GENUL DRAMATIC - O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale

GENUL DRAMATIC cuprinde atat creatii orale (populare); vicleimul, irozii, jocurile cu masti si papusi, cat si scrise (culte): tragedia, comedia, drama, farsa, vodevilul, melodrama etc.;

Orice piesa de teatru are o structura proprie: lista initiala a personajelor, actele, scenele sau tablourile, textul propriu-zis, construit cu ajutorul dialogului sau monologului si indicatiile regizorale/ scenice (didascaliile), date intre paranteze, sau in textul ce precede actul / scena / tabloul:

ACTUL - unitate in cadrul careia actiunea este reprezentata pe scena, continuu, fara pauza, alcatuit dintr-un numar variabil de scene/ tablouri (intre doua acte se schimba, in general, decorurile);

SCENA si TABLOUL - subdiviziuni ale actului, unitare sub aspectul temei, al locului de desfasurare, al actiunii si al personajelor determinate de miscarea (iesirea/ intrarea) personajelor pe scena

DIDASCALIILE/ INDICATIILE SCENICE - toate indicatiile de mimica, atitudine, joc de scena, intonatie, ritm al vorbirii, directie a adresarii, miscare in spatiul scenic ( = elemente nonverbale si paraverbale), care nu fac parte din textul dramatic si prin care dramaturgul particularizeaza prezenta unui personaj in scena. Rolul lor nu este insa doar de a indica spatiul, timpul si jocul actorilor, ci si de a caracteriza personajele si uneori de a dezambiguiza conflictul dramatic.

Elementele NONVERBALE (mimica, gestica, pozitia corpului, miscarile scenice), si PARAVERBALE (ton, ritm al vorbirii, accente, pauze in vorbire) contribuie si ele la determinarea conflictului, la construirea actiunii si, mai ales, la caracterizarea personajelor dramatice

Modurile de expunere preferate sunt: DIALOGUL si MONOLOGUL dramatic:

DIALOGUL: conversatie intre doua personaje, mijloc prin care eroii sunt pusi sa se exprime si sa-si dezvaluie astfel psihologia, sa puna in lumina intriga, sa dezvolte conflictul, actiunea operei.

MONOLOGUL: mod de expunere ce consta in vorbirea cu sine a unui personaj, prin acest procedeu personajul dezvaluindu-si gandurile, intentiile, sentimentele. Rolul sa este de a contura personajul, dar si intriga, conflictul, actiunea piesei de teatru

COMEDIA specie a genului dramatic in proza sau versuri, in care sunt prezentate personaje si caractere, intamplari, moravuri sociale intr-un mod care starneste rasul, ras prin care spectatorul se vindeca de propriile lui defecte (are, deci, rol moralizator), dar se si destinde (din fr. comedie, lat. comoedia, -ae).

In comedii, in functie de surse, se disting mai multe tipuri de comic:

comicul de situatie: intamplari comice, ridicole;

comicul de caracter: prezentarea de personaje cu trasaturi de caracter comice (fatarnice, ramolite, parvenite, ipocrite, inculte, adulterine);

comicul de limbaj: vorbirea comica a personajelor (dezacorduri, anacoluturi, ticuri verbale);

comicul numelor proprii (spre exemplu, la Caragiale: Trahanache - de la "trahana": coca moale, Farfuridi si Branzovenescu - de la "farfurie" si "branza", Catavencu - de la "cata" - persoana rea, clevetitoare, Cracanel);

comicul de moravuri: se prezinta imoralitatea in familie, societate, afaceri, politica.

Pornind de la tipul de comic predominant se disting urmatoarele feluri de comedii:

Comedia de situatie: prezinta intamplari comice derulate intr-un ritm alert, cu rasturnari bruste de situatie si cu rezolvari neasteptate

Comedia de moravuri: prezinta, cu scop moralizator, anumite moravuri sociale defectuoase

Comedia de caractere: pune accent pe latura psihologica a personajelor infatisand caractere clasice

O scrisoare pierduta

de I.L.Caragiale

I. L. Caragiale (1852-1912) este unul dintre marii clasici ai literaturii romane care a scris nemuritoarele si arhicunoscutele Momente si schite, prin care a realizat o adevarata comedie umana a timpului sau, a creat numeroase nuvele fantastice sau psihologice (Kir Ianulea, Calul dracului, La hanul lui Manjoala, In vreme de razboi, O faclie de Paste etc.) si a adus literatura dramatica romaneasca pe culmi neintalnite pana la el prin capodopere ale genului ca O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta, D' ale carnavalului, Conul Leonida fata cu Reactiunea sau Napasta.

Comedia O scrisoare pierduta a fost citita mai intai intr-o sedinta a societatii literare iesene "Junimea", iar premiera a avut loc la 13 noiembrie 1884 pe scena Teatrului National din Bucuresti, bucurandu-se de un mare succes inca de la premiera.

Incadrarea in specie: comedie de moravuri (politice, sociale, familiale),

Tema comediei o constituie prezentarea vietii social-politice a locuitorilor dintr-un orasel de provincie in preajma alegerilor pentru Camera, locuitori rosi de ambitii politice, care apeleaza la orice fel de mijloace pentru a-si satisface instinctul de parvenire

Titlul: - pretextul in jurul caruia se dezvolta intamplarile, elementul de intriga care declanseaza conflictul dramatic pierderea de catre Zoe Trahanache, sotia unui dintre oamenii politici importanti ai judetului, a unei scrisori de amor care ii era adresata de Stefan Tipatescu, prefectul judetului.

- reuseste sa sugereze totodata discrepanta dintre aparenta si esenta specifica comediei = o aparent banala scrisoare este pierduta, aceasta se va dovedi deosebit de importanta, oferind posibilitatea adversarilor politici sa o utilizeze drept instrument de santaj

Spatiul si timpul: actiunea piesei se petrece in capitala unui judet de munte, in zilele noastre. Spatiul si timpul insuficient determinate, sugereaza posibilitatea plasarii actiunii in orice moment si orice loc, evenimentele dovedindu-se general valabile si putand fi reconsiderate la aceeasi valoare in prezent.

Compozitia textului si subiectului dramatic:

Comedia are patru acte, cuprinzand fiecare cate noua, paisprezece, sapte si, respectiv, paisprezece scene, iar actiunea, in totalitatea ei, cuprinde o serie de intamplari ale unei farsei electorale in care sunt angajate toate personajele. In constructia subiectului si dezvoltarea conflictului, autorul utilizeaza tehnica amplificarii treptate/ a bulgarelui de zapada (un ghem de complicatii care acumuleaza progresiv altele, ca un bulgare de zapada in rostogolire)

Actul intai cuprinde in primele doua scene expozitiunea, in care facem cunostinta cu Tipatescu, prefectul judetului, si cu Pristanda, politaiul orasului si unealta docila a puterii, in jurul carora evolueaza celelalte personaje ale piesei.

Intriga comediei o constituie pierderea scrisorii, care se consuma insa inainte de inceperea actiunii, deoarece in actul I, scena I, Tipatescu afla deja de la Pristanda ca Nae Catavencu este in posesia unei scrisori care-i poate asigura reusita in alegeri. Acest fapt va declansa desfasurarea intregii actiuni.

Alertat, prefectul ii ordona politaiului sa afle despre ce este vorba, dar intre timp Zaharia Trahanache si Zoe, sotia sa, sunt santajati de Catavencu, adversarul lor politic, cu publicarea scrisorii compromitatoare daca nu il vor sprijini in alegeri. Acestia il instiinteaza pe prefect de cele intamplate, iar el devine din ce in ce mai nelinistit.

Intervin in actiune Farfuridi si Branzovenescu (primul fiind preferatul puterii pentru functia de deputat), deoarece ii banuiesc pe aliatii politici de tradare, vazandu-i pe Trahanache, pe Zoe si pe Pristanda in vizita la Nae Catavencu. Mai mult decat atat, adeptii lui Catavencu distribuie in oras bilete prin care sustin ca acesta va fi sprijinit in alegeri chiar de prefect.

Stefan Tipatescu si Zoe afla de la Cetateanul turmentat ca Nae Catavencu i-a sustras scrisoarea, iar Pristanda le comunica pretentiile acestuia: "ori o mie de poli, ori deputatia". Ii linisteste insa "venerabilul nenea Zaharia", care le spune ca l-a descoperit "pe onorabilul cu alta mai boacana (). Cu alta plastografie".

In actul al doilea desfasurarea actiunii continua, tensionandu-se treptat. Farfuridi si Branzovenescu trimit o depesa la "Centru", la Bucuresti, acuzand-1 pe prefect de tradare, Pristanda il aresteaza pe Catavencu din ordinul lui Tipatescu. Speriata de cele intamplate si de posibila publicare a scrisorii, Zoe accepta sa se intalneasca cu Nae Catavencu si incearca sa-l lamureasca si pe prefect sa-l sustina in alegeri, dar acesta refuza din cauza depesei lui Farfuridi si a lui Branzovenescu care ajunsese deja la Bucuresti. Ii propune insa adversarului numeroase functii si o mosie, dar acesta nu vrea decat "mandatul de deputat", ceea ce face ca prefectul sa devina impulsiv. Pana la urma, Zoe il va determina pe Tipatescu sa fie de partea lui Catavencu si a ei, iar Cetateanul turmentat este sfatuit sa faca si el acelasi lucru.

Nemultumirea cuplului Farfuridi - Branzovenescu creste si ameninta din nou cu . Bucurestiul.

Memorabila este scena conceperii telegramei catre centru, cand Farfuridi si Branzovenescu dovedesc o prostie dezarmanta: Trebuie sa ai curaj ca mine, trebuie sa o iscalesti, o dam anonima!

Intre timp, soseste insa Pristanda aducand telegrama prin care se anunta candidatura lui Agamita Dandanache, propus de la centru.

Actul al treilea este actul discursurilor candidatilor si al punctului culminant al actiunii. Discursul lui Farfuridi ilustreaza o adevarata betie de cuvinte, o totala lipsa de logica, imbinata cu agramatisme de toate felurile, iar cel al lui Catavencu este tipic demagogic.

In pauza dintre cele doua discursuri, gruparile rivale se confrunta ca un exercitiu preliminar al incaierarii din finalul actului, iar Zaharia Trahanache le arata prefectului si Zoei polita falsificata de Catavencu, hotarand sa anunte candidatura lui Agamita Dandanache. In final, cand acest lucru se intampla, are loc o incaierare pusa la cale de Pristanda, cand Catavencu isi pierde palaria pe care o gaseste Cetateanul turmentat.

In actul al patrulea, dupa punctul culminant (incaierarea violenta dintre cele doua tabere) care se petrece in actul al treilea, actiunea evolueaza catre deznodamant, proclamand infrangerea lui Catavencu si alegerea lui Agamita Dandanache. Zoe se teme inca de publicarea scrisorii, caci posesorul ei pare ca "a intrat in pamant". Soseste Dandanache care povesteste cum, tot printr-un santaj exercitat prin intermediul unei scrisori, a ajuns sa fie propus "de la Centru". Isi face aparitia Catavencu "dezolat" ca pierduse scrisoarea in timpul incaierarii, dar soseste si Cetateanul turmentat in posesia caruia se afla acum scrisoarea pierduta si i-o da "adrisantului". Acum, Nae Catavencu, amenintat cu polita falsificata, accepta sa conduca festivitatea in cinstea noului ales, iar totul se termina intr-o atmosfera de sarbatoare, de impacare si veselie unanima.

Trasaturi ale operei dramatice in O scrisoare pierduta:

Privit in intregimea sa, textul operei literare O scrisoare pierduta are trasaturile caracteristice generale ale unei creatii dramatice, dar si unele specifice care-i dau originalitate si care se imbina cu cele generale.

Din prima categorie face parte structurarea in acte (patru) si scene (9, 14, 7, 14 in ordinea actelor).

Modalitatea principala de comunicare din textul piesei, deci principalul mod de exprimare, este dialogul, caruia i se alatura monologul dramatic. Descrierea si naratiunea nu apar decat in replicile personajelor sau in indicatiile de regie (indicatiile scenice) scrise intre paranteze la inceputul unui act, sau al unei scene, ori pe parcursul actiunii si se refera fie la decor, fie la jocul de scena al actorilor.

Caracteristic structurii piesei O scrisoare pierduta este insa prezenta unor scene alcatuite numai din monolog, datorita prezentei unui singur personaj (Pristanda, Trahanache, Tipatescu, Zoe, Catavencu), prin care se face legatura dintre diferite scene si actiuni ale piesei, sunt exprimate gandurile ascunse, zbuciumul sufletesc si intentiile personajului respectiv, ori concluziile la care acesta ajunge in urma intamplarii anterioare.

Aceeasi maiestrie deosebita dovedeste I.L. Caragiale si in dezvoltarea conflictului principal/ de baza al piesei caruia ii subordoneaza o serie de conflicte secundare.

Conflictul principal este schitat de Pristanda in prima scena, accentuat de Zoe si Trahanache, dar se declanseaza cu adevarat o data cu amenintarea lui Catavencu de a publica scrisoarea si evolueaza treptat, pe masura ce ii santajeaza, pe rand, pe Zaharia Trahanache si pe Zoe, sotia acestuia. Stefan Tipatescu, autorul scrisorii, si mai ales Zoe, intra in alerta, in timp ce Trahanache este convins ca este o plastografie. Sotia "venerabilului" este dispusa sa accepte toate conditiile impuse de Nae Catavencu, iar prefectul cedeaza si el, dupa ce adversarul sau ii refuza toate propunerile, neacceptand decat mandatul de deputat. Conflictul se acutizeaza si atinge intensitatea maxima in momentul in care este anuntat candidatul in persoana lui Agamita Dandanache si incepe o adevarata batalie intre taberele de alegatori. Stingerea lui are loc atunci cand scrisoarea revine la Zoe prin intermediul Cetateanului turmentat, iar Catavencu, deposedat de obiectul santajului, accepta toate conditiile impuse acum de Zoe, devenita din victima, "calau".

Conflictul principal antreneaza cu sine si alte conflicte secundare: Farfuridi si Branzovenescu, temandu-se ca vor fi tradati, intra in disputa cu Tipatescu, cu Zoe si cu Trahanache, iar la un moment dat apar disensiuni chiar intre Stefan Tipatescu si Zoe Trahanache in privinta sustinerii candidaturii lui Nae Catavencu. De asemenea, in pauza dintre cele doua discursuri electorale din actul al treilea, cei doi oratori - Farfuridi si Catavencu - intra in conflict, primul acuzandu-l pe cel de-al doilea ca este "candidatul prefectului", iar anuntarea candidaturii lui Agamita Dandanache si incaierarea din final vor avea ca urmare "spargerea" partidului independent: "Dupa ce a fugit Catavencu, dascalimea s-a apucat la cearta, s-au batut, l-au batut pe popa Pripici, si nici vorba sa mai scoata gazeta S-a spart partidul independent s-a spart!".

Comicul:

Derularea faptelor, evolutia conflictelor si comportarea personajelor pun in evidenta trasatura esentiala a oricarei comedii: starnirea (provocarea) rasului si finalul comic prin rezolvarea neasteptata a situatiei initiale datorita unei adevarate "lovituri de teatru". Cu alte cuvinte, este vorba de prezenta comicului si diversitatea mijloacelor prin care I. L. Caragiale reuseste sa-l realizeze.

Exista mai intai un comic de situatie Modalitatile clasice de realizare a comicului de situatie sunt: incurcatura, confuzia, coincidenta, revelatiile succesive, acumularea progresiva, evolutia inversa etc.

In O scrisoare pierduta, comicul de situatie este obtinut prin pierderea si gasirea scrisorii de amor, prin postura ridicola a lui Catavencu, de a ajunge, din stapan pe situatie, victima a unei escrocherii asemanatoare celei la care el apelase. Totodata, comica este situatia finala, cand cele doua forte potrivnice se impaca si farsa electorala se termina cu un compromis pe care toata lumea il accepta cu dezinvoltura. Tot in comicul de situatie se incadreaza existenta unor cupluri de personaje, unor grupuri insolite - Farfuridi si Branzovenescu - sau a triunghiului conjugal Zoe - Tipatescu - Trahanache.

In al doilea rand exista un comic de moravuri, realizat prin infatisarea relatiei dintre Tipatescu si Zoe, ori a felului in care se pregatesc si se desfasoara alegerile sau se obtine victoria. Este, asadar, vorba atat de moralitatea din viata de familie, cat si de cea politica, iar coruptia politicienilor imbraca o diversitate de forme.

In al treilea rand, este prezent comicul de caracter care izvoraste din comportarea personajelor, din atitudinea lor si din ipostazele in care acestea sunt prezentate. Personaje ca Dandanache, Catavencu, Pristanda genereaza rasul prin contrastul dintre pretentiile pe care le au si comportamentul lor. Catavencu se pretinde patriot, dar urmareste interese personale meschine; Dandanache este ramolit, dar siretenia sa depaseste starea de decrepitudine in care se afla. La randul sau, Pristanda se supune orbeste lui Tipatescu, ceea ce nu-l impiedica sa gandeasca despre Catavencu: "Strasnic prefect ar fi asta!" dupa ce-i marturisise ca-i citeste gazeta "ca pe Evanghelie".

Pompiliu Constantinescu stabilea noua tiupuri comice in teatrul lui Caragiale: incornoratul, primul amorez, cocheta/ adulterina, demagogul, cetateanul, functionarul, confidentul, raisonneur-ul, servitorul.

Tuturor acestor forme de comic, li se alatura comicul de limbaj care se realizeaza prin:

1) ticurile verbale ale personajelor ("Ai putintica rabdare", "Curat . "),

2) greseli de vocabular

- pronuntarea gresita a unor neologisme si a unor cuvinte obisnuite datorita etimologiei populare sau lipsei de proprietate a termenilor ("renumeratie", "famelie", "bampir", plebicist", "cioclopedica", "catindeala", "nifilist", "momental", "fevroarie", "enteres", "dumneei" etc.).

- cuvintele sunt intelese gresit, dandu-li-se alt sens ("capitalist" cu sens de locuitor al capitalei, "anonima" (semnata), "puncte esentiale" (pe ici pe colo) etc.).

3) greseli gramaticale si de logica

- nonsensuri datorita negarii primului enunt prin cel de-al doilea: "e sublima, dar lipseste cu desavarsire", "aclamam munca, travaliul care nu se face de loc", "sa se revizuiasca primesc, dar atunci sa nu se schimbe nimic".

- contradictiile de termeni ("12 trecute fix"),

- truismele (constatari de ordin general valabil care devin pleonastice atunci cand sunt formulate), ("un popor care nu merge inainte sta pe loc", "unde nu e moral, acolo e coruptie")

- pleonasmele ("fara printipuri, va sa zica ca nu le are", "nu dau voie sa-si permita", "macar catusi de putin", "aclamam munca, travaliul", "nu spune decat numai si numai".

- tautologii ("enteresul si iar enteresul", "vezi tanar, tanar dar copt", "pe candidatul comitetului dv. - comitetul dv.", "sa ma agreeze si comitetul dv., caci e al dv.),

- cacofonii (sa zica ca nu le are"),

- confuzii/ atractii paronimice ("scrofulosi la datorie", in loc de "scrupulosi")

- anacolut ("eu, care familia mea si eu ca romanul impartial in sfarsit sa traiasca"; "imi pare rau, tocmai coana Joitica, tocmai dunmeei, care de! sa ne asteptam de la dumneei la o protectie").

4) diversitatea si amestecul stilurilor in cadrul aceluiasi discurs: familiar (colocvial), publicistic, administrativ, oratoric. Hazul creste mai ales atunci cand personajele folosesc unul sau altul dintre structurile specifice unui stil intr-un context neadecvat, asa cum se intampla cand, adresandu-se lui Pristanda, Catavencu imbina limbajul familiar cu cel solemn, pretentios si sententios: "imi pare rau, Ghita, ca mai staruiesti cu scuzele tale Adica noi nu stim cum merge politica? (sententios). intr-un stat constitutional, un politist nu e nici mai mult nici mai putin decat un instrument!"

Comicul de nume pentru ca acestea sunt deosebit de sugestive incat "fac concurenta starii civile". Trahanache sugereaza amanarea, tergiversarea, decrepitudinea, batranetea, iar Catavencu reprezinta pe cel care se agata cu disperare de orice pentru a-si atinge scopul, se agita si "cataie" (flecareste), fiind tipul demagogului latrator. Farfuridi si Branzovenescu, prin aluzia culinara a numelor lor, sugereaza inferioritatea, vulgaritatea, pe cand Dandanache ne duce cu gandul la dandanaua (incurcatura) pe care o produce prin aparitia lui. Alaturat lui Agamemnon nume ilustru din mitologia greaca, cu forma de diminutiv - Agamita - si pronuntat de Trahanache "Gagamita", numele Dandanache reliefeaza si ramolitia celui care il poarta. Pristanda isi trage numele de la un joc moldovenesc si sugereaza zbaterea permanenta si inutila, fara a ajunge undeva, la un rezultat, sau exprima ideea ca e capabil sa joace asa cum i se canta. Numele lui Tipatescu ne duce cu gandul al un tip important in viata politica, dar si capabil de aventuri amoroase, datorita pozitiei si prezentei sale.

In cadrul categoriilor de comic se observa un comic al intentiilor prin care este pusa in evidenta atitudinea scriitorului fata de evenimente si personaje: umor, ironie, sarcasm etc. acestea fiind categorii ale comicului. De pilda, autorul priveste cu ingaduinta ticul verbal al lui Pristanda, desi acesta ajunsese la expuneri ilogice si creeaza astfel umorul:

"Pristanda: Dumneata sugi sangele poporului! Aoleu!

Tipatescu: Misel!

Pristanda: Curat misel!

Tipatescu: Murdar!

Pristanda: Curat murdar!"

Alteori, in dosul cuvintelor unora dintre personaje se ascunde ironia fata de un alt personaj sau fata de interlocutor, care este totodata si atitudinea autorului:

"Pristanda: Si la mine, coane Fanica, sa traiti! Greu de tot Ce sa zici? Famelie mare, renumeratie mica dupa buget, coane Fanica

Tipatescu (zambind): Nu-i vorba, dupa buget e mica, asa e decat tu nu esti baiat prost; o mai carpesti de ici, de colo, daca nu curge, pica Las' ca stim noi!"

Umorul se realizeaza in replicile citate prin repetitie si acumulari succesive, iar ironia prin intermediul aluziei. Umorul si ironia ca atitudini ale scriitorului se remarca si in unele indicatii de regie (scenice): "Pristanda (uitandu-se pe sine si razand): Curat condei! (luandu-si numaidecat seama, naiv) Adicate, cum condei, coane Fanica?" sau "Catavencu (intrerupandu-l latrator): Nu voi, stimabile sa stiu de Europa d-tale ()" etc.

Ca dramaturg, I. L. Caragiale nu se remarca numai prin arta compozitiei, a structurii conflictelor, ci si prin talentul exceptional in ceea ce priveste realizarea personajelor, prin care "face concurenta starii civile".

Caragiale a creat personaje vii, reprezentative pentru societatea timpului respectiv, fiecare avandu-si identitatea sa bine prezentata, trasaturile sale specifice, modul sau de a fi, de a gandi si de a se exprima.

Personajele sale sunt asadar tipuri umane, personaje de factura clasica, avand ca dominanta o trasatura careia i se subordoneaza alte (celelalte) trasaturi, pentru ca personajele desi tipice, nu sunt realizate schematic, ci sunt privite in complexitatea lor. Astfel, exista trasaturi comune (generale) si trasaturi individuale care se contopesc in realizarea personajului.

Stefan Tipatescu, prefectul judetului, este tipul junelui prim, al primului amorez. Arogant, el traieste sentimentul abandonarii unei cariere stralucite in favoarea partidului. Totodata, nu este lipsit de inteligenta, este instruit, dar este, de multe ori, nestapanit, impulsiv, devenind chiar violent, asa cum se intampla intr-una dintre confruntarile cu Nae Catavencu. Aceste insusiri sunt evidentiate direct de Zaharia Trahanache, care precizeaza ca este "bun baiat cu carte, dar iute". Asa se explica si faptul ca modul sau de exprimare nu se compara cu al altor personaje, folosind limbajul corect al unui om instruit.

El este unul dintre stalpii puterii locale caruia ii apartine totul si de aceea face aluzie incalcand legea si accepta compromisuri. Administreaza judetul ca pe propria mosie, ii ordona lui Pristanda sa-l aresteze fara motiv pe Catavencu, caruia ii ofera apoi, in schimbul scrisorii, functii si chiar mosia "Zavoiul", cenzureaza corespondenta si opreste depesele care nu-i conveneau. Aceasta postura a sa de a dispune de tot dupa hunul plac este magistral caracterizata de Pristanda; "mosia mosie, fonctia fonctie, coana Joitica coana Joitica", opinie care pune in evidenta si imoralitatea personajului.

Stie sa-l faca servil pe Pristanda caruia ii accepta micile "gainarii", cum este cea cu steagurile: "decat tu nu esti baiat prost; o mai carpesti de ici, de colo; daca nu curge pica Las' ca stim noi! () Si nu-mi pare rau, daca stii sa faci lucrurile cuminte: mie-mi place sa ma serveasca functionarul cu tragere de inima . "

Oscileaza intre dorinta de ascensiune politica si sentimentele fata de Zoe si, dovedind luciditate, dar si la insistentele acesteia, accepta mentinerea candidaturii lui Catavencu. De fapt, el stapaneste o adevarata arta a disimularii: fata de Trahanache se preface ca nu stie nimic de scrisoare, fata de Farfuridi si Branzovenescu pozeaza in victima, iar fata de Catavencu devine chiar violent, pentru a-l impresiona, schimbandu-si apoi atitudinea.

Desi autorul ii reliefeaza defectele si viciile, acestea sunt general umane si personajul este privit cu ingaduinta, neincadrandu-l in tagma politicienilor demagogi inculti.

Ghita Pristanda politaiul orasului, este tipul servitorului, al omului slugarnic. Replica lui "curat", devenita un tic verbal reliefeaza aceasta dominanta a caracterului sau - servilismul - este totodata o sursa a comicului de limbaj.

Servilismul sau este unul umil, dar Pristanda urmareste prin acest mod de comportare niste avantaje, conducandu-se dupa principiul enuntat de sotia sa: "pupa-l in bot si-i papa tot ca satulul nu crede la al flamand". El este, dupa cum recunoaste, unealta docila a celor trei - Tipatescu, Zoe si Zaharia -, "omul nostru", cum spune prefectul: "Al dumneavoastra, coane Fanica, si al coanei Joitichii, si al lui conu Zaharia"

Pristanda asculta si executa orbeste ordinele stapanilor ajungand pana la incalcarea legii atunci cand il aresteaza si terorizeaza pe Catavencu, in ciuda protestelor acestuia, sau atunci cand obtine venituri ilicite din afacerea cu steagurile. Sefii sai trec insa cu vederea aceste nereguli atata timp cat le serveste interesele si le este supus.

In Zoe recunoaste adevarata stapana cunoscand autoritatea acesteia fata de Tipatescu si fata de Zaharia Trahanache, dar doreste sa le intre in gratii si celorlalti. De aceea, el este gata sa suporte orice consecinta, atunci cand il trimite nejustificat pe Tipatescu la telegraf: "Am mintit () Stiu ca o sa ma ocarasca, o sa ma bata ca l-am trimis la cai verzi pe pareti, dar lasa sa ma ocarasca, sa ma bata Nu e mai-marele meu? Nu e stapanul meu, de la care mananc pane eu si unsprezece suflete?"

Dupa cum el insusi declara, este "scrofulos la datorie", dar el transforma datoria in actiuni menite sa-i aduca anumite profituri.

In ciuda servilismului afisat fata de stapanii sai prin modul de adresare, prin modul de a actiona etc., Pristanda e capabil sa-i tradeze daca s-ar intampla ca Nae Catavencu sa fie ales. De aceea se poarta slugarnic fata de acesta, ii declara ca-i citeste gazeta ca pe "Evanghelie" si gandeste admirativ: "Strasnic prefect ar fi asta!".

Lipsa de cultura a lui Pristanda este evidenta, caci el stalceste neologismele al caror sens nu-l intelege sau foloseste in exprimare cuvinte si expresii populare ori regionale.

Politaiul nu este un ingenuu, asemenea Cetateanului turmentat, dar nici o canalie ca Nae Catavencu, ci doar un smecher care stie sa profite de bunavointa interesata a stapanilor, sa le speculeze slabiciunile si situatiile delicate in care acestia se afla. El se afla in dubla ipostaza: de profitor si de persoana de care se profita. Este profitor pentru ca stie sa traga unele foloase din actiunile pe care le intreprinde, avand tacit si consimtamantul stapanilor. La randul lor, acestia profita de Pristanda si de serviciile acestuia: el este cel care descopera ca Nae Catavencu se afla in posesia scrisorii, care-l aresteaza pe acesta si-i mijloceste intalnirile cu Tipatescu sau cu Zoe. Totodata, incaierarea de la sfarsitul actului al treilea este pusa la cale si regizata tot cu ajutorul lui Pristanda.

Ce este interesant de sesizat la acest personaj este tocmai raportul sau cu prefectul Tipatescu, pus in evidenta inca din prima scena a comediei. Acesta este de subordonare, determinat, in primul rand, de diferentele de statut social si manifestandu-se prin atitudine, mod de adresare si limbajul folosit. Atitudinea lui Pristanda este de supunere oarba, neconditionata, pe cand prefectul il priveste cu o superioritate toleranta pentru ca stie ca are nevoie de complicitatea lui. Tipatescu i se adreseaza cu un ton hotarat, apeland la un limbaj familiar ("Ghita"), desi dialogul pe care il poarta este unul formal, pe cand limbajul slugarnic al lui Ghita alcatuit din expresii ca: "curat", "sa traiti, coane Fanica", "sarut mana" se incadreaza intr-un dialog formal care abunda in expresii populare, iar vorbirea directa imbina cu cea indirecta in cadrul unor divagatii, specifice expunerii orale. Chiar initiativa schimbarii temei si a continuarii celei initiale apartine tot prefectului, adica superiorului, celui ce domina in aceasta relatie de subordonare dintre cele doua personaje. Acest permanent du-te-vino, uneori cu folos, alteori fara, este sugerata si de numele personajului care denumeste un dans popular moldovenesc.

Zaharia Trahanache nenea Zaharia, este tipul incornoratului dar si al ticaitului (dupa trasatura dominanta). El este incornoratul simpatic, deoarece refuza sa creada - din convingere sau din "enteres" si diplomatie - in autenticitatea scrisorii de amor si in adulterul sotiei.

Dupa cum precizeaza autorul, Trahanache este "prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului scolar, Comitiului agricol si al altor comitete si comitii", el fiind unul dintre stalpii locali ai partidului aflat la putere, alaturi de Farfuridi si Branzovenescu, asa cum el insusi pretinde.

Trasatura dominanta este "ticaiala" (incetineala) ilustrata atat de remarcabila formula rostita si in rarele momente de enervare ("Aveti putintica rabdare!"), cat si de numele Trahanache, provenit de la "trahana" - o coca moale - , si Zaharia, care duce cu gandul la zahariseala, sugerand vetustatea.

"Venerabilul" este calm, linistit, imperturbabil, cu gandire plata si cu un temperament formal, dar este viclean, o viclenie rudimentara si in acelasi timp periculoasa pentru ca stie sa disimuleze si sa manevreze cu abilitate intrigi politice. Astfel, cand el si ai sai sunt santajati nu se agita, ci, abil, raspunde cu un contrasantaj descoperind o polita falsificata de Catavencu.

Cu aceeasi abilitate politica ii combate si pe Farfuridi si pe Branzovenescu care il banuiesc pe prefect de tradare si care ajung apoi sa creada despre Trahanache: "E tare tare de tot . Solid barbat".

Recunoaste imoralitatea si coruptia la nivelul societatii (,,o societate fara moral si fara printip"), dar practica inselaciunea si frauda falsificand listele de alegatori si promitandu-i lui Dandanache unanimitate in alegeri. El nu admite insa imoralitatea in sanul familiei si, de aceea, nu crede in autenticitatea scrisorii pe care o considera plastografie. Credulitatea lui poate fi pusa pe seama unei convingeri ferme sau poate fi considerata un act de diplomatie, prin care vrea sa pastreze onoarea familiei si sa nu-si strice relatiile cu prefectul.

De fapt, principiul lui politic este de a respecta ordinele celor de la Centru: "noi votam candidatul pe care-l pune partidul intreg, pentru ca de la partidul intreg atarna binele tarii si de la binele tarii atarna binele nostru". Motivul acestei atitudini este, bineinteles, "binele nostru", prin care noi cititorii trebuie sa intelegem binele personal al "venerabilului" si al celor asemenea lui.

Este neinstruit, caci stalceste neologismele, se exprima confuz, fiind prezente deopotriva truismul, tautologia si cacofonia. Gandirea si cultura lui generala si politica se rezuma la spusele fiului sau, care exprima in fond tot o platitudine: "unde nu e moral, acolo e coruptie, si o sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are".

Zoe Trahanache sotia venerabilului domn Zaharia Trahanache, reprezinta in piesa tipul adulterinei, femeia voluntara si autoritara, si este unicul personaj feminin al piesei si figura feminina cea mai distinsa din dramaturgia lui Caragiale.

Desi nu este membra a partidului din care sotul si amantul ei fac parte, ea conduce totul din umbra datorita influentei ei asupra acestora si, de aceea, pentru Farfuridi partidul inseamna in primul rand "madam Trahanache" si apoi ceilalti.

Ea este frivola si isi insala sotul, iar in momentul descoperirii adulterului lupta din rasputeri ca sa-si salveze reputatia, desi, mai presus de aceasta, este pozitia sociala pe care o detine.

In atingerea scopului propus este energica, hotarata si apeleaza la toate mijloacele pentru a-l convinge pe Tipatescu sa-l sprijine pe Nae Catavencu: se lamenteaza, plange, lesina, ameninta, trece de la o stare la alta cu dezinvoltura unei actrite, pentru ca, in final, sa ajunga la concluzia: "in sfarsit cine lupta cu Catavencu lupta cu mine".

In darzenia, dar mai ales in disperarea ei, Zoe hotaraste: "Eu te aleg, eu si cu barbatul meu", considerand ca, daca va fi nevoie "Vom lupta contra oricui! Vom lupta contra guvernului".

Cand este stapana pe situatie, vrea sa-i dovedeasca lui Catavencu ca este o femeie buna, iertatoare, toleranta, dar ii cere in schimb sa conduca manifestatia publica in cinstea alesului, neuitand sa-i aminteasca, nu fara ironie, faptul ca "asta nu-i cea din urma Camera".

De aceea este caracterizata de acesta ca fiind "un inger", cand, din punctul de vedere al altor personaje doar, "o dama bine", expresie insinuanta si echivoca, avand in vedere comportarea ei.

Nae Catavencu este tipul demagogului ambitios. El e: "avocat, director-proprietar al ziarului «Racnetul Carpatilor>>, prezident fondator al Societatii Enciclopedice Cooperative «Aurora Economica Romana»" si sef al "Grupului independent".

Catavencu este ingamfat si doreste sa parvina, urmarindu-si realizarea intereselor personale indiferent prin ce mijloace o face, conform principiului "Scopul scuza mijloacele", pe care i-l atribuie "nemuritorului Gambetta" sau, altfel spus, conform altui principiu de drept, "fiecare cu al sau, fiecare cu treburile sale". De aceea, nu se da inapoi de la santaj si declara deschis scopul (deputatia), considerandu-se indreptatit s-o obtina, asa cum insusi remarca, intr-un limbaj ambiguu care starneste umorul involuntar: "vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani, unde sunt dintai intre fruntasii politici. Vreau mandat de deputat".

Profesiile de avocat si gazetar ii favorizeaza demagogia si de aceea, in fraze lungi, sforaitoare, ca un actor desavarsit, adreseaza auditoriului pe care incearca sa-l impresioneze plangand, apoi stapanindu-se, apoi hohotind si rostind intr-un limbaj patriotard vorbe mari gandindu-se la "tarisoara mea", "Romania mea", "la fericirea ei", la progresul ei".

Un asemenea limbaj bombastic, pretentios, alteori sententios foloseste in orice imprejurare, fie ca e vorba de discursul electoral sau de alocutiunea din final, fie ca se adreseaza unor personaje ca Tipatescu sau Pristanda si, de aceea, prefectul il si avertizeaza: "Ei sa lasam frazele Astea sunt bune pentru gura casca".

De fiecare data este ipocrit, teatral, sentimental, plin de sine si dovedeste un tupeu iesit din comun. Cat timp este stapan pe situatie este inflexibil, orgolios, agresiv, refuzand orice propunere a lui Tipatescu si incercand sa-si impuna pretentiile. Cand situatia se schimba si ii este nefavorabila, devine umil, neputincios si accepta fara nici o impotrivire toate conditiile puse de Zoe.

Discursurile sale sunt mostre de incapacitate intelectuala. El citeaza fara discernamant si in necunostinta de cauza sau stalcind cuvintele ("oneste libere"), foloseste constructii lipsite de sens ("e sublima, dar lipseste cu desavarsire", "capitalistii" - pentru locuitori ai capitalei) ori de-a dreptul stupide ("lupte seculare care-au durat treizeci de ani"). Limbajul sau latrator este sugerat chiar de autor prin intermediul unor indicatii scenice si de numele purtat care ne duce cu gandul la verbul "a catai" cu sensul de "a flecari".

Tot un tip de demagog este si Tache Farfuridi, dar neinzestrat cu abilitatea si cu siretenia celui dinainte, fiind de fapt imaginea prostului fudul, a prostiei solemne. Este si el tot avocat, ca si Catavencu, si membru al comitetelor si comitiilor din care face parte si Trahanache.

Trasaturile sale fundamentale sunt ingamfarea, prostia si lasitatea. El este membru al partidului aflat la putere si candidat al acestuia la apropiatele alegeri parlamentare. Pune pasiune in activitatea politica si e zelos in a apara partidul, deoarece acesta insemna "madam Trahanache, nenea Zaharia, noi si ai nostri".

Farfuridi simte manevrele de culise, dar esenta ii scapa si e nemultumit ca nu este implicat in acest joc. Totodata, el accepta chiar tradarea daca interesele partidului o cer.Este ridicol prin lasitate, mai ales ca face caz de curajul sau, hotarand in final sa trimita la "Centru" telegrama pe care s-o iscaleasca anonim: "Trebuie sa ai curaj, ca mine! Trebuie s-o iscalesti: o dam anonima!"

Discursul pe care il tine este o mostra. de vorbarie demagogica, dublata de incoerenta si prostie fudula. El abunda in ticuri verbale ("Dati-mi voie!"), cuvinte de umplutura, propozitii si fraze neterminate, lipsa de logica, treceri bruste de la o idee la alta, ajungand la concluzii stupefiante si ridicole prin stupiditatea lor: "Din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! Dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc! Dar atunci sa se schimbe pe ici, pe colo, si anume in punctele esentiale".

In ciuda unei vieti aparent ordonate (totul se petrece la "trecute fix"), care reprezinta, de fapt, o existenta stereotipa, si a calmului sau se agita si devine uneori impulsiv, violent, adoptand o atitudine de moralist intransigent fata de Nae Catavencu, adversarul sau politic.

Iordache Branzovenescu formeaza impreuna cu Farfuridi un cuplu comic atat prin comportare, cat si prin numele lor cu rezonante culinare. Si el este avocat si membru al aceluiasi partid, si se teme de tradare, fiind la fel de incult, de stupid si de las. Astfel, refuza sa semneze depesa pe motiv ca "E tare! Prea tare!" si apoi, in alternativa anonimatului, traieste teama de a nu li se cunoaste slova la telegraf, suportand consecinte nedorite.

Spre deosebire de Farfuridi este mai timid, mai domol, mai calm si incearca sa-i tempereze acestuia excesele de zel: "Tache, Tache, fii cuminte!".

Galeria demagogilor se imbogateste cu Agamemnon Dandanache, prezentat, cu evidenta ironie, de catre autor drept "vechi luptator de la '48". El este insa imaginea prostului ticalos, pentru ca I.L. Caragiale a intruchipat in el politicianul mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu. Vorbeste peltic si sasait, se adreseaza tuturor cu "neicusorule" si "picusorule", si isi motiveaza pretentia la deputatie prin faptul ca este "un vechi luptator" de la 1848 si continua traditia familiei care a fost reprezentata in toate Camerele: "si eu, in toate Camerele, cu toate partidele, ca romanul impartial", ceea ce evidentiaza oportunismul personajului.

Desi, senil, cu un avansat grad de ramolisment intelectual, deoarece confunda mereu persoanele, este un santajist notoriu care obtine candidatura tot cu ajutorul unei scrisori compromitatoare, ca si Catavencu. Spre deosebire de acesta, el pastreaza scrisoarea pentru a o folosi si in alta imprejurare: "la un caz, iar pac! la Razboiul."

Vorbirea lui Dandanache contine numeroase repetitii, cuvinte stalcite si, in lipsa unui vocabular adecvat, apeleaza la limbajul interjectional specific oamenilor primitivi. Toastul rostit la festivitate este o nefericita sinteza a tuturor greselilor de exprimare: "In sanatatea alegatorilor care au probat patriotism si mi-au acordat asta cum sa zic de! zi-i pe nume de! a! sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt in Camera, si eu ca romanul impartial, care va sa zica cum am zite in sfarsit sa traiasca!".

Acestui irezistibil comic de limbaj i se alatura si comicul de nume prin alaturarea celor doua substantive, nume proprii - Agamemnon (care ne face sa ne gandim la celebrul conducator aheean, eroul Iliadei devenit, in mod ridicol, Agamita si chiar Gagamita) si Dandanache, sugerand ramolismentul cu pretentie de virtute.

Cetateanul turmentat este, in general, tipul cetateanului comun si al celui naiv si sincer, in special. Are un rol important in desfasurarea actiunii, deoarece el este acela care gaseste scrisoarea, o pierde si o regaseste. Desi are drept de vot si este "negustor si apropitar", nu are aspiratii si pretentii politice si nici o anumita optiune, ci reprezinta marea masa de alegatori dezorientati si ametiti (turmentati) de propaganda electorala. De aceea, ticul verbal al acestuia este: "Eu cu cine votez?". Are haz si ii trateaza cu indiferenta pe toti cei cu care vine in contact, fiind uneori chiar ironic. De aceea, la un moment dat, el raspunde cu deosebita sinceritate, la indemnul lui Tipatescu de a vota pe cine pofteste: "Eu nu poftesc pe nimeni, daca e vorba de pofta."

Deseori s-a pus intrebarea daca Cetateanul turmentat este vicios sau nu, cinstit sau necinstit, sincer sau prefacut, dar dincolo de aceste simple speculatii, el este cel care aduce, intr-o lume sfasiata de pasiuni si interese politice, o nota de umanitate, de naivitate si de sinceritate.

Cetateanul turmentat completeaza diversitatea tipologiilor realizate de I. L. Caragiale in comedia O scrisoare pierduta cu o deosebita arta, apeland la diferite mijloace de caracterizare. Astfel, insusirile personajelor sunt prezentate prin actiune si comportament, prin felul lor de a vorbi (prin limbaj) sau prin nume, prin intermediul altor personaje ori direct de catre cititor.

Interesant de urmarit este si raportul dintre diferite personaje sau categorii de personaje. Astfel, ele se grupeaza in reprezentanti ai puterii (Tipatescu, Trahanache, Zoe, Farfuridi, Branzovenescu, Pristanda), ai opozitiei (Nae Catavencu, Ionescu, Popescu, popa Pripici), si ai grupului neutru (Agamita Dandanache, Cetateanul turmentat, alti alegatori).

Pentru realizarea comicului, I.L. Caragiale recurge si la prezentarea unor personaje perechi (Farfuridi si Branzovenescu sau Ionescu si Popescu) sau a unor structuri triunghiulare.

Exista, astfel, triunghiul conjugal constituit din Zoe, Zaharia Trahanache si Stefan Tipatescu, triunghiul politic, in componenta caruia intra Dandanache, Farfuridi si Catavencu si triunghiul inocentilor, cu grad diferit de inocenta, alcatuit din Cetateanul turmentat, Branzovenescu si Pristanda.

Toate aceste raporturi existente intre personaje, diversitatea lor tipologica si a modalitatilor de caracterizare folosite de autor dovedesc marea maiestrie a lui Caragiale si in privinta creionarii unei "lumi" aparte prin preocuparile si prin relatiile interumane ce se stabilesc intre membrii sai.