MANAGEMENTUL - NOTIUNI GENERALE

MANAGEMENTUL - NOTIUNI GENERALE

DEFINIREA NOTIUNII DE MANAGEMENT

Cuvantul "management" deriva din latinescul "manus" (mana) si reprezinta ca expresie literara "manevrare". Managerul este cel ce se ocupa cu manevrarea, cu conducerea, participand nemijlocit la efectuarea actiunii. De la latinescul "manus" s-a format in franceza "manège", fiind imprumutat in limba engleza sub forma verbului "to manage" avand intelesul de "a administra", "a conduce".

De aici au aparut cuvintele de "manager" si "management" care inseamna "conducator" si "conducere". Corespondentul semantic al managementului in limba romana este "conducere" sau sintagma "conducere stiintifica".

Termenul "conducere" este tot mai mult inlocuit cu "management", datorita nu doar predispozitiei specialistilor si publicului spre completarea limbii cu neologisme, determinate de tendinta evidenta de deschidere a statelor spre exterior, dar si ca acest termen a capatat recunoastere inernationala

Mangementul a aparut, s-a dezvoltat si perfectionat cu referire directa la economie, dar treptat s-a impus in toate domeniile activitatii umane: politica, invatamant, stiinta, cultura etc. Dimensiunea performantelor atat in unitatile economice cat si din celelalte domenii depinde de calitatea conducerii.

Managementul constituie unul dintre cei mai semnificativi factori care conditioneaza dimensiunile performantelor obtinute de intreprideri, de catre alte institutii, precum si de economiile nationale, tarile lumii.

In literatura de specialitate, in ceea ce priveste definirea notiunii de management sunt intalnite numeroase definitii dintre care prezentam cateva

Managementul constituie un sistem de concepte si metode prin care se realizeaza conducerea unei entitati micro sau macro: economica, cultural-stiintifica, politica si sociala, in vederea atingerii unor performante ridicate si durabile - Alexandru Puiu.

Managementul este echivalent cu persoanele de conducere. Managerul directioneaza activitatea celorlalti si isi realizeaza activitatea determinadu-i pe ceilalti sa si-o relizeze pe a lor - Peter Druker.

Managementul inseamna organizare, arta de a conduce, de a administra, deci conducere - Jean Gerbier.

Managementul este arta de a mobiliza si de a canaliza intreaga inteligenta a tuturor in serviciul scopului urmarit de intreprindere - Konosuka Matsushita.

In definirea managementului trebuie avute in vedere urmatoarele componente esentiale:

o   Stabilirea corecta a obiectivelor;

o   Selectarea metodelor si a instrumentelor stiintifice de realizare a acestora;

o   Urmarirea cu rigurozitate a obtinerii unor performante ridicate si durabile;

o      Definirea managementului ca stiinta a conducerii cu aplicare generalizata ofera principii si metode generale, fiind necesara o particularizare pe domenii de activitate.

Fie si numai din cele aratate in ceea ce priveste formarea termenului de management si a definirii conceptului, se poate trage concluzia ca acestea au parcurs un timp indelungat. Nu-i mai putin adevarat ca in formele sale incipiente, empirice, managementul l-a insotit pe om, am putea spune, in decursul istoriei sale.

Fenomenul este firesc daca ne gandim la faptul ca pentru a supravietui, pentru a obtine cele necesare existentei, pentru a-si imbunatati traiul, omul a inceput sa-si puna intrebari de felul : - Ce sa fac? , - Cum sa fac?

Managementul l-a ajutat sa obtina raspunsul la aceste intrebari, chiar daca el a fost mai mult sau mai putin cunoscut. S-a dedus, totusi, ca exista "ceva" care, bine stapanit permite unor oameni sa obtina rezultate mai bune decat ale altora. Acest "ceva " perceput de catre om s-a conturat sub forma unor elemente de conducere. Cu timpul, desi ele au constituit un anumit secret, considerat ca atare de catre cei care le receptasera si le sesizasera importanta, au inceput sa devina cunoscute, sa constituie "apanajul" multora dintre cei care manifestau initiative in domeniul economic si nu numai.

Totodata elementele respective au inceput sa fie studiate de catre oamenii de stiinta, teoretizate si s-au elaborat lucrari stiintifice. A avut loc desigur, in timp, fiind un proces foarte lent, dar oricum continuu, de trecere spre managementul stiintific, care l-a inlocuit tot mai mult pe cel empiric.

DEFINITII ALE MANAGEMENTULUI

Generalizarile, teoretizarile, formularea de metode si tehnici i-au imprimat managementului un caracter stiintific si, mai apoi, pornind de la acest aspect s-a constatat ca poate fi disciplina de invatamant. Managementul este cea mai noua dintre stiinte si cea mai veche dintre arte (J.J. Serven Screiber).

Managementul apare ca o stiinta economica cu caracter de granita care utilizeaza metode si tehnici proprii altor stiinte adaptandu-le la specificul ei.

Abordarea interdisciplinara, deci, din diferite unghiuri de vedere a unei probleme, ofera sanse mult mai mari pentru solutionarea ei optime.

FUNCTIILE MANAGEMENTULUI

Procesele de munca ce se desfasoara in orice tip de organizatie umana se impart, in raport cu continutul lor si cu efectele produse, in procese de executie si procese de management . Procesele de executie cuprind activitatile prin care factorii de productie sunt combinati dupa anumite reguli, rezultand productia propriu-zisa, respectiv bunuri sau sevicii, corespunzatoare nevoilor de consum ale societatii. Procesele de management se realizeaza de catre manageri si reprezinta un ansamblu de interventii prin care managerul prevede, organizeaza, coordoneaza, ia decizii si controleaza activitatea salariatilor in scopul realizarii obiectivelor unitatii, in conditii de profitabilitate ridicata si de utilitate sociala.

Peter Druker in 1955 a aratat pentru prima oara ca managementul este preocupat de organizarea sistematica a resurselor economice iar scopul sau este ca aceste resurse sa devina productive. Prin exercitarea functiilor sale, se confirma ca managementul este orientat in egala masura catre rezultate dar si catre modul de a actiona pentru acumularea acestora.

Functiile managementului alcatuiesc un sistem, fiecare functie in parte si toate luate impreuna contribuie la asigurarea unor performante cat mai ridicate in conducere

Functiile managementului

Functiile managementului sunt parti inseparabile ale unui sistem, iar imbinarea lor depinde de numerosi factori: specificul domeniului condus (economie, invatamant, cultura, politica etc.), nivelul dezvoltarii fortelor de productie, modul de organizare a relatiilor sociale si de grup, caracteristicile tehnico-economice ale ramurilor, domeniilor sau intreprinderilor, competenta managerilor, pregatirea de specialitate si gradul de civilizatie a colectivitatilor conduse.

Stabilirea obiectivelor unitatii conduse. Conducerea stiintifica trebuie sa inceapa cu determinarea corecta a obiectivelor, atat a celor strategice, cat si a celor tactice. In functie de natura si importanta obiectivelor stabilite, decurg in mare masura celelalte functii ale conducerii.

2. Organizarea. Prin aceasta functie se determina repartizarea si implementarea activitatilor pe compartimente si locuri de munca intr-o structura care sa corespunda cel mai bine obiectivelor propuse si scopurilor urmarite.

3. Resursele umane. Resursele umane determina, in mod hotarator inmultirea, transformarea, innobilarea resurselor materiale.

Aceasta functie presupune: selectarea si incadrarea unitatii conduse cu personal avand calitati profesionale si morale corespunzatoare, perfectionarea acestuia, motivatia salariatilor in vederea obtinerii unor performante cat mai ridicate, promovarea pe criterii corecte si obiective, sanctionarea daca necesitatile o impun.

4. Comunicarea. Aceasta functie reprezinta procesul care asigura circulatia corecta a informatiilor in interiorul unitatii, precum si in relatiile acesteia cu mediul extern, in acest ultim caz urmarindu-se mai ales sa se obtina informatii utile despre unitatile care prezinta interes si sa se difuzeze informatii cu caracter promotional despre propria unitate.

5. Prognoza si planificarea. In general, se are in vedere prognozarea si planificarea resurselor, precum si a metodelor si instrumentelor prin care se va actiona in vederea realizarii obiectivelor propuse. Previziunile asupra evolutiei viitoare a activitatii se realizeaza prin analiza diferitilor factori si corelarea lor, precum si prin examinarea diverselor variante.

Functia de prognoza face legatura intre situatia in care o intreprindere se afla in prezent si telul pe care doreste sa-l atinga in viitor

6. Decizia. Fundamentarea deciziei prin studierea si analiza situatiei existente si a mutatiilor probabile care se vor produce in viitor, luarea deciziei, prin selectia din mai multe variante posibile a celei optime, determinarea optimului fiind in sine problema esentiala a deciziei, toate acestea reprezinta calitatea cea mai de pret a managerului.

In modul in care se realizeaza aceasta functie, se constata mai mult decat in orice alta situatie calitatile managerului: competenta, discernamant, curaj, probitate morala, clarviziune intr-un orizont cat mai larg si cat mai indelungat. Ca atare, se poate considera ca decizia este mai mult decat o functie a managementului, ea reprezinta insasi esenta procesului de conducere

7. Controlul. Constituie functia manageriala prin care se urmareste in ce masura realizarile obtinute corespund standardelor preconizate, se determina factorii care au concurat la realizarea obiectivelor proprii, cauzele nerealizarii, se propun masuri corective si se pot identifica solutii pentu depasirea standardelor stabilite initial.

Functiile managementului sunt parti ale unui sistem, iar imbinarea lor depinde de numerosi factori precum: specificul domeniului condus, nivelul dezvoltarii fortelor de productie, modul de organizare a relatiilor sociale si de grup, caracteristicele trehnico-economice ale ramurilor, domeniilor sau intreprinderilor, competenta managerilor, pregatirea de specialitate ti gradul de civilizatie a colectivitatilor conduse

Functiile managementului prezinta nuantari si tendinte de reconsiderare a continutului lor, determinate de evolutia contextului economic, social si tehnologic, in special cel legat de informatie si presiunea nevoii de calitate, care au impus forme noi de organizare si metode si tehnici manageriale noi de conducere.

STILURI DE CONDUCERE SI TIPURI DE MANAGERI

Managerii reprezinta un grup de persoane imputernicite, special pregatite, care orienteaza, coordoneaza si dirijeaza activitatea tuturor membrilor unei organizatii spre indeplinirea intocmai a obiectivelor stabilite. Mai precis, managerii sunt persoane care detin in cadrul organizatiei functii de conducere ce implica atributii de coordonare, organizare, dispozitie, comanda si control.

Ei reprezinta factorii principali ai oricarui proces decizional, influietand direct, prin activitatea lor, actiunile ai comportamentul altor persoane.

Stilul de conducere reprezinta un anumit mod de exercitare a functiilor de manager, caracterizat printr-un ansamblu de atitudini si metode de lucru adoptate, prin trasaturi specifice ale relatiilor cu subalternii, precum si cu mediul extern.

Stilul de conducere are un rol deosebit intr-o organizatie, cel putin din urmatoarele considerente:

influenteaza relatiile interpersonale dintre manager si salariati;

are posibilitatea extinderii prin imitare la alte niveluri ierarhice;

influenteaza climatul organizational;

determina metodele de management ce vor fi folosite.

Folosind drept criteriu de clasificare stilul de conducere, conjugat cu raportul dintre talentul nativ si competenta formativa, dobandite prin studiu si experienta, distingem urmatoarele tipuri de manageri:

1. Managerul conducator - se distinge printr-un talent nativ deosebit, printr-o mare capacitate de luare a deciziilor, este penetrant in relatiile cu oamenii, respectat, atat la nivele superioare, cat si inferioare, se bucura de un inalt prestigiu si de o mare autoritate.

2. Managerul constructor - se caracterizeaza prin echilibru intre calitatile native si cele formative, prevaland totusi ultimile, este meticulos in tot ceea ce intreprinde, fiind preocupat de fundamentarea deciziei fara fisuri, evita riscurile si prefera stabilitatea fata de schimbare.

3. Managerul distrugator - este inclinat spre distrugerea structurilor existente, fiind de preferat pentru a inlatura structuri invechite, ce nu mai corespund conditiilor noi aparute in viata economico-sociala.

4. Managerul inovator - este acel conducator ce se situeaza in avangarda profesiei sale datorita inclinatiei deosebite catre inovatie, catre schimbari datorate cerintelor reale, progresului stiintifico-tehnic sau ale vietii socio-economice.

In literatura de specialitate exista si alte clasificari ale tipurilor de conducere in functie de stilul de conducere:

1. Conducatorii autocrati - sunt energici, au mare capacitate de a lua decizii, dar practica un management tehnicist, subestimeaza rolul participativ al subordonatilor.

2. Coducatorii democrati - considera ca ei si angajatii lor formeaza o echipa, tind sa fructifice cat mai mult ideile, opiniile si punctele de vedere ale subordonatilor lor.

3. Conducatorii neutri - se limiteaza la asigurarea directiilor si orientarilor generale de principiu, lasand angajatilor o libertate mare de actiune.

4. Conducatorii situationali - au o flexibilitate iesita din comun, isi adapteaza comportamentul la combinatia de factori care influenteaza situatia curenta.

Avand drept criteriu stilul de conducere combinat cu gradul de competenta, mangerii se clasifica in :

1. Managerul participativ-reformist - are spirit inovator, creator, isi asuma riscuri, disponibilitate pentru comunicare si antrenare, strategii clare.

