Relieful glaciar

Relieful glaciar

Etajul superior al reliefului muntos din Romania, cel putin la nivelul principalelor masive cu altitudine de peste 1800-1900 m, s-a aflat, in epocile reci din pleistocen, deasupra limitei zapezilor persistente. Sistemul de modelare impus de un asemenea mediu morfogenetic a fost indiscutabil cel glaciar, agentii modelatori principali fiind ghetarii de platou, ghetarii de circ si ghetarii de vale. Conditiile de clima aspra, cu temperaturi medii anuale de -10C, cu precipitatii abundente in faza solida, au favorizat acumularea pe suprafete orizontale si in excavatii preexistente (obarsii de vai) a unor mari cantitati de zapada, transformata ulterior in névé si ghetari. Fragmentele suprafetelor de nivelare vechi si unele poduri structurale au constituit elementele morfologice favorizante pentru formarea unor ghetari montani, in timp ce varfurile ascutite si crestele, chiar daca altitudinal s-au aflat deasupra limitei zapezilor persistente, nu au permis acumularea zapezilor si formarea ghetarilor.

Urmele modelarii glaciare s-au impus in "memoria" reliefului carpatic inalt, dar ele nu s-au putut pastra decat in anumite conditii: a) cand fazele de modelare glaciara mai recente n-au distrus mostenirea lasata de fazele glaciare anterioare (acest lucru a fost posibil daca intensitatea modelarii glaciare a scazut de la epocile vechi spre cele recente); b) cand modelarea glaciara recenta nu s-a suprapus peste aceleasi areale in care au actionat ghetarii din epocile mai vechi.

Se pare ca in conditiile masivelor inalte din Carpati, cu foarte mici exceptii, unele modelari glaciare mai vechi au fost distruse sau serios deteriorate de glaciatia würmiana. Probabil asa se explica diversitatea opiniilor cercetatorilor care s-au ocupat de problemele modelarii glaciare din Carpati. Daca in formele de relief de origine glaciara, succesiunea etapelor de modelare este mai greu de identificat, problema poate fi clarificata prin aprofundarea cunoasterii depozitelor corelative din depresiuni prin metode moderne de datare, incat problema ramane deschisa pentru viitor.

Paralelizarea cu sistemul muntos alpin conduce la ideea ca in Carpati, cel putin teoretic au putut sa se manifeste patru faze de modelare glaciara: Günz, Mindel, Riss si Würm. In mod logic, dat fiind altitudinea mult mai scazuta a Carpatilor, intensitatea proceselor de modelare glaciara a fost aici mult diminuata, in toate cele patru epoci mentionate.

Atunci cand Emm. de Martonne (1902) a supranumit Carpatii Meridionali "Alpii Transilvaniei" a avut probabil in vedere, printre alte caracteristici alpine ale acestor munti si prezenta unor urme de modelare glaciara. Intr-adevar, in Carpatii Meridionali se pastreaza cele mai numeroase forme glaciare, in timp ce in Carpatii Orientali sunt doar cateva masive cu urme clare (Maramuresului, Rodnei, Calimani) de modelare glaciara, iar in Apuseni, asemenea urme nu sunt tocmai relevante.

Drept cauze ale racirilor climei si aparitiei ghetarilor pleistoceni sunt invocate inaltarile reliefului muntos cu pana la 1000 m in Carpatii Meridionali, pe fondul unor schimbari importante ale fluxurilor de energie solara la scara globala. Repetarea a cel putin patru etape de scadere a temperaturii in timpul stadiilor glaciare si a numeroase raciri in timpul stadialelor atesta importanta deosebita a cauzelor generale ale glaciatiei pleistocene comparativ cu cauzele locale, intrucat ridicarile neotectonice s-au produs spectaculos intr-o singura etapa importanta, respectiv in villafranchian. Asadar, altitudinea reliefului din Carpati a potentat sau a diminuat efectul unor cauze de ordin mai general, in ceea ce priveste aparitia ghetarilor.

In fazele glaciare, ghetarii de platou alimentau ghetarii de circ, iar acestia din urma patrundeau in partea superioara a vailor montane. In conditii de precipitatii saracacioase, ghetarii erau subtiri si trecerea de la acumularile de platou la cele de circ si apoi la cele de vale nu se realiza decat partial sau lipsea in totalitate.

