INDUSTRIA CHIMICA

INDUSTRIA CHIMICA

Situatia industriei chimice si a materiilor ei prime

Ponderea industriei chimice in industria mondiala este in permanenta crestere, cu un ritm ce depaseste in unele cazuri 15% (Japonia 15,5%).

Dezvoltarea chimiei a fost impulsionata de cresterea cererii din partea agriculturii, pentru ingrasaminte si pesticide, ca si din partea medicinii, prin noi medicamente si produse cosmetice.

Materiile prime folosite in industria chimica sunt: minereurile metalice, calcarul, sarurile, sulful, hidrocarburile, carbunii - puse la dispozitie de scoarta terestra, azotul si oxigenul din atmosfera, uleiurile, tanantii, cauciucul natural, lemnul, grasimile, oasele - materii prime vegetale si animale si chiar apa. Chimia valorifica si numeroase subproduse si deseuri ale altor ramuri industriale.

Industria chimica se grupeaza in doua grupe mari:

- industria chimica de baza care obtine: acizi, produse cloro-sodice, amoniac, metanol, fenol;

- industria produselor chimice finite: ingrasaminte chimice, pesticide, produse farmaceutice, detergenti, coloranti, material fotografic, fire sintetice, cauciuc sintetic, mase plastice

Industria petrochimica

Astazi reprezinta subramura cea mai importanta si mai dinamica a industriei chimice. Utilizeaza produsele obtinute de la prelucrarea petrolului: etilena, propilena, butadiena, hidrocarburi aromatice. Din acestea se obtin: cauciuc sintetic, fire sintetice, mase plastice, solventi, detergenti, coloranti, medicamente, ingrasaminte.

Mari excedente de produse petrochimice au: SUA, Germania, Olanda, Franta, Canada, Italia si Japonia. Aceste produse se indreapta spre state industrializate ca Marea Britanie si Belgia, sau spre unele state din America Latina.

Industria firelor si fibrelor sintetice

Firele sintetice reprezinta 28% din fibrele folosite in industria textila. Productia de fibre sintetice a inregistrat o crestere foarte rapida - de la  peste 11 mil. t in 1988, la 14 mil. t in 1992 si 9,1 mil t in 1995.

Fibrele sintetice sunt:

fibre tip poliesteric (43% din total), cel mai rapid ritm de crestere;

fibre de tip poliamidic (34%);

fibre poliacrilenitrilice sau 'lana artificiala' (19% din total).

Principalii producatori: SUA (1,31 mil. t), CSI, Marea Britanie si Italia (cate 0,6 mil. t), Franta, Olanda, Canada, Elvetia, China.

Mari exportatoare de fibre sintetice sunt: Germania, Japonia, Marea Britanie si Italia.

Industria maselor plastice.

Produsele acestei industrii sunt folosite in industria constructoare de masini pentru caroserii, sasiuri, subansamble pentru turbotrenuri si avioane, rotoare pentru centrale eoliene etc. Productia a crescut de la 0,5 mil. t in 1948, la 48 mil. t in 1977, in 1991 fiind in scadere. Cele mai raspandite mase plastice sunt: polietilena, policlorura de vinil si poliesterul. Marii producatori sunt: SUA (14 mil. t), Germania, Japonia, CSI, Marea Britanie, Franta, Olanda, Italia, iar dintre exportatori: Germania, Olanda si SUA.

Industria cauciucului sintetic

A aparut inca din 1930, impunandu-se insa abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, in SUA si CSI. În 1948 cauciucul sintetic acoperea doar 10% din consum. De la 1,4 mil. t in 1955, productia mondiala de cauciuc sintetic a crescut la 7,5 mil. t in 1973; apoi a scazut in anii 1974-1975, datorita crizei petroliere, pentru a creste din nou pana la 8,5 mil. t in 1977, 8,6 mil. t in 1980, 9,5 mil. t in 1989, cunoscand intre timp unele variatii mai ales in perioada crizei petrolului din ultimii ani (doar 6,6 mil. t. in 1991).

Circa jumatate din productia mondiala este asigurata de principalii producatori: SUA (2,56 mil. t), Japonia (1,38 mil. t), Federatia Rusa (0,75 mil t), Franta (0,38 mil t), Germania, Marea Britanie, Olanda, Italia, Canada, China, Brazilia etc. Dintre acestia, principalii exportatori sunt: Japonia, Franta, Olanda si SUA.

