MANAGEMENTUL RISCULUI PRIVIND SALVAREA PERSOANELOR SI INTERVENTIA PENTRU STINGEREA INCENDIILOR IZBUCNITE LA CLADIRILE INALTE

MANAGEMENTUL RISCULUI PRIVIND SALVAREA PERSOANELOR SI INTERVENTIA PENTRU STINGEREA INCENDIILOR IZBUCNITE LA CLADIRILE INALTE

Incendiile sunt fenomene complexe cu evolutie necontrolata, fapt ce face dificila elaborarea unor practici universal valabile pentru diversele activitati ce compun interventia.

Totusi, in urma analizei cazuale si a studierii comportarii cladirilor si a ocupantilor la incendiu, pot fi precizate unele reguli generale de respectat care sa duca la diminuarea riscurilor pentru ocupanti, personalul de interventie, bunuri si cladire.

Managementul riscului de incendiu, ca un concept general, este o abordare a problemelor prin anticiparea posibilelor situatii ce pot interveni pe timpul incendiilor, care sa foloseasca atat comandantului interventiei pentru a lua cele mai eficiente hotarari, dar si membrilor echipajelor ce actioneaza pentru rezolvarea unor situatii ce apar.

Procesul privind managementul riscului implica o succesiune logica de pasi, astfel:

identificarea riscurilor;

evaluarea acestora;

elaborarea procedeelor de interventie , variantelor optime, eventual controlul riscurilor.

Identificarea riscurilor de incendiu la cladirile inalte privesc urmatoarele aspecte:

cunoasterea caracteristicilor constructive ale cladirii inalte;

insusirea modului de producere si evolutie a incendiilor la asemenea cladiri.

Cladirile inalte sunt constructii civile (publice) la care pardoseala ultimului nivel folosibil este situata la peste 28 m fata de terenul accesibil autospecialelor de interventie.

Pentru incaperile si spatiile cladirilor inalte vor fi determinate riscurile de incendiu, in functie de acestea asigurandu-se conditiile de siguranta la foc, performantele si nivelele de performanta, urmand ca, dupa elaborarea scenariilor de siguranta la foc, sa se adopte masurile de protectie compensatorii.

Riscul de incendiu la cladirile inalte, chiar in conditiile luarii masurilor constructive si complementare, exista, fiind determinat de :

densitatea sarcinii termice;

combustibilitatea materialelor si substantelor existente;

sursele de aprindere;

conditiile si imprejurarile care pot determina sau favoriza aprinderea.

Incendiile pot izbucni, in cazul cladirilor inalte:

la  instalatiile electrice amplasate in etajele tehnice, la camerele ascensoarelor, camerele de distributie a energiei electrice la subsoluri sau etaje unde se afla astfel de instalatii;

la ghenele pentru instalatii sau evacuarea resturilor menajere;

in incaperile de locuit, birouri, incaperi administrative;

in boxele de depozitare amenajate in subsoluri sau alte locuri;

in parcaje si garaje situate la subsol sau in alte locuri.

O cladire inalta se comporta, in caz de incendiu, ca un urias cos de fum al carui tiraj este extrem de puternic, depinzand de mai multi factori: temperatura exterioara, curentii de aer, structura etajelor, etanseitatea, functionarea sistemelor automate de ventilatie, prezenta deschiderilor etc.

Miscarea naturala a aerului, fiind influentata de o multitudine de factori, este dificil sa se stabileasca o practica universal valabila, adecvata pentru evacuarea fumului, comandantului interventiei revenindu-i sarcina de a stabili locul si directiile de ventilatie naturala, tinand cont de:

locul unde se gasesc persoane in pericol sau caile pe unde se executa evacuarea acestora;

directia naturala de evacuare a fumului si gazelor;

pozitia incaperilor incendiate, urmarind dirijarea incendiului prin aplicarea fenomenului  " aspirare de cos ";

necesitatea inversarii fluxului de aerisire prin localizarea corecta a planului presiunii neutre;

