Viata si gandirea politica in societatea nord-americana

Viata si gandirea politica in societatea nord-americana

Fata de societatile din Europa si Asia, societatea nord americana a cunoscut un mod parte de aparitie si evolutie, fapt ce a influentat in mare masura gandirea si practica sa politica. Societatea moderna nord americana s-a constituit de-a lungul secolului al XVII-lea prin implantarea in cadrul acesteia de catre colonisti, a relatiilor semifeudale, dar mai ales a celor capitaliste, in mod deosebit a celor din Anglia.

Nu am gresi daca am afirma ca societatea nord americana nu a cunoscut in adevaratul sens al cuvantului feudalismul cu tot cortegiul sau relational si social, ca in aceasta societate, capitalismul si gandirea politica ce a generat-o si insotit-o, a cunoscut un mod aparte, specific de aparitie si evolutie. Acest fapt tine de fundalul social pe care s-a nascut si evoluat capitalismul american, pe lipsa unui feudalism autohton si autentic, ci cel mult de prezenta unor aspecte si elemente minore, nesemnificative de tip feudal sau semifeudal, dar care nu au fost in masura sa dea fundalul principal al relatiilor sociale, sa se opuna aparitiei si afirmarii noului mod de productie. Insusi modul de aparitie al capitalismului in societatea nord americana si evolutia sa vin in sprijinul unei asemenea afirmatii.

Colonizarea teritoriului de peste mari s-a facut in cursul secolului al XVII-lea cu colonisti din Europa apuseana, in special din Anglia, deci intr-o perioada cand in aceste societati feudalismul era in plin proces de dezintegrare, iar capitalismul deja se afirma ca un nou mod de productie superior si eficient. Acesti colonisti nu aveau nici un interes sa implanteze in noile teritorii vechile relatii sociale, relatii care ii determinasera sa-si paraseasca comunitatile natale, sa-i impinga la adevarate aventuri umane. Mai mult chiar, in societatile din care plecasera aceste relatii se aflau in plin proces de dezintegrare, de inlocuire, ele deja fussesera negate sau se aflau pe punctul de a fi negate de noua tendinta de dezvoltare sociala.

Insusi modul, caile de acumulare a capitalului in societatea nord americana a constituit un mod distinct, specific de constituire a noului sistem social. In lipsa relatiilor sociale autohtone si autentice de tip feudal, procesul de acumulare a capitalului a trebuit sa se adapteze la noua realitate si tendinta de dezvoltare sociala.

Una din sursele importante de acumulare a capitalului in societatea nord americana, inexistenta in societatile europene, a fost negotul cu sclavi negri, ea aducand importante sume de bani, atat pentru armatori cat si pentru negustorii americani.

Exploatarea sclavilor negri in special pe marile platantii de bumbac din sud, dar si in domeniile agrare si industriale, a constituit de asemenea o sursa majora de acumulare a capitalului.

'Slugile obligate' sau sclavia oamenilor albi a constituit o alta sursa specifica de acumulare a capitalului in societatea nord americana. In aceasta categorie de sclavi albi intrau viitorii colonisti, mestesugari, oameni liberi, negustori care isi vindeau de bunavoie forta de munca colonizatorilor pentru a-si plati calatoria pe vapor din Europa spre America. Sclavia in general, a negrilor sau a oamenilor albi, este o forma tipica pentru procesul de acumulare a capitalului pe continentul american, ea contribuind in mare masura la crearea industriei moderne americane.

Particularitatea dezvoltarii societatii nord americane si-a pus amprenta si asupra gandirii si practicii sale politice. In aceasta societate s-a nascut de la bun inceput o gandire si o practica politica legata de modul de productie capitalist. Ideologia conservatoare anticapitalista specifica societatilor europene nu a fost prezenta in aceasta societate, nu si-a gasit locul si functionalitatea.

