Cadrul legal al paradisurilor fiscale

Cadrul legal al paradisurilor fiscale

Paradisurile fiscale sunt foarte diversificate, astfel ca o analiza generala a acestora pare la prima vedere imposibila. Voi prezenta cele mai importante prevederi legislative din doua tari recunoscute pentru activitatea offshore : Elvetia, stat federativ cu diferente insemnate de la un canton la altul si Liechtenstein, tara cu cel mai mare numar de firme pe cap de locuitor.

1. Elvetia

Datorita structurii federale a statului, in Elvetia nu exista un sistem fiscal centralizat, cu anumite impozite care sunt percepute exclusiv de catre autoritatile federale, in timp ce alte impozite sunt percepute pe criteriu concurential, la nivel de canton, comuna. Desi cota de impozitare la nivel federal este consistenta, cele practicate la nivelul fiecarui canton sunt diferentiate (actualmente exista proiecte legislative propuse pentru a diminua daca nu chiar elimina aceasta variatie, de a reorganiza impartirea resposabilitatilor si a incasarilor intre administratiile federale, respectiv cantonale, dar datele de aplicare ale acestora sunt inca in faza de proiect). Prin urmare, intrucat diferentele actuale in sistemul de impozitare sunt signifiante, alegerea cantonului este un element important in tot ceea ce inseamna planificare fiscala.

Conform standardelor internationale si OECD, ratele de impozitare practicate de Elvetia sunt relativ scazute.

Din punct de vedere al impozitarii profitului, o companie este considerata rezidenta in Elvetia, fie daca este inmatriculata in aceasta tara, fie daca este condusa din aceasta (locul managementului activ). Astfel o companie inregistrata in Marea Britanie, care este insa condusa din Elvetia, este astfel considerata o companie rezidenta a statului federal in vederea impozitarii.

Regula generala este aceea, conform careia, companiile rezidente sunt impozitate aferent veniturile globale, mai putin cele care au generat profituri prin intermediul unor intreprinderi, sedii permanente si proprietati situate in afara, in timp ce companiile non-rezidente sunt impozitate doar pentru profitul generat de intreprinderi, sedii permanente si proprietati situate in Elvetia, acelasi regim avand si dobanzile pentru imprumuturi garantate de debitori prin proprietati elvetiene.   

Dupa cum precizam anterior, impozitarea companiilor este reglementata la mai multe niveluri: federal, cantonal, comunal, nivelul cotelor de impunere variind destul de mult. Oricum la momentul actual cantoanele Zug si Fribourg sunt considerate cele mai propice pentru localizarea agentilor economici.

Ca fapt divers trebuie mentionat ca impozitul platit autoritatilor federale poate fi considerat deductibil din perspectiva bazei impozabile la nivel cantonal, lucru care este valabil si in sens invers.

Sucursalele straine situate pe teritoriul elvetian datoreaza impozit pe profit, venituri si castigurile de capital la aceleasi cote de impunere practicate si in cazul entitatilor nationale. Profiturile remise strainatatii de catre sucursale si filiale nu fac obiectul impozitarii in Elvetia.

Revenind la cotele de impozitare, analiza acestora pleaca de la cota de baza practicata la nivel federal si care este de 3,63%, aplicabila asupra proftului impozabil (si aici este o intreaga poveste) la care se adauga un procent aditional functie de ponderea detinuta de profiturile obtinute raportate la capital si rezerve. Cota maxima de 9,8% se obtine acolo unde profiturile depasesc o proportie de 23,15% din capitalul propriu.

Mai departe, ratele stabilite la nivel cantonal variaza intre 17% si 35% si ca si in cazul celor federale este utilizata o scala progresiva, determinata pe baza relatiei existente intre profituri si capitaluri proprii.