Alte caracteristici ale incendiilor izbucnite la cladirile inalte sunt:

propagarea incendiilor pe verticala, prin intermediul golurilor existente, a scarilor, ascensoarelor si ghenelor sau golurilor fatadelor;

propagarea incendiului pe orizontala, prin culuoare, goluri sau zonele de trecere ale unor instalatii;

fumul, caldura si gazele toxice degajate inunda cladirea, faciliteaza aparitia panicii si ingreuneaza atat evacuarea si salvarea, cat si stingerea incendiului;

temperatura gazelor si fumului care patrund pe caile de evacuare depaseste valorile suportabile  ( in cazul unui incendiu intr-o incapere de 20 m², dupa 5 minute, temperatura de pe hol a crescut la 280 ⁰C, iar in casa scarii la 120 ⁰C );

in spatiul a 2-3 nivele de deasupra celui incendiat, se creeaza o asa numita "perna termica", cu temperatura de 100-150 ⁰C, prin care nu se poate trece fara mijloace de protectie;

viteza de raspandire a fumului este, in medie, de 7-8 m/s, iar casa scarii este inundata cu fum in 5-6 minute; in acelasi timp, fumul patrunde si in alte incaperi, mai intai la cele de la etajele superioare, apoi in rest;

blocarea ascensoarelor de interventie cu comanda prioritara si a celor obisnuite din care cauza transportul pompierilor si al accesoriilor, precum si actiunea de salvare a persoanelor ramase la caturile superioare, se va realiza cu mare greutate.

2. Evaluarea riscurilor pe timpul interventiilor se face in cadrul actiunii propriu-zise, printr-o recunoastere corecta a incendiului, in functie de locul izbucnirii, proportiile acestuia in momentul sosirii fortelor , directiile de propagare, pericolul pentru ocupanti, personalul de interventie, bunuri si cladire.

Termenul de risc luat singular este lipsit de semnificatie daca nu este completat de tipul de pierdere, pentru cine se calculeaza si tipul de conditii sau circumstante pentru care se face evaluarea.

Astfel, in cazul incendiilor izbucnite la cladirile inalte, elementele componente ale expunerii la risc sunt:

a)      pentru ocupanti - asfixieri datorita inhalarii gazelor toxice rezultate in urma incendiului, pierderea cunostintei, arsuri datorate temperaturilor ridicate, raniri datorate incidentelor rezultate in urma panicii create, prabusirii unor elemente de constructie etc., decese;

b)      pentru personalul de interventie, factorii de risc sunt foarte numerosi, fiind rezultati in special de conditiile deosebit de dificile ale interventiei la astfel de incendii (inaltime, fum, gaze toxice, temperaturi ridicate etc.);

c)      pentru cladire - producerea de diverse pagube materiale, degradare, prabusire a unor elemente de constructie etc.;

d)      alte elemente ( pentru proprietari, asiguratori etc. ).

Elaborarea procedeelor de interventie si selectare a variantelor optime, diminuarea si, eventual, controlul riscurilor la care sunt expuse aceste "elemente"  enuntate se face in baza unor principii recunoscute:

a)         comandantul interventiei este raspunzator de actiunile ce se desfasoara si de siguranta tuturor;

b)         sa faca evaluarea situatiei incluzand riscurile;

c)         personalul de interventie trebuie sa fie organizat in baza unor documente intocmite si a unor aplicatii in astfel de obiective;

d)         comandantul interventiei trebuie sa tina legatura permanent cu sefii sectoarelor;

e)         sa stabileasca o strategie de interventie;

f)           la nevoie, sa revada, sa evalueze si sa schimbe modalitatea de actiune;

Conceptul de management al riscului va fi utilizat avand la baza urmatoarele principii:

activitati care necesita un risc semnificativ referitor la siguranta personalului interventiei  (vor fi acelea in care exista posibilitatea de a se salva vieti aflate in pericol);

activitatile destinate protejarii proprietatii (vor fi de "risc propriu", fiind astfel desfasurate incat sa evite periclitarea integritatii personalului care intervine);

In concluzie, nici un risc nu trebuie acceptat cand nu exista posibilitatea de a se salva vieti.

Pentru interventii speciale, comandantul interventiei va desemna personal specializat.

Riscul asumat de pompieri este un factor deosebit de important pentru comandantul interventiei in determinarea strategiei ce va fi folosita, managementul riscului implicand urmatorii factori:

evaluarea riscului in toate situatiile;

operatiuni bine definite;

proceduri de operare cunoscute;

echipament de protectie si de lucru corespunzator;

buna desfasurare a legaturilor radio;

asigurarea asistentei medicale;

folosirea datelor din incidente petrecute anterior.

