Uniunea Europeana si N.A.T.O.

Uniunea Europeana si N.A.T.O.

  Colaborare si competitie

  Noul concept strategic

  Mai persista dilema Est-Vest? Opinia publica

  Viziunea Romaniei

Actuala arhitectura de securitate Europeana reflecta trasaturile esentiale ale mediului geopolitic in care se deruleaza: tranzitia catre sistemul international multipolar, competitia intre puteri in spatiul euroatlantic pentru redistribuirea rolurilor; adancimea integrarii in U.E.; tentativele Federatiei Ruse de a mentine statutul de mare putere pe arena mondiala si de a ocupa pozitii cheie in structurile europene de securitate.[1]

Securitatea se bazeaza atat pe stabilitatea politica, dar si pe cea militara, acestea fiind conditionari complementare. Un sistem mobil de securitate europeana va putea fi edificat numai daca vor fi consolidate cele doua componente. Politica de securitate bazata pe cooperare (specifica O.S.C.E.) renuntarea la orice idee de a impune stabilitatea prin mijloace de confruntare. Scopul este promovarea cooperarii in vederea prevenirii conflictelor in sfera politica si a reducerii pericolului confruntarii armate. De asemenea, mai are scopul de a evita escaladarea potentialelor conflicte, punand un accent deosebit pe promovarea deschiderii si a transparentei.

Apararea si securitatea colectiva, pe de o parte, si securitatea bazata pe cooperare, pe de alta parte, sunt instrumente fundamental diferite, dar complementare, ale politicii internationale de securitate. Aplicarea principiului subsidiaritatii, in organizarea securitatii europene, presupune luarea in calcul a unui sistem de securitate multietajat: U.E., O.S.C.E., N.A.T.O. si O.N.U. Angajarea pe unul sau mai multe din aceste nivele va depinde de specificul sarcinilor de securitate avute in vedere. Necesitatea unei corelari, a optimizarii cooperarii intre diferitele institutii de securitate devine mai evidenta ca oricand. Evolutiile in U.E., competitia dintre U.E. si N.A.T.O., posibilitatea ca interesele nationale ale unor state occidentale sa prevaleze asupra celor comune, evaluarea securitatii de pe pozitii ideologice si nu financiare, lipsa unei diviziuni corecte a muncii intre statele participante, sunt principalii factori care influenteaza edificarea unui sistem eficient in domeniul securitatii europene. Progresele institutionale, evidentiate in subcapitolele anterioare, dau o forma concreta contributiei europenilor la securitatea euro-atlantica. Nivelul de interoperabilitate pe care se intemeiaza relatiile intre U.E. si N.A.T.O. da continut capacitatii europene colective de gestionare a crizelor.

Realizarea I.E.S.A. este un proces ireversibil al carui cadru institutional va fi construit prin dezvoltarea relatiei existente intre N.A.T.O. si U.E., pe masura ce procesul de constituire a unei politici comune de securitate si aparare se va dezvolta. Chiar daca toate statele membre N.A.T.O. au recunoscut ca este necesar ca europenii sa dispuna de capabilitati militare, independente de contributia S.U.A., pentru promovarea politicii externe si de securitate comuna a U.E., a existat temerea ca aceasta ar putea duce la crearea unei aliante pur europene si la discriminarea statelor europene, care sunt membre ale N.A.T.O., dar nu si ale U.E., precum si la o dublare a asumarii sarcinilor si alocarii resurselor de catre N.A.T.O. si U.E. Dezvoltarea I.E.S.A. in cadrul N.A.T.O. si aplicarea principiului crearii unei forte europene, "separabile, dar nu separate", afirmat in iunie 1996, la Consiliul Nord-Atlantic de la Berlin, sunt destinate evitarii acestor probleme.

Formula aprobata la Washington, in 1999, ofera europenilor mai multa greutate in luarea deciziilor in cadrul Aliantei, iar U.E. (pana in 2000 U.E.O.) instrumentele de care are nevoie pentru a-si indeplini misiunile asumate. Aceasta se intemeiaza pe urmatoarele elemente:

- reafirmarea angajamentului de a intari legatura transatlantica, inclusiv starea de pregatire de lupta, pentru a indeplini obiectivele de securitate comune, prin intermediul Aliantei, ori de cate ori va fi nevoie;

- continuarea procesului de intarire a pilonului european al Aliantei, in baza Declaratiei de la Bruxelles, din 1994, si a principiilor convenite la Berlin in 1996; sunt incluse aici si optiunile referitoare la selectarea unui comandant general european si a unui cartier general N.A.T.O., pentru actiuni controlate de U.E., precum si termeni specifici de referinta pentru D.S.A.C.E.U.R. si pentru conceptul de C.J.T.F. (Forta Combinata de Interventie Inter-Arme);

- dezvoltarea sistemului de legatura intre cele doua organizatii, inclusiv planificarea, exercitiile si consultarea;

- recunoasterea faptului ca un rol european intensificat va contribui la intarirea Aliantei, constituind temelia apararii colective a membrilor;

In comunicatul summit-ului de la Washington, din 24 aprilie 1999, respectandu-se prevederile Tratatului de la Amsterdam si a Declaratiei de la St. Malo, sunt formulate urmatoarele principii:

- capacitatea de actiune autonoma a U.E., dreptul de a lua decizii si de a aproba actiunea militara, acolo unde nu este angajata intreaga Alianta;

- dezvoltarea unei consultari reciproce efective, cooperare si transparenta, intre N.A.T.O. si U.E.; acordarea unui sprijin deplin membrilor U.E. si altor aliati europeni pentru intarirea capacitatilor lor de aparare, in special pentru noi misiuni, evitand dublarea inutila;

- asigurarea posibilitatilor implicarii aliatilor europeni care nu sunt membrii U.E. in operatiuni de raspuns la criza (operatiuni sub comanda U.E.), in baza unor acorduri de cooperare;

- folosirea unor capacitati si realizari N.A.T.O. "separabile, dar nu separate", in operatiuni controlate de U.E.

Pentru aplicarea ultimului principiu, in situatia in care Alianta nu este angajata militar, se are in vedere incheierea unor acorduri care sa reglementeze: accesul la capacitatile de planificare ale N.A.T.O.; disponibilitatea capacitatilor prestabilite si a realizarilor comune ale N.A.T.O. in folosul operatiunilor conduse de U.E.; identificarea optiunilor de comanda europeana, dezvoltarea rolului D.S.A.C.E.U.R. si asumarea eficienta si deplina a responsabilitatilor; adaptarea sistemului N.A.T.O. de planificare a apararii, in scopul disponibilizarii fortelor pentru operatiuni conduse de U.E.

In noul concept strategic al Aliantei Nord-Atlantice se considera ca dezvoltarea unei politici externe si de securitate comuna, care include elaborarea progresiva a unei politici comune de aparare, asa cum s-a cerut in Tratatul de la Amsterdam, este compatibila cu politica comuna de securitate si aparare, stabilita in cuprinsul Tratatului de la Washington. Cresterea mediului de securitate este direct proportionala cu sporirea responsabilitatilor si capacitatilor aliatilor europeni, cu accent pe securitate si aparare .

Dezvoltarea I.E.S.A. in cadrul N.A.T.O. presupune din partea aliatilor europeni o contributie mai coerenta si mai eficienta la misiunile Aliantei, o intarire a parteneriatului transatlantic, o actiune autonoma, de la caz la caz, si, prin consens, sub controlul politic si conducerea strategica a U.E., sau altfel convenite. In aceasta idee, cooperarea in dezvoltarea unor concepte operative noi, ramane esentiala pentru a formula raspunsurile adecvate la provocarile la adresa securitatii. Aranjamentele practice detaliate si evitarea duplicarii capacitatilor si elementelor de aparare sunt elemente cheie ale unei colaborari aliate stranse .[2]

La randul sau, U.E. (prin Declaratia statelor membre ale U.E.O. care sunt si membre ale U.E., despre rolul U.E.O. si despre relatiile sale cu U.E. si cu N.A.T.O., Maastricht, 10 decembrie 1991) se declara "gata sa dezvolte relatii de lucru stranse intre U.E.O. si Alianta si sa intareasca rolul, responsabilitatile si contributia statelor membre U.E.O. in sanul Aliantei", ceea ce inseamna o echilibrare, impartirea poverii intre S.U.A. si Europa, dorita de americani din motive bugetare si de europeni din considerente politice. Doua sunt directiile principale, identificate in prima instanta si avute in vedere de europeni: eliminarea dependentei fata de N.A.T.O. in domeniul militar si cresterea operabilitatii U.E. prin ameliorarea interoperabilitatii fortelor nationale; derularea unui program de exercitii si de antrenamente impreuna cu N.A.T.O. si eliminarea insuficientelor in materie de comunicatii si de observare prin satelit.

Oficialii N.A.T.O. "cred ca in ultimii 10 ani Alianta a descoperit faptul ca prapastia tehnologica dintre fortele armate americane si cele ale natiunilor europene devine din ce in ce mai mare. Acest lucru este legat de know-how-ul tehnologic, dar si de faptul ca, dupa razboiul rece natiunile europene si-au redus fortele militare, stiind ca nu mai exista un pericol imediat venit din partea Uniunii Sovietice. Dar, campania aeriana din Kosovo a conturat limpede in mintea europenilor, ca, in abordarea intr-o maniera moderna a managementului de criza si in asigurarea unei maniere moderne "de desfasurare a unei campanii in astfel de zone dificile, au un mare deficit fata de americani" (Klaus P. Klaiber, seful diviziei probleme politice din N.A.T.O.). Dificultatile cu care s-au confruntat aliatii in Kosovo au convins europenii ca trebuie sa lucreze foarte repede pentru rezolvarea problemelor legate de capacitatile moderne de management de criza: comunicatii, transport aerian rapid, operatiuni aeriene de recunoastere. La randul lor, succesele din Irak, din primavara anului 2003 au demonstrat inca o data nivelul de dotare de exceptie a armatei S.U.A.