Determinarea bazei impozabile

La nivelul statului federativ Elvetia, in ceea ce priveste impozitarea veniturilor exista o serie de diferente substantiale intre guvernul federal si cantoane pe de o parte si intre diferitele cantoane pe de alta parte. Sfaturile specialistilor elvetieni constau in verificarea cu precadere a urmatoarelor elemente inainte de luarea deciziei de initiere a unei afaceri intr-un canton:

principiile GAAP se aplica celor mai multe aspecte ale calcului fiscal;

pierderile pot fi reportate pentru o perioada ulterioara cuprinsa intre 4 si 7 ani, acest principiu neputand sa fie aplicat insa si in sens retroactiv;

nu exista legislatie fiscala referitoare la agentii economici straini care fac obiectul unui control, dupa cum se intampla in Statele Unite ale Americii si in Regatul Unit;

castigurile de capital provenite din vanzarea de catre o companie tutelara non-rezidenta a actiunilor sale catre o subsidiara elvetiana nu sunt supuse impozitarii (cu exceptia situatiilor in care subsidiara elvetiana detine proprietati in Elvetia);

plata dobanzilor provenite din imprumuturi efectuata de o subsidiara rezidenta sau non-rezidenta catre o companie mama (tutelara) nu face obiectul nici unui impozit prevazut de legislatie corporatiilor din Elvetia;

fondurile de rezerva constituite in vederea pensionarii angajatilor sunt deductibile din punct de vedere fiscal[1].

Taxa de timbru

Federatia are dreptul exclusiv de a percep acest impozit. Cotele de impozitare sunt urmatoarele:

1% pentru emiterea de actiuni in cazul in care valoarea acestora depaseste 250.000 CHF, chiar si in situatia in care acestea sunt emise ca o prima. Un imprumut, facut de un actionar catre companie fara contraprestatie (plata) face de asemenea subiectul acestui impozit. Taxa de timbru se datoreaza de asemenea pornind de la valoarea nominala a actiunilor in cazul in care majoritatea actionariatului este transferat ca urmare a unei lichidari judiciare, chiar daca actiunile nu au in aceste circumstante o valoare de piata. Pentru filialele elvetiene ale unor companii straine nu se datoreaza taxa de timbru ca urmare a acestor emiteri;

o rata de 0,15% pentru transferul de valoare al actiunilor in companii rezidente elvetiene si 0,3% pentru transferul de valoare al actiunilor in companii non-rezidente, cu conditia efectuarii transferului de catre "dealeri de titluri de valoare", prin care legislatia elvetiana intelege banci, brokeri ai bursei de valori, manageri ai fondurilor de investitii si alte diferite institutii financiare. Definitia acestor dealeri de titluri de valoare este totusi destul de a tot cuprinzatoare, referindu-se la orice companie care detine titluri de valoare peste limita de zece milioane de franci elvetieni si in plus toti intermediarii;

Taxa de timbru se suporta de catre ambele parti implicate (cumparator si vanzator) si este automat dedusa din valorile tranzactiei de catre dealer.

O cota anuala de 0,12% asupra valorii obligatiunilor emise, adica pentru obligatiunile emise pe o perioada de 5 ani se va datora o taxa de timbru de 0,6%;

O cota anuala de 0,06% pentru obligatiunile pe termen mediu al caror emitent este o banca, astfel incat pentru cele pe o perioada de 5 ani, este exigibila o taxa de timbru de 0,3%;

O rata de 5% din primele de asigurare pentru asigurari generale, respectiv 2,5% din aceeasi baza de calcul pentru asigurari de viata, procent aplicabil pentru contributie unica.

Impozit asupra activului net

Acest impozit este perceput atat la nivelul autoritatilor federale, cat si al celor cantonale si are drept baza de calcul activele entitatilor corporative, care in mod normal sunt egale cu capitalul propriu al actionarilor (capital varsat, rezerve legale etc).

Cotele de impozitare sunt:

o cota de 0,8% asupra activului net al companiilor este perceputa anual de catre autoritatile federale;

o cota anuala situata intre 0,3% si 1% aplicabila de asemenea asupra activului net de catre cantoane.

Filialele straine situate in Elvetia sunt impuse doar pentru activele lor elvetiene din punctual de vedere al acestui impozit. Pe de alta parte, companiilor rezidente nu le sunt supuse impozitarii activele (proprietatile imobiliare) straine.

Redevente

Federatia are dreptul exclusiv de a percepe redeventa (impozit pe veniturile obtinute de nerezidenti). Regula generala consta in aceea ca redeventele sunt deduse la sursa din ceea ce entitatile elvetiene distribuie. Cota este de 15% pentru beneficiile fondurilor de pensie, 8% pentru beneficiile din asigurari si 35% pentru veniturile din investitii care includ dividendele si dobanda corporative din conturile bancare, obligatiunile si celelalte instrumente de credit.

Redeventa nu se aplica pentru roialitatile platite catre beneficiarii straini.

Profiturile repatriate in afara de catre filialele elvetiene ale unei companii straine nu genereaza redevente indiferent de conventia de dubla impunere in cauza.

Tratamentul fiscal al operatiunilor offshore.

Companiile tutelare.

Din punctul de vedere al impozitarii federative, o companie este definita ca fiind tutelara (companie mama), daca detine fie un minimum de 20% din totalul actiunilor unei alte companii, fie daca valoarea actiunilor detinute intr-o alta companie are o valoare de piata de cel putin 2,000,000 franci elvetieni (prag cunoscut drept actionariat participativ).

Desi definirea unei companii tutelare variaza de la canton la canton, o entitate corporativa este tutelara din punctual de vedere al impozitarii veniturilor cantoanelor atata timp cat:

fie aceste venituri provin cel putin in proportie de 51-66% din dividende provenite de la o filiala ;

fie compania detine cel putin 51-66% din actiunile filialei.

Cu titlu general, dividendele straine remise catre o companie elevetiana si orice castig de capital realizat de asemenea de catre o astfel de companie din vanzarea actiunilor unei entitati straine in care detine o parte considerabila, sunt impozitate in Elvetia exceptand situatia in care sunt cuvenite unei companii care conform legii fiscale elvetiene este definita ca o companie elvetiana tutelara.

Companiile tutelare elvetiene beneficiaza de urmatorul regim fiscal:

la nivel federal o companie tutelara plateste impozit pe profit la un nivel redus pentru fiecare venit din dividende primit de la o subsidiara sau o companie la care detine pragul actionariatului participativ. Reducerea in privinta impozitarii profitului depinde de proportia castigului din actionariat participativ in profitul total generat;

la nivel cantonal sau municipal impozitul pe profit nu se datoreaza pentru venitul obtinut din dividende atata timp cat corporatiile indeplinesc conditiile pentru a fi declarate companii tutelare.

În plus companiile tutelare care detin un minimum de 20% din capitalul unei subsidiare platesc impozit redus pentru castigurile de capital obtinute ca urmare a vanzarii actiunilor atat timp cat:

participatia a fost detinuta pentru cel putin un an si fusese achizitionata ulterior datei de 1 ianuarie 1998;

participatia a fost achizitionata inainte de data de 1 ianuarie 1997 si se va renunta la ea ulterior datei de 1 ianuarie 2007.

La momentul actual, cantonul care este recomandat pentru a localiza o companie tutelara din punct de vedere fiscal este Fribourg.

Companii domiciliare

Companiile domiciliare sunt cele care indeplinesc urmatoarele conditii:

Sunt pe de o parte controlate din afara, iar pe de alta parte managementul provine din strainatate;

Au un sediu inregistrat in Elvetia;

Nu au nici staful si nici o prezenta fizica pe teritoriul Elvetiei;

Îsi desfasoara majoritatea, daca nu chiar totalitatea afacerilor in strainatate;

Veniturile au sursa de provenienta din strainatate.

Din punct de vedere al reglementarilor fiscale (impozit pe profitul corporatiilor) sub care actioneaza se disting urmatoarele trasaturi principale:

La nivel federal nu exista avantaje prin prisma impozitului platit pentru profituri si castiguri de capital ale corporatiilor;

La nivel cantonal si municipal, cota de impozitare a profiturilor poate fi substantial redusa, daca nu chiar anulata. Perceperea acestor impozite depinde in aceasta situatie de raportul in care se afla capitalul varsat si rezervele fata de profit.

Companiile auxiliare

O companie auxiliara este o companie domiciliara, care in plus poate sa-si desfasoare o parte din activitate in Elvetia. Acest tip de companie nu este acceptat decat in sapte cantoane elvetiene. Unei companii auxiliare i se permite:

sa aiba birouri si staff elvetiene;

sa obtina venituri elvetiene (care sunt impozitate la cotele standard practicate), desi majoritatea acestora este obligatoriu sa provina dintr-o sursa straina.

Din punct de vedere al reglementarilor fiscale (impozit pe profitul corporatiilor) sub care actioneaza, se disting urmatoarele trasaturi principale:

la nivel federal nu se acorda vreo exceptare din punct de vedere al impozitarii veniturilor corporatiilor;

la nivel cantonal si municipal cota de impunere pentru determinarea impozitului platibil pentru venituri si castiguri de capital variaza pentru cele sapte cantoane care accepta un astfel de tratament fiscal. Oricum, cu titlu general, venitul care are localizata sursa in Elvetia este impozitat cu 5%, in timp ce pentru cel provenit din afara tarii se practica scutirea de impozit.

Companiile service

Companiile service sunt acelea al caror unic obiect de activitate, ca sa zicem asa scop in viata, este prestarea catre companiile straine care fac parte dintr-un grup, in care acestea sunt membre, a diferitelor servicii cum ar fi: asistenta tehnica, financiara si administrativa, publicitatea, managementul, marketingul etc.

Companiilor service nu le este permis, in general, sa obtina venituri din partea unor terti, cum ar fi de exemplu companiile din afara grupului lor. Statutul de companie service se obtine prin achitarea unui impozit in avans.

Companiile service beneficiaza de urmatoarele facilitati fiscale pentru impozitarea veniturilor corporatiilor:

la nivel federal nu se acccepta nici o derogare de la legislatia referitoare la impunerea veniturilor corporatiilor, a determinarii impozitelor de plata;

la nivel cantonal si municipal, cotele de impozitare a veniturilor corporatiilor vor fi ajustate pornind de la orientarea internationala a serviciilor prestate. Exista o multitudine de modalitati de calcul a profitului impozabil anual din punctual de vedere al cantoanelor, dar cu titlu general profitul impozabil anual se determina drept echivalentul a 8,5% din totalul statului de plata a salariatilor sau un procent intre 5%-20% din cheltuielile de regie (doar in cazul in care aceste cheltuieli nu sunt reduse, situatie in care se opteza pentru un procent superior).

Companiile mixte

Companiile mixte prezinta caracteristicile atat ale companiilor tutelare, cat si ale celor domiciliare, neputand fi totusi evidentiate ca un anumit tip din cele doua. Pentru o companie mixta se accepta urmatoarele derogari de la legea impozitarii corporatiilor:

la nivel federal nu se poate discuta despre o eventuala facilitate;

la nivel cantonal si municipal, o companie mixta are posibilitatea de a plati un impozit diminuat sau de a fi chiar exonerata daca indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:

este controlata din strainatate;

minimum 80% din veniturile totale sunt obtinute din surse straine;

companie are relatii stranse cu entitati straine.

2. Liechtenstein

În paralel cu aceasta analiza a Elvetiei trebuie avute insa in vedere si conditiile economice din Liechtenstein, stat liliputan situat intre Elvetia si Austria. Stat puternic industrializat, centru mondial financiar (Vaduz detine locul 1 pe glob in ceea ce priveste numarul de firme pe locuitor), principatul Liechtenstein a intrat inca din 1924 intr-o uniune vamala si monetara cu Elvetia.

Ce este foarte important in acest principat care are legaturi stranse cu Elvetia: in iunie 2000 a fost inclus pe lista neagra a FATF[2] fiiind considerat citez: "un paradis fiscal necooperant si daunator". În raport anual emis de aceasta organizatie in iunie 2001, raport in care este publicata lista revizuita a tarilor si teritoriilor considerate necooperante, Liechtenstein impreuna cu alte trei tari (Insulele Cayman, Bahamas si Panama) nu mai apar. Ulterior, principatul a fost apreciat pentru eforturile sale substantiale de a se conforma celor patruzeci de recomandari facute de catre FATF cu scopul stabilirii unui punct de pornire in conceperea unui ghid practic de evitare a spalarii banilor.

În sfarsit, in iulie 2002, FATF a fost in stare sa precizeze faptul ca Liechtenstein nu mai constituie o preocupare pentru ei ca urmare a modificarilor intreprinse.

Tratamentul fiscal al operatiunilor offshore

Firmele offshore sunt impozitate in Liechtenstein dupa cum urmeaza:

Companiile non-rezidente, care activeaza doar in afara Liechtenstein, desi ar putea avea cartierul general in principat (fapt pentru care sunt destul de greu de diferentiat de companiile domiciliare), sunt impozitate la fel ca si cele tutelare si domiciliare. Venitul platit in Liechtenstein poate constitui in anumite conditii baza impozabila.

Companiile tutelare si domiciliare (adesea numite companii exceptate) nu platesc impozit pe profit si proprietati. Se percepe un impozit de 0,1% asupra capitalurilor proprii, dar nu mai putin de 1.000 franci elvetieni. Acest impozit este platibil anual in avans. Statutul acestor tipuri de companii le impiedica sa isi apropie avantaje de pe urma conventiei de evitare a dublei impuneri cu Austria, cu exceptia situatiei in care 51% din capital este detinut de cetateni ai principatului.

Întreprinderea (Anstalt) este impozitata pe aceleasi coordonate ca si in cazul companiilor tutelare si domiciliare, cu conditia unui obiect de activitate similar. Taxa de timbru este redusa    la 0,5% pentru cei care detin capital de peste 5 milioane franci elvetieni si 0,3% pentru capital mai mare de 10 milioane franci elvetieni.

Fundatia (Stiftung) si Trustul sunt impuse, din punctul de vedere al taxei pe timbru, pe aceeasi baza ca si companiile tutelare si domiciliare, dar cota de impozitare este 0,075%, daca capitalul este intre 2 si 10 milioane franci elvetieni, respectiv 0,05% daca capitalul depaseste si aceasta ultima suma. Plata catre beneficiarii non-rezidenti ai unei fundatii sau unui trust este scutita de redevente. Fundatiile familiale datoreaza taxa de timbru intr-o cota redusa de 0,2% din capitalul lor de formare.

Activitatile offshore.

Activitatea desfasurata offshore, adica sub premisele impozitarii reduse in Liechtenstein este posibila dupa cum am vazut doar prin anumite forme de infiintare: intreprinderi, fundatii, trusturi. În sens larg, activitatile comerciale, adica cele care nu implica si o componenta investitionala nu sunt permise entitatilor offshore in interiorul principatului.

Entitatile de tipul holding nu sunt limitate in actiunile lor in ceea ce priveste detinerea activelor si pot opera pe teritoriul principatului atat timp cat se rezuma la astfel de activitati.

Entitatile domiciliare au acceptul din partea autoritatilor de a desfasura activitati de comert exterior, dar in anumite conditii se agreaza si implicarea la intern.

Întreprinderile pot opera liber in Liechtenstein pe baza unei exceptari acordate, atat timp cat activitatea este restransa la operatiuni de tip holding (non-comerciale) si investitii.

Fundatiile si trusturile nu intampina restrictii din punct de vedere fiscal pentru activitatile holding si investitii, si se pot ocupa de acestea atat pe plan intern, cat si oriunde in strainatate.

Pe plan intern, in Liechtenstein impozitele sunt percepute pe baza Legii referitoare la impozitarea nationala si locala din 1961. Principalele impozite care influenteaza mediul de afaceri sunt:

Impozite corporative (Impozit pe profit si Impozit pe valoarea neta a actionarilor);

Impozit pe capital;

Taxa pe valoarea adaugata;

Redevente.

Ca fapt specific,     pot mentiona ca nu exista un impozit individualizat pentru castigurile de capital. Acestea fie sunt asimilate veniturilor impozabile (in cadrul impozitului pe profit), fie fac obiectul impozitarii profiturilor din proprietati daca sunt aferente averilor imobiliare.

Regimul fiscal intern descris mai sus se aplica companiilor rezidente, adica celor care au sediul social in Liechtenstein sau sunt controlate si manageriate din principat. În orice caz acest regim de impozitare nu se aplica companiilor tutelare (cele care detin investitii), companiilor domiciliare (care nu desfasoara fapte de comert pe teritoriul principatului), cat si intreprinderilor (Anstalt), fundatiilor (Stiftung) si trusturilor (Trust) asa cum au fost ele definite anterior.

