Cuvint inainte

Muntii Sureanu au inaltimi medii si mici (2 130 m in Vf. lui Patru) si ocupa o suprafata relativ intinsa (1 585 km²) Ei sint lipsiti de creste zvelte si de custuri glaciare, insa au suprafete de eroziune extinse.

Efortul de a le strabate potecile este compensat de satisfactia descoperirii unui inestimabil tezaur natural, arheologic, etnografic si folcloric. In cuprinsul lor se gasesc culmi prelungi, greoaie, cu plaiuri, vai adinci cu riuri repezi, bazinete si lunci odihnitoare, pesteri si pereti verticali de calcar, pasuni alpine cu numeroase turme de oi, poieni cu flori viu colorate in mijlocul codrilor de fag si brad, precum si cele mai importante vestigii dacice din timpul lui Burebista si Decebal. Pentru conservarea acestui tezaur, Comitetul Executiv al Consiliului Popular Judetean Hunedoara, prin Decizia nr. 452/1979, a hotarit constituirea in acesti munti a unui parc national (Parcul Natural Gradiste-Ciclovina), cu posibilitati multiple de practicare a turismului.

Muntii Sureanu sint strabatuti de o retea densa de poteci (marcate si nemarcate) si drumuri forestiere, fapt ce permite alegerea unor variante convenabile de drumetie. Calea ferata si soselele asfaltate din jurul lor ii fac accesibili din toate partile, incit turistul - iubitor de natura, istorie, folclor, etnografie - urmeaza numai sa-si aleaga traseul si sa porneasca la drum,..

Prezentare geografica

ASEZAREA Sl LIMITELE

Muntii Sureanu fac parte din marea unitate a Carpatilor Meridionali, si anume din grupa situata intre Olt si Jiu-Strei (grupa Paring sau a Carpatilor Meridionali Centrali, dupa cum a fost denumita de geologul Ghica St. Budesti). Ei se invecineaza cu Muntii Cindrel in est, culoarul depresionar al Streiului inferior in vest, valea larga a Muresului la nord, depresiunile Hateg, Petrosani si Muntii Caprei (o prelungire a Masivului Paring) la sud (fig. 1). Latitudinal se desfasoara intre 45⁰53'15' si 45⁰26'30' (N), iar longitudinal intre 22⁰59'03' si 23⁰39'10' (E).

Fig. 01

In totalitate au aproximativ, forma unui triunghi cu baza mare orientata NE-SV si virful in saua Poiana Muierii, aflata in SE. In nord, limita porneste din valea Sebesului, din dreptul satului Capilna si trece pe la localitatile Loman, Strungari, Cugir, Romosel, Sibisel, Costesti, Bosorod, Gintaga, Balomir, Ciopeia. Peste tot, ea se inscrie in relief printr-o denivelare marcanta (200 m) si printr-o diferenta neta sub aspect petrografic si structural. In munti exista sisturile cristaline ale Pinzei Getice, iar la exterior, sedimentarul neogen pe care se grefeaza dealuri cu inaltimi sub 600 m.

Intre vaile Sebes si Gradistea, culmile lobate ale dealurilor coboara cu pante domoale spre nord, pina la contactul cu terasele Muresului. Intre vaile Gradistea si Strei se dezvolta o spinare deluroasa (Ocolisul Mic - Jeledint), puternic fragmentata transversal, iar de la Vilcelele Bune la Ciopeia, culmile montane se termina aproape brusc la albia Streiului, in lungul unui glacis piemontan ingust, rezultat din ingemanarea unor conuri de dejectie.

Limita de sud porneste de la Ciopeia, unde Streiul si-a taiat un defileu mic in sisturi cristaline si urmareste pina in comuna Baru, indeaproape, malul drept al acestuia (exceptii: la Fizesti si la Ohaba Ponor). Si aici muntele se termina prin versanti abrupti ce domina Depresiunea Hateg. In continuare, limita fata de Muntii Retezat (culmea Tulisa) este formata de valea Crivadiei, pasul si valea Banitei, pe la Pestera Bolii, pina la confluenta cu piriul Rosia. Apoi limita urmareste contactul dintre Depresiunea Petrosani (sectorul estic) si munte, trecind pe la nord de orasul Petrila, satul Rascoala. De aici, Jiul de Est (pina la cabana Voievodu) si valea Steriminosu ii separa de Muntii Paring. Dincolo de cumpana de ape de la Poiana Muierii, obirsia vaii Salanele reprezinta limita fata de Muntii Lotrului.

Limita estica este formata de valea Salanele, pina la confluenta cu Frumoasa, acum acoperita de apele lacului de acumulare de la Oasa si de valea Sebesului pina in satul Capilna. Aceasta din urma ii desparte de Muntii Cindrel. In literatura geografica, aceste unitati montane - Sureanu si Cindrel - formeaza o subgrupa cunoscuta sub numele de Muntii Sebesului.

GEOLOGIA

Muntii Sureanu sint constituiti, preponderent, din sisturi cristaline mezometamorfice si epimetamorfice. Catre marginile muntilor se adauga citeva petice de roci sedimentare. Seria mezometamorfica are cea mai mare extindere si este reprezentata prin diferite varietati de gnaise, paragnaise, amfibolite, micasisturi (cu granati, disten si staurolit) etc. Atit materialul premetamorfic, cit si metamorfozarea sa sint foarte vechi, virsta lor fiind atribuita de geologi anteproterozoicului superior (circa 2 600 mil. ani).

Seria rocilor epimetamorfice se intilneste pe o zona restrinsa numai in partea nordica a masivului. Ea este alcatuita dintr-o suita de roci sedimentare din proterozoicul superior-carboniferul inferior), care au fost transformate in roci cristaline (epimetamorfice), in timpul orogenezei hercinice (paleozoic).

Rocile cristaline au faciesuri variate datorita, pe de o parte, existentei unei succesiuni de depozite sedimentare, pe de alta, metamorfozarii lor in conditii diferite ale metamorfismului regional. Ele sint strabatute de corpuri de roci bazice si ultrabazice cu forma rotunda sau lenticulara. Rocile sedimentare care s-au depus ulterior pe formatiunile cristaline se intilnesc in partea nordica si cea sudica a acestor munti. Astfel, la nord, intre vaile Sebes si Pianu, ele sint alcatuite din gresii cu intercalatii de conglomerate, nisipuri si marne si au virsta cretaciea (Senonian). La sud si sud-vest formatiunile sedimentare sint alcatuite din conglomerate si gresii permiene (la Ciclovina), urmate de o succesiune de gresii, conglomerate cu intercalatii argiloase, calcare spatice, calcare noduloase de virsta jurasica, calcare masive recifale barremian-aptiene, bauxite (a caror prezenta indica o faza continentala), conglomerate, gresii, argile nisipoase, marne cenomanian-senoniene.

Geneza Muntilor Sureanu este in strinsa conexiune cu geneza intregului lant al Carpatilor Meridionali in care se integreaza. Formatiunile care-l alcatuiesc au fost afectate de mai multe miscari tectonice, care au generat procese de metamorfozare, scufundari si ridicari alternative, fracturi. Formarea edificiului montan este insa efectul orogenezei alpine. In faza austrica (cretacic mediu) este pusa in miscare Pinza Getica, iar in faza laramica (cretacic superior) are loc cutarea depozitelor sedimentare si desavirsirea regiunii ca unitate de relief. In paleogen s-a produs o ridicare generala a zonei cristaline, iar in miocen s-au produs scufundari laterale, care au generat depresiunile intramontane Petrosani si Hateg. Acestea au functionat initial ca golfuri ale marii ce ocupa Depresiunea Transilvaniei. Ulterior, intregul edificiu montan a suferit ridicari, sacadat. In acelasi timp, eroziunea exercitata asupra sa a dus la ferastruirea muntelui si la crearea aspectelor peisagistice atit de complexe si de inedite pe care le putem surprinde numai strabatindu-i. Dar, nu oricum, ci pas cu pas

RELIEFUL

Muntii Sureanu sint constituiti dintr-o culme principala, pe care se gasesc cele mai inalte virfuri, si din care se desprind, radiar, culmi secundare, mai largi spre nord si vest si mai scurte catre sud.

Culmea principala, care descrie o concavitate spre SSE, are o lungime de 49 km. Ea se leaga, in est - prin pasul Tartarau (1665 m) - cu Muntii Lotrului (culmea Steflesti), iar la sud - prin pasul Banita (759 m) - cu Masivul Retezat. In lungul ei trece si cumpana de ape dintre bazinele hidrografice ale Muresului (nord) si Jiului (sud). Infatisarea sa, in profil longitudinal, e dominata de mai multe virfuri (Salanele, 1709 m; Virful lui Patru, 2130 m; Ausel, 2010 m; Sureanu, 2059 m; Pirva, 1901 m; Comarnicel, 1894 m; Stevia, 1763 m; Jigoru, 1497 m), precum si de seile Gura Potecului (1600 m), Sureanu (1 760 m), Prislop (1 260 m) etc.

Partea mediana, mai inalta, a culmii principale este orientata est-vest si constitute principalul nod orografic al acestor munti. Alte noduri orografice sint formate din muntii (virfurile): Paltinei, Sinca, Lupsa, Brusturelu, Lautu etc. Atit pe culmea principala, cit si pe culrnile secundare se recunosc fragmente din vechile suprafete de eroziune care apar, uneori, ca adevarate poduri suspendate deasupra vailor adinci. Ele apartin diferitelor etape ale evolutiei masivului. In ansamblu, corespund celor trei suprafete pe care geograful francez Emm. de Martonne le-a identificat in Carpatii Meridionali. Cu toate ca miscarile tectonice le-au deformat, iar eroziunea le-a fragmentat, prezenta si extinderea lor pot fi urmarite usor de la centru spre marginea muntelui.

Suprafata Ausel, care se pastreaza insular la altitudini de 1 900-2100 m, corespunde suprafetei Borascu (modelata in paleogen) si a avut infatisarea unei pediplene. Apare sub forma unor poduri pe culmile Ausel-Vf. lui Patru-Sureanu-Cirpa si ca virfuri mamelonare in Clabucet, Gropsoara, Pirva.

A doua suprafata, Paltinei (Riu Ses), s-a format in miocen. Ea se desfasoara intre 1400 si 1 700 m pe culmile prelungi si rasfirate orientate spre nord si vest, dar si pe cele scurte orientate spre sud si est. Se dezvolta in jurul suprafetei Ausel, fie sub forma unei trepte (rezultata prin abraziune), fie ca umeri in lungul vailor care patrund in arealul acesteia. Eroziunea si miscarile tectonice i-au schimbat mult aspectul initial. In timpul formarii acestei suprafete, in bazinele de exterior s-au format depozitele sedimentare care alcatuiesc dealurile de la bordura muntilor.

Cea de-a treia suprafata, Luncani (Gornovita), formata in pontian, se gaseste la altitudini de 800-1.100 m. Ea se dezvolta ca treapta pe toata latura externa a muntilor, dar patrunde pe marile vai sub forma de umeri, iar la obirsia acestora ii apartin unele bazinete suspendate.

Vaile riurilor, adinc sculptate in sisturile cristaline, au adesea caracterul unor defilee si chiar al unor chei insotite de stinci golase, la fel de spectaculoase ca si cheile sapate in calcarele din sud-vestul muntilor. Din profilele longitudinale ale vailor rezulta ca zonele de obirsie au pante mari, de peste 1,2%, dar scad treptat, incit la limita muntelui valoarea lor este mai mica de 0,5%. Succesiunea de pante din lungul riurilor in zona cristalina indica etape de adincire a retelei hidrografice ce se incadreaza in ansamblul evolutiei acestor munti. Ele corespund nivelurilor si suprafetelor de eroziune de pe culmi. Astfel, rupturile din talvegul vailor principale aflate in cursul superior corespund suprafetelor de eroziune Paltinei si Luncani, iar rupturile din cursul mijlociu se racordeaza cu terasele si suprafetele piemontane aflate la exteriorul muntilor.

In sectoarele de vale mai largi, cu deosebire spre marginea muntilor, dar si in bazinetele din interiorul lor, apar terase care apartin unor faze mai recente de modelare (cuaternar). Orientarea culmilor se gaseste de cele mai multe ori in discordanta unghiulara cu directia marilor linii tectonice, ceea ce dovedeste ca actiunea agentilor externi n-a fost dirijata de structura decit in mica masura. Acest fapt nu exclude unele adaptari, mai mult sau mai putin evidente. Astfel, culmile Jigoru, Meleia si Batrina (aici apare o cresta bine reliefata) corespund unei bolte anticlinale, iar zona de obirsie a Pietrosului pare a fi modelata pe un sinclinal.

Vaile actuale urmeaza partial traseul unor ondulari secundare. Sectoarele transversale ale lor, mult mai inguste, au rezultat prin antecedenta. Spre marginea muntilor, riurile s-au adincit mai intii in depozitele sedimentare si apoi in rocile metamorfice, avind caracter epigenetic. Adincinea epigenetica este relativ usor de descifrat. Prin modificarea bazei de eroziune, riurile si-au lungit traseul pe materialele - transportate si depuse anterior, care, atunci, constituiau un vast piemont de bordura (transformat ulterior in culmi deluroase).. Prin eroziune verticala, in urma coboririlor repetate ale nivelului de baza, ele au trecut din formatiunile sedimentare in rocile cristaline in care s-au adincit continuu. Cuvertura de sedimente a fost indepartata, cu timpul, de pe culmile mai inalte; se pastreaza azi numai la periferia muntilor, modelata sub forma unor culmi tesite piemontane, mai ales spre culoarul Muresului.

In Muntii Sureanu, numeroase forme de relief au fost conditionate de tipul de roca. Astfel exista abrupturi petrografice, martori de eroziune, chei (in gnaise si calcare) a caror monumentalitate este un omagiu adus ,,frumosului natural'. Crestele si suprafetele structural sint prezente in special pe depozitele sedimentare de la periferia muntilor.

Prezenta calcarelor in partea sud-vestica a masivului a determinat aparitia formelor carstice de suprafata si adincime, deosebit de spectaculoase, dar putin cunoscute iubitorilor de drumetie. Ele sint grupate in patru nuclee cu extensiuni diferite. Primul se afla linga Gradistea de Munte, in dealul Virtoapele; al doilea, intre localitatile Ciclovina si Baru; al treilea, in zona Crivadia-Banita-Pestera Bolii; iar ultimul, in nord-estul Depresiunii Petrosani, in culmea Piatra Lesului. Calcarele situate de o parte si de alta a riului Petros (Ciclovina-Baru si Crivadia-Banita), datorita extensiunii si grosimii mari, sint mai bogate in forme carstice.

Captarea in subteran a unor cursuri de apa cu obirsia in zona cristalina a determinat formarea in masa de calcare a pesterilor, iar la suprafata, a vailor oarbe, cum sint cele de la Calianu, Ponorici, Fundatura Ponorului (Ohabei), Poiana, Fundatura Hobenilor. Acestea sint limitate spre aval de trepte antitetice. Alte riuri sint captate numai partial, astfel ca la debite medii sau mari ele reusesc sa curga prin albia calcaroasa, pe care o adincesc (spre exemplu: Obirsia, Luncile Hobenilor, Rosia). In urma unor baticaptari repetate si totale, unele cursuri de apa si-au parasit vaile, care au ramas seci si neverosimil de largi. Ele sint suspendate cu 300-440 m fata de talvegul riului Petros (exemple: Lola, Tecuri). In prezent, apele lor curg in subteran, unde au sculptat galerii spectaculoase. Aparitia la suprafata se produce sub forma unori izvoare puternice.

Pe suprafetele impadurite sau inierbate, din stratul de sol, de sub litiera sau din roca nuda apar adesea mici creste sau cocoase de calear, dispuse uneori paralel. Sint asa-numitele lapiezuri. Ele s-au format prin procesul de dizolvare exercitat asupra calcarului de catre apele meteorice in lungul diaclazelor. Cele mai importante forme carstice de suprafata sint insa dolinele, cunoscute sub numele de tecane la est si de catine la vest de valea Petrosului. Ele au forma unon pilnii cu diametre sub 200 m, adincimi intre 3 si 25 m. Se intilnesc indeosebi pe suprafetele orizontale sau slab inclinate. Uneori se dispun in lant, formind vai dolinare (Caprioara-Preluci, Piatra Tinului-Blidanu, Albii etc.), alteori areolar (Comarnice), generind depresiuni de tipul uvalelor (sud de dealul Arsului).

Formele carstice de adincime (pesteri, avene) sint de asemenea numeroase (tabelul 1). Majoritatea au fost cercetate de membrii Clubului de speologie ,,Emil Racovita', care au reusit explorari de mare dificultate. Spectaculozitatea si atractia acestor goluri subterane rezida din bogatia si diversitatea formatiunilor stalagmitice (pestera Palariei, care aproape ca rivalizeaza cu pestera Tecuri - declarata monument al naturii), din lungimea si modul de formare (Ponorici-Ciclovina cu Apa, Sura Mare, Pestera din valea Clenjii), din dificultatile de explorare (avenele Bitan, Fundatura Hobenilor, Dosul Lacsorului - unul dintre cele mai adinci din tara), din urmele de locuire ale omului primitiv (Ciclovina Uscata, Pestera Cocosului, Bordu Mare).

In Muntii Sureanu, la inaltimi de peste 1 650 m exista si forme de relief glaciar. Ele au o extensiune redusa si sint reprezentate prin circuri glaciare simple de tip pirenaic, sculptate la obirsia vailor fluviatile preglaciare, incrustate in suprafata superioara de eroziune (Ausel). Cele mai conturate circuri glaciare sint orientate spre est (Patru, Sureanu), NNE (Cirpa, Pirva) si NV (Gropsoara). Aici se acumulau cantitati mari de zapada. Circurile cu orientare sudica (Ausel) si sud-vestica (Dobraia) sint mai - putin conturate (datorita faptului ca la formarea lor nu a actionat o masa de gheata compacta, ci mai mult o gheata firnica sau numai zapada tasata (Dobraia), care nu a reusit decit sa dea nastere unor circuri glacio-nivale. De asemenea, ulterior eroziunea fluviatila a distrus pragurile mici de la baza acestora.

Tabelul 1

Pesteri si avene din Muntii Sureanu

In cadrul circurilor cu expunere nordica si estica se recunosc praguri, spinari de berbec si morene. Depozitele morenice, destul de numeroase si vizibile, sint acoperite uneori de jnepeni. Ele se succed din aval in amonte, ceea ce dovedeste o retragere in etape a ghetarilor pina la disparitia lor. Pragurile si spinarile de berbec sint mai putin evidente.

Absenta circurilor cu expunere vestica si formele mai tipice ale celor cu expunere nordica si -estica demonstreaza ca, alaturi de masivitatea si configuratia reliefului, vintul a jucat un rol important. Batind predominant din sectorul vestic, el spulbera zapada de pe versantii expusi si de pe suprafetele de eroziune si o depunea in cantitati mari pe versantii opusi.

CLIMA

Cele mai importante caracteristici climatice ale Muntilor Sureanu sint date de regimul temperaturii aerului, regimul precipitatiilor si al vintului, a caror evolutie in timp si spatiu sint determinate de factorii genetici (suprafata activa, radiatia solara si circulatia generala a atmosferei), in interdependenta cu particularitatile locale de relief si expunere.

Temperatura aerului este strins legata de altitudine si de circulatia maselor de aer. Local interval o serie de factori, printre care expunertea versantilor si caracterul vegetatiei pot fi socotiti mai importanti. Diferentele termice medii intre marginea masivului si virfurile cele mai inalte sint de aproape 10⁰C (fig. 2). Acest fapt determina un gradient termic anual de 0,5⁰C/100 m, apropiat de valoarea gradientului termic din troposfera.

La marginea nord-vestica a masivului, spre culoarul Muresului si valea inferioara a Streiului, datorita patrunderii maselor de aer cald din Cimpia Banato-Crisana, temperaturile medii anuale au valorile cele mai maru (intre 9 si 10⁰C). In sud, catre Depresiunea Petrosani, media anuala este mai mica datorita frecventelor inversiuni termice, cit si a ecranizarii radiatiei solare de catre ceata industriala. Pe versantii nordici temperaturile sint mai scazute decit pe cei sudici, datorita proceselor cinetice si radiative.

Fig. 2 - Variatia, in raport cu altitudinea, a temperaturilor medii anuale in Muntii Sureanu

In anotimpul de iarna, temporaturile medii variaza intre -2⁰C la marginea muntilor si -7⁰C la peste 2000 m altitudine, astfel ca diferentele termice sint mai reduse decit in cazul valorilor medii anuale. In Depresiunea Oasa, in vaile adinci, ca si in depresiunile laterale (Petrosani, Hateg), inversiunile de temperatura sint frecvcnte iarna, datorita acumularii aerului rece. Invaziile de aer maritim care se produc uneori iarna in vestul tarii patrund pe culoarul Muresului pina spre Alba Iulia, determinind cresteri usoare ale temperaturii pe rama nordica a acestor munti, pina la inaltimea de 1 000 m.

In anotimpul de primavara, temperaturile medii lunare sint mai ridicate cu 6-12⁰C, dar, la inaltimi de peste 1900 m, ele ramin inca negative. Vara, datorita intensificarii radiatiei solare, temperaturile medii sint mai ridicate, ajungind la 8⁰ la altitudini de 2000 m si la peste 19⁰C la poalele muntilor. Toamna, mediile termice sint mai coborite cu 5,5-9,5⁰C fata de cele din lunile de vara. Spre culoarul Muresului, la inceputul toamnei, temperaturile se mentin ridicate (10⁰C), datorita patrunderilor de aer mai cald din vest. Racirile puternice de pe culmi, insotite de deplasarea si stagnarea aerului rece in unele depresiuni, determina dezvoltarea inversiunilor termice, care devin frecvente o data cu venirea iernii (indeosebi in depresiunile Oasa si Petrosani).

Variabilitatea temperaturilor medii de la un an la altul are un caracter neperiodic; ea se realizeaza in ecartul a 2-4⁰C si se produce sub influenta circulatiei generale a atmosferei. Fata de media multianuala, abaterile mediilor anuale sint de obicei mai mici de 2⁰C. In cursul anului, cele mai mari abateri de la mediile lunare se inregistreaza iarna, si mai cu seama primavara, datorita circulatiei atmosferice mai intense. In lunile de vara, deosebirile termice au valori mai mici. Amplitudinile termice medii anuale, care exprima contrastul intre vara si iarna, descresc o data cu cresterea inaltimii. Ele depasesc 21⁰C la poalele muntilor, au circa 20⁰C la inaltimi de 800-900 m si scad sub 17⁰C la peste 2 000 m.

Pentru o imagine interpretative, in vederea alegerii unui echipament adecvat, in fig. 3 prezentam graficul din care rezulta datele calendaristice probabile in care temperaturile medii zilnice sint > 0, >5, >10, >15⁰C si durata acestor temperaturi in functie de altitudine. In privinta temperaturilor extreme absolute, mentionam ca minimele au atins valori intre -25 si -31⁰C, iar maximele au urcat pina la 29⁰C in centrul muntilor si au depasit 39⁰C la marginea dinspre culoarul Muresului.

Fig. 3 - Variatia datelor medii de aparitie (A) si disparitie (D) a temperaturilor zilnice de: O⁰, 5⁰, 10⁰, 15⁰: in raport de altitudine.

Numarul zilelor cu inghet, caracterizate prin existenta temperaturilor minime <0⁰C, se incadreaza intre 120 la limita nordica a Muntilor Sureanu si peste 220 zile pe culmile cele mai inalte aflate in partea central-sudica. Zilele de iarna exprimate prin temperaturi maxime <0⁰C insumeaza o perioada mai scurta decit zilele cu inghet. Spre valea Muresului, numarul lor este de aproximativ 30 zile pe an, pentru ca sa depaseasca 100 zile/an la inaltimi mai mari de 1 600 m. Zilele de vara, caracterizate prin temperaturi maxime >25⁰C, se ridica la peste 60 la periferia muntilor si scad treptat pina la zero pe virfurile cele mai inalte.

Nebulozitatea medie anuala se mentine in jurul valorii de 6,5 zecimi; iarna, valorile medii de nebulozitate sint mai ridicate (7 zecimi) decit baza (6 zecimi). Cerul senin se mentine 80-100 zile pe an, iar cerul noros circa 100 zile. Numarul de zile cu cer acoperit se ridica la 160-190, dar nu in toate zilele cu cer noros sau acoperit se intrunesc conditii favorabile caderii precipitatiilor.

Durata de stralucire a soarelui este in medie de 1 700-1 900 ore/an. Zilele cele mai insorite sint in lunile septembrie-octombrie. Dar chiar in lunile de iarna, cind cerul este adesea mai mohorit, in multe zile, stralucirea soarelui genereaza imagini inegalabile si posibilitatea bronzarii prin insumarea radiatiei solare cu reflexia putemica a zapezii.

Fig. 4 - Distributia altitudinala a precipitatiilor medii anuale in Muntii Sureanu.

Precipitatiile atmosferice reprezinta, alaturi de temperatura, o caracteristica importanta si utila in activitatea turistica. In Muntii Sureanu cantitatea medie multianuala de precipitatii variaza de la 550-600 mm in zonele marginale, la peste 1000 mm in zonele centrale cu altitudini mai mari de 1800 m (fig. 4). Distributia in timp are caracter discontinuu si neuniform. Producerea lor este legata de activitatea ciclonica si de invaziile de aer umed. Intensificarea activitatii fronturilor de aer la traversarea muntilor genereaza ploi cu caracter de averse in timpul verii si ninsori abundente in timpul iernii. Ploile generate de convectia termica sint, de asemenea, caracteristire mai ales pentru sezonul cald.

Repartitia anotimpuala a precipitatiilor este in strinsa dependenta de circulatia generala a atmosferei. Cantitatile maxime de precipitatii cazute in 24 ore se incadreaza intre 60 si 260 mm si sint mai mari in sezonul cald, datorita umezelii absolute ridicate a atmosferei si a intenselor procese convective. In sezonul rece, valorile lor scad datorita faptului ca umezeala absoluta a atmosferei este mai mica. In timpul ploilor de intensitate mare caracterizate ca ploi torentiale exceptionale s-au inregistrat cantitati de 10-30 mm/10 minute.

Fig. 5 - Schimbarea, in raport cu inaltimea, a datelor aproximative la care cade prima (a) si ultima (b) ninsoare si a formarii primului (c) si ultimului (d) strat de zapada.

Stratul de zapada are o mare importanta in desfasurarea turismului si a sporturilor de iarna. Primele ninsori, ca data medie, se produc spre sfirsitul lunii septembrie la altitudini de peste 1 800 m si sfirsitul lunii noiembrie la altitudini mai mici de 400 m. Stratul de zapada se instaleaza cu o intirziere de 10-20 zile (fig. 5). Ultimele ninsori au loc din a doua decada a lunii martie la altitudini sub 400 m, intirziind pina in a treia decada a lunii mai la inaltimi mai mari de 1 800 m. Ultimele zile cu strat de zapada preced cu aproximativ o decada datele medii ale ultimelor ninsori.

Intervalul posibil cu strat de zapada este de 80 zile la marginea muntilor si de peste 200 zile pe crestele mai inalte de 1 800 m. Fata de intervalul posibil cu strat de zapada (care este aproape egal cu eel de producere a ninsorilor), durata medie a acestuia este mai mica cu 50-75 zile, fiind cuprinsa intre 30 zile la periferia nordica a Muntilor Sureanu si 160 zile la altitudinea de 2 000 m.

Numarul mediu lunar al zilelor cu strat de zapada creste treptat, incepind din noiembrie pina in luna ianuarie, cind devine maxim, dupa care incepe sa scada. La poalele masivului, scaderea numarului de zile cu strat de zapada apare brusc in martie in timp ce pe culmile inalte (peste 1 800 m) acesta se mentine pina in aprilie.

Grosimea stratului de zapada creste treptat, dar in mod diferentiat in functie de altitudine. In zonele marginale ale muntilor, grosimile medii decadice ating valori maxime, de 8-10 cm, la sfirsitul lunii ianuarie si inceputul lunii februarie, in timp ce in zona centrala a Muntilor Sureanu ele inregistreaza peste 60 cm, dar cu o intirziere de aproximativ o luna. Fata de aceasta evolutie generala a grosimii stratului de zapada, repartitia pe culmile muntilor este neuniforma datorita spulberarii de pe suprafetele expuse si a acumularii in portiunile adapostite si pe vai. De exemplu, pe culmea Cirpa, grosimea maxima a stratului de zapada a fost de 27 cm, in februarie 1968, pe cind in circul glaciar cu acelasi nume, ea a depasit 4 m, Unele acumulari de zapada sint generate de avalanse, frecvente mai cu seama pe versantii cu expunere estica.

De multe ori, in timpul iernii au loc topiri partiale, intrerupte de inghet si acumulari noi de zapada.

Vinturile din Muntii Sureanu sint cele care se manifesta in lantul Carpatilor Meridionali, fiind determinate de caracteristicile si raporturile existente intre principalele sisteme barice europene (azoric, eurasiatic, mediteranean). Orientarea si desfasurarea culmilor creeaza insa diferentieri locale importante in privinta directiei si intensitatii lor. Pe culmile cele mai inalte, neadapostite, la peste 1800 m, vinturile predominante bat de la vest, fapt demonstrat de altfel si de orientarea precumpanitoare spre est a ramurilor exemplarelor izolate (pipernicite) de conifere (pin, molid) din jurul inaltimilor Cirpa, Sureanu (arbori-drapel).

Pe marginea nordica a muntilor, spre Mures, o frecventa mai mare o au vinturile din sectorul vestic (18%), canalizate pe acest culoar depresionar, iar in sud-est, spre Depresiunea Petrosani predomina cele din sud (12,6%) si nord (10%).

Vaile din interiorul muntilor schimba local directia generala a vinturilor, prin faptul ca ele canalizeaza curentii de aer.

Vitezele vintului, masurate la diferite stati meteorologice, indica valori medii de 6,5 m/s pe virfurile cele mai inalte, 1,9 m/s la Petrosani, 3,3 m/s la Alba lulia si 5 m/s la Deva.

Vitezele maxime depasesc 10 m/s. Ele au o frecventa mare (peste 100 zile/an) doar pe crestele inalte. In zonele depresionare, limitrofe, vitezele mai mari de 10 m/s se inregistreaza in mai putin de 20 zile/an. Fenomenele atmosferice deosebite intregesc tabloul caracteristicilor meteorologice din Muntii Sureanu. Cunoasterea lor previne turistul de "surprize' mai putin placute.

Ceata care este adesea o frina pentru drumetie, mai ales cind traseul este necunoscut, se produce de obicei in perioadele reci si umede ale anului. Un rol important in procesul de condensare a vaporilor de apa si de formare a cetii il joaca racirile adiabatice ale aerului ascendent, dar ceata se produce si in cazul racirilor radiative sau datorita evaporarii in urma ploilor, atit pe timp de ceata, cit si in situatiile cind norii invaluiesc culmile muntilor, deplasarile sint neindicate. Dorinta de a umbla, in propriu, ,,cu capul in nori' are adesea urmari tragice.

Chiciura apare pe timp cetos si cu vint, la tempennturi negative ale aerului, cu precadere in lunile ianuarie si februarie.

Bruma. formata din cristale fine de gheata, se produce in noptile senine de primavara sau toamna, cind racirea radiativa determina scaderea temperaturii la sol sub 0⁰C. Cele mai dese brume au loc in intervalul septembrie-noiembrie.

Viscolele sint frecvente iarna si se caracterizeaza prin caderi abundente de zapada insotite de vinturi puternice. In asemenea situatii, zapada se acumuleaza in zonele adapostite. Nu se recomanda deplasarile pe timp de viscol, nici chiar pe trasee cunoscute. A astepta un timp favorabil, ascultind mugetul vintului si privind prin geam la dansul fulgilor de nea, este mai intelept decit o ,,vitejie' ieftina cu urmari nedorite.

Orajele sint fenomene atmosferice complexe care se manifesta prin descarcari electrice insotite de fulgere si trasnete, intensificarea vintului, averse violente de ploaie si uneori caderi de grindina. Numarul mediu de zile cu oraje este de peste 30. Ele sint mai frecvente pe culmile inalte mai ales in perioada calda a anului. Durata lor este variabila. Poate depasi uneori 15 ore pe zi, mai ales in cazul advectiei maselor de aer instabile.

HIDROGRAFIA

Muntii Sureanu constituie un urias castel natural de ape subterane si de suprafata.

Apele subterane au fost identificate sub forma unor complexe acvifere pe tipuri de roci. Cel mai extins complex acvifor revine rocilor metamorfice care, datorita retelei de fisuri, planurilor de sistuozitate si alterarii, acumuleaza cantitati importante de ape (provenite din ploi si topirea zapezii). Ele apar la suprafata prin numeroase izvoare cu debite, in general, < 1 l/s. Izvoare cu debite importante (5-10 l/s) se gasesc in zonele cu roci putemic tectonizate si milonitizate.

In calcare, apele subterane se gasesc in retele de fisuri si goluri carstice. Ele sint alimentate atit prin infiltrarea precipitatiilor, cit si prin ponorirea unor piraie. In adinc rezulta cursuri de apa cu lungimi de sute si mii de metri. Izvoarele de tipul resurgentelor (Sipot, Sura Mare, Ciclovina, Izvorul Morii) si exurgentelor (Fintina Socilor, Izvorul din Strimtura, Izvorul de sub Piatra, Cuculeu etc.) apar in mod obisnuit la marginea zonei calcaroase, adesea la contactul cu rocile cristaline din baza.

Depozitele eluviale si deluviale de pe interfluvii, formate pe seama alterarii rocilor, contin strate si lentile de ape freatice care alimenteaza numeroase izvoare, precum si retele de fisuri din rocile subiacente. In vaile riurilor, apele subterane sint cantonate in aluviunile din lunca si de pe terase, precum si in conurile de dejectie.

Temperatura izvoarelor, chiar in timpul verii, este destul de coborita - in raport cu cea a aerului, avind valori de 9-12⁰C la altitudini de 600 m, 6-9⁰C la 1 200 m si 4-6⁰C la 2 000 m. Apele subterane pot fi bicarbonato-calcice sau bicarbonato-sodice, cu mineralizari scazute (<200 mg/l); pH-ul oscileaza intre 5,5 si 7 la izvoarele din sisturile cristaline si scoarta de alterare a acestora, si intre 6,5 si 8 la izvoarele din calcare.

Riurile. Cursurile de apa sint disputate de doua bazine hidrografice: Muresul si Jiul, a caror cumpana de ape urmareste fidel creasta principala a masivului. Tributarii mai importanti ai Muresului sint Sebesul, Pianul, Cugirul, Romosul, Gradistea si Streiul.

Sebesul (L=88 km, S=1280 km²), al carui curs superior (pina la lacul Oasa) se numeste Frumoasa, faciliteaza accesul in interiorul muntelui. Totodata, el este si un colector important al apelor din Muntii Sureanusi Cindrel. Principalii afluenti de pe stinga sint: Tartarau (L=7 km, S=19 km²), Salanele (L = 12 km, S=50 km²), Valea Mare (L=7 km, S=10 km²), Prigoana (L = 11 km, S=30 km²), Gilceag (L=6 km, S=14 km²), Miras (L = 7 km, S=18 km²), Grosesti (L = 8 km, S=12 km²), Martinia (L = 13 km, S=41 km²). Debitul sau mediu este de 3,2 m³/s la Oasa, 7,4 m³/s la Sugag si 8,9 m/s la Petresti.

Diferenta de nivel dintre obirsie si varsare creeaza un potential hidroenergetic amenajabil, cu o putere medie de peste 60 000 kW. De astfel, lucrarile hidroenergetice (baraje, conducte, hidrocentrale) de pe cursul Sebesului, care se finiseaza in prezent, vor aduce unele modificari in peisaj, precum si in regimul scurgerii apei si al vietii acvatice. Astfel au aparut lacurile Oasa si Tau Bistra. Acestea reprezinta un suport important al traficului turistic.

Pianul, cu o lungime de 31 km si o suprafata a bazinului hidrografic de 133 km², prin afluentul sau Recea, patrunde in munti pina la aproape 1 200 m altitudine in zona Carari, la limita dintre padure, pasuni si finete. Bazinul sau hidrografic are forma unei frunze de plop.

Cugirul (L = 54 km, S = 354 km²), cunoscut sub numele de Riul Mare in amonte de orasul Cugir, izvaraste de sub Vf. lui Patru. Principalii sai afluenti sint Bosorogul (L = 11 km, S=50 km²), Molivisul, Rachitii si Riul Mic (L=26 km, S = 84 km²). Inainte de confluenta cu Riul Mic, debitul sau este de circa 3 m³/s. In cursul superior, aproximativ pe locul unde a functionat un hait ("Intre Ape'), se construieste un baraj de retentie.

Romosul (L = 23 km, S = 72 km²), desi are dimensiuni modeste, constituie o cale de patrundere relativ usoara in interiorul muntilor, prin localitatile Romos si Romosel, cu frumoase traditii folclorice.

Orastie (L=47 km, S=399 km²) poarta, din amonte in aval, mai multe denumiri: Godeanu, Gradiste, Beriu, Orasului. In zona montana, pina la Costesti, dezvolta o vale arcuita, apoi se orienteaza spre nord. Afluentii sai mai importanti sint: Aniniesul si Sibiselul (la obirsie se numeste Alunul). Volumul de apa pe care-l transporta anual in Mures este de 63 mil. m³, dintre care 22 mil m³ revin Sibiselului.

Streiul (L=89 km, 5=1970 km^r) isi are obirsia sub culmea D. Negru-Mlacile-Sinca. Numai cursul sau superior (tinde poarta numele de Petros) strabate zona montana. La localitatea Baru paraseste muntii, ocolindu-i apoi pe la sud si vest. Afluentii lui mai importanti din cadrul Muntilor Sureanu sint: Sasu (L = 9 km, S=17 km²), Jigoreasa (L=6 km, S=14 km²), Crivadia (L = 13 km, S = 72 km²) care, inainte de confluenta, merge pe citiva kilometri la limita sudica a masivului, Ohaba (L=15 km, S=39 km²), al carui bazin hidrografic este dezvoltat partial pe calcare, prezentind un sector de curs subteran prin pestera Sura Mare, Varatec (L-7 km, S-27 km²), Luncani (L=25 km, S-142 km²), care strabate pestera Ponorici-Ciclovina cu Apa.

Din bazinul Jiului, care se desfasoara pe cca 17% din suprafata acestor munti, sint de amintit Jiul de Est, cu afluentii sai de pe dreapta: Sterminosu (L = 7 km, S=23 km²), Bilele (L = 8 km, S=13 km²), Rascoala (L=-9 km, S=17 km²), Taia (L=20 km, S=90 km²), Banita (L = 16 km. S=103 km²), al carei curs superior (valea Babii) este amenintat cu captarea de piriul Crivadia.

Alimentarea cu apa a riurilor se realizeaza din surse de suprafata (ploi, zapezi) si subterane (strate si lentile freatice si suprafreatice). La altitudini medii ale bazinelor hidrografice mai mari de 1 200 m, sursele de suprafata si cele subterane participa in proportii egale. La altitudini mai mici predomina alimentarea din surse de suprafata in proportie de cel putin 60%.

Modul de asociere in timp a surselor de alimentare determina o variabilitate a debitelor scurse prin albiile riurilor. Regimul acestora ilustreaza ape mici in timpul iernii, urmate primavara de ape mari (cu 1-3 unde de viitura), care se pot continua si vara pe seama ploilor. Urmeaza apoi o scadere a debitelor pina toamna, cind are loc iarasi o crestere pe seama ploilor din acest anotimp. Cantitatea de apa scursa anual prin intermediul riurilor formeaza un strat a carui grosime creste, de la mai putin de 200 mm in zona marginala a muntilor cu inaltimi sub 600 m, la peste 800 mm in zona centrala, cu inaltimi mai mari de 1 800 m. Debitele maxime au origine pluviala in 58% din cazuri si mixta (zapezi si ploi) in rest. Debitele maxime provenite din ploi se produc in intervalul cald (mai-noiembrie), pe cind cele mixte se produc in primele luni ale anului.

Un element caracteristic al scurgerii maxime sint viiturile. Cele mai mari sint generate de ploi si au inregistrat debite de virf de 65 m³/s pe riul Beriu, la Orastie, 60 m/s pe Cugir, la Cugir, 125 m³/s pe Sebes, la Petresti. Durata totala a viiturilor variaza intre 70 si 130 ore pentru lungimi ale riurilor de 20-80 km. Timpul de crestere a apelor din viitura este mai mic, de 15-30 ore.

Debitele minime din perioada vara-toamna se datoreaza precipitatiilor scazute si unei evapo-transpiratii importante. Apele mici din timpul iernii se explica prin forma solida a precipitatiilor (zapada) care se acumuleaza pe versanti si prin retinerea unor volume de apa sub forma de gheata pe riuri. In aceste conditii, riurile se alimenteaza in cea mai mare parte din rezervele de ape subterane.

Scurgerea de aluviuni in suspensie prezinta un regim asemanator debitelor lichide. Cele mai mari cantitati de aluviuni sint transportate primavara si vara, in timpul apelor mari si al viiturilor. Continutul mediu de aluviuni in apa riurilor (turbiditatea) este mai mic de 25 g/m³ in sectoarele situate la altitudini de peste 1000 m si creste la 100-150 g/m³ in sectoarele de la marginea unitatii montane. Cantitatea medie anuala de aluviuni transportate de riuri, raportata la unitatea de suprafata, indica o eroziune de 0,5 t/ha/an in zona inalta. Valoarea creste pina la 1 t/ha/an in zona mijlocie. La periferia muntelui, catre culoarul Muresului, ea scade din nou la 0,5 t/ha/an; in schimb, spre depresiunile Hateg si Petrosani creste pina la 2 t/ha/an.

Chimismul apei riurilor poarta amprenta caracteristicilor litologice ale masivului. Dupa continutul ionic, apele sint bicarbonato-calcice, cu mineralizari medii cuprinse intre 50 si 200 mg/1. Concentratia ionilor de hidrogen oscileaza intre 6 si 7,5, dar poate ajunge si la 8 unitati pH, daca mineralizarile sint mai ridicate. Apele sint bine oxigenate (datorita proceselor de aerare prin barbotare naturala), ceea ce constituie una din conditiile favorabile dezvoltarii pastravului. Duritatea scazuta a apelor (sub 4⁰G) le confera posibilitati largi de utilizare industriala. Substantele biogene se gasesc in cantitati optime dezvoltarii vietuitoarelor acvatice.

Fig. 06

Lacurile naturale au origine glaciara si nivala.

Iezerul Sureanu se gaseste pe treapta inferioara a circului din estul virfului Sureanu. Cuveta lui s-a format prin subsapare glaciara si baraj morenic. Intr-o denivelare dezvoltata in depozitele morenice, invadate de jnepeni, sint situate "lacurile mici' care au caracter sezonier. Pe treptele superioare ale circului Cirpa se afla doua lacuri: Iezerul si Iezerasul. Apa s-a acumulat in spatele unor potcoave nivale ale caror capete se sprijina pe versantii circului (fig. 6). Deoarece aportul de apa (precipitatii directe, scurgerea pe versanti, izvoare) este superior pierderilor prin evaporatie si prin infiltratii, aceste lacuri prezinta emisari permanenti.

In Muntii Sureanu au functional (pe Sebes, Riul Mare, Riul Mic, Ausel etc.) si citeva haituri, ultimele fiind abandonate in 1964. Ele erau rezervoare de apa care se descarcau, dupa necesitati, o data sau de doua ori pe zi, ori o data la 2-3 zile. Apa era folosita la transportul bustenilor in albii naturale sau pe jgheaburi. Vetrele unora dintre ele se recunosc si azi. Cu titlul de curiozitate documentara, prezentam caracteristicile citorva dintre cele care au functionat in bazinul riului Sebes (tab. 2).

Pe Riul Mic exista un mic lac de baraj pentru alimentare cu apa industriala si agrement. In prezent, pe riul Sebes se desfasoara mari lucrari de constructii hidrotehnice, concretizate prin baraje de retentie, aductiuni, centrale hidroelectrice. Lacurile create, pe linga rolul de asigurare a debitului necesar producerii energiei electrice, au si rol de atenuare a viiturilor determinate de ploi torentiale si de topirea zapezilor. De asemenea, ele constituie puncte de atractie turistica si de practicare a sporturilor nautice (tab. 3).

Tabelul 2

Haiturile din bazinul Sebesului

Tabelul 3

Lacurile antropice de pe valea Sebesului

SOLURILE

Solurile din Muntii Sureanu prezinta o serie de caracteristici legate de conditiile pedogenetice si de particularitatile reliefului. In ansamblu, ele au un caracter zonal, determinat de altitudine si, implicit, de conditiile bioclimatice.

In partea centrala a muntilor cu inaltimi ce depasesc 1700 m, deasupra limitei superioare a padurii (in Virful lui Patru, Ausel, Sureanu, Clabucet, Cirpa, Bratesu, Dobraca, Pirva), in conditiile unui climat rece si umed subalpin, pe materiale rezultate din dezagregarea rocilor acide silicioase (sisturi cristaline), sub vegetatie ierboasa, lemnoasa tiritoare (jnepeni) si uneori sub paduri de molid, se dezvolta soluri spodice (brune ferii-luviale si chiar podzoluri). Ele au un profil redus (grosimi sub 0,5 m), orizontul superior intelenit, si sint puternic acide, avind pH-ul cuprins intre 3,5 (la suprafata) si 4,7 (la adincime).

Zona forestiera, care se desfasoara pina la marginea muntilor, este domeniul de raspindire a solurilor cambice. Aici se gasesc solurile brune acide, mai mult sau mai putin podzolite. Solurile brune acide se dezvolta sub molidisuri si paduri de amestec, dar si sub tufisurile din etajul subalpin. Aceste soluri au la suprafata o litiera de citiva centimetri grosime, care, sub actiunea microorganismelor, sufera o descompunere lenta, dar incompleta. Solurile brune acide prezinta o podzolire humicoferiiluviala incipienta, cind se gasesc pe suprafete netede sau slab inclinate. Aceste soluri ajung pina la partea superioara a muntelui, in etajul subalpin, unde se asociaza cu solurile brune feriiluviale.

Solurile bruneeu-mezobazice se dezvolta mai ales in sud-vestul masivului, pe conglomerate, gresii in ciment calcaros, sub padurea de foioase si de amestec, intr-un climat umed. Sint soluri cu un continut mare de material scheletic din care so elibereaza cationi bazici ce mentin solul nepodzolit.

La marginea muntelui, pe piemonturile colinare din culoarul Muresului se dezvolta soluri argiloiluviale in diferite stadit de podzolire. Raspindirea lor este legata de prezenta padurilor de foioase. In general se dezvolta pe roci sarace in baze, cu continut ridicat de argila. La altitudini mai joase, cu temperaturi medii anualo de 9,5⁰C si precipitatii de 550 mm/an predomina soluriie mollice (cernoziomuri cambice si cernoziomuri argiloiluviale), dezvoltate pe suprafete orizontale sau putin inclinate, avind ca substrat argile, marne si depozite deluvio-proluviale.

In perimetrul Muntilor Sureanu se mai intilnesc soluri aluviale, hidromorfe, turboase, rendzine si soluri rosii (terra rossa). Solurile aluviale apar in luncile si bazinetele de pe vaile Sebesului, Cugirului, Gradistei, Luncanilor, Petrosului.

Solurile hidromorfe, reprezentate prin soluri clinohidromorfe (soluri negre de fineata umeda), apar insular pe valea Gradistei, Petrosului si Taiei. Rocile carbonatice din zona Ciclovina-Ohaba Ponor-Banita au favorizat formarea rendzinelor si solurilor rosii. Rendzinele s-au format pe calcare in conditii de umiditate ridicata, caracteristica solurilor de padure si au un areal redus (Dosul Virtoapelor-Gradistea, Piatra Lesului-Petrilu si Ciclovina). Pe ele exista pasuni, finete si foarte rar sint ocupate de padure. Terra rossa sint soluri relicte, formate intr-un climat mai cald. Se dezvolta pe calcare ce au un continut bogat in oxizi de fier slab hidratati; prin alterare au rezultat depozite reziduale rosii, de unde si culoarea caracteristica a solului. Ele se afla pe suprafetele calcaroase dinspre depresiunile Hateg-Banita, situate in domeniul fagului.

Solurile turboase oligotrofe apar local in Luncile Prigoanei, Mlacile, circurile glaciare Sureanu si Cirpa. Ele se dezvolta sub vegetatie de Sphagnum si alte specii adaptate la aciditate puternica. Aceste soluri, cu o mare capacitate de retinere a apelor meteorice, au un continut ridicat in substante organice, dar sint sarace in elemente minerale.

VEGETATIA   

Muntii Sureanu, prin caracteristirile climatice, morfologice (masivitatea si configuratia rcliefului, orientarea culmilor) si edafice, ofera conditii favorabile dezvoltarii unor grupari vegetale caracterizate printr-o mare varietate floristica. Astfel, se pot diferentia mai multe etaje de vegetatie care se succed pe verticala muntelui.

Etajul alpin, reprezentnt prin pajisti, apare insular doar pe virfurile ce depasesc 2 000 m. Defrisarea masiva a jnepenisurilor a permis coborirea in altitudine a limitei acestui etaj pina aproape la 1 900 m. Golurile montane caracterizate prin geruri prelungite, vinturi puternice si soluri acide sint populate de graminee, ciperacee si juncacee, alaturi de care apar numeroase plante cu flori care dau frumusete acestor locuri. Intre componentele vegetatiei pajistilor alpine amintim coarna (Carex curvula), parusca (Festuca supina), rupina (Juncus trifidus), carorn li se adauga clopoteii (Campanula alpina), ochiul painii (Primula minima), degetarutul (Soldanella pussila), piciorul cocosului alpin (Ranuncullus alpestris), unghia pasarii (Viola declinata), spinzul (Helleborus purpurascens), coacazul de munte (Brukenthalia spicullfolia) s.a. Grohotisurile de sub virfurile lui Patru si Sureanu sint populate cu militea (Silene acaulis), Minuartia sedoides etc.

Etajul subalpin este mult mai extins in suprafata decit cel alpin si mai bogat din punct de vedere floristic. Cuprinde toate virfurile si crestele situate intre 1 700 si 1950 m. Vegetatia lemnoasa este reprezentata in principal prin jneapan (Pinus mugo), care formeaza grupari compacte sub Virful Sureanu, pe Dosul lui Brat si Virful Negru. Pe versantii cu expunere nordica apare frecvent ienuparul (Juniperus communis ssp. nana). In circurile glaciare (Pirva, Sureanu si Cirpa) si glacionivale se observa tufe de smirdar (Rhododendron Kotsckyi), azalee pitica (Loisleuria procumbens) coacaz de munte (Brukenthalia spiculifolia), intre care apar specii de pajiste, ca: parusca (Festuca supina), rogoz (Agrostis rupestris), scrintitoare (Potentilla ternata) etc. La limita inferioara a acestui etaj si patrunzind mult in padurea de molid, apar grupari de afin (Vaccinium myrtillus) si merisor (Vaccinium vitis idaea).

Pajistile subalpine, dezvoltate pe locul fostelor tufarisuri de jneapan si ienupar, sint alcatuite din firuta (Poa media), iarba stincilor (Agrostis rupestris), ovascior (Avenastrum versicolor), tirsa (Deschampsia caespitosa), teposica (Nardus stricta), rugina (Juncus trifidus), clopotelul (Campanula alpina), cupele (Gentiana acaulis), brindusele de munte (Crocus montana) etc. Suprapasunarea acestor pajisti a contribuit la degradarea vegetatiei lor si, in primul rind, la dominarea nardetelor, care nu au valoare nutritiva mare.

Padurile sint formate din esente de rasinoase si foioase grupate in doua etaje. Altitudinal, acestea sint dispuse diferentiat, trecerea de la un etaj la altul facindu-se prin grupari vegetale comune lor.

Etajul padurilor de molid, cuprins intre 1 300 si 1 700 m, este mult mai bine dezvoltat pe versantii nordici ai masivului. Este alcatuit in principal din molidisuri pure (Picea abies). La obirsia riurilor apar ca un briu subtire, la limita superioara a padurii, bradul (Abies alba) si rareori exemplare de zimbru (Pinus cembra). In cadrul etajului, pe pantele insorite apare scorusul de munte (Sorbus aucuparia), socul (Sambucus racemosa) ori paltinul de munte (Acer pseudoplatanus). In raristile din padure ori pe parterul mai luminos al acestora pot fi intilnite macrisul iepurelui (Oxalis acetosella), degetarutul (Soldanella montana), perisorul (Moneses unitlora), horstii (Luzula silvatica), ferigile (Driopteris filix mas) etc.

Pajistile intilnite indeosebi pe coamele plate ale muntilor au caracter secundar, fiind dezvoltate pe locul padurilor de molid defrisate. Ele sint alcatuite in principal din paius rosu (Festuca rubra var. fallax), teposica (Nardus stricta) si tirsa (Deschampsia caespitosa). Pe alocuri, mai ales la altitudini mai mari de 1 600 m, pajistile sint inundate de ienupar (Juniperus communis ssp. Nana) Pe pajistile insorite vegeteaza unele leguminoase, ca: trifoiul alb (Trifolium repens), trifoiul rosu (T. pratense), rogoz (Carex leporina), rusulita (Hieracium aurantiacum), sunatoarea (Hypericum maculatum). Aici pot fi adunate adesea plapindele, dar frumoasele flori de unghia pasarii (Viola declinata), garofita de munte (Dianthus sp.) etc.

Etajul padurilor de foioase este alcatuit din paduri de fag in amestec cu molid, brad, paduri de fag si paduri de fag in amestec cu gorun ocupa suprafete apreciabile in partea de nord si de vest a masivului.

Padurile de amestec de fag cu rasinoase au extensiune mai mare in cursul superior al vailor Stroi si Cugir, la altitudini cuprinse intre 900 si 1400 m. Ele sint alcatuite din fag (Fagus silvatica), molid (Picca alba), brad (Abies alba), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), ulm de munte (Ulmus glabra), scorus de munte (Sorbus aucuparia).

Stratul ierbaceu este dominat de macrisul iepurelui (Oxalis acctoella), horsti (Luzula nemorosa), paiusul de padure (Festuca silvatica), ferigi (Driopteris Ulix mas, Athyrium filix ternina) s.a. Pe locul padurilor defrisate apar pajisti secundare cu paius rosu (Festuca rubra), paiusca (Agrostis tenuis), pieptanarita (CynoRurus cristatus), trifoi (Trifolium rcpens, T. medium), ghizdei (Lotus corniculatus).

Padurile de fag inconjoara ca un briu masivul pe laturile sale nordice si vestice, ocupind spatiile cuprinse intre 500 si 1050 m, iar pe vai urca pina la 1 500 m, indeosebi in bazinul Gradistei. Vegetatia lemnoasa a fagetelor este alcatuita in principal din fag (Fagus silvatica). Se mai intilnesc exemplare de paltin de munte (Acer pseudoplatanus), plop tremurator (Populus tremula), mesteacan (Betula pendula), scorus (Sorbus aucuparia) etc. La Gradistea de Munte, in Dosul Virtoapelor (pe Valea Rea) apare tisa (Taxus baccata). Acest arbore ocupa spatii mai mari, dar, pentru ca frunzele sale sint otravitoare pentru oi, ciobanii l-au taiat, fara restrictii - ca de altfel si in alte locuri din tara. In bazinul Sibisel se intilnesc pilcuri razlete de pin (Pinus silvestris) cu larice (Larix decidus). La limita superioara a fagetelor, pe grohotisuri, mesteacanul (Betula pendula) formeaza grupari frecvente. In mod obisnuit, la limita inferioara, fagul apare asociat cu gorunul (Quercua petraea).

Pe calcarele din Cheile Crivadiei, in jurul pesterii Bolii si la Piatra Lesului se dezvolta o bogata flora termofila si saxicola. In luminisurile fagetelor apar pilcuri de arbusti formate din soc rosu (Sambucus racemosa) si negru (S. nigra), caprifoi (Lonicera xylosteum) etc.

Vegetatia ierboasa din luminisurile padurii de fag este alcatuita din vinarita (Asperula odorata), coltisor (Bentaria glandulosa), tataneasa (Symphytuum cordatum), leurda (Allium ursinum), ferigi (Athyrium filix fernina, Dryopteris filix mas) etc. Primavara, parterul fagetelor este presarat cu flori mici colorate de maseaua ciutei (Erithronium denscanis), pastita (Anemone ranunculoides, A. nemorosa), viorea (Scilla bifolia). La limita superioara a padurii de fag, pe versantii nordici se intilnesc adesea afinul (Vaccinium myrtiUus), macrisul iepurelui (Oxalis acetosella), firuta de padure (Poa nemoralis) etc.

Pajistile secundare dezvoltate pe locul padurilor de fag defrisate sint alcatuite din paiusca (Agrostis tenuis), paius rosu (Festuca rubra), pieptanarita (Cynosurus cristatus), specii de trifoi (Trifolium pratense, T. dubium) etc. Suprapasunarea acestor pajisti a dus la degradarea lor prin invadarea cu teposica (Vardus stricta), ienupar (Juniperus comunis ssp. nana) sau feriga (Pteridium aquillinum).

Padurile de gorun (Quercus petraea ssp. petraea) apar insular in bazinete Strei, Cugir, Sebes, indeosebi pe versantii cu expunere vestica. Ele nu apar ca gorunete pure, ci in amestec cu fagul si carpenul (Carpinus betulus). Stratul arbustilor este mai bine dezvoltat, find alcatuit din singer (Cornus sanguinaea), corn (Cornus mas) etc. In nord-vestul rnasivului, spre culoarul Muresului apar, la altitudini de 400-500 m, exemplare de cor (Quercus cerris) si chiar girnita (Q. frainetto).

Dupa taierea padurii se instaleaza grupari vegetale alcatuite din Fragaria vesca, Rubus idaeus, Sambucus racemosa si Epilobium angustifolium. Pajistile secundare au aici o extensiune mult mai mare, fiind alcatuite din numeroase graminee, ca: iarba cimpului, meisor, timoftica, ovascior, carora li se adauga plante cu flori, ca: ciocul berzei, garofita, cimbrisorul, campanula s.a.

In lungul riurilor se dezvolta pilcuri de anin si specii ierboase, ca: Ranunculus platanifolius, Daucus carota (morcov salbatic), Geranium silvaticum, Myosotis palustris (nu ma uita), Adenostyles alli-ariae (ciucuras) si Veratrum alburn (stirigoaie). In vecinatatea izvoarelor, pe Virful lui Patru apar, de asemenea: Saxifraga stellaris, Epilobium mutans (pufulita), Minium punctatum (muschi) si Poa trivialis (sovar de munte). Apele curgatoare constituie mediul prielnic pentru speciile: mana de apa (Glyceria aquatica), sovar (Sparganium erectum), floare de lac (Ranunculus repens) si sinziene de apa (Galium palustre).

In bazinetele depresionare din lungul vailor, in circurile glaciare si chiar pe unele suprafete de eroziune, conditiile de umiditate au favorizat dezvoltarea mlastinilor oligotrofe, cum sint cele de la Prigoana, Mlacile, Steaua si din circurile glaciare Cirpa si Sureanu. In toate turbariile sint nelipsiti muschii, rogozurile si rugina. Caracteristice sint speciile: Sphagnum girgensohnii, S. robustum, Polytrichum strictum, Eriophorum vaginatum (bumbacarita) si Vaccinium oxycoccos (rachitele). Uneori, in cadrul mlastinilor turboase se dezvolta si arbusti, cum sint pilcurile de jnepeni si ienuperi din circul Sureanu, molizii si pinii piperniciti de pe valea Salanelor.

Pe calcarele de la Ohaba Ponor predomina specii calcifile (paius, rogoz). Tot aici se observa si un interesant fenomen biogeografic, exprimat prin aspectul girbovit si noduros al fagilor (contrastind cu vigoarea celor de pe cristalin), datorita alcalinitatii solului care le impiedica dezvoltarea normula.

FAUNA

Muntii Sureanu dispun inca de o fauna bogata, a carei raspindire este favorizata de prezenta padurilor. Totusi, interventiile antropice - prin exploatarea padurilor sau defrisari in scopul extinderii pajistilor si a suprafetelor cultivate, construirea soselelor forestiere etc. - au determinat, in parte, restringerea arealului unor specii.

In etajul alpin pot fi vazute nenumarate pasari, cum sint: ciocirlia urecheata (Eremophila alpestris), pasarea omatului (Plectrophenax nivalis), de origine arctica, ce se afla aici in pasaj, apoi fisa de munte (Anthus sp. spinoletta), pietrarul (Oenanthe oenanthe), brumarita (Prunella collaris) si mierla de piatra, care cuibaresc aici. Pot fi intilnite, de asemenea, corbul, silvia si cinteza, ce provin din paduri. Dintre rozatoare este prezent soarecele de zapada (Microtus nivales ulpius).

In zilele calduroase, pe pajistile alpine, ca si pe stincile calcaroase se pot vedea vipera comuna (Vipera berus), sopirla de munte (Lacerta vivipara) si numeroase specii de fluturi, intre care Erebia pandrose roberti Peschke, element alpin.

In locurile umede de la obirsia riurilor, din circurile glaciare, ca si in zonele inmlastinite, traiesc broasca de munte (Rana temporaria), salamandra (Salamandra s. salamandra) si tritonul (Triturus alpextris).

Raspindirea animalelor nu reprezinta totusi o etajare stricta, ca in cazul vegetatiei; arealul acestora este mult mai larg, ca de exemplu ursul (Ursus arctos) si lupul (Canis lupus), care urca in etajul alpin, atrasi de stine, sau vulpea (Vulpes vulpes), mistretul (Sus scrota), care coboara pina in zonele depresionare inconjuratoare, desi ele sint caracteristice padurii. Alaturi de aceste animale, in paduri mai traiesc capriori (Capreolus capreolus), veverite, viezun, iepuri, exemplare rare de jderi (Martes martes) si de ris (Lynx lynx), specie ocrotita.

Lumea pasarilor de padure este de asemenea bogata si variata. Este de ajuns sa amintim numai citeva dintre acestea, ca: privighetoarea, ciocanitoarea, alunarui, pitigoiul, cinteza, mierla, matasarii, gaitele, sitarii. In desisurile padurii din bazinul Sebesului se ascund cocosul de munte (Tetrao urogallus) si ierunca (Tetrastes bonasia), elemente faunistice declarate monumente ale naturii ocrotite de lege.

Apele riurilor sint sagetate de pesti: pastravul indigen (Salmo trutta fario) se intilneste pe cursurile superioare, repezi si limpezi, in timp ce lipanul (Thumallus thumallus) si moioaga (Barbus meridionales petenyi) se pescuiesc pe cursurile mijlocii. In apele riurilor mai pot fi amintiti: nisiparnita (Sabanejenia romanica), iar dintre nevertebratele acvatice, racul (Astacus torrentium).

LOCUITORII SI ACTIVITATILE UMANE

Bordura si imprejurimile Muntilor Sureanu au fost locuite din cele mai vechi timpuri. Dovezile materiale ale unei populatii paleolitice s-au descoperit in pesteri si pe unele locuri netede inalte. Astfel, in pesterile Bordul Mare si Ciclovina Uscata sint mai multe strate suprapuse, cu urme de vetre de foc, instrumente de cremene si os, fragmente din schelete de Ursus spelaeus, Equu caballus, Canis lupus, care atesta asezari din comuna primitiva. In pestera Gaura Cocosului si in dealul Coasta Vacii, la Federi, s-au gasit urme din epoca musteriana.

Vestigii neolitice, cind se practica, pe linga vinat si pescuit, si cultura rudimentara a pamintului si cresterea animalelor, s-au descoperit in multe asezari de la poalele muntelui si culoarele depresionare vecine (Turdas, Tartaria, Petresti etc.). La Sebes (Ripa Rosie), Sebesel (d. Gorgan), Rachita (vf. Zapozii) etc. s-au gasit elemente din faza de trecere de la neolitic la epoca bronzului (cultura Cotofeni), care atesta activitatea agrara.

Epoca bronzului si epoca fierului, cind s-a conturat formarea poporului si culturii geto-dace, sint de asemenea bine reprezentate la Calan, Strei, Pianu de Jos, Sebesel s.a.). Descoperirile arheologice au scos in evidenta faptul ca in aceste locuri a existat nucleul stapinirii dace si, ulterior, al celei romane; mai tirziu, pina aici s-a extins si voievodatul lui Litovoi.

Urmele de locuire dacica, prin asezari fortificate militare sau civile, locuinte izolate si stine, sint destul de numeroase. Epoca de convietuire daco-romana apare peste tot sub forma de ,,vilae rusticae', precum si prin castrele de la Tirsa, vf. Godeanu, Orastioara de Sus, Ausel - Virful lui Patru, Comarnicel - Gruisoara.

Din feudalism au ramas numeroase vestigii, reprezentate prin ruinele unor cetati si turnuri de paza (Sibisel, Crivadia) sau lacase de cult. De asemenea, o serie de documente ne furnizeaza date cu privire la continuitatea popularii acestui teritoriu, precum si la participarea populatiei la luptele impotriva asupririi. Un reprezentant al luptei impotriva nedreptatilor este Sofronie de la Cioara (azi Suliste), conducatorul uneia din razvratirile (1759-l761) care au precedat rascoala lui Horea, Closca si Crisan (1784).

Pe linga vechimea asezarilor se remarca continuitatea lor pe aceeasi vatra, fapt atestat nu numai de documentele istorice, ci si de anumite denumiri care, preluate nemistificat, ofera unele date interpretative. Numele stravechi de ,,ohaba' (Ohaba Ponor, Ohaba de sub Piatra, Ohaba Streiului), care inseamna ,,mosie ereditara scutita de impozite si prestatii', atesta nu numai o situatie privilegiata, dar si perpetuarea acestora din prefeudalism. Insusi numele de Ciclovina - si nu ,,Cioclovina", cum gresit a fost preluat din hartile si documentele austriece - pare a fi de origine geto-daca, daca nu chiar mai veche. De altfel, insisi locuitorii satului ii spun Ciclovina si ,, ei stiu mai bine decit oricine cum ii zice catunului lor', afirma ilustrul geograf-toponimist Ion Conea, care a cercetat aceasta zona, dar, prin vitregia naturii, nu a mai apucat sa-si publice studiu.

Activitatea agricola, deosebit de intensa la marginea spatiului montan, a patruns si in interiorul acestuia, pina la altitudini de 800-1 000 m, cu plante adaptabile la temperaturi scazute (cartof, porumb, unele zarzavaturi). Alaturi de agricultura, activitatile zootehnice au traditii stravechi pe aceste meleaguri, iar deplasarile transumante se practicau in mod obisnuit. Din arhivele punctelor de vama din prima jumatate a secolului al XIX-lea rezulta ca locuitorii satelor Lancram, Sebesel, Sasciori, Loman, Capilna, Rachita, Cioara, Grid, Ludesti, Bosorod, Subcetate, Ponor, Livadia treceau cu turmele in Tara Romaneasca ajungind pina la Dunare, iar oierii de la Sebes, Sugag, Pianu ajungeau pina in Dobrogea.

Pe linga asezarile permanente, in znna muntilor Sureanu sint o serie de asezari temporare, legate de diferite activitati economice (adunarea si pastrarea finului, iernarea animalelor). Astfel, unele sate de culme, cu case razletite pe platouri sau aninate de versanti, au rezultat din permanentizarea locuirii salaselor (colibe).

Stinele, foarte numeroase in Muntii Sureanu, sint, de asemenea, asezari temporare (sezoniere). Majoritatea se gasesc pe culmile din partea centrala a muntelui, la limita superioara (adesea antropizata) a padurii (in general, la peste 1500 m). Sint insa si stine situate in pajisti secundare, pe locul padurjlor de rasinoase sau fag. De exploatarile forestiere, precum si de activitatile de replantare si intretinere a fondului forestier sint legate asezari cu caracter pasager.

Activitatea industriala s-a dezvoltat la bordura masivului, in asezarile din depresiuni, pe baza materiilor prime locale, a priceperii si traditiei locuitorilor. Astfel sint unitatile metalurgice si cocsochimice de la Calan, intreprinderile mecanice de la Cugir, Orastie si Petrosani, intreprinderile de prelucrare a lemnului de la Sebes, Orastie, Hateg, Pur, intreprinderile de prelucrare a pieilor si de confectii de blanuri de la Orastie si Sebes, fabricile industriei alimentare de la Orastie si Hateg. Industria extractiva este reprezentata prin intrepninderile miniere pentru extragerea carbunelui (Petrila, Lonea), pentru exploatarea bauxitei (Ohaba Ponor), pentru exploatarea argilei refractare si calcarului (Banita), balastiere (Bretea) etc.

Turism

OBIECTIVE TURISTICE

Obiectivele turistice de natura istorica, folclorica, hidromorfologica, biogeografica etc. sint numeroase si se intilnesc pretutindeni in interiorul si la exteriorul muntelui. In cele ce urmeaza amintim citeva dintre cele mai importante si mai accesibile. Altele sint mentionate la descrierea traseelor.

Obiective social-istorice.

Vestigiile dacice sint reprezentate de vase, unelte, arme, podoabe, constructii cu caracter militar sau civil, precum si de unele gospodarii taranesti. Ansamblul de cetati si fortificatii din Muntii Sureanu, de un tip cu totul original, a cunoscut o mare dezvoltare in secolele I i.e.n. - I e.n. Ele au fost distruse dupa al doilea razboi de cucerire a Daciei de catre romani (105-l06). Dintre principalele fortificatii dacice descoperite pina in prezent patru sint situate pe valea Gradistei.

Fig. 7. - Cetatea Sarmizegetusa (dupa I. H. Crisan)

Cetatea Sarmizegetusa-Regia, considerata capitala Daciei, este situata pe un deal (un vechi nivel de eroziune din cadrul platformei Luncani), limitat de valea Godeanu (sud) si valea Piriului Alb (nord); are forma unui patrulater neregulat (fig. 7). Intreaga incinta, fortificata, cu o lungime de 240 m si latime maxima de 160 m, este imprejmuita cu ziduri de tip murus dacicus (ziduri duble din blocuri de piatra fatuita, legate intre ele prin tiranti de lemn; spatiul dintre ziduri este umplut cu pamint si bolovani).

In interiorul fortificatiilor s-au descoperit urmele unor locuinte, depozite de grine si unelte. O captare ingenioasa (in punctul Tau) asigura apa necesara adusa printr-o conducta din tuburi de lut ars, protejate de jgheaburi din trunchiuri de copaci si blani de stejar.

In partea nord-estica a cetatii se afla incinta sacra - un grup de sanctuare, dintre care unul de mari proportii - in forma circulara. Studiile intreprinse de profesorul universitar Gheorghe Chis si cercetatorul stiintific Pompei Muresan asupra acestora au dovedit si functia de calendar.

Pe culmea prelunga, de la vestul cetatii, se gasesc urmele unor asezari cu caracter civil-gospodaresc si turnuri de paza. Edificiile, in general, au forma de patrulater cu una sau mai multe incaperi construite din birne asezate pe temelii de piatra. Intr-una din locuinte, de forma poligonala, s-a descoperit un vas cu inscriptia ,,DECEBALUS PER SCORILO', iar in alta, cu doua incaperi, o trusa medicala.

Accesul in cetate se facea prin partea de vest, strabatind mai intii asezarea civila cu elemente de urbanizare. In prezent se poate vizita urmind traseul 12. Un drum forestier construit pe Piriul Alb faciliteaza accesul auto dinspre Orastie. Dupa cel de-al doilea razboi cu romanii (105-l06), cetatea, incinta sacra si asezarea civila au fost distruse si incendiate. O cladire de caramida, construita ulterior in cetate, adapostea o unitate romana din Legiunea a IV-a, ,,Flavia Felix', care avea misiunea de supraveghere a zonei in eventualitatea unor intentii de reasezare a dacilor. Edificiul unei bai, construita tot de romani, s-a descoperit pe o terasa aflata in sudul cetatii. Intrucit sapaturile arheologice continua, cu siguranta ca se vor face si alte descoperiri menite sa elucideze si mai bine una din civilizatiile Europei nesclavagiste.

Asezarea civila de la Fetele Albe este situata pe un mic platou inclinat (Sesul cu Brinza), fragment al unei suprafete de eroziune. Ea a fost probabil resedinta unui nobil dac si se remarca prin lungimea zidurilor si prin sanctuarul circular, asemanator celor de la Sarmizegetusa Regia. Accesul este usurat de poteca ce urca din Piriul Alb.

Fig. 8 - Cetatea Blidaru (dupa O. Floca)

Cetatea Blidaru se afla pe un mamelon terasat la 640 m, pe partea stinga a vaii Gradistei. Este formata din doua incinte alaturate, construite in etape diferite (fig. 8). Prima, de forma trapezoidala, cu patru turnuri exterioare de colt, se presupune a fi din timpul lui Burebista. In centrul ei se observa fundatia unui turn-locuinta. A doua incinta, construita in vremea lui Decebal, este legata de prima, pe care o intregeste. In partea nord-vestica, in afara cetatii, se gaseste o cisterna patrulatera (8 x 6,2 x 5 m) pentru apa, captusita cu zid de piatra si tencuita cu mortar de var, nisip si caramida pisata, dupa modelul roman. Cisterna era acoperita cu blocuri de piatra si alimentata cu apa unui izvor din apropiere printr-o conducta formata din tuburi de teracota. Tot in afara cetatii s-au descoperit turnuri de paza de forma patrulatera (unui in Poiana Popii, altul in Poiana Portii, mai jos de cisterna). La cetate se poate ajunge fie coborind din satul Tirsa, fie urcind din dreptul taberei de pionieri de la Costesti, pe culmea Faeragului (tra-seul 13).

Fig. 9 - Cetatea Costesti (dupa O. Floca)

Cetatea de la Costesti este situata la sudul localitatii, pe virful unei inaltimi conice (540 m), pe partea stinga a vaii Gradistea. Este o fortificatie formata dintr-un val de pamint, lat de 6-8 m si inalt de 2 m, pe a carui creasta exista o palisada din stilpi de lemn. Valul de pamint era dublat in interior, spre panta mai accesibila, de un zid de piatra de tip ,,murus dacicus' prevazut la colturi cu turnuri patrate (fig. 9). In incinta sint doua turnuri-locuinta din piatra si caramida arsa si probabil din lemn la partea superioara, acoperite cu tigle de tip grecesc. Intre cele doua turnuri erau anexe gospodaresti (camara, bucatarie, cuptor de copt piine). De la poarta la unul din turnurile locuintei duce o scara din blocuri de piatra, flancata cu jgheaburi de scurgere a apei.

In afara cetatii au fost descoperite turnuri de aparare construite din piatra si patru sanctuare patrulatere. In timp de pace, cetatea de la Costesti era resedinta unui nobil dac; in caz de primejdie se transforma intr-o prima reduta din ansamblul fortificatiilor de pe valea Gradistei.

Poteca spre cetate porneste din fata cabanei turistice si trece pe la tabara de copii situata la baza inaltimii.

Cetatea Piatra Rosie se compune din doua incinte: una mica (102 x 45 m), dreptunghiulara, cu zid din piatra fatuita, prevazuta cu turnuri la cele patru colturi si un turn-poarta pe latura de est; cealalta este mai mare (140 X 125 m), are ca imprejmuire un zid de bolovani, completat cu palisada pe trei laturi, a patra latura fiind formata din zidul primei incinte. In interiorul incintei mici se gaseste un rezervor de apa circular si fundatiile unor constructii din lemn; in cadrul incintei mari, strajuita la cele doua colturi libere de turnuri patrate, se pastreaza urmele unei locuinte si ale unui sanctuar. In exterior, un turn izolat strajuieste drumul spre cetate (fig. 10).

La cetate se poate ajunge pe o poteca ce urca pe versantul sting al vaii Alunului, din apropierea scolii din satul Alun. Se mai poate ajunge si din Valea Rosie, pe cararea ce urca pe versantul drept, la o distanta de 1,6 km de confluenta cu valea Lujicani.

Fig. 10 - Cetatea Piatra Rosie (dupa O. Floca)

Cetatea de la Pestera Bolii este situata pe un pinten calcaros, in care piriul Banita si-a sapat o cheie scurta dar pitoreasca. Constructia era prevazuta cu turnuri de aparare, sanctuare, canalizare, depozite de alimente si arme. In partea cea mai inalta era un turn-locuinta, la care se ajungea pe trepte sapate in stinca. El oferea conditii bune pentru supravegherea drumului ce urca dinspre Valea Jiului catre Hateg. Poteca la cetate urca pe versantul drept al Cheii Banitei din apropierea podetului de cale ferata. Tot aici se recunosc urmele unor ziduri de aparare. La limitele abrupte ale platoului calcaros, catre nord si est, zidurile lipsesc, probabil datorita pravalirii. In centrul platoului sint fundatiile a doua constructii din piatra. Urmele cetatii sint destul de sterse, iar inventarul mobil, sarac. Acest fapt se datoreste, in buna masura, devastarii vestigiilor, spre sfirsitul secolului trecut, in timpul construirii caii ferate Simeria-Petrosani (1872), cind o parte din pietrele fatuite ale zidurilor au fost utilizate la construirea podetelor si armarea tunelului din Cheia Banitei. In treimea inferioara a pintenului calcaros, aproape de poteca ce urca la cetate, se gaseste Pestera Sarpelui, puternic descendenta si sifonata la capatul inferior din care se presupune ca locuitorii cetatii se aprovizionau cu apa (O. Floca).

Cetatea de la Cugir este situata la 494 m, pe un virf conic format din sisturi cristaline, detasat de eroziune in marginea nordica a muntilor. Aici exista vestigii arheologice de o deosebita importanta. Cercetarile realizate pina in prezent au identificat doua niveluri de locuire, unul apartinind secolelor III-II i.e.n. si altul, din vremea lui Burebista si Decebal (secolele I i.e.n. - I e.n.). Prin nivelarea si amenajarea platoului, vestigiile mai vechi, din epoca bronzului (cultura Witenberg) si din epoca hallstattiana au fost distruse in mare parte.

Marginea platformei era fortificata cu zid de piatra spre nord, cu val de pamint, palisada si sant spre sad. Cu ocazia sapaturilor intreprinse de profesorul doctor I. H. Crisan au fost descoperite numeroase locuinte, precum si o necropola, in cadrul careia a fost desumat un mormint princiar, de incineratie, din secolul I i.e.n., cu un bogat inventar (arrnura din zale de fier impodobite cu argint, coif de fier, lance, spada lunga, celebra sica - pumnalul incovoiat, specific dacilor - etc.).

Aceasta asezare dacica, situata la 35 km de Sarmizegetusa Regia, pe drumul de culme Prihodiste-Prislop-Scirna-Godeanu (traseele 8 si 12), a facut parte din lantul de fortificatii de la marginea Muntilor Sureanu (dintre care, unele inca nu sint localizate) si a constituit un obstacol in calea unui dusman care ar fi intentionat sa urmeze acest drum. Accesul din oras la cetate este prin strada N. Copernic.

O mare parte din obiectele descoperite cu ocazia sapaturilor sint expuse in cladirea Casei Pionierilor (str. V. I. Lenin). Unii cercetatori presupun ca Singidava, mentionata de Ptolemeu, ar putea fi identificata cu cetatea de la Cugir, pe cind altii o localizeaza la Deva.

Cetatea de la Capilna este situata pe un pinten, la altitudinea de 660 m. Are forma ovala, cu axa mare de 56 m, iar cea mica de 42 m si dateaza din secolul al II-lea i.e.n. A fost refacuta in timpul lui Burebista si consolidata cu ziduri din piatra si lemn. Ea era o resedinta nobiliara in timp de pace si fort militar in timp de razboi. Drumul la cetate se face in circa 30-40', urcind pe valea Gargalaului, de la ,,podul cetatii', aflat peste apa Sebesului, in amonte de satul Capilna (apendice al traseului 1). In afara cetatilor dacice de la interiorul si exteriorul muntilor, se mai gasesc si citeva vestigii de fortificatii feudale:

Cetatea feudala de la Sibisel a fost construita in secolul al XIII-lea, ca loc de refugiu si aparare, probabil dupa invazia tatarilor din 1241. Ea este situata pe coama inaltimii numita Bordul Cetatii, la 515 m, aflata pe dreapta piriului Sibisel. Astazi se mai pastreaza zidul din partea sud-estica, cu inaltime de 3-5 m, precum si o poarta cu arc frint in partea de nord-est. Cetatea a fost construita din piatra bruta unita cu mortar. La ea se ajunge urmind drumul de la Sibiselul Vechi spre Cucuis, din care se desprinde, in dreapta, o poteca si un drum de caruta.

Cetatea feudala de la Sasciori, construita in secolul al XH-lea, este situata pe stinga vaii Sebesului, la o altitudine de 430 m si are forma unei elipse cu diametrele de 140 si 35 m. Este prevazuta cu doua turnuri, construite probabil ulterior (secolul al XIII-lea). Turnul de nord-est este strabatut de o poarta dubla, cu arc frint la partea superioara. Cetatea a fost folosita ca loc de refugiu. Se ajunge la ea urcind versantul vaii, pe poteci, dinspre Sasciori si Laz.

Turnul medieval de la Crivadia, amplasat strategic pe o stinca de calcar (600 m), in apropierea viaductului peste riul Crivadia. Fiind in apropierea soselei (DN-66), el poate fi vizitat cu usurinta. Are forma rotunda si este construit din piatra. A fost utilizat pentru observare si aparare. Intrarea initiala era la inaltime, trebuind sa fie utilizata o scara care, la nevoie, se ridica. Acum se patrunde printr-o spartura practicata la baza. La partea superioara a turnului exista creneluri, iar in interior un coridor cu parapet pentru aparatori. Intrucit in partea de nord a turnului stinca de calcar coboara vertical in Cheile Crivadiei, el era usor de aparat. Se pare ca turnul nu a fost acoperit si nu a servit ca locuinta.

Objective ale cadrului natural

Cheile Crivadiei sint sculptate in partea sud-vestica a dealului Runcu (788 m) si au o lungime de peste 1 km. Ingustimea dintre peretii cheilor cu inaltimi de 70-l00 m deasupra riului, verticalitatea lor, precum si numeroasele marmite cu adincimi de peste 1,5 m din jumatatea superioara nu au permis nici macar formarea unei poteci. Un proces interesant in aceste chei este colmatarea (umplerea) si decolmatarea (golirea) alternativa a marmitelor.

De pe viaductul care traverseaza cheile, la capatul inferior (DN-66), se observa confluenta cu piriul Jgheabului (Munceilor), care si el si-a sapat chei greu accesibile in aval de Gaura Oanei. In versantii acestora se gasesc pesteri. Flora si vegetatia Cheilor Crivadiei, ,,conservate pina in prezent intr-o deplina autenticitate', ca si spectaculozitatea reliefului prezinta un deosebit interes stiintific. Fondul cenotic este alcatuit de un mare numar de specii termofile, alaturi de care se remarca numeroase elemente dacice si daco-balcanice (Dianthus petraeus, Sesleria rigida, Thymus comosus, Hepatica transsilvanica etc.). Vegetatia lemnoasa este alcatuita din liliac salbatic (Syringa vulgaris), frasin (Fraxinus ornus), sorb (Sorbus borbassi), corn (Cornus mas), tei (Tilia cordata), carpen (Carpinus betulus) etc.

Vegetatia stincariilor de linga Ohaba de Sub Piatra este reprezentata prin specii xerice: Plan-tago holosteum, Minuartia frutescens, Silene armeria. Astragalus onobrychis, Anthemis montana, Festuca pseudodalmatica, Achillea nailreichii s.a. Specia reprezentativa este Plantago holosteum, care se mai gaseste numai pe stincile din amonte de satul Petros si in Cozia.

Cheile Danitei, sculptate epigenetic in calcare mezozoice, scurte dar pitoresti, sint strabatute de calea ferata Petrosani-Simeria. La mijlocul lor se dezvolta un bazinet depresionar de confluenta, de unde urca o poteca la Cetatea Bolii. Spre extremitatea din amonte se recunosc patru nivele de eroziune (adincire). Tot aici, in dreptul tunelului caii ferate de la nivelul celei de a doua trepte de eroziune, peretii lor surplombati si modelati de marmite se apropie pina la 2-3 m. Sectorul din aval, unde se gaseste si Pestera Bolii, a fost largita cu ocazia construirii liniei ferate.

In cadrul cheilor, ca si pe inaltimile calcaroase din jur, cu precadere pe inaltimea pe care se afla Cetatea Bolii, se dezvolta o flora care include numeroase endemisme si specii sudice: Juniperus sana, Syringa vulgaris, Fraxinus ornus, Sorbus orbassi, Spiraea chamaedryfolia, Hepatica transsilvanica, Asperula capitate, Doronicum columnae etc.

Pestera Bolii este situata in apropierea garii cu acelasi nume. Ea s-a format prin strapungerea subterana a unei bare calcaroase de catre piriul Jupineasa. Procesul a avut loc cind talvegul acestuia era cu peste 25-30 m mai ridicat decit in prezent si cind apele lui curgeau spre valea Banitei prin saua din apropiere, prin care acum trece un drum carosabil. Pestera, cu o lungime de circa 450 m, latimi intre 12 si 75 m si inaltimi de 3-12 m, are forma unui tunel meandrat (fig. 11). In interiorul ei se gasesc fragmentele unei terase de 2-3 m, care alterneaza de o parte si de alta a piriului. Talpa pesterii este pardosita cu aluviuni grosiere, care la viituri sint acoperite complet de apa.

Cheile Taiei si Rosiei sint sculptate intr-o rama calcaroasa prinsa de-a lungul unei falii intre sisturi cristaline. Desi scurte, ele sint spectaculoase, iar in peretii lor se deschid citeva pesteri. Aici se regasesc elemente floristice termofile de stincarie, precum si specii sudice (traseele 19 si 20).

Fig. 11 - Pestera Bolii (dupa Margareta Dumitrescu)

Cheia Riului Mic (a Cugirului) este modelata in roci metamorfice (amfibolite), intr-o zona in care acestea sint strabatute de migmatite, la circa 8 Km amonte de confluenta cu Ariesul. Prezenta cheii a favorizat construirea unui baraj de hait, acum colmatat.

Pestera Gaura Oanei este modelata in dealul Cornetu de catre piriul Munceilor. Procesul a evoluat in mai multe etape, prin captari succesive. O prima captare, in subteran, a dus la formarea jumatatii inferioare a pesterii. Alte doua captari se constata prin pierderi de apa partiale sau totale in patul albiei; ele au dus la prelungirea pesterii in amonte. Ultima captare a creat jonctiunea hidrogeologica cu pestera Malul Rosu, situata mai sus, care este inca inaccesibila omului. In jumatatea inferioara a pesterii se afla trei guri de acces: una in amonte, sub Scaunis, formata in timpul primei captari, prin care si azi patrund - la debite mari - apele piriului Muncel; alta, in aval, prin care apa paraseste pestera, si a treia, situata intre primele doua; ea constituie cea rnai accesibila poarta de patrundere in subteran.

Fig. 12 - Pestera Gaura Oanei (A) (dupa V. Trufas, I. Micu, St. Oprescu) si Pestera din Perete (B) (dupa C. Farmache, C. Megulete) .

Pestera este slab concretionata. In schimb, in lungul cursului subteran apar aluviuni in care predomina elementele metamorfice; la capatul inferior exista o cascada asociata cu marmite si un pod natural (fig. 12).

Largimea mare a putului de sub Scaunis, care constituie prima captare subterana, este opera evorsiunii si eroziunii regresive. Spre muchia cascadei formata de piriul Muncel la deversarea spre put sint sculptate citeva marmite. Intr-una din ele se gasesc ,,bile de marmitaj' de diferite dimensiuni - de la 1 la 15 cm. In abruptul vestic al putului, aproape la nivelul treptei antitetice peste care initial curgea piriul Muncel, se afla Pestera din Perete, o galerie de 273 m, cu fragmente de planseu stalagmitic (traseul 17).

Pestera Tecuri, lunga de aproape 500 m, este accesibila printr-un aven adinc de 12 m, amenajat cu o scara de lemn. De la baza avenului pornesc doua galerii: una spre nord-est, care constituie o adevarata expozitie de forme rezultate din cristalizarea carbonatului de calciu (stalactite, stalagmite, coralite, gururi etc.), alta spre sud, la capatul careia, dupa traversarea unui lac, dam de un put strimt (fig. 13).

Din anul 1954, pestera a fost declarata monument al naturii si constituie o rezervatie speologica; multe din podoabele sale formate in mii de ani au fost distruse de unii vizitatori.

Pestera Ciclovina Uscata reprezinta un etaj superior, fosil, al sistemului hidrocarstic Ponorici-Ciclovina cu Apa si este formata din doua galerii (fig. 14). Intrarea naturala, rar utilizata, se deschide intr-un perete vertical, deasupra unei pante de grohotis. Accesul in pestera se face printr-o galerie sapata de om pentru exploatarea guanofosfatului. Prin aceste lucrari au fost distruse numeroase formatiuni stalagmitice.

Pestera Ciclovina Uscata a fost a doua din lume din care s-a exploatat guanofosfat. Grosimea zacamintului atingea pe unele locuri 15 m, iar intreaga cantitate a fost estimata la 50 000 tone. Guano analizat continea 17% superfosfati, din care 70-80% solubili in acid citric. Materialul exploatat era transportat la gara Pui, cu un funicular lung de 7,5 km, unde oasele de Ursus spelleus (gasite mai ales in fundul pesterii) erau macinate si amestecate cu gunoiul de liliac, inainte de a fi trimise beneficiarilor.

Fig. 13 - Pestera Tecuri (dupa Margareta Dumitrescu)

Fig. 14. - Pestera Ciclovina Uscata (V. Trufas, A. Jurkiewicz)

Importanta pesterii consta atit in modul de formare, cit mai ales in vestigiile locuirii umane. Aici s-au descoperit patru strate paleolitice suprapuse (urme de vetre de foc, fragmente din scheletele animalelor vinate, unelte din os si cremene). Prin decolmatarea unei galerii umplute cu prundis ar fi posibila descoperirea unor culoare in care izolarea a favorizat pastrarea intacta a formatiunilor stalagmitice (traseele 14, 15).

Pestera Sura Mare se deschide la capatul din amonte al unei chei lungi de circa 500 m, ce apare ca o vale ,,in fund de sac', sculptata de piriul Ohaba, la baza versantului Fruntea Mare. Pestera a luat nastere prin largirea unor falii de catre apele piriului Ohaba, care se pierd in subteran la capatul unei vai oarbe (Fundatura Ponorului). Distanta in linie dreapta intre punctele de disparitie si aparitie a apei este de 4 km, dar cursul ei subteran este mult mai lung.

Pestera este formata dintr-o galerie accesibila pe o distanta de circa 4.5 km, larga de 2-7 m si inalta de 30 m. La capatul din amonte, galena este inchisa de un lac-sifon. Intrarea monumentala, cu o latime de 8-l2 m si o inaltime de aproape 40 m, sugereaza o evolutie indelungata. In lungul pesterii sint numeroase repezisuri si cascade. Pe primul sector talpa este acoperita cu aluviuni din roci metamorfice si blocuri de calcar provenite din prabusiri. In amonte de Sala Mare (45/35 m), in talpa galeriei sint sculptate marmite, apoi carene.

Cercetatoarea Margareta Dumitrescu mentioneaza prezenta in aceasta pestera a celei mai mari colonii de lilieci in hibernare din tara noastra (Pipistrellus pipistrellus), estimata la peste 100 000 exemplare. Ea se afla situata la circa 350 m de la intrare, unde temperatura aerului este in jur de 8⁰C iarna si 10⁰C vara.

Pestera nefiind amenajata, vizitarea se poate face numai in cadrul unor echipe experimentate in turismul subteran si dotate cu echipament adecvat, deoarece trebuie traversate lacuri adinci si escaladate unele cascade si formatiuni stalagmitice care obstrueaza galeria (traseul 14).

Avenul din Dosul Lacsorului, printre cele mai mari din tara, este format dintr-un put adinc de 155 m la baza caruia se desfac doua galerii ce coboara la peste 260 m (fig. 15). Riul subteran care trece pe la baza avenului ajunge in Sura Mare la distanta de 950 m de la intrare.

Fig. 15 - Avenul din Dosul Lacsorului (H. Mitrofan, I. Giurgiu, I. Popa, R. Costache)

Dupa cum rezulta din paginile anterioare, potentialul turistic al Muntilor Sureanu se oglindeste intr-o constelatie de monumente istorice, de arhitectura si de arta, de variate si pitoresti forme de relief (glaciar, fluviatil, carstic), de privelisti neasemuit de frumoase. Originalitatea si farmecul creatiilor folclorice, al tezaurului etnografic de mare expresivitate fac din aceasta regiune o adevarata vatra folclorica, expresie a culturii populare.

Diversitatea cromatica, dar sobra si de bun gust, a portului popular exprima insusirile artistice ale locuitorilor acestor meleaguri. Trecind prin satele de la marginea masivului sau strabatind potecile din interiorul sau, turistul va fi in postura de a-si imbogati bagajul formulelor de binete. De altfel, in aceasta zona se pastreaza vechiul si frumosul obicei ca trecatorii sa se salute, indiferent daca se cunosc sau nu. Saluta tinarul pe cel mai virstnic, cel care trece pe cel care sta, cel care coboara pe cel care urca. A nu saluta sau a nu raspunde la salut, aici ca si in alte zone montane ale tarii, inseamna o impolitete.

CAI DE ACCES

Muntii Sureanu sint accesibili din toate directiile. Vaile care-i delimiteaza au usurat dezvoltarea cailor de comunicatii si a numeroaselor localitati care constituie puncte de plecare spre interiorul lor. Caile ferate inconjoara masivul din trei parti. La nord, intre Sebes si Simeria este tronsonul magistralei feroviare Bucuresti-Brasov-Curtici, din care, la Sibot, patrunde un apendice spre sud, pina la Cugir. La sud si vest este calea ferata Filiasi-Simeria, a carei traversare prin defileul Jiului a fost realizata prin munca voluntara a tineretului in anul 1948. Ea uneste magistrala feroviara Bucuresti-Rosiori-Timisioara-Moravita cu magistrala Bucuresti-Curtici. La Subcetate se desprinde un racord catre Caransebes, care trece prin Portile de Fier ale Transilvaniei. Aceste cai ferate usureaza transportul din orice parte a tarii, pina in vecinatatea Muntilor Sureanu.

Caile rutiere formeaza o retea densa de drumuri nationale, judetene, comunale si forestiere, care ofera perspective lesnicioase de patrundere pina in centrul muntilor.

Inelul rutier periferic este format din tronsoane ale drumurilor nationale DN 7 in partea de nord, intre Sebes si Simeria, DN 66 in partea de vest si sud, intre Simeria si Petrosani, DN 67 C in partea estica, intre Sebes si Obirsia Lotrului (asfaltat numai pina la Oasa) si DN-7 A intre Obirsia Lotrului si Petrosani (asfaltat partial).

Din acest inel rutier care leaga, ca si calea ferata, numeroasele localitati din jurul masivului, patrund convergent (legind localitatile din lungul vailor) drumuri judetene si comunale, asfaltate pina la limita muntelui, spre interior continuindu-se cu drumuri comunale si forestiere, adesea bine intretinute.

LOCALITATI SI PUNCTE DE PORNIRE

Sebesul (altitudine 240-260 m) este mentionat in documente inca de la mijlocul secolului al XHI-lea, dar vestigiile arheologice atesta o asezare inca din secolele IX-X, precedata de urme de locuire continua din neolitic. El este mentionat in 1245 sub numele de Mallenbak, iar in 1301 cu numele de Sebes (Sebus)[1]. Ca oras (civitas) este cunoscut din 1341. Spre finele secolului al XIV-lea (1387) si in secolele urmatoare este intarit cu ziduri si turnuri de aparare (opt), dintre care azi se mai pastreaza o parte din poarta de vest, turnurile croitorilor (al studentului), cizmarilor, octogonal si semicircular.

In centrul orasului se gaseste biserica evanghelica, monument istoric si artistic, care impresioneaza prin varietatea formelor arhitectonice rezultate din faptul ca dateaza din doua epoci diferite. Pe la 1350, in locul unei vechi bazilici romanice se incepe ridicarea unei mari biserici gotice. Lucrarea se intrerupe dupa ridicarea ,,corului', prin anul 1383, datorita necesitatii fortificarii orasului in fata pericolului turcesc. In aceasta situatie, partea de vest (cu clopotnita) a vechii biserici in stil romanic, nedarimata, face corp comun cu partea de est in stil gotic.

Tot in centrul orasului (Parcul 8 Mai, nr. 4) se afla ,,casa regeasca' (Casa Zapolya), valoros monument istoric care dateaza din secolul al XV-lea si care azi adaposteste Muzeul de istorie al orasului, cu un patrimoniu de peste 20 000 obiecte si documente istorice, de stiinte naturale si o sectie de pictura Sava Hentia. In aceasta cladire s-au intrunit mai multe diete voievodale.

In secolele XVI-XVII, la Sebes au fost tiparite in limba romana mai multe carti cu caracter moralizator (laic) si bisericese. Activitatea industriala incepe din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cind se infiinteaza primele fabrici (cherestea, piele, tesatorie de bumbac). In prezent, in oras functioneaza mai multe intreprinderi: Fabrica de piele ,,Simion Barnutiu' (cu sectoare de tabacarie, marochinerie, confectii haine de piele, articole de sport), Fabnca de ciorapi si tricotaje, Fabrica de cherestea si mobila.

Orasul Sebes constituie in prezent un centru polarizator zonal si are o functie industriala bine reprezentata, in care sint antrenate 52%, iar in cadrul serviciilor 34% din populatia activa. Industria este prezenta prin intreprinderi de interes republican (,,Caprioara^u, Forestiera-Sebes si Fabrica Sebesul), alaturi de care mai contribuie la ridicarea potentialului economic al orasului si o serie de intreprinderi ale industriei locale si un complex de ingrasare a taurinelor. La nordul orasului (1 km), spre Alba lulia, pe soseaua nationala se afla localitatea Lancram, in hotarele careia s-a descoperit o asezare din comuna primitiva, urme dacice si un drum roman. Aici s-a nascut si tot aici isi are locul de veci Lucian Blaga (1895-l961), poet, dramaturg, filozof si eseist, membru al Academiei Romane si profesor universitar la Cluj. Aici exista statuia in bronz a poetului, realizata in 1975 de Romulus Ladea.

In versantul abrupt al colinelor Secaselor, care formeaza versantul drept al vaii Sebesului, apar mai multe ripe colorate in tonuri de gri si rosu, dintre care mai spectaculoasa prin formele expuse este Ripa Rosie, legiferata ca monument al naturii. Ea se gaseste in partea de nord a orasului (3 km) si este sculptata in depozite miocene constituite din gresii, conglomerate si argile rosii cutate intr-un anticlinal. Panorama grandioasa a Ripei Rosii este data de morfologia de amanunt, alcatuita din forme sculpturale (vai, interfluvii, coloane, piramide, minarete etc.), structurale (creste, suprafete structurale), clasto-carstice (pilnii, poduri suspendate).

In preajma ripei se intilnesc atit plante de clima rece, ca jalesul plecat (Salvia nutans) si cel endemic (Salvia transsilvanica), cit si de clima calda, ca stejarul pufos (Quercus pubescens), otratelul (Onosma. viride), pirul crestat (Agropyron cristatum), pesma (Centaurea atropurpurea). Spre fundul ripei creste o garoafa rara (Dianthus serotinus var. demissorum), cu flori albe si miros suav. Tot raritati floristice sint circelul (Ephedra distachya) si grozama (Genista spathulata). Paduricea din apropiere este formata din tei, stejar, jugastru, o feriga rara, Parul Maicii Domnului (Asplenium adianthumnigrum) si arbustul bircoace (Cotoneaster integeri rima). In ascunzisurile coloanelor si piramidelor cuibaresc corbi, porumbei salbatici si turturele.

Satul Strungari, aflat la altitudinea de 380-420 m, este cea mai din amonte asezare situata in valea Pianului. Se poate ajunge din DN-7 (15 km de Vintu de Jos), trecind prin localitatile Pianul de Jos (vestigii romane si o biserica evanghelica in stil romanic din secolul al Xll-lea) si Pianul de Sus (centru de comuna, cu urme din comuna primitiva si din epoca stapinirii romane). Intre aceste doua localitati se descifreaza si azi ,,semnele' unor exploatari aurifere din secolele XV-XIX prin spalarea depozitelor aluvionare. Accesul, de la Strungari spre interiorul masivului, se face pe poteci nemarcate, prin satele Plaiuri si Purcareti, rasfirate la nivelul platformei Luncani, pe drumurile forestiere de pe vaile Recéa si Tonea sau urcind in satul Loman si, de acolo, pe poteca marcata cu triunghi albastm (traseul 5).

Comuna Salistea (Cioara) este o asezare veche, situata la altitudinea de 280-300 m, pe terasele Muresului, la marginea unor coline piemontane. De aici s-a ridicat in secolul al XVIII-lea un stralucit luptator pentru dreptate, cunoscut sub numele de Sofronie de la Cioara. Si-a completat cunostintele in Valahia, de unde a revenit fii satul sau natal, in anul 1756. Pentru activitatea dusa impotriva nedreptatilor, impilarii, pentru ca romanii ortodocsi sa aiba vladici si ca urmare a conducerii unei razvratiri (1759-l761), el a fost prins si inchis de noua ori de catre autoritatile habsburgice. A fost ctitorul schitului Plaisor (transformat ulterior in manastire), unde functiona o scoala pentru copiii taranilor. In 1955 a avut loc la Alba lulia solemnitatea cinstirii acestuia cu titlul de ,,marturisitor al dreptei credinte'.

De la Saliste se pot utiliza potecile nemarcate care urca prin satele de inaltime Calene si Mugesti sau pe valea Cioara, pe la manastirea Plaisor si care in final se aduna la Carari (traseul 5).

Orasul Cugir (320-360 m altitudine) este situat la contactul dintre munte si culoarul depresionar al Muresului, avind o pozitie laterala fata de marile cai de circulatie din lungul acestuia. In limitele sale sint incluse si localitatile: Vinerea (situata in partea nordica, la circa 3 km in lunca si pe terasa inferioara a riului Cugir), Bocsitura, Bucuru, Goasele (situate pe interfluviul dintre Riul Mare si Riul Mic, la altitudini care se ridica pina la 1000 m), Calene, Mugesti (pe interfluviul dintre valea Cioara si Riul Mare, la altitudini de 600-900 m) si Fetani (pe stinga Riului Mic). A fost atestat documentar in anul 1493.

