O IUBIRE A LUI CIORAN

O IUBIRE A LUI CIORAN

Emil Cioran inamorat - iata ipostaza inedita, senzationala, daca nu chiar usor scandaloasa (pentru cei tentati sa-l mitizeze pe 'misticul lipsit de Dumnezeu') in care se prezinta in paginile unui elegant volum aparut in aceasta toamna la Editura Weidle din Bonn, 'maestrul neintrecut al aforismelor despre moarte, prins in mrejele unei iubiri si unei drame epistolare in care se intilnesc scinteierile spiritului cu melancolia batrinetii'. Am citat, intre ghilimele, termenii in care revista DER SPIEGEL caracteriza concis dar atragator, cartea autoarei Friedgard Thoma, destinatara scrisorilor de dragoste expediate de Emil Cioran, in ultimii ani ai vietii, celei care i-a fost muza si prietena. Infocat, autorul care si-a facut 'din singuratate, o religie ' ii marturisea 'criticei sale admiratoare' ca: ' in realitate m-am simtit intotdeauna singur, cu unele exceptii - dintre care cea mai ciudata este aceasta. Sunteti centrul vietii mele, zeita unuia ce nu crede in nimic, cea mai mare fericire si cea mai mare nenorocire pe care mi-a fost dat sa le intilnesc'. De asta data fragmentul, extras din cuprinsul uneia din mai numeroasele scrisori adresate tinerei pe atunci profesoare de filozofie din Köln, este reprodus pe coperta din spate a volumului de fata, al carui titlu este la rindul lui, din nou, un citat.
    La 19 iunie 1981, cind la Paris Friedgard Thoma isi serba la restaurantul 'Procope', la etaj, ziua de nastere in prezenta mentorului ei spiritual, Cioran ii scrie pe un servetel de hirtie cuvintele pe care Colette le aflase pentru a o caracteriza pe Marguerite Moreno, la cei 8o de ani impliniti: 'Pentru nimic in lume ea nu ar fi renuntat la folosinta lirica si fugara a ultimei sale toamne.' Cioran facea evident aluzie, la el insusi.Autoarea cartii noteaza ca a pierdut servetelul, dar ca la rugamintea ei, Cioran a rescris fraza pe versoul paginii de hirtie pe care transcrisese pentru ea trei strofe din stantele lui Shelley. Acestea sunt reproduse in cuprinsul volumului de fata, impreuna cu scrisoarea ce le insotea comentindu-le. Un text in care Cioran marturiseste ca, de patru decenii in momentele de mare tristete, citeste poemul lui Shelley, care-i poate parea amicei sale 'demodat'. ii cere apoi tinerei sale prietene sa-l menajeze pe el, ' romanticul intirziat- din cind in cind ' - pentru a declara in final ca, de cind a cunoscut-o,' fericirea de a fi cinic' l-ar fi parasit
    Dar cum a inceput totul? Potrivit gloselor si insemnarilor ce insotesc acest schimb epistolar cu totul inedit, in l979 autoarea face cunostinta cu opera lui Emil Cioran, accesibila in Germania doar unui cerc de initiati Insa inca inainte de a i se adresa personal, pe cai epistolare, inca inainte ca Cioran sa fi devenit pentru ea o 'obsesie' care se va transforma intr-o 'prietenie intima' (p.8), autoarea marturiseste ca a 'admirat cu neincredere' aforismele. Procedind astfel, nu facea in fond decit sa urmeze sfatul pe care Cioran insusi i-l dadea: 'sa nu ai incredere in cei care intorc spatele iubirii, ambitiei, societatii. Ei se vor razbuna pentru renuntarile lor.'
    Friedgard Thoma presimte ca Cioran, care considera ca o carte este o sinucidere aminata, este in realitate orice altceva decit un sinucigas. Pentru tinara profesoara germana de filozofie din Köln, frazele cioraniene pulseaza de prospetime si sanatate, exercitind un efect revigorant asupra spiritului si prin modul lor elegant de a anula tabuuri.
    'Insolentele cioraniene' o determina pe autoare sa se adreseze editurii pentru a cere adresa lui Cioran despre a carui existenta nu stia prea multe. Prima epistola, nereprodusa in cuprinsul cartii dar 'povestita' este redactata in germana si expediata la finele lunii ianuarie sau inceputul lunii februarie 1981. Spre surprinderea expeditoarei, maestrul ii raspunde, in germana, la 6 februarie. Si astfel incepe, intr-un ritm aproape zilnic, o idila epistolara - a carei lectura acum, dupa ce Emil Cioran a trecut in nefiinta, este deopotriva senzationala si emotionanta, neavind nimic de-a face cu un delict de pietate sau indiscretie.Dimpotriva, felul in care autoarea a 'montat ' scrisorile in cuprinsul cartii,recurgind in proportii variabile la discursul memorialistic, la amintiri, descrieri, povestiri, la redarea in stil indirect a unor conversatii telefonice, la evocarea unor episoade ale intilnirilor estivale, in grup, in locurile pitoresti de vacanta, sau a unor intrevederi 'tête à tête', dezamorseaza resorturile oricarui sentimentalism ieftin tocmai printr-o adecvare a cadrului, a fundalului epistolar, 'la real'. Continutul scrisorilor este ferit de patetisme, ironia discursului intim este rece, erosul este spiritualizat, ideile se incruciseaza adesea aidoma unor florete in duel, eventualele rani sunt imediat tamaduite prin rectificari, precizari, scuze. in ansamblul sau, acest schimb de mesaje ne trimite inevitabil cu gindul la inflexiunile discursului epistolar francez din ilustrul veac al XVIII-lea
    Impresia este generata de unele accente discrete de cochetarie si frivolitate: tinara profesoara, femeie frumoasa, ii strecoara batrinului filozof si moralist o fotografie in scrisoare. Ulterior, il va fotografia ea pe maestru, ii va fixa pe pelicula locuinta, o va imortaliza si pe tovarasa de viata a filozofului, Simone Boué, tragic disparuta la scurta vreme dupa transcrierea 'Caietelor' Scurte secvente de viata mondena, scene pariziene, plimbarile prin Gradina Luxembourg, qui pro quo-uri, abia schitate gesturi de gelozie, confera o tensiune usor romanesca, culoare locala, concrete repere spatio-temporale , elemente de decor si peisaj, unui dialog intre doua 'inimi surori'. Reinvie in scrisorile lui Cioran fragmente dintr-o existenta pierduta, uitata, vizita fratelui venit din Romania, la Paris, episoade autobiografice,preferintele pentru anumite personaje ale istoriei (imparateasa Sissi) si tinuturi ale Europei, relatiile autorului cu limba romana, pe care se pare, conform opiniei autoarei, ca maestrul o vorbea mai bine decit Eugène Ionesco, desi tot el marturisea in scrisoarea datata 6 aprilie 1981 ca 'cel mai cumplit lucru este reintoarcerea la limba materna'. Ceea ce nu o impiedica pe autoare sa-i solicite maestrului sa-i vorbeasca putin in romana pentru a auzi sonoritatea acestei 'minunate limbi'.
    Exista un crescendo al relatiei amoroase dintre Cioran si a sa 'Draga Friedgard' cum i se adreseaza intr-o scrisoare redactata in germana, la orele l3 ale unei duminici nedatate, scrisoare in cuprinsul careia i se marturiseste destinatarei ca propriile ei epistole ar avea rolul unui drog de care el, expeditorul, nu se mai poate lipsi. Cioran este gelos pe trecutul si prezentul 'prietenei sale germane', stie ca relatia lor este lipsita de perspectiva, o compara cu o catastrofa naturala, marturiseste ca nu stie ce mai cauta in aceasta lume in care fericirea il face si mai nefericit decit nenorocirea, se intreaba cum se va sfirsit relatia lor, isi exprima dorinta de a se retrage cu amica sa pe o insula pustie, de a plange zile in sir, se intreaba cum de ar fi putut banui ca ea il va face intr-atit sa sufere, se simte infrint de existenta prietenului din Köln al amicei sale, si exilat ori de cite ori este departe de ea. Momentul in care Cioran ii face cunostinta Friedgardei cu Simone, apoi vacanta petrecuta in grup, la Soglio, la domiciliul de vara al autoarei, alimenteaza cotitura decisiva a relatiei nu doar epistolare dintre cei doi protagonisti ai cartii, eliminind nuantele erotismului verbal in avantajul schimburilor de idei intr-o aproape perfecta empatie. Cu fiecare an care trece de la data intilnirii la Paris in aprilie 1981, schimbul de scrisori se rareste. Survine o grava imbolnavire a autoarei, o reintilnire cu Cioran si Simone la Paris. Simone semneaza la finele scrisorilor lui Cioran, citeva rinduri in care-i adreseaza prietenei germane, complimente, ginduri bune. Friedgard insasi nu mai copiaza scrisorile pe care i le trimite lui Cioran, devenite, oricum, mai rare, nu-si mai tine cu aceeasi febrilitate un jurnal de insemnari. Una din ultimele plimbari facute impreuna la Paris, este cea din cimitirul Montparnasse unde Cioran, dupa cautari febrile, nu afla locul de veci pregatit de partenera sa de viata, Simone. Ultimele conversatii fata in fata au drept subiect poemele lui Celan, poeziile lui Trakl, sentimentul si tema mortii. Maestrul este intru totul de acord cu ideile discipolei si exegetei sale. Ultimul mesaj primit de la Cioran este cel din 27 octombrie 1992, pe verso-ul unui plic expediat de Simone; Cioran constata ca prietena sa este acum 'absenta din inima lui'.
    Sfirsitul celui care s-a temut mai mult decit de orice de decrepitudine, preaslavind sinuciderea, este comentat si relatat cu eleganta discretie, de autoare. Nici intilnirea cu Simone Boué nu mai are loc Dupa ce cortina cazuse, cele doua femei care in chip diferit i-au stat alaturi filozofului, in ultimii ani ai vietii, isi propusesera sa se revada la Paris, in toamna anului 1997. Dar Simone Boué, cea al carei nume, printr-o ciudata coincidenta, insemna exact 'colac de salvare' se inecase in apele Atlanticului, la scurta vreme inainte de a vedea tiparite 'Caietele' lui Cioran pe care le dactilografiase ea insasi, cu devotament
    Volumul ce cuprinde scrisorile si procesul verbal palimpsestic al acestei dragoste tirzii a lui Emil Cioran, pentru o frumoasa si tinara profesoara de filozofie, din Germania, se incheie cu un 'epitaf' al autoarei pe marginea apologiei sinuciderii. 'S-ar putea ca viata sa nu fie simpla. Dar moartea ar putea fi mai simpla daca ne-am putea decide la momentul potrivit in favoarea sinuciderii. intrebarea care se pune este cind putem face acest gest. Cioran pare a nu fi aflat ocazia potrivita pentru a-l savirsi'.
    Cu acest verdict se incheie cartea celei care poate trece drept ultima iubire a lui Emil Cioran. Marturiile acestui amor tomnatic, mai degraba spiritual, discursiv-verbal decit erotic, in sensul traditional al cuvintului, vor declansa deja stiutele controverse in jurul 'dreptului ' de a da publicitatii documentele unei relatii mai mult sau mai putin intime atunci cind unul dintre parteneri nu mai are dreptul la replica din simplul si tragicul motiv de a fi disparut dintre cei vii. in aceasta toamna, in Germania a mai vazut lumina tiparului un alt volum de corespondenta - cea dintre poetul expresionist Gottfried Benn si Ursula Ziebarth. Cei doi s-au cunoscut in 1954. Poetul avea 68 de ani, era casatorit, tinara lui iubita avea doar 32 de ani. Volumul, intitulat 'Hernach' aparut la Editura Wallstein din Gottingen are 504 pagini, contine doar scrisorile poetului catre tinara sa muza. Scrisorile acesteia fusesera distruse de sotia lui Gottfried Benn.
    Dar - ca si Friedgard Thoma, destinatara scrisorilor lui Emil Cioran, si Ursula Ziebarth tine sa gloseze si sa 'monteze' misivele care i-au fost adresate de Gottfried Benn. Un gest care este si ramine, in mod vadit, pe cit de firesc pe atit de discutabil. Un motiv in plus pentru a 'discuta' mai pe larg, intr-un interviu deja programat cu Friedgard Thoma, ultima iubire a lui Emil Cioran, si despre acest subiect.