Fantana dintre plopi - comentariu

Fantana dintre plopi

Subiectul:

In lumina "soarelui auriu" care stralucea intr-o "liniste ca din veacuri", oaspetii de la hanul Ancutei zaresc pe drumul pustiu un calaret care, nu peste mult timp, poposi si el la han. Avea "nas vulturesc si sprancene intunecoase", iar ochiul drept statea "stans si inchis", dandu-i o infatisare stranie. Comisul Ionita il intampina cu bucurie, recunoscand in drumetul singuratic pe capitanul Neculai Isac. Ancuta o auzise pe mama ei vorbind despre acest, pe care "erau sa-l omoare niste tigani", o "poveste infricosata", pe care nu o mai tinea minte.

Ancuta ii aduce oaspetelui "un cofaiel plin" si o "ulcica noua", lautarii venisera mai aproape, "sunand din strune", iar comisul Ionita il invita "sa cinstim cu domnia ta o ulcica de vin nou" si-l roaga sa le povesteasca "intamplarea de demult". Neculai Isac accepta sa bea vinul, care este bun in tovarasie, numai "dragostea cere singuratate".

Capitanul isi incepe povestea petrecuta in tinerete, cu 25 de ani inainte, cand ii placea sa cutreiere Moldova, spre disperarea mamei sale, care dadea leturghii la biserica pentru ca el sa se linisteasca de pe drumuri si sa se insoare.

Intr-o toamna, tot pe vremea celeilalte Ancute, pe cand duce antale (Reg.=butoi mare de stejar, mai ales pentru vin si rachiu) cu vinuri la Suceava, poposise la han si era "bezmetic si singur ca un cuc" pentru ca il parasise iubita. Intr-o sambata, "pe la toaca", Neculai mergea ingandurat pe drumul spre Suceava, cand pe malul unei garle vede o "liota de tigani", care, incercand sa prinda peste, racneau si topaiau "ca niste diavoli". Tanarul vede "o fetiscana de optsprezece ani", cu o fusta rosie, care il tulbura peste masura, "parc-as fi inghitit o bautura tare". Tigancusa, Marga, este certata de un tigan mai batran, pentru ca fata se uita tinta la boier si nu se cadea o astfel de obraznicie. Neculai le arunca fiecaruia cate un banut de argint si o porni spre han.

A doua zi, Neculai o intalneste pe Marga la "fantana dintre plopi", care-l astepta sa-i multumeasca pentru banutul de argint. Neculai si-a continuat drumul spre Pascani, urmat de cainele lui credincios, Lupei, dar gandurile ii erau la frumoasa tiganca. Dupa ce si-a terminat treburile, in miez de noapte a pornit "intr-o intinsoare, cu suier de vant in urechi" (loc. adv. intr-o intinsoare = a) intruna, fara intrerupere; b) repede, in goana) si in goana calului s-a indreptat spre hanul Ancutei. Dar ocoleste hanul si se duce direct la "fantana cu patru plopi", unde o gaseste, asteptandu-l pe frumoasa tiganca. Neculai promite fetei ca ii va aduce o "scurteica de vulpe" de la Pascani, iar ea ii spune ca o sa-l astepte cu nerabdare "s-am sa mor langa fantana daca nu vii". Intors la Pascani, Neculai vinde bine "antalele de vin", cumpara o "blanita cu fata de postav ros", cu gandul la placerea pe care o va vedea in ochii tigancusei si se intoarce, cu chimirul (in portul popular barbatesc=cingatoare lata din piele, ornamentata, prevazuta cu buzunare) plin, spre hanul Ancutei, cu intentia de a se opri mai intai la fantana. Cadrul este romantic, "stelele se aprinsesera in cerul curat", creand o atmosfera de vraja pentru intalnirea erotica. Marga il astepta in intuneric si, cand el o ajuta sa imbrace scurteica, fata ii dastainuie ca unchiul Hasanache o pusese sa-l atraga in locul acesta pustiu, pentru ca el si cei doi frati mai mici sa-i fure calul si banii. Ea se teme ca va fi injunghiata daca ei isi dau seama ca i-a tradat, dar "mi-esti drag" si "de-acuma inainte nu-mi mai pasa". Neculai se arunca pe cal, in urma lui tiganii racneau "ca niste diavoli negri" si, la un moment dat, il ajunsera si aruncara cu prajini in el. Tanarul cazu de pe cal si, simtind "o lovitura de fier ascutit la coada ochiului drept", incepu sa traga cu pistolul, nimerindu-l pe un tigan intre ochi, in timp ce Lupei "rupea pe celalalt". Ochiul drept ii era plin de sange, dar cu ochiul teafar zari lumina hanului si incepu sa strige cu disperare. Cei aflati la han ies cu faclii si o pornesc cu totii inapoi, spre fantana unde se intalnise Neculai cu Marga. Pe colacul fantanii, "lucea sange proaspat", semn ca tiganii omorasera fata pentru ca-i tradase si o aruncasera in fantana.

Ascultatorii acestei istorisiri groaznice ramasera "tacuti si mahniti", fantana nu mai exista, se distrusese "ca toate ale lumii", sugerand ca pana si intamplarile cele mai dramatice isi pierd - odata cu trecerea timpului - din profunzime.

Limbajul artistic:

Arta narativa a lui Sadoveanu consta in imbinarea epicului cu liricul, a povestirii cu geniul sau poetic. Asa cum afirma G.Calinescu, Sadoveanu a creat o limba limpede, armonioasa si pura, in care se impleteste graiul popular al taranilor cu fraza vechilor cronici, o limba capabila sa redea poezia sentimentelor omenesti, frumusetile tainice ale naturii, pastrand farmecul atmosferei acelor vremuri vechi.

Arhaismele si regionalismele sunt folosite cu naturalete de catre personajele povestirilor, creand o limba literara usor accesibila, scriitorul ramanand fidel declaratiei sale din discursul rostit la Academie, aceea ca "taranul roman a fost principalul meu erou".

Figurile de stil apar cu moderatie, dand astfel stilului sobrietate. Metafora lipseste aproape de tot, iar epitetele au rol caracterizator, particularizand trasaturi ale personajelor. Asfel, despre mustatile comisului Ionita, Sadoveanu spune ca sunt "tusinate" (Reg. despre par, barba, mustati- tuns scurt), epitet care revine de cateva ori pentru a reliefa preocuparea personajului pentru aceasta podoaba de care este foarte mandru.

De remarcat in mod deosebit in volumul Hanu-Ancutei este muzicalitatea frazelor, prin care Sadoveanu creeaza trairi tulburatoare in sufletele ascultatorilor.