 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Administratie | Contabilitate | Contracte | Criminalistica | Drept | Legislatie |
Terorismul islamist in relatie cu conflictul palestino-israelian
In
esenta, conflictul Israeliano-Palestinian este o lupta intre
doua grupuri etnice asupra unei bucati de pamant. Majoritatea conflictelor de acest gen
sunt foarte greu de rezolvat, dar acesta a fost exacerbat de doi factori: in
afara afilierii etnic-nationaliste, adversarii
apartin si unor religii diferite; statul evreu
este o mica enclava in marea Arabie si este perceput de vecinii
sai ca fiind o modalitate de inoculare a imperialismului si
influentei vestice.
In 1970, teroristii palestinieni
erau instruiti sa se sinucida si sa ucida
ostaticii luatii daca cererile nu erau satisfacute sau in cazul
in care israelineii incercau o operatiune de salvare. Abia in 1993,
palestinienii au inceput sa foloseasca atentatul sinucigas ca
si tactica sistematica.
Primul de acest gen a avut loc pe 16
aprilie 1993: Sahir Nabulsi, un membru Hamas de 23 ani a detonat o
camioneta pe care o conducea langa o statie de
autobuz. In octombrie 2004, numarul total al atacurilor
sinucigase comise de palestinieni a atins 182. Dintre acestea, 37 au avut
loc cu 7 ani inainte de prima Intifada (16 aprilie 1993- 287 septembrie
2000) si restul de 145 in ultimii ani.
Frecventa acestor atacuri a
crescut considerabil in timpul Intifadei, din numarul total al acestora 80
fiind duse la indeplinire de catre Hamas si 44 de catre Jihadul
Islamic Palestinian (P.I.J.). Alte doua grupuri teroriste au adoptat
aceasta tactica abia in timpul celei de-a doua Intifade: Fatah (sub
numele de Brigazile Martirilor Al Aqsa) a savarsit 36 de
atacuri, iar Frontul pentru Eliberarea Palestinei (P.F.L.P) 9 atacuri. Restul
de 13 au fost executate de cate doua grupuri din cele mentionate mai
sus, de cele mai multe ori Fatah si un alt grup.
Majoritatea atentatelor
sinucigase in locuri publice aveau ca tinta atat civilii
israelieni (mijloacele de transport in comun, mall-uri si cafenele) cat
si pe soldatii israelieni. La sfarsitul lunii mai 2004, 402
civili si 48 de membri ai fortelor de securitate erau victime ale
atacurilor sinucigase. Reprezentantii organizatiei
Hamas au mentionat mai multi factori ca argumente in adoptarea
"atentatelor sincigase" ca tactica: folosirea acesteia in momentul in
care procesul de pace israeliano-palestinian nu este pur intamplatoare.
Pentru Hamas, aceasta intelegere constituie
o amenintare atat din punct de vedere ideologic, cat si
organizational.
In general, atacurile sinucigase
sunt prezentate ca o metoda folosita pentru a contrabalansa
superioritatea militara israeliana. Aceste argumente releva
avantajele
operationale ale acestui tip de atac numindu-le o
"bomba inteligenta" dar, mai important, argumentul conform
caruia acestea cauzeaza mai multa frica printre israelieni
decat alte forme de atacuri teroriste.
Liderii gruparilor teroriste au
folosit diverse argumente pentru a apara moralitatea atentatelor
sinucigase asupra civililor, inclusiv a copiilor. Printre acestea se
numara: israelienii vor deveni soldati cand
vor creste iar cei ucisi in atacuri vor merge cu siguranta
in Paradis.
Inca din 1983 s-au colectat date despre teroristii
sinucigasi de pe intreg globul dintr-o varietate de surse, folosind mai
des mass-media care includ detalii demografice si biografice asupra
sinucigasilor, de cele mai multe ori bazate pe interviuri cu familiile
sinucigasilor.
