Viata si gandirea politica in Roma antica

Viata si gandirea politica in Roma antica

Roma antica si imperiul pe care l-a creat, au constituit societatea care a determinat si influentat, uneori in mod decisiv, existenta si evolutia lumii antice, i-a trasat si imprimat liniile definitorii ale dezvoltarii materiale, spirituale, politice si comunitare. Fara Roma si imperiul sau, antichitatea nu ar fi cunoscut maretia si stralucirea de care s-a bucurat, iar dezvoltarea de tip sclavagista clasica nu ar fi capatat profunzime, maturitate si universalitate, nu s-ar fi impus nici ca mod de viata, nici ca sistem social-politic.

Fenomenul politic roman s-a format si afirmat in procesul trecerii societatii romane de la epoca gentilica la organizarea statala, adica odata cu constituirea republicii, secolul al 6-lea i.e.n. Pe masura dezvoltarii vietii materiale si spirituale, ideile si institutiile politice au dobandit o puternica identitate, delimitandu-se tot mai mult si mai clar de celelalte idei si institutii sociale, in special de cele morale si religioase.Acest proces a prins contur si a devenit o componenta a vietii sociale odata cu secolul 2 i.e.n.

Desi pastreaza in cea mai mare masura trasaturile generale ale spiritualitatii antice, in existenta si evolutia sa, gandirea si mai cu seama politica romana au fost influentate de actiunea unor factori proprii numai lumii romane cum ar fi:

- gradul inalt al dezvoltarii culturii si civilizatiei materiale si spirituale romane. Acest fapt s-a reflectat in mod pozitiv si asupra evolutiei politicului, atat a aspectului sau teoretic, dar mai ales a practicii politice;

- interferenta si asimilarea de catre societatea romana a culturilor si civilizatiilor popoarelor cucerite, acestea constituind adevarate surse si izvoare de dezvoltare a lumii romane, inclusiv a teoriei si practicii sale politice;

- existenta in timp istoric si imensul spatiu teritorial-geografic in care s-a miscat si evoluat societatea romana, i-a permis acesteia si componentelor vietii sale sociale, atat dezvoltarea si maturizarea sa, cat si confruntarea ei cu o mare diversitate de problematici practico-politice care au obligat si stimulat dezvoltarea gandirii si mai cu seama practica politica romana.   

Nivelul diferit de dezvoltare al societatilor si sistemelor social politice incorporate de imperiul roman, diversitatea si specificul lor etnic, comunitar, i-a determinat pe romani sa gaseasca si sa creeze modalitati diferite de organizare si functionarea vietii politice, fapt ce a impus un efort considerabil din partea politicului pe linia dezvoltarii si perfectionarii sale. Sub influenta si actiunea acestor factori, viata politica romana a dobindit o serie de note, distincte, care i-au conferit originalitatea, individualitatea si particularitatea in cadrul spiritualitatii politice antice.

Lumea romana nu a excelat in teoria politica propriu-zisa, ci ea s-a evidentiat mai mult prin practica politica si instrumentele exercitarii acesteia. Elaborarea unor conceptii, teorii, definitii politice nu a constituit o preocupare in sine, ci ea avea un caracter secundar, complementar domeniului juridic, dovada fiind in acest sens faptul ca ideile si institutiile politice romane au evoluat intr-o permanenta confruntare, cursa cu cerintele practicii.

Daca in Gecia Antica politicul s-a creat si dezvoltat in stransa legatura cu filosofia, ca filosofie politica, in Roma evolutia teoretica a politicului s-a facut in relatie, in unitate cu juridicul. In consecinta, numeroase elemente ale politicului au aparut si au evoluat alaturi de cele juridice. Lucrarile juridice, Codul Gregorian, Codul Hermogenian, Codul Teodosian sau opera juridica a lui Justinian, pe langa elemente ale dreptului privat si public, ele cuprind si numeroase precizari, sfaturi privind organizarea statului roman, puterea, institutiile si mijloacele exercitarii ei, si asa cum preciza si celebrul jurist Ulpian 'dreptul public este acela care se refera la organizarea statului roman'. Din acest motiv, la Roma antica, chiar si ganditorii politici isi vor expune conceptiile si ideile in stansa legatura cu juridicul si sub influenta acestuia.

Ca si in celelalte societati sclavagiste si la Roma antica, gandirea si mai cu seama practica politica, a cunoscut doua planuri distincte: cel al raportului dintre stapanii de sclavi si sclavi; cel al problemei puterii, a detinatorilor acesteia, a eficientei si formelor de exercitare a ei, intr-un cuvant a guvernarii.

Numarul mare al sclavilor rezultati din numeroasele cuceriri, severitatea regimului sclavagist, criza acestuia, a dat nastere in Roma antica, la numeroase si puternice rascoale ale sclavilor, in special in secolele II-I i.e.n., asa cum a fost cea a sclavilor din Sicilia (138-132 i.e.n.), de sub conducerea lui Eunous si Cleon. O mare rascoala a reizbucnit in Sicilia (104-101), condusa de Trifon si Atenian si mai ales cea condusa de Spartacus (74-71 i.e.n.). Aceste rascoale ale sclavilor la care s-au adaugat in numeroase cazuri si plebeii saraci de la orase si sate, marile eforturi facute pentru infrangerea lor, victoriile, chiar si temporare ale rasculatilor a facut ca adeseori acest raport dintre stapanii de sclavi si sclavi sa ocupe locul central in relatiile politice ale Romei antice. El evidentia pe de o parte natura si continutul sclavagist clasic al statului roman, iar pe de alta parte criza sistemului sclavagist, necesitatea restructurarii si transformarii acestuia.

Persistenta in timp, marea intindere teritorial-geografica a Imperiului Roman, aspiratiile sale de mare putere, au determinat o mare varietate de forme de guvernare (monarhica, aristocratica, republicana, democratica si mixta), o permanenta confruntare dintre gruparea democratica si cea aristocratica pentru putere, pentru gasirea celor mai eficiente mijloace de exercitare a acesteia.

In anumite perioade istorice, cum a fost cazul elenismului, organizarea politica romana a influentat viata politica a numeroase societati, inclusiv a Greciei antice, ea constituind pentru eficienta ei un model de urmat. Numerosi ganditori, cum a fost cazul lui Polibiu, grec romanizat, au vazut in organizarea politica romana cheia succeselor si victoriilor sale. Pornind de la modelul roman, de la caracterul ciclic al formelor de guvernare, Polibiu va formula teza guvernarii mixte. Dupa el, fiecare forma de guvernare cunoaste un ciclu de evolutie, se dezvolta, ajunge la apogeu si apoi decade, ca in cele din urma ciclul sa fie reluat. Astfel, monarhia se transforma in tiranie, iar aceasta in aristocratie, care reprezinta maxima inflorire a statului. La randul ei, aristocratia duce la oligarhie, care se transforma in democratie, aceasta fiind ultima treapta a ciclului, ducand statul la decadere. De la democratie ciclul este reluat din nou.

Aplicand aceasta teza la organizarea politica romana, Polibiu constata ca nici una din formele de guvernare pure nu se regasesc in conducerea romana, ca aceasta de fapt este o imbinare armonioasa a celor trei institutii, incat cu greu s-ar putea spune ca respectiva guvernare este de esenta monarhica, aristocratica sau democratica.

Polibiu considera ca fiecare forma de guvernare luata separat contine atat elemente pozitive, dar si negative, acestea din urma in timp conduc la decaderea statului. De aceea, nici una din formele de guvernare nu este singura in masura sa asigure forta, stabilitatea, eficienta actului de guvernare, fapt ce-l determina pe Polibiu sa sustina guvernarea mixta.

Teza guvernarii mixte l-a influentat si pe Cicero, care in conditiile acutizarii crizei sistemului politic roman de la inceputul secolului I i.e.n., a luptei dintre democratie si aristocratie, vedea in aceasta singurul mijloc eficient de impunere a actului de guvernare.

Cel mai de seama ideolog al democratiei sclavagiste romane a fost Titus Lucretius Carrus (99-55 i.e.n.). El si-a expus conceptiile filosofice de esenta materialista si doctrina social-politica in poemul De rerum natura (Despre natura lucrurilor).

De pe principii contractualiste, L. Carrus a incercat sa explice modul de aparitie al societatii, al statului, dreptului si legii. Dupa el, toate acestea sunt rezultatul unui contract intervenit intre oameni prin care ei se angajeau sa nu-si pricinuiasca reciproc pagube si violenta.

A fost un sustinator al democratiei sclavagiste, considerand ca puterea aleasa de popor este o forma de conducere progresista fata de puterea monarhica. Aflat insa sub influenta conceptiilor morale ale lui Epicur, L. Carrus a adoptat o atitudine pasiva, contemplativa fata de societate si viata politica, sustinand ca scopul vietii il constituie fericirea, obtinuta prin linistea si calmul spiritului. In schimb, a fost un adversar al razboaielor, considerand ca acestea nu sunt mijloacele adecvate pentru solutionarea litigiilor dintre state, militand pentru solutiile pasnice.

L. Carrus a fost totodata un ateu iluminist incercand sa demonstreze ca zeii nu au nici o legatura cu ceea ce exista, ca oamenii pentru a fi liberi trebuie sa se debaraseze de credinta in zei, ori pentru acea vreme si intr-o societate unde religia constituia o componenta importanta a subordonarii spiritual-ideologice, acest fapt reprezenta o forma a luptei politice, de protest si de negare a sistemului social-politic.

Cel mai de seama reprezentant al aristocratiei sclavagiste romane din secolul I i.e.n. a fost Marcus Tullius Cicero (106 - 43 i.e.n.). Desi nu a formulat teze, conceptii originale legate de drept, filosofie sau politica, totusi prin opera si activitatea sa, a contribuit la dezvoltarea acestor domenii. In filosofie, Cicero este primul ganditor care a tradus in limba latina termeni de specialitate si care ulterior vor fi preluati de intreaga gandire filosofica din Europa Occidentala.

Conceptiile din domeniul juridic-politic de la Cicero oglindesc incercarile aristocratiei romane de a gasi pentru acea perioada, secolul I i.e.n., mijloacele de guvernare cele mai eficiente pentru asigurarea ascensiunii politice a Romei si estomparea sau diminuarea crizei de sistem, care deja la acea vreme incepuse sa se manifeste. In consecinta, in lucrarile sale "Despre stat" si "Despre legi", aflat sub influenta tezei guvernarii mixte a lui Polibiu, Cicero a incercat s-o impuna Romei sub forma principatului, adica a concentrarii puterii in mainile imparatului si a cercului ce-l inconjoara, cu mentinerea cel putin formala a republicii si a institutiilor sale democratice. Idealul politic al lui Cicero este statul sclavagist, o imbinare intre monarhie, aristocratie si democratie.

Fata de popor, Cicero a manifestat o atitudine de neincredere, considerand ca acesta este lipsit de ratiune si intelegere si ca urmare nu poate participa la conducerea societatii. Din ratiuni strategice, politice si in interesul proprietarilor de sclavi, Cicero s-a pronuntat pentru mentinerea unor drepturi si libertati politice pentru aceasta "caci tot nu vor sti cum sa le foloseasca".

In schimb, fata de aristocratie, de gruparile acesteia a fost adeptul intelegerii (concordia ordinum), in special intre gruparea senatorilor si a cavalerilor pe care le considera baza intregii organizari politice romane.

In peisajul social-politic al lumii romane a fost prezenta si scoala stoica, creata si dezvoltata sub influenta celei grecesti. In esenta, stoicismul roman a facut apologia statului sclavagist, a sustinut caracterul vesnic si imuabil al acestuia, a urmarit sa apere si sa legitimeze interesele aristocratiei sclavagiste, sa atenueze tensiunile si disputele sociale, sa le confere o alta turnura si o alta cale. In acest sens, ei au promovat ideea armoniei sociale dintre oameni, indiferent de clasa lor sociala.

Desi unii dintre stoici au criticat societatea romana, luxul si bogatia acesteia, nedreptatea si exploatarea ei, in baza principiului ataraxiei, au promovat ideea realizarii linistii sufletesti, a impacarii cu soarta, cu destinul si ceea ce in practica echivala cu pasivismul sau nonactivismul social-politic.

Intemeiatorul stoicismului roman, al scolii Noua stoa a fost Lucius Annoeus Seneca (63 i.e.n.-65 e.n.). A facut parte din randul marii aristocratii, din casta cavalerilor, de aceea intreaga sa conceptie filosofica, morala si politica au avut ca scop slujirea acestei clase. Fatalismul, misticismul grefate pe idealismul subiectivist au constituit caracteristicile majore ale conceptiei promovate de Seneca. Fericirea spunea Seneca salasluieste inauntrul nostru si nu depinde de lumea exterioara. In natura domnesc destinul, fatalitatea. Nu putem schimba cu nimic mersul evenimentelor in lume

Referindu-se la om si la relatia acestuia cu societatea, Seneca spunea: Virtutea omului consta in a se impaca cu soarta si in a i se supune. Nu sta in puterea noastra sa schimbam ceva in lumea exterioara, in viata sociala si politica

Din dorinta de a consolida statul sclavagist, de a legitima sclavia si exploatarea sclavilor, dar si de a diminua tensiunile sociale si a dezorienta lupta sclavilor, Seneca a promovat o teorie potrivit careia toti oamenii, inclusiv sclavii sunt frati intrucat au aceeasi natura rationala. Daca corpul sclavilor apartine stapanilor, astfel se justifica sclavia si exploatarea, spiritul lor este liber si ii apartine acestuia.

