Teoriile integrarii
economice in explicarea supranationalismului european
Daca Christian Joerges crede ca nici-o singura teorie nu poate
explica corespunzator procesul de integrare europeana si nu
poate asigura un cadru coerent si un model normativ atractiv pentru a contura
viitorul politic ale Europei (Christian Joerges, 1994), fiind nevoie de
identificarea problemelor si de gasirea unor strategii diverse pentru
rezolvarea lor, el pune accentul pe importanta pietei unice care ar
fi deznationalizat economiile statelor membre si ar fi europenizat
legislatia economica. Christian Joerges aduce in discutie
teoriile integrarii care explica procesul prin prisma fenomenelor
si legislatiei economice.
Extinderea
legislatiei economice comunitare s-a facut treptat, si s-a
intensificat odata cu Actul Unic European si apoi cu Tratatul de la
Maastricht. Curtea Europeana de Justitie a jucat un rol important
prin deciziile luate pe baza prevederilor Tratatului CE, care au permis
nivelului comunitar sa abordeze chestiuni de competenta nivelului
national, ceea ce ar fi afectat coerenta sistemelor juridice
nationale si autonomia decidentilor politici. Tensiunea
creata intre dreptul comunitar si cel national s-a manifestat de
asemenea intre regimul supranational si democratiile
nationale, ceea ce ar reflecta viteza procesului de integrare care
depaseste posibilitatile sau capabilitatile
institutiilor europene si nationale de a sustine procesul.
Christian
Joerges a analizat cele trei teorii ale integrarii europene: teoria
politicii economice neoliberale, teoria vizualizarii UE ca asociatii
ale integrarii functionale cu un scop special, teoria structurii
duale supranationale si interguvernamentale a UE. Teoria politicii
economice neoliberale ar fi de sorginte germana si ar fi utila
pentru a intelege dreptul (legislatia)comunitar si perspectiva
generala a procesului de integrare. Renuntarea la
prerogativele(suveranitatea) nationala favorizeaza procesul de
dezvoltare a dreptului comunitar si de realizare a integrarii, care
este bazata pe piata unica. Similar altor autori reputati
(Jacques Pekmans, Loukas Tsoukalis, Helen si William Wallace), care
apreciau tratatele drept o constitutie economica a UE, Christian
Joerges considera legislatia primara ca un drept
constitutional economic, iar prin Tratatul de la Roma unde s-au impus cele
patru libertati fundamentale s-ar fi creat un regim economic liberal.
Teoria
vizualizarii UE ca asociatii ale integrarii functionale cu
un scop special a lui H.P.Ipsen nu pune accentul pe dreptul
comunitar ci pe sarcinile administrative care revin birocratiei
supranationale, ceea ce reprezinta o abordare de ordin
functional. Pentru Ipsen Comunitatea Europeana se situeaza
undeva intre un sistem juridic federal si unul al organizatiilor
internationale, iar teoria sa face o distinctie intre
atributiile tehnice apolitice si celelalte feluri de atributii.
Teoria
structurii duale supranationale si interguvernamentale a UE este
legata de contributiile lui Joseph
Weiler care a sesizat dihotomia existenta intre evolutia
ascendenta a dreptului comunitar si a structurii constitutionale
a UE si crizele politice prin care a trecut Comunitatea Europeana.
Pentru Joseph Weiler influenta statelor membre asupra procesului
decizional politic la nivel comunitar este una legitima, necesara pentru
a se asigura stabilitatea sistemului si pentru promovarea
identitatilor nationale. Numai ca aceasta
influenta foarte mare care determina dimensiunea
interguvernamentala a UE, conduce la confruntari si tensiuni
politice intre statele membre la nivelul comunitar, atenuand influenta
dimensiunii supranationale si implicit eficienta
institutiilor europene.
Teoria
integrarii partiale a lui W.Wils
pleaca de la premisa ca piata unica trebuie sa
actioneze ca un contrapunct intre dorinta de interventie
guvernamentala regulatorie la intern si cea de realizare a
integrarii, de limitare a influentei guvernelor nationale,
si nu ca un contrapunct intre sarcinile tehnice si cele politice.
Pietele nationale pot avea efecte antiintegrationiste sau
obstructioniste prin influenta exercitata asupra
activitatilor productive la nivel european, iar odata cu
progresul integrarii aceste efecte s-ar potenta. Aici ar aparea
interactiunea intre reglementarea la nivel national si cea la
nivel supranational, care depinde de sfera competentelor,
delimitata mai precis de Tratatul de reforma
institutionala, si de modul de manifestare a guvernantei
multinivel in cadrul UE. Dar de multe ori reglementarea la nivel national
o reflecta pe cea la nivel supranational, cum ar cazul transpunerii directivelor
comunitare, insa extinderea domeniilor supuse reglementarilor
comunitare a micsorat sfera reglementarilor nationale. Efectele
antiintegrationiste sau obstructioniste ar trebui privite mai mult
prin prisma climatului concurential si a politicii firmelor
transnationale, care migreaza cu activitatile productive in
functie de nivelul profitului realizat pe o piata.