Cu referire la sinucigasii
palestinieni in particular, informatiile de valoare au fost obtinute
din interviuri si teste psihologice ale persoanelor care au incercat dar
au esuat in savarsirea unui atac sinucigas, si cu cei
care i-au invatat pe sinucigasii din Hamas si din Jihadul
islamic Palestinian.
De asemenea, folositoare pentru
"autopsia psihologica" au fost un set de date asupra a 34 din cele 36 de
sinucigasi palestinieni in perioada 1993-1998, bazate pe interviuri cu
membrii familiilor sinucigasilor.
Caracteristici ale teroristilor
sinucigasi: Caracteristici
demografice:
- Varsta medie a sinucigasilor palestinieni in timpul
celei de-a doua Intifade era de 22 de ani cu o marja de -4/+16;
- Statutul social- 99% din sinucigasi erau singuri din
punct de vedere al starii civile. Aceasta sugereaza faptul ca persoanele singure sunt mai
dispuse sa se
ofere voluntare pentru misiuni sinucigase. Oricum, in
cazul Palestina exista politica organizatiei ca pentru acest gen de
operatiuni sa fie recrutate numai persoane singure;
- Sex- doar 9 din cei 182 de palestinieni sinucigasi
erau femei.
Inaintea celei de-a doua Intifade
doar barbatii erau trimisi in astfel de atentate. In acea
perioada, organizatiile palestiniene care foloseau atentatele
sinucigase erau grupuri religioase care, initial au obiectat in
folosirea femeilor in astfel de operatiuni.
In timpul celei de-a doua Intifade,
un "grup secular", Fatah, a inceput sa trimita femei pentru misiuni
sinucigase (prima femeie a fost Wafa Idris care s-a aruncat in aer in Ierusalim
la data de 27.01.2002). Urmand exemplul Fatah, PIJ a folosit femei in unele
ocazii si Hamas- dupa multe dezbateri, o singura data.
-Statut social-economic- in general,
in mod contrar ideii conform careia saracia erau un factor major
in recurgerea la o astfel de misiune, factorul economic al familiilor
sinucigase palestiniene era ridicat. Nivelul de instructia al
sinucigasilor la timpul executarii atentatului suicidar era, in
general, mai ridicat decat al societatii palestiniene, 88% dintre
acestia avand o pregatire integrala din puctul de vedere al
institutiilor de invatamant absolvite.
- Factorii de personalitate si
psihopatologici- din datele detinute nu a rezultat in nici un caz
existenta unor simptome clare de patologie la sinucigasi.
Mai mult, nu exista o personalitate aparte,
specifica a acestor persoane care sunt dispuse sa-si sacrifice
viata in astfel de atentate. In jur de o treime din sinucigasi
relevau, insa tendinte minore de sinucidere- depresie clinica,
alcoolism sau abuz de droguri.
Datele detinute releva
existenta a trei elemente principale in pregatirea unei bombe
sinucigase de catre o organizatie, si anume indoctrinarea,
angajamentul grupului si angajamentul personal.
Candidatul este supus procesul de
indoctrinare, de catre persoana cu cea mai mare autoritate din grupare.
Daca acesta este deja angajat sarcinii pe care urmeaza sa o
indeplineasca, atunci doar i se va mari motivatia si se va
incerca sa-l determine sa nu renunte.
In gruparile palestiniene
religioase, (Hamas si PIJ) indoctrinarea presupune teme nationaliste
(umilirea palestinienilor de catre Israel, istorioare despre gloria
araba din timpul razboaielor islamice) si teme religioase (actul
de autosacrificiu este dorinta lui Allah).
Inaintea primei Intifade, procesul de
indoctrinare se desfasura pe o perioada de o luna. In
timpul Intifadei, din cauza presiunii de a executa un numar mare de
atentate sinucigase si frica de intellingece-ul israelian,
indoctrinarea se limiteaza la 3-4 intalniri. Angajamentul grupului-
loialitatea reciproca a candidatilor la operatiuni
sinucigase de a duce la bun sfarsit atentatul este o foarte buna
motivatie pentru a-i tine impreuna in pofida ezitarilor
si ale altor intentii.
