Zbor deasupra unui cuib de cuci de Millos Forman

Zbor deasupra unui cuib de cuci de Millos Forman

Ca orice produs artistic autentic, filmul se lasa privit si descifrat din mai multe unghiuri, polisemantismul sau dezvaluind complexitatea structurii lumii pe care ne-o prezinta. Regizorul - Millos Forman - a declarat ca acest film l-a ajutat cu adevarat sa descopere America, de fapt sa-i cunoasca mecanismele social-politice strivitoare si alienante, in fata carora individul ramane neputincios, orice incercare de opozitie sfarsind tragic, intocmai ca in "povestea" lui MacMurphy, eroul acestui film. Metafora romanului lui Ken Kesey si, mai ales, a filmului e metafora jocului tragic dintre puterea inflexibila (particularizata de sora sefa) si insul inocent, victima din plecare a mecanismului social perfect reglat pentru a nivela, pentru a domoli, pentru a anula personalitatea. Criticul rus L. Karahan vedea in aceasta poveste a unui ins sanatos intrat in malaxorul unui spital de psihiatrie "o istorie americana contemporana", cele ce se petrec in film nefiind altceva decat realitatea vie, deschisa, sincrona, prin care Forman dezvaluie paradoxala dialectica a libertatii americane, a unei societati bolnave, un fel de "Salon nr. 6", cum i-ar fi spus Cehov.

MacMurphy (impecabil interpretat de Jack Nicholson - Oscar '75 pentru rol principal), un fel de derbedeu simpatic, umbland prin lume fara sens, dar sanatos si cu mare pofta de viata, se interneaza de buna voie intr-un spital de boli mintale pentru a scapa de alte situatii mai putin placute pentru el. e baiat bun si vesel, cam bataus si scandalagiu, dandu-se in vand dupa fuste, dar gata oricand sa vina in ajutor celor aflati in dificultate. Lipsa de scop in viata, lenea, traiul dupa bunul plac sunt adevaratele lui boli de care directorul spitalului isi da seama imediat. Intrat in mijlocul pacientilor, noul venit intelege ca unii nu sunt cu totul pierduti, ca stau acolo de buna voie, teama de viata si de libertate nelimitata fiind principala lor boala. MacMurphy incearca sa-i atraga la actiune, sa-i scoata din apatia ucigatoare, dar se loveste de rezistenta sorei sefe (Louise Fletcher -Oscar '75 pentru rol principal), termenii conflictului fiind enuntati, actiunea incepe sa se deruleze intr-un ritm infernal. Sora sefa si echipa ei de executanti-orbi stapanesc turma prin infricosare, prin reducere la tacere, prin anularea oricarei incercari de nesupunere. MacMurphy tulbura aceasta ordine, indemnand la actiune, la iesirea din reguli absurde - de pilda pacientii nu aveau voie sa priveasca la televizor din simplul motiv ca "nu se obisnuieste" si el vrea sa obtina acest drept pentru toti, prin vointa, prin votul liber al tuturor.

Mai mult, profitand de un moment de neatentie a paznicilor, MacMurphy se urca la volanul unui autocar si evadeaza din spital cu un numar de pacienti pe care ii plimba prin oras; le ofera chiar o plimbare cu un vaporas. Bineinteles, fugarii sunt recuperati si readusi la ordinea de fier a sorei sefe. Conflictul dintre cei doi protagonisti devine violent. Vrand sa-l lecuiasca pe Billy de boala lui - timiditatea ucigatoare in fata femeii - MacMurphy il invata ce trebuie sa faca, dar surprins si pedepsit de sora sefa, acesta isi taie venele cu un ciob de sticla, iar MacMurphy e supus unui crunt tratament cu socuri electrice si punctii care ii anuleaza personalitatea.

Neputand suporta sa-l vada astfel pe prietenul sau care ii daduse iluzia unei alte vieti, a libertatii adevarate, uriasul indian Bromden il ucide, sufocandu-l cu perna, apoi fuge din spital incercand sa implineasca testamentul prietenul sau: cautarea adevaratei libertati. Dupa tragediile petrecute in spital, filmul se termina astfel cu un sentiment tonic, de speranta in alta lume, in infratirea cu natura salvatoare.

Alegandu-si singur destinul tragic, MacMurphy isi confirma adevarata sa independenta, libertatea de optiune care transforma in calitati umane defectele pe care i le-am cunoscut la inceput.

Tabloul social pe care ni-l ofera Forman e complex si bogat nuantat, o adevarata tabla de sah pe care se desfasoara o partida intre doi jucatori de valori diferite: libertatea reala si libertatea fictiune, arbitru fiind puterea inflexibila. Ideea lui Forman, pe care o desprinde cu subtilitate criticul citat mai sus, ar fi ca "ordinea care limiteaza libertatea este imposibila fara libertatea care limiteaza ordinea".

Maiestria regizorala a lui Millos Forman, probata excelent in filmele perioadei anterioare, realizate in Cehoslovacia, isi gaseste in Zbor deasupra unui cuib de cuci o superba confirmare. Abilitatea alegorica, profunzimea motivatiilor psihologice, justificarea estetica a fiecarui cadru, procesualitatea savant masurata a conflictului, evolutiile tipologice, polivalenta metaforei tragice subliniaza o maturitate artistica remarcabila, de altfel larg cunoscuta de intreaga critica cinematografica americana si europeana. "Globurile de aur" si premiile "Oscar" cucerite, succesul imens la primul festival de la Paris (1976), unde a fost socotit cel mai serios film din competitie, sunt tot atatea dovezi ale acestei recunoasteri unanime.

Analizand filmul in maniera structuralista, criticul Ion Lazar ii apreciaza perfectiunea clasica a constructiei, rotunjimea unui story declansat intre un inceput si un sfarsit simetrice. Vorbind despre stilul lui Forman, criticul e de parere ca "regizorul nu construieste decat la suprafata un spectacol agreabil, cel interior ocupandu-se de zone obscure, psihanalitice, adevarul parand sa adulmece subterane invizibile ale altcum spumosului balet noctambul al unor barbati terorizati de o femeie despotica". Observatia ni se pare interesanta in esenta ei, singura neadecvare la realitatea filmului, mai ales in partea lui finala, fiind sintagmele "spectacol agreabil" si "spumosul balet noctambul", acestea neincapand nici in sedintele psihanalitice, nici in camerele de tratamente electrice si punctii, nici in baia de sange in care moare Billy.

Imagine acuzatoare a unei realitati bolnave, parabola a unui grandios faliment social, Zbor deasupra unui cuib de cuci este creatia unui regizor de talie mondiala, adevarata constiinta contemporana care incearca sa redea omului valorile pierdute: respectul de sine, simtul individualitatii, umanizarea relatiei individ-autoritate.