Tot in cadrul stoicismului roman se incadreaza si conceptia moral-politica a lui Epictet (50 e.n.-138e.n.). Sclav eliberat, prin ideile promovate, acesta a incercat sa se prezinte ca un reprezentant al maselor, al celor asupriti si exploatati, in primul rand al sclavilor. Epictet si-a expus parerile sub forma orala, ceea ce ni s-a pastrat de la el se datoreaza elevului sau, Flavius Arrianus, care i-a transpus in scris perceptele Disertatiile lui Epictet, Convorbirile prietenesti ale lui Epictet.A fost adeptul democratismului sclavagist, considerand ca participarea la viata publica este o datorie a tuturor cetatenilor, iar scopul urmarit trebuia sa-l constituie realizarea binelui general si nu folosul personal.

Desi a considerat ca esenta omului este ratiunea sustinand nemurirea sufletului si existenta vietii de apoi, ca adevarata fericire se afla in viata de pe pamant, Epictet a acceptat fatalismul, predestinatia rolului si statutului fiecarui om, imposibilitatea interventiei omului in desfasurarea si schimbarea evenimentelor, indemnand la supunere, la acceptarea soartei si a destinului, ceea ce in practica sociala insemna acceptarea randuielilor existente, renuntarea la lupta, la viata sociala si politica.

Printre adeptii orientarii stoice s-a aflat si imparatul Marcus Aurelius Antonius(121-180). Opera sa "Catre mine insumi" este stabatuta de un puternic pesimism, fapt ce reflecta procesul de descompunere a societatii sclavagiste, a lipsei ei de perspectiva si idei. Imparatul recomanda o indiferenta totala fata de intreaga lume exterioara,de politica si activitate publica si intoarcerea in lumea interioara, launtrica a individului.

Criza de sistem in care a intrat societatea romana incepand cu secolul al II- lea e.n., s-a agravat continuu, ei adaugandu-i-se o criza de identitate, de idei si obiective, dar si de decadenta morala. Pe acest fundal si in Roma antica si-a facut aparitia scoala sceptica.

Scepticii romani (Ainesidemos, Agrippa, Sextus Empiricus) au promovat indiferenta totala fata de problemele sociale si politice, fata de natura, afirmand imposibilitatea cunoasterii si stapanirii ei, inclusiv a emiterii de orice fel de judecati de apreciere si valoare. Ostilitatea fata de cunoasterea stiintifica, neincrederea in forta ratiunii vor favoriza extinderea sceptismului, a doctrinelor mistico-religioase care vor predomina in ultimele secole ale imperiului roman.

In cadrul gandiri social-politice romane de remarcat este paleta mult mai larga si mai variata a problematicilor abordate. Daca in cazul celorlalte societati sclavagiste, inclusiv in Grecia antica problematica demersului a fost doar tangential atinsa de gandirea politica, la Roma putem spune ca problematica maselor, conceptiile si interesele lor au fost exprimate in adevarate programe politice, cum a fost cel al fratilor Grachus sau unele din acestea transformandu-se in adevarate miscari, cum a fost cea condusa de Catilina. Mai mult, in Roma antica chiar si sclavii si-au avut proprii lor ganditori politici, asa cum a fost cazul sclavului eliberat Epictet sau a puternicei miscari sociale condusa de Spartacus. Este adevarat, nici Spartacus si nici Epictet nu au putut sa se rupa de gandirea si practica politica romana. Spartacus, chiar daca a preconizat sa creeze un stat al sclavilor, acesta era de fapt o copie a celor sclavagiste existente si in primul rand, a celui roman. La randul sau, Epictet, aflat sub influenta stoicismului roman, desi a criticat sclavia, societatea care o intretinea, considerand-o nefireasca si nedreapta, in cele din urma ajunge la concluzia impacarii cu soarta, cu destinul rezolvarea fiind refugiul in forul interior.

Viabilitatea in timp a societatii romane va confrunta gandirea social-politica a acesteia cu o problematica noua, care in alte societati sclavagiste nu a cunoscut amploarea si disputa ca in Imperiul Roman - crestinismul.

Prin diversitatea problematicii abordate, a puterii de influentare si chiar a originalitatii sale, gandirea si mai ales practica politica romana au constituit pentru antichitate un puternic focar de cultura si civilizatie politica, un important segment din mecanismul vietii sociale care i-a asigurat puterea si maretia politica.

*

Rezultat al dezvoltarii sociale gandirea politica a antichitatii constituie si astazi o importanta sursa de inspiratie si meditatie pentru cercetatorii politicului. Multe din elementele sale teoretice dar si din principiile practicii politice, isi pastreaza si astazi valabilitatea, dovedind seriozitatea si profunzimea cu care ganditorii lumii antice s-au aplecat asupra studiului politicului, importanta deosebita pe care ei au acordat-o acestui domeniu al vietii sociale.