2. Managerul populist - acorda prioritate absoluta rezolvarii pretentiilor salariale, tergiverseaza disponibilizarile de personal, nu stapaneste managementul strategic.

3. Managerul autoritar - are o bogata experienta si o personalitate solida, este corect, sever, exigent.

4. Managerul reconciliator - adopta strategii de supravietuire de pe o zi pe alta, are abilitati deosebite in situatii conflictuale.

5. Managerul incompetent - se caracterizeaza prin absenta unei strategii viabile, lipsa de initiative, de curaj in asumarea unor riscuri.

Managerul este o persoana care ocupa un post formal de conducere, care are in subordine cel putin un subordonat si care exercita functiile managementului in virtutea obiectivelor, sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor specifice postului pe care il ocupa

Tabloul nr. 1

Cuantificarea bidimensionala a tipologiei manageriale

Managerul participativ - reformist (9.9); Managerul populist (1.9); Managerul autoritar (9.1); Managerul reconciliator (5.5);

Managerul incompetent (1.1).

Asa cum rezulta din tabloul nr. 1, de regula, managerul participativ - reformist obtine rezultatele cele mai bune atat in ceea ce priveste problema personalului, cat si performantele unitatii conduse. La polul opus se afla managerul incompetent, aceasta categorie, de fapt, nu ar trebui sa existe. Managerul autoritar poate obtine performante ridicate, dar pe termen lung acestea pot fi subminate de conflictele cu subalternii. Managerul populist, agreat de personal, prin performantele modeste submineaza pe termen mediu sau lung aceasta aderenta la subalterni. Pe o pozitie medie se afla managerul reconciliator.

Luand drept criteriu treapta ierahica detinuta managerii se impart in :

• manageri de linia intai;
• manageri de mijloc;
• manageri de varf.

Clasificarea managerilor, atat dupa criteriul stilului de conducere, cat si in functie de treapta ierarhica, nu este o problema formala, ci una avand consecinte de fond asupra metodelor folosite in conducere, a stratificarii informatiilor, a competentelor si a deciziilor.

Metode de conducere

Cunostintele actuale in domeniul managementului sunt rezultatul unui proces indelungat si continuu de cercetare. Multe dintre teoriile ce stau la baza stiinsei managementului dateaza din perioada industriala, cand extinderea fabricilor a impus gasirea de noi idei pentru conducerea mai eficienta a acestora.

Stiinta managementului s-a cristalizat si dezvoltat pe parcursul mai multor etape, activitatea de management imbogatindu-se cu noi teze si concluzii, cu metode si tehnici perfectionate. Managementul se clasifica tinand seama de conceptiile cu privire la metodelor de conducere, raporturile conducator-subordonat, modul de fundamentare a deciziei.

In functie de aceste criterii se disting diferite scoli si curente, precum si metode si instrumente specifice de conducere.

In conditiile in care in managementul contemporan au aparut diferite scoli si curente, in mod firesc, stiinta si practica conducerii cunoaste si numeroase metode de conducere

Tabloul nr. 2

Metode de conducere

Alegerea unuia sau a altuia dintre sistemele de management dintre metodele de conducere, depinde de mai multi factori:

calitatile si pregatirea managerilor;

specificul domeniului in care se exercita conducerea respectiva;

caracteristicile culturii organizationale manageriale (pregatirea, gradul de civilizatie si comportamentul personalului de executie);

mediul socio-economic si cultural in care actioneaza unitatea condusa;

scopurile imediate si de perspectiva urmarite.

Intre diferitele metode manageriale nu exista o ruptura totala ci, dimpotriva, componente care se suprapun.

Adeseori sunt diferite proportiile in care se iau in considerare unele sau altele dintre componentele, dintre instrumentele folosite in conducere.

Metodele de conducere, indiferent de particularitatile lor, pentru a fi viabile, trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte:

sa se intemeieze pe cunoasterea aprofundata a realitatilor si pe descifrarea tendintelor esentiale ale viitorului;

sa stabileasca responsabilitati cat mai exacte, atat in randul conducatorilor, cat si al celor condusi;

sa previna riscurile si sa asigure corectarea deciziilor gresite, cu pierderi si sacrificii cat mai putine;

sa asigure motivatia colectivelor si indivizilor condusi pentru performanta, pentru inovare si progres.

Managerii capabili au posibilitatea si, totodata, datoria fata de ei si fata de colectivele pe care le conduc, sa-si stabileasca strategia de conducere prin alegerea corecta metodelor de conducere care se potrivesc cel mai bine situatiei date si sa nu considere alegerea ca fiind imobila, tinand cont ca traim intr-o lume dinamica, in care viteza schimbarii s-a accelerat foarte mult.