Dupa obiectivele si scopurile urmarite, gandirea politica din societatea nord americana poate fi impartita in doua perioade distincte:

Prima perioada - cea de pana la castigarea independentei de stat. Esenta acestei gandiri este data de Declaratia de independenta din 4 iulie 1776, data in numele celor 13 state unite din America.

In aceasta Declaratie se intalnesc importante principii si valori politice democratice cum ar fi dreptul fiecaruia la viata, libertate si nazuinta spre fericire

Caracteristica dominanta a gandirii politice americane din aceasta perioada a constituit-o justificarea, legitimarea dreptului poporului american la independenta, la o organizare politica autonoma, independenta.

Problema organizarii politice a viitorului stat burghez american, a formei sale de guvernamant, a atributelor si prerogativelor cu care urmau a fi inzestrate institutiile sale politice statale, a raportului dintre acestea si in special a chestiunii sclaviei, a generat in cadrul gandirii politice americane vii dispute, pozitii diverse, adesea contradictorii. Ca model de organizare statala ganditorii americani au luat fosta metropola Anglia, care constituia la aceeasi vreme cea mai avansata si democratica forma de organizare politico-statala de tip burghez.

A doua perioada a gandirii politice americane este cea de dupa 1783, dupa castigarea independentei de stat si constituirea Americii de Nord intr-o natiune distincta, autonoma, de sine-statatoare. Aceasta perioada va debuta cu elaborarea in 1787 a Constitutiei americane, cea mai democrata si inaintata pentru acea vreme.

Multitudinea si diversitatea problemelor social-politice cu care se confrunta tanara societate americana, obiectivele si sarcinile urmarite au determinat structurarea gandirii politice din aceasta perioada in trei tipuri distincte:

a) gandirea politica federalista

b) iluminismul politic american

c) gandirea politica moderna.

S-a constituit in preajma razboiului de independenta si a elaborarii Constitutiei din 1787, avand ca principal deziderat noua organizare politica a statului american. Ea grupa si reprezenta interesele marii burghezii din sud si a plantatorilor stapani de sclavi, care reusisera sa scoata din Declaratia de independenta din 4 iulie 1776 punctul privind desfiintarea sclaviei si pe care o mentinusera in Constitutia din 1787.

Numele acestui curent de gandire politica provenea de la ziarul "Federalistul", unde reprezentantii acestui curent publicau articole si comentarii la Constitutia din 1787. Principalii reperezentanti ai acestui curent au fost Alexander Hamilton si John Adams. Alexander Hamilton (1737-1804) este considerat creatorul acestui curent, reprezentantul care a promovat cel mai bine interesele si optiunile burgheziei si ale marilor plantatori din sud. Cu toate acestea gandirea sa politica este destul de contradictorie.

Invocand pericolul anarhiei, A. Hamilton se pronunta pentru o organizare federativa centralizata condusa de o putere autoritara, excluzand forma de organizare si conducere democratica a statului burghez. Ca forma de guvernare, el sustinea pentru noul stat monarhia constitutionala sau chiar si forma republicana dar cu conditia alegerii unui presedinte pe viata, care sa dispuna de puteri nelimitate in probleme de stat.

In ceea ce priveste problema puterii A Hamilton este adeptul convins al aplicarii principiului separatiei acesteia in stat, in special el are in vedere adunarea legislativa care sub presiunea maselor populare ar putea adopta o serie de legi nedemocratice De altfel acest principiu al separatiei puterilor in stat va fi inclus in Constitutia americana din

Federalismul statal promovat de A Hamilton era unul autoritar chiar nedemocratic iar de teama secesiunii el sustinea ca statele federale sa fie lipsite de orice drept si orice posibilitate de dezvolatre autonoma.

John Adams a fost al doilea presedinte al Statelor Unite ale Americii. Desi oficial s-a dezis de orientarea politica federalista, prin conceptiile si ideile politice promovate el poate fi cu usurinta incadrat in acest curent politic.

J. Adams si-a expus gandirea politica in lucrarea Apararea constitutiei Statelor Unite, unde manifesta o atitudine contradictorie fata de elementele de organizare democratica a statului american. In schimb, el lauda Constitutia din 1787 pentru caracterul ei republican, dar mai ales pentru elementele de guvernamant imprumutate din Anglia.

A constituit unul din cel mai progresist curent de gandire politic din societatea nord americana. In cadrul acestui curent se regasesc atat elemente originale ale gandirii politice americane, cat si aspecte, idei imprunutate din iluminismul european, in special din cel francez.

Benjamin Franklin

Savant, om politic si unul dintre cei mai mari reprezentanti ai dreptului natural, considera ca omului, prin natura sa, ii sunt caracteristice dreptul la viata, la libertate si la proprietate, fapt ce l-a facut sa fie un adept convins al abolirii sclaviei si un adversar al votului pe baza censului de avere.

In privinta genezei statului B. Franklin este adeptul tezei contractualiste, considerand ca poporul trebuie sa fie adevaratul conducator si singurul care are dreptul sa intrerupa contractul. Adept al democratismului politic, B. Franklin se opune tendintei de crestere a puterii executivului propunand creearea unui organism legislativ care sa limiteze puterea presedintelui si sa blocheze eventualele legi antidemocratice.

In gandirea politica a lui B. Franklin intalnim si multe conceptii liberale, fapt ce face ca el sa fie considerat un precursor al liberalismului nord american. Astfel, B. Franklin este adeptul statului care sa asigure dezvoltarea nelimitata, continua a activitatilor industriale si comerciale. In conceptia lui B. Franklin intalnim, in special in perioada tineretii si unele oscilatii politice fara ca acestea sa fie in masura sa afecteze caracterul gandirii sale politice. Conceptia sa iluminista l-a facut sa aiba incredere in capacitatea si intelepciunea monarhiei engleze de la care astepta o politica reformatoare si innoitoare fata de coloniile americane. Curand insa, si-a dat seama de limitele monarhiei constitutionale engleze, devenind un aprig sustinator al razboiului pentru pentru indepedenta si contribuind ca teoretician, dar si ca om politic, la faurirea Statelor Unite ale Americii moderne.

Thomas Paine (1737-1809) este un reprezentant de seama al iluminismului american. El s-a remarcat prin critica si opozitia constanta fata de sistemul politic englez si a institutiilor sale politice. In dorinta de a justifica necesitatea si legitimitatea independentei coloniilor americane fata de Anglia, in pamfletul Bunul simt, publicat cu cateva luni inaintea adoptarii Declaratiei de independenta, Th. Paine incearca sa faca o analiza pertinenta si realista a relatiei dintre stat si societate, precum si a institutiei politice engleze, in special a monarhiei constitutionale, in ideea spargerii mitului monarhului bun, luminat si a formei de guvernare cea mai inaintata, pe care o reprezenta la acea vreme Anglia.

Dupa el, societatea este o creatie naturala a oamenilor, pe cand statul, rezultatul viciilor umane, este un rau necesar, iar guvernele rele sunt intolerabile si oamenii au tot dreptul sa le inlature. Referindu-se la formele de guvernare, Th. Paine este adeptul republicii si adversarul declarat al monarhiei; orice stat monarhic, spune el, este o tiranie, iar monarhia constitutionala engleza nu face exceptie. Fiind ereditara si avand dreptul de veto, desi puterea monarhului este independenta, ea este nelimitata, necontrolata si tiranica, remarca Th. Paine.

In gandirea si conceptia politica a lui Th. Paine intalnim si importante elemente ale dreptului natural si ale tezei contractului social, expuse in lucrari ca Drepturile omului si Varsta ratiunii. El considera ca inegalitatea dintre oameni nu este rezultatul vointei divine, nu are un caracter natural, ci "artificial", produs al creatiei umane, a aparitiei proprietatii individuale pe care o critica, dar nu se pronunta pentru inlocuirea ei, ci doar pentru atenuarea diferentei dintre cei bogati si saraci. Toti oamenii, sustine Th. Paine, sunt egali prin nastere. Natura nu cunoaste restrictii de casta.

Th. Paine a fost un sustinator al tezei suveranitatii poporului, socotind ca izvorul puterii rezida in popor, identificand poporul cu starea a treia, iar burghezia este reprezentantul acesteia. A fost, totodata, un aparator si promotor al ideilor revolutiei franceze de la 1789, a drepturilor si libertatilor promovate de aceasta. De aceea, el o dadea ca exemplu poporului englez, chemandu-l sa-i urmeze exemplul.

Thomas Jefferson (1743-1826), ganditor iluminist de seama, participant activ si direct la elaborarea si scrierea Declaratiei de independenta a Statelor Unite, om politic si de stat, presedinte al S.U.A.

Scriind in iunie 1776 Declaratia de independenta a Statelor Unite, Thomas Jefferson a avut posibilitatea sa-si exprime conceptia sa filosofica si social-politica de esenta iluminista. Gandirea sa politica a fost fundamentata pe teza dreptului natural, dar de pe pozitiile deismului. El recunoaste existenta lui Dumnezeu care a creat natura si societatea, dar acesta nu se amesteca in desfasurarea evenimentelor. Teza dreptului natural este clar exprimata de Th. Jefferson in continutul Declaratiei de independenta: "( . ) toti oamenii au fost creati egali si au fost inzestrati de creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile"[i]

Calauzit de o asemenea conceptie, Th. Jefferson este printre putinii ganditori care a inclus in proiectul Declaratiei de independenta punctul privind abolirea sclaviei.

Aparator si promotor al teoriei contractualiste, Th. Jefferson considera ca din cadrul acesteia trebuia sa faca parte in mod obligatoriu dreptul "la viata, libertate si nazuinta spre fericire"[ii], ori Declaratia de independenta a S. U. A., fiind un contract social, nu putea sa nu includa asemenea drepturi, altfel ea nu ar fi putut avea putere de lege.

Dintr-un document care urma sa fundamenteze si sa legitimeze drepturile si libertatile unei natiuni, sa-i orienteze si directioneze evolutia viitoare, nu putea sa lipseasca principiul suveranitatii poporului. In acest sens, in Declaratia de independenta a S. U. A. Th. Jefferson scria: "Pentru asigurarea acestor drepturi se instituie printre oameni un nou guvern bazat pe altfel de principii si pe o altfel de organizare a puterii, care, dupa parerea acestui popor, pot contribui cel mai bine la securitatea si fericirea sa"[iii]

Tot in spiritul suveranitatii poporului, Th. Jefferson recunoaste acestuia nu numai dreptul de a nu se opune autoritatilor reactionare, ci si dreptul acestuia de a-l inlatura. "Cand un sir prea lung de abuzuri si uzurpari - scria el - tradeaza intentia de a subjuga acest popor fata de puterea unui despotism nelimitat, poporul, nu numai ca are dreptul, dar este chiar dator sa rastoarne un asemenea guvern"[iv]

Din dorinta de a consolida regimul democratic si de a preveni instaurarea unei dictaturi prezidentiale, Th. Jefferson s-a opus introducerii unei prevederi in Constitutia din 1787, care stipula posibilitatea alegerii succesive a presedintelui indiferent de numarul mandatelor, aratand ca o asemenea dispozitie poate conduce la permanentizarea functiei prezidentiale si transformarea republicii in monarhie.

Tot in spiritul democratismului politic, Th. Jefferson a sustinut ca forma de guvernare republica, opunandu-se tezei lui Montesquieu ce sustinea ca monarhia ar fi cea mai indicata forma de organizare pentru societatile cu mare teritoriu asa cum era situatia S.U.A.

Joel Barlow (1754-1812) desi si-a inceput activitatea ca preot, in scurt timp a ajuns un important promotor al ideilor iluministe. A fost un aspru critic al feudalitatii, aratand ca este o incompatibilitate intre oranduirea feudala si drepturile naturale ale omului. Adept al suveranitatii poporului, Joel Barlow sustinea ca organizarea de stat democratica burgheza trebuie sa aiba ca punct de plecare tocmai acest aspect.

Ca si in societatile europene dezvoltarea si maturizarea capitalismu-lui a generat si in societatea nord-americana paradigmele doctrinare clasice, liberalismul si conservatorismul. Conditiile si particularitatile in care a aparut si a evoluat capitalismul american, specificul dezvoltarii acestei societati, obiectivele si problematicile cu care s-a confruntat a imprimat liberalismului si mai ales conservatorismului continuturi si modalitati specifice de manifestare.

Conservatorismul nord american

Lipsa unui feudalism real si consistent in societatea nord americana, a imprimat doctrinei politice conservatoare caracteristici distincte cum ar fi:

lipsa caracterului anticapitalist pe care il regasim la conservatorismul din societatile Europei in prima sa perioada;

unele valori si principii specifice conservatorismului european cum ar fi traditionalismul, providentialismul, apararea vechilor institutii si a ordinii sociale, fie ca au lipsit, fie ca in paradigma nord-americana si-au atenuat mult din continut si manifestare;

conservatorismul nord-american a vizat intotdeauna capitalismul, este adevarat ca el a promovat o politica mai moderata, mai echlibrata si cu o tenta mult mai nationalista decat cel european, dar intotdeauna a avut in vedere numai sistemul capitalist.

Liberalismul nord-american

Si in societatea nord americana dezvoltarea de esenta capitalista a generat paradigma liberala clasica. In functie de perioada in care s-a manifestat, de obiectivele sociale pe care le-a urmarit, el a cunoscut mai multe variante politice.

Liberalismul jaksonian este printre primele variante ale paradigmei liberale nord-americane si a fost inspirat din practica politica a presedintelui Andrew Jackson. Este o incercare de armonizare intre interesele federalismului aristocrat si antifeudalismul republican si democrat promovat de Thomas Jefferson.

Liberalismul "frontierei" constituie o alta varianta a liberalismului clasic american, fiind de asemenea o incercare de impacare a conceptiilor republicane, in esenta anticoloniale, cu tendintele expansioniste promovate de unele grupuri politice in America Latina. Acest liberalism se va concretiza in doctrina Monroe.

"Progresismul" republican si reformist a fost initiat de presedintele Theodore Roosevelt si este o tentativa de distantare de politica marilor monopoluri prin aplicarea unor reforme guvernamentale, fara ca acestea sa afecteze fundamentul capitalismului monopolist al societatii americane.

O analiza a liberalismului american o face James Burnham. El stabileste trei mari tendinte in care acesta a evoluat: "o tendinta de interpretare instrumentalista a Constitutiei, vazand in aceasta un instrument al progresului; acordarea unui rol deosebit guvernului federal; preferinta pentru puterea executiva si rezerva pentru puterea legislativa, considerata drept prea inceata si birocrata"[v].

O apreciere globala a rolului jucat de liberalism in societatea nord americana o face Z. Brzezinski: "liberalismul si optimismul traditiei americane a permis Americii sa-si conserve caracterul sau particular. Fara liberali, America ar fi cunoscut un declin economic si acesta este mai adevarat, ar fi cazut intr-o criza politica si social antidemocratica"[vi].