Industria anvelopelor (176,29 mil. t) este puternic dezvoltata in SUA (3,32 mil. t), Japonia (11,7 mil t), Federatia Rusa (18,8 mil t). În Europa de Vest se remarca Franta, cu uzinele Michelin din Clement Ferrand (45 mil. bucati), Germania (41 mil. bucati), Marea Britanie si Italia.

Doar SUA, Federatia Rusa, Ucraina si Canada au o industrie petrochimica bazata in primul rand pe petrolul si gazele proprii. SUA detin peste 40% din valoarea productiei petrochimice mondiale. Se disting doua mari regiuni de concentrare a petrochimiei: Zona Golfului Mexic - Midlcontinent (Texas, Louisiana, Oklahoma) care detin 70% din petrochimia SUA, cu uzine la: Texas, Baytom, Port Neches, Lake Charles, Beaumant, Corpus Christi, Houston, Port Arthur. Zona nord-estului industrial este aprovizionata prin: conducte din Midlcontinent si din Alberta (Canada), Philadelphia, Akron, Louisville, Joliet, Institute si Tuscola reprezentand principalele centre. Alte centre petrochimice mai tinere sunt amplasate in vest, in bazinul Columbiei, in sud-est (Camden) si in California (Torrance).

În spatiul fostului teritoriu sovietic petrochimia este relativ tanara, dezvoltandu-se dupa 1955. Principalele zone de concentrare a petrochimiei sunt: 

- Zona dintre Ural si Volga cu combinatele de la Volvograd, Gorki, Novoceboksarevsk, Togliatti, Voljskii, Kazan si Ufa; uzine de cauciuc sintetic sunt la Sterlitamak, Perm; uzine de fibre si fire sintetice, la Engels si de mase plastice la Novokuibisevsk;

- Zona Azerbaidjanului si a Caucazului Nordic, cu uzinele de cauciuc sintetic de la Sungeit, cele de mase plastice la Nevinomissk si Budiozdenovsk;

- Zona din sudul Siberiei de Vest: combinatele de la Barnaul, Tomsk, Tobolsk; uzina de mase plastice de la Tiumeni.

Centre petrochimice importante s-au dezvoltat in: partea europeana, de-a lungul conductelor petroliere (combinatele de la Polotk, Kirisi, Moziri, uzinele de fibre sintetice de la Moghiliov, Kalinin, Vladimir, Cerkasii) sau pe baza unor foste uzine de cauciuc sintetic din alcool (Iaroslavli, Tambov, Voronej, Efremov).

În Canada - petrochimia este concentrata in regiunea industriala de sud-est, aprovizionata cu petrol din Alberta, cu centrele mai insemnate la Sarnia si Varennes.

Japonia - stat industrial importator de petrol. Petrochimia situeaza acest stat pe locul II in lume. Principalele grupari petrochimice sunt: Nagoya (cu centrul Yokkaichi), Tokyo - Kawasaki si Tokuyama, in sud-vestul insulei Honshu. 

În Europa de Vest, petrochimia este tipic litorala: in Italia este dezvoltata la Ravenna, Porto Marghero, Porto Torres, Brindisi; in sudul Frantei cu Lavere, Berre, estuarul Senei (Port-Jerome), in Spania (Huelva); in Belgia (Antwerpen), in Olanda (Rotterdam si Terneuzen), in Anglia (Middlesbrough, Fawley) si in sud-vestul Suediei. Alte complexe petrochimice s-au format in interior, depinzand de magistralele de petrol brut: in bazinul Ruhr, in regiunea Renana (Frankfurt), Milano (Italia). În Germania si Marea Britanie unele uzine petrochimice sunt reprofilate, fiind initial bazate pe carbochimie, cum sunt uzinele Buna din Marl (bazinul Ruhr) sau cele de la Billingham pe Tees, in Anglia de nord-est.

Noile unitati petrochimice in tarile din Centrul Europei sunt amplasate Gdansk si Plock pe Vistula (Polonia), la Szazhalombata, langa capitala (Ungaria), la Bratislawa (Slovacia), la Schwedt si Bohlen (Germania), Burgas (Bulgaria), Panceovo (Iugoslavia) construit in colaborare cu Romania.

R.P. Chineza - petrochimia se dezvolta in orasele mari: Beijing, Shanghai, Quangzhou si Lanzhou.

În Brazilia s-au conturat nodurile petrochimice Sao Paolo si Rio Janeiro, in Argentina - centrul la Bahia Blanca si in Venezuela - Valencia si in Columbia - Barrancabermeja.

În Orientul Apropiat si Mijlociu - industria petrochimica s-a dezvoltat mult in ultimii ani: in Arabia Saudita (la Azzahran, Iran (Bandar e Shahpur, Abidjan si Bandar e Mashur), Irak (Kirkuk, Ah Zubayr), Libia (Qasr al Burayqah) si Algeria (Alger, Arzew, Skikda).

Aprovizionarea centrelor de prelucrare a produselor petrolifere se realizeaza, de regula, prin conducte. Un exemplu de conducte pentru produsele de piroliza (conducte care ating dimensiuni de sute de kilometri) il constituie conductele Terneuzen - Antwerpen - Frankfurt si Fawley - Bristol.

Industria produselor cloro-sodice

În aceasta subramura se includ produsele ce se obtin prin industrializarea sarii: soda caustica, soda calcinata, clorul, acidul clorhidric, o parte din pesticide, unele produse farmaceutice, ingrasaminte (clorura de amoniu). Produsele sodice sunt la randul lor folosite in industria sticlei, sapunului, hartiei, colorantilor, detergentilor, a substantelor antigel.

Doua treimi din productia de sare a globului se obtine din zacamintele de sare gema, formate in anumite perioade geologice prin depunerea sarii din Oceanul Planetar in vechi lagune, in conditii de climat arid si subsidenta lenta. Zacamintele sunt foarte mari, fiind evaluate la 1.000.000 mld. t (Romania are 320 masive de sare gema, SUA are 150, Germania 50). Sarea gema se extrage din saline (cele de la Wieliczka, din Polonia sunt foarte mari). Pentru industria chimica, sarea se extrage si sub forma de solutie. Rezervele de clorura de sodiu dizolvate in apa Oceanului Planetar sunt de 38.000.000 mld. t. Extragerea sarii marine se practica in bazinul Mediteranei, in Orientul Apropiat, R.P. Chineza (80% din productia de sarea statului), India, Japonia, Insulele din Pacific, America Latina. În spatiul fostei URSS - din lacurile sarate din Campia Precaspica (L.Baskumciak), Asia centrala (L.Aral) si sudul Siberiei, Campiei Occidentale, iar in R.P.Chineza, din lacurile sarate din Qaidam.

Unele puncte bogate in sare au fost in antichitate centre ale civilizatiilor: Hallstatt in Austria, Palmyra in Siria, Wroclaw in Polonia). În Evul Mediu se cunostea obtinerea sodei dintr-o planta, saracica (Salsola kali), de la al carei nume arab (sun und) provine termenul de sonda. Pretul ridicat al sarii din unele tari facea ca tabletele de sare sa fie folosite ca etalon de schimb.  Cele mai mari producatoare sunt: SUA (42.100 mii t metrice), R.P. Chineza (2.500 mii t metrice), Germania, Marea Britanie, Franta, India, Canada.

Statele cu cea mai dezvoltata industrie a produselor cloro-sodice: SUA (13,6 mil. t soda caustica, in 1991), Germania (5,275 mil. t), Japonia (3,88 mil. t in 1995), CSI (3,6 mil. t), Franta, Italia, Marea Britanie, Canada, Romania si India. Importante centre industriale ale produselor cloro-sodice, statii de desalinizare sunt: in Golful Mexic (Freeport si Plaquemine), in regiunea Marilor Lacuri in SUA, in Japonia, in nordul Insulei Kyushu, in Germania - Stade, Federatia Rusa - bazinul Kamei, in sudul Spaniei - Huelva. Productia globala de produse clorosodice a fost in anul 1995 de 36.510 mii t metrice in anul 1995. 

Industria acidului sulfuric

Acidul sulfuric este mult utilizat in industria ingrasamintelor chimice, a colorantilor, a metalelor neferoase, a rafinarii petrolului. Ca materii prime se folosesc: sulful si sulfurile metalice.

Sulful se extrage din zonele vulcanice active: in Japonia, Chile, Sicilia. Depozite de sulf sedimentar sunt la: Machow in Polonia, Mishraq in Irak, regiunea Ladakh in India, Qinghai si Yunnan in R.P.Chineza. Zacaminte de sulf asociate domurilor petroliere se intalnesc in Texas, Louisiana, Mexic, Asia Centrala ruseasca, in zacamintele de gaze naturale din provincia Alberta (Canada), La Lacq (Franta), Orenburg (CSI), in Germania, Kuweit si Iran.  Cea mai mare cantitate de sulf se obtine in SUA (3150 mii t metrice), in fosta Federatia Rusa (11.133 mii t metrice), Canada (4,6 mil. t), Polonia (2.427 mii t metrice), Mexic, Franta si Japonia. La nivel mondial productia de sulf nativ se ridica la peste 18 mil t metrice.

Productii mari de sulf din pirita se obtin in Japonia, Federatia Rusa, Kirghistan (Kazahstan si M.Ural), Spania (Huelva), Italia, China (provinciile Sichuan si Shanxi), Cipru si SUA. In Germania se fabrica acid sulfuric din gips. Cele mai mari producatoare de acid sulfuric sunt: SUA (10.300 mii t metrice in 1995) pe tarmul Golfului Mexic, Federatia Rusa (6.946 mii t metrice), in Kazahstanul de Est, China (18.110 mii t metrice), Japonia (6.888 mii t metrice), Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Spania, Canada, Polonia. La nivel global productia anuala se ridica al 87.694 mii t metrice.

Industria ingrasamintelor chimice are un loc important in cadrul industriei chimice. În anul 1993, principalii producatori au fost: SUA, 23,4 mil. t, Canada, 10,6 mil. t, Germania, 5 mil. t (100% substanta activa).

Îngrasamintele azotice

Aceste ingrasaminte au inceput sa fie utilizate in secolul XIX, initial, sub forma azotatilor naturali. Rezervele mondiale de azotati naturali sunt reduse si nu se gasesc decat in Chile (in nord) sub forma salpetrului (azotat de sodiu). Productia actuala de salpetru a ajuns la 0,8 mil. t anual, dar nu satisface consumul mondial.                             

Amplasarea uzinelor de produse azotice s-a facut mai ales in apropierea zacamintelor de gaze naturale: in regiunea litoralului Golfului Mexic (Donaldsonville - cea mai mare uzina din lume), cea de la Togliatti pe Volga, Salavat in Baskiria, Nevinomissk in Kuban, Toulouse in Aquitania-Franta. Alte uzine folosesc derivatele de la distilarea carbunilor din bazinele Donetkului (Kon-stantinovka), al Moscovei (Novomoskovsk), franco-belgian etc. Unele uzine sunt amplasate in apropierea rafinariilor de petrol: la Cientefuegos in Cuba, Kandla in Vestul Indiei, Homs in Siria, Crotone in Italia sau sunt amplasate pe traseul magistralelor de gaze: Pukawy in Polonia, Leninvaros in Ungaria, Shiraz in Iran etc. Capacitati noi au fost date in folosinta la: Bandar a Shapur (Iran), Kirkuk si Basra (Irak). Az Zahran (Arabia Saudita), Arzew (Algeria), Alexandria (Egipt), Umm Said (Qatar), Mina al Ahmadi (Kuweit), Tripoli, Qas al Burayqah si Banghazi (Libia) si Palembang (Indonezia).

Mari importatoare de ingrasaminte cu azot sunt: India, Indonezia, Turcia, Bangladesh, Pakistan, Mexic, Brazilia, Egipt si R.P. Chineza.

Industria ingrasamintelor fosfatice se bazeaza pe mai multe tipuri de fosfati naturali: guano, fosforitele si apatita. Guano - depunere lasata de pasarile care traiesc in unele insule (ca cele din fata litoralului statelor Chile si Peru). Fosforitele sunt depuneri de substante organice pe fundul Oceanului Planetar. Zona cea mai bogata in fosforita este cea care cuprinde nordul Africii si sud-vestul Asiei. Statul cu cele mai mari rezerve din aceasta zona este Arabia Saudita (135 mld. t).

Apatita, fluorofosfat de calciu de origine intrusiva, se exploateaza din regiunea M.Hibini (Pen.Kola) care asigura peste jumatate din productia de fosfati a CSI, cat si in R.P.Chineza (in sud-vest), R.S. Vietnam si R.P.D. Coreeana. În industria ingrasamintelor fosfatice se folosesc calcarele fosfatice. Productia mondiala de fosfati naturali a depasit in prezent 118 mil. t anual. Cei mai mari producatori sunt: SUA (44,7 mil. t), CSI (24 mil. t), Maroc, R.P.Chineza, Tunisia, Nauru, Togo si Africa de Sud. Pentru multe insule mici (Nauru, Cristmas), exploatarea fosfatilor este cea mai importanta sursa de venituri. Marocul este primul exportator mondial.             

Productia mondiala de fosfati naturali a fost de 119,24 mil. t metrice in 1995, principalii producatori fiind: SUA (43,5 mil t metrice), R.P. Chineza (21,0 mil. t metrice), pe baza propriilor resurse. În majoritatea celorlalte state se prelucreaza materie prima importata: in Franta, Maroc, Australia, Germania, Japonia si Spania. Pe primul loc in ceea ce priveste productia de ingrasaminte fosfatice se situeaza Statele Unite ale Americii cu o productie de 8,2 mil. tone metrice in 1995. Cel mai mare producator de superfosfati a fost in 1995 China (6,526 mil t metrice). Alti producatori importanti sunt Mexic, Spania, Tunisia si altele.

Ca materie prima se foloseste si zgura produsa de industria siderurgica din unele minereuri de fier bogate in fosfor (ex. uzinele Jdanov, ce utilizeaza minereul fosforos de la Kerci).

Industria ingrasamintelor potasice

Rezervele de saruri de potasiu sunt relativ mici (99 mld. t K₂O). În general, ele intovarasesc marile zacaminte de sare gema, aparand in comun cu sarurile de magneziu.

Regiunile in care se cunosc zacaminte de potasiu sunt: regiunea din vestul si nord-vestul Germaniei (marele zacamant de la Stassfurt cu productie de circa 5,3 mil. t), Ucraina, cu zacaminte in Subcarpatii Ucrainei (Kalus), din bazinul Kamei (Solikamsk) si in Bielorusia (Soligorsk - Starobin).

Alte regiuni cu zacaminte de potasiu sunt: sudul grabenului Renan, cu o productie de 1,6 mil. t anual; sud-vestul SUA (Carlsbad in New Mexico) si in Utah, Canada, cu exploatari in Saskatchewan (6,4 mil. t). Zacaminte mai mici sunt in depresiunea Ebrului din nord-estul Spaniei (0,5 mil. t), in Sicilia la San Cataldo (0,2 mil. t), in R.P. Chineza si Marea Britanie. În Israel si Iordania se valorifica potasiul din apa Marii Moarte (concentratia in saruri a apei este de 250-280%o. Dar si in vestul Australiei sarurile de potasiu se obtin prin evaporarea din apa lagunei (Mc.Leod), cat si din apele Marii Rosii (in Etiopia), Mediteranei (langa Napoli) si in Extremul Orient, pe litoralul Japoniei si al R.P. Chineze.                               

Industria ingrasamintelor potasice obtine anual 24 mil. t substanta activa. Primii producatori sunt: CSI (8,3 mil. t), Canada (5,7 mil. t), Germania (5 mil. t) si Franta 1,7 mil. t). Potasiul este utilizat pentru coloranti, tanati, explozivi, in industria sticlei, portelanului, sapunului si chibriturilor.

Industria celulozei si hartiei

Productia mondiala de hartie si carton este in prezet de peste 30 mil. m³ (34,681 mil. m³ in 1995). 

Principalii producatori de hartie sunt: SUA (6.352 mii m³, in 1995), Japonia (3.098 mii m³ in 1995), Canada (9.226 mii m³ in 1995), Federatia Rusa (1.458 mii m³), R.P. Chineza (768 mii m³ ), Germania (1.752 mii m³ in 1995), Suedia, Finlanda, Italia, Franta, Marea Britanie si Spania, Brazilia si Mexic. Canada detine cel mai mare excedent exportabil (6,4 mil. t anual), urmata de Finlanda, Suedia, Chile.

Repartitia industriei hartiei nu corespunde cu repartitia pe glob a padurilor de rasinoase. Multe state din Europa de Vest, Japonia, obtin o parte din hartie din celuloza importata. Pe primul loc in productia de hartie si carton pe cap de locuitor se afla Finlanda (1970 kg); urmeaza Suedia (1010 kg), Canada (605 kg), Norvegia (464 kg), SUA (293 kg.). O productie apreciabila de hartie a inregistrat Brazilia (4,806 mil. t), precum si Mexic. Grupari specifice industriei celulozei si hartiei se disting in nord-estul SUA (Chattanooga, Savanah) in Columbia Britanica (Vancouver), in nordul Japoniei (Kushiro).  

