Satul ianculesti - aspecte geografice

SATUL IANCULESTI - ASPECTE GEOGRAFICE

Asezare geografica

Municipiul Carei este situat in NV-ul tarii si in SV-ul judetului Satu-Mare, in teritoriul geografic numit Campia Careiului (vezi Harta Fizica a Romaniei si Harta Judetului Satu-Mare).

Din punct de vedere teritorial administrativ, localitatea Ianculesti apartine municipiului Carei, deci ne vom referi tot timpul la unitatea fizico-geografica in care este asezat orasul Carei.

Satul impreuna cu orasul, estea asezat in Campia de Vest, in subunitatea Campia Occidentala Banato-Crisana, in compartimentul estic al Campiei Carei - Campia Carei-Piscolt.

Urmatoarele coordonate ale localitatii Ianculesti sunt: paralela de 47˚40' latitudine nordica si respectiv meridianul de 22˚20' longitudine estica.

Din punct de vedere geologic, depozitele predominante sunt cele de Cuaternar, respectiv Holocen inferior si superior. Pleistocenul superior este format din depozite deluvial - proluviale iar Holocenul este reprezentat de depozite fluviale (mal, nisip, pietris) si depozite fluvio - lacustre (argile turboase si turbo-argiloase).

In ceea ce prezinta aspecte ale reliefului, acesta prezinta microforme pozitive: mameloane, grinduri si microforme negative, microdepresiuni si vai cu altitudini cuprinse intre 120-163 m. Denivelarea terenului este pe directia NE-SV.

Campia Carei ( cu altitudini cuprinse intre 120-160 - cea mai mare altitudine aici este de 163 m - , formata in Pleistocen si modelata in urma eroziunii fluviatile ) este invecinata in N cu Campia Ecedea ( cu altitudini cuprinse intre 116-127 m, formata la limita Holocenului si care a fost cea mai mare mlastina eutrofa din Europa, actualmente este canalizata si indiguita), in NE cu Campia Crasnei (aluvionata si drenata de raul Crasna, cu altitudini cuprinse intre 116-127m, canalizata si indiguita), in S si E cu Campia Ierului (campie joasa cu atitudini care nu depasesc 120m, formata pe un stravechi sant tectonic, care pana la inceputul Holocenului era albia comuna de scurgere a intregului sistem hidrografic al Tisei superioare).

In ceea ce privesc riscurile naturale, gradul de seismicitate al zonei este de 7. Cutremurele de pamant au loc neregulat, unul la mai multi ani sau mai multe intr-un an, de intensitate mica. Originea lor este legata de existenta unui epicentru pe culoarul tectonic al vaii Ierului (a doua zona seismica importanta ca marime din Romania, dupa zona seismica Vrancea).

In ceea ce priveste clima, aceasta este de tip temperat-continentala moderata cu un regim termic relativ cald, primaverile si toamnele sunt calduroase si senine, verile sunt calde si uscate iar iernile sunt blande, numarul de inghet de iarna este de 50-60 pe an.

Ziele insorite reprezinta 70-75% din an.

Directia vantului predominant este de NV (75-85%), cu o intensitate de 3m/sec.

Precipitatiile medii anuale sunt de 830 mm/an.

Temperatura medie anuala este de 9,8˚C (primavara - 10,2˚C, vara - 19,6˚C, toamna - 10,8˚C, iarna - 1,7˚C).

Temperatura minima inregistrata la statia meteorologica a municipiului Carei a fost de -30,6˚C inregistrata in ianuarie 1929, iar cea maxima inregistrata +39,5˚C inregistrata in iulie 1952.

In ceea ce priveste reteaua hidrografica, apele de suprafata, datorita formelor de relief, se dreneaza superficial, anevoios si incomplet.

Apele de precipitatii se aduna si stagneaza in timp mai indelungat in microdepresiuni provocand procese de baltire si inmlastinire.

Apele curgatoare au caracter torential , cele mai multe au vaile secate in timpul verii, singurele ape curgatoare permanente fiind Valea Barnod si Valea Vetijgat - afluenti ai Ierului.

Paraul Barnod a format un lac natural permanent situat la 1 km de limita intravilanului, cu o suprafata de aproximativ 20 ha. Zona necesita protectie locala, fiind singura oglinda de apa de pe teritoriul extravilan, conform legii 159/1999.

Apele subterane au un caracter stabil si acumuleaza cea mai mare parte din precipitatii. In functie de oscilatiile precipitatiilor, in perioadele secetoase, nivelul hidrostatic scade la adancimi de 3-4 m, iar in perioadele ploioase se ridica la adancimi de 1-2m. De mentionat faptul ca la 100m adancime se gasesc ape termale, din pacate utilizabile doar prin pompare, acestea neavnd presiune

In ceea ce priveste vegetatia, din punct de vedere al florei, Campia Carei - Piscolt, aceasta apartine Provinciei Pannonice iar in cadrul acesteia Districtului Campiei Somesului, avand o serie de particularitati distincte fata de restul regiunii.

Compartimentul Campia Carei - Piscolt se incadreaza in zona de silvostepa (predominant stejar, dar mai apar frasin, ciresul salbatic, salcamul) a Campiei de Vest in care padurile compacte de alta data sau pastrat azi doar sub forma unor palcuri izolate. In jurul satului nu mai exista la ora actuala nici o oaza de padure, totul a fost defrisat, existand numai terenuri agricole.

De-a lungul paraurilor Barnod si Vetijgat se afla o vegetatie de balti si mlastini cu specii hidrofile si higrofile.

In privinta solurilor, aici sunt prezente cernoziomuri argilo - iluviale tipice si cernoziomuri cambice, iar de-a lungul afluentilor Ierului, soluri hidromorfe - lacovisti tipice si mlastinoase.

In ceea ce priveste populatia, localitatea Ianculesti prezinta un numar foarte redus de locuitori, doar 316 locuitori (dupa recensamantul din 2002).

Evolutie. Atestare documentara

Satul Ianculesti,actualmente asezare apartinatoare a municipiului Carei, prezinta o istorie bogata in evenimente, cu toate ca aceasta este una dintre cele mai noi asezari rurale din apropierea orasului Carei, prima atestare documentara fiind in 1920, mult mai noua decat restul asezarilor rurale (asezari svabesti), ele fiind atestate in jurul anilor 1800.

Locuitorii satului Ianculesti, veniti din Muntii Apuseni, mai exact din Tara Motilor (ca urmare a hotararii statului roman de a romaniza partea de V si N    a tarii unde se gaseau mai multi locuitori svabi din Germania), s-au stabilit in Campia Carei, la 7 km de cetatea Carei pe fostele dependinte ale unui grof evreu, probabil mana dreapta a Contelui Karoly care avea resedinta la Castelul Karoly din cetatea Carei.

Oamenii au inceput sa-si construiasca locuinte din materialele dependintelor parasite, astfel s-a dezvoltat, urmand ca prima atestare documentara a satului sa apara in anul 1920.

Ca urmare a Dictatului de la Viena, pe 30 august 1940, Ungaria a cotropit o parte a stravechiului pamant romanesc al Transilvaniei, un teritoriu in suprafata de 43.492 km, cu o populatie de 2609007 locuitori. In urma cotropirii, armatele hortyste in frunte cu Miklos Horthy (1868 - 1957), -conducator al Regatului Maghiar, in perioada interbelica si in timpul celui de-al doilea razboi mondial - , au exilat romanii din NV-ul Transilvaniei care nu au jurat credinta regatului ungar. Astfel ca, sate intregi au fost devastate, iar oamenii care au supravietuit s-au refugiat in munti.

Odata cu sfarsirea ocupatiei horthyste si revenirea Transilvaniei la trupul tarii, in 1945, populatia exilata in munti, s-a reintors la locurile de unde au fost alungati, astfel sate au inceput sa reapara pe teritoriile devastate in perioada horthysta: Marna, Scarisoara Noua, Ianculesti, Horea - in jurul orasului Carei.

Evolutia aspectelor economice.

La inceput populatia s-a ocupat numai cu agricultura, apoi s-au ivit meseriasi ca: dulgheri, zidari, tamplari, cizmari, fierari, comercianti.

Azi, profilul economic al localitatii este agrozootehnic. Zootehnia este practicata doar la nivelul gospodariilor individuale.

Agricultura practicata cu randament eficient in zona unde terenul este de calitatea I-II, are in structura suprafetelor cultivate cele mai mari ponderi in suprafetele cu grau si porumb.

Activitatile cu profil industrial sunt reprezentate in localitate printr-o singura unitate - brutaria.

Astfel, 50% din populatie lucreaza in agricultura iar doar 1-2% in servici publice si activitati industriale.

Atractii turistice

Avand in vedere faptul ca localitatea Ianculesti este o asezare rurala mai noua decat asezarile rurale din imprejurimi, aceasta se deosebeste de restul prin arhitectura sa, tipic moteasca, unde casele au o anumita arhitectura (case formate din doua incaperi - camera din fata si bucataria - cu intrari asimetrice, casa din barne orizontale, costruite din chirpici, prispa cu stalpi ornamentati, pe latura lunga a casei, iar in vecinatatea acsei cu dependinte: sura, cotet, bucatarie de vara, etc.), deosbindu-se de asezarile svabesti unde, geometric vorbind, gospodariile au forma unui dreptunghi alungit, casa fiind orientata perpendicular pe ulita, iar sura in prelungirea casei, in fundul curtii, paralel cu ulita, ea fiind cea mai importanta constructie din curte, cu portile mari, ornamentate iar cu acoperisul din doua suturi si invelitoarea din trestie.

Datorita aspectului motesc al satului si al faptului ca acest sat detine singura oglinda de apa din imprejurimea municipiului Carei, s-a avut in vedere dezvoltarea unui agroturism prin dezvolatrea pe malul lacului a unui - sat de vacanta - amenajat la standardele europene, cu dotari aferente si asigurarea specificului valoros (fiind in momentul de fata foarte mult vizitat in special in sezonul de vara pentru activitati de agrement, iar in perioada zilelor localitatii, la participarea concursurilor de pescuit), modernizarea retelei stradale, iar in privinta reglementarilor urbanistice avem in vedere: reabilitarea si revitalizarea rurala (cel mai important obiectiv ar fi reabilitarea fostei resedintei a grofului evreu, actualmente Casa de Cultura a localitatii Ianculesti), modernizarea institutiilor publice existente, retehnologizarea unitatilor existente si dezvoltarea serviciilor iar dezvoltarea retelei edilitare se impune vital. Pentru localitatea Ianculesti se propune realizarea unei retele de canalizare menajera prin intermediul statiilor de pompare cu retelele de canalizare ale municipiului Carei.

Concluzii

In aceasta lucrare a fost prezentata zona localitatii Ianculesti, atat din punct de vedere geografic cat si din punct de vedere cultural - istoric, o asezare rurala din regiunea Carei, mai putin cunoscuta, dar care ar putea fi valorificata din punct de vedere turistic, prezentand elemente de cadru deosebite fata de restul asezarilor rurale din zona.

Bibliografie

1. Benedek, Zoltan (1969) - Schimbarile cursului Somesului in perioada    pleistocenului superior si holocenului, Satu-Mare
2. Benedek, Zoltan (2000) - Geografia si Ecologia Campiei Ierului, Satu-Mare, vol.I
3. Bogdan, A., Calinescu M. (1976) - Judetul Satu-Mare, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti
4. Judetele Patriei (1980) - Judetul Satu-Mare - monografie, Ed. Sport - Turism, Bucuresti
5. Tenu, A. (1981) - Zacamintele de ape hidrotermale din NV-ul Romaniei, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti