Uniunea europeana - politica agricola comuna

Uniunea Europeana

POLITICA AGRICOLA COMUNA

Introducere

In piata comuna uniunea vamala si libera circulatie a produselor nu se extinde automat la comertul agricol [4]. In Tratatul CE [8], articolul 38, al. 4 (in prezent art. 32) se stipuleaza ca "piata comuna se extinde si la agricultura si la comertul cu produse agricole. Prin produse agricole se inteleg produsele solului, a cresterii animalelor si pescuitului, dar si prodesele de prima transformare care sunt in raport direct cu aceste produse

In UE politica agricola comuna (PAC) are o latura interventionista. pot fi date exemple ale interventiei in agricultura europeana pe durata unui secol.

Prin anii '50 cele sase state fondatoare ale CECO[1], aplicau diferite protectii la frontiera, impreuna cu diverse interventii interne dar de intensitati diferite.

De ce este PAC o necesitate in UE?

Exista motive sociale si politice pentru sprijinirea veniturilor, mai ales dupa criterii socio-profesionale. Si in alte domenii ale economiei de piata, agentii economici se confrunta cu riscul unui declin mai lent sau mai accentuat, iar sprijinirea venitului de catre PAC poate fi greu argumentata numai dupa criterii economice care se aplica, de exemplu in domenii mai performante.

Nivelul venitului agricol poate creste doar in conditii speciale. elasticitatea chiar a consumului de produse alimentare in functie de venitul consumatorilor este relativ scazuta comparativ cu alte domenii. rezulta ca, in general, cresterea cererii de produse agricole se bazeaza in cea mai mare parte pe cresterea populatiei si mai putin pe cresterea veniturilor acesteia. Privind din perspectiva istorica se poate spune ca progresul tehnologic permanent in acest domeniu a facut posibil ca oferta sa tina pasul cu cresterea populatiei. De aceea oferta a avut tendinta sa fie relativ mai mare decat cererea [4], generand o oferta in exces a lucratorilor agricoli. Specialistii afirma ca venitul fermierului ar trebui sa scada daca, pentru o anumita cerere a unui produs, marimea iesirilor de forta de munca nu egaleaza cresterea productivitatii muncii si daca aceste iesiri nu ar putea fi macar partial absorbite de alte domenii. Scaderea pretului acestor produse "speciale" (agricole) ar produce doar o crestere marginala a cererii din cauza saturarii consumului, mai ales in tarile cu venit ridicat.

Deci, piata agricola se caracterizeaza prin:

elasticitate scazura a cererii fata de pret,

elasticitate scazuta a ofertei fata de pret

Scaderea pretului nu duce la o contractare a volumului ofertei fiindca fermierii rar parasesc terenul si doresc sa recupereze investitiile de capital pentru a face fata datoriei.

Rezulta o tendinta de scadere a veniturilor agricole absolute dar si relative (fata de industrie).

Daca in sector raman mai putini fermieri si lucratori, venitul absolut poate creste dar cel relativ poate fi in scadere.

Sursa de instabilitate a veniturilor agricole o constituie oferta din cauza conditiilor meteorologice dar si din cauza costurilor, inclusiv a investitiilor, care pot genera variatii mari ale preturilor.

De exemplu, preturi crescatoare ar duce la investitii pe termen scurt rezultand cresteri ale ofertei in sezoanele urmatoare, implicit o scadere a pretului (dupa o analiza tip "panza de paianjen". o panza de paianjen este convergenta spre un pret de echilibru, daca elasticitatea (absoluta) a cererii in functie de pret este mai mare decat cea a ofertei, daca nu, este exploziva. Tarile cu venit mai ridicat au un grad mai mare de incertitudine cu privire la veniturile agricole viitoare, provenind de pe piete libere deoarece elasticitatea cererii are tendinta sa scada odata cu cresterea venitului, cu alte cuvinte, oamenii isi permit acelasi volum de produse la un pret mai ridicat, cel putin pe termen scurt.

Argumentul actual de sustinere a PAC este alegerea constienta a unei politici "second-best", cunoscand ca suma politicilor nationale este improbabil sa fie mai buna [4].

Fig. 1 Ponderea populatiei ocupate in agricultura din populatia activa totala (in procente).

In 1997, ponderea in UE-15 era de 5%.

In figura 1 se observa ponderea populatiei ocupate in agricultura din populatia totala la extremitatile unui interval de timp de peste 30 de ani. Incapacitatea de a absorbi aceasta forta de munca in alte sectoare ar provoca scaderea substantiala a venitului agricol relativ dar si absolut. ar rezulta o destabilizare a societatii. rationalizarea agriculturii europene ar fi avut loc prin integrarea pietei si prin progres tehnologic. PAC ar fi protejat veniturile fermierilor fara ca acestia sa depinda de asistenta sociala (solutie neagreata de fermieri).

Electoratul european a tolerat efectele negative si costurile PAC datorita probabil transformarii economice si sociale.

In practica a avut loc o politizare a PAC. Dar intrebarea ramane: daca protectia venitului fermierului este dezirabila, cum se poate face mai bine?

Obiective, principii si instrumente

Figura 2 arata sugestiv principiile, obiectivele si instrumentele PAC.

Fig. 2

Obiectivele PAC sunt conturate in Tratatul de la Roma [8]:

"a) cresterea productivitatii agriculturii cu ajutorul progresului tehnic, asigurandu-se dezvoltarea rationala a productiei agricole dar si o utilizare optimala a factorilor de productie, in special a mainii de lucru,

b) asigurarea unui nivel de viata echitabil pentru populatia agricola, in special prin cresterea venitului individual pentru cei ce lucreaza in agricultura,

c) stabilizarea pietelor;

d) garantarea securitatii aprovizionarii;

e) asigurarea unor preturi rezonabile la livrare la consumatori

Principiile PAC sunt

piata unica a bunurilor

preferinta comunitara (intelegand prin aceasta bariere comerciale mari in jurul pietei CE),

solidaritatea financiara (finantare comuna) intre statele membre, intelegand partajarea Prelevarilor si veniturilor, dar si a costurilor totale ale interventiei in agricultura.

primele doua ar constitui nucleul unei uniuni vamale cu un tarif extern comun suficient de ridicat. Din cauza protectiei venitului, acest tarif extern comun pe produs a fost variabil. prelevarile variabile au dominat comertul cu terti pana in 1995 cand s-au convertit in tarife fixe.

Inceputurile anilor '60 s-au caracterizat prin patru modalitati de interventie pe piata in scopul protejarii venitului fermierilor si al obiectivelor:

sisteme de prelevare / sprijinire a pretului pentru pietele produselor agricole de baza cu elasticitati scazute ale ofertei (cereale, zahar, produse lactate, carne de vita si de porc, vin de masa, unele produse piscicole, unele fructe si legume),

numai prelevari variabile,

plati compensatorii,

plati directe de venit in conditii specifice.

Pelkmans [4] arata ca obiectivele PAC ar trebui analizate pentru ca sunt interdependente si pot ridica probleme serioase. obiectivul 2 (fig. 2) din articolul 39 CE (in prezent art. 33) [8] este precedat de formula "pentru a asigura astfel" (un nivel de trai echilibrat), implicand faptul ca obiectivul 1 (eficienta) este considerat si un instrument pentru realizarea obiectivului 2. Conexiunea intre obiectivul 1 si obiectivul 2 s-ar face prin "utilizarea optima a tuturor factorilor de productie". Ar insemna ca mobilitatea dezirabila a fortei de munca poate fi egalata de progresul tehnologic. Cum Tratatul CE nu da indicatii privind acest echilibru, s-a presupus ca dezvoltarea din anii '50 . '60 a fost favorabila pentru a genera mobilitatea fortei de munca fara probleme majore de absorbtie.

Practica PAC a subliniat ca din cele cinci obiective, este esential obiectivul de venit al fermierilor.

Instrumentele utilizate au produs efecte secundare negative asupra obiectivelor PAC dar si asupra integrarii:

principiul pietei unice nu a fost respectat in perioadele de volatilitate a ratelor de schimb; s-a preferat de multe ori ajustarea venitului agricol in dauna pietei unice, mai ales in conditii de apreciere a monedei,

s-a neglijat o constrangere: "disponibilitatea (statelor membre) de a contribui la dezvoltarea comertului international si scaderea barierelor in calea comertului (art. 18 din Tratat) [8] prin subventiile la export a existat o "disponibilitate" de a dauna comertului agricol international si de a mentine bariere foarte inalte.

PAC este deci un compromis, din urmatoarele motive:

s-a renuntat la constrangerile liberalizarii comertului (mai ales exterior, desi intra in conflict cu obiectivul 5 si ocazional cu 4),

obiectivele pot intra in conflict unele cu altele,

care sunt categoriile de fermieri inclusi in obiectivul 2? cei existenti, copii lor care doresc sa ramana in agricultura, noii veniti in domeniu.

Evaluarea PAC

PAC a facut posibil comertul liber intra UE cu bunuri agricole.

In anii '70 . '80 au existat doua bariere:

set de controale veterinare si fitosanitare la nivel national, eliminate prin programul CE 1992 prin armonizarea[2] controalelor interne si prin recunoasterea reciproca a inspectiilor si controalelor,

sumele compensatorii monetare (sau taxele/subventiile la frontiera intra-UE cand ratele de schimb erau diferite de ratele de schimb efective. Sumele compensatorii monetare "pozitive" au rezistat pentru ca lipsa lor ar fi dus la scaderea veniturilor in moneda locala (de exemplu, marca germana si guldenul olandez). Sumele compensatorii monetare nu ajuta la formarea pietei unice, dimpotriva. In mare problema a fost eliminata de trecerea la euro, iar pentru statele non-euro exista restrictii suplimentare.

Deturnarea de comert a fost mai accentuata pentru produsele agricole, existand o disparitate mare intre comertul intra-UE si cel extra-UE.

Realizarea obiectivelor PAC poate fi caracterizata astfel.

Primul obiectiv poate fi apreciat prin cresterea medie a productivitatii si specializarea regionala. Productivitatea in agricultura a crescut si in UE-6 si in UE-9 (1972-1977), fiind mai mare decat cea generala in comunitate. PAC a sprijinit progresul tehnologic si investitiile de capital dar mai putin specializarea regionala. PAC a limitat insa comportarea oferta - pret prin preturi mari impuse. De exemplu, statele care au aderat in '73 au trebuit si ele sa creasca preturile. In absenta preturilor minime ar fi fost profitabil pentru producatorii eficienti sa exporte agresiv in regiuni UE cu eficienta scazuta, impunand astfel o mai mare specializare regionala si o productivitate mai ridicata.

Estimarea celui de-al doilea obiectiv

Stabilizarea pietei s-a realizat s-a realizat prin indicatorul "venit agricol net", introdus de Comisie dar cu un calcul destul de imprecis: valoarea adaugata neta pe lucrator, in termeni reali. PNB a crescut mai rapid decat acest indicator, rezultand un declin al agriculturii fata de restul economiei UE. Este deci un esec aparent al PAC desi a existat un interventionism puternic. Totusi venitul efectiv al fermierului nu s-a deteriorat. Argumentele in favoarea acestui fapt sunt:

din 8 milioane lucratori agricoli in 1993 (UE-12) doar 2,7 milioane aveau norma intreaga in agricultura,

fermierii cu norma intreaga obtin in medie 1/3 din venit din surse neagricole, inclusiv pensii.

Intrebarea este care fermieri ar trebui sprijiniti? Specialistii afirma ca la nivelul gospodariilor agricole venitul disponibil mediu (dupa impozitare) in 1980 era mai ridicat decat media pe toate gospodariile, cu exceptia Portugaliei, sugerand astfel ca decalajul de venit intre veniturile personale agricole si cele neagricole a disparut.

Al patrulea obiectiv - securitatea ofertei, este greu de cuantificat analitic. Cum se poate realiza autosuficienta cu o oferta securizata? Furnizori de incredere din afara UE pe termen lung sau furnizori instabili mai numerosi?

Obiectivul cinci referitor la preturi rezonabile pentru consumatori nu poate fi discutat decat in termeni comparativi. Se stie ca preturile agricole UE sunt mai mari decat preturile mondiale (cu mici exceptii in anii '73, '74 si '95). dar preturile pe piata mondiala ar fi probabil mai mari daca UE nu ar "arunca" in mod repetat surplusuri subventionate pe piata mondiala si ar deveni un importator net.

In tabelul 1 sunt date esecuri de reglementare ale PAC si care au stat la baza lansarii reformarii PAC, asa cum este prevazuta in [10].

Tabelul 1 Esecuri pozitive de reglementare PAC [4]

*Aici nu este inclusa o externalitate, negativa a PAC pentru industrie; preturile ridicate ingreuneaza dezvoltarea biotehnologiei, bioenergiei si fabricarii de materiale; pentru depasirea acestui obstacol sunt necesare subventii ridicate (de compensare).

Reforme in PAC

In ultimul deceniu politica agricola comuna (PAC) a Uniunii Europene a fost restructurata pe fond.

Inaintea anilor 90 PAC viza un anumit numar de obiective cheie, in special autosuficienta alimentelor de baza, ca o reactie la penuria alimentara de dupa razboi. A rezultat o politica de ajutor rigid, axat pe productie, care s-a perpetuat pana in anii 90, astfel incat PAC a fost "victima propriului succes" [4]. Dupa realizarea principalului obiectiv care era cresterea productiei alimentare, au aparut efecte secundare nedorite, ca faimosii munti de carne de vita si de cereale, sau unele distorsiuni pe piata mondiala, in special prejudiciabile pentru tarile in curs de dezvoltare. In acelasi timp, au aparut ingrijorari cu privire la efectele PAC asupra mediului si, indirect, crize sanitare ca cea a "vacii nebune". Increderea consumatorilor si contribuabililor a scazut progresiv.

Acum aproape 10 ani Comisia Europeana a intreprins un lung demers pentru a intrerupe ajutorul generator de supraproductie, pentru o Pac axata pe piata, ecocompatibila si orientata spre o agricultura rentabila si durabila. Dupa reformele din Agenda 2000 [6], remaniera profunda a PAC din 2003 [15] s-a inscris natural in aceasta evolutie spre o politica vizand nu numai sustinerea agriculturii dar si crearea conditiilor cerute pentru asigurarea viabilitatii ansamblului zonelor rurale [12].

Politica agricola actuala este radical diferita de cea initiala. Nu numai ca Pac a fost mult simplificata, in special prin regruparea unei multitudini de regimuri de plata directe diferite intr-un sistem unic de plata pe exploatare, dar acesta a devenit un mecanism mai eficace care permite atingerea, cu costuri minime, a unui numar mare de obiective. Aceasta politica care "inghitea" altadata 2/3 din bugetul comunitar total, nu mai absoarbe astazi decat putin mai mult de jumatate, proportie care ar trebui sa scada la 1/3 in urmatorii 1012 ani. Pe masura ce costurile PAC se diminueaza, campul ei de actiune se largeste odata cu introducerea politicii globale de dezvoltare rurala [12] in favoarea diversificarii, restructurarii si evolutiei zonelor si economiilor rurale din UE.

Ajutoarele pentru exploatarile agricole sunt in prezent axate pe preocuparile consumatorilor si pe prioritatile marelui public. Foarte indepartate de ajutoarele de altadata, alocate functie de cantitatile produse, ajutoarele PAC sunt astazi subordonate calitatii, protejarii mediului si securitatii alimentare, conform prioritatilor cetatenilor europeni; agricultorii europeni au redevenit liberi sa lucreze pentru a raspunde cerintelor pietei. Suprimand incitarea pentru supraproductie, reformele Comisiei au redus distorsiunile pietei induse de Pac, piata care poate astfel sa tina seama si de nevoile tarilor in curs de dezvoltare.

Fara a vorbi de "revolutia ecologica", am asistat in ultimul deceniu la o "evolutie ecologica" a politicii agricole. Consumatorii si contribuabilii au astazi exigente diferite de cele avute la debutul PAC.

Dupa reforma, aceste cerinte au fost incluse in Pac; astazi UE dispune de o baza solida pentru prezervarea patrimoniului ei rural si pentru livrarea de produse agricole cerute, mentinandu-si si locul pe piata mondiala.

Caracteristicile agriculturii UE

Agricultura Uniunii europene este multidimensionala. Agricultorii au intr-adevar functii diverse, de la producerea alimentelor si fibrelor pana la gestionarea peisajului rural, la conservarea naturii si turism. Astfel agricultura UE poate fi calificata si ca fiind multifunctionala.

UE are un sector agricol modern si competitiv, ocupand un loc dominant pe pietele mondiale, atat ca mare exportator cat si ca prim importator mondial, mai ales din tarile in curs de dezvoltare.

Agricultura UE este durabila si eficace, utilizand metode sigure de productie, curate si ecocompatibile care permit obtinerea de produse de calitate care raspund exigentelor consumatorilor.

Sectorul agricol al UE este benefic pentru comunitatile rurale, in masura in care el reflecta bogatia lor si diversitatea; rolul lui nu se opreste la a produce bunuri alimentare, ci este si acela de a asigura supravietuirea zonelor rurale ca loc de viata, de munca, de vacanta.

Politica agricola europeana este definita la nivelul UE de catre guvernele statelor membre si aceasta este apoi aplicata in fiecare stat membru. Acestea sustin veniturile agricultorilor, ii incurajeaza sa livreze produse de calitate inalta, cerute de piata si ii provoaca sa caute noi posibilitati de a-si dezvolta activitatile, in respect fata de mediu.

Printre multiplele functii asumate de agricultori, este si antreprenoriala. Contrar unor idei preconcepute, agricultura nu este o activitate lucrativa si rentabilitatea ei este relativ slaba. Intr-adevar agricultorii lucreaza dur - 24 ore din 24, 7 zile pe saptamana, pentru venituri limitate. Daca agricultura inceteaza sa fie rentabila (fig. 3), agricultorii vor abandona activitatile si exista teama ca tinerii nu vor mai urma aceasta profesie. Va incepe astfel un declin lent al sectorului agricol si a zonelor rurale.

Fig. 3 Veniturile agricole inferioare veniturilor medii ale populatiei UE.

Principala activitate a agricultorilor este sa produca bunuri alimentare. Ei utilizeaza metode traditionale pe care le-au testat deja, dar se raliaza si la cunostinte si tehnologii moderne in scopul livrarii de produse de inalta calitate la un pret abordabil. Acest lucru presupune asocierea de competente si cunostinte traditionale (stiintifice, tehnice, masuri) cu competente tehnice su un anume "savoir-faire". Agricultorii recurg din ce in ce mai mult la tehnologia informatiei pentru a-si sustine productia si eforturile in materie de comercializare. Din ce in ce mai des agricultorii trebuie sa stie sa-ti gestioneze terenurile si mediul. Li s-a cerut de curand sa adauge securitatea alimentara la domeniul lor de competenta, care includea deja sanatatea si bunastarea animalelor. Este putin probabil ca o alta categorie profesionala sa ceara competente atat de diverse.

Majoritatea exploatarilor sunt de tip familial si de talie mica. Ele sunt o sursa pretioasa de locuri de munca la nivel local in multe regiuni si joaca un rol important in lumea rurala.

Agricultorii contribuie pozitiv la prezervarea zonelor rurale si a mediului in masura in care incearca sa asigure un viitor sigur si rentabil pentru ei si pentru familiile lor.

Agricultura nu este o activitate izolata. Agricultorii sunt de cele mai multe ori primii in lantul alimentar; daca uneori pot transforma in produse materia prima de pe exploatarea proprie, ei vand majoritatea recoltelor tertilor care le transforma in bunuri alimentare, si de abia apoi ajung la consumator.

PAC la origini

PAC isi are radacinile in Europa Occidentala a anilor 50, devastata de anii de razboi si in care agricultura fusese paralizata, impiedicand garantarea aprovizionarii cu alimente. La inceput PAC reflecta necesitatea de crestere a productivitatii in lantul alimentar astfel incat sa asigure la consumator o aprovizionare regulata cu bunuri alimentare la un pret abordabil, dar sa si doteze UE cu un sector agricol viabil. Datorita Pac, agricultorii beneficiau de ajutoare si preturi garantate dar si de masuri de incurajare a productiei. S-a acordat si un ajutor financiar pentru restructurarea agricola, de exemplu, prin sustinerea investitiilor agricole pentru a garanta cresterea exploatarilor agricole si evolutia tehnicilor de gospodarire si a tehnologiilor astfel incat fermierii sa se adapteze la climatul social si economic al momentului.

Chiar daca Pac si-a atins obiectivul de autoaprovizionare a UE in anii 80, Uniunea a trebuit sa faca fata excedentelor cvasi-permanente pentru principalele produse agricole, dintre care unele au fost exportate (datorita subventiilor). Aceste masuri aveau un cost bugetar ridicat. Cu exceptia catorva piete mondiale, acestea nu au servit intotdeauna interesele agricultorilor si au devenit nepopulare consumatorilor si contribuabililor. Cam in aceeasi perioada societatea se nelinistea de durabilitatea mediului in agricultura, si summit-ul mondial de la Rio [13] a reprezentat o etapa importanta la inceputul anilor 90.

PAC actuala

S-au introdus schimbari importante in anii 90. restrictiile asupra productiei au favorizat reducerea excedentelor si accentul a fost pus pe o agricultura care sa respecte mediul. Agricultorii au trebuit sa se intoarca spre piata, primind totusi ajutoare directe la venit si au reactionat la evolutia prioritatilor consumatorilor.

Aceasta schimbare de orientare includea un nou si major element: introducerea unei politici de dezvoltare rurala [12] care incuraja initiative rurale dar dadea si ajutoare agricultorilor pentru a se diversifica, a ameliora comercializarea produselor lor si pentru a restructura exploatatiile. Bugetul a fost plafonat pentru a asigura contribuabilii in privinta costului PAC. In 2003, a fost decisa o alta reforma [15].

Agricultorii nu sunt platiti numai pentru a produce alimente. PAC actuala este axata pe cerere si ia in considerare preocuparile consumatorilor si contribuabililor, lasand agricultorilor din UE libertatea sa produca ceea ce doreste piata. In viitor, marea majoritate a ajutoarelor va scadea, independent de volumul productiei. In trecut, cu cat produceau mai mult, cu atat agricultorii primeau mai multe subventii. In cadrul noului sistem agricultorii vor beneficia de plati directe la venit, destinate mentinerii stabilitatii veniturilor lor, dar acestea nu vor fi dependente de productie. In plus, agricultorii vor trebui sa respecte normele referitoare la mediu, cele de securitate alimentara si cele de bunastare a animalelor. In cazul in care nu le respecta, se vor expune reducerii acestor plati directe (o conditie cunoscuta sub denumirea de "ecoconditionare"). Disocierea subventiilor de productie ("decuplare") ii va face pe agricultori sa fie mai competitivi si sa se intoarca spre piata. Ei vor putea alege ce doresc sa produca luand in considerare ce este rentabil pentru ei, conservand totodata stabilitatea venitului necesar.

Rezultate remarcabile

Datorita geografiei si climatului, Europa poate cultiva aproape toate produsele agricole (fig. 4). Aceasta este considerata ca leader mondial pentru multe produse, in special uleiul de masline, carnuri, vinuri, whisky-ul si alte spirtoase. UE ramane si un mare importator de produse agricole diverse. In trecut, cu cat produceau mai mult, cu atat agricultorii primeau mai multe subventii.

Fig. 4 Principalele produse agricole ale UE (in procente fata de productia din 2002)

Aceste avantaje naturale, aliate cu binefacerile unei PAC au condus la ameliorari rapide ale productivitatii, la o crestere a productiei si la o securitate alimentara pentru cea mai mare parte a produselor (fig. 5), porumbul - de exemplu, la o productie excedentara pentru numeroase produse agricole.

Excedentele au putut fi retrase de pe piata pentru a evita scaderea preturilor la ferme. Acest lucru s-a efectuat gratie ajutoarelor de stocare a produselor (sisteme de interventie publica) sau datorita ajutoarelor pentru exportarea produselor catre terti.

Fig. 5 Evolutia autosuficientei pentru cereale, zahar, unt si carne de vita, in UE.

In anii '80 . '90 UE a introdus masuri restrictive sa limiteze productia de excedente (fig. 6). Aceste masuri au dat progresiv roade si volumul de excedente s-a diminuat. Reformele PAC puse in practica in anii '90, care rezulta in parte din acordul OMC[4] (Organizatia Mondiala a Comertului) [7] din 1995, au diminuat capacitatea UE de a utiliza subventiile la export (pentru a compensa exportatorii care exploatau la preturile pietei mondiale, inferioare celor din UE).

S-au utilizat diverse masuri:

inghetarea terenurilor, la inceput voluntara, apoi obligatorie, impunand agricultorilor obligatia de a renunta sa cultive o parte din terenuri;

cote aplicate productiei de lapte, insotite de sanctiuni in caz de depasire;

limitari aplicabile suprafetei de culturi sau numarului de animale pentru care pot fi cerute ajutoare.

a) Evolutia stocului public de cereale (stocuri de interventie

b) Evolutia stocului public de carne de vita (stocuri de interventie)

Fig. 6 Resorbtia "varfurilor" de produse alimentare

Datorita acestor masuri UE a reusit sa faca mai putin apel la subventii la export, mentinand si chiar crescand exporturile agricole.

a) Cheltuieli bugetare pentru rambursari bugetare

b) Exporturi de produse agricole

Fig. 7 Ajutorul la exporturi se diminueaza dar valoarea exporturilor continua sa creasca.

Calitatea - cheia succesului

Europa cuprinde un numar mare de regiuni foarte diverse si in care conditiile de agricultura variaza. Aceste regiuni au, fiecare in parte, metode de productie si traditii culinare specifice. Consumatorii europeni si mondiali manifesta un interes crescand pentru calitatea produselor alimentare. UE joaca un rol preponderent in imbunatatirea nivelului acestei calitati.

UE protejeaza calitatea bunurilor alimentare prin mai multe moduri, in special prin:

metodele destinate sa intareasca securitatea si igiena alimentara,

prin reguli clare de etichetare,

prin reglementari referitoare la sanatatea animalelor si plantelor,

controlul reziduurilor de pesticide si de aditivi din bunurile alimentare

informatii nutritionale.

Abordarea UE prevede aplicarea de sisteme stricte de supraveghere si control, garantand in acelasi timp si functionarea eficace a pietei unice europene.

O vointa de imbunatatire constanta

Un numar crescand de consumatori sunt dispusi sa plateasca pretul unei calitati garantate, in contrapartida cu o valoare adaugata. Datorita PAC intr-o piata comunitara de 454 milioane de consumatori in 2004, apropiindu-se de 500 milioane in 2007, produsele autentice pot fi usor identificate si consumatorii sunt protejati impotriva imitatiilor. Statele membre pot sa utilizeze masuri din cadrul PAC, in special motivarile pentru a incuraja agricultorii sa participe voluntar la programe comunitare sau nationale, destinate sa amelioreze si sa garanteze calitatea produselor agricole.

Imbunatatirea calitatii produselor alimentare a fost intotdeauna unul din obiectivele PAC, de la instaurarea unei etichete de calitate pentru vin in anii '80 pana la extensia acesteia la sectorul de ulei de masline si la cel al fructelor si legumelor. Aceasta cautare a calitatii este in prezent chiar "miezul" politicii agricole. In toate sectoarele PAC se stimuleaza cresterea nivelului calitatii produselor alimentare. Iata cateva exemple:

sisteme de identificare a bovinelor si reguli de etichetare a carnii destinate sa permita a trasabilitate perfecta, de la exploatarea de origine pana la in punctul de vanzare;

stimulente financiare acordate agricultorilor in cadrul politicii de dezvoltare rurala pentru imbunatatirea calitatii produselor;

masuri de incurajare specifice pentru reconversia spre o agricultura biologica.

La produse specifice - caracteristici specifice

Natura si calitatea exceptionala a unor produse decurg atat din locul lor de producere cat si din metodele utilizate pentru a le produce. Consumatorii si sectorul de alimentatie are un interes deosebit, crescand pentru originea geografica a bunurilor alimentare. UE tine seama de acest lucru si a creat 3 "logo-uri de calitate" (fig. 8).

Logo-ul corespunzand denumirilor de origine protejata si cel pentru indicatii geografice protejate (AOP si IGP in franceza) se aplica produselor agricole si bunurilor alimentare indreptatit legate de o regiune sau de un loc specific. Un produs purtand logo-ul IGP are caracteristici particulare sau o reputatie care il asociaza unei zone determinate si cel putin o etapa din procesul lui de productie se deruleaza in zona respectiva. Iata cateva exemple: "Clare Island Salmon", "aranchia rossa di Sicilia", "Dortmunder Bier".

Fig. 8 Logo-uri pentru atestarea caracteristicilor specifice

Pentru un produs purtand logo-ul AOP, trebuie sa se fi stabilit ca produsul respectiv poseda caracteristici rezultand exclusiv din terenul si competentele producatorilor din regiunea de producere cu care produsul este asociat. Este deci indispensabil ca toate etapele procesului de productie alimentara sa se deruleze in zona respectiva. Iata cateva exemple: "uleiul de masline din Nyons", branza "Queiho Serra da Estrella", mielul "Shetland" etc. Cu alte cuvinte nu pot beneficia de aceste denumiri si de aceasta eticheta decat produsele provenind din zonele determinate de denumirea geografica, cu conditia sa indeplineasca conditiile stabilite.

Logo-ul "specialitate traditionala garantata" (STG) este utilizat pentru produse cu caracteristici specifice, continand ingrediente traditionale sau elaborate dupa metode traditionale. In aceasta categorie se includ: painea "kalakukko", "jamon Serrano" si berea "Kriek", produse inregistrate respectiv in Finlanda, Spania si Belgia.

Protectia acestor indicatii de calitate ofera urmatoarele avantaje:

garantii pentru consumator cu privire la originea si metodele de productie,

mesaje comerciale eficace cu privire la produsele cu valoare adaugata mare,

un ajutor pentru cei care produc produse de calitate in masura in care logo-ul este protejat impotriva oricarei utilizari frauduloase.

In iulie 2004 UE a inregistrat aproape 700 indicatii geografice, denumiri de origine si specialitati traditionale garantate. Pe piata comunitara aproape 2000 de indicatii geografice sunt protejate, pentru vinuri si spirtoase originare din UE si de la terti.

Agricultura biologica

Agricultura biologica este o metoda de productie care conserva structura si fertilitatea solului, incurajeaza un nivel ridicat de bunastare a animalului si evita utilizarea pesticidelor sintetice, a ierbicidelor, a ingrasamintelor chimice si de crestere cum ar fi hormonii si antibioticele si a organismelor modificate genetic. Agricultorii au recurs la tehnici care contribuie la mentinerea ecosistemelor si la reducerea poluarii. Numai un numar limitat de aditivi si tehnologii auxiliare pot fi utilizate pentru transformarea bunurilor alimentare biologice.

Fig. 9

Regulile UE garanteaza autenticitatea produselor rezultate din agricultura biologica, oricare ar fi locul lor de productie, astfel incat sa se asigure exactitatea etichetarii produselor biologice. Avand in vedere reglementarea, utilizarea termenului "biologic" este rezervata exclusive produselor rezultate din agricultura biologica. Aceasta utilizare restransa garanteaza consumatorilor calitatea    si fiabilitatea produsului biologic pe care il cumpara.

Agricultura biologica a Uniunii europene este unul din sectoarele cele mai dinamice si reprezenta in 2002 o suprafata estimata la 4,4 milioane de hectare (~3,3% din suprafata agricola totala), repartizata pe 150.000 de exploatatii. Numerosi agricultori au luat parte la programe ca sa practice agricultura biologica in cadrul programelor comunitare de dezvoltare rurala.

Interesul crescand al consumatorilor asupra metodelor de productie a bunurilor alimentare si fata de problemele de mediu a contribuit la o dezvoltare rapida a agriculturii biologice.

La dispozitia agricultorilor a fost pus un logo biologic al UE (fig. 9) si care poate fi utilizat pentru:

continut minim de 95% de ingrediente ale produsului, obtinut dupa metode biologice;

satisfacerea regulilor regimului oficial de inspectare,

afisarea numelui producatorului, preparatorului sau vanzatorului si numele sau numarul de cod al organismului de inspectare.

Conservarea tinuturilor rurale

Jumatate din teritoriul UE este consacrata agriculturii. Legaturile dintre bogatia mediului natural si activitatile agricole sunt complexe. Daca numeroase si pretioase habitate din Europa sunt conservate datorita agriculturii intensive, conservare de care depinde o gama larga de specii salbatice, activitatile agricole pot avea si consecinte negative pentru resursele naturale. Poluarea solului, a apei si a aerului, fragmentarea habitatelor si disparitia faunei sunt uneori corolarul agriculturii si utilizarii de soluri neadecvate. Politicile comunitare, mai ales PAC, doresc din ce in ce mai mult sa indeparteze riscurile de degradare ale mediului, motivand agricultorii sa continue sa conserve zona rurala si imprejurimile.

Integrarea obiectivelor referitoare la mediu in politica agricola a inceput in anii '80. de atunci PAC s-a reformat progresiv pentru a servi cauza dezvoltarii durabile. PAC are ca scop sa ajute agricultura sa joace rolul sau multifuntional in societate, producand alimente sanatoase si fara riscuri, dezvoltand durabil zonele rurale si ameliorand mediul agricol si biodiversitatea. UE a fixat reguli comune pentru utilizarea organismelor modificate genetic in agricultura.

Masuri agricole si de mediu

Aceste masuri au fost introduse odata cu reformele PAC, din 1992 [14] si incurajeaza agricultorii sa furnizeze servicii de mediu, plecand de la norme de baza si de la practicile uzuale, bune din agricultura. Ajutoarele pot fi date agricultorilor care se angajeaza sa realizeze obiective agricole dar si cu protejarea mediului, pe o perioada de 5 ani. Perioade mai lungi pot fi fixate pentru anumite tipuri de angajamente, in functie de efectul lor asupra mediului.

UE incearca sa protejeze mediul prin:

oferirea de asistenta financiara agricultorilor care accepta sa lucreze diferit, in special reducand numarul animalelor pe hectar de teren, necultivand lizierele campurilor, creand elestee sau alte elemente peisagistice sau plantand arbori,

contributia de a suporta costurile legate de protejarea naturii,

insistand ca agricultorii sa respecte reglementarile referitoare la mediu (dar si pe cele referitoare la sanatatea publica, a animalelor si plantelor) si sa se ocupe corect de terenurile lor daca doresc sa aiba dreptul la plati directe.

Legislatia comunitara cu privire la organismele modificate genetic si agricultura UE a intrat in vigoare la inceputul anilor '90 furnizand un cadru reglementar care a fost extins si amendat mai apoi. O atentie deosebita se acorda protectiei sanatatii cetateanului si mediului, si vizeaza in acelasi timp sa creeze o piata unificata de biotehnologii. exista o procedura fundamentata pe o evaluare de la caz la caz a riscurilor pentru sanatatea umana si a mediului inainte ca un organism modificat genetic    sau un produs care include asa ceva (cum ar fi porumbul, microorganisme, unele uleiuri etc.) sa poata fi diseminate in mediu sau comercializate.

Securitatea alimentara

PAC a evoluat nu numai pentru a se adapta la schimbarile survenite in agricultura, dar si pentru a raspunde cerintelor societatii in special preocuparilor privind igiena si securitatea alimentara si bunastarea animalelor.

Consumatorii europeni vor bunuri alimentare sigure si sanatoase. UE garanteaza tuturor cetatenilor un nivel ridicat al calitatii alimentelor. grija de a ameliora securitatea alimentara este constanta. O reforma profunda a fost facuta pentru a raspunde nelinistilor provocate de crizele mult mediatizate din anii '90, in special celor privind boala vacii nebune si a dioxinei. Obiectivul acestei reforme era sa vegheze ca:

reglementarile europene pentru produse alimentare sa fie cat mai complete,

consumatorii sa aiba acces la un maxim de informatii asupra riscurilor potentiale si asupra masurilor adoptate pentru a le reduce.

Securitatea alimentara incepe in exploatarea agricola. regulile UE se aplica de la "ferma la masa", indiferent daca alimentele se produc in UE sau sunt importate.

Strategia de securitate alimentara a UE se bazeaza pe 4 elemente principale:

reguli pentru securitatea produselor destinate alimentatiei umane si animale,

avize stiintifice independente si accesibile publicului,

masuri vizand intarirea regulilor si controlul proceselor,

recunoasterea dreptului consumatorului de a alege pe baza informatiei complete privind originea si compozitia produsului.

Securitatea alimentara nu este sinonima cu uniformitatea alimentara. Sistemul care garanteaza securitatea alimentara este comun tuturor statelor din Uniune dar conserva diversitatea metodelor de productie si a gusturilor nationale.

Sanatatea si bunastarea animalelor

Daca dorim ca alimentele sa fie sanatoase trebuie ca animalele de la care provin sa fie si ele la fel. UE considera ca este prioritar sa se conserve sanatatea animalelor pe baza unor practici veterinare bune si sa se previna aparitia maladiilor animale contagioase asa cum ar fi febra aftoasa, febra porcina sau gripa aviara.

Daca ar aparea un focar, acesta ar fi obiectul unei supravegherii riguroase si se iau masuri pentru impiedicarea propagarii maladiei.. In afara faptului ca trebuie evitata introducerea animalelor bolnave in lantul alimentar, toate animalele si produsele animaliere trebuie sa raspunda criteriilor sanitare stricte inainte de a putea fi importate sau comercializate in UE.

Un numar crescand de consumatori europeni se preocupa de bunastarea animalelor din care rezulta carnea, oualele si produsele lactate. politica comunitara se sprijina in principal pe principiul ca animalele nu trebuie sa sufere inutil, principiu care reflecta regulile din care rezulta conditiile de crestere a puilor de carne, a porcinelor si vacilor si conditiile de transport si de taiere a animalelor. Aceste reguli aduse la zi gratie noilor descoperiri stiintifice, sunt printre cele mai stricte din lume.

Contributia PAC

Reglementarea, numai, ea, nu garanteaza securitatea alimentara si un nivel ridicat de bunastarea animalului. PAC prevede masuri care sa motiveze agricultorii sa imbunatateasca eficacitatea lor in aceste domenii. Respectarea normelor serveste interesele societatii in intregime, dar implica niste cheltuieli destul de mari pentru agricultori; de aceea este prevazut un ajutor financiar pentru a-i sustine sa poata face imbunatatirile necesare.

Cu mai mult de jumatate din populatie traind in zonele rurale, care acopera ~90% din teritoriul UE, politicii de dezvoltare rurala ii revine o importanta deosebita. Agricultura si silvicultura raman cele doua principale utilizari ale pamantului. Acestea asigura soliditatea relatiilor sociale, viabilitatea economica si buna gestionare a resurselor naturale si ale peisajelor.

Zonele rurale sunt locuri de viata, de munca si de vacanta in care se gasesc resurse esentiale, ca apa si solul, permitand practicarea culturilor si hranirea animalelor.

Fonduri suplimentare in favoarea dezvoltarii rurale.

Reforma PAC a intarit considerabil politica de dezvoltare rurala astfel incat reducerea platilor directe pentru marile exploatari a permis sa se redirectioneze resursele astfel degajate spre dezvoltarea rurala.

Trebuie mentionate abordarea si sprijinirea initiativei de parteneriat public/privat, cunoscuta sub numele de Leader+, sau proiectele locale de dezvoltare rurala, care sunt finantate si de UE, de guvernele nationale si de organisme private. Este vorba mai ales de a permite comunitatilor locale sa aleaga si sa finanteze proiecte adaptate contextului local si susceptibile sa aiba efecte benefice pe termen lung. Abordarea Leader+ incurajeaza punerea in practica a actiunilor novatoare destinate sa asigure o dezvoltare rurala durabila.

Agricultorii sunt mai putin numerosi ca altadata si ei au recurs la serviciile intreprinderilor de toate felurile pentru a produce, transforma si vinde. Sejururile la ferme si vanzarea produselor la ferma reprezinta deseori o sursa suplimentara de venituri. reusita depinde de aptitudinea agricultorilor de a face cadrul atractiv, respectand mediul. Cei care traiesc si muncesc la tara sunt si ei consumatori si doresc sa profite de mediul rural, ca si restul societatii. Iata de ce politica de dezvoltare rurala nu se limiteaza la activitatile agricole traditionale, ci include masuri pentru protejarea si ameliorarea mediului si regimuri de ajutorare in favoarea comunitatilor rurale si dezvoltarii economiei rurale in ansamblu.

Ajutoarele sunt acordate agricultorilor si altora din zonele rurale care au dreptul, pentru:

invatarea de tehnici agricole noi si de artizanat rural,

instalarea tinerilor exploatatori de terenuri si de alte indeletniciri specifice zonelor rurale,

plecarea la pensie a lucratorilor prea varstnici,

utilizarea serviciilor de consiliere,

investitii pentru exploatari/ silvicultura,

modernizarea cladirilor si echipamentelor de pe exploatari,

ajutoare pentru agricultori pentru a corespunde normelor UE, in special in domeniile referitoare la mediu, bunastarea animalelor si a sanatatii publice,

instalarea pe exploatare a echipamentelor de transformare, pentru a permite agricultorilor sa valorifice mai bine produsele agricole,

comercializarea produselor la ferme,

imbunatatirea calitatii produselor si comercializarea produselor de calitate,

crearea de grupuri de producatori in zonele montane si in alte zone cu handicap natural,

restabilirea potentialului de productie agricola si silvica,

orice imbunatatire suplimentara a bunastarii animalelor,

renovarea satelor si a structurii rurale,

promovarea turismului,

imbunatatirea accesului populatiei rurale la serviciile de baza,

masuri eco-agricole destinate sa valorifice mediul,

mutarea agricultorilor in zone acoperite de reteaua UE de locuri desemnate de statele membre in cadrul directivelor "Pasari" [18] si "Habitate" [17] (Natura 2000).

Noile state membre

La 1 Mai 2004 au aderat la UE inca 10 state (Malta, Cipru, Republica Ceha; Polonia, Slovacia, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria) si la 1 decembrie 2007 au aderat Romania si Bulgaria, marcand o etapa istorica in reconstructia Europei dupa secole de divizari distructive provocate de razboaie si conflicte ideologice. Stabilitatea si securitatea politica fiind astfel garantate, Europa va beneficia pe deplin, piata comuna marindu-se de la 380 la 454 milioane (2004) si aproape 500 milioane dupa 2007. aceasta piata marita va oferi noi posibilitati de dezvoltare si pentru agricultura europeana, prin PAC.

In 2004, 4 milioane de agricultori s-au adaugat celor 7 milioane pe care ii avea deja UE. Noile state membre au "adus" in Uniune ~38 milioane de hectare de teren agricol, fata de cele 130 milioane ale UE-15, deci o crestere de 30% care nu trebuie sa antreneze decat o crestere a productiei de 10 . 20% pentru cea mai mare parte a produselor. aceste date confirma ca potentialul agricol al noilor state integrate nu este pe deplin exploatat.

Agricultorii din statele noi aderate au acces la piata unica a UE si beneficiaza de preturi relativ stabile, de plati directe care in timp vor atinge nivelul UE, si de masuri de dezvoltare rurala.

Una din principalele probleme ale acestor ani era sa se creasca prosperitatea sectorului agricol si a comunitatilor rurale. diferentele larg mediatizate intre nivelul de prosperitate UE-15 si cel al noilor state membre de numai 45% din cel al UE-15 in 2001, sunt inca mai pronuntate in zonele rurale, care au venituri mai mici si indice de somaj mai mare comparativ cu zonele urbane.

UE a intreprins deja ceva pentru a inlatura acest decalaj, luand masuri noi pentru dezvoltarea rurala, functie de specificul statelor membre. Aceste state (10+2) au, de exemplu, un numar mare de exploatari de tip "semi-subsistenta", in care agricultorii produc pentru consumul lor personal si comercializeaza parte din productie. pentru a ajuta familiile agricultorilor sa-si rezolve problemele financiare in timpul restructurarii exploatarilor lor, astfel incat sa le faca viabile din punct de vedere economic, li s-a pus la dispozitie un ajutor de venit pentru o perioada maxima de 5 ani. serviciile de consiliere pentru agricultori pot beneficia de finantari daca pot contribui la garantarea unui ajutor profesional pentru agricultorii care doresc sa practice o agricultura respectuoasa fata de mediu, sa-si diversifice activitatile lor sau sa-si imbunatateasca instalatiile. Un ajutor special a fost prevazut pentru investitii pentru a-i ajuta pe agricultorii din statele noi membre sa corespunda normelor UE in materie de sanatate si igiena publice, de bunastarea animalelor si de securitatea muncii.

Trebuie subliniat ca obligatiile inerente statutului de stat membru UE se aplica imediat agricultorilor din aceste state. Securitatea alimentara, de exemplu, are o asemenea importanta in ochii consumatorilor UE incat se exclude coborarea nivelului de exigente a normelor in vigoare.

In perioada de pre-aderare, in vederea pregatirii statelor candidate, UE finanteaza un Program Special pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (SAPARD). Romania a avut acces prin programul SAPARD la 153 milioane de euro anual, pe o perioada de 7 ani (2000 -2006).

Finantarea este indreptata in principal catre dezvoltarea zonelor rurale. Fondurile sunt destinate investitiilor in infrastructura rurala (drumuri, apa, canalizare), in dezvoltarea fermelor, pentru sprijinirea gospodariilor, a firmelor private, asociatiilor de producatori, pentru dezvoltarea sistemului de irigatii, impaduriri, activitatea laboratoarelor de cercetare. Prin imbunatatirea sistemelor de apa si canalizare se pot rezolva o serie de probleme grave legate de igiena si sanatate. Imbunatatirea drumurilor va usura comercializarea produselor, va incuraja diversificarea activitatilor si atragerea de investitori si de turisti. Detaliile finantarii prin SAPARD sunt prezentate in raspunsul la intrebarea 4.

In ceea ce priveste Politica agricola comuna, aceasta este finantata prin intermediul fondurilor structurale din Sectiunea Orientare si pentru organizatiile comune de piata prin Sectiunea Garantare.

Fondurile structurale relevante pentru agricultura si dezvoltare rurala sunt:

- Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), care urmareste mai ales asistarea regiunilor ramase in urma din punctul de vedere al dezvoltarii (venitul pe locuitor se afla la mai putin de 75% din media comunitara) si care cunosc dificultati in procesul de conversie economica; si

- Fondul European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA) care ajuta la dezvoltarea zonelor rurale prin cresterea eficientei structurilor de productie, procesare si distributie a produselor agricole si forestiere.

Bugetul total al fondurilor structurale a fost de 195 miliarde Euro in perioada 2000-2006.

Principiile finantarii prin fonduri structurale sunt:

- asistenta financiara trebuie sa fie parte a unui program;

- programul respectiv sa cuprinda cat mai multe parti interesate;

- asistenta financiara comunitara este aditionala fondurilor nationale, si nu le inlocuieste;

- asistenta financiara trebuie sa fie bine administrata, monitorizata si evaluata.

In cadrul FEDR s-a dezvoltat recent o initiativa pentru sprijinirea masurilor inovative, una din temele prioritare de actiune fiind identitatea regionala si dezvoltarea rurala.

In cadrul FEOGA exista doua linii de finantare distincte: Sectiunea Garantare si Sectiunea Orientare. In Sectiunea Orientare se finanteaza si programul Leader+. Scopul acestui program consta in incurajarea, la nivel european, a parteneriatelor si schimbului celor mai bune practici, in vederea promovarii unei agriculturi durabile. Conceptul de agricultura durabila se refera la administrarea resurselor naturale pe baze rationale, care sa conduca la prezervarea lor in bune conditii pe termen lung.

Programul acorda co-finantare pentru urmatoarele actiuni:

- elaborarea de strategii-pilot integrate de dezvoltare teritoriala (de sus in jos);

- cooperarea dintre colectivitatile rurale teritoriale;

- networking;

- asistenta tehnica.

In mod prioritar, se au in vedere proiectele care isi propun sa:

utilizeze in modul cel mai eficient resursele naturale si culturale si astfel sa valorifice

specificul zonei;

amelioreze calitatea vietii in zonele rurale;

adauge valoare produselor specifice zonei, in special prin promovarea lor pe piata prin actiuni colective;

utilizeze cunostiinte si tehnici recente pentru cresterea competitivitatii produselor si serviciilor in zonele rurale.

In momentul aderarii Romania va trebui sa finalizeze pregatirile privind instituirea:

- Agentia de Plati - prin intermediul acesteia, urmeaza sa se realizeze cel mai mare volum al activitatilor de implementare a PAC (plati catre fermieri, interventia pe piata, acordarea restituirilor la export, emiterea licentelor de export si import);

- Sistemul Integrat de Control si Administratie - este sistemul comunitar utilizat pentru controlul acordarii corecte de platii directe in agricultura;

- Reteaua de Informatii Contabile in Agricultura - pe baza acesteia vor fi centralizate datele tehnice si de performanta economica, necesare formularii politicii agricole, trebuie format un comitet national pentru selectarea acelor exploatatii agricole care vor furniza date, sa pregateasca un plan pentru selectarea acestor exploatatii.

Exista subventii pentru agricultura/dezvoltare rurala dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana? Vor exista, si chiar intr-un volum mai substantial, dar criteriile de acordare vor fi corelate cu prevederile noii PAC. Dupa aderarea Romaniei la UE, produsele agricole romanesti vor beneficia de aceleasi subventii ca si cele din actualele state membre, cu exceptia cazurilor in care s-au negociat perioade de tranzitie.

In primul rand este vorba despre ajutorul financiar direct. O ferma mare dintr-un stat membru UE va putea accesa un plafon maxim de 300.000 Euro/subventie, iar o ferma mica, de semi-subzistenta, un plafon anual maxim de 1.000 euro. Pentru acest ajutor direct, tarile aderate (inclusiv cele din 2004) vor avea acces esalonat, cu un procent fata de nivelul acordat

fermierilor europeni din statele deja membre ale UE. Aceasta esalonare va disparea in anul 2011, cand politica agricola comuna nu va mai diferentia intre tarile membre in functie de momentul integrarii acestora.

Aceasta forma de subventie se va acorda in functie de indeplinirea unor standarde sanitare si de mediu.

Alte ajutoare financiare pentru care fermierii romani vor fi eligibili din momentul aderarii se refera la:

schemele de pensionare anticipata (UE plateste, in transe egale pe durata a 10 ani, pana la 15.000 euro/an pentru fermierii de peste 55 de ani, dar care nu au implinit varsta pensionarii, care au lucrat in agricultura cel putin 10 ani si care abandoneaza activitatile comerciale);

stimularea angajarii fermierilor tineri (UE plateste o suma de pana la 25.000 euro pentru fiecare nou fermier sub 40 de ani, sau subventioneaza dobanda la imprumuturile pe care le face acesta);

firmele viabile economic si care corespund standardelor sanitare, de mediu si de bunastare a animalelor,

pot primi subventii pentru cresterea capacitatii de procesare si distributie;

fermierii din zonele defavorizate agricol, considerate a fi zonele montane, cele afectate de anumite dezavantaje teritoriale si alte zone asimilabile, pot primi plati compensatorii pentru a fi stimulati sa continue cultivarea terenului, prezervarea stilului de viata rural si respectarea standardelor de mediu. Valoarea platilor compensatorii variaza intre 25 si 200 euro pe hectar pe an;

fermierii din zonele cu constrangeri de mediu pot primi, suplimentar, pana la 200 Euro pe hectar, pentru compensarea costurilor determinate de adaptarea la standardele de mediu ale UE;

fermierii care au folosit in ultimii cinci ani (fata de data evaluarii) metode de productie agricole care nu au daunat mediului, pot primi subventii pentru a nu se abate de la standardele de mediu ale UE. Valoarea acestor subventii nu poate depasi 600 euro pe hectar pentru recoltele anuale si 900 euro pe hectar pentru recoltele periodice, si 450 Euro pe hectar pentru toate celelalte intrebuintari ale terenului agricol.

In plus, fermierii din noile state membre vor avea acces direct si nediscriminatoriu la masurile de piata (subventii indirecte) ale Politicii Agricole Comune, cum ar fi acoperirea diferentelor de pret dintre pretul de export in afara UE si pretul de interventie al UE, sau protectia asigurata pe piete specifice reglementate de UE. Toate acestea vor contribui la stabilizarea veniturilor fermierilor din noile state membre ale UE.