Pe timpul interventiei, activitatea cea mai importanta de desfasurat este evacuarea persoanelor.

In cladirile inalte, evacuarea persoanelor este o activitate deosebit de complexa ce se desfasoara astfel:

persoanele de la etajul incendiat si cele de deasupra etajului incendiat se vor deplasa in zonele de siguranta sau platforme;

persoanele de sub etajul incendiat se vor evacua pe scarile interioare sau exterioare;

Exista, intr-adevar, mai multe procedee de salvare si se cauta in continuare a fi imbunatatite, dar ele trebuie bine cunoscute si adaptate la situatia concreta.

Dintre toate procedeele, scarile fixe interioare si exterioare ale cladirii, indeplinesc aproape toate conditiile de siguranta cand pot fi folosite, comandantului interventiei ii revine, insa, sarcina sa hotarasca realizarea si a altor procedee de salvare, dupa cum urmeaza:

coborarea pe o scara fixa (scara de salvare pe laturile exterioare ale cladirii);

coborarea cu ajutorul autoscarilor mecanice;

coborarea cu o cabina care aluneca pe sine sau cabluri fixate pe laturile exterioare;

coborarea cu ajutorul dispozitivelor cu troliu;

alunecarea pe un tobogan sau tub expandat;

saritura pe o perna de salvare;

salvarea cu ajutorul elicopterelor.

Daca insa puturile ascensoarelor indeplinesc conditiile de etanseitate corespunzatoare, ascensoarele pot fi folosite cu succes.

Pentru diminuarea riscului producerii accidentelor pe timpul evacuarii si salvarii persoanelor, se vor folosi procedeele cele mai sigure, a caror realizare se face in cel mai scurt timp si a caror eficienta sa fie cat mai ridicata, organizandu-se si alte procedee, inclusiv prin mijloace improvizate.

Concomitent cu actiunile de evacuare-salvare vor fi organizate si actiunile de localizare si lichidare astfel:

organizarea interventiei pe sectoare;

o       un sector la nivelul incendiat cu misiunea de salvare a persoanelor, localizare si lichidare a incendiului;

o       un sector la etajele situate deasupra celui incendiat cu misiunea de evacuare-salvare a personalului spre refugii de siguranta si platformele acoperisului, apoi, folosind unul sau mai multe procedee din cele enumerate, de localizare a incendiului la etajele superioare, evacuare a fumului si gazelor toxice;

o       un sector la etajele inferioare cu misiunea de evacuare-salvare, protectia acestora si limitarea propagarii incendiului.

Punctul de comanda al actiunii se stabileste, de regula, la etajul unde a izbucnit incendiul, sefii sectoarelor comunicand, din zona incredintata despre desfasurarea misiunilor.

O problema deosebit de importanta si care trebuie sa stea in permanenta in grija comandantului interventiei si a sefilor de sectoare, este securitatea servantilor pe timpul lucrului pentru salvarea persoanelor, realizarea dispozitivelor si stingerea propriu-zisa.

In concluzie, datorita faptului ca incendiile la cladirile inalte au pus intotdeauna in pericol viata ocupantilor si a personalului de interventie, cateva reguli pentru diminuarea riscului pe timpul interventiei se impun:

sa se anunte imediat incendiul si sa se solicite forte;

sa se contacteze persoane care cunosc cladirea;

sa se actioneze in baza unui plan stabilit din timp si verificat prin exercitii si aplicatii;

sa se inceapa evacuarea prin salvarea copiilor, persoanelor in stare de soc, batranilor, infirmilor si sa se respecte celelalte reguli privind evacuarea si salvarea descrise, procedand la linistirea ocupantilor pentru diminuarea fenomenului de panica;

sa se ia hotararea de incepere a salvarii persoanelor, a localizarii si lichidarii incendiului prin procedeele descrise;

sa se verifice ascensoarele si toate spatiile cladirii;

sa se asigure masuri severe de protectie pentru persoanele salvate si personalul interventiei;

sa se asigure cale de retragere (autosalvare) a personalului interventiei.

Bibliografie:

Normativ de siguranta la foc a constructiilor - P 118 - 1999;

Norme generale de prevenire si stingere a incendiilor - 1998;

V. Benescu, C. Motei - Tehnica si tactica interventiilor - 1998.