In gruparile palestiniene,
pregatirea pentru atentat este adesea realizata in celule formate din
mai multi voluntari, membrii acestor celule fiind intelesi
sa nu incalce "contractul social". In LTTE, sinucigasii
barbati si femei sunt antrenati in unitati
speciale numite "Tigrii negrii" si respectiv, "Pasarile
Libertatii". De asemenea, sunt legati de un contract social
pentru a duce la indeplinire atentatul sinucigas.
Puterea loialitatii unui
grup si incapacitatea acestuia de a incalca intelegerea
incheiata era si baza slabiciunii pilotilor japonezi in
timpul celui de-al doilea Razboi Mondial pentru a zbura in misiuni
kamikaze.
Ultimele scrisori ale
teroristilor kamikaze catre familiile lor scrise cu putin timp
inainte de ultimul lor zbor indica faptul ca in timp ce unii
indeplineau actul suicidar entuziasmati, altii il privesc ca pe o
datorie pe care trebuie sa o indeplineasca.
Loialitatea
personala- urmand practica catorva grupari libaneze in 1980,
gruparile palestiniene au creat o rutina in a arata o
caseta video imediat dupa atacul sinucigas. Deseori, aceste
casete sunt prezentate de catre organizatii si familiilor
sinucigasilor, dupa operatiune, ca un post-mesaj.
Bineinteles, in aceste casete sinucigasul este vazut cu Coranul
in mana si declarand intentia de a merge intr-o misiune
sinucigasa.
Organizatia realizeaza
acesta actiune nu pentru propaganda, ci ca pe o ceremonie pentru
a determina candidatii viitori sa-si duca la indeplinire
misiunea.
Acest ritual constituie faptul ca se afla intr-un
punct fara sfarsit, luandu-si angajamentul in fata
unei camere de luat vederi, candidatul nu-si poate retrage promisiunea.
De fapt, atat in Hamas cat si in
PIJ, din acest punct candidatului i se spune
"martirul in viata" ("al-shahid al-hai") si
chiar el in deschiderea cuvantului de pe caseta incepe
cu: "Sunt (numele) martir in viata".
Cele mai groaznice urmari ale terorismului.
Ziua de 11 pare a se transforma intr-un cosmar pentru statele democratice; o zi predilecta pentru atacuri teroriste. Ca o coincidenta macabra, la doi ani si jumatate dupa ce Statele Unite au fost zguduite din temelii, Europa se vede nevoita sa paraseasca starea de letargie. A fost nevoie de un atentat terorist sangeros pe batranul continent, caruia i-au cazut victime, din pacate, cetateni nevinovati, pentru ca mai marii decidenti europeni sa inteleaga faptul ca terorismul nu este doar o problema a SUA sau un motiv in plus de a obstructiona prin decizii de politica externa obiectivele americane, ci un cancer international care vizeaza toate statele care intr-un fel sau altul au o parere diferita in privinta revendicarilor fundamentaliste.
11 martie 2004 va ramane, fara indoiala, o pagina neagra in istoria lumii in general si a Europei in special. Unii ar putea cinic afirma ca, prin pozitia pe care a adoptat-o in cadrul luptei anti-teroriste, Spania, un aliat de incredere al Statelor Unite care nu a precupetit nici un efort in a sustine Washingtonul chiar impotriva aliatilor din cadrul Uniunii Europene, si-a pregatit intr-un fel soarta.
Desigur, in momentele de soc, prima reactie, "oarecum fireasca", a Guvernului spaniol a fost sa acuze cu vehementa ETA, gruparea separatista basca, aceasta terorizand timp de trei decenii Spania cu astfel de atentate. Iar motivele tin atat de traditia istorica, dar si de ratiuni de politica interna a Guvernului aflat in pragul alegerilor.