De altfel, vicepresedintele Parlamentului European, membru titular al Comisiei de Buget a Parlamentului European, George Onesta, afira despre integrarea Romaniei si perspectiva agriculturii romanesti urmatoarele: "As vrea ca prietenii nostri, taranii romani, sa nu urmeze exemplul negativ pe care tarile UE l-au experimentat pana acum. Este limpede ca febra productiei din ce in ce mai mari, in regim industrial intensiv, a distrus viata taraneasca din vestul continentului. Exemplul Spaniei este infricotator: culturile intensive au distrus micile ferme de subzistenta, iar in sate au ramas doar casele goale. Fie ca a fost regimul intensiv comunist, fie ca intervine cel capitalist, rezultatul este acelasi. In Europa celor 15, la fiecare trei minute dispare o ferma taraneasca. In Europa celor 25, o ferma dispare in fiecare minut. Probabil ca in Europa celor 27, incluzand Romania si Bulgaria, o gospodarie taraneasca ar putea disparea la fiecare 30 de secunde (calculele nu au fost inca facute). Ce ramane in urma acestei asa-zise modernizari? Un spatiu rural distrus, fantomatic, orase care se aglomereaza zilnic, permanente probleme, tensiuni sociale si somaj. In urma cu 50 de ani, CE a pornit de la o agricultura taraneasca "primitiva", ajungand in prezent la una total modernizata, cu doar 5% din populatie ocupata in acest sector. Daca Romania va face acelasi lucru, dar nu in 50, ci in trei, cinci sau zece ani, ne vom confrunta cu o catastrofa. De aceea, sper ca Romania (la fel ca sora ei de tandem, Bulgaria), va gasi intelepciunea de a promova nu o agricultura de productie intensiva cu orice pret, ci o agricultura care sa-i ajute pe tarani sa supravietuiasca; nu o agricultura pentru piata, ci o agricultura pentru oameni. Din nefericire, politica existenta azi in Europa este una destinata unei agriculturi care sa concureze pe piata mondiala si nu are in vedere protectia taranimii. Or, tocmai aceasta situatie trebuie schimbata. Grupul verzilor din Parlamentul European militeaza pentru aceasta schimbare, sperand ca parlamentarii din est vor fi cei dintai interesati sa ne acorde sprijinul lor".

UE - unul din principalii actori pe pietele agricole mondiale.

UE are multiple contacte si schimburi cu tari terte si cu blocurile comerciale. principal importator si al doilea mare exportator de alimente, UE ocupa un loc important pe pietele agricole mondiale. UE joaca un rol major in stabilirea unor acorduri comerciale mondiale in OMC. A incheiat sau este pe cale sa incheie acorduri bilaterale cu tari terte, acorduri de liber schimb cu vecinii ei mai apropiati si acorduri particulare cu tari in dezvoltare, garantandu-le astfel un acces preferential pe piata UE. Uniunea intretine relatii mai stranse cu grupari regionale, cum este cea a tarilor Americii latine din grupul MERCOSUR[5] (creat in 1991). In ceea ce priveste tarile bogate, UE este singurul grup comercial important care faciliteaza importul pe pietele ei a marfurilor originare din tari terte, importand cantitati considerabile de la acestea.

Politica UE este clara: dezvoltarea schimburilor intre toate tarile avansate sau mai putin avansate ca dezvoltare, trebuie sa se faca pe baza unor reguli comerciale multilaterale, avantajoase pentru toti, in special pentru tarile in dezvoltare. De aceea UE este un aparator al OMC, unde joaca un rol, activ cu discutiile si negocierile asupra schimburilor agricole. UE si-a luat angajamente in cadrul Programului DOHA [11] pentru dezvoltare (2001), al carui obiectiv este liberalizarea comertului, favorizand insa dezvoltarea. In ceea ce priveste agricultura, acordul incheiat in august 2004 a deschis calea negocierilor ulterioare (Runda Uruguay). Noile reforme PAC ar trebui sa antreneze o reducere substantiala a ajutoarelor agricole generatoare de distorsiuni comerciale, sa elimine concurenta la export care micsoreaza schimburile si sa contribuie la deschiderea pietelor agricole, autorizand un regim special pentru produsele agricole.. Toate tarile in dezvoltare vor beneficia de un tratament special care sa permita o liberalizare mai restransa pe o perioada mai lunga.

Mare importator net de produse agricole, UE este si un exportator net de alimente gata procesate (fig. 10 si Fig.11)

Fig. 10 Principalele exporturi agricole ale UE (in %, in 2002, sursa: Comisia Europeana)

Fig. 11 Principalele importuri agricole ale UE (in %, in 2002, sursa: Comisia Europeana)

UE a facut eforturi considerabile pentru a reorienta politica sa agricola spre instrumente mai transparente si care sa nu scada schimburile.

UE este de departe cea mai mare piata pentru exporturile agricole ale tarilor in curs de dezvoltare si a deschis calea pentru natiunile cele mai bogate sa se acorde un acces tip franciza si cu contingente, produselor originare din tarile mai putin avansate.

Sectorul agricol european joaca un rol cheie pe pietele agricole mondiale. Marea capacitate de productie a agriculturii europene, cat si diversitatea si calitatea produselor a facut din UE un exportator de talie mare pentru numeroase sectoare alimentare (al doilea la nivel mondial, cu un volum al exporturilor agricole in valoare de 61.088 miliarde euro in 2002).

De notat va schimburile se fac si in sens invers: UE este cel mai mare importator mondial de produse agricole. In 2002 importurile agricole au urcat la valoarea de 61.274 miliarde euro.

Din 1990 pozitia sa de exportator a regresat in toate sectoarele agricole.

Cifrele UE relative la importurile de produse agricole originare din tarile in dezvoltare si din tari mai putin avansate sunt deja impresionante si le depasesc pe cele reunite ale SUA, Japoniei, canadei, Australiei si Noii Zeeilande (fig. 12).

UE nu este deci o "fortareata", ci est un actor mondial care deschide calea unei liberalizari progresive a schimbului prin instrumente multilaterale si regionale, sau bilaterale.

Fig. 12 Principalii actori ai comertului mondial (perioada 2000-2002)

CAN - Canada, AUS - Australia, NZ - Noua Zeeilanda

Costurile PAC

PAC, care exista de peste 40 de ani, este una din principalele politici paneuropene. Bugetul PAC a absorbit o mare parte din bugetul comunitar. Aceasta situatie s-a schimbat incepand de la limitarea cheltuielilor PAC si prin definirea altor politici comunitare si este bine sa se puna capat unor aprecieri fondate pe idei false.

Pe parcursul primilor ani ai existentei UE, PAC reprezenta o parte importanta a cheltuielilor bugetare, uneori mai mult de 2/3. o disciplina bugetara mai stricta, dezvoltarea de actiuni comunitare in alte domenii, dar si o serie de reforme PAC, au permis reducerea acestei proportii. Costurile PAC sunt astazi de 50 miliarde euro pe an, ceea ce reprezinta mai putin de 50% din bugetul comunitar total. Mai putin de 1% din PIB se indreapta spre agricultor, care reprezentau 5,5% din populatia UE-15. va descreste nu numai ponderea PAC din PIB-ul UE (a scazut de la 0,54% din PIB la inceputul anilor '90 la 0,43% din PIB in 2004 si nu ar trebui sa reprezinte decat 0,33% in 2013), dar aceasta se diminueaza intr-un ritm mult mai rapid comparativ cu cheltuielile publice ale UE (de 3 ori mai rapid pe perioada 1993-2003).

Costurile PAC raman rezonabile comparativ cu cheltuielile publice. este bine ca aceste costuri sa fie analizate in context. Cheltuielile totale reprezinta mai putin decat jumatate din cheltuielile sociale din Germania. In medie, fiecare cetatean contribuie la finantarea PAC cu aproape 2 euro pe saptamana ceea ce corespunde mai mult sau mai putin cu pretul unui kilogram de mere sau una . doua paini. este un pret rezonabil, garantand oferta de produse alimentare si dinamismul zonelor rurale.

Utilizarea resurselor financiare a fost si ea schimbata (fig. 15), in masura in care se diminuau partea destinata subventiilor la export, dar si masurile de mentinere a pietei (stocuri de interventie etc.) si crestea cea alocata pentru ajutoarele directe la producator, pentru dezvoltarea rurala.

Fig. 15 Evolutia cheltuielilor PAC

PAC este strict incadrata. Limite bugetare sunt stabilite pentru a controla cheltuielile pe unul sau mai multi ani. limitele de cheltuieli fixate pentru UE-15 au fost adoptate tinand cont de costul extinderii pentru o perioada pana in 2006. Limitele prevazute pentru masurile pentru piata ale PAC si ajutoarele directe pana in 2007-20013 nu permit nici o crestere in termeni    reali si ele vor deveni din ce in ce mai mici pe an ce trece si pe masura ce progreseaza platile directe in cele 12 state nou aderate, pana la alinierea cu cele 15. De altfel PAC a facut obiectul mai multor reforme (3 in 10 ani) vizand in special mai buna repartizare si verificare a cheltuielilor. cheltuielile PAC au fost inghetate (in termeni reali) pana in 2013. ele vor fi supuse la un control strict: un mecanism de disciplina financiara este acum pus in practica, pentru a evita ca plafoanele sa fie depasite.

Fig. 16 Costurile PAC in perspectiva

Costurile PAC in perspectiva (fig. 16) au urmatoarele tendinte nete:

procentaj din PIB-ul UE in scadere,

procentaj din bugetul UE in scadere,

procentaj in scadere in cadrul cheltuielilor publice ale UE,

schimbarea considerabila a formei de sustinere.

Rolul UE in agricultura a ajutat la

garantarea catre populatie a unei aprovizionari stabile cu alimente sanatoase si la un pret acceptabil,

oferirea de conditii rezonabile de viata pentru agricultorii UE, permitand in acelasi timp ca industria agricola sa se modernizeze si sa evolueze,

asigurarea ca toate regiunile din UE pot avea o activitate agricola.

