Muntii Romaniei

O, voi, povirnisuri scaldate in raze

Cu sate pe poale, cu neaua pe piscuri,

Chemati sa ma-ntimpine-n dragul lor cintec

Izvoarele toate, padurile toate

Va vine prietenul muntilor !

G. VALSAN[1]

O cununa de munti, ca ziduri de cetate, inconjura inima Romaniei. Nu sint prea inalti; piscurile lor nu se ridica pina-n zona frigului perpetuu, ca sa-i acopere cu scufii de gheata, neprietenoasa. Mai tineri ca virsta, infatisarea lor e zvelta, variata, vioaie. Nu formeaza nici val continuu, ipentru ca sa desparta frate de frate. Vaile patrund adinc spre creasta lor, asa incit oamenii gasesc loc bun de adapost si paza totodata pe drumul taiat de ape; strabat lesne prin trecatorile numeroase dintr-o parte in alta.

Padurile se urca pina spre inaltimile mai mari; bogatele pasuni smaltuite, grase, covor verde impestritat cu flori oachese, ii fac sa fie populati peste vara; devin izvor de viata pentru oameni. In jurul lor, in cuprinsul lor, in depresiunile ce-i caracterizeaza, isi duc traiul din mosi-stramoisi. romani curati la suflet, care inving prin energie si rabdare greutatile vietii. Unii au pastrat aproape neatins arhaismul stramosesc. Altii, cu indirjita vointa, s-au revarsat departe de clima muntilor, inviorind vlaga nationala.

La poalele lor, in tainuitele infundaturi de vai, cu liniste dumnezeiasca, stau locasurile de ruga, dar si aparare, pastrarea credintei dar si vatra de unde stau raspindit scinteile culturii nationale. Muntii insarcina pentru noi cuibul in care s-a zamislit poporul roman; din el s-a raspindit vinjosenia mintii si a trupului nascuta prin asprimea traiului; in ei a inceput sa se arate zorile clocotisului de patimi manifestat prin cintec si muzica..) Drumurile prin muntii nostri nu au acelasi inteles ca pe aiurea, nu sint numai evocatoare de variate si neintrecute frumuseti naturale. Ele nu desteapta numai multumirea trecatoare a suisului. Strabatind muntii, rasfoiesti pagini din viltoarea neamului; cunosti sufletul si energia poporului. Te recreezi dar si inveti. Nu ramin forme rigide; n-au glas numai (pentru apoteozarea farmecului, a maretiei si a armoniei din Natura. Nu e drum care sa nu te puie in contact cu probleme ce stau la bazia fiintei noastre. Nu e pisc mai rasarit de unde privirea sa nu se roteasca peste zarea intinsa, de unde rasar amintirile zbuciumului neamului nostru si prin ele speranta biruintei din viitor, cum am biruit si in trecut. Potecile care ne duc prin Carpati nu ne urca numai spre seninul cerului curat, spre ingenunchiarea in fata ademenirilor naturii. Prin locul, unde sint asezati, adauga acestei ideale preocupari de satisfacerea frumosului si gindul la noi, la soarta noastra ca popor, asezat in zelistea vinturilor.

Muntii sint ai nostri, toti, in lungul si latul lor, oricare ar fi granitele trecatoare trase peste ei.[2] In tot cuprinsul lor nu se aude decit vorba si cintec romanesc. Faptura lor, sufletul lor oglindesc viata sufleteasca a neamului in mijlocul carora se inalta, drept zid de sustinere al intregului pamint romanesc. Stinlcile nu par mute in frumusetea lor salbatica; suerul catenelor cinta doina, aleanul sufletului romanesc; sopotul izvorului racoritor ii tine isonul. De la improvizatul adapost al ciobanilor de la sterpe, adesea un colt proeminent de piatra, la stina temporara ce se poate muta din loc in loc; de la nedeiele vesele ce se mai tin pe unele plaiuri cu rascolitoarele sunete de bucium ce chemau odinioara spre vitejia apararii, la ruinele zidurilor dace, din pietre abia cioplite si carate cu grea casna; de la schitul de curind zidit de pe Magura Calului, pina la maretele manastiri bucovinene; de la salasurile de iarna linga finetele bogate pina La casele cu acoperis de paie, cuibarite la fata muntelui inalt, tot, tot ce se vede, ce se intilneste in cale, munte si riu, arbore si coliba, formeaza o armonioasa imbinare de zbor inalt si greutati invinse, de indepartat si apropiat care desteapta in inima adinca dragoste de tara si neam.

Turismul la noi nu trebuie sa ajunga un sport, intrecere numai pentru invingerea greutatilor la urcus. El are un rost educativ in stare sa topeasca indiferenta, miai periculoasa decit oricare dusman, pentru ce e al tau. Escursiunile prin muntii nostri devin astfel lectii practice de adanca dragoste pentru tot ce e romanesc; locuri si oameni, mediu si infruntarea nevoilor, suferinti si biruinti.