ETA, sau "Euskadi Ta Azkatasuna" in limba basca (insemnand intr-o traducere aproximativa "Tara si Libertatea Basca"), considerata a fi cea mai puternica grupare terorista din Europa occidentala si aflata pe "lista neagra" atat a Departamentului de stat american cat si a Uniunii Europene, este o organizatie care a luat fiinta in 1958 ca o miscare de rezistenta studenteasca impotriva fostului dictator spaniol Francisco Franco. Actele violente instrumentate de ETA au inceput un deceniu mai tarziu, pana in prezent organizatia fiind acuzata de moartea a 800 de persoane in numeroase atentate.
Graba cu
care Guvernul a acuzat ETA de atentatele de
Iritata de noua politica a guvernului condus de Jose Maria Aznar, in primele luni ale anului 2004 ETA a trimis mai multe semnale de avertizare in privinta reluarii violentelor (manifeste raspandite pe strazile oraselor din regiunea basca, scrise atat in limba basca cat si in castiliana care indemnau la lovirea obiectivelor spaniole, printre care erau mentionate si caile ferate, sau o scrisoare trimisa presedintelui si ministrului de interne francez, semnata AZF, dar atribuita ETA, prin care agentiile de voiaj franceze care conlucrau cu "statul fascist spaniol" erau avertizate in privinta unor posibile sabotari ale cailor ferate spaniole).
Explozibilii gasiti la locul tragediei, de origine franceza, au fost similari cu cei pe care ETA i-a folosit si in alte atentate. Insa organizatia nu avea doar mijloacele necesare, ci si motivatia. Inca de la infiintarea ei, principala revendicare a constituit-o independenta tarii basce. Aceasta nu numai ca nu a fost obtinuta dupa trei decenii de actiuni sangeroase, dar nici perspectivele nu erau mai bune, atata vreme cat partidul de centru-dreapta condus de Aznar era aproape sigur ca va recastiga alegerile. Scenariul cu un partid socialist la guvernare, care a devenit realitate dupa atentate, era unul mult mai optimist, ETA fiind, daca luam in considerare orientarea doctrinara a partidului Batasuna, "aripa politica", o organizatie mai apropiata de principiile stangii.
Insa blamarea ETA pentru atentate s-a datorat si unor considerente politice interne in pragul alegerilor care urmau. Recunoasterea unei posibile implicari a Al-Qaeda si, drept urmare, recunoasterea faptului ca atentatele pot fi motivate de pozitia Spaniei in cadrul coalitiei anti-teroriste si in problema razboiului din Irak, ar fi insemnat pentru guvern, care a sustinut cele doua decizii de politica externa, chiar in pofida unor puternice contestatii interne, o piatra de moara.
Este greu de apreciat cat a intuit premierul Aznar ca va putea ascunde adevarul (poate pana dupa alegeri) insa un lucru este cert: a dispus de informatiile care disculpau oarecum ETA si nu le-a facut publice. In primul rand ETA obisnuieste sa anunte autoritatile spaniole cu cateva momente inainte de producerea unui atentat, lucru care de data asta nu s-a intamplat. Mai mult, ETA isi orienteaza violentele spre ceea ce s-ar putea numi tinte strategice (reprezentanti ai guvernului sau ai autoritatilor, membri ai parlamentului care se opun organizatiei, cladiri administrative sau cazarmi ale armatei si sedii ale politiei) si nu spre cetatenii de rand (cu exceptia unui singur atentat din 1987, in fata unui centru comercial). In al treilea rand, organizatia basca isi revendica intotdeauna atentatele, fapt ce nu s-a petrecut de aceasta data, ci chiar dimpotriva, a fost negat cu vehementa de catre liderii partidului Batasuna. Nu in ultimul rand, ETA nu a desfasurat niciodata in trecut atacuri simultane (poate si datorita lipsei logisticii si experientei necesare).