Doctrina Monroe

In planul politicii externe in aceasta perioada s-a creat si impus doctrina Monroe ca doctrina de politica externa. Ea a fost proclamata si pusa in circulatie de presedintele S. U. A., James Monroe, cu ocazia mesajului adresat Congresului la 2 decembrie 1823. Initial ea exprima pozitia si atitudinea S. U. A. fata de politica interventionista a tarilor europene care se opuneau tendintei de independenta a statelor din America Latina. Ea facea trimitere la ideile suveranitatii nationale avand un rol progresist in raport cu politica diplomatiei Sfintei Aliante care isi propunea sa inabuse orice miscare revolutionara, democratica asa cum era si lupta pentru independenta a unor state din America Latina.

La inceput, doctrina Monroe declara ca S. U. A. sunt dezinteresate in chestiunea interventiei europene, mai tarziu, odata insa cu aspiratiile sale de mare putere ea va constitui doctrina ce va conduce atitudinea S. U. A. fata de statele din America Latina, avand ulterior pozitii contradictorii. Daca la inceput, doctrina Monroe condamna interventia puterilor europene si sustinea lupta statelor latino-americane pentru independenta, ulterior insa, ea si-a modificat radical atitudinea incercand sa legitimeze si sa asigure expansiunea economica si politica a S. U. A. asupra acestor state, sa transforme continentul latino-american intr-o proprie curte de unde erau excluse celelalte state.

Pe masura cresterii puterii si influentei politice economice si militare S U A vor trece la punerea in aplicare a acestei doctrine, in special catre sfarsitul secolului al XIX lea

Tarile din America Latina ocupa un vast teritoriu situat la sud de America de Nord constituit din America Centrala, Cuba America de Sud propriu zisa, Arhipeleagul Antilelor si Bahamas Incepand cu secolul al XVI-lea acest spatiu a fost colonizat de state europene, in special de Spania si Portugalia, care au exportat in noile teritorii relatiile lor social-politice, limba si cultura de esenta latina, fapt ce va impune si numele continentului, de America Latina.

La venirea lor in noile teritorii, colonistii au gasit o societate indigena aflata pe diferite trepte ale dezvoltarii sociale, ele necunoscand insa stadiul feudalismului, ci o forma evoluata a relatiilor gentilico-tribale. Peste aceste relatii, noii veniti vor suprapune prin forta si teroare relatiile si suprastructura din propriile lor societati, care in esenta erau de natura feudala.

Intrucat in Portugalia, dar mai ales in Spania, principalele tari promotoare ale colonizarii Americii Latine, biserica catolica constituia o puternica si importanta institutia in viata sociala, relatiile sociale de tip feudal exportate in colonii s-au impletit cu cele teologice, acestea devenind principalul suport al conchistadorilor, al justificarii si legitimarii dominatiei acestora, iar scolastica va fi ideologia oficiala si dominanta in aceste societati.

In Lumea Noua, filosofia scolastica va fi propagata si impusa de ordine religioase, in special de dominicani, iezuiti si, intr-o mai mica masura, de franciscani.

Calugarii dominicani erau adeptii tomismului ortodoxal creat de Toma d'Aquino. Prin lucrarile sale Summa teologica, Despre legi si Despre regat, Toma d'Aquino a dat nastere unei adevarate doctrine politice cunoscute si sub numele de tomism politic. Tomismul politic de esenta si inspiratie crestina va justifica teocratia, supunerea puterii laice fata de cea a bisericii. "In legea lui Christos - scria Toma d'Aquino - regii trebuie sa se supuna preotilor" (De regno, I, 14).

Ordinul iezuitilor creat in 1534 de calugarul spaniol Ignatiu de Loyola cu scopul de a combate Reforma si a consolida catolocismul, era adeptul filosofiei lui Francesco Suarez. Acesta se opunea tomismului si incerca sa asigure filosofiei o anumita independenta fata de teologie, atat in procesul cunoasterii, cat si in al rolului jucat de aceasta in viata sociala. In planul politicii, filosofia lui Suarez incerca o delimitare a politicului fata de teologie, dar aceasta trebuia pusa in slujba justificarii si impunerii dominatiei spaniole. Desi a promovat ideea autonomiei atat a filosofiei, cat si a politicii fata de teologie, Francesco Suarez a ramas insa, in cea mai mare masura, tributar acesteia. Acest fapt s-a evidentiat in special in ceea ce priveste mijloacele, masurile promovate in practica sociala - ori ordinul iezuit era produsul si forma de exprimare si promovare a teologicului si in mai putina masura a filosofiei si chiar deloc a politicii.

