut mai multe trasaturi comune, fiind ambele de tip dictatorial.

Pentru a intelege pe deplin statul ca institutie politica, trebuie studiata si problema formelor de stat. Esenta statului, adica tipul de stat respectiv, se manifesta prin mai multe forme in raport cu condiitiile concrete ale epocii si tarii respective. Forma de stat are in vedere modul de organizare a puterii de stat si, in special, structura si functionarea organelor supreme de conducere. Rezulta ca forma de stat, indiferent de esenta, este data de trei elemente; forma de guvernamant, structura statului si regimul politic.

Forma de guvernamant este un raport intre organele de stat in procesul de constituire si exercitare a puterii. Daca ne referim la statele existente astazi in lume, din punctul de vedere al formei de guvernamant, exista: monarhii constitutionale, republici parlamentare si republici prezidentiale, indiferent de esenta statului, care poate fi democratica sau dictatoriala, forma de guvernamant poate sa fie una din cele enuntate maai sus. Aceasta nu inseamna ca intre esenta statului (democratica sau dictatoriala) si forma de guvernamant nu exista legatura. Dimpotriva, exista, si inca una foarte stransa. De pilda, un stat democratic se poate mai bine realiza printr-o forma de guvernamant ca republica parlamentara sau prezidentiala, in care toate organismele sunt alese, decat prin monarhie constitutionala in care seful statului, monarhul, nu este ales. Ramane totusi ca o realitate dovedita de experienta istorica faptul ca esenta statului, democratica sau dictatoriala, nu depinde hotarator de forma de guvernamant, intrucat viata a aratat ca pot exista dictaturi, in cazul unor republici, dupa cum exista democratii in cadrul unor monarhii.

Structura statului reprezinta un raport intre organele centrale si locale ale statului. Sub acest aspect, putem distinge: state national-unitare, state federative si confederatii statale. Statul federal constituie o comunitate a statelor nesuverane, care presupune un stat central cu competenta si personalitate distincte de cele ale statelor membre. Organizarea statala de tip federal este insarcinata cu rezolvarea poblemelor comune. Functiile statale sunt impartite intre statul federal si statele membre. Ca urmare, in statele federale se intalnesc, paralel, organe ale puterii si ordinii de drept federale si organe ale puterii si ordinii de drept a statelor membre. In statul federal, statele membre participa la legiferarea federala, in conditiile existentei unei delimitari a competentelor in realizarea sarcinilor statale.

In cadrul confederatiilor de state suverane, statele membre isi pastreaza suprematia si independenta in mod integral, competentele statului federal referindu-se la luarea unor decizii in comun in domeniul relatiilor internationale. Confederatia poate cunoaste si forme maai evoluate, cu organe comune, cum sunt: adunarea reprezentativa, seful de stat, organele diplomatice, armata, finantele, mentinandu-se fiinta statala distincta care este reprezentata de guverne separate. Istoria a cunoscut mai multe exemple de confederatii care, treptat, au incetat de a mai exista ca atare.

Regimul politic reprezinta pentru multi politologi un element al formei de stat, pentru altii, un element al sistemului politic. Avand in vedere ca statul reprezinta institutia centrala a sistemului politic, este neandoios faptul ca regimul politic este legat, in primul rand , de stat, constituind un element al formei de stat, si anume elementul hotarator, pentru ca el exprima un raport intre orgaanele de stat si cetateni. Daca organele de stat se constituie si actioneaza prin consultarea cetatenilor, ca expresie a vointei acestora, avem de-a face cu un regim politic democratic si, invers, daca organele de stat se constituie si actioneaza fara consimtamantul cetatenilor, ignorand vointa acestora, regimul politic pe care acesta il promoveaza este unul de factura dictatoriala. De aceea, in analizele politologice, cand se urmareste elucidarea esentei statului, se vorbeste despre regimul politic.

Precizare. Retin atentia si alte incercari de clasificare a formelor de state:

a)      dupa criteriul juridic, existenta si manifestarea titularilor puterii. Georges

Burdeau distige state cu un singur titular al puterii si state cu centre de putere[2] multiple iar M. Prelot le imparte in monocratii (monarhii si tiranii) si democratii (antice si moderne).

b)      Dupa raportul in care se afla supusii fata de crearea ordinii, masura in care

iau parte la elaborarea normei juridice, H, Kelsen opineaza ca statele pot fi: fie democrate, fie autocrate. Distinctia nu este neta, statele concrete neputand fi incadrate, in exclusivitate, in vreunul dintre aceste tipuri, ele continand elemente de ambele tipuri, fapt pentru care, impartirea lorin republici sau monarhii apare ca un non-sens.

c)      Dupa modul in care ele se legitimeaza, D. L. Seiller distinge trei tipuri de

stat de drept (bazat pe legitimitate nationala). Karl Popper, invocand principiul statului national, conform caruia teritoriul fiecarui stat ar trebui sa coincida cu o singura natiune, sustine ca aceasta realitate nu este decat un vis irational si utopic.[4]