Orasul este legat de magistrala feroviara Bucuresti-Brasov-Arad-Curtici, prin calea ferata construita in 1905 (Sibot-Cugir) si de soseaua nationala (DN-7, km 346), printr-o derivatie asfaltata, care trece, ca si calea ferata, prin Vinerea. Pe vatra actualului oras s-au descoperit urme de veche locuire din epoca bronzului, fierului, prefeudala. Sapaturile arheologice - in curs de desfasurare, sub indrumarea profesorului universitar doctor I. H. Crisan, pe dealul conic al cetatii - au scos la iveala vestigii care atesta ca aici a fost un important centra dacic (Singidava?), ale carui inceputuri dateaza din secolele III-II i.e.n.

Orasul Cugir este cunoscut ca centru metalurgic, inca de la finele secolului al XVIII-lea (Fabrica de fier). In prezent, la Cugir se gaseste una dintre cele mai reprezentativp platforme industriale constructoare de masini si de prelucrare a metalelor, ale carei produse sint exportate in peste 50 de tari. In cadrul intreprinderii Mecanice Cugir se produc masini-unelte, masini de cusut, masini de spalat rufe, lanturi articulate.

Orasul Cugir constituie un punct important de convergenta (divergenta) a drumurilor turis-tice din Muntii Sureanu (traseele 6, 8, 9, 10).

Comuna Romos (240-380 m altitudine), cu vechi traditii folclorice, ocupa o arie larga prin satele componente (Vaidei, Pischinti, Romos, Romosel), din care pornesc mai multe poteci nemarcate spre interiorul muntilor. Una dintre ele trece prin Ciungu Mare - sat cu case imprastiate la altitudinea de 700-1000 m. Aici se intilnesc jocuri de copii perpetuate, probabil, din vremea dacilor, iar Jocul Calusarilor este mai sobru. Desagii de Romos se recunosc prin tesatura sub forma de tabla de sah cu patrate negre si albe.

In casa si prin stradania inginerului pensionar Ion Rentea a luat fiinta un modest punct muzeal etnografic.

Prin Romos-Romosel-Ciungu-Plavaia ar putea fi deschis un drum turistic pentru vizitarea cetatilor dacice de catre cei care-si petrec concediul la Geoagiu-Bai.

Orasul Orastie (220-260 m altitudine) este situat la confluenta riurilor Gradistea cu Sibiselul, pe o vatra locuita inca din neolitic. Asezarea dacica fortificata de pe dealul Holumb era un avanpost al ansamblului de aparare de pe valea Gradistei. In timpul si dupa ocupatia romana, populatia autohtona a durat la poalele cetatii un tirg. Mai tirziu, in secolul al XII-lea, populatiei autohtone i se suprapune colonizarea saseasca.

Mentionat documentar din 1224, orasul Orastie devine un important centru mestesugaresc si cultural din secolul al XlV-lea. Este distrus de invazia tatarilor din 1241 - 1242 si a turcilor din secolul al XV-lea, dar se reface treptat. Intr-una din aceste invazii, in toamna anului 1471, are loc batalia de la Cimpul Piinii (linga Orastie), in care trupele otomane sint infrinte de oastea condusa de Pavel Chinezul, comite al Timisoarei. La sfirsitul secolului al XV-lea este declarat ,,civitas', cu dreptul de a avea reprezentant in Dieta.

La Orastie a locuit Nicolae Olahus (pe vremea cind tatal sau Stefan Olahus era jude in oras), cel care in opera sa istorico-etnografica, Hungaria, demonstreaza originea, unitatea de neam si limba a romanilor din Transilvania, Moldova si Tara Romaneasca.

Orastia a intrat in analele culturii nationale prin Palia de la Orastie (158l-l582) - prima traducere in limba romana a Vechiului Testament, realizata de Mihail Turdas - tiparita de Serban (fiul lui Coresi) si diacul Marien. Mai tirziu, orasul devine un centru important de culturalizare a romanilor din Transilvania, prin publicatiile periodice: ,,Revista Orastiei' (1895- 1899), la care au colaborat George Cosbuc, Alexandru Vlahuta, St. O. losif, Ilarie Chendi s.a.; ,,Bunul econom' (1899-l908), ,,Libertatea" (1902 -l941), "Tovarasia' (1905-l911), ,,Bobirnaci' (1910-l914), ,,Cosinzeana' (191l-l917), condusa de poetul, folcloristul si publicistul Sebastian Bornemisa (1892-l952), avind colabonatori pe Liviu Rebreanu, Ion Agarbiceanu, Mihail Sadoveanu, Victor Eftimiu s.a.

Traditiile culturale ale orasului, incepute cu reuniuni si Societatea de lectura ,,Casina Romana' (1868), s-au perpetual si au evoluat, incit azi sint mai multe formatiuni cultural-artistice, precum si Cenaclul literar ,,Liviu Rebreanu'. In Piata Aurel Vlaicu nr. 1 functioneaza Muzeul de arta populara, in care pe linga minunatele exponate artizanale pot fi vazute o macheta a zonei, numeroase obiecte de interes arheologic si istoric, monede de argint descoperite in localitatile invecinate, ceramica neolitica de la Tundas s.a.

Vechiul centru mestesugaresc s-a transformat intr-un oras cu o industrie in plina dezvoltare, reprezentata printr-o intreprindere mecanica, o intreprindere chimica, o intreprindere de plante medicinale, o unitate forestiera, precum si unitati de interes national, ca Intreprinderea ,,Vidra', infiintata in 1928, profilata pe prelucrarea pieilor de animale si confectii de blanuri din care peste 16% sint exportate, si intreprinderea pentru cresterea si ingrasarea porcilor, infiintata in 1958.

In imprejurimile Orastiei, la Turdas, Romos, Beriu, Orastioara, Costesti etc., se gasesc numeroase vestigii de cultura materiala, din cele mai vechi timpuri pina in feudalism. In apropiere de Orastie (DN-7) este satul de origine al lui Aurel Vlaicu (6.XI.1882-l3.IX.1913), unul din pionierii aviatiei noastre, ,,datorita caruia Romania a fost a treia tara din lume care a avut un avion original, inventat, construit si pilotat de unul din fiii ei'. Alaturi de casa parinteasca si a copilariei se afla monumentul pilotului construit in 1934 si o cladire noua ridicata cu ocazia centenarului nasterii marelui inventator (1982), pentru a adaposti majoritatea lucrarilor sale.

Satul Aurel Vlaicu (Bintinti) este atestat documentar din 1291, dar in cuprinsul vetrei sale s-au gasit urme de locuire inca din epoca bronzului.

Localitatea Sibisel (320-400 m altitudine) este situata la marginea muntilor (Sibiselul Vechi), dar se continua si in interior, pe valea Sibisel, pe o distanta de 4-5 km (Sibiselul Nou). In prima jumatate a secolului al XlX-lea, aici a functionat o uzina de fier infiintata in 1803. Activitatea ei s-a intrerupt prin avintul luat de uzinele de la Hunedoara si Cugir. Satul este renumit prin nucile mari, cu coaja subtire si miezul gustos. Pe inaltimea Bordul Cetatii, din partea estica, se gasesc ruinele unei fortificatii feudale.

Satul Magureni este situat in plina zona montana, la altitudinea de 1100-1200 m, in partea de nord a Vf. Godeanu, intre vaile Glivii si Magurea. Se ajunge pe drum de care, dinspre Sibisel. El ar putea fi amenajat ca sat de vacanta. Aici este pus sub ocrotire un arboret de pin si larice (10 ha), provenit dintr-o plantatie.

Comuna Orastioara de Sus se desfasoara pe valea Gradistei si include satele Bucium, Orastioara de Sus, Ludestii de Jos, Costesti, Gradistea de Munte, dar si pe nivelurile de eroziune ale platformei Luncani (Ludestii de Sus, Costesti-Deal). Satele comunei folosesc mai mult ca localitati de tranzit turistic.

La est de Ludestii de Jos, pe locul numit Cetateaua s-au gasit urmele unei asezari din epoca bronzului si ale unei asezari dacice. Tot aici s-a descoperit un tipar monetar (Caius Marius Capito), folosit - dupa cum afirma Octavian Floca - de daci pentru fabricarea monedelor republicane. In hotarul localitatii Orastioara de Sus, pe inaltimea Piatra Gradistei, s-a descoperit un castru roman din piatra, in care stationau detasamente din Legiunea a XIII-a Gemina, de la Alba lulia, cu misiunea de a supraveghea complexul de fortificatii dacice, chiar dupa ce au fost evacuate si distruse.

La Costesti, pe dealul Cetatuia, se gasesc ramasitele primei fortarete dacice de pe valea Gradistei. In apropiere functioneaza o cabana si o tabara de pionieri. De aici, trecind pe la Cetatea Blidaru (o alta fortareata dacica), se ajunge pe platforma Luncani si, mai departe (prin Poiana Omului), la calcarele de la Ohaba-Ponor sau, peste Muntele Timpu, la virfurile Steaua, Negru, Sureanu si apoi la cabana Sureanu, cabana Prislop (traseul 13). In hotarul satului Gradistea de Munte sint cele mai importante vestigii dacice: Sarmizegetusa Regia, completata cu asezarea civila de la Fetele Albe. La confluenta Gradistei cu Aniniesul se ridica Virtoapele, un munte din sisturi cristaline, acoperit de o placa de calcar in care se intilnesc forme carstice (pesteri, doline, un aven).

Orasul Simeria (200 m altitudine) reprezinta un nod feroviar important (din 1866), cu depou de intretinere si reparatii a materialului rulant. Pe teritoriul orasului isi desfasoara activitatea o intreprindere de exploatare si prelucrare a marmurii, o intreprindere de colectare si industrializare a laptelui, un complex industrial de ingrasare a mieilor, ferme de vaci cu lapte. In raza administrativa a orasului sint cuprinse si localitatile Carpinis (cariera de marmura si travertin), Uroi (C.A.P.), Saulesti (C.A.P., balastiera), Simeria Veche, Sintandrei (sere legumicole), Bircea Mare (intreprindere de prefabricate).

In lunca din bucla Muresului de la nordul orasului, la circa 1,5 km de gara, exista Arboretumul din Simeria (Biscaria), rezervatie naturala si parc dendrologic, cu o suprafata de peste 70 ha, care cuprinde cea mai bogata colectie de arbori si arbusti exotici aclimatizati la noi in tara la adapostul florei autohtone.

Primul document in care este mentionat dateaza din anul 1763. El a fost alcatuit prin introducerea succesiva de specii exotice intr-o padure naturala de lunca. Initial, ca proprietate particulara, a avut rol de agrement. Dupa 1879 au fost introduse specii din America de Nord si din Extremul Orient, iar dupa primul razboi mondial s-a urmarit aclimatizarea de specii rare de interes forestier si decorativ. Din cele 560 unitati sistematice, 309 au fost introduse dupa anul 1954. Acest parc adaposteste unele specii unice in tara, ca: brazi giganti (Abies delavay, A. taxoniana), Metasequoia glyptostroboides, Torreya taxifolia), precum si cea mai bogata colectie de magnolii (15 specii): Magnolia denudata, M. macrophila, M. kubus, M. soulangiana, M. tripetala s.a.). Tot aici mai pot fi vazute: Xantoceras-ul (cu flori violacee prinse direct pe ramuri), ciresul japonez, calinul "bulgare de zapada', varietati de liliac, salcimul, bambus etc.

Arboretumul din Simeria a evoluat de la rolul de parc de agrement la cel de statiune de cercetari forestiere si horticole, fiind un adevarat laborator in aer liber, in care se imbina studiul biologiei plantelor cu productia diferitelor specii, constituind o adevarata sursa de seminte si puieti de plante exotice si decorative. El poate fi utilizat si ca laborator didactic pentru elevi si studenti.

La 3 km nord de Simeria se ridica Magura Uroiului (389 m), cea mai sudica prelungire a Muntilor Apuseni, intrata ca un pinten in valea Muresului, la confluenta cu Streiul. Ea reprezinta un neck vulcanic format din andezite, a carui piatra - transportata cu plutele pe Mures - a fost utilizata de romani la construirea castrului de la Micia (Mintia).

De pe creasta rotunjita ca o cupola a Magurii Uroi se cuprinde cu o privire manoasa vale a Muresului pina spre Mintia (V) si Orastie (E), valea larga a Streiului (S), piemonturile si dealurile care bordeaza nord-estul Poienii Rusce si nord-vestul Muntilor Sureanu. In zare, spre sud, privirile gasesc culmile indepartate si cenusii ale Sureanului si Retezatului. Spre nord, dealul, al carui nume de Pies reflecta o realitate fitogeografica, se ridica in panta, expunindu-si suprafetele degradate. Acest minunat si usor accesibil punct de perspectiva a fost folosit in timpurile istorice ca pozitie strategica ce tinea sub observatie caile de acces spre Banat, Tara Hategului si Podisul Transilvaniei. Tot pozitia a conditionat construirea in jurul Magurii Uroi a unei colonii romane si, mai tirziu, a unei cetati medievale ale carei ziduri se mai vad si astazi.

Orasul Calan, cunoscut centru siderurgic, este situat pe Streiul inferior. Orasul nou, construit ca o cerinta a dezvoltarii industriale, se afla pe terasa de pe dreapta Streiului, in apropiere de confluenta cu riul Luncani. Combinatul siderurgic ,,Victoria' Calan, infiintat in 1870, a inregistrat un proces de innoire si dezvoltare in producerea de fonta cenusie, cocs, semicocs, piese turnate etc.

In partea de nord a orasului sint Baile Calan (Aquae), cu ape termale si cu un bazin sapat de romani in travertin. Vestigiile romane, precum si cele peste 20 de inscriptii gasite in zona dovedesc prosperitatea asezarii rurale (pagus), favorizata atit de prezenta apelor termale, cit si de drumul imperial Sarmizegetusa romana Apulum.

In imprejurimile Calanului, la Totia, Timpa, Sintamaria de Piatra, Grid, Chitid, Bosorod etc., sint numeroase vestigii care atesta vetre de locuire din neolitic pina in epoca prefeudala si feudala. Astfel, la estul orasului se afla satul Streisingiorgiu, atestat documentar din 1377, dezvoltat pe vatra unei asezari arhaice protoromanesti, precedata de o ,,villa rustica'. In cimitirul satului se pastreaza o biserica de piatra zidita in secolul al Xll-lea, in buna parte cu materiale romane (blocuri fasonate, monumente religioase ori funerare, caramizi, tigle, piese arhitectonice de la edificii), luate probabil din ruinele asezarii Aquae. Biserica a fost ridicata pe locul alteia, din lemn, din secolele X-XI si a apartinut unei resedinte feudale romanesti, ale carei temelii s-au descoperit in apropiere. Din sapaturile arheologice rezulta ca in secolele X- XI aici exista o comunitate cu structura cneziala, care s-a continuat si in secolele urmatoare (familiile Balea, Zeicu, Cindres, Dionisie s.a.). La sudul orasului (DN-66) se gaseste satul Strei, mentionat documentar din 1392, unde a fost descoperita o ,,villa rustica', precum si monumente medievale din secolul al XIII-lea, dintre care se pastreaza biserica de curte cneziala cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

Orasul Calan constituie o baza pentru vizi-tarea obiectivelor turistice de pe valea inferioara a Streiului si de plecare pe traseul 14. Spre Simeria, la nord de Baile Calan, se afla satul Bacia, unde s-a nascut dr. Petru Groza (1884-l958), deputat in parlament (1919-l927), ministru in guvernele prezidate de generalul Averescu (1920-l921; 1926-l927). A intemeiat organizatia Frontul Plugarilor (1933), al carei presedinte a fost pina in 1954. In aceasta calitate a incheiat cu organizatiile democratice conduse de P.C.R. un acord de lupta contra fascismului. Dupa 23 August 1944 a fost vicepresedinte al Consiliului de Ministri (noiembrie 1944 - februarie 1945), presedinte al primului guvern revolutionar-democratic al Romaniei (6 martie 1945 - 2 ianuarie 1952), presedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale (2 ianuarie 1952 - 7 iunie 1958).

Comuna Bosorod, situata la sud-vest de Calan, ocupa bazinul mijlociu si superior al vaii Luncani. Cu exceptia satelor Chitid, Bobaia si Bosorod, situate in afara muntelui, utilizate numai ca puncte de tranzit, celelalte (Alun, Cioclovina, Luncani, Prihodiste, Ursici, Tirsa), formate din case razlete, se distribuie pe un spatiu larg in vaile si mai ales pe interfluviile nivelate la inaltimi de 800-l000 m, pe stinga si mai ales pe drepta vaii Luncani. La Chitid, pe dealul Plese, s-au descoperit monede antice grecesti si o bara de aur.

Orasul Hateg, cu o economie in plina dezvoltare, se afla situat in nord-vestul depresiunii cu acelasi nume, pe riul Galbena. In cadrul sau functioneaza o fabrica de conserve din legume si fructe, o fabrica de bere, un complex de taiere si prelucrare a carnii. Constituie punct de plecare pentru turismul montan si baza pentru vizitarea numeroaselor objective cu caracter istoric, etnografic, folcloric, zoologic din depresiune si din regiunile montane limitrofe. Hategul este amintit documentar, ca oras, din 1412. Aici functiona un reprezentant al regalitatii cu atribute multiple (politice, militare, fiscale, judecatoresti), dar care au fost pierdute treptat. Situat la intersectie de drumuri, orasul s-a dezvoltat atit ca loc de judecata, cit si ca tirg. El a devenit resedinta unuia dintre numeroasele districte valahe din Transilvania, cu organizare si functie militara. In 1669, orasul ajunge autonom in cadrul principatului, cu dreptul de a trimite doi reprezentanti in Dieta, iar in 1764 ia fiinta o companie de graniceri.

In apropiere de Hateg se afla comuna Densus, cu un monument de mare valoare arhitectonica, in care se regasesc elemente din demolarea constructiilor de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Aici s-a nascut Aron Densusianu (1837 -l900), care a prestat o intensa activitate culturala in Transilvania, inainte de a functiona ca profesor la Iasi, si fratele sau Nicolae Densusianu (1846-l912), membru corespondent al Academiei Romane, istoric, ,,scotocitor in arhivele din Transilvania, Ungaria, Italia'. De aici isi trage seva Ovid Densusianu (1873-l938), fiul lui Aron, cel mai mare filolog roman al epocii moderne, recunoscut si apreciat peste hotare, care s-a straduit sa descifreze viata si fizionomia morala a poporului roman, apartenenta sa latina.

In padurea de la Slivut, din nordul orasului, este un mare pare cinegetic cu cerbi lopatari (Dama dama), caprioare (Capreolus capreolus) si zimbri (Bonasus bonasus). Alte obiective de interes turistic ce se pot vizita prin excursii de o zi de la Hateg sint: Sarmizegetusa (centrul politic, religios si cultural al Daciei romane (Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa), Portile de Fier ale Transilvaniei, Cetatea Colt, Sintamaria Orlea, atestata documentar din 1363, cu un monument arhitectonic etc.

La est de Hateg, in fiecare din localitatile de la marginea Muntilor Sureanu, bogatia expresiva a folclorului este insotita de frumusetea peisajului si de descoperiri de importanta istorica si culturala.

Comuna Sintamaria Orlea, situata la capatul vestic al masivului, in Depresiunea Hateg, ia contact cu muntele prin satele Balomir, Bucium-Orlea si Ciopeia. Tot in cadrul acestei comune intra si satul Subcetate, cu o gara - nod de cale ferata, care constituie un punct de plecare in excursiile spre Muntii Sureanu si Retezat. Deasupra satului, pe Vf. Orlea (510 m), se afla un punct de perspective atit spre Depresiunea Hategului, cit si spre valea inferioara a Streiului; se mai vad ruinele unei fortificatii feudale. In vestul acesteia, pe dealul Petris, s-au constatat urmele unei asezari hallstattiene.

In localitatea Sintamaria Orlea exista un castel feudal transformat in han turistic si o biserica, ctitorie a cnejilor romani din familia Cindea, construita spre sfirsitul secolului al XIII-lea. Ea a reprezentat o forma specifica a fazei de trecere de la stilul romanic la cel gotic timpuriu. Fragmente din pictura interioara dateaza din anul 1443 si evidentiaza legaturi stilistice cu picturile din Muntenia acelei vremi. Ulterior a fost preluata de reformati.

Din satele Balomir si Bucium-Orlea urca poteci nemarcate in Muntii Sureanu, la Vf. Crucii si satul de inaltime Ursici (comuna Bosorod), de unde se poate ajunge la Ciclovina. Satul Ciopeia, in limitele caruia s-au gasit urme romane, este situat la coltul vestic al masivului. De aici porneste o poteca nemarcata spre zona carstica de la Ohaba Ponor-Ciclovima (traseul 15).

La sud-est de Ciopeia, pe DN-66, se afla satul Ohaba de sub Piatra (comuna Salasu de Sus), al carui nume pare sa ateste o veche asezare scutita de impozite si prestatii.

Comuna Pui cuprinde mai multe sate cu functie de tranzit turistic insiruite de-a lungul Streiului (Baiesti, Rusor, Galati, Pui, Ponor); altele patrund adinc pe vailc si clinele Muntilor Sureanu (Fizesti, Federi, Ohaba Ponor). Unele asezari au avut statut de sate graniceresti, tinind de regimentul de la Orlat. La Baiesti s-au gasit monede antice, iar in pesterile de la Federi, Coasta Vacii si Ohaba Ponor (Bordul Mare) s-au descoperit vestigii ale omului paleolitic.

Localitatea Pui (400-440 m altitudine) este un nod turistic in care se intilnesc potecile din Muntii Sureanu (prin Ohaba Ponor - traseul 14) cu cele din Muntii Retezat (spre cabana Baleia - prin Hobita); a fost multa vreme capitala de plasa.

Comuna Baru (460-500 m altitudine) este situata la confluenta Petrosului (Streiul superior) cu Crivadia si Muncelu. Localitatea Baru este atestata ca sat graniceresc in secolul al XV-lea. Aici a functional ca invatator omul de cultura si folcloristul Ion Pop-Reteganul (1852-l905), ale carui scrieri din acel timp (Cartea poporului, Povesti ardelenesti) s-au bucurat de o larga popularitate. In comuna Baru exista o fabrica de produse refractare. De aici urca poteci nemarcate in Muntii Sureanu si Retezat.

Satul Petros apartine de Baru. Este atestat documentar din secolul al XIV-lea. E considerat locul de origine al primilor locuitori ai actualului oras Petrosani. Prin el se trece, urmind cursul riului Petros, pentru a ajunge la peretii de calcar de la Sipot si Lola, favorabili practicarii alpinismului sau pentru a patrunde adinc spre centrul masivului (traseul 16).

Comuna Banita continua spre est - prin satele Crivadia, Merisor, Banita - sirul localitatilor de la bordura sudica a Muntilor Sureanu. Primele doua sint situate in bazinul Streiului, al treilea in bazinul Jiului. In satul Crivadia, riul cu acelasi nume (care la izvoare se numeste Obirsia) si-a taiat chei spectaculoase cu numeroase marmite. Deasupra cheilor, linga viaductul soselei (DN-66) se ridica un turn de paza medieval. Din apropierea acestuia porneste traseul 17 spre zona carstica de la Tecuri.

Satul Merisor, situat mai spre est, cu case ascunse in livezi, este o asezare veche. El este amintit intr-un document din anul 1520 ca loc de intilnire al unor soli de pace trimisi de voievodul Tarii Romanesti (Neagoe Basarab) si al Transilvaniei (loan Zapolya). De la Merisor spre sud se deruleaza un vechi drum de carute care trece peste Dealul Babii (944 m) si coboara la Vulcan, in Depresiunea Petrosani. Drumul era folosit cu precadere de localnici. De asemenea, pe el circulau postalioanele care faceau legatura cu Oltenia peste pasul Vilcan, pina in a doua jumatate a secolului al XlX-lea, cind s-a construit calea ferata si s-a amenajat soseaua prin pasul Banita. De la Merisor se ajunge lesne pe platoul calcaros de la nord, unde se pot vedea numeroase doline (Comarnice), vai seci (Preluci, Bojita) si pesteri (Gaura Oanei, Izvorcni, Tecuri, Clenji).

Satul Banita se desfasoara atit in lungul soselei (DN-66), care urmareste valea cu acelasi nume, cit si pe inaltimile de la nordul si sudul acesteia. Se crede ca numele localitatii deriva de la banita - unitate de masura pentru cereale (20-25 1) - aici, in vechime, fiind un punct de vama unde taxele se percepeau in natura. In apropierea statiei de cale ferata exista o mare cariera pentru exploatarea calcarului. La hotarul estic sint Cheile Banitei, Cetatea si Pestera Bolii; in vestul acestora se afla si o cabana. Din pasul Banita, pe sub care trece tunelul caii ferate, o poteca urmareste cumpana apelor dintre Mures si Jiu, pina in centrul Muntilor Sureanu (traseul 18).

Orasul Petrosani este un vechi centru industrial cu o dezvoltare impetuoasa in ultimele trei decenii, care s-a format pe vatra unei asezari alcatuite in urma procesului de roire a locuitorilor din satul Petros (comuna Baru). El este resedinta unor comuniuni de orase (Lupeni, Uricani, Vulcan, Petrila) si comune (Aninoasa, Banita) inglobate in municipiu.

Pe teritoriul sau isi desfasoara activitatea intreprinderile miniere Dilja si Livezeni, Institutul de Mine, infiintat in 1948, un Institut de cercetari miniere, o Fabrica de Tricotaje si un Teatru dramatic. Orasul Petrosani constituie un centru de drumetie spre mai multe masive: Vilcan, Retezat, Paring, Sureanu.

Orasul Petrila, asezat pe valea Jiului de Est. la poalele Muntilor Sureanu, este un centru de exploatare a huilei - prin intreprinderile miniere Petrila si Lonea - si de preparatie a carbunelui. In coordonarea administrative a orasului intra si localitatile Cimpa, Jiet, Rascoala, Tirici, Petrila este baza de ascensiune pe potecile din sud-estul Muntilor Sureanu (traseele 19-24). Accesul de la Petrosani este foarte usor, prin cursele I.G.O., care pleaca din centrul orasuiui, din apropierea garii

DOTARI TURISTICE

Dotarile turistice actuale, raportate la suprafata masivului, sint destul de reduse. Prin constituirea Parcului natural si prin lucrarile hidrotehnice in curs de realizare se creeaza o serie de amenajari care vor oferi turistilor un plus de confort si un ansamblu de baze sportive si de agrement.

Unitati de cazare - hoteluri, hanuri, popasuri si cabane (tab. 4). Ele sint relativ numeroase, diversificate si satisfacatoare pentru circulatia turistica de la bordura masivului, dar sint insuficiente pentru turismul montan de creasta. Astfel, din 7 cabane, numai doua (Sureanu si Prislop) se gasesc in interiorul Muntilor Sureanu, pe cind celelalte se situeaza la marginile acestora. Absenta cabanelor turistice este suplinita, intr-o oarecare masura, de prezenta cabanelor silvice, in care se pot caza 2-4 persoane. De aceea, pemtru traseele lungi se recomanda camparea in cort.

In interiorul si la marginea muntilor functioneaza si tabere de pionieri, cum sint cele de la Sibisel, Capilna, Costesti, Prigoana etc. La Tau-Bistra, pe valea Sebesului, vor fi construite patru hoteluri.

Poteci si marcaje. Reteaua de drumuri si poteci din Muntii Sureanu este densa. Drumurile forestiere construite in ultimii ani in lungul principalelor vai usureaza patrunderea spre centrul acestora si scurteaza timpul necesar pentru a ajunge la obiectivele alese. Adesea, dru-murile forestiere urca la nivelul culmilor si tra-verseaza cumpenele de apa.

In general, potecile sint bine conturate, mai ales pe versanti. Exceptie fac cele care, ajunse pe culme, se pierd uneori in iarba pajistilor. Marcajele prezinta neuniformitati si neconcordante cu normativele in vigoare; uneori semnele sint prea rare sau plasate in locuri greu vizibile. Stilpii metalici, mai ales pe platouri cu pajisti, lipsesc sau sint foarte rari. De asemenea, lipsesc sagetile indicatoare necesare la intersectiile de poteci sau la schimbarile de directie. Acolo unde apar, acestea se afla intr-o stare de degradare avansata. Dintre potecile si drumurile descrise numai 12 sint marcate. Se simte absenta unui marcaj de creasta intre pasul Tartarau si pasul Banita, precum si a unor marcaje si panouri explicative la cetatile dace si in zona carstica Ohaba Ponor-Ciclovina-Banita. De aceea, in descrierea traseelor s-a insistat cu detalii in locurile unde posibilitatea de ratacire este reala.

Pe linga potecile descrise in prezentul ghid, mai sint si altele care pot fi utilizate de persoane cu un simt dezvoltat de orientare.

TURISM DE IARNA SI ALPINISM

Zapada care se mentine in intervalul decembrie-martie, iar pe creste pina in aprilie, ofera conditii favorabile turismului de iarna si practicarii schiului. Aproape toate traseele, mai ales cele de pe interfluvii la altitudini de peste 800 m, pot fi strabatute cu schiuri. Coboririle pe schiuri din centrul masivului pe culmile nordice (mai domoale) sau sudice (mai abrupte) aduc satisfactia parcurgerii unor distante mari cu eforturi fizice minime.

Pantele despadurite cu diferite inclinari din preajma cabanelor constituie pirtii naturale de schi, cu posibilitati de practicare a acestui sport pentru toate virstele, de la incepatori la avansati. Albul imaculat al zapezilor si scinteierile ei in bataia soarelui determina o luminozitate deosebita si conditii de bronzare rapida. Stratul de zapada ofera si posibilitatea de a recunoaste urmele diferitelor vietuitoare ale muntelui, de a reconstitui drumurile pe care le fac in cautarea hranei sau de a ne imagina unele intimplari tragice ori hazlii la care au participat.

Prezenta calcarelor a favorizat dezvoltarea numeroaselor fenomene carstice, dintre care 150 pesteri si avene cu lungimi de la citiva metri la sute si chiar mii de metri. Peretii calcarosi din cheile Taiei, Rosiei, Crivadiei si mai ales cei de la Sipot si Lola, din valea Petrosului, ofera conditii bune de practicare a alpinismului cu diferite grade de dificultate. Accesul la baza acestor pereti este usurat de prezenta drumurilor care trec prin apropierea lor. La traseele clasice de alpinism prin care ar fi posibila descoperirea unor pesteri se adauga si alpinismul subteran, facilitat de prezenta unor avene, ca: Bitan (-l01 m), Dosu Lacsorului (fig. 15), Balaj (-46 m), Pestera din Valea Clenjii (-l03 m) s.a.

Trasee turistice

Muntii Sureanu dispun de o retea densa de trasee turistice, care ofera vizitatorului secvente pitoresti ale cadrului natural (relief de eroziune fluviala si glaciara, fenomene carstice, codri de fag si rasinoase, pajisti alpine si riuri vijelioase etc.) si urme de straveche locuire a acestui tinut.

Dispunerea in evantai a culmilor potrivit structurii orohidrografice si numeroasele puncte de plecare de la marginea masivului ofera alegerea unor variante convenabile, cu diferite grade de dificultate si durata. Multe trasee sint nemarcate, dar parcurgerea lor nu provoaca, in general, pericolul de ratacire. Dificultatile constau mai mult in lungimea drumurilor si, pe alocuri, in unghiurile mari de panta. Iarna, unele sectoare (Virful lui Patru, fata sudica a Sureanului, Virful Negru) trebuie parcurse cu atentie, datorita pericolului de avalanse.

Timpul indicat pentru diferite trasee de picior este orientativ si corespunde unui efort (ritm) mediu. In general, la parcurgerea in sens invers (urcus) a traseelor descrise pe directia de coborire (spre marginea masivului) se poate adauga o marja de l-2 ore.

Fiecare turist isi cunoaste posibilitatile (rezistenta) si, in functie de antrenament, starea fizica si psihica, de ritmul biologic si greutatea rucsacului, isi va doza efortul si va parcurge drumul ales dupa propriul sau timp, la care va trebui sa insumeze si minutele de popas, necesare atit pentru odihna, cit si pentru admirarea naturii.

1. Sebes - Sugag - Tau - Oasa - Tartarau -Obirsia Lotrului

Nemarcat Distanta: 78 km

Acest traseu urmareste sectorul nordic al soselei (DN-67 C), care strabate transversal Carpatii Meridionali Centrali intre localitatile Sebes si Novaci. In acelasi timp, ea constituie o ,,alee' din care se desprind numeroase trasee turistice, unele descrise in ghid. Datorita lungimii, recomandam parcurgerea sa cu un mijloc de transport (autobuzul I.T.A.), soseaua fiind asfaltata pina la Oasa si in curs de asfaftare in rest.

Iesim din orasul Sebes prin str. Postei. In continuare, drumul se deruleaza in amonte, prin lunca larga a vaii Sebesului. La 3 km dam de Petresti, cunoscuta localitate, unde exista o fabrica de hirtie. Tot aici au fost descoperite ruinele unei biserici fortificate din secolul al XIII-lea si vestigii de cultura din neoliticul tirziu (ceramica pictata). Prin alinierea caselor cu porti masive, a strazilor curate, Petrestiul pare un orasel-satelit al Sebesului.

Pe masura apropierii de localitatea Sebesel, valea se strimteaza; in peisaj se impun mai intii lacul de acumulare Petresti, apoi ripele de Sub Piatra cu caracter de cuesta, formate prin eroziunea viguroasa a riului in malul drept. Ele sint constituite din gresii si gresii marnoase. Alaturi apare valea Joagarului cu caracter subsecvent. Soseaua se apropie de fruntea de terasa, care se ridica tesit cu 5 m deasupra luncii. Dupa 3 km de la Petresti, se ajunge in Sebesel, satul de origine al pictorului Sava Hentia (1848-l904), cunoscut mai ales ca portretist; dupa ce a urmat Scoala de belle arte din Bucuresti si s-a consacrat ca pictor in anturajul cunoscutilor profesori Gh. Tattarescu si Th. Aman, a fost trimis la studii in Franta, ca bursier al statului. A participat, ca si N. Grigorescu, la Razboiul pentru cucerirea Independentei de stat a Romaniei (1877). La Sebesel, pe dealul Gorgan, s-au descoperit urmele unei asezari din comuna primitiva si urme romane in punctul ,,In vii'.

Parasind Sebeselul, valea se largeste putin si dupa nici 2 km intram in Sasciori, centrul administrativ al satelor Capilna, Dumbrava, Laz, Sasciori, Loman, Plesi, Rachita, Sebesel, Tonea. Aici, pe un pinten de deal, se vad inca ruinele unei cetati feudale din secolul al XII-lea. De la Sasciori, pe un drum vicinal spre est, se poate ajunge la Cacovita si Cilnic (aici exista o cetate taraneasca de la sfirsitul secolului al XIII-lea), iar spre vest, in satul Loman, de unde se poate urma traseul 5 spre cabana Sureanu.

Urmarind drumul asfaltat (circa 1 km), dupa un cot brusc ajungem in satul Laz, unul din centrele renumite de pictura a icoanelor pe sticla. De la Laz, in amonte, drumul urmareste meandrele adincite in roci metamorfice ale vaii Sebesului. Satul Capilna, la care ajungem dupa 4 km, este prins ca intr-un cleste, incit casele se insira de-a lungul soselei sau se anina pe versanti. Aici, pe stinga vaii, pe dealul Cetatuia se pastreaza urmele unei fortarete dacice construita din blocuri de piatra. Pentru vtitarea acestor vestigii urmarim soseaua spre Sugag, circa 3 km, pina cind traversam riul Sebes de pe dreapta pe stinga peste ,,podul Cetatii'. Indata ce trecem podul, coborim terasamentul soselei si ne angajam pe linga o veche cariera, pe o poteca ce suie pe valea Gargalaului, umbrita de padurea de fag. Dupa circa 25 minute de urcus, padurea se rareste si poteca face un ocol catre stinga. Urcam costis prin poiana avind in stinga valea Gargalaului si in citeva minute ajungem pe mamelonul care mai pastreaza temeliile cetatii construite in secolul al II-lea i.e.n., distrusa de romani in timpul celui de-al doilea razboi cu dacii (105-l06). Din acest punct se poate urmari o poteca nemarcata pina in apropierea scolii din Plesi si, de acolo, la cabana si Virful Sureanu (traseul 5).

De la Capilna la Sugag, pe o distanta de circa 10 km, soseaua si riul Sebes serpuiesc paralel sub versantii impaduriti. Din loc in loc, pe clinele mai domoale sau pe boturile de deal se disting case izolate in mijlocul finetelor. Pe la jumatatea distantei dintre cele doua localitati, pe partea dreapta a vaii, este confluenta cu Nedeiu, care si-a sapat o vale adinca cu pereti prapastiosi. Mai in amonte cu 2 km apare drumul forestier care urca pe valea Martiniei.

Sugagul este cea mai din amonte localitate de pe valea Sebesului si centru de comuna de care apartin satele: Arti, Birsana, Dobra, Jidostina, Martinia, Tau-Bistra. Casele sale se aliniaza de o parte si de alta a soselei pe mai bine de 2 km. Aici se pastreaza elemente de arhitectura taraneasca traditionala si se perpetueaza arta incrustarii lemnului. La capatul sudic al localitatii, Sebesul primeste din dreapta riul Dobra, pe care porneste o ramificatie a soselei ce duce la Jina (in Muntii Cindrel).

Din amonte de Sugag si plna la Tau (confluenta cu Bistra), pe o distanta de 14 km, valea este ingusta, cu aspect de defileu, cu versanti prapastiosi. Impresionant este mai ales versantul drept, intre coltii Magurii si Runcu, ale carui stinci golase poarta denumiri sugestive de ,,Grumazi', ,,Masa Jidovului", ,,Masa Dracului', precum si un sector de albie cu panta mare, unde apa se zbuciuma printre bolovani, numit ,,La Turloaie'. Tot aici sint doua mici organisme torentiale cu denumiri de rezonanta: ,,Piriul Dracului' si ,,Torentul Mortii', care exprima limpede infatisarea lor. Mentionam si existenta pinetelor de la Coltii Magurii, ca vegetatie relicta glaciara. Dupa un cot al vaii ajungem la Tau-Bistra, unde a existat o veche colonie a muncitorilor forestieri. Denumirea provine de la un hait ce functiona aici, pe a carui vatra s-a creat lacul de acumulare Tau-Bistra.

Din soseaua care se desfasoara pe malul vestic al lacului se desprinde drumul forestier ce urca pe valea Mirasului si ajunge in punctul Curmaturi (traseul 5), de unde coboara in valea Riului Mare (traseul 6). Alt drum forestier urca pe valea Gilciagului pina aproape de izvoare, aflate pe culmea Stinisoara.

Continuam traseul nostru de la Tau-Bistra la Oasa, pe valea ingusta a Sebesului. Dintre afluentii mai importanti pe care ii primeste in acest sector se diferentiaza Prigoana, pe stinga, pe al carui curs mijlociu se dezvolta bazinetul depresionar Luncile Prigoanei, cu aspect suspendat, la circa 1400 m. El se incadreaza, de fapt, in Depresiunea intramontana Oasa. Pe Prigoana urca un drum forestier pina in curmatura Prisacii (traseele 5 si 6), de unde, apoi, trece in valea Riului Mare. In Luncile Prigoanei, din acest drum se desprinde o ramura care coboara la Oasa pe Valea Mare.

In amonte de Gura Prigoanei, cu 2,3 km, Sebesul primeste din Muntii Cindrel contributia de apa a Cibanului si, mai in amonte (5,7 km), se ridica impunatorul baraj de la Oasa, care retine apele celui mai mare lac de pe cursul Sebesului. Bazinetul depresionar de la Oasa, compartimentat prin ingustarea de la Bolovan, este partea cea mai coborita (1200 m) a unei depresiuni intramontane inalte, care se extinde pina in curmatura Steflesti, inglobind mai multi umeri de vale, precum si nivelele suprafetei de eroziune Paltinei.

Inainte de formarea lacului, fundul aluvionat al acestui bazinet, unde se intilneau apele vailor Frumoasa si Salanele, avea toate caracterele unci mlastini cu ochiuri de apa si procese de turbificare. In compartimentul din aval (Oasa Mare) a functionat un hait. In compartimentul din amonte (Oasa Mica), pe clina domoala de la malul sting al piriului Salanele era casa in care isi petrecea vacantele Mihail Sadoveanu si unde a elaborat multe din Povestirile de pe valea Frumoasei, pline de tilc si de sensibilitate pentru natura. Tot aici era si vechca cabana turistica Oasa, unde a fost multa vreme cabanier Rudi-bacii, poreclit si Ochi de urs, tovaras de vinatoare al lui Mihail Sadoveanu si lonel Pop.

La baraj, drumul carosabil se bifurca. Ramura principala (asfaltata) trece peste baraj, urmarind malul drept (estic); ramura secundara (pietruita) se mentine pe malul sting (vcstic) al lacului si ajunge la colonia Fetita - asezare a constructorilor de la baraj si hidrocentrala; apoi, dupa citeva bucle, patrunde pe valea Salanele, ca drum forestier. Urmarind soseaua (DN-67C) peste baraj, trecem pe la noua cabana Oasa. Mai sus de gura Curpatului, lacul ramine in urma, valea devine mai strimta intre culmile Podele si Slimoiul, pen-tru ca apoi, la confluenta cu piriul Tartarau, ea sa se largeasca brusc. Aici se afla un bazinet depresionar in vatra caruia exista un canton silvic cu posibilitati de cazare.

La Tartarau, drumul se bifurca. Ramura din stinga ramine in continuare pe Valea Frumoasei, pe care urca spre NE, traverseaza curmatura Steflesti dintre Muntii Lotrului si Muntii Cindrel si coboara in valea Sadului. Ramura din dreapta (DN-67 C) urca in serpentine largi o diferenta de nivel de circa 400 m, pina pe cumpana apelor dintre bazinele riurilor Lotru si Sebes, in saua Tartarau (1 665 m). De aici porneste o poteca turistica ce urca pe Muntele Timpele si pe creasta principala a Muntilor Steflesti (Muntii Lotrului). Din pasul Tartarau[2] soseaua (DN-67C) coboara la Obirsia Lotrului.

In lipsa unui mijloc de transport, drumul de la Oasa in curmatura Tartarau (marcat destul de rar cu triunghi albastru) se parcurge in circa 3 ore. La obirsia Lotrului functioneaza o cabana turistica, un magazin alimentar si o statie hidrometeorologica.

2. Pasul Tartarau - Foiana Muierii - Vf. Salanele - Smida Mare - Gura Potecului - Vf. lul Patru - Ausel - curmatura Sureanu - cabana Sureanu

Marcaj: banda albastra Durata: 7-8 ore Distanta: 20 km.

Traseul acesta constituie un prim sector al drumului de creasta prin Muntii Sureanu. El este si un fragment din poteca de creasta a Carpatilor Meridionali (poate in viitor o magistrala turistica de picior), care face legatura intre Muntii Cindrel, Lotru si Muntii Retezat, urmarind cumpana de ape intre bazinul hidrografic al Murosului si cel al Jiului.

Se poate pleca in traseu fie din pasul Tartarau, fie de la cabana Obirsia Lotrului. In prima situatie, coborim spre Obirsia Lotrului pe DN-67 C, circa 1,5 km, unde soseaua face un cot brusc (aproape 360⁰) la stinga. Chiar din cotul soselei spre dreapta (V) se desprinde poteca marcata cu banda albastra ce ne va conduce spre curmatura, virful si cabana Sureanu. Locul este marcat de un stilp metalic, cu trei sageti de tabla pe care apar (destul de neclar) indicatiile spre: Obirsia Lotrului, Sureanu, Tartarau. O poienita ne imbie la putina odihna inainte de a porni mai departe.

Daca se porneste in traseu de la cabana Obirsia Lotrului, atunci se va urca pe sosea, spre nord, circa 5 km, in 1½ ore.

Poteca larga, utilizata si ca drum de carute, urmareste aproximativ curba de nivel de 1600 m si, dupa ¼ ore, traverseaza printr-o sa cumpana de ape dintre bazinele vailor Pravat si Salanele. Dupa alte 15 minute de mers prin padure ajungem in saua Poiana Muierii, cu intersectie de poteci (dar fara indicatori de directie): dinspre sud coboara poteca ce vine de la Cotul Ursului prin Poiana Muierii, dinspre vest urca poteca de la cabana Voievodu prin Muntele Stenninosu, spre est coboara un drum forestier pe valea Salanele. Ne continuam traseul pe drumul orientat spre nord, care ocoleste mai intii pe la est un virf impadurit si ajunge intr-o sa. In continuare lasam in stinga un alt virf, trecem printr-o sa lunga si impadurita, presarata cu poienite. La capatul acesteia urcam putin, apoi coborim intr-o poiana larga, dupa circa 1½ ore de cind am parasit DN-67 C. In fata noastra se ridica Vf. Salanele (1 709 m). In acest punct ajunge si o poteca nemarcata ce urca din valea Jiului de Est (cabana Voievodu) prin Muntele Grivei (traseul 23).

In continuare, cu toate ca sintem tentati sa urmarim drumul din dreapta, pe curba de nivel, bine circulat (care de altfel duce la stina din Salanele, aflata la NE de virf), vom renunta in favoarea unci poteci mai putin vizibile, care urca (jumatate stinga) in partea vestica a Vf. Salanele. Lasam pe dreapta un izvor, urcam spre un pile de brazi. Aici ne ghidam dupa marcajul de pe pietre; ajungem intr-o sa cu poiana, lasam apoi pe stinga un mic virf si potecile de oi si intram din nou in padure. Mai departe, poteca urmareste aproximativ curba de nivel pe versantul dinspre bazinul Smidelor (estic), trece prin poieni si plantatii (din care se deschid perspective spre Muntii Cindrel si Steflesti) si ajungem in poiana stinei din Smida Mare.

Se impune un scurt popas in aceasta poiana si pentru a ne odihni privirea pe culmea centrala a Muntilor Cindrel, care se ridica spre est, dincolo de culmile Smida Mica si Slimoiu.

Reluam traseul ocolind pe la dreapta (est) Vf. Smida Mare (1 774 m) si urcam usor (marcaj pe brazi), lasind stina in partea dreapta. Dupa ce ajungem in cumpana de ape, in punctul ,,La Pociumb', coborim in serpentina pe versantul vestic al culmii si, dupa ½ ora de la plecarea din saua Smidei Mari, o data cu iesirea din padure, ajungem in cel mai coborit punct din curmatura de la Gura Potecului. De aici urcam, saltind pe verticala circa 30 m, pe linga un pilc de brazi (dreapta) si dupa 10 minute ajungem la baza Vf. lui Patru (2 130 m), cu aspect piramidal, unde un indicator imbatrinit de vreme ne indruma spre cabana Voievodu, prin Bilele - 3 ½ ore (fragmente din traseele 3 si 22), cabana Oasa, prin Cioaca Ciontii - 3 ore (traseul 3), spre cabana Sureanu - 3 ore (traseul 2) si spre Obirsia Lotrului -4Va ore (adica inapoi, pe drumul pe care am venit).

In acest loc ne aflam aproximativ la jumatatea drumului (ca timp) dintre Tartarau si Sureanu. Pe o muchie, spre est, se zareste stina de la Gura Potecului, prin apropierea careia duce poteca la Oasa (triunghi rosu). Spre vest se vede valea adinca a Birlogului Mic, dincolo de care se ridica muchia si stina Bilele.

Din acest punct urcam prin pajiste pe versantul sudic al Vf. lui Patru, avind in stinga padurea de conifere. Dupa 10-l5 minute cotim usor la stinga, urmind marcajul banda albastra. La inceput, poteca este mai mult banuita, dar, treptat, devine vizibila, mai ales dupa ce intram in padure. In continuare, poteca urmareste aproximativ curba de nivel pe un arc de cerc in bazinul vaii Birlogul Mic. Dupa circa 10 minute iesim din padure si incepem sa urcam, costis, traversind citeva piriiase; in 15 minute de la parasirea padurii ajungem in muchia Bilelor (un picior al Vf. lui Patru). Aici duce si poteca de la cabana Voievodu, pe la stina Bilele, pe care o zarim jos, in stinga noastra. In acest punct, un indicator ar fi salutar.

Drumul continua in urcus spre NV (jumatate dreapta) pe versantul sud-vestic al Vf. lui Patru. La marcajul banda albastra aplicat pe pietre se adauga cel cu cruce albastra (traseul 22) si triunghi rosu (traseul 3). Dupa 30-45 minute de mers, avind mereu in fata platoul Ausel, in dreapta Vf. lui Patru si in stinga (dincolo de valea Bilele) Muntele Clabucet, ajungem in saua Ocolul (1990 m), situata intre Vf. lui Patru si Ausel. Aici se pot recunoaste urmele unui castru roman. Timpul si pendularea turmelor de oi au nivelat vechiul edificiu de pamint, dar conturul sau patrat se observa inca destul de clar, daca urcam putin spre est. Urmele castrului au determinat probabil si denumirea locului - Ocolul[3].

Aici se poate ajunge pe o poteca nemarcata, traversind Vf. lui Patru. In acest caz, din curmatura Gura Potecului, urcind pe versantul sudic al Vf. lui Patru (dupa ce am parasit poteca marcata cu banda albastra care coteste la stinga intrind in padure), se ajunge la pisc, pe o panta ce depaseste uneori 40⁰. In apropierea virfului, o data cu domolirea pantei, intilnim citeva stinci reziduale. Sub virf, pe versantul estic, se afla un circ glaciar. Oboseala urcusului este compensata nu prin faptul de a avea ,,sub picioare' cel mai inalt virf din Muntii Sureanu, ci si prin splendida panorama ce-o ofera. Dupa ce ne-am delectat privirile asupra culmilor impietrite ale Retezatului, Paringului, Lotrului, Cindrelului si Sureanului, identificind culmi si vai, virfuri si suprafete de eroziune, coborim spre vest, in saua Ocolu, unde privirile ne sint atrase de patrulaterul castrului.

Din saua Ocolul continuam traseul urcind spre vest, pina pe platoul usor bombat al Auselului (2 010 m), de unde ochiul gaseste indata spre NNV cocoasa inalta si stincoasa a Sureanului, iar spre nord, culmile prelungi, golase ori impadurite care se lasa in trepte spre valea Muresului. Dupa 15-20 minute de mers pe platoul Ausel, in dreapta se adinceste obirsia unui piriu, tributar pe stinga Riului Mare al Cugirului. Din acest punct, ocolim obirsia piriului si coborim spre curmatura Sureanu, avind in stinga muchia prin care culmea Ausel[4] se prelungeste spre sa, in dreapta, valea Riului Mare si, dincolo de ea, Muntele Puru. Trecem printr-un grup de brazi piperniciti, ienuperi si jnepeni si, dupa circa 45 minute din Vf. Ausel, ajungem in adinca si larga curmatura a Sureanului, in care se intersccteaza mai multe poteci. Dincolo de cel mai coborit punct al curmaturii, spre Vf. Sureanu, exista un indicator cu sageti spre cabanele: Sureanu (nord) 15 minute, Prislop (vest) 7^l/₂ ore, Ausel (sud) 2½ - 3 ore, Obirsia Lotrului 8-9 ore si Voievodu 5-6 ore.

Din acest punct, pentru a ajunge la cabana Sureanu, cotim la dreapta, spre NE, avind in stinga Vf. Sureanu si in dreapta valea Riului Mare. Poteca este marcata cu banda, cruce si triunghi albastru. O data cu parasirea curmaturii, creasta se largeste transformindu-se aproape intr-un drum de caruta. Dupa 15 minute de coboris usor cotim brusc la stinga. In acest punct ajunge si poteca ce urca de la Poarta Raiului (vine din dreapta), marcata cu cruce rosie. Dupa 5 minute ajungem la cabana Sureanu, construita pe un tapsan format din depozite morenice. Aici dam de o poiana frumoasa, inconjurata de conifere.

In spatele cabanei distingem circul glaciar sculptat in versantul estic al Muntelui Sureanu. In cadrul circului, care prezinta o asimetrie pronuntata (versantii vestic si nordic fiind mai inalti si mai abrupti decit cel sudic), se distinge un prag glaciar (la baza caruia se afla lacul) ingropat partial (in partea nordica) de o morena longitudinala impadurita. Deasupra pragului, o potcoava nivala, acoperita de jnepeni, inchide o mica depresiune mlastinoasa. In partea estica, circul este limitat de un prag si o morena frontala. Aceasta inchide o cuveta de subsapare glaciara, ocupata odinioara in intregime de apele lacului. Colmatarea acestuia, asociata cu adincirea emisarului in morena au redus suprafata lacului, favorizind dezvoltarea unei zone mlastinoase, cu citeva pilcuri de jnepeni.

De la cabana se poate urca in 1½ ore la Vf. Sureanu (traseul 7).

3. Colonia Fetita - culmea Diudiu - culmea Cioaca Ciontii - Gura Potecului - Bilele

Marcaj: triunghi rosu Durata: 4¾ - 5½ ore Distanta: 18 km.

Din colonia Fetita se urmareste drumul forestier in amonte (circa 5 km), pe malul vestic al lacului Oasa, pina in punctul Dimbul Serpilor. In dreapta se formeaza o poteca marcata cu triunghi rosu, care urca prin padure (ocolind obirsia unui piriu) pina intr-o poiana de pe culmea Diudiu (1400 m). De aici porneste o poteca, nemarcata, care urmareste cu aproximatie cumpana de ape spre NV, trece pe la stina Diudiu si ajunge pina in Valea Mare si la luncile Prigoanei.

Urmarim insa poteca marcata cu triunghi rosu, care, din poiana, coboara 40-50 m diferenta de nivel, pe un drum pietros, pina in valea Diudiu (Sasa). Pe aceasta vale urca si o ramura a drumului forestier, parasit la Dimbul Serpilor (si care ne-ar fi condus pina in acest loc cu o intirziere de circa ½ ora). Ajunsi in vale, cotim la stinga (aval) si, dupa aproximativ 250 m parcursi pe drumul forestier, ajungem la confluenta cu piriul Potecului (1½ ore de la colonia Fetita).

Trecem pe malul drept al Diudiului peste pod si ne angajam pe valea Potecului. Dupa 30-50 m traversam pe malul drept al acestuia si incepem urcusul pe culmea Ciontii (spre SV), printr-o rariste, apoi printr-o poiana. Curind se intra in padure si panta devine mai mare. Serpentinele alterneaza cu portiuni pieptise. Dupa aproape o ora de la podet ajungem in Vf. Ciontii. De aici cotim spre dreapta (vest), coborim putin intr-o poiana, apoi intram in padure, mentinindu-ne aproximativ in lungul culmii aproape plate (martor indubitabil din suprafata de eroziune Paltinei). Trecem printr-o zona unde padurea a fost doborita de vint, coborim usor la stinga, pe sub culmea care ramine in dreapta, si traversam un piriu. Urcam apoi intr-o rariste, cotim la dreapta, trecem printr-o zona de turbarie si dupa citeva minute de mers prin padure iesim in poiana de la Gura Potecului, situata pe o spinare neteda, punctata ici-colo de conifere. Parcurgem poiana in lung lasind pe dreapta drumul la stina, traversam un piriu si urcind putin costis ajungem in curmatura Gura Potecului, la indicatorul de directii (dupa 4-4½ ore de la colonia Fetita).

Aici, poteca noastra invizibila prin iarba pajistei se intersecteaza cu traseul 2, marcat cu banda albastra (curmatura Tartarau-Vf. Salanele-cabana Sureanu). Marcajul cu triunghi rosu duce in continuare spre vest in culmea Bilele, pe o poteca ce asigura legatura intre stine si care este utilizata si de turistii ce vor sa ajunga de la Oasa la cabana Voievodu (sau invers) pe cel mai scurt drum. Urmarind marcajul spre vest, coborim in padurea de conifere. Dupa aproximativ 10 minute, poteca se transforma intr-o alee care urmareste curba de nivel si traverseaza citeva piraie. Din ultimul piriu, printr-un mic canal de coasta paralel cu poteca, apa este dusa pentru uzul curent la stina Bilele. Parasind padurea, dupa ½ ora de la curmatura Gura Potecului, ne apare in fata stina. Linga stilpul indicator intilnim poteca dintre cabanele Voievodu si Sureanu, marcata cu cruce albastra (traseul 22). Sagetile de tabla ne arata directiile spre: Voievodu (3 ore), Sureanu (3 ore), Obirsia Lotrului (5 ore).

4. Colonia Fetita (Oasa) - Luncile Prigoanei - cabana Sureanu

Marcaj: cruce rosie Durata: 3-3½ ore Distanta: 8,4 km

De la colonia Fetita, din soseaua de contur al lacului, se desprinde un drum forestier ce se deruleaza pe piriul Fetita. In acel punct exista un stilp cu sageata de tabla avind inscriptia: ,,Spre cabana Sureanu 3-3½ ore'. Parcurgem drumul forestier, desfasurat pe malul sting, circa 200 m, apoi trecem pe malul drept si urmarim poteca prin padurea de molid care urca in Golul Fetita (o poiana larga, cu stina). Stilpii de marcaj din poiana ne ghideaza pe versantul sudic al Muntelui Fetita (1696 m), unde padurea a fost taiata. Poteca se largeste la dimensiunile unui drum de caruta. Dupa putin timp ajungem la o bifurcatie de drumuri marcata de o troita (Crucea Fetitei) si un stilp indicator. Spre dreapta (nord), drumul de carute coboara la cantonul silvic si tabara de elevi din Luncile Prigoanei.

Urmam poteca turistica spre stinga, care ne va conduce pina in poiana din Luncile Prigoanei. Aici, bifurcarea potecii este materializata de un stilp indicator. Traseul din stinga, marcat cu triunghi rosu, este o noua varianta de acces la Bilele, prin Vf. lui Patru si Gura Potecului, in curs de amenajare. Urmarim poteca din dreapta pina la intersectia drumului forestier ce urca din Valea Mare. Traversam drumul si dupa circa 200 m de mers prin poiana ajungem in drumul forestier care se deruleaza pe valea Prigoana. Traversam piriul Prigoana de pe malul drept pe malul sting peste un pod de beton. Dupa circa 1 km apare o sageata indicatoare indreptata spre versant (dreapta). Din acest loc parasim drumul forestier (care mai continua circa 2 km in amonte, pe Prigoana) si tinem cararea ce se deruleaza pe versant, prin padurea defrisata. Urcusul este greoi, mai intii pe un ogas, apoi in serpentine scurte pina strabatem o diferenta de nivel de cca 80 m. Inainte de a intra in padure, mai parcurgem cca 200 m apro-ximativ pe curba de nivel. De aici putem admira valea Prigoanei in toata splendoarea ei. Vom patrunde in padurea de rasinoase pentru mai multa vreme. Poteca se largeste si trece muchia pe celalalt versant. Marcajul cruce rosie apare frecvent pe trunchiul copacilor. Isi fac aparitia si citeva izvoare, iar la unul dintre acestea este amenajat un loc de popas cu o banca. In continuare, poteca coboara in panta domoala; luminisurile devin mai frecvente, arborii se raresc si dupa citeva minute patrundem in poiana larga de la Poarta Raiului. Aici, cei care doresc sa ramina peste noapte pot gasi cu usurinta un loc favorabil pentru asezarea cortului. In poiana apar inca doua marcaje turistice - cel care vine de la Sasciori (triunghi albastru) si cel care urca de la Cugir, urmarind valea acestuia. In fata noastra, pe stinga, se profileaza frumoasa constructie din lemn a cantonului silvic. Trecem pe linga canton, apoi traversam riul Canciu pe o punte, intram in padure si incepem un urcus ceva mai greu, timp de ½ ora, pe o poteca larga acoperita de pietris si bolovanis. La capatul acesteia intilnim o ramificatie spre stinga, o poteca duce in curmatura Sureanu (triunghi albastru, banda albastra) si alta spre dreapta, care, dupa circa 5 minute, ne scoate la cabana.

5. Cabana Sureanu - Poarta Raiului - curmatura Prisaca - dealul Paltinei - dealul Tomnatecului - Curmaturi - Carari - dealul Crucilor -Loman - Sasciori

Marcaj: triunghi albastru Durata: 11-14 ore Distanta: 44 km

Este unul dintre cele mai lungi trasee turistice si urmareste un vechi drum de acces la stinele care se tin lant pe culmea dintre vaile Cugirului si Sebesului. A fost utilizat si pentru transportul poverilor cu carul. O data cu crearea drumurilor forestiere si-a pierdut din importanta, dar ramine un traseu atractiv si reconfortant, intrucit ofera privelisti deosebite, alaturi de multe elemente etnografice. El poate fi parcurs si numai partial, utilizind la coborire (sau la urcus) drumurile forestiere care-l intersecteaza. Datorita lungimii mari, il indicam numai pentru coborire.

De la cabana Sureanu la Poarta Raiului parcurgem drumul marcat cu cruce rosie, triunghi rosu si triunghi albastru, in 25 minute, coborind aproape continuu o panta de 20-25⁰. Din poiana, poteca se bifurca. La dreapta (est) se desprinde traseul spre Oasa, prin Luncile Prigoanei (cruce rosie - traseul 4). Drumul pe care-l urmam face la stinga si este larg. El se indreapta spre Muntele Canciu (Prisaca), pe care-l vom ocoli pe la est. Dupa 40-50 minute de la plecarea din poiana ajungem in curmatura Prisaca. Ultima parte a acestui drum este insotita de garduri. In curmatura Prisaca traversam drumul forestier ce face legatura intre Riul Mare (Cugir) si riul Sebes, trecem pe linga o stina, apoi ne angajam pe culmea sudica si sud-vestica a Muntelui Paltinei. Se urca prin padure pe un drum ingust de care, pantele ceva mai inclinate alternind cu pante domoale pe care exista si mici poieni. Dupa o ora de mers, avind in dreapta aproape permanent virful retezat al Paltineiului, vom traversa citeva piriiase. Dupa un urcus usor, poteca se mentine pe curba de nivel si traverseaza o frumoasa poiana cu brazi rari timp de 20 minute. La capatul ei apare o poteca mai bine circulata, care ne imbie sa o urmam. Ea insa ocoleste pe la nord Vf. Paltinei si se indreapta spre stincile de pe culmile Stinisoara si Groscioara. Traseul nostru se desfasoara pe poteca din stinga, spre nord. Dupa circa 15 minute, lasind pe stinga un mamelon, coborim mai intii prin poiana si apoi prin padure, pina in saua Izvoarele, pe o poteca pietroasa cu multe iviri de apa. In sa exista o poienita prin care serpuieste un piriu. De aici, un drum pietros ne conduce timp de 20 minute prin padure si dupa un scurt coboris ajungem in poienita de la Crucea Comanului. Mai departe, poteca urca prin pajiste spre Vf. Comanului, trecind pe linga stina, la care se ajunge intr-un sfert de ora.

La virf, vom face un mic popas necesar pentru odihna, dar si pentru a admira panorama. Reluam traseul coborind muchia de nord a Comanului, trecem pe linga ramasitele fostului canton silvic Magura, apoi urmarim drumul care merge aproape pe curba de nivel, avind in stinga muchia Magurii, iar in dreapta, valea superioara a Mirasului. Dupa 25-30 minute, din Vf. Coman ajungem in saua larga dintre Magura si Tomnatec, pe care o recunoastem dupa un mamelon impadurit, plasat arhitectural in mijlocul ei. In continuare, marcajul foarte rar, ca de altfel si pina aici, urmareste drumul de care ce urca prin padure si ne scoate dupa ¼ ora in pajistea Tomnatecului, pe culmea careia se ridica, in stinga noastra, doua mameloane; intre acestea a fost construita o stina. Urmarim liziera padurii si, dupa ce depasim un mic izvor in stinga, incepem sa coborim spre saua Curmaturi, unde ajungem in 15 minute, pe un drum in care siroirea si rotile carelor au sapat fagase adinci in sisturile cristaline alterate. Prin saua Curmaturi, disputata de obirsiile piraielor Mirasu (est) si Tomnatec (vest), trece drumul forestier ce vine din valea Sebesului (de la Tau-Bistra) in valea Riului Mare (la lacul Canciu). In sa s-a construit un canton silvic - replica celui parasit in Magura.

In continuare, traversam drumul forestier, trecem prin fata cantonului silvic si urmam drumul de care pe cumpana de ape dintre vaile Mirasu si Tomnatec. Dupa 5 minute ajungem la o bifurcatie. La dreapta, o poteca duce spre manastirea Tatu (o ora de mers), apoi in satele Jidostina, Arti, Birsana, cu case rasfirate la inaltirni de 1 000-1 350 m. Drumul nostru urca in stinga prin padure, pe versantul vestic al Muntelui Tatu. Dupa circa 20 minute de la bifurcatie, trecem pe linga un valau si iesim intr-o poiana larga. Mai urcam 20-30 minute si ajungem pe spinarea care leaga Vf. Tatu (est) de Magura (vest). Cotim la dreapta 90⁰ si incepem un coboris lin spre nord, la inceput prin poiana, apoi, cotind la stinga, prin padure. Dupa 20-30 minute ajungem in poiana din saua Hurdubeu, peste care trece o linie de inalta tensiune. Ocolim Vf. Muncelul (1 373 m) pe la est si in 15-20 minute ajungem in saua de la Carari, punct de intilnire a mai multor poteci, marcata printr-un grup de case si unde, cu ani in urma, functiona un fagadau.

Sintem aproximativ la jumatatea drumului si un scurt popas se impune. Pentru cei mai putin antrenati mai ales cind urca de la Sasciori prin Loman, sau pentru cei care au zabovit mai mult pe drum, locul este cel mai nimerit pentru popasul de noapte, in cort sau la una din cabanele forestiere. Reluam traseul mergind spre nord. Vom intra in domeniul finetelor, presarate ici-colo de salase. Cumpana de ape care pina aici delimita bazinul hidrografic al Sebesului de cel al Cugirului se bifurca, prin interpunerea bazinului hidrografic al Pianului. Drumul de care duce in serpentine larg desfasurate pe interfluviul dintre Pian si Martinia timp de 45 minute, la saua Bataeni. Aici el intersecteaza un drum forestier. Mai departe, dupa un scurt urcus, panta sc domoleste, apoi urmeaza un coboris pe clina nordica a dealului Crucilor. La finele acestuia, cotim 90⁰ la dreapta (est), lasam pe stinga citeva case, apoi pe dreapta dealul Stroe (1 106 m) si dupa o ora (aproximata de la saua Bataeni) ajungem la saua adinca situata intre obirsia vaii Tonii (bazinul Pian) si a unei vai din bazinul Martiniei. De aici urcam pe drumul de carute de pe dealul Plescioara, avind mereu culmea in partea stinga, apoi coborim usor pe muchie si dupa 1/3 ora ajungem in dreptul scolii din catunul Plesi. Drumul isi schimba directia spre stinga (NV) cu 90⁰ si ajunge in saua Plesi (in lungul vaii Botii, spre nord, avem o larga perspectiva asupra colinelor Secaselor, orasului Sebes si Ripei Rosii). Mai departe, drumul coboara continuu, avind cind pante mari, cind pante line, prezentind numeroase curbe prin care se ocolesc mameloane si crupe. Dupa 3 ore de la plecarea din saua Plesi ajungem in satul Loman, o asezare pitoreasca pe interfluviul dintre vaile Sebes si Tonii. De aici pina la Sasciori mai sint de parcurs 3 km pe un drum de masina bine intretinut. Coborind, avem in dreapta perspective ruinelor cetatii medievale situate pe un pinten din versantul sting al vaii Sebesului, intre Sasciori si Laz.

6. Cugir - Moara Turcului - Intre Ape - curmatura Prisaca - Poarta Raiului - cabana Sureanu

Marcaj: triunghi rosu Durata: 11-14 ore Distanta: 42 km

Traseul incepe din cartierul sudic al orasului Cugir, din dreptul confluentei acestuia cu Riul Mic. El urmeaza un drum forestier. O data cu traversarea riului lasam orasul in urma. Soseaua, la inceput asfaltata (3 km), urmareste malul drept al riului. Dupa aproape 4 km se ajunge la Complexul turistic Mistretul (situat pe malul sting, in apropierea unei pastravarii). In continuare, valea se ingusteaza, coturile devin mai bruste si, dupa 11 km de la Cugir, drumul trece de pe malul drept pe malul sting. Dupa alti 2 km traverseaza din nou pe malul drept, dar numai pe o distanta de 1 km, dupa care revine pe malul sting, dupa ce a urmarit bucla de contur (meandrul Incatusat) de la Moara Turcului. Aici apare in psisaj o creasta zimtata de stinca cu aspect deosebit de pitoresc. Dupa aproape 1 km de la Moara Turcului se ajunge la confluenta cu valea Rachitii, pe care urca un drum forestier. Pe el se poate ajunge usor, in circa 1½ ora in golul din Rachita (traseul 9).

De la confluenta cu piriul Rachita, traseul urmareste in continuare malul sting, trece prin dreptul confluentei cu piriul Molivisul (pe care se deruleaza un drum forestier, circa 1 km, pina sub cantonul silvic Grosi). Dupa 31,5 km de la Cugir se ajunge in punctul numit ,,Intre Riuri' (,,Intre Ape'), unde se construieste barajul unui lac de acumulare ale carui ape vor fi deviate in valea Sebesului, la Tau-Bistra. In acest loc coboara drumul care vine din valea Sebesului (Tau-Bistra) prin saua Curmaturi. Tot de aici, un alt drum forestier urca pe valea Bosorogului, permitind o ascensiune relativ usoara la Vf. Negru sau la Vf. Comarnicel, trecind pe la stina din Gropsoara.

Reluam traseul plecind din punctul ,,Intre Riuri'. La inceput, drumul se desfasoara pe malul drept (cca 3 km), apoi trece pe versantul sting (2 km) si revine din nou pe cel drept (3 km). De la confluenta cu piriul Prisacii, drumul paraseste firul vaii, urca in citeva serpentine pina in curmatura Prisacii. De aici, el coboara in Luncile Prigoanei si, pe aceasta vale, pina in albia Sebesului (10 km), unde se uneste cu DN-67 C.

Din curmatura Prisacii, insa, traseul nostru nu mai urmeaza drumul forestier. Aici se va intersecteaza cu traseul 5 si va merge spre sud pe drumul de care (fragment din traseul 5), pe la est de Vf. Canciu, prin Poarta Raiului (45 minute) si apoi la cabana Sureanu.

7. Cabana Sureanu - curmatura Sureanu - Pirva - dealul Negru - Sinca - Scirna - Lupsa -cabana Prislop

Marcaj: triunghi si punct rosu Durata:1-8 ore Distanta: 27,5 km

De la cabana Sureanu se porneste, spre sud, pe cararea descrisa la traseul 2. Dupa 20 minute ajungem la curmatura Sureanu, unde se intretaie mai multe poteci. O alegem pe cea din dreapta, care urca pe piciorul sud-vestic al Muntelui Sureanu, pe o pajiste strabatuta de ravene si ingustata de inaintarea padurii. Dupa 5-10 minute de la intersectia potecilor, padurea ramine in urma, se urca inca 5 minute si se iese pe un platou mic, unde intilnim o poteca nemarcata ce vine de la cabana Sureanu. O tabla indicatoare ne face cunoscut ca pina la cabana Sureanu facem 15 minute, iar pina la cabana Prislop, 7½ ore. De aici, poteca - mai bine conturata si marcata cu triunghi si punct rosu - se angajeaza in urcus continuu pe fata sudica a Vf. Sureanu, pe versantul unui circ glacio-nival aflat la obirsia vaii Ausel. Acest circ, datorita expunerii sudice, a fost alimentat cu cantitati mai mici de zapada. De aceea, aici nu a rezultat un ghetar propriu-zis cu efecte de subsapare. Zapada si firnul in cantitati mai mici au dus la largirea obirsiei vaii preglaciare. Dupa topirea acestora, cuveta rezultata a fost distrusa de eroziunea torentiala viguroasa, determinata de nivelul de baza coborit al vaii Ausel. Dupa 30-40 minute, poteca pietroasa ne scoate in saua dintre virfurile Sureanu si Brates. Din acest punct se poate ajunge, pe carari nemarcate, pe Vf. Sureanu sau pe muntele si la circul glaciar Cirpa. Ele se desfasoara la dreapta (nord). La Vf. Sureanu se urca sustinut circa 120 m prin pasune. Pentru circul Cirpa se ocoleste mai intii pe la vest Vf. Sureanu, apoi se merge jumatate stinga (spre NV) la marginea estica a culmii ce duce la Vf. Cirpa. Poteca trece pe la partea superioara a circului, dupa care coboara la stina Cirpa.

Circul glaciar Cirpa, de aceeasi orientare ca si circul Sureanu, este insa mai dezvoltat in suprafata si are un contur mai regulat, cu abrupturi stincoase sfirtecate de torenti. In cadrul sau se distinge un relief haotic format din grohotisuri, depozite morenice, spinari de berbec si fragmente din praguri structurale. La baza versantilor se vad conuri de grohotis si potcoave nivale. Doua din ele inchid lacuri (Iezerul si Iezerasul). In partea sudica a circului (cea mai adinca si mlastinoasa) se schiteaza un uluc care se continua si in aval de pragul glaciar.

Continuarea traseului catre Vf. Pirva presupune intoarcerea in poteca marcata, in sud-vestul Vf. Sureanu. Ea este jalonata cu rari stilpi metalici si marcata cu triunghi si punct rosu. Ne deplasam pe directia vest, lasam in stinga culmea Bratesului, coborim usor circa 25 minute pe la sudul unui mamelon, intr-o sa plata, linga o ,,casa de piatra'. Spre nord, in dreapta, observam spinarea prelunga a Muntelui Cirpa, spre sud si SE (stinga) Dosul lui Brat si valea adinca a Dobraiei (Bratcusului), a carei obirsie larga si povirnita ne face sa presupunem o veche modelare glacio-nivala; in SV apare culmea Dobraiei, iar spre vest (in fata), Muntii Pirva si Comarnicel spre care ne indreptam.

In continuare, traseul trece pe la nord de culmea Dobraia, pe care o recunoastem dupa ,,omul de piatra', cu functie de limita de pasune, si pe la sud de virfurile Pirva (1901 m) si Gropsoara (1894 m). In acest sector se ocoleste intr-un arc de cerc obirsia vaii Popii. Astfel, dupa 60-70 minute de la plecarea de sub Sureanu, ajungem intr-o mica sa in fata Muntelui Comarnicel, pe care-l recunoastem dupa baliza.

De pe acest tronson al traseului se pot vizita circurile glaciare Pirva si Gropsoara, abatindu-ne spre nord (circa 10 minute), din dreptul Dobraiei pentru circul Pirva si din saua Comarnicelului pentru circul Gropsoara.

Circul glaciar Pirva este orientat spre nord. Pe versantii sai se distinge o treapta distrusa partial de torenti; in relief apar citiva umeri erozivo-structurali.

Circul glaciar Gropsoara, mult mai mic, are forma semicirculara cu versanti putin abrupti, imbracati intr-o manta de grohotisuri inierbate, afectate de solifluxiuni. El pare a fi format mai degraba de eroziunea firnica. Din acest punct, neconcretizat in teren printr-un indicator turistic, exista o carare care merge spre sud, ocoleste pe la est Muntele Comarnicel si se indreapta spre pasul Banita, peste culmile Stevia, Drugu, Jigoru (traseul 18). Poteca pe care o urmam coboara pe la nordul Vf. Comarnicel in curmatura Gropsoarelor. Mergind pe ea, vom avea in fata domul stincos al Vf. Negru. El reprezinta un corp magmatic format din roci ultrabazice (serpentinite) al carui nume vine, probabil, de la culoarea verde-inchisa a jnepenisului (abundent pe versantii dinspre vest si nord).

Dupa parcurgerea a 15-20 minute ajungem linga un indicator turistic la baza Vf. Negru, aflat la o intersectie de poteci abia vizibile prin iarba pajistei. O poteca (nemarcata) se indreapta spre Titiana. Din ea se desprinde, in dreapta, o ramura care ocoleste Vf. Negru pe la sud si vest. Poteca marcata cu punct (alteori cu triunghi) rosu, pe care o urmam, ocoleste acest munte pe la est si nord. Dupa un scurt popas la intretaierea potecilor pornim spre dreapta (nord). La inceput urcam usor si traversam citeva piriiase ale caror izvoare se afla in trena de grohotis care imbraca baza acestui dom magmatic, trecem printr-o vranita, ocolim obirsia adinca a piriului Rovinei si urcam pe culmea Mlacile, care ne impresioneaza prin netezimea ei. Ea este un martor al unei vechi suprafete de eroziune. De altfel, netezimea acesteia si conditiile climatice favorizeaza mentinerea umezelii solului, formarea marghilelor si a proceselor de turbificare. De aici si numele de mlaca, care inseamna mlastina, smirc. Traversam culmea Mlacile de la SE la NV, ghidindu-ne dupa citiva stilpi metalici, si dupa 35-45 minute facem jonctiunea cu poteca nemarcata care ocoleste Vf. Negru pe la vest. Ne continuam drumul spre nord, pe la vestul culmii Mlacilor, avind in stinga piraiele care alcatuiesc obirsia Petrosului (cursul superior al Streiului). De aici coborim timp de 30 minute pina in saua Sinca. Inainte de a ajunge in ea trecem de o vilcea, unde atentia ne este atrasa de susurul apei unui izvor ,,captat' intr-un jgheab, cotim apoi la stinga (vest) si urcam usor. Dupa citeva minute ajungem linga troitele din Capu Mlacilor (saua Sinca), unde poate mai exista un indicator degradat cu 3 sageti metalice indreptate spre Vf. Sureanu, cabana Prislop si Vf. Batrina. Aici se desprinde la dreapta o poteca (punct rosu) pe care se poate ajunge la Cugir, trecind prin Vf. Batrina, Nisipiste, Poiana Grosilor etc. (traseul 9). Noi insa mentinem directia stinga (vest), pe marcajul triunghi rotu, trecem pe la obirsiile piraielor Rovinei si Cald si dupa circa 20 minute (de la troite) ajungem la o rariste de brazi printre care zarim, in fundul vaii Sinea, stina cu acelasi nume.

Poteca turistica cste ceva mai slab batuta decit cea care duce la stina; ea coteste prin pasune la dreapta si dupa cca 5 minute coboara in padure. La capatul a 10-15 minute de coboris pe un drum cu pietre ajungem la albia piriului Sinca, pe care il trecem mai sus de confluenta cu piriul Steaua. Traversam ambele cursuri de apa de pe dreapta pe stinga si, eventual, facem un scurt popas linga sageata care indica drumul sprc Sureanu (pe care am venit).

Mai departe, cararea marcata cu triunghi rosu (uneori, punct rosu) coteste spre vest si urca costis pe versantul sting al vaii Steaua, ale carei lunca larga si terase pun interesante probleme de evolutie geomorfologica; dupa 10 minute intram in padure si dupa alte 10 minute ajungem pe cumpana de ape din dealul Cocosului, zarim in fata virful golas al Scirnei, iesind din codrul de conifere. Coborim putin cotind spre stinga si in 5 minute iesim spre obirsia vaii Scirna (valea Mare), unde un indicator arata drumul spre Sureanu si Prislop.

Poteca traverseaza un drum forestier ce urca in Steaua, apoi ocoleste liziera padurii (ramine pe dreapta), urca prin golul de pe partea estica a culmii Scirna si se mentine aproximativ pe curba de nivel pina ce ocoleste virful principal si ajunge in partea nordica a lui (timp necesar: 25- 30 minute). Aici intilnim poteca ce coboara pe versantul vestic al Scirnei. In continuare, lasind pe dreapta o casa de adapost a muncitorilor forestieri, intram in padure pe un drum de care. Marcajul este rar. Dupa circa 15 minute iesim intr-o plantatie de rasinoase si incepem sa coborim aproximativ pe cumpana de ape timp de 15 minute. Drumul de care intra din nou in padure si dupa inca 10 minute ajungem intr-o sa. Din ea urcam putin (5-l0 minute) pe culmea Gertezu si apoi coborim continuu pina in poiana din curmatura adinca a Lupsei (unde ajungem dupa 60-80 minute de la parasirea pajistii din Muntele Scirna). Aici ajunge si poteca marcata cu punct rosu, care face legatura cu traseul 9. Aceasta curmatura, creata de eroziunea regresiva a piriului Lupsa, indica o viitoare captare a sectorului superior al Riului Mic.

In mijlocul curmaturii exista un stilp indicator; sagetile ne fac cunoscut ca pina la cabana Prislop mai avem de mers 1½ ora, la cabana Sureanu prin culmea Scirna (deci pe traseul parcurs) sint nccesare 6 ore, iar prin culmile Grosi-Batrina, 7 ore (traseul 9). De la stilp mai coborim putin (circa 10 m diferenta de nivel), apoi urcam pe o poteca larga, un adevarat drum de care ce merge costis prin padure pe versantul vestic al culmii Dosu Lupsei. Dupa 45 minute iesim pe o pajiste, trecem pe linga un izvor si traversam cumpana de ape dintre bazinul Sibiselului (vest) si al Cugirului (est), prin saua dintre Lupsa (1488 m) si Dosul Lupsei. Ajunsi pe fata estica a Muntelui Lupsa, ne continuam drumul aproximativ in curba de nivel, trecem pe linga doua izvoare, pe deasupra stinelor (veche si noua) situate in josul pantei spre dreapta. Dupa 15-25 minute terminam ocolirea Vf. Lupsa, lasind in dreapta o culme intinsa (Tisa-Plesoiu). De aici incepem coborisul prin padurea de fag pe vcrsantul nordic, apoi pe cumpana de ape. Dupa cca 30 minute de la intrarea in padure, in fata noastra se deschide poiana curmaturii Prislop. In marginea poienii intilnim drumul forestier care traverseaza culmea si face legatura intre vaile Riul Mic si Alunul. In mijlocul poienii se afla cabana turistica Prislop.

8. Cabana Prislop - Vf. Plavaia (Fata Batrina) - Vf. Tonmatecul - Prihodiste - Cugir

Marcaj: triunghi si punct rosu Durata: 3-5 ore Distanta: 15 km

De la cabana Prislop urcam timp de 15 minute spre NE o diferenta de nivel de circa 100 m, pe o panta despadurita pe care poteca se desfasoara in serpentine largi. Se intra intr-o padure de fag aflata pe Vf. Prislop, unde urmarim aproximativ cumpana de ape timp de 20-30 minute, trecem pe linga Vf. Plavaia (stinga), apoi incepem sa coborim usor (vreo 40 m diferenta de nivel) si parasim padurea in dreptul unei sei. Traversam Vf. Tomnaticel, acoperit de pasune, si culmea Fata Batrina, depasim un piriias, avind pe dreapta liziera padurii, iar in stinga pasunea. Dupa cca 45 minute ajungem in fata Vf. Tomnatec, prin a carui pajiste mai intii urcam usor, apoi coborim timp de 20 minute. Treptat, peisajul se schimba: se termina pasunea si, la inceput mai rar, apoi tot mai des, intilnim parcele cu finete. Lasam in stinga livada unui salas si dupa un mic ocol spre est coborim prin padure pina in dealul Frasinei (20 minute). Urmind cumpana de ape de pe acesta, cu mici urcusuri si coborisuri, ajungem in 20-30 minute in saua Prihodiste, intr-un punct cu sageata indicatoare.

De aici, pentru a ajunge in orasul Cugir, avem de ales intre doua variante. Prima este indicata de sageata metalica, poteca coborind pe culmea nordica pe linga un salas, apoi prin padure, unde punctul rosu apare din cind in cind pe fagi. Dupa 30 minute ajungem in valea Riului Mic, la confluenta cu piriul Prihodiste si la 1 km amonte de oras.

A doua varianta se poate realiza pe o poteca nemarcata; ea este ceva mai lunga, dar mult mai pitoreasca. Lasind in dreapta sageata indicatoare, urmarim poteca bine batuta care se face spre stinga, pe cumpana de ape dintre vaile Romos si Riul Mic. Dupa cca 30 minute ajungem intr-o sa, unde drumul se desparte. Ramura din stinga ocoleste pe la nord Vf. Balzii si coboara in satul Romosel. Noi urmam insa ramura din dreapta, care descrie un mare arc de cere, ocolind bazinul de receptie al piriului Bradet (afluent al Riului Mic). Trecem apoi pe la est de Vf. Fetii (730 m) si ajungem dupa o ora de la parasirea marcajului deasupra unui versant despadurit si intens ravenat. De aici se pot face observatii interesante asupra vaii Muresului.

Coborirea in orasul Cugir pe acest versant se face in 20 minute.

9. Sinra - Butrina - Nisipiste - Grosi - Molivis - Bocsitura - Bucuru - Cugir

Marcaj: punct rosu Durata: 1-8 ore Distanta: 29 km.

Traseul porneste de la Troita din Sinca, unde ajungem venind mai ales de la cabana Sureanu (traseul 7) sau de la Gradistea de Munte (traseele 12, 13). El poate fi utilizat si pentru a ajunge la cabana Prislop, printr-o varianta care se imbina partial cu traseul 7.

De la troita, din pajistea de la Sinca, poteca cu punct rosu are directia nordica si se recunoaste usor, fiind bine circulata, mai ales de ciobani. La inceput se pastreaza pe curba de nivel, ocolind prin dreapta (est) un mamelon tesit si avind in fata culmea prelunga a Muntelui Batrina (1 792 m), orientata NE-SV. Dupa 10 minute de la plecare ajungem intr-o sa, de unde cotim spre NE, urcind usor in lungul culmii Batrina, presarata cu tancuri reziduale. In dreapta se deschide valea adinca si impadurita a piriului Untul (afluent al Bosorogului). Dincolo de jumatatea culmii, poteca trece printr-o ingustare, o adevarata poarta de stinca, pe versantul nord-vestic al ei si incepe sa coboare. Pe Muntele Batrina sint plantati stilpi metalici rari. La inceput coborirea este ceva mai rapida, dar, treptat, se domoleste; trecem pe linga un izvor si ajungem pe platoul Muntelui Sipcea (1 670 m). Dupa ce il traversam, pastram directia spre NE si intram in padurea de conifere. Panta devine mai mare, coborisul mai rapid, pe o diferenta de nivel de cca 100 m. Dupa aproximativ 1¼ ora de la intrarea pe traseu, se ajunge in punciul Nisipiste, unde exista o poiana lunga si ingusta, cu o cabana - loc de odihna al muncitorilor din Cugir.

Daca intrarea in acest traseu (la Sinca) se face in a doua jumatate a zilei si nu dorim sa ajungem la cabana Prislop, este recomandabil ca popasul de noapte sa-l facem aici sau la cantonul din poiana Grosilor, din apropiere (1 km spre NE).

Reluam traseul din poiana de la Nisipiste, urmarind ca si pina aici linia de creasta, spre nord. Dupa 5 minute poteca se bifurca, cea din dreapta (est) merge la cantonul silvic Grosi si coboara (circa 1 ora) pe preluca Grosilor la albia Riului Mare. Urmarind-o pe cea din stinga (vest), transformata in drum de care, coborim mai intii pe linga o plantatie (stinga); dupa circa 15 minute trecem pe linga un izvor cu valau, iar de la el drumul coteste brusc la dreapta si in 5 minute ajungem pe dealul Molivis, la o bifurcatie cu un stilp indicator; sagetile indruma spre cabana Sureanu, prin Muntele Batrina (pe drumul pe care am venit), si spre stinga, la cabana Prislop. Din acest loc, pina la cabana Prislop se fac 3-4 ore, urmarind marcajul punct triunghi rosu. Mai intii coborim cca 20 minute printr-o padure tinara de conifere pina la albia Riului Mic, amonte de chei. Dupa ce o traversam, urcam timp de 10-l5 minute pe versantul opus, pina in saua Lupsei, unde intilnim marcajul triunghi/punct rosu (traseul 7), care ne conduce la cabana Prislop.

De la ramificatia de pe dealul Molivis, in fata (spre nord), apare o poteca lata nemarcata. Ea traverseaza platoul impadurit al Molivisului (lat de 1 km), dupa care coboara intr-o sa mica, ocoleste pe la est doua virfuri si, dupa 50-60 minute de la inscrierea pe ea, ajungem in poienita de la Rafainul (1356 m). Mai departe trecem pe linga izvorul de la obirsia piriului Chiciura (afluent al Riului Mare) si coborim mai bine de 100 m diferenta de nivel intr-o sa, ocolim pe la vest Vf. Rachita Mare (Chiciura). In continuare, coborisul usor continua prin padure si dupa aproape doua ore de la plecare ajungem in poiana Rachita. De aici putem cobori fie in valca Riului Mare, pe valea Rachitei, fie in valea Riului Mic, la confluenta cu Ariesul.

Continuam traseul spre nord, poteca traverseaza poiana, ocoleste pe la est Vf. Rachita (1 238 m), apoi se lasa pe versantul vestic si incepe sa coboare (peste 1 km) prin padure, pina se ajunge, dupa circa 1 ora din poiana de la Rachita, in catunul Bocsitura, cu case rasfirate in jurul altitudinii de 1 100 m. Trecem printre casele razlete, ascunse dupa pilcuri de pomi, ocolim un virf tesit pe la est, traversam vreo 200 m de padure si dupa cca 20 minute ajungem la o bifurcatie a drumului, linga o troita. La dreapta, drumul duce in catunul Goasele, unde avem mai multe posibilitati de a cobori in valea Riului Mare. Noi ne mentinem insa pe poteca de culme care coboara prin Fata Fintinilor si dealul Prisacii in catunul Bucuru, mai intins, dar cu case la fel de razlete presarate prin poieni. Aceste catune s-au format probabil prin stramutarea locuitorilor de la ses in zona fostelor salase.

Dupa mai mult de o ora de la bifurcarei drumului spre Goasele, ocolind citeva virfuri mici si trecind pe linga scoala din Bucuru, ajungem la o intersectie de poteci in apropierea Vf. lui Bucur (905 m). Cea din stinga coboara destul de repede, in serpentine, prin padure, pina in valea Riului Mic, la cca 2 km amonte de orasul Cugir; cea din dreapta ocoleste Vf. lui Bucur pe la est, dupa care se desprind din ea mai multe ramuri: una coboara in valea Riului Mare, aproape de ,,Mistretul'; alta in valea Riului Mir, pe muchia Scaunel, nu departe de confluenta acestuia cu Riul Mare.

10. Cugir - cabana Rindunica - piriul Aries - cabana Prislop - cantonul Alunul

Marcaj: punct rosu Durata: 1-8 ore Distanta: Cugir-cabana Prislop = 22 km; cabana Prislop-canton Alunul = 3 km.

De la capatul liniei de autobuz, care se gaseste aproape de limita sudica a orasului, mult extins pe Riul Mic, daca nu gasim nici o ocazie, ne fixam bine rucsacul pe spate si pornim. In 10-15 minute ajungem in dreptul potecii turistice care coboara de la cabana Prislop prin Prihodiste la Riul Mic (traseul 8). Dupa 1 km, in amonte, se desprinde la stinga noastra poteca nemarcata care urca prin satul Bucuru in culmile Batrina si Sinca (traseul 9). Mai in amonte, valea se ingusteaza si soseaua urmareste bucla unui meandru incatusat al riului. Ajungem la Tau, un mic lac de baraj pe cursul Riului Mic, pentru agrement si apa industriala; alaturi de acesta se afla Complexul turistic ,,Rindunica'.

In amonte de confluenta cu piriul Rachita, valea se ingusteaza. Apoi, dupa 3 km, valea incepe sa se largeasca. Se intra in bazinetul de eroziune format la confluenta piriului Aries cu Riul Mic. Aici drumul forestier se bifurca. Ramura din stinga continua pe Riul Mic (a carui vale se ingusteaza foarte mult dupa 2 km) si se opreste deocamdata sub culmea Lupsa, in aval de cheie. Ramura din dreapta se angajeaza pe valea Ariesului, apoi (dupa cca 1,5 km) pe valea Lupului, dupa care urca in serpentine pe dealul Frasinului. Ajungind in virful acestuia, dupa ce parcurge citeva sute de metri pe muchie, se bifurca.

Drumul care coteste la stinga se termina dupa putin timp in parchetul de exploatare. Cel din dreapta se mentine pe curba de nivcl si dupa 3 km ajunge in curmatura Prislop (la cabana turistica). De aici, drumul coboara serpuit pina la cantonul Valea Alunului. In continuare traseul poate fi urmat in aval pe acesta si pe Sibisel, pina in comuna Sibisel si orasul Orastie; sau, in amonte, prin Scoruset, la cetatea Sarmizegetusa (traseele 11 si 12).

11. Orastie - Sibisel - canton Alunul - dealul Zebru

Nemarcat Durata: 8-10 ore Distanta: 32 km

Acest traseu se suprupune in prima parte soselei care leaga localitatile de pe valea Sibiselului. El poate fi parcurs pe o distanta de cca 14 km cu autobuze I.T.A., cu plecarea din Autogara Orastie, pina in capatul din amonte al satului Sibisel (Sibiselul Nou), trecind prin satele Castau si Sibiselul Vechi.

De la Orastie la Sibiselul Vechi, soseaua strabate un golf depresionar ocupat de un piemont tesit format de riurile Gradistea (Beriu) si Sibisel. La Sibiselul Vechi, localitate situata la limita muntelui, valea se ingusteaza brusc, dar se mentine destul de larga pina la confluenta cu Riusorul (4 km), oferind spatiu de desfasurare Sibiselului Nou.

Pe inaltimea de la estul Sibiselului Vechi, numita Bordul Cetatii, se afla ruinele unei cetati feudale. La aceasta se ajunge plecind din statia de autobuz pe drumul spre Cucuis, ce trece pe linga biserica. Ajunsi in pasunea de la baza muchii dealului, ne angajam pe un drum de carute care urca costis prin padure pina in poiana de linga cetate.

De la capatul liniei de autobus, traseul poate fi parcurs cu piciorul sau cu vehicule de ocazie. In amonte de Sibiselul Nou, valea se ingusteaza si devine destul de cotita (meandrata). In acest sector, cursului de apa i se mai spune si Riul Mare. Dupa cca 4 km de la Sibiselul Nou, pe vale se gaseste un mic bazinet depresionar, lung de aproape 2 km. Dupa alti 2 km de meandre incatusate, in care riul se zbuciuma, apa sarind din piatra in piatra, intilnim confluenta ca piriul Glivii, ce coboara din dreptul micului sat Magureni, situat pe mai multe culmi la 900-1 000 m inaltime. Aici se mai pastreaza inca vechi traditii ce merita sa fie inscrise in patrimoniul folcloric.

Drumul forestier continua pe Valea Mare in amonte, urmarind indeaproape albia riului. Din loo in loc se pot vedea praguri si marmite sapate in gnaise. Dupa 4 km de la gura piriului Glivii ajungem la o bifurcatie, unde se afla si cantonul silvic Valea Alunului. In stinga (est) se desprinde drumul care duce in valea Riului Mic (al Cugirului), trecind pe la cabana Prislop (traseul 10). Tot de aici, la dreapta (vest), urca o poteca spre satul Magureni.

Ne mentinem insa traseul pe drumul ce urca pe vale in amonte. Din acest loc, riul poarta si numele de Alunul (a treia si ultima denumire). Dupa cca 5 km se ajunse la confluenta piraielor Braduiului si Lupsa, care formeaza zona de obirsie a Alunului. La aceasta confluenta exista un centru de colectare a fructelor de padure. Aici drumul se bifurca.

O ramura urca pe valea Lupsa, iar alta, pe care o urmam, coteste la dreapta, suind pe stinga vaii Braduiul. Dupa 30 minute ajungem la o casa de adapost a muncitorilor forestieri, aninata in stinga, pe versant. Traversam un piriu de la obirsia Braduiului si dupa cca 1 ora de urcus in serpentine pe versantul despadurit recent parasim drumul forestier, care coteste la dreapta spre Muntele Scoruset.

Ne angajam pe poteca bine circulata, care urca in stinga si dupa 20 minute ajungem in saua dintre Scirna si Zebru. Aici intilnim poteca larga care urca de la Gradistea de Munte prin culmea Godeanu la Steaua (traseul 12). Din acest punct pina la cabana Sureanu se mai fac 5 ore, iar pina la Cetatea Sarmizegetusa Regia, 2 ore.

12. Saua Sinca - culmea Steaua Mare - Vf. Godeanu - Cetatea Gradistea - satul Gradistea - cabana Costesti - Orastie

Nemarcat Durata: 7-8 ore Sinca-Costesti (12 - 13 ore Sureanu-Costesti), Costesti-Orastie (5 ore) Distanta: Sinca-Costesti 30 km, Costesti-Orastie 20 km

In saua de la Sinca se ajunge folosind mai multe trasee (7, 9).

Poteca pe care o vom urma se desprinde spre stinga din cea cu marcaj triunghi rosu, care vine de la cabana Sureanu si merge la cabana Prislop (traseul 7). Coborim pina la stina Sinchii, pe o panta inierbata, ca un culoar limitat de o parte si de alta de paduri de conifere. La stina traversam piriul Sinchii, ce curge spre nord si care apartine cursului superior al Riului Mic-Cugir. Dupa citiva metri se formeaza un drum de tractor pe care ne angajam si care ocoleste pe la sud Vf. Steaua Mare, urcind o diferenta de nivel de 60-70 m. Dupa ce traversam prelungirea sudica a Stelei Mari, drumul ne coboara intr-o curmatura; sintem la circa 35-45 minute de la parasirea traseului 7.

In dreapta se contureaza o zona mai joasa, in care zarim stina Stelei Mari. Aici este punctul unde, la stinga, se desprinde poteca spre Costesti prin Poiana Omului (traseul 13). Noi insa continuam sa mergem pe drumul de tractor, care se mentine in curba de nivel, spre nord, prin poiana Stelei. Dupa circa 20 minute de la bifurcatie, trecind printr-o rariste de padure, drumul ne scoate intr-o taietura. In dreapta se ridica domul Vf. Scirna, iar spre stinga se deschide valea impadurita Godeanu.

Atentie! In acest punct se desprinde, la dreapta, un drum de tractor care se infunda in valea Scirnei, dupa ce intersecteaza traseul 7, precum si o poteca ce ocoleste Vf. Scirna pe la vest, pentru ca la nordul acestuia sa se uneasca cu poteca turistica (triunghi rosu) care duce la cabana Prislop (traseul 7).

Traseul nostru merge spre stinga (vest), pe directia Vf. Godeanu, coborind usor cca 60 m diferenta de nivel, spre NV, pina in saua de pe cumpana de ape dintre vaile Godeanu (stinga) si Braduiu (dreapta), unde ajungem in ccn 15 minute. Aici intilnim, spre dreapta, un alt drum de tractor care duce pe Muntele Scorusetu. In aceasta sa mai putem ajunge urcind pe valea Sibiselului (Alunului) si a Braduiului (traseul 11).

In continuare, drumul se mentine aproximativ pe cumpana de ape; urcam usor spre vest, circa 40 m diferenta de nivel, traversam un pilc de conifere, ocolind pe la sud un mamelon si iesim intr-o pajiste larga. Dupa cca 15 minute de la bifurcarea drumului spre Scoruset ajungem intr-o sa, de unde, spre dreapta, coboara o poteca spre satul Magureni, trecind prin zona de obirsie a vaii Uia. Traseul nostru se mentine pe drumul de tractor care coteste spre SV (jumatate stinga) si urca usor pe o culme pe al carei virf piramidal se gaseste un ,,om de piatra'. Este Vf. Godeanu, in apropierea caruia ajungem dupa 20-30 minute. In dreapta, sub drum, pe versantul dinspre obirsia vaii Uia, exista un izvor de apa rece care ne imbie la un scurt popas. In stinga si putin in fata se ridica Vf. Godeanu, linga al carui ,,om de piatra' putem ajunge in 5 minute, pentru frumoasa perspectiva ce se desfasoara spre nord, vest si sud.

Reluam traseul plecind de sub Vf. Godeanu, spre vest. La inceput urcam putin, avind in stinga Vf. Godeanu, apoi coborim si dupa 20 minute ajungem in curmatura de la Crucea Godeanului. In fata, spre vest, se profileaza Vf. Muncel. Din acest punct parasim drumul de tractor care urca spre Vf. Muncel (1 564 m). Cotim la stinga si coborim pe poteca ce trece prin pajistea de pe piciorul sudic si Muncelului, avind in stinga liziera padurii. Dupa 20 minute de la Crucea Godeanului, poteca slab conturata devine mai vizibila si la capatul de jos al pajistei patrunde in padurea de fagi, mentinindu-se pe o culme ingusta limitata de versanti abrupti. Panta mare ne obliga la un coboris atent pe cca 200 m diferenta de nivel. La capatul a 20-30 minute de la intrarea in padure panta se indulceste. Am ajuns intr-o sa de undc se urca usor pe marnelonul tesit pe care se afla Cetatea Sarmizegetusa Regia.

Dupa vizitarea cetatii iesim prin poarta de la sud si coborim la dreapta pe o poteca ce serpuieste prin lastaris de fag si care in cca 10 minute ne conduce la drumul forestier de pe valea piriului Alb. Dupa 3 km de mers pe aceasta vale ajungem la confluenta cu piriul Godeanu, care vine din stinga. Drumul pe care am coborit se uneste cu cel care se deruleaza pe valea Godeanu si care, in parte, se suprapune unei foste cai ferate forestiere.

In continuare, urmam drumul spre aval si dupa aproape 6 km ajungem, la confluenta cu piriul Aninies, in satul Gradistea de Munte. In nordul acestei localitati, la peste 900 m altitudine, se gaseste un mic platou calcaros cu citeva ponoare, pesteri si avene (Virtoape). De la Gradistea de Munte la Costesti si Orastie putem ajunge cu autobuze I.T.A. Indiferent de mijlocul de transport, continuindu-ne drumul in aval, dupa cca 8,5 km, ajungem la cabana Costesti, situata pe dreapta vaii, intr-un peisaj imbietor la odihna si meditatie asupra vestigiilor arheologice vizitate. Pe stinga vaii, sub dealul Cetatuia se gaseste tabara de pionieri pe linga care tree potecile ce urca la alte doua cetati dacice: Blidaru si Costesti.

De la cabana Costesti pina la autogara din Orastie sint cca 20 km de sosea asfaltata. Este recomandabil ca aceasta portiune de drum sa se faca cu un mijloc de transport, daca nu combinam dorinta de cunoastcre mai detaliata a peisajului cu antrenamentul fizic. La 1 km in aval de cabana Costesti se afla satul Costesti, situat la limita muntelui. De aici, spre nord, valea se deschide tot mai mult. Versantii devin mai domoli, iar spre baza lor apar glacisuri si terase. Soseaua trece prin sate frumoase, ingrijite, cu oameni harnici, cu traditii care nu s-au alterat: Ludestii de Jos, Orastioara de Sus (centru de comuna), Bucium, Orastioara de Jos, Beriu (centru de comuna), Castau.

13. Vf. Steaua - Vf. Timpu - culmea Meleia - Vf. Rudii - Poiana Omului - Tirsa - Leurdana - Cetatea Blidaru - cabana Costesti

Nemarcat Durata: 9-l0 ore Distanta: 33 km

Drumul spre Costesti, prin platforma Luncani, porneste din Steaua Mare, unde ajungem venind dinspre Gradistea de Munte (traseul 12), Orastie (traseul 11), cabanele Prislop sau Sureanu (traseul 7). Stind pe drumul de tractor al traseului 12, orientati cu fata spre vest, avem in dreapta stina din Steaua Mare; in fata noastra, urmarind curba de nivel, se desfasoara pe clina domoala a unei culmi orientate N-S panglica drumului pe care ne aflam; in stinga noastra, aproape la nivelul drumului, este o mica sa (spre obirsia vaii Scortaru).

Parasim poteca traseului 12, cotind la stinga, trecem prin sa si ne mentinem prin pajiste mergind spre vest timp de cca 10 minute, apoi vom cobori prin padure, pe culmea Timpu[5], aflata intre vaile Sesul si Scortaru. Dupa cca 15 minute iesim intr-o poiana. In dreapta susura un izvor alaturi de o constructie care, la nevoie, poate fi folosita pentru refugiu. In fata, spre sud, se contureaza un mic mamelon (Vf. Timpu, 1 493 m), pe care-l ocolim prin est si ajungem intr-o pajiste larga pe care o traversam, avind mereu in stinga valea Scortaru (impadurita). Dupa cca 20 minute de la izvor, cotim in unghi drept la stinga si ne mentinem, coborind prin padure, pe cumpana apelor, de pe culmea ce separa vaile Timpu de Scortaru. In dreapta avem padure de fag, iar in stinga de rasinoase. Iesim din padure dupa 15-20 minute si in fata ne apare un virf (1 417 m), pe care il ocolim pe clina vestica. Trecem printr-o rariste de brazi si ajungem in pajistea de pe culmea Meleia, cu vestigii de stine dacice, pe care o strabatem timp de 15 minute, pina la un pilc de brazi uscati (o fosta pepiniera).

In fata noastra se ridica un virf (1395 m). De la pilcul de brazi uscati coborim usor spre dreapta, intram in padurea de fagi ocolind virful pe la nord, pe o poteca ce urmareste aproximativ curba de nivel. Ajungem intr-o sa usor ondulata, in lungul careia cresc molizi, pe stinga, si fagi, pe dreapta. Dupa aproape 30 de minute de la depasirea pilcului de brazi uscati, incepem sa urcam din sa timp de 10-15 minute, pina ce ajungem la o taietura. Vom ocoli, pe la sud, un mamelon si vom ajunge intr-o alta sa, unde putem face un popas linga izvorul de pe versantul nordic. De aici, spre sud, se pot recunoastc virfurile si culmile de pe partea stinga a Streiului superior (Taia, Drugu, Capu Muntelui, Jigoru), iar spre nord - culmea Godeanului, pina la Cetatea Gradistea.

In continuare, traversam un pilc de fagi si iesim in poiana de pe culmea Rudii. In stinga zarim o stina. Pe culme ne mentinem in zona cumpenei de ape. Urcind usor, vom lasa pe stinga un mamelon, apoi poteca ne poarta printr-o poiana ingusta, urmata de o padure de fagi cu mici luminisuri, pina la poiana larga din culmea Rudii. Sintem aici la capatul a 45 minute de la plecarea de la izvor. De la baliza (1281 m) plantata linga poteca pe Vf. Rudii, avem un frumos punct de perspectiva spre NV, pina in valea Muresului la Orastie, peste culmile impietrite ale platformei Luncani. Continuam traseul cotind spre sud, lasind baliza la dreapta; vom cobori cca 40 m diferenta de nivel prin poiana care se ingusteaza treptat. Trecem pe linga un mic piriu si cotim la dreapta. Drumul pe cumpana de ape ne poarta cind prin mici poieni, cind prin padure.

Dupa 30-40 minute de la plecarea de pe Vf. Rudii ajungem intr-o poiana larga cu citeva salase. Sintem la Porumbelul Mare. Aici isi are obirsia piriul Ponor (Ohaba), care curge spre SV si se pierde in ponoarele de la Fundatura. Ne continuam insa drumul spre dreapta, pe liziera padurii, trecem pe deasupra izvorului piriului Ponor, de unde patrundem in padure. Mergem cca 30 minute, pina intr-o mica poiana (Ciovirtez), de unde, urcind usor, vom intra iar in padurea pe care o vom parcurge in cca 20 minute. La marginea ei este poiana de pe culmea Delutu. Vom cobori usor, trecind pe la nord de poiana Chicera Izvorului. La marginea ei intram din nou in padure, poteca schimbind directia catre dreapta. Se iese in Poiana Omului. Aceasta apare ca o suprafata aproape neteda, situata la 1100 m, de un pitoresc deosebit si cu o frumoasa perspectiva spre pilcurile de case ale satelor Alunul, Prihodiste, Tirsa (unde s-au descoperit urme de asezari civile dace). Aici poteca se bifurca. Ramura din stinga merge spre vest catre dealul Rotunda si, mai departe, la Ponorici. Ramura din dreapta, pe care vom continua traseul, urmeaza un drum de care ce face un cot spre nord, pe coama neteda a dealului Frasinului, acoperit de o padure compacta de fagi pe versantul estic si o plantatie de rasinoase pe cel vestic. La capatul nordic al acestei culmi, pe care o parcurgem in cca 25-30 minute, exista o poiana. Din ea vom coti la stinga (vest) si vom cobori cca 10 minute pina in saua de la Prihodiste, unde zarim primele case din ase-zarile de pe platforma Luncani. Dupa alte 5 minute ajungem in dreptul scolii.

De aici avem o frumoasa perspectiva asupra vaii Gradistei, dincolo de care se ridica dealul Virtoapele. Drumul de care serpuieste cu mici urcusuri si coborisuri pe coama dealului Alunu si dupa 35 minute ajungem in satul Tirsa, unde se bifurca. In dreapta se merge pe dealul Grosilor, iar in stinga, drumul pe care-l urcam spre Leurzea (Leurdana) ne conduce in 30 minute pina la caminul cultural. Aici drumul se bifurca din nou. Ne angajam pe eel din dreapta. Dupa 20 minute drumul se transforma in poteca, pe care mergem cca 25 minute, pina ajungem in Leurdana, coborind si urcind pe la obirsia Vaii lui Malin.

Din catunul Leurdana, poteca ne poarta cca 50 minute prin poienile de pe dealul Petrosu, pe care coborim la Cetatea Blidaru. Dupa vizitarea cetatii, situata pe un pinten de peste 300 m deasupra vaii Gradistei, coborim timp de 40 minute la cabana Costesti, pe o poteca larga, utilizata uneori si de care. Deoarece traseul este foarte lung pentru a-l parcurge, e necesara innoptarea la o stina, pe parcurs, la una dintre cele mai apropiate de punctul de pornire (Sinca. Steaua) sau la una din casele rasfirate de pe platforma Luncani.

14. Calan - Luncani - Ciclovina - Ohaba Ponor - Ponor

Nemarcat. Durata: 4-5 ore (intre Luncani si Ponor) Distanta: 37 km

Pentru parcurgerea acestui traseu este convenabil sa folosim autobuzul de la Calan pina la Luncani, pe o distanta de 18 km, cind de fapt strabatem zona de terase si de dealuri din culoarul Streiului. Din autogara Calan, o sosea asfaltata traverseaza lunca spre est, in linie dreapta, apoi trece peste riul Strei si urca pe terasa de 10 m de pe dreapta acestuia, unde in ultimii ani s-a construit Calanul Nou, un cartier modern al orasului Calan. De aici, soseaua coteste spre SV si urmareste valea Luncanilor, trecind prin satele Streisingiorgiu (la 2,8 km de Calan), Chitid (7 km de Calan), Bosorod (10,6 km de Calan), in amonte de care, o data cu patrunderea in domeniul montan si cu aparitia rocilor cristaline, valea se ingusteaza. Cursele I.T.A. isi au capul de linie in satul Luncani (moara), aflat la 18 km de Calan.

Soseaua carosabila urca mai departe, trece de cunfluenta piraielor Luncani cu Alunul (exista un drum forestier ce duce in satul Alunu) si dupa aproape 4 km se bifurca; o ramura patrunde la dreapta, pe valea Vinatorului, alta, la stinga, pe piriul Morii (denumirea piriului Ponorici, dupa ce traverseaza in subteran pesterile Ponorici - Ciclovina cu Apa). Ne angajam pe drumul acesta din urma.

Dupa mai bine de 1 km, el incepe sa urce pe versantul drept, in satul Ciclovina, unde pot fi zarite case rasfirate inconjurate de livezi. Dupa un urcus mai greu, panta scade treptat. Drumeagul se transforma intr-o carare ce serpuieste printre livezi, pina la un finet situat la baza unui abrupt calcaros, impadurit, in care sint sculptate pesterile Ciclovina Uscata si Ciclovina cu Apa. In dreapta, o urma de carare ne indreapta spre pestera Ciclovina Uscata (pe care o putem vizita, daca sintem in posesia unei surse de lumina).

Dupa eventuala vizitare a pesterii, ne intoarcem si urcam cca 15 minute pe poteca in serpentina aninata de abruptul calcaros. Ajungem in Albii - o vale seaca, perforata de doline, creata de piriul Ponorici, inainte de a fi fost captat in subteran. Urmam poteca pe versantul nordic al Albiilor si dupa 20 minute ajungem la capatul lor, pe buza treptei antitetice formate prin adincirea Ponoriciului in urma captarii sale in subteran. In fata noastra se desfasoara valea oarba a Ponoriciului, prin a carui lunca serpuieste piriul. Urmarindu-i meandrele, gasim cu usurinta punctul in care dispare in adincuri: baza versantului stincos, in apropierea unor gospodarii izolate.

Cararea coteste la dreapta, mentinindu-se aproape pe curba de nivel. Avind in stinga albia Ponoriciului, trecem pe deasupra unui aven si a intrarii in pestera Ponorici. Dupa aceea ajungem in apropierea unei doline, unde intilnim una din cararile de acces intre Poiana Omului si satele Fizesti si Ponor. Tot aici ajunge si poteca de la Ciopeia (traseul 15).

Pentru a vizita pestera Ponorici, coborim timp de 5 minute la stinga. Deschiderea triunghiulara a pesterii apare in peretele vertical de calcar. In fata ei este un mic tapsan inierbat, provenit din darimaturi. Fara un echipament adecvat (scara, corzi etc.), pestera poate fi vizitata partial (pina la un put adinc de peste 20 m).

Dupa vizitarea pesterii, revenim la intersectia potecilor. Din acest punct, lasind in dreapta cararea pe care am venit de la Ciclovina, dupa un parcurs de cca 200 m, la dreapta (vest), se desprinde un drum de care ce ocoleste (la nord si vest) Vf. Robu (974 m), trecind pe linga o serie de doline de dimensiuni mari, care, prin ingemanare, au format o depresiune carstica de tip uvalas. Din acest drum se desprind mai multe poteci, care coboara spre satul Fizesti.

Depasim aceasta bifurcatie indreptindu-ne spre sud si traversam o sa. Cotim usor la stinga si, dupa un scurt parcurs, aproape pe curba de nivel, coborim poteca larga, avind in fata peisajul unei parti din Depresiunea Hateg, dincolo de care se zaresc Muntii Retezat. Trecem pe linga un grup de case din satul Federi. In stinga se deschide valea Cheii. Dupa cca 1½ ore de la plecarea din Ponorici, trecem pe linga biserica din Federi, aninata pe coasta dealului. Pina in satul Ohaba Ponor, drumul coboara continuu cca 20 minute.

La Ohaba Ponor putem vizita, daca dispunem de echipament adecvat, cheile si pestera Sura Mare, ambele de o deosebita monumentalitate. Tot de aici, un drum pietruit urca catre est la Luncile Hobenilor. Aceasta este o vale seaca, cu versanti inierbati si cu numeroase fenomene carstice (avene, doline, lapiezuri).

De la Ohaba Ponor parcurgem distanta de 3 km pina in satul Ponor pe un drum pietruit. De la podul peste Strei pina la halta Ponor avem de mers inca 0,5 km, iar pina la soseaua nationala (DN-66), 1,2 km.

15. Ciopeia - Vf. Purcaretu - Vf. Lautu - Vf. Rotundei - dealul Arsului - Ponorici

Nemarcat. Durata: 5-6 ore Distanta: 16 km

De la Ciopeia, unde putem ajunge cu trenul pe calea ferata Simeria-Petrosani sau cu autobuzul de la Hateg ori Petrosani (pe DN-66), trecem puntea de peste apa Streiului. Pe malul drept al acestuia facem citiva pasi prin iarba grasa a luncii, pina la poalele inaltimii Purcaretu, cel mai vestic virf din Muntii Sureanu. De aici ne angajam pe drumul de care ce urca costis spre stinga (nord) si intra in padurea de fag. Dupa cca o ora ajungcm in Vf. Purcaretu (870 m), pe un mic platou, ce reprezinta un admirabil punct de perspectiva.

Spre nord se deruleaza panglica argintie a Streiului inferior, in a carui vale lunga, punctata de numeroase asezari, deosebim orasul Calan (se recunoaste cu usurinta dupa blocurile noi de locuinte si fumul de la bateriile de cocsificare). Mai departe, la confluenta cu Muresul, valea parca este stavilita de Muntii Muresului, din care se detaseaza inaltimea mamelonara a Magurii Uroiului. Pe dreapta Streiului, pina in valea Beriului se desfasoara dealurile piemontane a caror fragmentare este estompata de distanta si de inaltimea de la care sint privite, dar fara sa afecteze paleta culorilor ce subliniaza modul de folosire a terenului. Doar dealul Magura (592 m) apare mai pregnant, datorita abruptului cuestic orientat spre sud. In stinga Streiului urmarim sirul dealurilor Hunedoarei, mai putin fragmentate, dincolo de care banuim orasul Hunedoara si valea Cernei.

Spre vest, la orizont, se profileaza Muntii Poiana Rusca, ca un imens dom impadurit. La sud se ridica maiestuos Muntii Retezat, la care, in conditii atmosferice favorabile, putem identifica cu usurinta toata insiruirea de virfuri, culmi si circuri glaciare de pe versantul nordic.

La picioarele noastre, spre vest, sud si sud-vest se desfasoara admirabila Depresiune a Hategului[6], cu cele doua compartimente dcspartite prin linia de inaltimi Beleiu-Dumbrava-Plostina-Poieni. Ele sint strapunse printr-o captare de riul Nucsoara si printr-o adincire epigenetica de Strei, in defileul de la Ciopeia. Compartimentul de vest al depresiunii, mai coborit, este format dintr-o cimpie piemontana neteda, putin fragmentata de o retea hidrografica cu numeroase puncte de convergenta asemanatoare celei din Depresiunea Brasov. Compartimentul de est, numit si Pui, este mai inalt. In el se pot recunoaste mai multe trepte piemontane, dispuse de la poalele Retezatului spre nord, fragmentate de o retea hidrografica paralela, in culmi plane, prelungi, asemanatoare celor din Depresiunea Fagaras.

Din Vf. Purcaretu, poteca urmareste culmea Rusorului, aproximativ pe cumpana apelor, impinsa mult spre sud, ca un arc de cerc, de izvoarele Vaii Mari. Urmind-o prin raristea de padure, observam versantul sudic - stincos, ravenat al culmii care adaposteste o vegetatie cu elemente floristice xerice. Coborim intr-o sa adinca de 140 m, dupa care urcam la Vf. Magura. In continuare, poteca urmareste linia de creasta prin padure, cu mici urcusuri si coborisuri. Lasind pe dreapta mai multe poteci ce coboara spre localitatile Baiesti, Rusor, Galati din Depresiunea Hateg-Pui, ajungem pe culmea Birnei. Aici dam de o intretaiere de poteci si de o troita. Spre nord, o poteca larga ocoleste zona de obirsie a vaii Vinatorului, apoi se desparte treptat in mai multe ramuri ce coboara in satele Balomir (prin dealul Lat), Bucium (prin Cracu lui Trandafir), Covragi si Gintaga (prin Mosotca, 1101 m), Vilcele si Bosorod (prin Vf. Jubai, dealul Ples, Muncelu). De la troita, alta poteca coboara spre est, in Valea Vinatorului. Cararea pe care insa o urmam pleaca de la troita spre SE cca 500 m, lasind in stinga un mic mamelon, apoi coteste spre NE si din nou, la SE, pina in Vf. Lautu, unde ajungem dupa 30-40 minute de la reluarea traseului. De culmea se largeste, padurea se retrage de pe versantul sudic, inalt, din mers, se pot urmari relieful si distributia gruparilor de case din bazinul hidrografic al Fizesului, coama impadurita a Magurii, care se ridica insular spre sud, stincile calcaroase de la Ohaba Ponor si covata compartimentului depresionar Pui, astfel ca aproape nici nu simtim trecerea timpului (circa 1 ora) pina in dealul Arsului din apropierea Ciclovinei. De aici, poteca mai umblata coboara in valea Morii. Noi mentinem insa directia spre est, trecem printr-o sa si ajungem la capatul vestic al abruptului de la Ciclovina, care priveste spre nord.

Mai departe urmarim liziera padurii, care se mentine tot timpul in stinga noastra si coborim usor, avind in dreapta o depresiune carstica (uvala) perforate de doline imense, dincolo de care se ridica dealul Robului. Cu timpul, poteca devine tot mai vizibila, merge aproape in curba de nivel si ajungem in capatul din aval al vaii Ponorici in apropierea pesterii, unde intilnim traseul 14, dintre Calan si Ohaba Ponor.

16. Comuna Baru - satul Petros - valea Rea - piriul Cald - saua Sinca

Nemarcat Durata: 10-l2 ore Distanta: 32 km, care se pot parcurge cu mijloace auto si 3 km cu piciorul.

Traseul urmareste un drum forestier care urca in lungul vaii Petrosului. La 150 m de la statia de autobuz din Baru, mergind spre Petrosani, din soseaua asfaltata (DN-66) se desprinde la stinga un drum pietruit. Este usor de recunoscut, deoarece de indata ce ne angajam pe el trecem podul peste riul Muncel, care vine din sud, din Piscul Oboroca (M. Tulisa). Traversind podul, observam in stinga confluenta riurilor Petros si Muncel. In aval de confluenta, cursul de apa se numeste Strei. Dupa cca 500 m patrundem in satul Petros, cu case ascunse in gradini si livezi de pomi, din care iesim dupa cca 2 km.

In continuare, drumul se desfasoara, ca si pina aici, pe malul sting al Petrosului, a carui vale se ingusteaza treptat. El face un cot mare la stinga, apoi la dreapta, dupa care se largeste intr-un bazinet alungit. La 5,6 km de la parasirea soselei (DN-66) ajungem in punctul ,,La Strimtura'; in stinga vaii, linga soseaua forestiera, exista un izvor carstic cu debit important (10 1/s), care isi trimite apele in riul Petros. Pe dreapta vaii, unde se ajunge trecind o punte formata din tulpina unui arin, se zareste poteca nemarcata ce urca serpuit in valea Lola. O excursie in bazinul hidrografic al acestei vai seci, perforata de doline si suspendata la 300 m in versantul drept al vaii Petrosului, este deosebit de instructiva pentru iubitorii formelor carstice.

Depasind Strimtura, valea coteste la dreapta si se deschide intr-un bazinet depresionar, in a carui lunca se gaseste un canton forestier. Aici se pot admira, pe dreapta vaii, sub Vf. Ticera Pinului (1 057 m), impresionantii pereti de calcar insotiti de hornuri, turnuri, surplombe sau crestati de vai suspendate care ofera minunate trasee de alpinism cu diferite grade de dificultate. La capatul din amonte al acestui bazinet (cunoscut si sub numele de ,,km 9', din timpul functionarii C.F.F.), valea prezinta o ingustare in spatele careia se dezvolta un alt bazinet depresionar, dar cu un larg tapsan dezvoltat pe stinga sa. La capatul nordic acestuia si la 7 km de la soseaua nationala ajungem la confluenta cu piriul Sipot, care-si aduna apele din trei izvoare carstice de tip resurgenta. Oboseala urcusului in lungul acestui piriu este recompensata de tulburatoarea priveliste a unor cascade si repezisuri cu frumoase concretiuni de tuf calcaros, precum si de cele trei resurgente situate la baza unui perete vertical inalt de peste 150 m. Doua din izvoare apar din grote, iar unui dintr-un con de grohotis calcaros (care cu siguranta mascheaza intrarea intr-o pestera). Apa resurgentelor apartine, in cea mai mare parte, piraielor din platoul de la Poiana, din valea Clenjii si din Rachiteaua, care au fost captate in subteran. Tot in peretele calcaros din aceasta zona se deschid si citeva pesteri ale caror admirabile formatiuni stalagmitice s-au putut pastra tocmai pentru ca sint greu accesibile.

In amonte, pina la confluenta cu Valea Rea (Apa Rea), pe o distanta de 3,5 km, valea Petrosului prezinta o succesiune de 4 bazinete cu lunci bine dezvoltate, utilizate ca terenuri de finete, separate de ingustari scurte. De la aceasta confluenta marcata si de schimbarea orientarii riului Petros, diverg mai multe poteci care urca spre salasele si stinele din Paltinu, Bulzu, Teiu Lung etc. Tot de aici se desprinde spre nord, in lungul Vaii Rele, un drum forestier pe cca 2 km.

Vom continua traseul pe valea Petrosului ce vine din est. Ea se mentine relativ larga, cu bazinete inierbate si agestre suprapuse, ce sint folosite si ca locuri propice unor constructii de adapost sezoniere. Dupa 2,7 km, in preajma confluentei cu Jigurosita, directia vaii se schimba iar, orientindu-se spre nord. O data cu aceasta schimbare, ea devine mai ingusta, astfel ca luncile inierbate, cu flori viu colorate, in care orchestra greierilor concura cu murmurul apelor, sint tot mai restrinse. Pe acest sector lung de aproape 4 km, cuprins intre gurile vailor Jigurosita pe stinga si Rachiteaua pe dreapta, riul Petros primeste pe partea stinga piriul Jigureasa, in lungul caruia exista un alt drum forestier, care se infunda dupa aproape 6 km.

De la confluenta cu piriul Rachitelei, orientarea vaii devine est-vest pe o distanta de 6,5 km (pina la confluenta cu piriul Sasu). Aproximativ la jumatatea acestui sector, drumul forestier trece de pe dreapta pe stinga vaii. Pe valea Sasu, la cca 5 km amonte, exista un sector pitoresc, format din chei si cascade modelate in roci metamorfice. Eventuala vizitare a acestui sector este partial usurata de drumul forestier la care ajungem trecind podul construit chiar la confluenta (de pe dreapta, pe stinga Petrosului).

De la gura vaii Sasu si pina la gura Piriului Cald mai sint de strabatut 7 km. Pe acest sector, valea Petrosului are pante mai accentuate. Drumul in lungul vaii Petrosului, lung de cca 31 km de la soseaua asfaltata (DN-66), se poate parcurge cu mijloace de transport auto. La cantonul de la Piriul Cald (Izvoarele Streiului) se poate solicita cazarea.

Pentru a ajunge in saua Sinchii pornim in amonte pe Piriul Cald, urmarind un drum de tractor. Dupa cca 45 minute lasam in stinga doua bifurcatii ale drumului, pasind uneori din piatra in piatra, ajungem la o a treia bifurcatie, la confluenta cu un piriu care coboara din stinga noastra (pe dreapta vaii Piriul Cald). De aici ne angajam pe cararea care urca in lungul piriului (,,Drumul oilor') ce-si aduna apele dintr-o zona mlastinoasa. Dupa 15-20 minute de urcus de la firul Piriului Cald ajungem in saua de ia stina Sinchii, la o poteca larga, batuta de oi (traseul 12). De aici putem sa ne indreptam spre Babana Sureanu, prin Mlaci (traseul 7), spre Gradiste prin culmea Godeanu (traseul 12), spre Costesti prin Poiana Omului (traseul 13), spre cabana Prislop (traseul 7) sau spre Cugir (traseul 9).

7. Crivadia - valea Jghiabului (Munceilor) -pestera Tecuri - valea Rachitea - Poiana -Comarnice - Izvoreni - Merisor

Nemarcat Durata: 6-8 ore Distanta: 20 km

Traseul porneste din apropierea viaductului peste riul Crivadia, strajuit de un turn medieval. De pe viaduct putem admira maretia Cheilor Crivadiei, precum si confluenta in chei cu piriul Jghiabului. Daca conditia fizica si cunostintele ne permit, putem incerca ascensiunea prin Cheile Crivadiei si Cheile Jghiabului, pina la pestera Gaura Oanei.

Traseul propus urmareste soseaua (DN-66) spre localitatea Baru; dupa cca 400 m de la viaduct, in dreapta se desprinde un drum forestier pe care urcam in serpentine lungi timp de 40 minute, cca 200 m diferenta de nivel. Aproximativ in dreptul Vf. Runcuri, bucla drumului forestier se apropie foarte mult de Cheile Jghiabului. Din curba acestei bucle coborim pe o poteca ingusta, care in 5 minute ne duce in fata celei de-a doua deschideri a pesterii Gaura Oanei (pe care o putem vizita, daca avem o sursa de lumina).

Dupa vizitarea pesterii ne intoarcem la drumul forestier, pe care continuam urcusul, trecind prin apropierea unui salas ascuns de vegetatie bogata. El este situat pe un mamelon de calcar deasupra treptei antitetice a vaii Jghiabului, unde se afla si deschiderea din amonte a pesterii Gaura Oanei. Dupa ce trecem de salas, in dreapta noastra si pe stinga vaii apare o sa prin care, urmarind o poteca, putem ajunge la pesterile de la Izvoreni.

Drumul se mentine pe versantul drept al Cheilor Jghiabului, care aici sint ceva mai putin spectaculoase, dar in care putem recunoaste, in apropierea talvegului, intrarea in pestera Malul Rosu, care, la ape mari, functioneaza ca ponor.. Putin mai in amonte, o data cu trecerea pe roci cristaline, valea se largeste si isi schimba numele in valea Munceilor. In lungul ei, pe tapsanele de la baza versantilor apar finate. Deasupra tapsanelor de pe stinga vaii, versantul este mai abrupt, fiind alcatuit din calcare; este impadurit si fragmentat de citeva sei (Scoaba Paltinului, Birloaga, Poieti), care faciliteaza trecerile spre Izvoreni, Cuculeu si Gura Plaiului. Noi mergem in amonte, pe drumul forestier.

Dupa cca 1 km trecem pe versantul sting al vaii si imediat drumul se bifurca. O ramura urca pe deasupra Poietilor, pe versantul sudic al Vf. Capriori (1 141 m) si se indreapta spre Comarnice. Continuam deplasarea pe drumul care se mentine in lungul vaii si dupa aproape 2 km ajungem la cabana forestiera de la obirsia Vaii Munceilor. Dincolo de mamelonul pe care a fost construita cabana, intilnim poteca larga, nemarcata, care urca din valea Petros. Din soseaua nationala (DN-66) pina aici, traseul s-a parcurs in aproape 3 ore. In acest punct putem ajunge si o poteca ce se desprinde din drumul forestier in dreptul Scoabei Paltinului si urca pe versantul drept al vaii Munceilor pina in cumpana apelor, pe care o urmareste prin padure, apoi prin pajiste pina in Vf. Plesa (1048 m). Aici se deschide o frumoasa priveliste spre Depresiunen Hateg si Muntii Retezat. Din acest virf se vede si cabana forestiera spre care ne indreptam, ocolind obirsia vaii Munceilor.

In continuare mergem pe poteca larga ce serpuieste pe muchia calcaroasa a versantului sting al vaii Petrosului. Intram in padure si poteca se indeparteaza de muchia versantului vaii. Dupa circa 20-30 minute ajungem in punctul Preluci, vale carstica seaca. Pentru a ajunge la pestera Tecuri, vom apuca pe poteca ce coteste la stinga si coboara pe versantul drept al vaii, intrind in padure. Dupa 5 minute observam in dreapta o alta poteca, ce coboara de la Teiul Lung de-a lungul vaii seci dintre culmea Somirdale si dealul Bradului. Continuindu-ne drumul inca 2-3 minute, ajungem dreptul pesterii Tecuri, situata mai sus cu 20 m diferenta de nivel. Spre ea se desprinde cararea care urca in linie dreapta. Recomandam vizitarea ei (partiala) dupa ce ne intoarcem de abruptul dinspre Petros. Pentru aceasta continuam drumul spre vest inca 5 minute si ajungem deasupra abruptului, spre valea Petrosului.

Dupa inapoierea in Poiana Preluci, urmarim 15 minute valea seaca, in amonte, pina la cabana forestiera situata pe un tapsan pe dreapta vaii. De aici cotim la stinga, ocolind cabana, si intram intr-o padure tinara, iesim din nou in poiana si, dupa 45 minute de la pestera Tecuri, ajungem in dreptul unui tapsan pe care se afla o pepiniera si un adapost din lemn. Tapsanul este un con de dejectie a piriului Rachitelei, captat ulterior in subteran.

Daca continuam drumul prin poiana spre est, ajungem in dreptul vaii Clenjii, unde trei ponoare trimit in subteran apele unor piraie. Una din pierderile de apa se realizeaza prin pestera Clenjii. Traseul insa continua de la pepiniera din Rachitea. Din fata adapostului pornim spre nord (pe valea Rachitelei). Poteca, mai circulata, urca pe versantul drept. O parasim deocamdata, pentru a merge in lungul vaii circa 5 minute. Vom ajunge pe buza unei depresiuni circulare formata prin adincirea vaii in locul de captare a piriului Rachitelei. O poteca ingusta coboara pina la punctul de pierdere a apei. Pe stinca de calcar se observa urme de infundari si desfundari repetate ale ponorului. Reteaua sa subterana se desfasoara spre resurgentele de la Sipot.

Ne intoarcem din nou la pepiniera, pentru a urca prin padure, pe poteca semnalata pe versantul drept, care ne va conduce in 15 minute pe o culme inierbata. Spre nord avem privelistea unui uluc depresionar perforat de doline. Urmarim poteca spre nord, pe marginea acestui uluc. La capatul sau (dupa 15-20 minute) intram pe o poteca mai circulata, care se ramifica. Mergind spre stinga, putem ajunge in 10 minute la ponorul din Teiu Lung, de unde se poate cobori in valea Petrosului, la confluenta cu Valea Rea. Drumul la dreapta duce dupa 10 minute de mers prin padure la depresiunea de contact litologic si ponoarele de la Poiana. Aici, pe stinga, exista o stina. Din drumul care urca usor la Vf. Jigorel, cam la mijlocul poienii, se desprinde o poteca la dreapta, in apropierea unor fagi izolati. Ea trece pe linga un izvor si ajunge deasupra vaii Obirsiei unde face un cot de 90⁰. De aici, cararea ne duce spre S si SV, printre doline si lapiezuri, la inceput pe muchia versantului drept al vaii Obirsia. Treptat, ea se departeaza de vale si ajunge in cimpul de doline de la Comarnice. Intr-una ele, numita Tecanul Rotund, se gaseste intrarea ingusta a unui mic aven (29).

Dupa cca 45 minute de la plecarea de la Poiana, trecem pe linga citeva stine si intram in padure, prin care mai mergem 10-l5 minute, pina linga izvorul Gura Plaiului. De aici coborim lungul unei vai seci, apoi cotim putin la dreapta. Poteca se bifurca. Spre dreapta, duce prin Poieti in valea Munceilor. Ne mentinem insa pe poteca pietroasa ce coboara spre sud, pina zarim in partea stinga, sub un perete abrupt de calcar, un grup de case. Ne indreptam spre ele si, urmarind cararea de vite ce ocoleste imprejmuirea, ajungem sub peretele abrupt de calcar la exurgentele de la Izvoreni. Dupa ce le-am vizitat, ne intoarcem pe acelasi drum pina la imprejmuire, de unde poteca ne coboara pe sub versantul estic, abrupt, al dealului Runcu, apoi pe linga gardurile unor livezi, pina la podul caii ferate aflat pe valea Crivadiei. De aici o luam la stinga si folosim poteca din lungul terasamentului, pina la soseaua nationala (15 minute) sau pina la statia de cale ferata Merisor (30 minute).

18. Vf. Comarnicel - Vf. Stevia - culmea Drugu - Vf. Jigoru Mare - Jigorel - culmea Virtoape - Banita

Nemarcat. Durata: 7-8 ore Distanta: 27 km.

Acest traseu urmareste cumpana de ape intre afluentii Jiului si Muresului si constituie sectorul nemarcat al crestei principale a muntilor Sureanu. Se poate folosi ca itinerar de coborire la asezarile din depresiunile Hateg si Petrosani, in completare la traseul 7.

Astfel, dupa 2-2¼ ore de la cabana Sureanu, parcurgind poteca traseului 7, ajungem in saua dintre Gropsoara si Comarnicel, pe al carei virf exista o baliza. Parasim marcajul (tritmghi rosu) si coti-m la stinga, pe o earare nemarcata, avind In dreapta Vf. Comarnicel[7]. Pe versantul estic al acestuia mergem circa 15 minute, pina ajungem pe o culme larga. In fata si putin la dreapta observam o rariste de brazi uscati, unde ajungem in cca 10-l5 minute pe o poteca abia vizibila prin pisla deasa de iarba a pasunii.

Trecem prin rariste, cotind la dreapta, si ajungem printr-o mica sa in culmea Steviei. Poteca se desfasoara un timp aproape in curba de nivel, apoi coboara (cca 100 m diferenta de nivel) in curmatura Steviei, de unde o carare serpuieste in stinga, la punctul de colectare a fructelor de padure din valea Popii (Taiei). Pe tot parcursul, in lungul culmii Stevia avem in stinga valea adinca a Taiei, dincolo de care este culmea intinsa a Dobraiei.

Din curmatura Steviei urcam o diferenta de nivel de 40-50 m, patrundem in padure si curind incepem un coboris rapid (cca 160 m diferenta de nivel) pina la poiana Gruiu, unde ajungem dupa cca 1½ ore de la parasirea potecii marcate de linga Vf. Comarnicel. O cruce metalica, situata in saua acestei poieni, este un semn de recunoastere. La nordul poienii, versantul dinspre valea Sasu este acoperit cu padure de conifere, pe cind versantul sudic dinspre valea Taiei (Popii) este acoperit cu padure de fag. La capatul vestic al poienii, in stinga, se afla un salas. El poate fi folosit ca loc de refugiu pe timp nefavorabil.

Parasind poiana, urcam usor 15 minute prin padurea de amestec de la sudul Vf. Petrii (1 525 m) si ajungem in saua La Cristare. In stinga se ridica Vf. Poiana Lunga, in dreapta Vf. Petrii, iar in fata Poienile Taiei, marcate de o baliza. In saua La Cristare, poteca se bifurca. La stinga se afla poteca traseului 19, care coboara Petrila (prin dealul Boului si Piatra Lesului); dreapta merge poteca pe care o vom urma si este mai putin vizibila prin iarba pajistei. Ea ocoleste pe la vest Vf. Petrii, pina in saua dintre aceasta si Poienile Taiei, pe cumpana de ape dintre vaile Galbena si Sasu. Poteca urca putin spre baliza, apoi ocoleste virful pe la sud, urmarind un traseu aproximativ in curba de nivel pina troita de pe versantul sudic al Poienilor Taiei. De aici se deschide perspectiva spre Vf. lui Patru, Vf. Sureanu, Coasta lui Brat, Defileul Jiului, Depresiunea Petrosani, Muntii Vilcan si Vf. Piule. Coborim spre vest in curmatura Prislop (1 260 m). In stinga zarim stinele de vaci si oi. Traversarea Poienilor Taiei (intre seile Cristare si Prislop) se face in cca 30 de minute.

Din curmatura Prislop urcam pe culme in lungul cumpenei de ape, pe un drumeng larg, mai intii prin padurea de fag presarata cu poieni (cca 30 minute) si apoi prin poiana de pe Muntele Drugu (1449 m). Trecem printr-o sa abia schitata si ajungem la o mica zona mlastinoasa din care izvoraste piriul Drugu. In continuare, coborim pe versantul drept al piriului, prin pajiste, apoi prin padure, si in 10 minute ajungem intr-o poiana alungita, cu doua stine, pe care o parcurgem in 5 minute, avind in stinga liziera padurii. De aici incepem un urcus usor si dupa cca 10 minute apare in fata noastra baliza de pe virful Capu Muntelui. Ocolim virful pe la nord, in urcus usor. In dreapta, mai jos pe versant, aproape de limita cu padurea, observam constructiile unei stine. Trecem pe linga un grup de lespezi orizontale, utilizate ca suport al droburilor de sare pentru animale, cotim usor spre dreapta si urmarim poteca ce merge aproape in curba de nivel, avind pe stinga baliza de la Capul Muntelui.

Timp de o ora ne deplasam prin pajiste de-a lungul culmii Jigorului[8], avind in dreapta, jos, liziera padurii de fag. La capatul acestei culmi se ridica Vf. Jigoru Mare (1499 m), pe care-l ocolim pe la vest, lasind in dreapta un mamelon. In partea sudica a virfului intilnim un drum de tractor pe care coborim prin pajiste, apoi prin padure, cca 15 minute, plna la troita din curmatura Jigoru. De aici pornesc doua piraie (unul afluent al Streiului, altul al Banitei). In continuare, drumul urca (cca 100 m diferenta de nivel) pe Vf. Jigorel (1 416 m), pe care il ocoleste pe la est.

Dupa 30 minute de la plecarea din sa ajungem in pajistea de la sudul Jigorelului. Spre vest observam o culme larga, care se prelungeste pina la ponoarele din Poiana (cca 2 km). Ea este mai ingusta spre sud. Ne mentinem pe aceasta culme cca 15 minute, trecind pe deasupra obirsiei largi a vaii Obirsia pe o carare care se vede mai slab. O data cu intrarea in padure, poteca se bifurca. O ramura se mentine spre sud, alta cea pe care o urmam - coteste usor la dreapta se desfasoara peste calcarele ciuruite de doline din culmea Virtoape. Trece prin apropierea ei stine, apoi printr-o padure chircita, de unde schimba directia spre sud. Incepem un coboris pe poteca pietroasa, prin padure. Dupa cca 45 minute de la parasirea pasunii Jigorelu ajungem intr-o sa joasa, intre vaile Obirsiei (vest) si Babei (est). Privind spre est, dincolo de valea Babei observam o stinca de calcar, Piatra Brindusii. Urcam putin, apoi coborim in lungul interfluviului si in cca 15 minute ajungem in poiana de pe versantul sudic, la baza caruia sint diseminate casele din Jitoni (Banita). O luam la stinga si trecem pe linga Izvorul de la moara (o resurgenta ale carei ape provin in buna masura din valea Babei). Avind piriul in stinga, iesim pe poteca la drumul carosabil din Jitioni, in punctul unde putem remarca o captare iminenta a vaii Cheii (Obirsiei) asupra vaii Babei. Mergind 15 minute pe drumul carosabil spre sud, pe un platou neted, ajungem la soseaua asfaltata (DN-66) care traverseaza pasul Banita (759 m). Gara Banita este la o distanta de numai 1,5 km.

19. Piatra Lesului - dealul Boului - Vf. Petrii

Nemarcat. Durata: 4-5 ore Distanta: 13 km

Din capatul nordic al strazii care porneste din poarta minei de la Petrila se formeaza o carare pe care se ajunge destul de repede pe podul unel terase de confluenta intre Jiul de Est si Banita, in eel mai sudic punct al masivului. De aici coteste la dreapta si unca costis prin pajiste pina in Piatra Lesului (1 228 m) - o lama de ealcar bine expri-mata in relief, prinsa, datorita unei falii, intre sisturile cristaline. La capetele lamei calcaroase sint modelate Cheile Rosiei si Taiei. Traversam calcarele prin ,,Crestatura', coborim cca 80 m intr-o sa (pe cumpana de ape dintre vaile Rosia si Taia). Mai departe, spre nord, poteca se men-tine pe cumpana apelor, depaseste in urcus dealul Jiului, ajunge prin poiana in Avramoanea, a-poi trece prin saua Soma, unde in partea dreapta este o stina (l-IVa ore din Crestatura). De aici coteste la stinga (vest) si trece prin saua impa-durita de la obirsia piriului Rosia, apoi urca spre NV in dealul Boului si ajunge in dreptul stinei de pe acesta.

In continuare, ea merge spre NV, mentinindu-se pe culmea Boului, delimitata de vaile Popii (est) si Galbena (vest), ocoleste citeva mameloane si trece (cca 1 km) printr-o padure de fag. Dupa aproximativ o ora de la stina Boului, poteca urca in Poiana Lunga, pe la vest, si dupa alte 30-40 minute ajungem in saua dintre Vf. Petrii (1 525 m) la nord si Vf. Poiana Lunga (1518 m) la sud, unde intilneste traseul (nr. 18) de creasta (inca nemarcat) al Muntilor Sureanu. Aceasta sa, cunoscuta sub numele de ,,La Cristare', se recunoaste dupa pozitia virfurilor amintite si a vegetatiei. Atit Vf. Petrii cit si Vf. Poiana Lunga sint impadurite pe versantii estici si despadurite pe cei vestici. Stind cu fata spre nord, in stinga observam baliza din dealul Botanilor (Poienile Taii). In aceasta sa, poteca se pierde prin pajiste, dar devine vizibila indata ce se intra la dreapta spre Gruiu, in padurea de fag.

Pe acest traseu se poate ajunge si de pe vaile Taia si Rosia. Daca se urca pe prima vale, la mai bine de 1,5 km amonte de Cheile Taiei, din drumul forestier (traseul 20) se desprinde un altul, ce traverseaza lunca si se angajeaza pe valea Morusi. La 200 m pe acest drum, ascunsa dupa un bot de deal, se afla cabana Lunca Florii, casa de odihna a minerilor din Petrila. De aici, o poteca urca pe piriul Morusi aproximativ 1 km, pina la furcitura piraielor, apoi in serpentine si pieptis (cca 200 m diferenta de m) pe muchia dintre piraie - printre rugi de rare si tufisuri crescute dupa taierea padurii pina in Avramoanea, unde se intilneste cu poteca descrisa).

Varianta pe valea Rosie este mai lunga, avind vedere ca se parcurge o distanta de peste 7 km drumul forestier care pleaca din DN-66. Este preferabila totusi deoarece se parcurge usor si prin Cheia Rosiei, unde pot fi vizitate citeva pesteri. De la capatul dmmului forestier, o poteca ne scoate dupa 30 minute in saua de la obirsia Rosiei.

20. Cabana Sureanu - canton Ausel - Petrila

Marcaj: triunghi albastru Durata: 6-8 ore Distanta: 19 km

Parasind cabana Sureanu, urcam lent timp de 20 minute pe o poteca marcata cu triunghi, banda si cruce albastra, mai intii prin padure, apoi printr-o rariste de brazi, ocolind Vf. Sureanu pe la est. Din loc in loc, brazii razleti au forma de evantai indicindu-ne directia dominanta a vintului. Treptat, padurea cedeaza locul pasunii. La iesirea din raristea de brazi, poteca se pierde, dar un indicator de marcaj vechi, aflat in curmatura Sureanu, ne precizeaza trei directii de mers. Optam pentru cea care trece pe versantul sudic al muntelui.

Este de preferat ca in zilele senine sa facem un popas pe aceasta cumpana de ape (care desparte bazinul Jiului de eel al Muresului) si sa admiram frumusetea privelistilor ce ne inconjoara, mai ales a Vf. lui Patru, care se profileaza ca o imensa piramida deasupra platformel Ausel. Pornind pe poteca ce se inscrie spre dreapta, dupa 2-3 minute de coborire prin pasune, patrundem intr-o prelungire a padurii de conifere, numai citeva sute de metri, dupa care urmam poteca aproximativ in curba de nivel si intram in circul glacio-nival din partea sudica a Vf. Sureanu. Traversam in continuare, timp de 20-25 minute, citeva grupuri de piraie care, prin impreunare, formeaza obirsia vaii Ausel.

Cum parasim aceasta zona de izvoare si piraie, poteca coboara usor, mentinindu-se la limita superioara a padurii de conifere, unde copacii sint rari si piperniciti si alterneaza cu tufisuri de afine. Dupa cca 20 minute de mers prin aceasta rariste, urcam 10 minute pe versant, pina ajungem la padurea de pe culmea Brates. Aici, atit poteca cit si marcajul dispar. Mentinem insa muchia prin pajiste sau poteca ce mai mult se ghiceste pe stinga muchiei. In acest loc ea se desparte in doua: una porneste putin catre dreapta, urmarind cumpana de ape, trecind prin Vf. Brates si coborind pe la Stina lui Brat, pina la confluenta Bratesului cu Auselul. Cea de-a doua poteca pe care o urmam intra in padure pe versantul estic al culmii lui Brates si coboara, mai intii prelung, apoi in serpentine strinse, strabatind succesiv padurea de conifere si de foioase in amestec cu rasinoase, pe o diferenta de nivel de aproximativ 400 m. Dupa 1-1¼ ora ajungem la drumul forestier din valea Auselului. Putin inainte de a zari acest drum, poteca patrunde in valea unui piriu si pe cca 50 m sintem insotiti de susurul acestuia, pina la confluenta lui cu Auselul.

Dupa un scurt popas urmam drumul forestier spre dreapta, impreuna cu undele zglobii ale Auselului si dupa cca 20 minute ajungem la cabana de vinatoare Ausel. In caz de nevoie, poate fi folosita si de turisti. Drumul trece pe versant deasupra cabanei. Versantii vaii sint abrupti si apropiati. Padurile care ii acopera nu mai au ca elemente predominante coniferele, ci formeaza un amestec relativ omogen de foioase si rasinoase. Pe versantul sting al vaii, in aval de cabana, padurea este defrisata.

La aproximativ 2,5 km de cabana, lasam pe dreapta confluenta cu piriul Brates, unde coboara cealalta varianta a potecii. Mai in aval de confluenta se afla cabanele I. F. Petrila si o rampa de incarcare a bustenilor. Dupa alti 2,5-3 km, apele Auselului se unesc cu cele ale piriului Popii, care este insotit si el de un drum forestier (se poate urca la Vf. Gropsoara). De la confluenta celor doua piraie, riul format poarta numele de Taia. Aici se afla un centru de colectare a fructelor de padure si citeva locuinte ale muncitorilor forestieri.

Spre aval, pantele muntilor imbracate cu paduri de foioase devin din ce in ce mai domoale. Dupa aproximativ 3 km valea se largeste, iar pe cursul riului apare un baraj mic. Ne aflam la Lunca Florii, ascunsa de un tapsan, Este o cabana aflata in administratia intreprinderii miniere din Petrila. Mai parcurgem cca 1,5 km si ajungem in Cheile Taiei, scurte, dar pitoresti, cu pereti prapastiosi sculptati in bara calcaroasa a Pietrei Lesului. In aval de chei apar primele locuinte grupate. De aici pina la soseaua din Petrila mai parcungem cca 4 km, avind riul Taia pe dreapta. Dupa 7½ ore de mers de la plecarea de la cabana Sureanu, traversam riul si ajungem in fata Liceului din Petrila, de unde putem lua autobuzul spre Petrosani.

21. Satul Rascoala - plaiul Fruntilor - Muntele Clabucet - Muntele Ausel - cabana Sureanu

Nemarcat. Durata: 7-9 ore Distanta: 17 km.

Acest traseu, inca nemarcat, este unul dintre cele mai frumoase drumuri de acces in Muntii Sureanu dinspre Depresiunea Petrosani, fara a fi mai dificil decit celelalte. In plus, are avantajul ca ne scuteste de drumul, care nu se poate face intotdeauna cu un mijloc de locomotie, la cabanele Voievodu (pe Jiul de Est) si Ausel (prin Taia). De la statia de autobuz din Cimpu, mergem in amonte pe Jiul de Est st dupa citeva sute de metri ajungem la varsarea piriului Rascoala.

Cotim la stinga, trecem podul de beton peste Jiu si ne angajam pe valea Rascoala. Dupa aproape 2 km ajungem la valea Surdului, unde exista si o statie de autobuz pentru locuitorii din satul Rascoala. Din acest punct parasim soseaua si mergem in amonte pe valea Surdului, aproximativ 5 minute, dupa care parasim albia acestuia si urcam pe versant la stinga, prin finate, pina pe culme. Dupa inca 15 minute, avind in stinga piriul Rascoala, cotim la dreapta. Poteca trece prin terenuri cu poieni si petice de padure si se remarca prin alternante de urcusuri domoale si abrupte. Dupa 50-60 minute se ajunge pe culmea dintre vaile Rascoala si Copaciosul. Mergem putin, aproape in curba de nivel, apoi incepem sa urcam iar pe muchie; dupa cca 20 minute, ajungem la o vranita care delimiteaza finatele de pasune. Depasind vranita (avind grija sa o inchidem), apare un pilc de fagi, de unde poteca trece printre citeva stine si coboara usor intr-o sa. De aici urca spre dreapta prin padure, avind in stinga un mic virf, si ne scoate intr-o poiana, pe fundul unei sei. Pina in acest loc, de la piriul Surdului, se fac 90-120 minute.

Din poiana, o poteca o ia la stinga si intra in taietura de pe versantul sting al vaii Rascoala; o alta poteca, bine intretinuta, merge spre dreapta aproximativ in curba de nivel si ajunge la stinele de oi din bazinul superior al vaii Iepei. Poteca pe care o urmam incepe sa urce. La inceput e putin vizibila; ea lasa, de-o parte si de alta, pe celelalte doua si urca pe interfluviul Plaiul Fruntilor. Dupa 5 minute intra in padurea de conifere, pe care o parcurgem in 10 minute. Iesim intr-o pasune pe versantul estic al culmii Fruntilor, prin care mergem aproape 15 minute; spre dreapta, se zaresc pajistile cu stine de oi si potecile ce serpuiesc printre ele. Intram apoi pe fata sud-vestica a culmii, intr-o padure de rasinoase. Dupa 10 minute de mers lejer, aproape pe curba de nivel, ajungem intr-o sa mica, cu poiana, dupa care intram din nou in padure (5-10 minute) si iesim intr-o alta poiana, de unde zarim Vf. Clabucet (Magura), spre care, de fapt, ne indreptam. In continuare, urcam usor printr-o rariste, cca 5-10 minute, apoi inca 15 minute prin padure, pentru a iesi la limita ei superioara, unde golul muntelui patrunde ca un golf in jos.

Poteca se pierde in pajiste, dar noi urmarim linia de culme si dupa 20-25 minute ajungem sub Vf. Clabucet. De aici, poteca se bifurca pentru a ocoli virful. Ramura din stinga trece pe versantul vestic, de unde, strecurindu-se printr-o sa in stinga, se poate ajunge in Magura Mica. Ramura din dreapta urca usor spre un pilc de brazi piperniciti, apoi urmareste versantul estic al Clabucetului pe o panta mica. Mergind pe aceasta poteca, avem in fata minunata priveliste ce se deschide asupra muntilor Capra, Paring, asupra culmilor Bilele si Salanele, dincolo de care se disting inaltimile Muntilor Lotru; spre NE se ridica impunator Vf. lui Patru (de aici se observa bine creasta lunga de aproape 1 km), Pe masura ce inaintam spre nord, ne apare in fata saua Ocolul dintre Vf. Ausel si Vf. lui Patru, apoi Muntele Ausel, si zarim poteca la care trebuie sa ajungem. Traversam citeva izvoare, a caror temperatura rareori depaseste 5⁰C in august, si ajungem la crucea din curmatura Clabucetului, unde intilnim si poteca ce a inconjurat Vf. Clabucet pe la vest. De la iesirea din padure si pina aici se face peste o ora. Daca alegem poteca de pe versantul vestic, distanta este aproximativ aceeasi, dar avem posibilitatea sa trecem in Muntele Magura Mica si mai ales vom avea perspectiva asupra culmilor din bazinul hidrografic al Taiei.

De la cruce, poteca urca pe versantul sudic al Muntelui Ausel si dupa cca 30 minute ne scoate pe platoul acestuia, unde intilnim marcajul cruce si banda albastra, pe care putem cobori spre NV la cabana Sureanu (cca 1 ora), sa urcam spre est catre Vf. lui Patru sau sa coborim in Bilele ori in Gura Potecului. Pentru ultimele variante este mai scurta poteca folosita de ciobani, care porneste de la crucea din curmatura Clabucetului, se arcuieste pe sub Ausel, pentru a ajunge in saua Ocolul, iar de aici, la dreapta (SE).

22. Cabana Voievodu - culmea Bilele - Vf. Ausel - cabana Sureanu

Marcaj: cruce albastra Durata: 6-7 ore Distanta: 15 km

La cabana Voievodu se ajunge pe drumul pietruit care se desfasoara de la Petrila, in lungul Jiului de Est. De la cabana se merge in amonte, urmind drumul forestier cca 2 km (30 minute). Dupa ce se trece pe la o frumoasa cabana Jilvica, se ajunge la confluenta cu piriul Cindresu. De aici cotim la stinga si ne angajam pe un drum forestier secundar ce urca pe piriul Cindres. Dupa citeva sute de metri, acolo unde se termina poienile cu fin, drumul face citeva bucle pe versantul sting al vaii, apoi urca in panta lina pina in parchetul de defrisare. De aici urmarim o poteca pe firul unui afluent pe dreapta Cindresului si dupa aproximativ o ora de la parasirea vaii Voievodului intilnim un stilp metalic de marcaj si o sageata indicatoare spre stinga (ne anunta ca pina la cabana Sureanu mai sint 4-5 ore). Urcam, conform directiei, printr-o padure de brad si in cca 7 minute ajungem intr-o sa de pe culmea despadurita care se prelungeste spre sud. Sageata indicatoare, care ar fi normala in acest punct, lipseste; dar acest amanunt nu trebuie sa ne deruteze. Facem la dreapta si, trecind printr-o vranita, urcam apoi spre nord pe o panta povirnita.

Poteca merge la inceput prin lastarisul unei plantatii, unde marcajul este rar, apoi printr-o padure de conifere. Dupa cca o ora ajungem in poiana stinei din Bilele, de unde pina la cabana Sureanu mai sint 3 ore. Traversam poiana in lung, trecem pe linga stina si dam de un stilp indicator, unde poteca se bifurca. Lasam in dreapta poteca spre Gura Potecului (triunghi rosu) si ne angajam, urmind marcajul cruce albastra, la un urcus in serpentine strinse pe o panta avind peste 100 m diferenta de nivel. Treptat, panta se mai domoleste si ajunge curind in punctul de intersectie cu poteca marcata cu banda albastra, ce vine de la Obirsia Lotrului prin Muntele Salanele si curmatura Gura Potecului. Mai departe, drumul merge la stinga, aproape costis, pe versantul sud-vestic al Vf. lui Patru, spre Muntele Ausel, suprapunindu-se cu traseul 2. Pentru prima parte a acestui traseu, pina in saua de pe culmea Bilele, mai pot fi utilizate doua poteci nemarcate, dar usor de recunoscut si urmarit in teren:

V a r i a n t a A. De la cabana Voievodu se urca cca 2 km pe drumul forestier de pe valea Bilele. La inceput valea este ingusta, insa dupa cca 1 km se largeste, iar padurea este inlocuita cu finate. Urmeaza o noua ingustare. Inainte de aceasta, insa, parasim drumul forestier, urmarind la dreapta drumul de care, utilizat la corhanitul lemnului. Dupa ce urcam 15-20 minute pe versantul despadurit, parasim drumul de care (ce coteste la dreapta, unde se infunda la obirsia unui torent) si urmarim poteca ce serpuieste in apropierea lizierei padurii de fag (pe care o avem in partea stinga). Dupa 15 minute ajungem la o pepiniera pe care o lasam in dreapta, apoi cu un efort minim, in 5 minute, sintem pe saua de pe cumpana de ape dintre vaile Bilele si Cindres. Aici facem la stinga si in 20 minute, urcind usor prin dreptul unei stine vechi, ajungem intr-o poiana alungita in a carei sa intilnim poteca marcata cu cruce albastra, ce urca din valea Cindres.

V a r i a n t a B se recomanda pentru turistii care vin pe valea Jiului si doresc sa scurteze drumul (nu tin sa ajunga la cabana Voievodu). In acest caz se utilizeaza drumul forestier de pe valea Molidu. La confluenta acestuia cu Jiul de est, valea este ingusta, formind o cheie scurta, dar pitoreasca, apoi se largeste treptat, versantii domoli fiind acoperiti de finate. Dupa aproape 1,5 km din drumul forestier, se desprinde pe dreapta o poteca ce traverseaza prin poieni pline de flori interfluviul (scund in aceasta parte) dintre vaile Molidu si Bilele. In 15-20 minute de drum odihnitor, ascultind concertul fascinant al greierilor, se ajunge in valea Bilele, in apropierea locului de unde incepe urcusul descris in varianta A. In continuare se urmareste acest traseu pina la intersectarea, in saua de pe Bilele, a potecii marcate cu cruce albastra.

23. Cabana Voievodu - dealul Griver - Vf. Salanele

Nemarcat. Durata: 3 ore Distanta: 1 km

De la cabana Voievodu folosim drumul forestier, pe care urcam cca 4,7 km. Dupa aproape 2 km lasam pe partea stinga o frumoasa cabana silvica, cu magazin alimentar pentru muncitorii forestieri, apoi dupa inca 150 m ajungem in dreptul vaii Cindres (pe care urca poteca la cabana Sureanu, prin Bilele - traseul 22). Din acest punct urcam pe drumul forestier din dreapta, aproximativ o ora.

La inceput, drumul merge paralel cu firul vaii, dupa confluenta cu piriul Birlogu, coteste la dreapta (lasa pe stinga doua drumuri ce intra pe vaile Birlogu si Popii) si urca pe versantul Fata lui Grivei. La capatul acestui drum intilnim un adapost pentru muncitorii forestieri si o rampa de incarcat busteni. De aici poteca urmareste firul vaii cca 300 m, ajunge in dreptul unui gard de birne, unde se inscrie spre stinga si urca in serpentine pe versantul drept al vaii, prin padurea de conifere. La capatul unei ore de urcus in serpentine, apoi in lungul unei muchii, ajungem intr-o poiana in partea sud-vestica a Vf. Salanele.

Ocolim virful pe la sud, avind in dreapta liziera padurii, trecem pe linga un izvor si dupa 15 minute ajungem pe cumpana de ape dintre bazinul Jiului si al Sebesului, unde intilnim poteca marcata cu banda albastra, ce leaga cabanele Sureanu si Obirsia Lotrului (traseul 2). Din acest punct, luind-o pe marcaj la dreapta, ajungem la Polana Muierii (l 1/3 ora) in pasul Tartarau (2 one) sau la Obirsia Lotrului (2½ ore). In stinga (nord), marcajul ne conduce la curmatura Gura Potecului (1 1/3 ora) - Ausel - cabana Sureanu (4 ore).

24. Cabana Voievodu - muchia Sterminosului - Poiana Muierii

Marcaj: triunghi rosu Durata: 3-4 ore Distanta: 6,5 km

De la cabana Voievodu se porneste in aval, pe valea Jiului de Est, pina la confluenta cu valea Sterminosu, cca 350 m, apoi trecem pe drumul forestier din lungul acestuia. Dupa ce parcurgem 600 m parasim drumul forestier si ne angajam pe poteca ce urca pe versantul drept al vaii. Cararea, in serpentine dese, se avinta pina pe culmea Sterminosu (360 m diferenta de nivel). De aici cararea urca avind muchia in dreapta, printr-o padure tinara, apoi prin raristi si poieni. Panta, la inceput mai dura, se indulceste treptat. Cararea care trece pe cumpana de ape paraseste padurea si iese in Poiana Muierii, unde intilneste marcajul banda albastra dintre cabana Sureanu si Obirsia Lotrului (traseul 2).

O varianta nemarcata urmareste drumul forestier de pe valea Sterminosu, pe o distanta de cca 11 km, apoi o poteca urca pe versantul drept al acestuia pina la marcaj (triunghi rosu), pe care, in 40 minute, se mai parcurg cca 2 km pina la Poiana Muierii.

Adrese utile

SEBES

Autogara, str. Vinatori nr. 20, tel. 3 20 42

Farmaciu nr. 37, Parcul 8 Mai nr. 3, tcl. 3 13 85

Farmacia nr. 38, str. V. I. Lenin nr. 44, tel. 3 13 84

Punct turistic, bd. Lenin nr. 52, tel. 3 10 02

Militie, str. Mihai Viteazul nr. 23, tel. 316 OG

Muzeul mixt, Parcul 8 Mai nr. 4, tel. 31391

Of. P.T.T.R. str. V. I. Lenin nr. 59, tel. 3 23 14

Spital, str. Sureanu nr. 27, tel. 3 17 12

Statie C.F.R., str. Vinatori nr. 22, tel. 33430

CUGIR

Autogara, str. Tineretului nr. 2, Bl. 8, tel. 5 18 81

Agentia de voiaj, bd. V. I. Lenin nr. 3, tel. 5 17 88

Farmacia nr. 40, bd. V. I. Lenin nr. 164, tel. 51044

Farmacia nr. 78, str. N. Balcescu nr. 7, tel. 5 10 53

Punot turism, str. A. Sahia nr. 15, tel. 514 95

Militie, str. N. Balcescu, tel. 51525

Of. P.T.T.R., str. I. L. Caragiale nr. 2, tel. 5 15 26

Spital, str. N. Balcescu nr. 7, tel. 5 16 21

Statie C.F.R., str. Grivita nr. 1, tel. 51563

ORASTIE

Autogara, str. Grivita Rosie nr. 10, tel. 41170

Farmacia nr. 24, str. Dr. Petru Groza nr. 1 tel. 4 15 05

Farmacia nr. 71, str. Dr. P. Groza nr. 2, tel. 4 11 27

Filiala de turism, str. N. Balcescu nr. 3, tel. 41296

Militie, str. Pricazului nr. 5, tel. 4 14 23

Of. P.T.T.R., str. Armatei nr. 2 A, tel. 4 22 20

Spital, str. Dr. P. Groza nr. 2, tel. 42950

SIMERIA

Autogara, str. Victories nr. 9, tel. 6 09 20

Farmacie, str. 23 August, bloc 12, tel. 60123

Militie, str. 11 lunie nr. 1, tel. 60240

Of. P.T.T.R., str. 23 August nr. 23, tcl. 6 01 79

Spital, str. 23 August nr. 26, tel. 60681

Statie C.F.R., bd. Victoriei nr. 28, tel. 60080

HATEG

Autogara, str. I. L. Caragiale nr. 16, tel. 7 00 62

Farmacie, Piata Unirii nr. 1, Bl. 13, tel. 7 02 92

Punct turism, str. Unirii nr. 3, tel. 7 04 52

Militie, str. Mihai Viteazul nr. 3, tel. 7 02 22

Of. P.T.T.R., Piata Unirii nr. 6, tel. 7 00 22

Spital, str. T. Vladimirescu nr. 7, tel. 7 05 22

Statie C.F.R., str. Mihai Viteazul nr. 47, tel. 7 02 60

Statie C.F.R., Subcetate, tel. 7 06 31

PETROSAN1

Agentie de voiaj, bd. Republieii nr. 99, tel. 4 10 64

Farmacie, bd. Carpati, nr. 6, tel. 4 21 62

Farmacie, bd. Republieii nr. 58, tel. 4 2143

Farmacie, bd. Republieii nr. 139, tel. 41989

Filiala de turism, bd. Republieii nr. 81, tel. 41733

Militie, str. N. Balcescu nr. 4, tel. 41930

Muzeu, str. N. Balcescu nr. 2, tel. 4 17 44

Spital, bd. Republicii nr. 139 A, tel. 4 23 60

Statie C.F.R., str.Garii nr. 2. tel. 4 17 30

CALAN

Autogara, Soseaua Nationala, tel. 3 03 40

Farmacia nr. 9, str. 30 Decembrie nr. 54, tel. 3 02 82

Farmacie, str. Florilor nr. 32, tel. 3 00 10

Militie, str. Furnalistului nr. 23, tel. 3 0159

Of. P.T.T.R., str. Bradului nr. 1, tel. 3 05 95

Spital, str. Vinatorilor nr. 3, tel. 3 01 82

Statie C.F.R., str. 7 Noiembrie nr. 1, tel. 30066

Cuprins

Cuvint inainte

PREZENTARE GEOGRAFICA

Asezarea si limitele

Geologia

Relieful

Clima

Hidrografia

Solurile

Vegetatia

Fauna

Locuitorii si activitatile umane

TURISM

Objective turistice

Obiective social-istorice

Obiective ale cadrului natural

Cai de acces

Localitati si puncte de pornire

Dotari turistice

Turism de iarna si alpinism

TRASEE TURISTICE

1. Sebes-Sugag-Tau-Oasa-Tartarau-Obirsia Lotrului

2. Pasul Tartarau-Poiana Muierii-Vf. Salanele-Smida Mare-Gura Potecului-Vf. lui Patru-Ausel-curmatura Sureanu-cabana Sureanu

3. Colonia Fetita-culmea Diudiu-culmea Cloaca Ciontii-Gura Potecului -Bilele

4. Colonia Fetita (Oasa)-Luncile Pri-goanei-cabana Sureanu

5. Cabana Sureanu-Poarta Raiului-curmatura Prisaca-dealul Paltinei- dealul Tomnatecului-Curmaturi-Carari-dealul Crucilor-Loman-Sasciori

6. Cugir-Moara Turcului-Intre Ape-curmatura Prisaca-Poarta Raiului-cabana Sureanu

7. Cabana Sureanu-curmatura Sureanu-Pirva-dealul Negru-Sinca-Scirna-Lupsa-cabana Prislop

8. Cabana Prislop-Vf. Plavaia (Fata Batrina)-Vf. Tomnatecul-Prihodiste-Cugir

9. Sinca-Batrina-Nisipiste-Grosi-Molivis-Bocsitura-Bucuru-Cugir

10. Cugir-cabana Rindunica-piriul Aries-cabana Prislop-cantonul Alunul

11. Orastie-Sibisel-cantonul Alunul-dealul Zebru

12. Saua Sinca-culmea Steaua Mare-Vf. Godeanu-Cetatea Gradistea-satul Gradistea-cabana Costesti-Oras-tie

13. Vf. Steaua-Vf. Timpu-culmea Meleia-Vf. Rudii-Poiana Omului-Tirsa-Leurdana-Cetatea Blidaru-cabana Costesti

14. Calan-Luncani-Ciclovina-Ohaba Ponor-Ponor

15. Ciopeia-Vf. Purcaretu-Vf. Lautu-Vf. Rotundei-dealul Arsului-Ponorici

16. Comuna Baru-satul Petros-valea Rea-piriul Cald-saua Sinca

17. Crivadia-valea Jghiabului (Munceilor)-pestera Tecuri-valea Rachitea-Poiana Comarnice-Izvoreni-Merisor

18. Vf. Comarnicel-Vf. Stevia-culmea Drugu-Vf. Jigoru Mare-Jigorel-culmea Virtoape-Banita

19. Piatra Lesului-dealul Boului-Vf. Petrii

20. Cabana Sureanu-cantonul Ausel-Petrila

21. Satul Rascoala-plaiul Fruntilor-Muntele Clabucet-Muntele Ausel-cabana Sureanu

Cabana Voievodu-culmea Bilele-Vf. Ausel-cabana Sureanu

23. Caba ia Voievodu-dealul Grivei-Vf. Salanele

24. Cabana Voievodu-muchia Sterminosului-Poiana Muierii

ADRESE UTILE