Impozitul pe profit

Impozitul pe profit este perceput pornind de la veniturile impozabile pe baza unei rate initiale cuprinsa intre 7,5% si 15% conform formulei urmatoare, unde X reprezinta cota utilizata pentru impunere:

Este evident, ca orice companie care este cat de cat profitabila, va fi impozitata la nivel maxim (15%).

În plus, daca se distribuie dividende intr-o pondere mai mare de 8% din capitalul impozabil, se va aplica o supraimpozitare de pana la 5% din veniturile impozabile pentru anul fiscal in care este declarat dividendul, dupa cum urmeaza:

În concluzie, rata maxima de impozitare a profiturilor este 20%, aceasta putand sa apara in situatiile agentilor economici care realizeaza un profit normal, fara a implica in acest proces capitaluri mari.

Determinarea bazei impozabile

În conformitate cu legislatia, impozitarea profiturilor (cat si a capitalurilor) tine cont de proportia veniturilor (capitalurilor) provenite din operatiuni desfasurate in Liechtenstein, raportate la cele desfasurate in lumea intreaga, iar in cazul profiturilor, in plus vor fi luate in calcul si cele platite in principat.

Baza impozabila pentru determinarea impozitului pe profit este influentata de o serie de prevederi, cele mai importante dintre acestea fiind:

Stocurile vor fi evaluate la cel mai scazut cost sau la valoarea de piata, in mod normal aplicandu-se ca metoda contabila FIFO (first in first out). Rezervele sunt acceptate, de obicei, fara obiectii pana la nivelul unei treimi din valoarea determinata anterior ;

Castigurile de capital, altele decat cele provenite din proprietatea imobiliara, sunt tratate ca venituri impozabile ;

Castigurile de capital din proprietatea imobiliara sunt impuse cu o cota care variaza intre 1,2% si 35,64%, functie de cuantumul castigului, perioada de timp pentru care a fost detinuta proprietatea etc ;

Dividendele straine, ulterior momentului la care au fost impuse sunt cuprinse in veniturile impozabile (dar in cazul subsidiarelor straine se apeleaza din nou la ponderare, mai ales daca tinem cont de faptul ca in principat nu exista facilitati de grup) ;

Companiilor le este permisa capitalizarea rezervelor sau a profiturilor nedistribuite, dar in situatia in care aceasta conduce la majorarea valorii intereselor actionarilor, cresterea va fi considerata venit impozabil pentru companie;

Ca metode de amortizare se poate opta in general doar pentru amortizarea liniara sau cea degresiva. Ocazional se poate alege si practicarea unor cote superioare de amortizare. Oricum, ca un fapt interesant, pentru diverse tipuri de active exista tabele de amortizare detaliate. Merita de asemenea mentionat faptul ca goodwill-ul poate fi amortizat la nivelul de 25% pe an, pentru amortizarea degresiva si 12,5% pe an in cazul celei liniare;

Profiturile obtinute pe calea convertirii in bani a activelor sunt considerate venituri impozabile;

Pierderile din activitatea comerciala pot fi reportate pe o perioada de 2 ani, dar acest lucru nu este posibil si retroactiv;

Nu exista facilitati pentru grupuri;

Toate impozitele platite, inclusiv impozitul pe profit sunt deductibile din venituri in perioada contabila in care ele sunt platite (de obicei acesta este anul care urmeaza dupa cel fiscal). De asemenea si aceasta prevedere este opusa practicii noastre, in Romania    cheltuiala cu impozitul pe profit fiind nedeductibila.

Impozitarea capitalurilor proprii

Acest impozit este perceput asupra capitalului unei companii (capital initial plus cresteri ulterioare), la acesta adaugandu-se rezervele, astfel avand o perspectiva asupra elementelor componente ale capitalurilor proprii (averea neta a actionarilor)

Astfel calculate, rezervele pot include de exemplu si rezultatul reportat, provizioanele pentru impozitul pe profit si al capitalului propriu, rezervele pentru depreciere si altele. Deducerile pot include orice pierdere a anului curent, pierderile reportate, dividendele in exces fata de profitul net al anului curent ( practica inexistenta in Romania), cat si orice crestere de capital in anul curent. Alte elemente pot de asemenea sa apara in functie de circumstanta.

Cota de impozitare in vigoare a unei companii rezidente este 0,2% din capitalul propriu net.

Taxa de timbru

Taxa de timbru in Liechtenstein este perceputa conform legislatiei elvetiene[3], care a fost substantial modificata in 1993 prin Legea Federala Elvetiana referitoare la taxele de timbru. Exista o obligatie de a aplica taxa de timbru la emiterea actiunilor si obligatiunilor.

În cazul fuziunilor si a altor transformari corporative se aplica cota 0.

Emiterea titlurilor de valoare straine a fost scutita de impozitarea prin taxa de timbru in 1993.

Începand cu 1998, cota de impozitare a actiunilor prin taxa de timbru (emiterea de actiuni intr-o corporatie) este de 1%, dar primii 250000 franci elvetieni din fiecare emisiune de actiuni pentru constituirea capitalului (initial sau ulterior) nu fac obiectul impozitarii.

Emiterea obligatiunilor corporative conduce la o impozitare prin intermediul taxei de timbru de 0,12% pentru fiecare an pana la scadenta acestora daca sunt emise pe termen lung si 0,06% pentru cele pe termen scurt si mediu.

Impozitul pe cifra de afaceri

Impozitul pe cifra de afaceri se plateste de catre dealerii si jucatorii de pe piata bursiera a titlurilor de valoare    (Effektenhandler), aici fiind cuprinse bancile, societatile financiare, fondurile de investitii, precum si alte entitati sau persoane ale caror afaceri sunt indreptate in special catre activitatile de tranzactionare, brokeraj ale titlurilor de valoare. Este aplicabil de asemenea in cazul agentilor economici ale caror active cuprind titluri de valoare care depasesc cuantumul de 10 milioane franci elvetieni si sunt supuse impunerii.

Cota de impozitare variaza intre 0,15% si 0,3%.

Impozitarea profiturilor din proprietati

Se aplica oricarei persoane sau corporatii care castiga din tranzactii cu proprietati. Profitul impozabil se determina ca diferenta intre veniturile obtinute din vanzare diminuate cu costul investitiilor. Prin costul investitiilor se intelege valoarea oficial estimata de achizitie a proprietatilor la care se adauga orice element de cost aditional si dotarile ulterioare (mai putin cheltuielile cu intretinerea).

Cota de impunere este stabilita anual de catre Parlament si este adesea egala cu cea utilizata in cazul impozitului pe profit.

Taxa pe valoarea adaugata

Dupa aderarea Liechtenstein-ului la EEA[4], taxa pe valoarea adaugata a fost introdusa prin Legea Taxei pe Valoarea Adaugata din 1995. Legea este similara celei elvetiene.

Cota standard a taxei pe valoarea adaugata este 6,5%, iar cea redusa de 2% se aplica in cazul alimentelor, publicatiilor si medicamentelor. Exporturile sunt scutite, la fel ca si serviciile medicale si educationale si majoritatea tranzactiilor imobiliare.

Redeventa

Se utilizeaza pentru companiile al caror capital este impartit in actiuni si este impus la o cota de 4% din orice acordare de dividende sau distribuire de profit (inclusiv pentru situatiile in care aceasta ia forma acordarii de noi actiuni). În general redeventa nu se aplica in cazul dobanzilor sau roialitatilor acordate, dar dobanzile obligatiunilor, cele provenite din depozite la termen constituite pe o perioada mai mare de 12 luni la banci interne, cat si cele aferente imprumuturilor comerciale pe o perioada de cel putin 2 ani si mai mari de 50000 franci elvetieni se constituie in baza impozabila. Majoritatea imprumuturilor inter-companii nu fac obiectul acestui impozit.

Completarea documentelor si plata impozitelor

Entitatile, subiecti ai impozitului pe profit trebuie sa completeze o declaratie in termen de 6 saptamani de la intalnirea actionarilor care a avut ca obiect adoptarea situatiilor financiare, dar nu mai tarziu de 1 iulie al anului urmator celui fiscal al companiei.

Decizia prin care se stabileste impozitul datorat se primeste de obicei in toamna, iar impozitul de plata trebuie achitat in termen de 1 luna de la data primirii acesteia. Cateodata, de comun acord cu autoritatile fiscale, se poate stabili plata in avans a unei parti din impozit.