Un subiect important pentru ambele organizatii, dar si pentru tarile Europei Centrale, este procesul de extindere a celor doua organizatii. Se doreste ca procesele de extindere sa fie compatibile si sa se consolideze reciproc, datorita manifestarii efectului cumulativ al garantiilor de securitate ale art. 5, al Tratatului de la Bruxelles modificat si cele ale art. 5 al Tratatului de la Washington. Pentru executarea articolului 5 al Tratatului de la Bruxelles modificat, toate tarile vizate trebuie sa fie membre N.A.T.O. Cand inca mai functiona U.E.O., S.U.A. se opunea admiterii unor noi tari in U.E.O., cu statutul de membrii cu drepturi depline, daca acestea nu erau membre N.A.T.O. De aceea este posibil ca extinderea U.E. sa depinda pe viitor de cea a Aliantei, pentru a se evita, asa cum se apreciaza, obtinerea unor garantii de securitate din partea N.A.T.O. prin mijloace "oculte".

Decizia europenilor de constituire (pana in 2003) a unei forte comune de reactie rapida, cu organisme distincte, separate, de planificare militara, a nemultumit profund Washingtonul, care considera ca, astfel, pozitia sa preponderenta in cadrul Aliantei Atlantice, determinata inclusiv de contributia financiara masiva, va fi mult slabita. Nemultumirea si-a gasit clar expresia in aprecierile dure ale ministrului american al apararii, William Cohen: "nu poate exista un grup separat de interese al U.E. in N.A.T.O.", nu trebuie sa existe "structuri paralele sau redundante, deoarece aceasta va slabi alianta".

Tot mai multe voci autorizate sunt de parere ca realitatile geopolitice si geostrategice ale inceputului de secol XXI, impun abandonarea evaluarilor de tipul "ce a facut S.U.A. pentru Europa" si acceptarea modelului "ce va face S.U.A. impreuna cu Europa".[3]

Noul concept strategic

Concomitent cu incercarile europenilor de a materializa o componenta proprie in materie de securitate si aparare au fost formulate diverse variante de reforma a organizatiei, asociate cu importante actiuni de restructurare. Printre acestea se numara:

- apararea frontaliera avansata. Misiunea principala a NATO, cea de aparare colectiva, va fi completata cu sarcini de mentinere a pacii, SUA pastrandu-si rolul de protector european;

- stabilitate in Europa. NATO va gestiona problemele de securitate generala pe continent dupa ce se va extinde spre Europa Centrala si Orientala;

- securitate in Europa. Presupune o extindere a misiunilor NATO, dincolo de apararea frontaliera, pana in zonele care ar putea periclita securitatea europeana (Golful Persic, Orientul Mijlociu, Africa de Nord);

- apararea intereselor comune. Asumarea libertatii de actiune acolo unde interesele trebuie aparate, adica un 'NATO nelimitat"⁴.

Noul Concept Strategic al Aliantei formuleaza ca obiective generale: controlul schimbarilor pozitive si a provocarilor actuale si viitoare; apararea intereselor comune de securitate in zone mai indepartate; mentinerea apararii colective; consolidarea legaturilor transatlantice menite sa asigure asumarea de noi responsabilitati; intarirea relatiilor cu partenerii, in vederea admiterii de noi membri; mentinerea vointei politice si a mijloacelor militare necesare indeplinirii misiunilor stabilite.

Obiectivul principal permanent al NATO este apararea libertatii si securitatii tuturor membrilor sai, prin mijloace politice si militare si asigurarea pacii si stabilitatii in regiune. Valorile comune care stau la baza Aliantei si pe care aceasta isi propune sa le apere sunt democratia, drepturile omului si respectarea legilor.

Principiul fundamental al functionarii organizatiei este cel al angajamentului comun si al cooperarii mutuale intre statele suverane in scopul asigurarii indivizibilitatii securitatii pentru toti partenerii. Acest lucru inseamna o completare a eforturilor nationale in confruntarea cu provocarile la adresa securitatii.

Pentru realizarea obiectivului principal, Organizatiei Atlanticului de Nord ii sunt stabilite urmatoarele misiuni fundamentale de securitate:

- sa favorizeze un mediu stabil de securitate euroatlantica prin angajarea in rezolvarea disputelor pe cale pasnica;

- sa se constituie intr-un forum de consultari intre aliati asupra problemelor care aduc atingeri intereselor lor vitale si pentru coordonarea eforturilor in directia contracararii riscurilor si amenintarilor comune;

- descurajarea si apararea impotriva amenintarilor cu agresiunea la adresa statelor membre conform art. 5 si 6 din Tratatul de la Washington;

- pregatirea si angajarea activa in gestionarea crizelor, inclusiv in desfasurarea operatiunilor de raspuns la crize;

- largirea si intarirea parteneriatului, cooperarii si dialogului cu celelalte tari din zona euroatlantica, pentru a marii transparenta, increderea reciproca si capacitatea pentru actiuni comune.

Chiar daca se considera putin probabil ca Alianta sa fie expusa unei agresiuni de amploare cu armamente conventionale, in gama larga a provocarilor si riscurilor, militare si non-militare, la adresa securitatii, au fost incluse: incertitudinea si instabilitatea din unele zone si posibilitatea declansarii unor crize regionale, capabile sa evolueze rapid; dificultatile economice, sociale si politice din tarile cu democratii fragile, sau care parcurg drumul spre economia de piata; incalcarea drepturilor omului, rivalitatile etnice si religioase, disputele teritoriale si dezintegrarea statelor; proliferarea armamentelor NBC si existenta unor capacitati nucleare puternice in posesia statelor din afara Aliantei; detinerea unor capacitati militare sofisticate, ca urmare a dispersarii tehnologiei intrebuintate la producerea armamentelor; terorismul, sabotajul, crima organizata si miscari de populatie necontrolate.

