Tratatul de Fuziune
Tratatele constitutive ale celor trei
Comunitati au fost modificate in mai multe randuri. Astfel, in 1957, prin Conventia referitoare la unele
institutii comune, s-au unificat cele trei Adunari si Curti
de Justitie. S-a creat, de asemenea, un singur Comitet Economic si
Social. S-au mai produs modificari in sensul adaptarii unor texte din
tratate cu prilejul adeziunilor noilor state.
Tratatul
instituind un Consiliu Unic si o Comisie Unica pentru
Comunitati s-a inscris pe aceeasi linie de rationalizare
si reducere organica a functionarii institutiilor
comunitare. Dupa lungi si
laborioase discutii, tratatul a fost semnat la Bruxelles la 8 aprilie 1965
si a intrat
in vigoare la 1 iulie 1967.
In cele 39 de articole ale sale,
grupate in cinci capitole, Tratatul inscrie competentele executivelor
comunitare, in sensul ca nu au suferit modificari, ci au ramas
asa cum fusesera determinate in fiecare tratat de baza.
Articolul 4 a confirmat existenta Comitetului Reprezentantilor
Permanenti (COREPER), extinzandu-i competentele si asupra CECO.
De mare importanta s-a dovedit a fi instituirea Comisiei Unice,
datorita specificitatii marcate atat a Inaltei Autoritati cat si a Comisiilor CEE si
CEEA. Armonizarea a avut loc si prin unificarea serviciilor, a
comisiilor de control al veniturilor si cheltuielilor (art. 22),
unificarea bugetelor (art. 20) si a administratiilor (art. 24), prin
definirea uniforma a procedurilor de desemnare a membrilor Comisiei
si a duratei mandatului lor (Articolele 10-18). S-a generalizat sistemul
numirii de comun acord a membrilor (art. 10, par. 1, al. 4), cu precizarea
ca din Comisie trebuie sa faca parte cel putin un
reprezentant al fiecarui stat membru. Tratatul precizeaza ca
reuniunea de drept a Adunarii Parlamentare trebuie sa fie si
aceea a prezentarii raportului general de catre Comisie.
In acest
fel, Tratatul de Fuziune apare ca un factor de optimizare a
functionarii organizatiei si de aceea trebuie considerat ca
o etapa determinanta a constructiei comunitare.
