Tratatul de la Amsterdam

Tratatul de la Amsterdam

La 2 octombrie 1997 cei 15 ministri ai afacerilor externe din tarile membre ale Uniunii Europene au semnat la Amsterdam tratatul redactat in iunie 1997 cu prilejul incheierii Conferintei interguvernamentale care a avut loc la acea data in capitala olandeza. Tratatul de la Amsterdam reprezinta o etapa de mare importanta in desfasurarea procesului de reforma a institutiilor comunitare in sensul adancirii integrarii prin cresterea calitatii democratice a Uniunii, a identitatii ei in perspectiva largirii organizatiei, toate acestea trebuind sa determine o Europa mai apropiata de cetateni. In acest fel, Tratatul de la Amsterdam nu constituie incheierea unei evolutii institutionale ci o faza a unui proces cu o dezvoltare constanta.

Probleme deosebite sunt ridicate atat din punct de vedere al adancirii integrarii cat si din punct de vedere al largirii Uniunii. Aparent distincte, cele doua aspecte ale constructiei europene sunt legate strans. Adancirea integrarii inseamna consolidarea solidaritatii dintre statele membre. Este vorba deci de a se atribui noi competente Uniunii, de crearea monedei unice, consolidarea uniunii economice si monetare etc. Largirea organizatiei inseamna procesul de extindere geografica prin adeziunea unor noi tari membre; cu alte cuvinte, largirea inseamna aspectul spatial in construirea Europei si ca urmare si una si alta se succed: prima permite reusita celei de-a doua. O Europa care va avea intr-un viitor nu prea indepartat circa 30 de state membre cere reforme structurale pe toate planurile, reforme de mare eficacitate si din punct de vedere democratic.

Procesul de integrare cu o deschidere larga spre viitor, perfectibil fara incetare, se bazeaza pe cateva principii fundamentale: democratie, libertate, drepturile omului, statul de drept, justitie sociala, solidaritate si coeziune pe o reala transparenta. Tratatul a lasat intacte multe din prevederile Tratatului de la Maastricht cum sunt de pilda cele din capitolul referitor la Uniunea Economica si Monetara asa cum au fost completate prin noul Pact privitor la stabilitate si folosirea fortei de munca.

In competentele Uniunii Europene vor intra sau se vor accentua noi domenii ca de pilda acelea privitoare la un nivel crescut de ocupare a fortei de munca, la o dezvoltare echilibrata si neinflationista, durabila, la definirea progresiva a politicii de aparare comuna s.a. A devenit evident ca o politica externa si de securitate comuna (PESC) nu poate avea o temelie solida si nici o capacitate operationala fara o politica comuna de aparare. De asemenea, o tema majora a noului tratat este si accentuarea dezvoltarii unui spatiu de libertate, securitate si de justitie in cadrul careia sa fie asigurata libera circulatie a persoanelor prin masuri adecvate controlului la frontierele Uniunii Europene, controlului imigrarilor, azilului precum si prevenirii criminalitatii.

Tratatul de la Maastricht a fost completat cu texte mai ample si precise si in ceea ce priveste politica de mediu. S-a inscris expres nevoia de promovare a unei dezvoltari durabile cu 'un nivel inalt de protectie si de imbunatatire a calitatii mediului', formula care a inlocuit-o pe cea din Tratatul de la Maastricht de 'respectare a mediului'. O alta schimbare consta si in inscrierea principiului 'egalitatii dintre barbati si femei' alaturi de 'promovarea unui nivel ridicat de ocupare a fortei de munca si de protectie sociala'.

Principiul egalitatii intre barbati si femei in procesul muncii constituie una din dispozitiile cele mai importante ale Tratatului. A fost largita considerabil si definirea notiunii de egalitate in ceea ce priveste remunerarea muncii. Din acest punct de vedere, Tratatul de la Amsterdam reprezinta si o codificare a principiului nediscriminarii in functie de sex, principiu fundamental si in dreptul comunitar.

Se stie ca necesitatea crearii unei cetatenii europene a fost recunoscuta pentru prima data in scris in proiectul de tratat asupra Uniunii Europene (Proiectul Spinelli) si adoptat de Parlamentul European la 14 februarie 1984. Tratatul de la Maastricht a dat expresie juridica acestui concept si a pus in evidenta caracterul evolutiv legat de progresul constructiei comunitare, de libertatea absoluta de circulatie si de alegere a domiciliului, de participare la viata politica a cetatenilor oricarui stat comunitar, de egalitatea de tratament intre cetatenii

tuturor statelor in materie de protectie diplomatica si consulara.

Tratatul de la Amsterdam a dat o mai buna definitie cetateniei europene si a legat-o mai strans de respectarea drepturilor omului stabilind o regrupare a drepturilor referitoare la cetatenia europeana intr-un capitol unic. In acest fel s-a subliniat ca definirea cetateniei europene precum si o mai inalta respectare a drepturilor omului constituie un obiectiv prioritar de realizat in cadrul reformei Uniunii.

Analiza facuta de Parlamentul European⁸⁸ a invederat calitatile dar si lacunele pe care Tratatul de la Amsterdam nu a reusit inca sa le elimine. Tratatul, desi cuprinde multe dispozitii care sa avanseze reforma institutiilor comunitare, lasa nerezolvate multe aspecte importante cum sunt cele care apartin problemelor sociale, ocuparea fortei de munca, reducerea somajului, armonizarea fiscala. Toate acestea se cer solutionate in cele mai mici detalii pentru a nu se intarzia noile adeziuni.

S-a apreciat ca Tratatul de la Amsterdam privilegiaza in principiu metoda comunitara si ca a reusit sa circumscrie in mod acceptabil riscurile unei integrari diferentiate. Progrese reale trebuie inregistrate in perfectionarea mecanismelor pietei unice, in suprimarea barierelor pentru investitiile garantate de guverne, reducerea practicilor birocratice si a somajului, consolidarea politicilor de protectie sociala, asigurarea unui sistem fiscal capabil sa incurajeze crearea de locuri de munca si deci a pietei muncii.

In acest sens, s-au pronuntat si unele grupuri politice in cadrul Parlamentului European. De pilda, Grupul socialistilor europeni a publicat in zilele de 29 si 30 ianuarie 1999 un manifest in care se propune reorientarea constructiei europene. S-a cerut elaborarea unui pact european pentru locuri de munca, o mai buna coordonare a politicilor economice pentru aplicarea unei strategii europene de crestere care sa se bazeze pe moneda unica, pe consum si pe investitii. S-a propus dezvoltarea unor ample lucrari de infrastructura, un dialog mai strans intre Banca Centrala Europeana (BCE) si instantele de politica economica ale Uniunii. S-a mai propus elaborarea unei carte europene a drepturilor fundamentale civile, economice, sociale si culturale, care sa accentueze subiectul egalitatii de sanse intre femei si barbati. De asemenea si o reforma a bugetului european este necesara pentru gasirea de noi surse de finantare a investitiilor prin prisma constrangerilor bugetare impuse de Pactul de stabilitate adoptat la Amsterdam.

Lupta impotriva somajului este considerata in toate statele membre ale Uniunii ca fiind o problema economica si sociala majora. Inca din 1992, Consiliul European de la Edinburgh si cel intrunit la Copenhaga in 1993 a fost adoptata Initiativa europeana pentru crestere care a dat un impuls luptei impotriva somajului la nivel comunitar. Intrunirea la varf de la Essen (1994) a enuntat o serie de principii in acest sens. Ca urmare a acestor dezbateri, in Tratat a fost introdus un capitol (Capitolul 3) consacrat problemelor de ocupare a fortei de munca. Dispozitiile cuprinse in acest capitol au obligat statele membre sa se angajeze in elaborarea si in desfasurarea unei strategii coordonate pentru ocuparea fortei de munca.

Tratatul de la Amsterdam a incorporat (Capitolul 4) Acordul asupra politicii sociale clarificand astfel obiectivele acestei politici: imbunatatirea mediului de munca, a conditiilor de munca, informarea si consultarea lucratorilor, egalitatea de sanse pe piata muncii, de tratament intre barbati si femei, integrarea persoanelor din afara pietei de munca, imbunatatirea securitatii sociale, protectia lucratorilor in situatia pierderii locurilor de munca, reprezentarea colectiva a lucratorilor si patronatului s.a.

Si-au facut loc in dispozitiile Tratatului (Capitolul 5) si problemele de mediu si de protectie a acestuia, probleme care sa fie integrate in politicile si obiectivele comunitare. Au mai fost inscrise dispozitii privitoare la asigurarea unui nivel ridicat de protectie a sanatatii (Capitolul 6) care sa fie incorporate in toate politicile si activitatile comunitare, de protectie a consumatorilor (Capitolul), de lupta impotriva utilizarii frauduloase a fondurilor comunitare

(Capitolul 8), de consolidare a dezvoltarii regionale si cooperarii transfrontaliere s.a. A fost formulata cerinta importanta a aplicarii corecte si consecvente a principiului subsidiaritatii (Capitolul 9) atat de necesar in perspectiva noilor etape de integrare; in aceeasi masura, a fost formulat si principiul transparentei ca o regula fundamentala a democratiei (Capitolul 10).

Calitatea legislatiei comunitare a facut obiectul unui manunchi de prevederi inscrise in Tratat (Capitolul 10) in sensul ca legislatia trebuie sa fie mai comprehensibila, mai clara pentru cetateni. Au fost reformulate dispozitii din Tratatul de la Maastricht in scopul de a se asigura eficacitatea si coerenta ansamblului de actiuni externe ale Uniunii Europene in cadrul politicilor de relatii externe, de securitate, economice si de dezvoltare (Sectiunea C). Evident, o importanta deosebita a fost acordata si reformei institutiilor comunitare (Sectiunea D). In acest fel, reformele aduse prin dispozitiile Tratatului de la Amsterdam vor produce efectele lor practice intr-un viitor cat mai apropiat. Multiplele proceduri de decizii au fost reduse la trei: codecizia, avizul conform, consultarea, si astfel Consiliul si Parlamentul au fost puse pe picior de egalitate in procesul legislativ. Prin extinderea procedurii de codecizie la 24 de noi domenii Parlamentul (Capitolul 14) a obtinut o participare la responsabilitatea legislativa in aproape toate domeniile legislatiei comunitare.

In ceea ce priveste perfectionarea metodelor de lucru in cadrul Consiliului (Capitolul 15) o reforma esentiala a privit extinderea votului cu majoritate calificata. In perspectiva largirii Uniunii, Comisiei (Capitolul 16) ii revine un rol de mare importanta, Parlamentul rezervandu-si insa dreptul de a numi presedintele Comisiei la propunerea Consiliului European. A ramas insa nesolutionata fixarea numarului de comisari; la ora actuala, Comisia este formata din 20 de comisari, iar cresterea numarului de state membre ar duce la un numar excesiv de comisari. In ceea ce priveste Curtea de Justitie (Capitolul 17), Tratatul nu aduce modificari notabile. In dispozitiile Tratatului (Capitolul 18) Curtii de Conturi i s-a conferit statutul de institutie a Uniunii Europene, intarindu-i-se astfel pozitia institutionala. Cu noile dispozitii referitoare la cooperarea vamala si la lupta impotriva fraudei, Curtea de Conturi va fi in masura sa aduca imbunatatiri insemnate finantelor comunitare. Tratatul consolideaza si rolul Comitetului Economic si Social si pe cel al Comitetului Regiunilor in procesul legislativ al UE.

Elaborarea Tratatului a pretins o activitate indelungata si dificila. A fost rezultatul unei serii intregi de analize desfasurate in cadrul institutiilor comunitare, cu deosebire in Parlamentul European, analize care s-au incheiat cu rezolutii adoptate in perspectiva Conferintei interguvernamentale din 17 mai 1995, 13 martie si decembrie 1996 (Torino si Dublin), 16 ianuarie, 13 martie, 11 iunie si 26 iunie 1997, ultima fiind reuniunea de la Amsterdam a Consiliului European. Activitatea Conferintei interguvernamentale s-a desfasurat pe problematica revizuirii Tratatului de la Maastricht dupa intrarea in vigoare a acestuia. Este astfel evident ca procesul de revizuire a Tratatului a inceput practic inca din momentul intrarii lui in vigoare, pentru ca, asa cum s-a cerut, Europa trebuie sa avanseze 'cu hotarare dar si cu prudenta'.

Initial Conferinta interguvernamentala isi propusese sa aduca corectii referitoare la rolul Parlamentului, la ierarhia actelor comunitare, la dezvoltarea politicii externe si de securitate comuna (PESC), la modul de functionare a celor trei piloni ai Uniunii Europene, precum si extinderea competentelor comunitare in noi domenii precum energia, protectia civil si turismul.

Evenimentele interne si externe au largit in mod considerabil misiunile Conferintei interguvernamentale. In ceea ce priveste evenimentele interne, o data cu ratificarea Tratatului de la Maastricht popoarele statelor membre au denuntat tehnocratia europeana precum si indepartarea tot mai resimtita dintre institutiile comunitare si cetatean. In privinta evenimentelor externe probleme deosebite au fost puse de perspectiva largirii Uniunii cu tari din Europa Centrala si de Est (PECO).

In aceste conditii, Conferinta interguvernamentala a avut de rezolvat obiective foarte importante si in primul rand apropierea Europei de cetatenii sai, viitoarele largiri ale Uniunii Europene, acestea pretinzand reforme adanci in functionarea institutiilor comunitare, reforme car5e sa le faca mai eficace si mai democratice. Au trebuit gasite modalitati de aplanare a divergentelor dintre tarile mari si cele mai mici in vederea angajarii acestora in mod ireversibil pe calea uniunii politice. Trebuiau gasite solutii comune pentru a nu se asista la stagnarea dinamicii europene sau chiar la reculul acesteia.

Toate acestea au pretins consultari laborioase, s-au cerut avize diferitelor organe ale Uniunii Europene: Comisiei de afaceri externe, Comisiei de securitate si de aparare, Comisiei de agricultura si de dezvoltare rurala, Comisiei de buget, Comisiei economice, Comisiei monetare, Comisiei de politica industriala, Comisiei de cercetare si dezvoltare tehnologica, Comisiei juridice si de drepturi ale cetatenilor, Comisiei de relatii economice externe, Comisiei de afaceri sociale, Comisiei fortei de munca si altele inca. S-au cerut avize si unor organizatii neguvernamentale.

S-a apreciat de catre Parlamentul European ca multe din aspectele politice al Uniunii Europene sunt inca limitate si ca din aceasta cauza si procesul de construire a unei uniuni politice europene 'este neterminat'.

Intr-un amplu raport⁸⁹ inaintat Parlamentului European la 5 noiembrie 1997, raportorii detaliaza cele 9 sectiuni ale tratatului de la Amsterdam astfel:

I          Introducere

II        Obiectivele Uniunii Europene si ale comunitatilor europene

III      Sectiunea A - Libertate, securitate si justitie

Capitolul 1    Drepturile fundamentale si nediscriminarea

Capitolul 2    Realizarea progresiva a unui spatiu de libertate, securitate si

Uniunea si cetateanul Ocuparea fortei de munca Politica sociala Mediul

Sanatatea publica Protectia consumatorilor Alte politici comunitare Subsidiaritatea Transparenta Calitatea legislatiei comunitare

V Sectiunea C - O politica externa eficace si coerenta
Capitolul 12/13 Politica externa si de securitate comuna.

economice externe

VI Sectiunea D - Institutiile Uniunii

Parlamentul European

Consiliul

Comisia

Curtea de Justitie

Alte probleme institutionale

Rolul parlamentelor nationale

VII            Sectiunea E - Cooperare mai stransa - 'Flexibilitate'

VIII          Sectiunea F - Simplificarea si codificarea tratatelor

IX      Consecinte pentru Parlamentul European