În producerea hartiei se folosesc tot mai mult deseurile textile (Kenya), hartia veche, stuful (Chiscani-Braila si regiunea lacului Balaton), tulpinile de abaca, bumbac, kenaf (Mexic). În tarile Magrebului, Spania, California, Podisul Preriilor si Argentina se cultiva, pentru hartie, gramineea esparto (alfa). Se mai folosesc paiele de cereale, papirus, tulpini de trestie, de bambus (India, Thailanda, Bangladesh).

Industria chimica in Romania

Alaturi de celelalte ramuri ale industriei grele, industria chimica are un rol important pentru economia tarii noastre, deoarece valorifica superior o mare varietate de materii prime, de resurse locale si chiar diverse deseuri.

Industria petrochimica, care foloseste ca materii prime produse petroliere, gaze naturale, gaze de sonda, obtinand o gama variata de produse cum sunt: cauciuc sintetic pentru anvelope, materiale plastice si rasini sintetice, fire si fibre sintetice in combinatele petrochimice de la Brazi, Borzesti, Pitesti, Navodari, precum si la Savinesti, Iasi, Vaslui, Campulung.

Produsele sodice si cloro-sodice (soda caustica, soda calcinata, clor, acid clorhidric) se obtin prin prelucrarea sarii, sub forma de solutie (saramuri transportate prin conducta (saliducte) asa cum sunt cele de la Ocnele Mari - Govora si Targu-Ocna, Borzesti.

Soda caustica se fabrica pe cale electrolitica la Ocna Mures, Turda, Tarnaveni, Govora, Giurgiu, fiind folosita in petrochimie, la fabricarea aluminei, a sticlei si a matasii artificiale, iar soda calcinata se obtine la Ocna Mures, Victoria, Govora si se intrebuinteaza la fabricarea sapunurilor, sticlei, celulozei si hartiei.

Acidul sulfuric este considerat ca indicator reprezentativ al dezvoltarii industriei chimice a unei tari, folosind ca materii prime in procesul de productie piritele complexe (calcopiritele) si alte minereuri neferoase, precum si apatita adusa din import. El se fabrica la: Baia Mare, Zlatna, Copsa Mica, Campina, Valea Calugareasca, Turnu Magurele, Navodari. Acidul sulfuric este folosit mai ales la fabricarea ingrasamintelor chimice fosfatice fabricate la Turnu Magurele, Navodari, Valea Calugareasca si ingrasaminte cu azot fabricate la Roznov, Targu Mures, Victoria, Slobozia, Bacau, Arad. Productie 1996: 422 mii t.

Industria de lacuri, vopsele si pigmenti anorganici fabrica produse cu o gama larga de intrebuintare in industria constructoare de masini, de mobila, textila, pielarie si industria poligrafica. Unitatile producatoare cele mai reprezentative sunt la Bucuresti (Policolor), Codlea, Oradea, Timisoara, unde se obtin lacuri si vopsele pe baza de ulei si vopsele emulsionate pe baza de rasini de polimerizare (Productia 1996: 44 mii tone).

Industria celulozei si hartiei. Începuturile acestei ramuri sunt vechi in tara noastra, folosindu-se ca materie prima lemnul de rasinoase, la care s-au adaugat pe parcurs alte materii prime ca stuful si paiele. Din celuloza se obtine hartie, carton, mucavale, fire si fibre artificiale - celofibra (Bucuresti si Lupeni). Mari combinate de fabricare a celulozei sunt la: Braila (Chiscani), Constanta, Calarasi, Drobeta Turnu-Severin, Dej, iar ca fabrici de hartie se mentioneaza cele de la Busteni, Bacau, Piatra Neamt, Zarnesti (unele dintre cele cu traditii vechi).

Industria de medicamente, produse farmaceutice si cosmetice este dezvoltata cu precadere la Bucuresti, Iasi, (antibiotice), Cluj-Napoca, unde sunt intreprinderi cu specific propriu de fabricatie, iar produsele cosmetice se obtin la Bucuresti, Cluj-Napoca si Brasov.

Alte produse chimice fabricate in aceasta ramura sunt: acidul azotic, negrul de fum, acetona, acid acetic, acid metilic, tananti vegetali si sintetici pentru industria pielariei, precum si substante anticorozive.