Avand in vedere dezvoltarea si complexitatea PAC, urmatorii factori au o importanta crescanda:

contributia la bunastarea societatilor rurale,

imbunatatirea calitatii alimentatiei europene,

garantarea securitatii bunurilor alimentare,

crearea de conditii mai bune pentru sanatatea si bunastarea animalelor,

realizarea de actiuni cu cheltuieli putine din bugetul UE.

Bibliografie

Jinga I., Popescu A., Dictionar de termeni comunitari

Mazilu D., Integrarea Europeana. Drept comunitar si institutii europene, Ed. Lumina Lex, 2001

Onesta G.,

Pelkmans J., Integrare europeana. Metode si analiza economica, Institutul European din Romania, 2003

Schumann W., Uniunea Europeana, disponibil on-line la data de 2.07.2007,

****** Agenda 2000,

Prezentare generala a OMC

****** Tratatul CE (versiune consolidata, in limba franceza), C 321 E/54 FR Journal officiel de l'Union européenne 29.12.2006

The European Opinion Research Group (EORG), EUROBAROMETRE 57.0, Europeans and the Common Agricultural Policy, 2001 - 2002, June 2002

Simplification de la politique agricole commune. Plan d'action, Commission des Communautés Européennes, DG Agriculture et Développement rural, Document de travail, Octobre 2006

****** WTO Ministerial Conference of 2001, Doha Development Agenda: Negotiations, implementation and development, Doha, disponibil on-line la data de 2.02.2007

******Rural Development policy 2007-2013, disponibil on-line la data de 4.02.2007

Report of the United Nations Conference on Environment and Development (Rio de Janeiro, 3-14 June 1992), RIO Declaration on Environment AND Development, disponibil on-line la data de 3.02.2007,

****** pagina oficiala a Comisiei Europene (European Commission)

COUNCIL REGULATION (EC) No 1698/2005, of 20 September 2005, on support for rural development by the European Agricultural Fund for Rural Development (EAFRD), disponibil on-line la data de 3.02.2007,

***** La réforme de PAC 2003, disponibil on-line la data de 2.02.2007

****** Directive 92/43/CEE du Conseil, du 21 mai 1992, concernant la conservation des habitats naturels ainsi que de la faune et de la flore sauvages (92/43/EEC), disponibil on-line la data de 3.02.2007,

****** Directive 79/409/CEE du Conseil, du 2 avril 1979, concernant la conservation des oiseaux sauvages disponibil on-line la data de 3.02.2007,

Anexa 1

C 321 E/54 FR Journal officiel de l'Union européenne 29.12.2006

TITRE II

L'AGRICULTURE

Article 32

1. Le marché commun s'étend à l'agriculture et au commerce des produits agricoles. Par produits agricoles, on entend les produits du sol, de l'élevage et de la pêcherie, ainsi que les produits de première transformation qui sont en rapport direct avec ces produits.

2. Sauf dispositions contraires des articles 33 à 38 inclus, les règles prévues pour l'établissement du marché commun sont applicables aux produits agricoles.

3. Les produits qui sont soumis aux dispositions des articles 33 à 38 inclus sont énumérés à la liste qui fait l'objet de l'annexe I du présent traité.

4. Le fonctionnement et le développement du marché commun pour les produits agricoles doivent s'accompagner de l'établissement d'une politique agricole commune.

Article 33

1. La politique agricole commune a pour but:

a) d'accroitre la productivité de l'agriculture en développant le progrès technique, en assurant le développement rationnel de la production agricole ainsi qu'un emploi optimal des facteurs de production, notamment de la main-d'oeuvre;

b) d'assurer ainsi un niveau de vie équitable à la population agricole, notamment par le relèvement du revenu individuel de ceux qui travaillent dans l'agriculture;

c) de stabiliser les marchés;

d) de garantir la sécurité des approvisionnements;

e) d'assurer des prix raisonnables dans les livraisons aux consommateurs.

2. Dans l'élaboration de la politique agricole commune et des méthodes spéciales qu'elle peut impliquer, il sera tenu compte:

a) du caractère particulier de l'activité agricole, découlant de la structure sociale de l'agriculture et des disparités structurelles et naturelles entre les diverses régions agricoles;

b) de la nécessité d'opérer graduellement les ajustements opportuns;

c) du fait que, dans les États membres, l'agriculture constitue un secteur intimement lié à l'ensemble de l'économie.

Article 34

1. En vue d'atteindre les objectifs prévus à l'article 33, il est établi une organisation commune des marchés agricoles.

Suivant les produits, cette organisation prend l'une des formes visées ci-après:

a) des règles communes en matière de concurrence;

b) une coordination obligatoire des diverses organisations nationales de marché;

c) une organisation européenne du marché.

2. L'organisation commune sous une des formes prévues au paragraphe 1 peut comporter

toutes les mesures nécessaires pour atteindre les objectifs définis à l'article 33, notamment des réglementations des prix, des subventions tant à la production qu'à la commercialisation des différents produits, des systèmes de stockage et de report, des mécanismes communs de stabilisation à l'importation ou à l'exportation.

Elle doit se limiter à poursuivre les objectifs énoncés à l'article 33 et doit exclure toute discrimination entre producteurs ou consommateurs de la Communauté.

Une politique commune éventuelle des prix doit être fondée sur des critères communs et sur des méthodes de calcul uniformes.

3. Afin de permettre à l'organisation commune visée au paragraphe 1 d'atteindre ses objectifs, il peut être créé un ou plusieurs fonds d'orientation et de garantie agricole.

Article 35

Pour permettre d'atteindre les objectifs définis à l'article 33, il peut notamment être prévu dans le cadre de la politique agricole commune:

a) une coordination efficace des efforts entrepris dans les domaines de la formation professionnelle, de la recherche et de la vulgarisation agronomique, pouvant comporter des projets ou institutions financés en commun;

b) des actions communes pour le développement de la consommation de certains produits.

Article 36

Les dispositions du chapitre relatif aux règles de concurrence ne sont applicables à la production et au commerce des produits agricoles que dans la mesure déterminée par le Conseil dans le cadre des dispositions et conformément à la procédure prévues à l'article 37, paragraphes 2 et 3, compte tenu des objectifs énoncés à l'article 33.

Le Conseil peut notamment autoriser l'octroi d'aides:

a) pour la protection des exploitations défavorisées par des conditions structurelles ou naturelles;

b) dans le cadre de programmes de développement économique.

Article 37

1. Afin de dégager les lignes directrices d'une politique agricole commune, la Commission convoque, dès l'entrée en vigueur du traité, une conférence des États membres pour procéder à la confrontation de leurs politiques agricoles, en établissant notamment le bilan de leurs ressources et de leurs besoins.

2. La Commission, en tenant compte des travaux de la conférence prévue au paragraphe 1, présente, après consultation du Comité économique et social et dans un délai de deux ans à compter de l'entrée en vigueur du présent traité, des propositions en ce qui concerne l'élaboration et la mise en oeuvre de la politique agricole commune, y compris la substitution aux organisations nationales de l'une des formes d'organisation commune prévues à l'article 34, paragraphe 1, ainsi que la mise en oeuvre des mesures spécialement mentionnées au présent titre.

Ces propositions doivent tenir compte de l'interdépendance des questions agricoles évoquées au présent titre.

Sur proposition de la Commission et après consultation du Parlement européen, le Conseil, statuant à la majorité qualifiée, arrête des règlements ou des directives ou prend des décisions, sans préjudice des recommandations qu'il pourrait formuler.

3. L'organisation commune prévue à l'article 34, paragraphe 1, peut être substituée aux organisations nationales du marché, dans les conditions prévues au paragraphe 2, par le Conseil, statuant à la majorité qualifiée:

a) si l'organisation commune offre aux États membres opposés à cette mesure et disposant euxmêmes d'une organisation nationale pour la production en cause des garanties équivalentes pour l'emploi et le niveau de vie des producteurs intéressés, compte tenu du rythme des adaptations possibles et des spécialisations nécessaires, et

b) si cette organisation assure aux échanges à l'intérieur de la Communauté des conditions analogues à celles qui existent dans un marché national.

4. S'il est créé une organisation commune pour certaines matières premières, sans qu'il existe encore une organisation commune pour les produits de transformation correspondants, les matières premières en cause utilisées pour les produits de transformation destinés à l'exportation vers les pays tiers peuvent être importées de l'extérieur de la Communauté.

Article 38

Lorsque dans un État membre un produit fait l'objet d'une organisation nationale du marché ou de toute réglementation interne d'effet équivalent affectant dans la concurrence une production similaire dans un autre État membre, une taxe compensatoire à l'entrée est appliquée par les États membres à ce produit en provenance de l'État membre où l'organisation ou la réglementation existe, à moins que cet État n'applique une taxe compensatoire à la sortie.

La Commission fixe le montant de ces taxes dans la mesure nécessaire pour rétablir l'équilibre; elle peut également autoriser le recours à d'autres mesures dont elle définit les conditions et les modalités.