Sa mai spunem doar un lucru: ETA este o organizatie terorista, dar nu una "sinucigasa", o organizatie care isi calculeaza cinic, insa in mod real, costurile si beneficiile actiunilor intreprinse. Ori organizarea unor atentate de asemenea amploare si care au provocat atatea victime in randul cetatenilor nevinovati ar fi insemnat pentru ETA "sa-si puna cenusa in cap" exact in cel mai nepotrivit moment. Aflata oricum intr-un con de umbra si decapitata de principalii sai lideri, organizatia basca ar fi pierdut si putinul suport pe care il mai are, nu doar in randul spaniolilor, dar si in randul bascilor, a caror interese sustine ca le apara. Aceasta ar fi insemnat o sinucidere politica si financiara.
Mai mult, sa presupunem ca si-ar fi atins obiectivul final - independenta - se ridica urmatoarele intrebari: ce stat european ar fi recunoscut respectiva independenta, cine ar fi dorit sa deschida relatii diplomatice cu un astfel de stat sau cine ar fi cooperat in plan economic. "Noul stat basc" ar fi fost izolat si ar fi trebuit sa subziste intr-o Europa tot mai unita, tot mai viabila economic si care nu tolereaza astfel de acte. Iar liderii ETA, putem presupune, analizand cele trei decenii de activitate, erau constienti de riscurile unui astfel de scenariu.
Poate concludente sunt si remarcile unor ofiteri de
informatii francezi si germani facute pentru United Press International:
"atacurile de
Teoria Al-Qaeda- Spania o "tinta perfecta"
O data cu trecerea timpului, tot mai multe dovezi indicau un alt organizator al atentatelor. Pentru Al-Qaeda, Spania reprezenta o "tinta perfecta": este o tara europeana, membra a NATO, aliat puternic al Statelor Unite si sustinatoare a razboiului din Irak. Destabilizarea ei ar fi fost perceputa de membrii retelei teroriste a lui Ben Laden ca un succes, mai ales deoarece reusita unor atentate intr-o tara cu o astfel de experienta in terorism, fie el doar intern, si cu masuri de securitate importante, le-ar fi demonstrat ca inca sunt "puternici si capabili".
De altfel, Spania se putea astepta sa devina tinta si nu doar pentru pozitia sa in campania anti-terorista. Conform unor experti, inca din decembrie 2002, cu trei luni inaintea inceperii campaniei din Irak, membrii Al-Qaeda si-au definitivat strategia in ceea ce priveste teatrul de operatiuni din Europa. Prima pe lista de "tinte" era Turcia, unde islamistii fundamentalisti doreau sa refaca gloria fostului Imperiu Otoman, cotropit, in viziunea lor, de ereticii crestini. Iar Spania detine controlul asupra vechiului regat al Andaluziei si al Granadei, din care musulmanii "au fost izgoniti" tot de "eretici". De altfel, locotenentul sef al lui Osama ben Laden, Ayman al Zawahiri, s-a referit la "dureroasa pierdere a Andaluziei in fata cruciatilor" chiar in prima caseta video aparuta dupa atentatele de la 11 septembrie. Mai mult, conform unor experti, cu un an in urma, pe un website al miscarilor ce sustin jihadul au aparut o serie de documente care sustineau "lovirea" Spaniei: "Trebuie sa utilizam la maximum apropierea alegerilor in Spania din luna martie a anului viitor. Credem ca Spania poate rezista la maximum doua trei atacuri inainte de a se retrage din Irak. O analiza foarte realista dupa cum o vor demonstra evenimentele din luna martie a anului curent. Urma Italia cu capitala Roma si Vaticanul, simboluri ale crestinatatii. Londra, aliatul fidel al Statelor Unite era lasata mai la urma.
Primul indiciu frapant al implicarii Al-Qaeda este unul
ce tine de cifre: atentatele de
Lasand la
o parte acest indiciu ce tine mai mult de o analiza extrem de superficiala, au
existat o serie de alte semne. La putin timp dupa atentate si nu departe de
locul lor, politia spaniola a gasit o masina parcata in care se gaseau o
cantitate importanta de explozibili si casete audio cu versete din Coran.
Desigur, acest mod "neprofesional" de a lasa urme si indicii a ridicat o serie
de intrebari pentru investigatori, initial speculandu-se ca ar fi vorba de o
diversiune a ETA care incerca sa dea vina pe Al-Qaeda pentru tragedia produsa.
