Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Informatica


Index » educatie » Informatica
» RETELE INFORMATIONALE


RETELE INFORMATIONALE


Retele informationale

Notiunile de LAN, MAN, WAN, GAN

Retea (Network) - grup de doua sau mai multe calculatoare conectate.

Calculatoarele dintr-o retea sunt numite noduri.

In functie de aria de intindere, retelele se pot clasifica in:

Local Area Network (LAN) - retea locala, in care calculatoarele sunt localizate foarte aproape unele de altele, in aceeasi unitate sau cladire;



Metropolitan Area Network (MAN) - retea metropolitana, se intinde pe teritoriul unui oras sau al unui spatiu aglomerat;

Wide Area Network (WAN) - retea de larga acoperire: sunt conectate calculatoare aflate la mare distanta (chiar in alta tara);

Global Area Network (GAN) - retea globala, cuprinde toata lumea; cea mai mare si renumita retea globala este Internetul.

Dupa arhitectura retelei, acestea pot fi:

retele punct la punct (peer to peer) - toate statiile au capacitati si responsabilitati echivalente (fiecare calculator are acces la resursele, programele, bazele de date aflate pe celelalte calculatoare);

retele client/server - fiecare calculator este fie client, fie server; server-ul coordoneaza activitatea in retea si accesul clientilor la resursele retelei.

Din punct de vedere al dotarii hardware al fiecarui nod din retea, acesta poate fi:

terminal inteligent - detine capacitate proprie de procesare si poate prelua o parte din instructiunile de procesare de la server;

terminal neinteligent - nu detine capacitate proprie de procesare si functioneaza ca un mod de accesare la computerul principal sau la alt echipament.

Dupa topologie (aranjarea geometrica a nodurilor retelei) retelele pot fi:

magistrala (bus) - calculatoarele sunt asezate analog cu locurile dintr-un autobuz;[1]

stea (star) - calculatoarele sunt asezate sub forma de stea;

inel (ring) - calculatoarele sunt asezate in cerc.

mixte.

Protocolul este un set de reguli si semnale pe care calculatoarele din retea le folosesc pentru a comunica. Unul dintre cele mai importante protocoale de retea este Ethernet.

Avantajele utilizarii calculatoarelor in retea:

partajarea resurselor hard si soft, indiferent de localizarea lor fizica;

accesul programelor aflate la distanta, utilizatorii avand la dispozitie ultimele versiuni ale acestora;

accesul bazelor de date aflate la distanta;

comunicare mai rapida intre oameni, comunicare ce se poate realiza sub forma de text, sunet sau imagine;

instruire la distanta;

videoconferinte;

posibilitatea de a lucra acasa (teleworking) sau la distanta, in functie de timpul disponibil;

reducerea costurilor etc.

Notiunile de Intranet si Extranet

Intranet

Intranetul este o retea privata si interna a unei companii; ea poate fi conectata la Internet sau poate folosi Internetul dar, in anumite cazuri, este foarte importanta protectia sau chiar separarea totala de Internet prin intermediul unor bariere (firewalls).

Extranet

Extranetul este o extensie a unei retele Intranet, ce permite comunicarea intre anumite institutii si persoane, in cele mai multe cazuri oferind acces limitat la retelele Intranet ale acestor organizatii.

Este folosit, de obicei, in exterior cu scopul de a imbunatati comunicarea intre diferite organizatii, clienti, fara a prejudicia securitatea electronica a datelor.

Diferenta dintre Extranet si Intranet

Diferenta dintre Extranet si Internet consta in faptul ca Extranetul este o retea exterioara corespunzatoare anumitor firme si permite accesul (limitat) la retelele Intranet ale acestor firme, pe cand Internetul nu permite accesul la retelele Intranet ale firmelor conectate prin Extranet.

Internetul

Internetul este:

un sistem cu o dezvoltare foarte rapida care cuprinde sisteme de calcul interconectate si care faciliteaza serviciile de transfer de date cum ar fi posta electronica, World Wide Web, transferul de fisiere si stiri;

o retea globala de computere care conecteaza guverne, universitati, companii, utilizatori individuali;

o retea globala care conecteaza milioane de sisteme de calcul.

Spre deosebire de serviciile online care sunt controlate in mod central, Internetul este descentralizat: fiecare calculator conectat la Internet, numit gazda (host) este independent.

Cele mai importante servicii oferite de Internet sunt:

World Wide Web (WWW) - serviciu multimedia, este un sistem de servere Internet care permit lucrul cu documente formatate special, intr-un limbaj numit HTML (Hyper Text Markup Language) ce permite grafice si legaturi hyperlink. Acest serviciu permite accesul la o cantitate imensa de informatii, ceea ce impune stabilirea unei metode de cautare a datelor care ne intereseaza, cerinta indeplinita de programe specializate numite motoare de cautare.

Un motor de cautare este un program care permite utilizatorilor sa gaseasca diverse informatii pe Internet. In sens mai larg, poate fi definit ca program care gaseste informatia cautata intr-o baza de date.

Cele mai cunoscute motoare de cautare sunt Google, AltaVista, Yahoo, Infoseek, Hotbot, Lycos, Metacrawler, Excite, WebCrawler, AlltheWeb.

E-mail - posta electronica;

Chat - conversatie pe Internet, prin tastarea mesajelor pe calculator, eventual pe teme specializate (muzica, sport, sentimente etc.);

Newsgroups - ultimele noutati pe o anumita tema;

ftp[2] - serviciu pentru copierea fisierelor sau programelor de pe Internet pe calculatorul propriu.

Comunicarea intre calculatoare conectate la Internet se realizeaza prin retele cablate sau prin satelit, numite magistrale de date (datahighway).

Utilizarea telefonului pentru conectarea la Internet

Pentru conectarea la Internet prin intermediul unei linii telefonice este nevoie de:

Modem - dispozitiv periferic care transforma informatiile in semnale electronice care pot fi trimise pe linie telefonica (modulare) sau invers (demodulare);

Linie telefonica - prin intermediul ei se transmit/receptioneaza informatiile la/de la firma care ofera legatura la Internet (Internet Service Provider (ISP) sau Provider de Internet);

Providerul de Internet - firma care detine un contract de oferire a serviciilor Internet si care ofera posibilitatea utilizarii serviciilor Internet cu plata doar pana la sediul ei;[3]

Browser de web - program folosit pentru vizualizarea hypertextelor (paginilor in format html);[4]

Optional, se pot folosi si:

Un program de posta electronica - pentru primirea si trimiterea de mesaje scrise;

Un program de telecomunicatii - utilizat la realizarea teleconferintelor.

Pentru conectarea la Internet prin cablu telefonic se pot folosi mai multe tipuri de conexiuni:

PSTN (Public Switched Telephone Network) - reteaua telefonica; pentru conexiunea calculatorului la reteaua PSTN este necesar un modem;

ISDN (Integrated Services Digital Network) - este un standard mondial pentru transmiterea digitala de semnal telefonic si servicii de date de catre utilizatori particulari, scoli, birouri; la acest tip nu mai e necesar modemul;

ADSL (Asymmetric Digital Subscriber Line) - linie asimetrica de legatura; viteza de trimitere a datelor difera de viteza de primire, fiind rentabil pentru cei care vor mai multa sa consulte decat sa trimita informatii pe Internet. ADSL suporta viteze de pana la 1,5 Mbps la primire si pana la 384 kbps la trimitere.

Semnal analogic, semnal digital, rata de transfer

Semnalul analogic utilizat la sistemele de comunicare este un semnal electric care variaza in stransa corelatie cu un semnal produs de un traductor.

Frecventa sau amplitudinea semnalului poate varia, de exemplu, in functie de schimbarile unor fenomene sau caracteristici cum ar fi sunet, lumina, caldura, presiune etc. (in general vocea se transmite in format analogic).

Semnalul digital este un semnal care variaza doar la intervale regulate de timp si contine una sau mai multe amplitudini pentru fiecare interval de timp.

Rata de transfer este viteza de transfer a informatiilor intr-o retea si se masoara in biti/secunda (bps).

Autostrada informationala - retea mare de calculatoare, de mare viteza, accesibila publicului larg.



Principalul dezavantaj al retelelor bus consta in faptul ca, la defectarea cablului pe magistrala, toate calculatoarele aflate dupa zona defecta nu mai pot comunica cu serverul.

File Transfer Protocol.

Chiar daca se acceseaza pagini de Internet aflate la mare distanta, plata se face ca si cum acestea s-ar afla la sediul firmei provider.

Cele mai utilizate browsere sunt Internet Explorer si Netscape Navigator.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate