Pe Bistrita cu pluta

Astfel viata noastra afla glasuri

printre arbori,

carti in riurile care

curg, predici printre pietre[1].

Din Vatra Dornei porneste si drumul pe Bistrita, cu plruta, pina la Piatra Neamt.

Nu este calaltorie mai plina de farmec. Treci prin emotii care reproduc, in timp scurt, gama celor din viata intreaga. Un drum cu atitea peripetii nu-l poti savirsi nicaieri in Europa, cu toate ca sint multe riuri, care poarta plute pe fata lor.

Pluta este mijlocul cel mai simplu de transport pe apa. Omul primitiv incaleca pe un bustean, isi lua o prajina drept visla si se lasa dus de apa. Pe urma si-a facut pod plutitor, legind bustean de bustean. Pluta de pe Bistrita nu e prea deosebita. Data pe seama valurilor iuti, ca sageata aluneca, isi inchipuie oricine cita agerime se cere plutasului, cita putere in bratele vinjoase, cita amanuntita cunoasterea toanelor apei.

Omul si apa, neinsufletitului insufletitul, acum se pinjdesc, acum se invrajmasesc ori se contopesc intr-o invalmaseala ce-i tine o bucata de vreme inclestati.

Cind pleci pe o pluta obisnuita, te reintorci cu sute de.. mii de ani in urma, in vremea omului preistoric, pornit la drumul indraznet spre cucerirea naturii, deci la.asezarea primelor pietre de la temelia civilizatiei omenesti. Nici plutasul bistritean nu este prea departat de strabunul lui stravechi. Haina lui adesea se reduce la o masa incinsa la mijloc cu briulet. Chiar daca are itari, ii sufleca pina mai sus de genunchi. Nelipsit e toporasul ascutit, bine intepenit in coada. Pe ploaie, imbraca un sumaies sprinten. De mai multe lucruri n-are nevoie. Ba isi ia la drum si un fluieras. Viata deci e simplificata la extrem, aproape aceeasi ca si a ciobanului de la sterpe.

In schimb in el e concentrat tot ce se leaga de maretia unui om vrednic, incordat cind strabate nahlapii, reprezinta simbolul omenirii intregi, in straduinta de a domina natura. Cu piciorul sting indoit, cu celalalt proptit pe bustean, pozitia discobolului, aplecat de sele asemenea unui arc de otel, cu bratele numai vine, manuind lopata la fiecare pas, iute in miscari, gata de hotarire; rezuma insusirile de capetenie ale omului in actiune, oricare i-ar fi sfera de activitate. Faiptura lui capata infatisare mai impunatoare in cadrul larg al elementelor naturii din jur. Sub el e apa minioasa, cu vijiit de valuri involburate; in fata dusmanoasa asteptare a Toancelor, zid de piatra ce se atine in calea plutei; pe amindoua malurile siragul brazilor impasibili, iar sus dunga de cer albastra. Plutasul, cel mult cu tovarasul sau de la coada plutei, infrunta cu curaj aspra amenintare a salbaticilor puteri, in mijlocul carora se avintura. Nu e nici o deosebire intre el si cei porniti in necunoscut sipre a descoperi o lume noua. Te cuprind fiorii cind vezi pluta alunecind ca o naluca drept spre paretele de stinca in care izbesc valurile cu minie, cu mugete de fiara atitata. Socoti ca s-a sfirsit. Pluta ira-gila, daca s-ar izbi numai cu coltul botului, ginjurile s-ar rupe ca o ata putreda; bustenii s-ar imprastia ca niste chibrituri, intr-o suprema incordare, prin lovituri iuti de lopata, nici prea de vreme date, nici prea tirziu, plutasul abate pluta din firul apei, facind sa alunece ca o sageata mai departe. ()

Plutasul e concretizarea romanului. Ager la miscari si la minte, aci se repede la cirma spre a feri pluta de stinca ce iese-n cale; acum fuge sa ciopleasca vreun capat prea lung; acum, prinzind de veste la vreme, conduce asa de bine pluta incit trece ca o sageata peste trunchiul ramas pe vreun bolovan ori grind din mijlocul apei; stie sa rabde, dar ii place sa petreaca. In traistuta lui rosie, vristata cu negru, cu bot de mamaliga si ceva brinza reprezinta intreaga hrana pentru ziua toata, dar cind se intilneste cu voia buna nu se uita la pretul muncii de doua zile. Stie insa sa zica duios si din fluierasul nelipsit, cind apa potrivita ii da ragaz de liniste, iar pluta zboara lin pe sub poala codrului ce-l asculta si-l indeamna. Ajuns la locul sorocit de descarcare, isi ia sfredelul, toporul si odgonul de tei de-a spinarea si face indarait drumul pe jos, pe sosea sau pe munte; linistit se suie pe alta pluta minind-o spre vale. Siragul de furnici omenesti nu mai conteneste, cit apa le ingaduie.

Plutasul moldovan este legat de Bistrita, iar ca Bistrita, Bistrita de aur - "die goldene Bistritz', cum ii apun sasii - nu mai este alt riu de munte in Romania toata. Aur poarta in nisipul ce-l lasa la coturi; aur duc catargurile doborite de pe virfurile inalte. Este frumos Jiul, Oltul intortochiat, Prahova care se pune la intrecere cu trenul ori Muresul cu lunca numai belsug. Au ape repezi, salbatice, dar drumul ce-l fac e drepti, deschis. Bistrita are drum zbuciumat, cu multe coturi, dupa felul rocilor scoase la iveala. Ca sarpele se incolaceste printre musuroaiele de piatra, inainteaza, se intoarce, apuca pe unde-i mai usor, pentru a se izbi cu furie de vreun prag ce i se pune-n curmezis. Acum curge domolita printre mesteceni ori arini, acum n-o vezi dintre brazi. Valurile ei se innalbesc de spuma cind au trecut nahlaipii periculosi. Pare un balaur cu solzii zbarliti de minie. Alte ori isi stringe apele gramada, in sipote, cind trece prin vreo gituitura, cu vijiit de furtuna. Mai incolo curge asa de lin, de nici nu-i prinzi firul. E genunea, ochi linistit dar adinc; apa, desi fara cret de pare ca doarme, se involbura in loc, incit poate sa hirtoaie pluta din mers, daca nu e atent plutasul, scapind-o cu o lovitura domoala de lopata.

Si ce imbracaminte variata isi mai ia! Ai crede ca simte, are viata; e o mindra din povesti, fermecata, schimbata de bagheta vreunei zine dusmanoase. Haina ei e alta in faptul zilei, stravezie de i se pot numara pietrele luciate din fund; alta dind trece prin umbra brazilor intunecati. Cind soarele o invaluie, si ea sclipeste in camesa cusuta cu fluturasi de aur si argint. Si ce fioroasa e cind ploile o umfla, cind se schimba in puhoi pustiitor, cernita de namolul adunat prin atitea suvite de apa, ce se grabesc, din caderi in caderi, sa-i aduca puteri noi, in lupta ei cu uscatul. Plutasii o iubesc si se tem de ea. Bistrita fara plute e ca si o gradina fara flori, caci ii completeaza farmecul ce o invaluie.

Calatoria pe Bistrita e plina de farmec neintrecut. Retraiesti peripetiile vietii. Poti mai atent observa. Trecind in lungul Bistritei iti defileaza pe dinainte toata mindra infatisare a naturii, care-si schimba decorul de la cot la cot.

Pornit de la Vatra Dornei, unde de obicei se leaga plutele, abia a desprins plutasul ginjul din pociumb, tarusul batut in mal pentru a tinea pluta in loc, si te cuprinde placuta senzatie a unei calatorii ca din poveste. Te simti fericit. Privind la coltii Pietrelor Doamnei, turnuri ruinate de cetate, inaltate sus pe pisc de munte, nici nu stii cind s-a sters din urma Dorna si cind intri in viltoarea strimtorii taiata de Bistrita in curmezisul muntilor, despartind Giumalaul de Pietrosul, cei doi strajeri falnici.

Incepe incercarea plutasului atent la toata clipa.. Te cuprind fiorii desteptati de volbura valurilor minioase. Valea se strimteaza. Pietrosul se ridica in cale; Bistrita isi stringe apele gramada gata de atac, iar plutasul inspecteaza incheietura plutei, incepe lupta cu Coltul Acrii; genunea face sa se hirtoaie pluta-n loc.

Plutasul se zvircoleste si el: urmareste jocul furios al apei; mereu cirmuieste pluta. Cel din fata da comenzi scurte dalcausului, celui de la cirma. Iesind din strimtoare, plutasul isi sterge sudoarea de pe frunte cu mineca camesii, se odihneste pentru scurta vreme. Cind treci prin chei insa nu stii unde sa te uiti. Decorul prin care treci e o maiestrita serie de scenerii puse-n calea apei, de-ti amuteste frica. Ici e piramida de stinci a Scarii, cu o draperie de mesteceni pe ea; mai incolo, la Moara Dracului, o cascada trage dunga de lapte in desisul bradului. N-ai vreme sa te gindesti prea mult. Te uiti intr-o infrigurare intensa, provocata de impletitura furiei dezlantuita pe apa cu podoaba stincilor si a arborilor din jur.

Bistrita apuca spre sud, facind un mare cirlig. Pietrosul, inconjurat de incolacirile apei, iti apare sub toate fetele lui, acum aspru si amenintator, acum domolit sub poclada de brazi. Bistrita uneori devine lac. Valea se deschide spre Giumalaul impunator si luminat de soare. Muntii capata expresii omenesti. Acum sint incruntati, amenintatori, acum iti surid ca si cind ti-ar spune ca au glumit, inspaimintindu-te. Iar cind pe valea Chirilului se arata in departare Pietrele Doamnei in aureola aurie a soarelui ce le inunda, uiti si de spaima drumului si de tot. E o clipa de un intens farmec, desteptat de orinduirea minunata a decorului natural. Ca un popas pregatitor pentru lupta noua, Bistrita face un cot, ca un colac, la Crucea, unul din cele mai ademenitoare colturi din tot lungul Bistritei, au Clifele si Tarnitele de marmura stralucind din intunecatul spatiu al bradetului. Intre Crucea si Podul Birnarului vin vestitele Toance. Mugetul apei e infiorator; amenintarea stincii te incremeneste.

Fara sa vrei simti filfiitul aripilor mortii: pluta, ca o jucarie, trebuie sa se amestece in vinjoleala turbata, sa lupte intre apa si piatra. Ramii uimit de dibacia plutasului in mina caruia ti-ai dat zilele. E o incordare deznadajduita ca pluta sa nu fie strivita.

E partea cea mai salbatica din cursul Bistritei. Pericolul de demult, descris de Gane, Sadoveanu ori Vlahuta este domolit prin ajutorul dinamitei, spre a se feri de desele accidente in care multi plutasi si-au lasat viata. Ajunsi in dreptul Holdei, zarea se largeste, indarat Birnarul pare cu marginea dinspre apa ca despicata de un palos.

De aici inainte coastele muntilor sint numai poieni si paduri de brad. Treci Holda, cu piriul odata plin de pastravi; iti iese in cale Holdita si, dupa o cotitura, se vede poala de padure deasa de brazi, al caror suier, cind sint zgiltiiti de vint, se amesteca vijiitul apei, atit de vecina este apa cu padurea. Ai ajuns la Brosteni, centrul cel mai de seama din partea locului, cu imprejurimi ce te imbie la popas mai indelungat.

Faci cruce, ca si plutasul, ca dupa linistirea cerului brazdat de fulgere si zguduit de trasnete, desi regreti ca s-a sfirsit cu partea cea mai emotionanta de drum pe apa din tot cuprinsul tarii.

De la Brosteni in jos incepe un alt deliciu, linistea calatoriei pe plute. Au ramas in urma clipele de groaza. Pluta aluneca in voie, mai ales cu apele potrivite fie dupa ploi, fie dupa ce se deschid haiturile, iazuri stavilite pe vaile laterale, ca sa vie in ajutorul plutaritului, cind apele sint mai scazute.

Pluta fuge, fuge mereu printre siraguri de sate gospodaroase. E bucuria plutasilor, caci nu se simt izolati. O duc intr-o gluma cu cei ce stau pe malul apei. Oricit ar fi obisnuiti cu trecerea plutelor, tot vin la mal sa le vada, intocmai ca batrinul care iese pe prispa primavara sa prinda siragul cocoarelor.

Cursul Bistritei este mai linistit, caci strabate in curmezis paturi mult mai moi, usor de invins. Totusi nu lipsesc repezisuri si mai ales genuni limpezi ca oglinda, amagitoare insa, caci virtejul ascuns al apei e puternic si ca pe o surcica poate invirti pluta, izbind-o de mal.

Zbori printre sate populate. Afluentii Bistritei deschid perspective largi inspre inima muntilor, cu privelisti variate.

La Borca, sat mare, cu lumina electrica, cu asezari temeinice, piriul Borca, venind limpede dinspre sisturile cristaline, si al Sabasei, cu mult bolovanis si toane rele, au dat nastere unui maret dom in forma de cruce. Stilpii de sustinere ii formeaza Budacul masiv, catre apus; Stinisoara impadurita e spre rasarit; catre nord se inalta Mazanaia, culme de trei munti, cu virfurile ca niste ceaune rasturnate. Bistrita a taiat portalul larg dinspre sud; altarul e terasa ridicata de la piriul Cirjei, cu mestecenii gingasi drept ornamentele mesei sfinte.

Viziune de o clipa, in anumite dispozitii sufletesti, naste acele sfinte ginduri, care dau poporului prilej pentru a tese legende. La Calugareni, Bistricioara face loc pentru drum batut catre Tulghes; dar deschide si frumoasa perspectiva spre Ceahlau, mindria locului. Il vezi dinspre un capat cu un profil cu totul deosebit, decit esti obisnuit. Apare ca o uriasa piramida. O stinca, drept monolit, rasare in lunca de la Tei [2]; e lamurita de popor printr-o frumoasa poveste atit de limpede redata de catre A. Russo. Ca sa iezasca Bistrita, dracii cara stanci din Ceahlau. Cintecul cocosului l-a apucat pe unul in drum. A lasat stinca de s-a infipt in pamint, iar el s-a facut nevazut.

Fuge pluta linistita printre Rapciuni si Hangu[3]. Plutasul scoate fluierul si cinta de dor in amurg. O vorba e azvirlita spre a fi dusa acasa tovarasilor care urca in sus cu traista si toporasul in spinare. La Buhalnita si Izvorul Alb, o noua perspectiva a Ceahlaului, pe care-l incinge Bistrita ca un briu, iar la Bicaz, vine grabita apa ce a taiat cheile vestite.()

Intre Bicaz si Piatra se insira apoi trei monumente din trecutul mai departat istoric. Sus, pe un umar de munte, se vad chiliile albe ce inconjura manastirea Pingarati[4], rasarind din intunecata imbracaminte a padurilor dese ce se intind de-a stingia Bistritei. Manastrirea zidita de Alexandru Lapusneanu, in 1560, are o deosebita particularitate. Cuprinde doua altare suprapuse; in tainita veche, unde se ascundeau odoarele, s-a construit o noua biserica, pentru slujba in fata detinutilor, cind chiliile manastirii serveau drept penitenciar.

Mai veche, datind de pe vremea lui Stefan cel Mare, reinnoita mai tirziu, sta ascunsa tot pe malul sting, manastirea Bisericani, cu faima apusa, mai toti domnitorii moldoveni de la Stefanita Voda, daruindu-i intinse mosii. Biserica azi sta inchisa, iar chiliile ei adapostesc un sanatoriu de tuberculosi. Mai sfinta decit celelalte, prin mormintul bunului si gospodarului domnitor Alexandru cel Bun, tainuita intr-o vaiuga laterala, e manastirea Bistrita, imprejmuita cu zid gros, iar indaratul ei ridicindu-se munti impaduriti. Un turn masiv, cu o cupola umflata, te opreste-n cale. Pe sub el intri in incinta manastirii, cu covor de iarba verde. Linga el un alt turn, au cupola ca o ceapa, mai pastreaza clopotul cu inscriptia din veacul al XV-lea, iar in paraclisul de alaturea, in fresca ramasa ca un abur, se vede familia lui Petru Rares, cu seful ei in mijloc.

Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Petru Rares sint cele trei nume celebre din trecutul nostru, pastrate inca vii, trilogia de domnitori care au ridicat faima Moldovei ().

Actuala biserica este aproape pe de-a-ntregul refacuta de Alexandru Lapusneanu, in a doua domnie. Cu remuscari asupra faptelor sale singeroase, a cautat sa-si linisteasca viltoarea sufletului ridicind manastiri. Biserica e destul de frumoasa ca infatisare cu frontonul inalt, ce-i da infatisarea bisericilor catolice, dar cu ocnitele marunte de sub stresini, caracteristice manastirilor moldovenesti. Minunate sint usile, cu chenare din colonete gingase, ce se incruciseaza sus, in arc frint, iar jos se sprijina pe suporturi fin cizelate. Mormintele sint scumpe. Acela al intemeietorului sta la dreapta. Stefan cel Mare, pastrind traditia, a facut piatra morminitala pentru "Ana, Doamna lui Alexandru Voievod, mama lui Ilie Voievod', apoi a Doamnei Chiajna, sotia lui Stefan Voda Lacusta, moarta la 1542. Alte morminte de domni si boieri dovedesc insemnatatea manastirii. Azi e liniste in curtea manastirii, care si din punct de vedere al culturii romanesti are o deosebita insemnatate, caci aici s-au scris cele dintii Anale istorice care incep cu Dragos (1359) si ajung pina la 1506, e dreptul fiind numai o insirare credincioasa a domnitorilor, fara nici un comentar literar ().

In schimb a ramas vie in amintirea celor de azi, faptele trecute, bineinteles innegurate si cu contur neclar. Ti se arata portita din zid pe unde Petru Rares ar fi apucat, dupa cum glasuieste Gr. Ureche: ,,lasindu-se ca sa poata cevasi odihni in munte, deasupra Manastirii Bistritei, vazut-a unde ca un roiu den toate partile inconjurata manastirea, ca sa-l poata prinde'.

Pluta alunecind lin pe linga toate aceste locuri, evocatoarele isfintelor vremuri de necaz si vitejie, ajunge la popasul cel indelung, de sub picioarele intunecatei Cernegura.

Piatra Neamt e oras insemnat si el printr-o frumoasa ctitorie a lui Stefan cel Mare, Biserica Sf. Ioan domnesc, un juvaier de arhitectura moldoveneasca, asezata pe un dimb inalt, ce o face sa domine asupra actualelor cladiri. Mai ales turnul prismatic isi pastreaza impunatoarea lui infatisare; aproape 500 de ani a rezistat vremurilor. Zidul ce imprejmuie biserica a disparut cu totul. Cetesti cu smerenie, dar si cu mindrie, pe piatra de la intrare: "Evlaviosul si iubitorul de Hristos Io Stefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domnitorul tarei Moldovei, a inceput si a zidit si a savirsit templul acesta spre ruga sie si Domniei Sale Mariei si iubitului lor fiu Bogdan. Carele a inceput a se zidi in anul 7005 iulie 15 (1497) si s-a savarsit la 7006; era al Domniei lui anul al 42-lea curgator'.

O ultima privire asupra Bistritei, care te-a purtat din apropierea locasului sfint cu mormintul lui Stefan, pana la Piatra cu ctitoria aceluiasi domn, o capeti de pe Cozla, unul din ultimele virfuri ale valurilor de munti.