Expertii au considerat ca pentru miscarea terorista condusa de ben Laden ar fi
fost o "greseala imensa" sa atace Spania sau vreo alta tara de pe batranul
continent, tinand cont ca in Europa si in Spania exista o retea bine pusa la
punct de "celule teroriste" Al-Qaeda care, pana in acest moment, nu au prea
fost deranjate in activitatile lor si care reprezentau o importanta sursa
financiara. Iar provocarea Europei ar fi insemnat o renuntare la aceste retele.
Mai mult, in Uniunea Europeana existau doua voci importante care s-au opus
razboiului din Irak, Franta si Germania, care, in urma atentatelor de
Insa
acestea erau doar supozitii. Primii suspecti arestati au fost nu de origine
basca, ci musulmana: trei marocani si doi indieni. Se presupune ca alti
douazeci de marocani sunt implicati intr-o masura mai mica sau mai mare. Prin arestarea primilor
cinci suspecti s-a dovedit si implicarea Brigazilor Abu Hafs al-Masri in
atentate, o factiune fundamentalista care a avut
legatura in trecut cu organizatia terorista Al-Qaeda. De altfel, printr-o scrisoare trimisa
unor surse mass-media apropiate de al-Qaeda, respectivele Brigazi revendicau
atentatele cu bomba de
Poate cel mai important indiciu, care intr-un fel disculpa ETA si acuza Al-Qaeda ramane, ceea ce expertii in terorism numesc "strategia atacarii unor tinte multiple simultan". Aceasta strategie poate fi considerata "o marca inregistrata" a Al-Qaeda. La fel s-a intamplat in atacurile simultane asupra WTC si Pentagon din 11 septembrie 2001, sau asupra celor doua ambasade americane din Nairobi si Dar al Salam la 9 august 1998, sau atacurile de anul trecut din Istambul sau cele din Irak.
O alta "marca inregistrata" a gruparii teroriste conduse de Osama ben Laden este rezultatul actiunii care trebuie sa afecteze "un numar cat mai mare de civili",
pentru a crea un impact puternic nu doar in randul opiniei publice interne sau internationale, dar si in randul decidentilor politici.
Un
element frapant al atentatelor teroriste de
Patrick B. Briley vorbea intr-un editorial despre "o periculoasa polenizare, hibridizare si amalgamare a ideilor, strategiilor, tacticilor si metodelor" utilizate de diferitele miscari teroriste (Al-Qaeda, Hamas, Jihadul islamic, Hezbollah), cu unicul scop de a adapta cat mai bine mijloacele la scopuri sau, mai precis, de a identifica ce tip de actiune terorista va maximiza beneficiile si va crea un impact cat mai mare in cadrul unor grupuri tinta si obiective bine determinate. Acelasi autor afirma ca, in ceea ce priveste atentatele din Spania, ele poarta "marca" si a miscarii Hamas, care probabil a contribuit la planificarea lor, chiar daca ele au fost duse la capat de Al-Qaeda sau de vreo miscare din Nordul Africii afiliata acesteia. Sau poate chiar de o factiune radicala a ETA.
De
altfel, membrii miscarii separatiste basce au primit in trecut asistenta
tehnica de
Desi deocamdata aceasta teorie nu a fost confirmata, este evident ca ea nu poate fi neglijata si trebuie luata in calcul. Este "normal" ca pe masura ce o organizatie (fie ea si terorista) evolueaza, sa-si adapteze strategiile si obiectivele. Si cinic vorbind, este "normal" ca atunci cand membrii ei sunt vanati peste tot pe glob, organizatia respectiva sa incerce sa-si gaseasca colaboratori.
Daca aceasta noua strategie a Al-Qaeda de a angaja grupari teroriste locale pentru a duce la indeplinire un atentat se va dovedi adevarata, ea este deosebit de periculoasa si infricosatoare. Deoarece actiunile gruparii teroriste conduse de Osama ben Laden vor deveni tot mai imprevizibile, iar identificarea suspectilor tot mai greu de realizat.
