Odiseea - semnificatii generale

ODISEEA - SEMNIFICATII GENERALE

Tema esentiala a "Odiseei" lui Homer consta in periplul de intoarcere in tara a lui Ulise, regele Itacai, calatorie care inseamna, in totalitate ei, pelerinajul la origini. Aceasta intoarcere se prezinta ca o suita de incercari initiatice de-a lungul carora acosteaza succesiv pe taramuri din ce in ce mai septentrionale.

Calatoria in sine simbolizeaza actul descoperirii, initierii, perfectionarii si cunoasterii, insa simbolismul ei surprinde o paleta mult mai larga de semnificatii, desi, intr-un fel, se rezuma la cautarea adevarului, a pacii, a nemuririi, la descoperirea unui centru spiritual. In acest sens intoarcerea lui Ulise in Itaca este reprezentata de o serie de incercari pregatitoare ale initierii ca progres spiritual, iar marea devine imaginea arhetipala pentru fiecare inceput si pentru fiecare sfarsit, aceasta deoarece toate iau nastere din ea si tot in ea se intorc, explicatie a faptului ca in mitologia greaca sufletele celor morti traversau raul Stix pana in "locasul trist al lui Hades".

Periplul intoarcerii in Itaca incepe cu popasul facut pe insula Lotofagilor, mancatorii de lotus, floarea sacra a arienilor, planta care avea darul de a-l face pe cel de gusta din ea sa uite de casa. Depasirea acestui impas si intoarcerea pe corabie marcheaza inceputul unui nou drum conturat tot prin perspectiva calatoriei pe mare, element care prin puterea lui Poseidon poate controla viata lui Ulise.

A doua oprire este facuta in tara ciclopilor, eroi ai luptelor precosmice, unde regele Itacai il orbeste pe Polifem, uriasul cu un singur ochi, fiul lui Poseidon, zeul marilor. Fuga de pe taramul acesta reprezinta sfarsitul celei de-a doua incercari, dar si inceputul unui nou drum, ca parte a calatoriei spre casa.

O noua serie de incercari, prin care eroul trebuie sa treaca pentru a-si pune la incercare virtutile umane si pentru a ajunge la o forma superioara a cunoasterii de sine, incepe cu oprirea in tara lui Eol, regele vanturilor din spatiul intermediar, apoi la lestrigonii care arunca dupa ei cu stanci, pentru ca la noul popas sa se regaseasca pe insula Circei, vrajitoarea care-i transforma pe insotitorii lui in purcei, pentru a-i reinvia mai tineri si mai frumosi.

Eliberarea de pe taramul vrajitoarei are drept urmare calatoria spre tinutul lui Hades si al Persefonei, pelerinaj in care se contureaza cu precadere puterea apei de a lua vieti, mai intai prin trecerea pe marea sirenelor, unde Ulise este nevoit sa se lege de catarg si sa astupe cu ceara urechile insotitorilor pentru a depasi pericolul in care se aflau din cauza cantecului ademenitor, apoi, la trecerea printre Scila si Caribda, doi monstri care-i ameninta de pe stancile lor si, nu in ultimul rand, coasta Cimeriei, unde, umbrita de salcii, se deschide intrarea in Infern. Este relavant aici modul cum infaptuieste ritualul de evocare a mortilor, facand dovada unui act de curaj si de iscusinta eroica.

Acest ritual se prezinta ca o ceremonie de trecere care are la baza, pe langa lapte, miere si vin dulce, apa, unul din cele patru elemente esentiale din care s-a creat universul. Apa reprezinta simbolul materiei prime , al regenerarii, fiind izvorul vietii. Faptul ca gustarea amestecului permite comunicarea cu cei din lumea de dincolo, face din apa un simbol ambivalent, adica o readuce la starea substanta primordiala, datatoare de viata si forma in care revine viata prin moarte.

Din punct de vedere al izvorului vietii apa este asociata principiului feminin, matern, care se dezvaluie ca element de legatura, dar si ca element care separa si dizolva. Ultima caracteristica este reliefata in "Cantul I", unde marea apare ca element izolationist mobil, capabila sa-l aduca sau nu pe Ulise in Itaca, aceasta dupa ce l-a departat de sotia sa, Penelopa, si de fiul sau, Telemac.

Apa se dematerializeaza inca de la inceputul epopeei ca simbol al inconstantei si perisabilitatii formelor, iar scurgerea timpului este elementul cu care se afla in stransa legatura.

Revenind insa la amestecul facut in ritualul de evocare a mortilor gasim semnificatii extrem de sugestive si in celelalte doua elemente: faina si sangele.

In ceea ce priveste faina, aceasta ridica la rang de simbol semnificatia de hrana esentiala, buna atat pentru trup cat si pentru spirit. Aceasta presarare ritualica peste lapte, miere, vin dulce si apa realizeaza ofranda rituala si simbolul implinirii unei fapte bune, dar si simbolul legaturii cu lumea de dincolo, cu cei care au fost membrii comunitatii in care Ulise inca traieste.

Adaugarea sangelui negru al animalelor jertfite largeste gama de semnificatii a substantei care, alaturi de celelalte elemente, devine factor al readucerii la viata si face din ritualul de evocare a celor trecuti in lumea de dincolo unul initiatic cu rolu de a demonstra inca odata infratirea cu cei de acelasi neam.

Depasirea starii de nesiguranta si dezamagire in care se gaseste eroul aflat la portile Infernului se fructifica prin intermediul marii, care desi il izoleaza in diferite locatii, departe de casa, ii permite totusi sa se implice activ in "nostos" permitandu-i sa-si dovedeasca iscusinta.

Intreaga calatorie se dovedeste a fi in cea mai mare parte o ilustrare a conceptului de mare ca element primordial al intoarcerii in Itaca, dezvaluind o gama larga de semnificatii si de imaginar, popasurile pe diferite insule, departarea de locurile natale, de sotie si de copil, fiind in intregime pricinuite de apa ca simbol al dinamicii vietii intr-o permenenta stare de agitatie, de miscare si de instabilitate.

Legatura cu zeii din Olimp este facuta tot prin apa ca suprafata in care se reflecta cerul, dar si prin faptul ca este simbolica pentru intuneric, loc de unde rasar monstrii. Aici este relevanta imaginea ciclopului Polifem si a tatalui sau, zeul marii, Poseidon, un zeu aprig la manie si razbunator datirita carora Ulise, insotitorii sai si chiar toti ce de un neam cu ei privesc aceasta entitate cu respect si groaza, iar pentru stapanitorul ei se jertfesc tauri, ca simbol al fecunditatii.

Intoarcerea pe apa la taramul mult iubit poate fi privita ca revenirea la sanul feminin al sotiei si al mamei, reprezentand regasirea izvorului de liniste si fericire.

La fel ca in "Robinson Crusoe" al lui Daniel Defoe, marea este si aici simbolul femeii-mama avand puterea sa-l arunce pana la portile mortii, pentru ca apoi sa-l ajute pe erou sa renasca motivat de aceeasi dorinta arzatoare de a se intoarce la familie.

Reintoarcerea la viata este, de fiecare data, un nou botez care-l purifica pe erou, de aceasta data, Ulise fiind cel rebotezat. Intaia oara cand scapa de moarte este valorificata prin efortul pe care il depune pentru a ajunge inotand pana la insula feacilor, unde Nausicaa, gingasa fica a regelui Alcinou ii ofera o camasa pentru ca ceremonia botezului sa fie completa. Acoperamantul simbolizeaza protectia, dar este si semnul daruirii fetei si elementul care completeaza purificarea lui Ulise, avand rol apotropaic. Albul camasii intareste simbolul cu o noua caracteristica, aceea de puritate, de frumusete a eroului renascut.

Imaginea aparent nemarginita a marii se confunda cu nedeterminarea, cu cu sentimentul ca destinatia este atat de departe. Atunci cand este agitata, marea reflecta zbuciumul interior al eroului si devine o intindere nesigura care conditioneaza ajungerea la tarm si face traversarea ei periculoasa. Aceasta imagine infinita sugereaza imposibilitatea de a ajunge acasa indiferent ce sacrificii sunt facute, dar se materializeaza si in metafora uitarii atunci cand, inevitabil, eroul este atras de cantecul sirenelor.

Drumul spre Infern revendica pentru semnificatiile marii pe aceea a posibilitatii de trecere spre alte taramuri, reprezentand, in esenta, indentificarea cu fiinta umana, mai precis cu Ulise.

Nu de putine ori in redarea calatoriei spre Intaca marea devine agitata, vuieste, urla si izbeste cu valuri itunecate, in asentiment cu spiritul eroului semnificand agitatia interioara si strigatul de durere si de disperare.

Contrar acestor sentimente se regaseste pe alocuri si senzatia de liniste, calm si pace datorata muntelui care se dezvolta deopotriva ca un arhetip moral si unul estetic. Verticalitatea si varful inalt intotdeauna invaluit intr-un nor intunecos semnifica un Axis Mundi care permite atingerea unor valori spirituale aflate in puterea zeilor, stapanitori ai cerului, dar si comunicarea intre cele doua lumi de dincolo, cea a zeilor din Olimp si Infern.

Descrierea celei de-a doua stanci, desi extrem de neteda, ii reliefeaza orizontalitatea, stabilitatea si duritatea lasand spiritul eroului intr-o stare de acceptare a sortii si ii insufla taria de a rezista necazurilor si suferintelor prin care trece de-a lungul timpului. Psihologia eroului contureaza marea ca element dezintegrator, inselator, dar si purificator, pe cand muntele il provoaca sa-si depaseasca limitele, sa-si intareasca spiritul si sa lupte pentru dobandirea si inradacinarea sperantei ca intr-o zi va ajunge pe tarmul atat de iubit al Itacai.

Instabilitatea si nesiguranta ca maine va mai fi in viata este simbolizata nu numai de apa, ci si de nisipul marii care, curgator ca apa, arata trecerea timpului, dar si fragilitatea fiintei umane. Asadar Ulise reprezinta o paradigma a iscusintei eroice, capabil sa-si dpaseasca limitele, model specific scrierilor epopeice infatisand un caracter pe cat de complex, pe atat de bogat in trasaturi umane, prima dintre ele fiind curajul manifestat prin dovezi de prudenta, fidelitate fata de insotitori, fata de familie si de pamanturile Itacai si prin intelepciunea cu care-si organizeaza actiunile, ramanand statornic in dorinte si decizii. Cea mai vizibila dintre trasaturile umane este aceea de a avea slabiciuni pe care are puterea sa le invinga fara sa inceteze sa se dezvolte moral.

Odiseea este, de fapt, epopeea lui Ulise, erou al tarii lui, structurata mai degraba ca un roman de aventuri, aici realizandu-se o asemanare cu "Robinson Crusoe". La fel ca in opera lui Daniel Defoe element auxiliar marii este insula care pentru Ulise imagineaza intruchiparea sperantei, iar prin imaginea stancilor Scilei si Caribdei i se dezvaluie apropierea de zei si puntea de salvare a sufletului sau supus acestor fiinte superioare, mai puternice si mai frumoase intruchipate de locuitorii Olimpului. Insulele pe care eroul se opreste simbolizeaza momentele lui de avadare din haosul apei si locul prielnic crearii si manifestarii unui nou inceput care sa-l apropie si mai mult de intoarcerea in Itaca.