Apusul de soare de pe Cozla merita sa fie vazut. E ca un foc de artificii ce incheie o sarbatoare. E un tablou maret ce te indeamna spre ruga muta, mai puternica si mai emotionanta, catra frumusetea si maretia Naturii, care are atitea mijloace sa-ti indoaie genunchii. Prin umbra de copaci, cu malini in floare ce raspindesc o mireasma de tamiie, urci agale pe drumul cotit, bine intretinut. Si de pe Timpa Brasovului te bucuri de o larga si variata perspectiva. Acolo insa lipseste argintul apei resfirate pe pat de prundis si valea larga ce-ti deschide infatisarea Ceahlaului, ca un decor splendid. Apusul de soare ii da o aureola de maretie impunatoare, asistind la o variatie de culori ce te pironeste.

Pe tapsanul Oculasului aluneca o dira de nori scamosi. Ajungind la marginea prapastioasa, ca taiata de palos, norii isi cata de drum, lasind neteda linia profilului. Altii se involbura in jurul Panaghiei ca un enorm inel de fum de tigara. Stau cit stau asa aninati; isi iau apoi de seama si se topesc cu restul norilor ce acopar cerul.

Este un joc intre fantastice fapturi, teatru pentru ceilalti munti neclintiti in zalea ca de otel, in care-i imbraca umbra norilor si barbatul mohorit. Crezi ca totul se va sfirsi. Norii, tot mai ingramaditi, vor trage pina la urma cortina nepatrunsa, in fata muntelui. Cerul are insa toanele lui.

In ruptura dintre doi nori se arata geana aurie a soarelui asfintit. Lumina, revarsata prin poarta tot mai deschisa, formeaza indaratul muntelui un ecran luminos. Toaca si Panaghia apar cu marginea atit de deslusit, incit vezi si coltii mai marunti, iar la capatul rupt al Oculasului, fiecare stinca mai rasarita salta zimt de umbra pe cerul incins de jarul apusului.

Soarele se iteste si el o clipa. Manunchiuri de raze se furiseaza in lungul muntelui, invesmintindu-1 peste tot in pinza violacee, contrast izbitor cu albastru-cenusiu al celorlalti munti peste care s-a lasat ceata serii. Bistrita sticleste ca argintata, iar noianul de busteni descojiti legati in plute, par o impletitura bronzata in lungul apei.

Natura e maeastra in aranjari de culori si contraste, in partea opusa, deasupra largii vai a Bistritei scapata din munti, pilpiie deasupra orizontului o imensa flacara verticala. E o frintura de curcubeu. Nu se vad decit doua fisii de indigo si portocaliu, dar mai intense pe fondul de catran al norilor ingramaditi a ploaie.

Cu cit palea aureola dindaratul Ceahlaului - la un moment ajunsa stacojie - cu atit se stergea, ca topita pe de margini, frintura de curcubeu dinspre rasarit. Privesti, admiri si te inchini. Fata de capriciile naturii, care creaza intr-o clipa tablouri neimitabile, unind cer, pamint si ape intr-o magica imbinare de culori, tremuri de fericire ca le poti privi. Imaginea ramine intiparita pe retina, spre a reaparea, vie, cind o evoci dupa-vreme indelunga.

Linistita, Bistrita isi continua drumul. Un pinten de munte, Petricica, e ultimul prag din lantul carpatic, pe sub care apa s-a deschis drum spre zarea larga. De pe latura traganata a acestui izolat din siragul muntilor, si-a inceput C. Hogas calatoria lui atit de pitoresc descrisa catre muntii Neamtului si manastirile ascunse printre dealurile inalte si impadurite din stinga Bistritii.

Aceasta curge apoi de-a-lungul prispei netede, terasa frumoasa ce si-a cladit-o din prundisul carat din munti, pe fata careia stau sate compacte.

La Roznov straluceste-n bataia soarelui biserica de tipul celor rusesti, cu multe turnuri, zidita de un vestit boier, caruia judetul ii datoreste cele mai bune sosele, facute dupa sistemul autocratismului de demult din Rusia.

La Buhusi se inalta vestita fabrica veche de postav. Apa isi pierde de incruntarea de pina acum. Ca ostenita de calea savirsita, curge lin prin umbra salciilor si a aninilor, pina ce-si varsa apele in Siret.