Implicatiile la nivel international
In plan intern, rezultatul atacurilor teroriste au fost rapide si concrete. Partidul Popular a pierdut in preferintele electoratului in cateva zile cat altii in patru ani. Populatia, care oricum nu sustinuse pozitia Spaniei in razboiul din Irak, l-a sanctionat astfel pe fostul premier Aznar, acuzandu-l ca, prin actiunile sale, a intaratat indirect "bestia" Al-Qaeda si a "contribuit" la tragedie. Victoria Partidului Socialist, care a promis retragerea celor 1.300 de soldati spanioli din Irak si declaratiile inflamatoare ale liderului sau, noul premier, Jose Luis Rodriguez Zapatero au pus sub semnul intrebarii viabilitatea viitoarei colaborari cu Washingtonul si Londra.
La nivelul Europei, atentatele teroriste au inclinat balanta de putere in cadrul Uniunii din nou spre axa Paris-Berlin, careia i s-a alaturat si Madridul, lasand Marea Britanie oarecum izolata. Teroristii au reusit asadar sa schimbe politica externa (desi nu se poate vorbi de o politica unitara) a batranului continent, indreptand-o spre latura sa mai conservatoare si mai putin interventionista.
In privinta implicatiilor pentru Coalitia anti-terorista din Irak, retragerea trupelor spaniole (care reprezinta doar un procent din totalul de 150.000 de soldati dislocati), nu va dezechilibra raportul de forte, iar pierderea ar putea fi inlocuita de alti aliati dornici si nerabdatori in a-si demonstra loialitatea, precum Romania. Insa retragerea Spaniei ar fi o lovitura mai mult de imagine, simbolica si care ar putea stimula si alti aliati, precum Italia, in a adopta o pozitie similara.
Cum afirmau Nile Gardiner si John Hulsman intr-o analiza din 16 martie 2004, chiar daca politica de "capitulare" pare foarte populara dupa aceste evenimente tragice, Spania nu isi va castiga in urma ei dreptul la "o pace separata" cu teroristii, asa cum opozitia Turciei fata de razboiul din Irak nu a protejat-o in fata Al-Qaeda si a aliatilor ei.
Insa, la nivelul comunitatii internationale, "capitularea" Spaniei va avea consecinte profunde. Ar fi un triumf urias pentru gruparile teroriste, care si-ar putea da seama ca, prin folosirea unor resurse limitate (un grup de atacatori si cateva zeci de kilograme de explozibil) pot influenta politica externa a unui stat mare precum Spania. Acest triumf le va oferi suportul moral pentru organizarea si a altor atentate pe teritoriul unor aliati ai Statelor Unite precum Marea Britanie, Japonia, Polonia, Italia, Australia, Coreea de Sud, Rusia si de ce nu, Romania. Daca o mana de oameni vor reusi sa santajeze statele lumii prin acte violente si daca aceste state vor ceda la fel de usor ca Spania, situatia va deveni extrem de grava, iar viitorul democratiei si al pacii pe glob extrem de incert.
Faptul cel mai grav este ca terorismul a devenit un exemplu pentru orice grupare cu drept de autodeterminare sau independenta, iar politica marilor puteri nu contribue cu nimic la diminuarea acestui fenomen.
Doar nimeni nu poate fi sigur ca este protejat de terorism chiar si in cele zile minunate cum ar ziua de 1 septembrie. Incidentul din Beslan, nea demonstrat inca o data ca terorismul este cancerul international care vizeaza toate statele care intr-un fel sau altul au o parere diferita in privinta revendicarilor fundamentaliste, iar atacurile teroriste sunt arma psihologica care poate soca prin violenta sa intreaga lume
Terorismul a devenit o arma sistematica a unui razboi care nu cunoaste granite. Si rareori are o fata.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
| Stiinte-politice | |||
|
|||
|
| |||
|
| |||
|
|||
|
|
|||
