Doina populara - date generale

Doina populara - date generale

In folcloristica romaneasca, termenul de ,,doina" a capatat o acceptie foarte larga, denumind aproape intreaga lirica populara in ,,aspectele ei de meditatie in exprimarea atitudinilor grave fata de existenta."

Este una din speciile mult discutate, mai ales in ceea ce priveste originea si vechimea acesteia. D. Cantemir este primul ,,cercetator" care vorbeste despre doina, subliniindu-i stravechimea si originea daca; altii sustin originea latina (latinistii ardeleni), iar B. P. Hasdeu ii atribuie sorginte autohtona, idee impartasita si de L. Blaga, D. Șandru si altii. Gh. Vrabie considera ca vechimea doinei ,,nu trece dincolo de Evul Mediu". Alti cercetatori ai folclorului precum O. Densusianu explica originea si vechimea doinei prin raportare la viata pastoreasca si la instrumentele tipice acestei indeletniciri (fluierul, cimpoiul).

Ca forma de poezie cantata, doina este atestata pretutindeni in tara noastra. Termenul de ,,doina" este insa mai putin cunoscut, doar pe arie mai restrinsa si s-a impus mai cu seama, datorita poetului V. Alecsandri care o defineste astfel: ,,Doinele cuprind toate cantecele de doruri, de iubire si de jale" . Pentru N. Iorga, doina este un cintec ,, de o sfasietoare melancolie". In acceptia poporului, contrar opiniilor unor cercetatori (Ovid Densusianu, B. St. Delavrancea) care subliniaza caracterul ,,energetic, barbatesc", doina este prin definitie un cantec de jale, expresie a durerii, a regretului, a dorului. In Muntenia,circula mai frecvent denumirile: ,,cantec de codru", ,,cantec de frunza; in Oltenia - ,,cantec lung" sau ,,prelungat", ,,de coasta", ,,oltenesc", ,,haiducesc", ,,ca pe vale"; in Bihor - ,,hore"; in Maramures - ,,horie lunga" sau ,,duina". In Salaj, termenul cel mai des folosit este de ,,hore", ,,hore traganata", ,,cantec din batrani", avand ca acompaniament vioara.

Din punct de vedere muzical, aceasta creatie lirica este o improvizatie cu ,,nesfarsite variatii", pe baza unor formule si procedee traditionale. Se canta lung, traganat, de catre un singur individ, in ceasuri de izolare, de singuratate. Destinata sa umple si sa insenineze aceste clipe, doina este cantecul ce da cel mai mult frau liber spontaneitatii si fanteziei creatorului popular, care canta din sine si pentru sine. Structura libera a melodiei doinei intareste ideea enuntata mai sus, cea de cantec individual.

In celebrul sau articol despre ,,Cantecele populare a Moldoviei" din revista ,,Dacia literara", C. Negruzzi defineste melodia majoritatii creatiilor lirice populare ca fiind ,,in tonul minor, tanguioasa si melancolica", subliniind totodata ,,prelungirile in sonuri, modulatia in ton" etc.

Deosebirea melodica intre doine si cantecele propriu-zise e foarte insemnata, fiind fiind vorba de doua specii muzicale profund diferentiate, care s-au nascut si s-au dezvoltat in conditii istorice diferite. Caracterizata prin faptul ca nu este legata de anumite prilejuri ceremoniale - care impun cantarea in grup, doina este prin excelenta melodia cantecului singuratic, insotind omul si purtandu-i de urat in diverse imprejurari ale vietii. Independenta tipului melodic al acestei creatii fata de textulpoetic pe care-l poarta se reliefeaza si prin faptul ca adesea in clipele de rastriste, de tristete, mahnire, doina isi ajunge siesi ca melodie, nu mai are nevoie de cuvinte. De aici, si caracterul instrumental, in ceea ce priveste tipul melodic.

Gh. Vrabie , comparand doina cu ,,cantecul de lume", preciza ca cea dintai este expresia poetica a starilor sufletesti,un monolog interior al celui care mediteaza despre fericire sau nefericire, a celui ce sufera de dragoste, de dor sau din cauza unei nedreptati sociale.

Din punct de vedere al procedeelor artistice, doina apeleaza la imagini descriptive, spre deosebire de ,,cantecul de lume", care este lirico-narativ. Ca specie prin excelenta lirica, doina comunica cel mai adesea experienta individului care se afla prada suferintei, singuratatii si uratului, dar care se salveaza prin cantec, pentru ca a descoperit functia de catharsis a acestuia.

Din punct de vedere tematic, dupa sentimentele prezentate in structura lirica, doinele pot fi: de dor, de jale, de dragoste, de revolta, de haiducie, de insingurare, de instrainare, de calatorie; adica exprima ,,gama toata a sentimentelor pe care romanul si-a revarsat-o in doina", dupa cum afirma criticul Garabet Ibraileanu.

In ultimul timp, doina, ca gen muzical, si-a restrans aria de circulatie in favoarea cantecului liric, care a cunoscut o dezvoltare accentuata si a dobandit o coloratura specifica de la un tinut la altul. Asfel, cantecul nou, mai putin legat de individ si trairile lui profunde a inceput sa aiba prioritate.