Eroziunea prin subsapare a ghetarilor (exaratie) a creat excavatii puternice si a modificat esential profilul longitudinal si transversal al vailor sculptate anterior. Aceste vai au capatat profil in forma de "U", cu pante in trepte pe spatiul afectat de eroziunea glaciara.

Mediul morfogenetic glaciar a impus o modelare prin gelifractie a varfurilor, crestelor si varfurilor muntoase, versantii fiind acoperiti cu imense cantitati de grohotisuri. Unele dintre aceste grohotisuri erau antrenate gravitational si intrau in masa de gheata prin crevase (principala zona de patrundere a sfaramaturilor era la contactul ghetarului cu versantii - "rimaye") - alimentand sursele viitoarelor morene mediane, laterale si de fund. Aceste materiale colturoase au contribuit la cresterea fortei de fasonare a ghetarilor, fiind ele insele puternic slefuite.

Deplasarea lenta a ghetarilor a facut ca adancirea circurilor si vailor sa fie puternica mai ales in partea din amonte, incat adesea, in profilul formelor de eroziune glaciara apar praguri si contrapante. Cand grosimea ghetii depasea energia de relief de la nivelul platourilor si culmilor se formau difluente cu directii de inaintare a ghetarilor dintre cele mai curioase.

Eroziunea ghetarilor de platou putea sa depaseasca 100-200 m incat, acestia alimentand circurile si vaile, ajungeau sa acumuleze mari mase de gheata aflate in miscare spre aval. Astfel, unele circuri glaciare au adapostit ghetari care au format excavatii cu diametrul de circa 1 km, iar vaile cele mai mari au atins laaimi de peste 500 m. Eroziunea glaciara a fost controlata intr-o anumita masura de structura geologica. Frecvent, circurile si vaile glaciare sunt asimetrice datorita adaptarii subsecvente la structura: Bucegi, Parang, Retezat, Tarcu. Asimetria este determinata si de contactele litologice pe care s-au adancit vaile glaciare (calcarele si conglomeratele de pe valea glaciara asimetrica Obarsia Ialomitei, de sub vf. Omu).

Fasiile de roci dure (cuartite, gnaise, amfibolite, calcare cristaline) s-au inscris in relieful glaciar prin praguri, brane, cascade (Bucegi, Rodna, Fagaras s.a.). Influenta structurii a determinat adaptari ale reliefului glaciar de tip consecvent, obsecvent, diasecvent, subsecvent. In special forma circurilor glaciare a receptionat cu fidelitate influenta structurii geologice: cele consecvente sunt mai alungite; cele obsecvente sunt scurte si latite; cele diasecvente au forme mixte; circurile subsecvente sunt evident asimetrice.

Urme sigure ale modelarii glaciare a reliefului se pastreaza in: a) Carpatii Meridionali (Masivul Bucegi, cu vai glaciare, circuri si morene distribuite radiar in jurul varfului Omu; Masivul Fagaras si Iezer, cu vai glaciare, circuri, morene, custuri s.a.; masivele apartinand gruparilor muntoase dintre Olt si Timis-Cerna (Parang, Sureanu, Cindrel, Lotru, Retezat, Godeanu, Tarcu - s.a.) - cu mari complexe glaciare in amfiteatru cuprinzand atat forme de eroziune cat si de acumulare; b) partea nordica a Carpatilor Orientali (Masivul Rodnei, cu vai, circuri si morene; Muntii Maramuresului; Masivul Calimani) . In unele masive muntoase exista forme asemanatoare celor glaciare (circuri, profile de vai cu aspect caracteristic, acumulari cu aspect morenaic) insa geneza lor glaciara este acceptata de unii cercetatori si contestata de altii: Ceahlau, Siriu, Ciucas.

Relieful glaciar din Carpatii Romanesti apartine la doua subtipuri: de eroziune glaciara; de acumulare glaciara (uneori, anumite forme de eroziune nivala sau de acumulare in conditii morfogenetice periglaciare sunt incluse - in mod eronat - tot in categoria reliefului glaciar).

Cele mai frecvente forme de sculptura glaciara sunt circurile sau caldarile glaciare. Forma circurilor depinde de amploarea modelarii, raportul cu structura, duritatea rocilor si relieful preexistent.

Cele mai simple circuri apar ca niste "cuiburi" sau "nise" la marginea platourilor alpine, cu vatra concava, versantii in trepte si cu diametrul de 200-400 m. Aceste circuri sunt suspendate la partea superioara a vailor glaciare si se dispun adesea pe doua etaje separate intre ele, prin trepte si cascade: Fagaras, Retezat, Bucegi, Parang, Godeanu, Rodna.

Circurile glaciare de mare complexitate se intalnesc la inaltimi de peste 2300 m in masivele Fagaras, Parang, Retezat. Ele au diametre de peste 500 m, contur festonat, mai multe trepte de flanc si in "vatra", acumulari de grohotisuri de diferite varste si valuri morenaice. Majoritatea acestor excavatii adapostesc lacuri glaciare: Bucura, ZAnoaga, Rosiile, Galcescu, Taul Negru, Balea, Podragu, Capra, Avrig, Urlea, Buhaescu, Lala s.a.

Vaile glaciare se prelungesc intotdeauna in aval de circurile glaciare mari. Unele circuri glaciare se afla la obarsia vailor glaciare, altele la obarsia unor vai fluviale sau torentiale. Vaile glaciare din Carpatii Meridionali ating lungimi de 5 si chiar 8 km pe versantul sudic al Masivului Fagaras. In sectiune transversala, vaile glaciare prezinta 1-2 nivele de umeri iar in profil longitudinal prezinta frecvente rupturi de panta.

Urmele slefuirii rocilor de catre ghetari in deplasarea lor se pastreaza atat pe versantii vailor, cat si pe umerii de confluenta sau pe seile si umerii de transfluenta ("roches moutonées"); urme de scrijelire se pot observa de asemenea pe suprafata blocurilor transportate odata cu masa de gheata.

Morenele ca forme de acumulare glaciara se pastreza in fruntea fostilor ghetari si dupa topirea acestora; morenele terminale conservate foarte bine in relieful de vale se intalnesc pe Valea Ialomitei din Bucegi, Valea Pietrele din Retezat, pe vaile Soarbele, Olanului si Vlasiei din Godeanu, Capra, Caltun si Balea din Fagaras, Gropile din Iezer s.a. Morenele terminale au fost descrise pana la 1350 m in Carpatii Meridionali si chiar la altitudini mai coborate, in Masivul Rodnei din Carpatii Orientali (I. Sircu, 1978).

In ceea ce priveste fazele glaciare din Carpati, opiniile cercetatorilor sunt impartite : unii admit doua faze (riss si würm): Emm. de Martonne, Th. Krautner, Valeria Michaelevich-Velcea, Gh. Niculescu; altii trei faze (mindel, riss si würm): L. Sawicki, I. Sircu; altii o singura faza (würm): Gr. Posea.

Numarul fazelor glaciare este apreciat dupa numarul etajelor de morene terminale, insa acest argument morfologic nu poate fi considerat hotarator, deoarece fazele glaciare sau chiar stadiile mai noi au putut distruge urmele fazelor mai vechi.

Morenele celei mai vechi faze de acumulare glaciara se intalnesc la 1300-1450 m in Carpatii Meridionali si 1100-1350 m in Muntii Rodnei (I. Sircu le considera de varsta mindeliana, 1978). Etajul superior al acumularilor morenaice se pastreaza la peste 1600 m (varsta lor considerandu-se würmiana).

Unele argumente mai sigure referitoare la succesiunea fazelor glaciare si interglaciare din Carpati au fost deduse prin studiul depozitelor din pestera Ialomitei (Valeria Michaelevich-Velcea distinge un orizont de pietrisuri interglaciare cuprins intre doua cruste calcaroase) corespunzatoare unor depozite corelative din Depresiunea Fagaras. Cea mai recenta glaciatie (würm) se pare ca a avut trei etape de retragere, morenele tinere etajandu-se intr-adevar pe trei nivele altimetrice.

In timpul celei mai puternice glaciatii (mindel sau riss) limita zapezilor persistente era la 1750-1800 m in Carpatii Meridionali si la 1500-1550 m in partea nordica a Carpatilor Orientali. In faza glaciara ultima, limita zapezilor persistente a fost la 2050 m in Carpatii Meridionali si la 1825 m im Masivul Rodnei (M. Circiumaru, 1970).