Modalitatile prin care NATO isi propune sa sporeasca securitatea si stabilitatea sunt, conform sintezei lui Mircea Cosma si Teofil Ispas:

- apararea relatiilor transatlantice;

- mentinerea unor capacitati militare adecvate si eficiente, destinate prevenirii oricaror incercari de intimidare si garantarii ca agresiunea militara impotriva Aliantei nu reprezinta o optiune de succes;

- dezvoltarea Identitatii Europene de Securitate si Aparare in cadrul Aliantei;

- capacitate completa pentru prevenirea conflictelor, care ar putea sa se transforme intr-o criza majora, pentru gestionarea eficienta a crizelor, inclusiv prin posibilitatea operatiunilor de raspuns la crize;

- continuarea parteneriatului activ, cooperarii si dialogului, in scopul inlaturarii dezacordurilor si neintelegerilor care ar conduce la stabilitate, fara a exclude pe nimeni;

- ramanerea in continuare deschisa, conform art. 10 al Tratatului de la Washington, pentru primirea de noi membrii care doresc si sunt capabili sa-si asume responsabilitatile si obligatiile de membrii NATO;

- intensificarea eforturilor in directia dezvoltarii acordurilor de control al armamentelor, dezarmarii si neproliferarii, ca o parte importanta a accesului liber la securitate.

Conceptul strategic prevede atat pentru fortele combinate, cat si pentru cele conventionale si nucleare, principiile de actiune, rolul, misiunile si directivele ce trebuiesc urmarite. Principiile strategiei Aliantei sunt solidaritatea aliata, unitatea strategica si efortul colectiv, concretizate in aranjamente practice referitoare la ,,planificari comune ale fortelor, fonduri comune, planificari operationale comune, formatiuni si puncte de comanda multinationale, un sistem de aparare aeriana integrat, un echilibru privind rolurile si responsabilitatile intre aliati, stationarea si desfasurarea de forte in afara teritoriului gazda, standarde si procedee comune privind echipamentul, instruirea si logistica, doctrine unificate si combinate, executarea de exercitii atunci cand este necesar, cooperarea in ceea ce priveste infrastructura, armamentele si logistica".

Misiunile fortelor combinate ale Aliantei sunt de a descuraja orice agresiune potentiala la adresa sa, de a opri avansarea agresorului cat mai departe posibil, de a asigura independenta politica si integritatea teritoriala a statelor membre, mentinerea riscurilor la distanta prin contracararea celor potentiale inca din faza incipienta, desfasurarea operatiunilor de raspuns la crizele specificate in art. 5, participarea la mentinerea pacii prin operatii executate in sprijinul altor organisme internationale. Angajamentele la indeplinirea misiunilor creionate sunt reflectate prin marimea, pregatirea, disponibilitatile si desfasurarea fortelor armate, prin interoperabilitate si prin mentinerea permanenta in stare de operativitate, care sa asigure succesul operatiilor desfasurate intr-un perimetru extins, incluzand la nevoie tarile din cadrul PFP sau/si din afara Aliantei.

Pentru aceasta este nevoie de:

- mentinerea la marimea necesara si la un nivel de pregatire adecvata, a fortelor pentru a face fata misiunilor;

- desfasurarea si stationarea fortelor inca de pe timp de pace pe teritoriul Aliantei, sau, daca situatia impune, desfasurarea inaintata a fortelor in spatiul de interes;

- proiectarea si construirea structurilor de comanda care sa asigure realizarea comenzii si controlul pentru intreaga gama de misiuni; dislocarea punctelor de comanda mixte sau ale CTJT, pentru comanda si controlul fortelor multinationale si multifunctionale;

- utilizarea tehnologiei avansate, exploatarea superioritatii in domeniul informatiilor si asigurarea de personal cu calificare superioara in scopul dezvoltarii unor capacitati operationale esentiale, de angajare eficienta, in desfasurare si mobilitate, de supravietuire a fortelor si infrastructurii, de acordare de sprijin si rotire a fortelor;

- asigurarea capacitatii de reactie rapida, inclusiv la un atac prin surprindere;

- prevederea necesitatii mobilizarii rezervelor sau reconstituirii fortelor daca schimbarile mediului de securitate sau evolutiile pe termen lung solicita acest lucru;

- formularea unor raspunsuri pe masura, flexibile si oportune, de natura sa blocheze escaladarea tensiunilor;

- protectia fortelor si infrastructurii Aliantei impotriva atacurilor teroriste.

La acelasi summit a fost lansata Initiativa privind Capacitatile de Aparare, prin care se urmareste imbunatatirea interoperabilitatii intre fortele Aliantei, intre acestea si fortele partenere pentru cresterea eficacitatii viitoarelor operatiuni multinationale. In acest sens, s-a decis introducerea conceptului de Centru Multinational Intrunit de Logistica si dezvoltarea sistemului C3 pana la sfarsitul anului 2002 in scopul constituirii unei capacitati centrale integrate a Aliantei.[4]

Mai persista dilema intre Est si Vest?

Un articol publicat la 10 noiembrie 2002, in New York Times, sub semnatura lui Robert D. Kaplan, a reactualizat, dupa parerea lui Emil Hurezeanu,[5] la care subscriem,  o mai veche dilema a strategiilor diplomatice ale Romaniei. Titlul insemnarilor lui Kaplan este ,,Un nou aliat - (care si doreste acest lucru) - in Europa" (,,A New (Willing) Ally in Europe"). Observatiile au  pornit de la starea de impas intervenita in relatiile dintre America si Europa de Vest, pe de o parte, si de la politica predominat pro-americana a Romaniei, pe de alta parte. Romania si Polonia, cele mai mari si populate tari, cu sanse de apartenenta euro-atlantica in curs de realizare, ar avea vocatia sa alcatuiasca impreuna masa critica pro-americana, pe vechiul continent. Opinia apartine ministrului roman de Externe, Mircea Geoana, si este citata de Kaplan ca un argument in favoarea noii orientari ,,oportuniste", dar, acum cel putin, sincere, a autoritatilor romane in directia Americii, trecand peste iritarea sau rezervele vest-europenilor.

Ar fi vorba, dupa cum considera si  ministrul roman de externe, de noul concept geo-politic, operativ la Washington, al Orientului Apropiat Extins (,,Greater Middle East"). Potrivit acestui model strategic, care-si gaseste originile in cartea Eastwards to Tartary semnata de Robert Kaplan, viitorul apropiat contine amenintarile fundamentalismului islamic, pe un front care porneste din Algeria, include Orientul Mijlociu, cu Israelul si vecinii sai, si se termina in Afganistan, trecand prin bazinul caucazian.

In aceasta formula extinsa a teatrului geo-politic de operatiuni americane impotriva terorismului, Romaniei si Bulgariei le-ar reveni o functie de avanpost, militar si de securitate, al intregii aliante nord-atlantice. Singura problema este insa ca romanii si bulgarii au aflat acest lucru inaintea celorlalti aliati NATO, cu exceptia, inca prezumtiva, a americanilor. Aceste tari, aflate in febra pro-atlantica maxima, prezinta cele mai inalte cote de simpatii populare si politice pro-americane.

Romania si romanii, remarca Kaplan in articolul din NYT, au un simt foarte dezvoltat al schimbarilor politice iminente, mai ales in politica externa. O istorie complexa in care romanii au profitat de neintelegerile dintre vecinii puternici pentru a-si realiza interesele politice locale, rationeaza Kaplan, i-ar fi facut foarte sensibili la schimbarea, in plina desfasurare, a raportului de forte dintre America si Uniunea Europeana.

La un dineu restrans, oferit in cinstea sa de catre dl Geoana, Robert Kaplan a marturisi, in toastul de multumire, ca va fi preocupat in anii ce vin indeosebi de actiunile armatei americane, intr-o regiune care include si Romania. Calatorul erudit si sentimental de la inceputul anilor '90 a avut mereu premonitii confirmate in spatiile frecventate, intre ele Romania fiind un loc de predilectie. Faptul ca un astfel de mesager - el este si un consilier de taina al presedintilor Clinton si Bush, scrie acum, in cel mai important ziar din SUA, despre prioritatile pro-americane entuziaste ale romanilor, in conditiile dezacordului relativ dintre Bucuresti si statele Uniunii Europene, este confirmarea oficioasa de primire si incurajare a strategiilor Bucurestiului. De altfel, Kaplan nu ezita sa sugereze dificultatile reale, obiective si subiective, ale integrarii Romaniei in UE, dar si sa reia ideea lui Geoana, formulata ceva mai inspirat, potrivit careia intrarea in UE a unor tari cu traditii culturale bizantin-otomane ar putea debloca imobilismul actual din relatiile SUA-UE.

Articolul lui Kaplan, scrie Hurezeanu, are meritul sa abordeze cu subtilitate tensiunile dintre americani si vest-europeni, pe baza unui material didactic nou si neasteptat: Romania si, intr-o masura mai mica, Bulgaria. Oarecum pe tacute, dar in forta, Romania a intrat in sfera de influenta americana, inainte de a intra in NATO si UE, singurele organizatii pentru care si-a depus oficial candidatura si a caror umbrela formala ofera garantii credibile si importante de securitate, militara si economica, pe termen lung. Decizia aceasta, plina de promisiuni, este, de fapt, crede Kaplan, ,,un risc calculat", avand in vedere sansele ascendentei puterii americane in anii care vin.

De multe ori ai impresia, ca cetatean est european, e de parere dl. Filon Morar, intr-un articol din revista Dilema,[6] ca istoria si geografia recenta te-a impins mai la vest «Zonele misterioase si oarecum exotice de la Est inspira, printr-o cunoastere partiala si generalizata, temeri si aprehensiuni puternice. Aceste zone diferite, putin explorate si cunoscute, ar fi sursele unor rele care ameninta civilizatia europeana.» In felul acesta s-ar incearca inculcarea spiritului de frontiera in randul tarilor care vor asigura frontiera de Est a Uniunii Europene. Tari precum Polonia, Romania, tarile baltice, Ungaria, Bulgaria se afla la granitele civilizatiei si trebuie sa isi asume un rol civilizator. Insele aceste tari sunt de fapt noi teritorii castigate democratiei si civilizatiei. Ele sunt un fel de zona intermediara, nu inca suficient integrata euro-atlantic, dar capabila sa inteleaga procesele prin care recent a trecut, evident similaritatile fiind limitate, orice generalizare fiind o exagerare si in acest caz. Oricum tarilor candidate estice li se cere sa fie un fel de serifi ai tinuturilor de granita si sa isi asume un rol de zona tampon sau de filtru protector.

Pentru a incerca infuzia unei doze de claritate sporite, nu este nimic condamnabil in impartasirea experientei si a lectiilor invatate de pe urma tranzitiei si reformelor politice si economice. Dimpotriva, tarile din Europa Centrala si de Sud Est au datoria morala sa ajute si sa asiste la randul lor tarile mai de la Est, asa cum la randul lor au beneficiat de ajutorul tarilor mai de la Vest. Este in fond si interesul Romaniei si al celorlalte tari candidate la UE sa proiecteze stabilitate politica, sa promoveze democratia si sa sustina procesele de dezvoltare economica din tarile din vecinatatea imediata sau mai indepartata, a caror subdezvoltare sau instabilitate ar putea avea un impact negativ asupra propriilor evolutii interne.[7]

Cu toate acestea, procesul de extindere al UE si NATO nu trebuie sa se transforme intr-o chestiune de geografie a fricii si a spaimei de Est. Proiectarea stabilitatii si incurajarea democratiei si economiei de piata in tarile din Caucaz si din nordul Marii Negre este o misiune responsabila si pe de-a-ntregul laudabila. Totusi, transformarea Estului in simbolul relelor si transformarea tarilor de la frontierele zonei ,,negre" in cordoane de securitate induce prea pregnant ideea cetatii asediate de barbarii din est.

Dupa opinia ziaristului Klaus Dahmann, tarile sud-est-europene s-ar afla inca in dilema intre Uniunea Europeana si Statele Unite. Razboiul din Irak din primavara anului 2003 nu a facut decat sa confirme, o data, in plus aceasta situatie in care se afla Romania de peste un deceniu. Cel putin. El scrie : Afirmatiile Ministrului american al Apararii, Donald Rumsfeld, au dat loc la discutii si in tarile sud-est-europene. Se afla acum proaspetele democratii in fata unei optiuni? Trebuie sa se plaseze alaturi de Statele Unite si, astfel, sa se simta - conform opiniei lui Rumsfeld - ca fac parte din ,,noua Europa" sau sa se ralieze la pozitia Germaniei si Frantei si, atunci, sa treaca drept ,,vechea Europa"?

Redactori ai programelor sud-est-europene ale postului de radio Deutsche Welle au cerut parerea unor intelectuali din regiune.[8] Cei chestionati considera ca Ministrul american al Apararii, Donald Rumsfeld, a declansat o discutie delicata, chiar neplacuta. Cel mai bine ar fi sa nu se impuna necesitatea de a opta intre Statele Unite pe de-o parte si Germania si Franta pe de alta. Fie si ,,numai" in problema Irakului. Sociologul Andrei Raitschev din Sofia spune deslusit: ,,Bulgaria nu trebuie constransa sa opteze". Dar tocmai tara lui se afla intr-o situatie critica speciala. Ca membru ne-permanent in Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite, guvernul bulgar era intens curtat de Statele Unite, care cautau cu infrigurare sa castige voturi pentru o noua rezolutie privind Irakul. Sofia a dat de inteles ca vrea sa participe la o interventie militara impotriva lui Sadam Hussein.

Pe de alta parte, face si guvernul francez presiuni. Unele tari candidate la Uniunea Europeana - a spus presedintele Jacques Chirac textual - ,,au ratat ocazia de a tacea din gura". In subtext, amenintarea: Pentru cine se solidarizeaza in aceasta problema cu Statele Unite, alegerea se poate rasfrange negativ asupra tratativelor de aderare. Andrei Raitschev comenteaza: ,,Afirmatia lui Chirac este fireste foarte suparatoare. Europenii ar trebui sa stie ca avem si noi o opinie proprie. Nu este permis ca pozitia guvernului bulgar sa fie pur si simplu pusa la index. Nu se poate face o comparatie cu ordinele primite inainte de la Moscova, dar se ascunde si aici o anumita aroganta". Dilema in care se afla acum statele est - si sud-est-europene este mare, mai cu seama intrucat actualele tari membre ale Uniunii Europene nu au o atitudine unanima. Ar fi mai simplu sa te decizi pentru pozitia europeana in problema Irakului - daca ea ar exista. Recentul summit al Uniunii Europene consacrat acesteia a adus un consens minim.

Ziaristul macedonean Guner Ismail formuleaza un punct de vedere pozitiv: ,,Ideea unei Europe multilaterale unite nu s-a pierdut. Pierduta este doar reprezentarea spatiala a Europei de dinainte, si anume ca lumea poate fi impartita ca pe vremea razboiului rece. Astazi, Europa este dinamica". Atitudinea scriitorului roman Horea-Roman Patapievici este mai critica. Nu numai pentru politicieni, ci si pentru generatia tanara din fostele tari socialiste, Uniunea Europeana nu mai este astazi un sistem de referinta: ,,Formula de Occident pe care astazi tineretul o imbratiseaza se refera nu la occidentul Europei, ci la occidentul Europei insasi, care este Statele Unite. Daca ne uitam, sociologic vorbind, la optiunile majoritatii tinere a populatiilor din Europa Centrala si de Est, o sa vedem ca toate aspiratiile acesteia sunt indreptate spre Statele Unite, pentru ca procesul de integrare europeana la suprafata politica si institutionala se face prin intermediul institutiilor legate de integrarea europeana, dar in fapt exista un curent subteran profund, care arata ca integrarea se face direct in Statele Unite, in valorile, in cultura populara"

Se formeaza cu adevarat in Europa de Est - asa cum s-a exprimat Rumsfeld - o ,,Europa noua", care se orienteaza in general dupa Statele Unite, in opozitie cu ,,vechea Europa", respectiv Germania si Franta? Scriitorul si criticul literar grec Demosthenes Kourtovik inverseaza termenii acestei clasificari: ,,,,Noua Europa" - asa cum o intelege Rumsfeld - este de fapt ,,vechea Europa", caci ,,Europa veche" este sinonim cu acea supunere oarba fata de politica americana. Atitudinea celor mai multe guverne europene ar putea insemna, dimpotriva, semnalul pentru o Europa cu adevarat ,,noua". Polarizarea ce se contureaza acum intre America si Europa este, poate, momentana; dar ea semnalizeaza, dupa parerea mea, un proces mai adanc, mai indelungat. Europa si Statele Unite evolueaza indepartandu-se."

Viziunea Romaniei privind viitoarea arhitectura institutionala a Uniunii Europene largite

Pe de o parte, proiectul european pornea de la prezumtia ca statul natiune era principala cauza a catastrofelor cu care s-a confruntat Europa in prima jumatate a secolului XX si, in consecinta, integrarea acestora intr-un cadru mai larg, respectiv ,,ingradirea" rolului lor, reprezentand conditia esentiala a unei paci durabile in Europa. Pe de alta parte, constructia europeana nu putea sa ignore realitatea statelor-natiune si, ca atare, guvernele acestora au stabilit prin Tratatul de la Roma un sistem de decizie care le permitea, intr-un cadru colectiv, sa aiba ultimul cuvant in marea majoritate a domeniilor.

Aceasta contradictie aparenta intre cele doua principii reflecta, de fapt, intentiile parintilor fondatori, in viziunea carora prevenirea unor noi conflicte depindea de instaurarea unui sistem care sa asigure un echilibru intre statele mari si cele mici in privinta controlului puterilor decizionale.

Uniunea Europeana se afla in prezent in fata sfidarii majore a celei mai mari extinderi din istoria existentei sale.

Rezultatul acestui proces va fi reflectat atat prin noua dimensiune a viitoarei Uniuni largite cat si printr-o mult mai mare eterogenitate a membrilor sai. In acest context, consideram firesti dezbaterile intense din ultima perioada vizand viitoarea configuratie a constructiei europene, precum si cele mai bune modalitati de acomodare reciproca a celor doua sfidari majore: extinderea fara precedent a Uniunii Europene si necesitatea ineluctabila a aprofundarii procesului integrarii europene.

Ca viitor stat membru al Uniunii Europene, Romania este deosebit de interesata sa contribuie la edificarea unei Europe unite, puternice in cadrul unui spatiu comun al democratiei, libertatii, securitatii, stabilitatii si prosperitatii. Romania este direct interesata ca succesul constructiei comunitare care face aceasta entitate unicat atat de atractiva sa se perpetueze inclusiv intr-o Uniune largita si intelege sa se implice cu responsabilitate in toate etapele constructiei sale. 

Perspectivele constructiei europene

Procesul de edificare a viitoarei configuratii europene este deosebit de complex si trebuie construit cu minutiozitate. Daca abordarea care va prevala va fi una realista si pragmatica se impune, in opinia noastra, o distinctie clara intre prioritatile pe termen scurt ale agendei europene si preocuparile ale caror sanse de realizare in viitorul apropiat sunt minime.

Largirea nu trebuie sa se faca insa in detrimentul aprofundarii integrarii europene, motiv pentru care consideram la fel de importante actiunile menite sa garanteze continuitatea fortei si coerentei Uniunii, conform principiilor fundamentale ale constructiei europene si obiectivelor sale de natura politica, economica si sociala, care sa combine armonios un spatiu economic si social comun cu o uniune politica mai vizibila si mai puternica pe scena internationala.

O Uniune largita nu inseamna numai un numar sporit de state membre, dar si un grad mai mare de eterogenitate. Europa este un continent al diversitatii si al multilateralitatii culturale. Puterea si ,,farmecul" Uniunii Europene s-au bazat, insa, tocmai pe capacitatea ei extraordinara de a crea unitate din diversitate.

In contextul actualei extinderi, dezvoltarea institutionala a Uniunii Europene este inevitabila, proces care va implica atat initiative de ordin constitutional cat si reamenajari si dezvoltari in domeniul institutional. 

In ceea ce priveste opinia asupra principiilor care sa stea la baza acestei constructii, deopotriva complexa si ambitioasa, consideram esentiale urmatoarele elemente:

Noua constructie Europeana va trebui sa reprezinte ,,constructia comuna a unor aspiratii/interese impartasite".

Tuturor statelor membre trebuie sa li se garanteze pastrarea si posibilitatea afirmarii identitatii nationale, certitudinea ca aceasta nu se va ,,dizolva" intr-o entitate ,,supra-statala", indiferent de coordonatele pe care ea se va dezvolta. Mai exact, Uniunea Europeana ca actor economic si politic mai vizibil pe plan international nu trebuie inevitabil sa devina o entitate suprastatala. Cand sustinem acest lucru, avem in vedere faptul ca exercitiul identitatii nationale este principalul factor de mobilizare a energiilor nationale in realizarea unor obiective strategice fundamentale in contextul procesului de integrare europeana.

Cetatenii tuturor statelor constitutive trebuie sa aiba sentimentul apartenentei la o entitate in ale carei valori comune se recunosc ei insisi.

Cadrul National va ramane un punct de referinta esential al afirmarii identitatii nationale si al consolidarii democratiei. Regulile si politicile comune ale Uniunii Europene trebuie sa se bazeze pe valorile si principiile impartasite fara rezerve de toti membrii sai. Trebuie incurajata si sustinuta revitalizarea valorilor democratiei la scara intregului continent european, deoarece stabilitatea in spatiul din vecinatatea granitelor externe ale Uniunii Europene poate fi o garantie suplimentara a mentinerii bunastarii si securitatii in cadrul acesteia. 

Sensul procesului

In perceptia Romaniei, procesul de constructie europeana trebuie sa aiba ca tinta o Europa unita si puternica, o Europa a solidaritatii si tolerantei. O Europa unita inseamna, deopotriva, natiuni puternice cu constiinta de sine, care vor gasi in Uniunea Europeana cadrul cel mai adecvat de afirmare. Asa cum afirma si presedintele Comisiei Europene, viitoarea constructie Europeana trebuie sa reprezinte:

o Europa unita, pasnica, care sa includa toate natiunile sale diferite;

o Europa democratica, in care oamenii sa-si decida propriul destin;

o Europa toleranta, in care libertatile prospera;

o Europa sigura si dreapta, in care drepturile omului sunt respectate, iar cetatenii sunt protejati.

Romania considera statul natiune drept nivel de referinta al afirmarii identitatii nationale si al consolidarii democratiei, dar este, in acelasi timp, in favoarea unor forme de integrare mai avansate, in care sinergia contributiilor individuale sa asigure o actiune mai relevanta si mai eficienta la nivelul Uniunii. Potrivit opiniei oficialilor romani, cu cat UE incurajeaza mai mult afirmarea identitatilor statelor candidate, cu atat acestea vor dori sa aprofundeze cooperarea lor in cadrul Uniunii.

Romania doreste ca statele membre UE sa nu considere aderarea sa ca o "asociere/aliniere" la actuala structura si sa accepte ca va construi o Uniune extinsa, impreuna cu ea, ca impreuna vom deschide noi perspective Europei.

Ca viitor membru al Uniunii, Romania nutreste convingerea ca transferul de suveranitate catre institutiile europene pe care il implica anumite decizii trebuie privit cu realism si pragmatism (din perspectiva avantajelor pe care le ofera) si nu trebuie sa devina sursa pentru temeri obsesive de disolutie a identitatii nationale in urma integrarii in UE. De aceea, tocmai modalitatea de garantare a transparentei si echitatii procesului de integrare si aprofundare va constitui panaceul pentru disparitia reticentelor privind aderarea la ideea aprofundarii integrarii europene.

Viziunea Romaniei imbina dorinta societatii romanesti de a-si prezerva autonomia deciziei politice, afirmata abia dupa restaurarea democratiei in 1989 cu acceptarea relatiei de conlucrare parteneriala pe care o implica calitate de membru al UE. Dorinta de prezervare a identitatii noastre nationale este cu atat mai fireasca, cu cat am fost privati de respectarea ei de-a lungul experientei noastre comuniste.

[1] Col. dr. Cosma Mircea, Cpt. drd. Ispas Teofil, Integrarea Romaniei in structurile europene si euro-atlantice, Editura Academiei Fortelor Terestre.

[2] Col. dr. Cosma Mircea, Cpt. drd. Ispas Teofil, op. cit.

[3] Col. dr. Cosma Mircea, Cpt. drd. Ispas Teofil, Integrarea Romaniei in structurile europene si euro-atlantice, Sibiu, Editura Academiei Fortelor Terestre, 2002.

[4] Col. dr. Cosma Mircea, Cpt. drd. Ispas Teofil, Integrarea Romaniei in structurile europene si euro-atlantice, Editura Academiei Fortelor Terestre

[5] Hurezeanu Emil, Romania ,,dintre", Dilema, nr. 56, 2002.

[6]Filon Morar, De la Vestul salbatic la Estul salbatic. Geografia fricii si a civilizarii prin resuscitarea spiritului de frontiera si starii de asediu, Dilema, nr. 56, noiembrie 2002.

[7] Ibidem

[8] Klaus Dahmann, Deutsche Welle, relatare  tradusa de Elisabeta Sturdza, revista Dilema, din 28.02.2003.