Referind-se la rolul jucat de biserica catolica in Lumea Noua, W. Z. Foster preciza: "in cucerirea si exploatarea Americii coloniale, biserica primitiva sub toate aspectele ei, a avut un dublu rol: ea a oferit acoperire morala si religioasa pentru numeroasele barbarii care au fost comise in timpul intregii vieti a coloniilor, si, in al doilea rand, ea a paralizat rezistenta oamenilor, intuncandu-le gandirea cu o religie narcotizanta"[vii]

Incepand cu secolul al XVII-lea, cu toata cenzura si controlul impus de autoritatile coloniale asupra cartilor progresiste care soseau din Europa, isi va face loc si in Lumea Noua gandirea filosofica si politica de esenta iluminista. In stransa legatura cu nevoile dezvoltarii burgheze se dezvolta si in tarile din America Latina cunostiintele stiintifice si sociale. In domeniul filosofiei patrund lucrarile lui Descartes, Fr. Bacon, Newton sau teoriile social-politice ale lui John Lockes, Thomas Hobbes. Totodata, iau nastere proprii ganditori filosofici si politici ai Americii Latine, ca Juan Benito Diaz de Gomarra (1745-1783) si, mai ales, Antonio Alsate (1729-1790). Acesta din urma a dus in "Gazeta literara", publicatie aparuta in Mexic, o lupta inversunata impotriva scolasticii, acuzandu-i de falsificarea si denaturarea operei lui Aristotel sau a lui Decartes pe care ei ii invocau in a-si impune autoritatea. Referindu-se la opera lui Arsitotel, la relatia scolasticii cu aceasta, Alsate spunea ca "ei nu l-au cunoscut si nici nu l-au studiat, dar ii atribuie toate opiniile. El a facut sa se inalte in lumea antica gandirea, stiinta si filosofia care isi ia armele din ratiune si se ocupa cu studierea naturii lumii reale prin intermediul experientei"[viii]

Odata cu aparitia modului de productie capitalist si a burghezie, in tarile din America Latina se naste si ideologia nationala care se va pune in slujba eliberarii si dobandirii independentei.

Conceptiile social-politice de esenta iluminista din America de Nord ale lui Benjamin Franklin, Thomas Jefferson si Thomas Paine, promovate inca din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, vor fi raspandite si cunoscute si de gandirea social-politica din America Latina, pe care o va influenta in mod pozitiv. Ele vor avea un rol important in constituirea ideologiei luptei de eliberare nationala, in justificarea si legitimarea acesteia, iar tanarul stat nord-american va constitui un model de urmat in organizarea si conducerea vietii politice pentru o serie de societati de pe continentul Americii Latine.

Toata aceasta gandire social-politica progresista va contribui in mare masura la declansarea in cursul secolului al XIX-lea a luptei de eliberare nationala a tarilor din America Latina pentru dobandirea independentei nationale si pentru constituirea lor in state de sine statatoare.

Sintetizand, putem aprecia ca si in societatile din continentul Americii Latina, cu toate piedicile si greutatile puse de dominatia coloniala, de dogma teologica a bisericii catolice, in speta de scolastica, s-a nascut si dezvoltat o gandire social-politica progresista aflata in slujba luptei de eliberare nationala, a dezvoltarii libere si independente. Aceasta gandire a fundamentat ideologia nationala care la randul ei a pregatit, declansat si condus in tarile din America Latina lupta de eliberare nationala, de castigare a independentei de stat si de constituire a statelor sud americane moderne.