Inceputurile sportului si dezvoltarea conceptiilor despre sport

INCEPUTURILE SPORTULUI SI DEZVOLTAREA CONCEPTIILOR DESPRE SPORT

Intelesul termenului sport este unul din cele mai controversate in literatura de specialitate a domeniului, atat prin prisma continutului cat si a originii. Acesta a aparut in contextul educatiei fizice promovate in scolile engleze, la sfarsitul secolului al XlX-lea, a constituit punctul forte al teoriei lui Thomas Arnold, si desemna educatia realizata prin intermediul intrecerii si competitiei. Sportul era considerat a fi mijlocul ideal de formare a corpului si caracterului. Aparitia lui a marcat trecerea de la obiectivele de ordin igienic, pe care le urmarea educatia fizica, la cele privind valorile educative ale intrecerii.

Notiunea sport este disputata atat de catre lingvistii din tarile latine, care sustin ca sursa primara a acestui cuvant se gaseste in limba latina deporto (poarta, a transporta) derivand din vechiul vocabular francez (secolul al XlII-lea) desport care desemneaza ansamblul mijloacelor gratie carora timpul se petrece in mod agreabil: conversatie, distractie, glume etc. si lingvistii englezi in opinia carora, in Anglia secolului al XlV-lea cuvantul sport naste o terminologie apropiata de cea britanica: to sport, disporter, disporteress. Primii sportivi au fost nobilii care se dedicau activitatilor de divertisment, conditii in care sportul desemna o maniera privilegiata de viata; mai tarziu, transformarile din cadrul societatii din evul mediu au antrenat integrarea jocurilor de catre popor.

Thomas Arnold, in secolul al XlX-lea confera termenului sport o fizionomie proprie, aceea a unei competitii ludice, ce determina cu certitudine placere, dar, mai presus de toate, formare morala prin formare corporala, contribuind la modelarea stilului de viata in Anglia, la sfarsitul secolului.

Tinand cont de momentul aparitiei termenului sport si de semnificatia acestuia, consideram ca toate referirile anterioare acestei date, care ar putea include termenul sport, nu pot fi admise decat cu anumite retineri.

Este adevarat ca in Grecia Antica se practicau anumite exercitii fizice sub forma de intrecere, dar nu era sport, cuvant necunoscut pe vremea aceea.

Jocurile Olimpice reprezentau competitia majora a grecilor si ofereau prilejul demonstrarii calitatilor celor mai buni atleti pregatiti in gimnazii si palestre, prin intermediul exercitiilor fizice, si nu prin intermediul unei anume forme de organizare a practicarii lor.

Reflectiile teoretice asupra practicarii exercitiilor fizice, sub forma sportului, vor cunoaste o dezvoltare deosebita. Cea mai cunoscuta sinteza a acestor idei este cea realizata la inceputul secolului XX, de catre pedagogul Pierre de Coubertin, renovatorul Jocurilor Olimpice Moderne. Om de o vasta cultura, Coubertin preia si dezvolta ideile formulate de Arnold: 'pedagogia sportiva, asa cum a inteles-o Thomas Arnold, este parghia cea mai buna si cea mai activa pe care o pot utiliza educatorii din orice tara pentru a forma adolescenti cu un moral pe masura fizicului. [] Nimic nu e nici solid, nici durabil in educatie fizica, daca nu se realizeaza in colaborare cu sportul.' Subliniind principalele caracteristici ale sportului: efortul, intensitatea si dorinta de perfectionare, Coubertin atrage insa atentia si asupra posibilitatilor 'de risc si de exces'. Si aceasta datorita faptului ca el considera sportul un domeniu de manifestare a excelentei umane. in plus, milita pentru transferarea valorilor umane rezultate ca urmare a practicarii sportului, in viata cotidiana. in conceptia sa 'educatia fizica trebuie sa incite elevii sa fie sportivi, dincolo chiar de scolaritate.'

Sportul s-a raspandit cu rapiditate in intreaga lume. inca din 1936, A.B.Stiven (citata de K.H.Bette si A.Rutten,1995), constata ca termenii tehnici legati de domeniul sportului au devenit zestre comuna a tuturor natiunilor, asemanator termenilor tehnici italieni in domeniul muzicii: 'E putin probabil ca o piesa a culturii sa migreze, cu atat de putine modificari, de la o tara la alta. '

Retinem din afirmatia de mai sus includerea sportului in cadrul culturii si, in acelasi timp, remarcam faptul ca, desi initial se poate vorbi despre o forma de educatie fizica prin intermediul intrecerii, treptat, sportul s-a delimitat ca o forma de activitate motrica aparte.

Sportul este definit ca 'joc organizat, acompaniat de efort fizic, realizat printr-o structura formala, organizat intr-un context de reguli formale si explicite de comportament si proceduri, si observat de spectatori

Pentru G. Protcau, sportul este 'un joc, care constrange individul la o tripla lupta: contra lui insusi, impotriva altor indivizi si lupta contra naturii, in cadrul unor reguli precise si obligatii conventionale".