Conducerea prin obiective

Consta in formularea pe baza de criterii si analize stiintifice a obiectivelor, prin precizarea elementelor care caracterizeaza fiecare componenta a unitatii conduse, precum si a etalonului la care se raporteaza intreaga activitate a intreprinderii.

Conducerea prin obiective presupune urmatoarele etape :

o      Stabilirea obiectivelor fundamentale ale firmei prin elaborarea planurilor pe termen mediu si lung;

• Stabilirea obiectivelor derivate, specifice si individuale si a zonelor-cheie pentru realizarea lor;
• Adaptarea corespunzatoare a subsistemelor decizionale, structurale si informationale ale firmei la cerintelele realizarii obiectivelor;
• Urmarirea realizarii obiectivelor prin mecanismul conexiunii inverse, luandu-se decizii cu caracter profilactic sau corectiv;
• Evaluarea modului de realizare a obiectivelor si recompensarea individuala sau colectiva a personalului ori sanctionarea lui, in functie de rezultate.

Aceasta metoda de conducere prezinta o serie de avantaje precum si unele limite. Dintre avantaje putem aminti:

- contribuie la intarirea responsabilitatilor fata de realizarea obiectivelor;

- permite o buna corelare a nivelului salarizarii cu rezultatele obtinute in mod efectiv;

- amplifica nivelul de motivare a personalului si dezvolta un climat de creativitate.

Limitele managementului prin obiective:

- scopurile pot fi vagi, nerealiste sau nepotivite, iar managerilor le este imposibil sa li se adapteze;

- stabilirea obiectivelor poate sa fie mai dificila decat orice alt tip de planificare, fiind necesar mult studiu si munca deosebit de competenta pentru a fixa obiectivele esentiale.

2. Conducerea prin proiecte

Presupune elaborarea de proiecte si scenarii alternative, ce iau in considerare problemele interne ale intreprinderii, precum si pe cele generale ale mediului in care isi desfasoara activitatea.

3. Conducerea previzionala

Aceasta metoda consta intr-un ansamblu de eforturi facute sistematic si de studii aprofundate, cu scopul detectarii cu anticipatie a problemelor intreprinderii, in vederea pregatirii solutiilor care sa reziste in viitor.

4. Conducerea prin rezultate

Porneste de la o serie de supozitii cu privire la raportul dintre rezultatele obtinute de o unitate economica si eforturile facute in acest scop, urmarind ca prin extrapolarea aspectelor pozitive din trecut in viitor sa se asigure eficienta, activitatii in curs de desfasurare si in perspectiva.

5. Conducerea prin inovare sau dinamica

Metoda are ca element esential, in procesul decizional, efortul de innoire continua a activitatii unitatii, a produselor si serviciilor sale, conform cerintelor pietei acordandu-se o atentie prioritara stimularii introducerii ideilor novatoare in activitatea unitatii conduse.

6. Conducerea colectiva

Conducerea colectiva este o metoda democratica de conducere, care porneste de la premisa ca fenomenele contemporane sunt deosebit de complexe, astfel posibilitatea erorilor fiind foarte ridicata in luarea deciziilor individuale.

In practica acestei metode i se atribuie sensuri diferite:

conducerea unei unitati se face prin organisme colective;

la fundamentarea si luarea deciziilor participa toti membrii unitatii conduse;

Conducerea colectiva se realizeaza fie prin participarea tuturor membrilor unitatii conduse, fie prin delegati alesi de colectivitate.

7. Conducerea participativa

Aceasta metoda, ca si metoda precedenta, porneste de la ideea participarii directe sau prin colective cat mai largi de reprezentare la fundamentarea deciziei.

Conducerea participativa este, in esenta, o forma democratica de management si actiune, un model de motivare a salariatilor in activitati sustinute pentru cresterea performantelor intreprinderii.

8. Conducerea prin exceptie

Conform acestei metode, diferitele niveluri ierarhice sunt informate numai cu privire la acele obiective care nu au fost realizate la standardele propuse sau in timpul programat, urmand ca masurile de corectare a abaterilor sa fie luate la nivelul ierarhic care are competenta necesara.

Managerii capabili au posibilitatea si, totodata, datoria fata de ei si fata de colectivele pe care le conduc, sa-si stabileasca strategia de conducere prin alegerea corecta a metodelor de conducere care se potrivesc cel mai bine situatiei date si sa nu considere alegerea ca fiind imobila, tinand cont ca traim intr-o lume dinamica, in care viteza schimbarii s-a accelerat foarte mult.