Nervozitatea bebelusilor

Nervozitatea bebelusilor

Pana la varsta de 7 luni, bebelusul are multe motive sa planga, insa cele mai multe sunt de natura fiziologica, precum colicile, foamea, iritatiile, frigul, caldura excesiva, oboseala etc.

Unele dintre ele se vor pastra si dupa varsta de 7 luni, dar in plus vor aparea si cele ce tin strict de afirmarea personalitatii.

Dupa varsta de un an, urmeaza o perioada ceva mai dificila deoarece apare si plansul de frustrare. Este momentul in care incepe sa se manifeste pregnant dorinta de independenta, infranata de tot felul de oprelisti, venite din partea noastra, a parintilor, dar mai ales din faptul ca majoritatea incercarilor sale ii depasesc posibilitatile si se soldeaza cu nereusite. Toate acestea genereaza frustrare si bineinteles ca reactia cea mai la indemana este plansul.

Uneori nu se poate preintampina nici acest plans, nici sentimentul de frustrare. Ii puteti face totusi bebelusului, viata mai usoara, facandu-i mai accesibile obiectele pe care si le doreste.

Copilul insa, asimileaza prin explorare si propria osteneala, altfel nu face progrese in a invata. Eforturile sale, propriile incercari si experiente, il formeaza cu adevarat.

Odata declansat accesul de furie, din cauza neputintei, poate fi temperat fie cu putin ajutor in stradania sa, pentru a-si duce la bun sfarsit incercarea, fie prin distragerea atentiei cu un joc sau o jucarie noua, ce-l va face sa-si uite repede lacrimile.

NU faceti insa totul in locul lui, scutindu-l de efort, caci in timp se va dovedi a nu fi fost un real ajutor.

In jurul varstei de un an, bebelusii incep sa mearga in 'patru labe' sau chiar in picioare. Acum, preocuparea cea mai interesanta va fi sa puna mana pe tot felul de lucruri periculoase sau murdare.

Desi este indepartat si certat, bebelusul va reveni dupa cateva clipe. Si tot asa, pana cand se enerveaza parintii, dar mai ales el.

Dulapul cu vase, frigiderul, sertarele, vasul de toaleta, telefonul, telecomanda etc., vor deveni cele mai atractive obiective. Mustrarile vor fi degraba uitate, fiindca nu a atins inca varsta la care poate sa inteleaga, sa discearna si sa retina ca nu are voie sa faca ceva anume.

Dezastrul pe care-l va produce in jur, nu-l percepe nici pe departe ca pe ceva gresit. Pentru bebelus, e doar o forma de explorare. Si pe masura ce avanseaza in varsta, curiozitatea creste, iar experimentele sale devin cu atat mai nefericite pentru adulti

Si bineinteles ca se enerveaza si plange cand i-a fost luata punga de cornflakes, pe care cu atata placere o imprastia pe covorul proaspat aspirat. In fond, ce poate fi atat de rau in zborul gratios al fulgilor de porumb, fie ei si cu ciocolata?!

Bebelusul independent

Dupa varsta de un an si jumatate, pana spre 3 ani, se manifesta perioada marilor contradictii. Pe de o parte, apare o mare dorinta a copilului de a fi independent, ignorand dominatia adultilor, iar pe de alta, nevoia sa de protectie si sentimentul de siguranta, pe care aceeasi adulti i-l confera.

Aceste doua ipostaze il fac sa fie foarte contrariat si sa izbucneasca in crize de anxietate, normale insa pentru aceasta perioada. Acum copilul incepe sa descopere legatura stransa cu parintii Ei sunt sprijinul sau, pe ei se bazeaza si va fi fericit sa exploreze lumea inconjuratoare, cata vreme ii are sub ochi. Insa, indata ce nu ii mai vede, intra in panica, se simte parasit, neajutorat, invadat de temeri si neliniste. Cand striga sa fie lasat in pace, cand plange fiindca ramane o clipa singur si crede ca este abandonat.

Parintii trebuie sa aiba o atitudine ingaduitoare pentru ambele extreme si sa inteleaga lupta care se da in sufletul copilului, in aceasta etapa de dezvoltare. Atentia si protectia excesiva, dar si numeroasele interdictii, transforma nevoia sa de independenta intr-o mare criza de furie. Insa cand libertatea ce i se acorda, depaseste posibilitatile sale de a face fata singur unor situatii, acesta incepe sa se nelinisteasca si sa se teama.

Contributia parintilor la nervozitatea bebelusului

Unii bebelusi sunt mai linistiti, altii mai agitati, mai ambitiosi, mai temperamentali. Trebuie actionat tinand cont de personalitatea fiecaruia. Dar dincolo de predispozitia interioara, copiii devin nervosi si din cauza mediului in care traiesc, a unor greseli de ingrijire sau a unor deficiente in comportamentul parintilor.

Cei mai nervosi, devin copiii prea rasfatati, asupra carora atentia familiei se concentraza in exces. Bunicii, in general, sunt foarte sensibili la plansul copiilor si sunt tentati sa le satisfaca toate pretentiile. Ii vor lua in brate imediat ce plang, ii adorm prin leganat si se lasa usor in voia micilor speculanti. In bratele bunicilor, orice mustrare din partea parintilor, isi gaseste alinarea si nicio boacana nu e de neiertat

Nervozitatea mamei reprezinta inca o sursa de alimentare a nervozitatii bebelusului. De asemenea conflictele dintre parinti, desfasurate in fata copilului, atmosfera din familiile dezorganizate, nu fac decat sa formeze un copil nervos, anxios.

Predispus la nervozitate este si copilul prost hranit, fie subalimentat, fie supraalimentat, dar si acela care nu se odihneste indeajuns.

Formele de manifestare ale furiei si modul in care trebuie tratata starea

La copiii mai ambitiosi, crizele de furie pot imbraca forme violente, cu agitatie extrema, pe care nu o mai pot controla: urlete stridente, tavaleala la pamant, trantitul lucrurilor din jur, izbituri cu picioarele etc.

Atunci cand urla, respiratia i se opreste cateva secunde, timp in care fata ii poate deveni vinetie. Aceasta nu reprezinta inca, un pericol, fiindca intervin reflexele proprii, care-i redau respiratia, dupa care se linisteste. Insa in timp, se poate ajunge uneori, chiar si la pierderea cunostintei.

In momentul in care se produce spasmul hohotului de plans (oprirea respiratiei), e de ajuns sa suflati pe obrazul copilului. Datorita unei reactii reflexe, copilul va inspira imediat, regasindu-si suflul si linistindu-se.

Atentie! Este important ca in timpul crizei, sa supravegheati copilul, impiedicandu-l sa se loveasca sau sa sparga lucrurile din jur, devenind astfel periculoase. Trebuie tratat cu delicatete, fara sa-l pedepsiti sau sa tipati la el, altfel nu veti face decat sa-i inrautatiti starea. Fiti amabila, rabdatoare, iubitoare, adresandu-va cu o voce calda. Prin modul in care actionati, ii sunteti in primul rand, exemplu.

Nu este bine nici sa radeti de el, umilindu-l si imitandu-i tipetele. Dar nici sa cedati, oferindu-i spre compensatie, ceea ce inainte de a incepe sa tipe, i-ati refuzat. Caci asa va descoperi ca tipand, obtine ceea ce vrea, facandu-si in timp, un obicei din asta.

Discutiile care vin cu explicatii si se vor convingatoare si reconciliante, sunt de asemenea inutile, copilul fiind complet coplesit de emotiile sale.

Sfatul specialistului este sa ignorati accesul de furie, verificand totusi daca se afla in siguranta si ca manifestarea nervoasa nu il pune intr-un pericol sau altul. Cea mai buna solutie este sa-i distrageti degraba atentia.

Unii copii nu depasesc usor criza de nervozitate, avand nevoie sa interveniti luandu-i in brate si managaindu-i. Atentie insa ca gestul sa nu fie speculat si transformat in teatru de control. Este varsta la care directia modelarii personalitatilor este foarte importanta.

Dupa trecerea crizei urmeaza relaxarea, copilul renunta la incordare si incapatanare si se lasa mangaiat, luat in brate, leganat, iar tipetele de mai devreme se transforma in suspine, apoi se linisteste.

Prevenirea acceselor de furie

Puteti preveni starea de furie, reducandu-i motivele de frustrare cat mai mult posibil.

Apelati la mai mult tact atunci cand vine vorba de a face un lucru care nu-i place sau atunci cand este oprit sa faca exact ceea ce-i place.

Poate ca uzati de prea multa autoritate, poate ca ii interziceti inutil sau in mod exagerat unele lucruri. Ar trebui sa aveti mai multa permisivitate cu lucrurile care nu il pun neaparat in pericol, ci doar va cauzeaza voua, parintilor, disconfort, precum placerea de a face zgomote stridente, trantitul, bocanitul, murdaritul, balacitul, pana la desenatul peretilor cu mare arta.

Copiii nu o fac, in niciun caz, pentru a va soate pe voi din sarite. Nu insira crema de pantofi prin toata casa pentru a va provoca, ci pentru ca au descoperit ceva ce le face placere.

Evident, nu trebuie lasati sa faca doar ce vor, dar amintiti-va ca nu aveti de-a face cu un monstru teribil, care vrea sa va faca in ciuda, ci cu un copil mic, dornic sa exploreze lumea prin toate mijloacele si care este extrem de vulnerabil la emotii.