Structura sociala a sportului este evidentiata si de Magnane, in viziunea caruia acesta reprezinta 'o activitate de loisir a carei dominanta este efortul fizic, practicat in maniera competitionala comportand reguli si institutii specifice si susceptibila in a se transforma in activitate profesionala'.

Desigur, unul dintre factorii care au contribuit la dezvoltarea sportului, la diversificarea si raspandirea lui, a fost adresabilitatea, in sensul ca viza practicarea exercitiilor fizice nu doar de catre elevi, ci si de catre oameni de diferite varste; angrena in emotia intrecerii nu doar practicantii, ci si spectatorii; urmarea nu doar performanta sportiva, ci si obtinerea echilibrului psiho-fizic al oricarui participant.

Desi sustinuta de la inceputul secolului, ideea ca sportul trebuie sa fie accesibil tuturor, dincolo de interesele de ordin politic sau economic, isi gaseste aparatori ferventi abia in anii '90. Documentele internationale sustin faptul ca sportul a fost si ramane o forma de educatie, prin intrecere, prin miscare.

EVOLUTIA CONCEPTIEI DESPRE SPORT IN ROMANIA

In Romania, conceptia despre practicarea ramurilor de sport a inceput sa se dezvolte la inceputul secolului XX, in scoli si facultati, prin practicarea unor ramuri de sport consacrate, in Europa si in lume, dar si prin promovarea sportului national, oina. Tot in aceasta perioada se infiinteaza o serie de structuri organizatorice, sub forma cluburilor sportive, ce cuprindeau toate paturile sociale, nu numai elitele. Semnalam astfel numeroase cluburi muncitoresti, in care se practicau cu precadere jocurile sportive. Tot atunci, Romania participa la Jocurile Olimpice, de vara si de iarna, la sporturi pe echipe si individuale, ceea ce demonstreaza ca statul si organizatiile non - guvernamentale aveau o conceptie favorabila despre sport si ii recunosteau valentele educativ-formative.

Conceptia privind practicarea sportului in tara noastra a suferit modificari substantiale dupa cel de-al doilea razboi mondial, conform ideologiei dominante pana in anul 1990, concretizata in sloganuri de genul "Sportul pentru popor", Primii in sport, primii in invatatura" etc.

Aceasta conceptie s-a concretizat in structuri organizatorice (infiintarea de cluburi si asociatii sportive la toate nivelurile si pentru toate categoriile sociale), confirmand existenta unui sistem de educatie fizica si sport, care a dus la afirmarea Romaniei, mai ales in ceea ce priveste performanta. Au aparut primii campioni olimpici, mondiali si europeni, Romania devenind un participant cu pretentii la medalii in competitiile internationale.

Conceptia despre sport a suferit numeroase modificari de nuanta, in functie de intensitatea cu care s-a manifestat ideologia de tip totalitar, reflectandu-se in mare masura asupra drepturilor cetatenilor de a practica sportul. Daciada reprezenta competitia nationala ce se sarbatorea in fiecare an cu manifestatii grandioase de atasament la ideologia dictaturii. Aceasta nu a reusit sa angajeze in activitate sistematica cetatenii tarii, in primul rand datorita caracterului sau artificial, datorita bazei materiale precare si credem ca cea mai importanta cauza a constituit-o nivelul de trai extrem de scazut al populatiei.

in aceasta perioada, pentru multi tineri, practicarea sportului de performanta a devenit un mijloc de evadare din constrangerile sociale caracteristice etapei si de asigurare a unui trai decent.

Numeroasele acte normative emise pentru organizarea educatiei fizice si sportului, in care includem chiar o lege speciala, evidentiaza preocupari constante pentru dezvoltarea sportului. De exemplu, enuntul: 'Educatia fizica si sportul sunt activitati de interes national' apare in numeroase documente, fiind o declaratie de mare profunzime; de multe ori insa aceasta a ramas la nivel de declaratie, masurile concrete de realizare practica fiind minime, nesemnificative.

Dupa 1990, cum era si firesc, o data cu acceptarea ideii de sport profesionist si cu hotararea de a se elimina o serie de elemente negative, determinate mai ales de centralismul excesiv in conducere, conceptia despre sport a suferit modificari, care de multe ori nu au fost semnificative. Cristalizarea conceptiei post - revolutionare s-a realizat in 'Legea educatiei fizice si sportului', care, pentru prima data in istoria acestei activitati, reglementeaza locul si rolul in societate, formele de organizare, statutul de structuri sociale de drept privat (federatii, cluburi sau asociatii), recunoscandu-se sportul ca factor de civilizatie si integrare sociala.

Civilizatia europeana a sportului consta in urmatoarele:

>       sportul trebuie sa devina un bun al tuturor. Sintagma 'sport
pentru toti se refera la accesibilitatea practicarii, la diferite
niveluri, in functie de interese si aptitudini, a tuturor cetatenilor.
Este un drept al omului, indiferent de culoarea pielii, sex, statul
socio-profesional;

>       sportul ca factor de cultura;

>       sportul ca mijloc de dezvoltare umana;

>       sportul ca factor de intarire a sanatatii.

Cele mai importante aspecte sunt insa legate de obligativitatea guvernelor din tarile semnatare de a asigura finantarea, dezvoltarea bazei materiale, asigurarea resurselor umane, sprijinirea sportului de inalt nivel si cu deosebire a celui practicat in timpul liber.

Se remarca, prin trecerea in revista a ideilor de mai sus, ca se produce o internationalizare a conceptiei despre sport, care are in centrul sau omul, beneficiar pe linie biologica, psihica si sociala al activitatii sportive. Adaugam contributia substantiala la educatie, prin promovarea codului eticii sportive, care consemneaza nu numai participarea Ia activitatea sportiva intr-un mediu ecologic, dar si intr-un climat moral care sa-i deprinda pe participanti sa aprecieze si sa aplice principiile eticii.

Conceptia despre sport, elaborata in cadrul diferitelor sisteme de organizare sociala, nu se poate situa in afara ideologiei care guverneaza acest sistem. Nu ne referim la continutul si structura motrica a ramurilor de sport, ci la destinatiile care sunt atribuite efectelor sportului, modului de motivare si de formare a complexului afectivo-motivational si volitiv al participantilor. Din acest motiv, consideram ca apolitismul in sport trebuie promovat in ceea ce priveste participarea la competitii, alaturi de parteneri care au diferite optiuni politice. Sportul trebuie sa le depaseasca, desi fiecare participant este exponent al unui grup social dominat de o anumita ideologie.

Conceptia despre sport nu este numai apanajul specialistilor (tehnicienilor) din domeniul sportului, ci al unui grup larg de oameni de stiinta (sociologi, psihologi, metodisti ele), juristi, economisti si politicieni care, in functie de proiectul dezvoltari sociale, o delimiteaza.

OBIECTUL DE STUDIU AL TEORIEI SPORTULUI

Orice teorie care se doreste a deveni stiinta trebuie sa raspunda exigentelor   impuse pentru a dobandi statutul dorit. In acest sens, si teoria sportului' trebuie sa-si evidentieze obiectul de studiu, aparatul metodologic specific, tezaurul de termeni si sa-si organizeze, dupa o sistemica proprie, ansamblul de valori si cunostinte care-i apartin.

Teoria sportului trebuie sa se constituie ca un sistem de asertiuni stiintifice, ansamblu de termeni definiti cu exactitate, reguli de desfasurare a activitatii practice, explicarea metodologiilor de proiectare si operationale, toate intr-o structura logica care sa-i faciliteze integrarea in ansamblul stiintelor umaniste in special, si al stiintei in general.

in ce priveste obiectul de studiu, evident acesta nu este altul decat activitatea sportiva in general. Avand in vedere insa amploarea fenomenului sportiv si nevoia stiintei de sistematizare, consideram ca evidentierea macrostructurii sportului se impune de la sine, aceasta fiind constituita din activitatile desfasurate in cadrul subsistemelor sale: sportul pentru toti, sportul de performanta sau sportul adaptat. De asemenea, un rol esential este ocupat de performanta sportiva, structura capacitatii de performanta si factorii determinanti. in fine, sportul se organizeaza in doua mari forme: antrenamentul - ca proces de dezvoltare si concursul - ca forma de valorificare a capacitatii de performanta.

In sinteza, obiectul de studiu al teoriei sportului este constituit din: activitatea sportiva cu subsistemele sale, care include antrenamentul ca proces de dezvoltare si competitia ca forma de valorificare a capacitatii de performanta, relatiile de reglare si principiile care stau la baza acestora.

Teoria sportului nu are ca obiect de studiu numai activitatea practica ci si intreg ansamblul de cunostinte, notiuni, reguli si principii r se constituie ca un adevarat tezaur teoretic ce trebuie clasificat, reactualizat si prezentat in forme accesibile categoriilor profesionale interesate.

In alta ordine de idei, avand in vedere ca omul este implicat in sport cu toate trasaturile sale de fiinta biologica, inzestrata cu un psihic superior traieste in societate, teoria sportului se constituie ca o stiinta interdisciplinara, stabilind relatii de colaborare cu mai multe discipline din sfera stiintei (biologice, psihologice, sociale, matematice, cibernetice etc).

Teoria sportului trebuie sa se integreze permanent in vastele transformari sociale ale prezentului si, mai ales, sa aiba deschiderea de a prospecta propria sa dezvoltare, asumandu-si rolul de avangarda stiintifica a sportului.