Se intalneste deseori in "Odiseea" lui Homer izvorul care intotdeauna se afla langa Ulise si consider necesar sa-i mentionez semnificatia care se prezinta ca apa vie, ca sursa de putere si cunoastere capabila sa stimuleze inspiratia. Regasirea eroului langa izvor face parte din ceremonialul de purificare la care participa voluntar. In felul acesta, apa pura de izvor marcheaza prinderea de forte noi, intarite de subconstientul personajului. Si daca izvorul devine elementul salvator, furtuna cade asupra lui Ulise din mana lui Zeus, ca ajutor al lui Posedion, avand rolul de a-i zbuciuma si mai mult calatoria. Furtuna apare ca o interventie divina insemnand pedeapsa cereasca la care comploteaza toate elementele active ale naturii: focul, apa si vantul.

"Nori intunecosi acoperira si marea si tarmurile; noaptea¹ se lasa din vazduh. Austrul si Vantul de munte se ciocnira cu Vantul de balta si cu Crivatul, ridicand valuti uriase,." "Fierbe marea! Ce volbura de vanturi!"

Momentele acestea sunt insa depasite de Ulise, avand totdeauna alaturi corabia care ii insufla ideea de forta si ii ofera spatiul in care se stie in siguranta de-a lungul periplului de intoarcere acasa. Vasul pe care il carmuieste nu reprezinta decat propria viata a eroului amenintata de pericole, la fel cum nava este amenintata de valuri. Corabia, prin ea insasi, prin semnificatiile ei lanseaza o invitatie la calatorie si aventura promitand o viata de cautare, de evadare si de cunoastere a unui nou inceput mai alb si mai pur care pune in evidenta cunoasterea de sine si puterea sacrificiului pentru redobandirea iubirii care nu poate sa moara niciodata si nu poate sa fie uitata indiferent de obstacole. Invitatia la calatorie impune prezenta apei in care se sintetizeaza sensul inceputului, reprezentand insa infinitatea posibilitatilor, simbolul fertilitatii, intelpciunii, harului si virtutii.

Apa se materializeaza insa si sub forma lacrimilor Penelopei care stau drept marturie a durerii si a intercesiunii, simbolizand curgerea neintrerupta a apei sufletului orientadu-ne spre plasma sensibila a acestuia. Simbolistica lacrimilor devine cu atat mai puternica cu cat ele sunt varsate pentru fiul mult iubit, Telemac, plecat si el pe mare sa afle vesti despre tatal sau. Lacrima mamei are in aces context greutatea suprema, iar simbolismul mamei se leaga de cel al marii, fiind principalul factor al nasterii, dar si chipul durerii, zeitatea care tuteleaza universul copilariei si il aduce intr-o armonie perfecta cu dragostea neconditionata mijlocind relatia dintre cer si pamant. Datorita acestui fapt Ulise, desi aflat la portile Infernului, locul de trecere in lumea sufletelor, in tinutul umbrelor, lipsit de seva si de bucurii, se regaseste in haos dornic sa-i vorbeasca mamei de care il despart acum "fluvii mari si mai ales Oceanul, pe care nu-l poti trece cu piciorul, ci numai cu un vas bun." ³. Astfel, coborarea in tinutul lui Hades se prezinta ca o reintoarcere in pantecul mamei marcand o stare psihologica involutiva, mai precis un drum psihic de intoarcere in punctul in care a luat viata, care aici presupune traversarea Stixului, ca element de trecere si ca simbol al vietii si al mortii, al legaturii dintre lumea de aici aici si lumea de dincolo, unde poporul straveziu de umbre reinvie pentru el istoria mitica a Troiei, apoi porneste din nou pe mare si ajunge pe insula lui Helios unde, scapand, numai el, dintr-un naufragiu atinge extrema septentrionala a lumii cunoscute, ostrovul Ogigia. Aceasta constutuie ultima etapa inainte de a se reintoarce in regatul sau Itaca, la tarmul caruia ajunge inot, singur si gol, la fel ca in ziua nasterii, urmand parca un ritual destinat succesiunii la tron, intr-o perioada in care coroana se obtine prin uciderea regelui prin forta sau violenta.