Stilistica si limbaj - proza eminesciana

Stilistica si limbaj - proza eminesciana

Proza lui Eminescu are ca componenet major, definitoriu expresivitatea constructiei stilistice, o putere remarcabila a limbajului cu un farmec de vechime si noutate despre care Titu Maiorescu scrise ca este "semnul celor alesi". Eminescu cu originalitatea sa inzestrata, asociaza in sintagme imprevizibile mereu cuvintele vechi, mult pretuite, cu cele noi, impuse de viziunea fantastica, de filosofica lirismului, ce da putere desugestie si un contur mereu viu.    Cel mai folosit element este epitetul, despre care Tudor Vianu a publicat un studiu instructive, intitulat: Epitetul eminescian (in poezie, dar observatiile sunt valabile si pentru proza eminesciana).

Natura romantica ale operelor este ilustrata prin bogatia epitetelor descriptive, care incarcarelieful enuntului cu o retorica plina de semnificatii, de exemplu: "Luna isi revarsa (in camera lui Dionis) lumina ei cea fantastica prin ferestrele mari, albind podelele de pareau unse cu crida; paretii posomorati aveau, pe unde ajungea lumina lunei, doua cuadrate mari, argintoase, ca reflectare a ferestrelor; panzele de paianjen straluceau vioi in luna si deasupra cartilor dorminde in colt se ivea o ingereasca umbra de om."

Relatia omului cu mediul si detaliile acestei viziuni romantice sunt prezentate prin succesiunea epitetelor, adica cum Gheorghe Bulgar in opera sa intitulata: Mihai Eminescu in evolutia limbii romane literare(1971)considera ca aceasta relatie apare prin "insolitul asocierii lor care confera valori umane lucrurilor si un pitoresc intens, nuantat, al descriptiei".

Epitetele sunt ingramadite cand inaintea, cand dupa determinanat. Cand prozatorul vrea sa sublinieze valoarea unui epitet foloseste, antepus, articolul adjectival, de exemplu: cei albastrii, cele dulc, apropiind astfel adjectivul "epitet" de valoarea unui substantiv.

Reuseste sa produca personificarea prin culori, miscari, ceea ce apartin vietii umane, evocand astfel si romantica: "Soarele surase si el in infocata lui imparatie"; "vaile si muntii se uimeau auzindu-i cantecele, apele isi ridicau valurile mai sus ca sa-1 asculte, izvoarele isi tulburau adancul ca sa-si azvarle afara undele lor, pentru ca fiecare din unde sa-l auda"

Gheorghe Bulgar a remarcat deasemenea feptul, ca resursele interioare, subiective (lirismul, imaginatia, acuitatea obseravtiei), impulsul extern, mai ales contactul cu mediul intelectual si cu luptele de natura politica, sociala sau economica "au stimulat geniul inventiv si marea mobilitate a fondului afectiv eminescian"[1]. Poetul a abordat problemele funadmentale, ce tin de viata si moarte, natura si iubire, geneza si sfarsitul lumii, fiind evidentiate zbaterile si nefericirile omului de geniu intr-o societate straina pentru el.

Eminescu a notat in Sarmanul Dionis: "Tu ai o judecata rece, si vei sti sa-mi descrii toata natura vizionara si inselatoare a lucrurilor lumesti; de la floarea ce cu naivitate minte, prin haina ei stralucita, ca e ferice in launtrul gingaselor sale organe, pana la omul ce acopera cu vorbe mari, cu o ipocrizie vesnica, care tine cat istoria omenirii, acel sambure negru si rau". In fragmentul alaturat vorbeste despre scriitorii comtemporani, care "nu gaseau in univers destule metafore si comparatii pentru apoteoza eroilor lor". Eminescu se asemana cu eroul sau, adica era "inzestrat cu inchipuire urieseasca" ti a dat comparatiei acesteia o dimensiune si o semnificatie noua. A comparat adesea concretul cu eva abstract, lasand o noua cale de intindere fara bariere cititorului. Un imparat e "intunecat si ganditor ca miazanoaptea", "tanara si zambitoare ca miezul luminos al zilei", "frumos ca zilele tineretii si voiosi ca horele".

In Cezara gasim o marturisire directa a lui Ieronim, personaj in care putem identifica partea cea mai mare a gandurilor si preocuparilor lui Eminescu, precum si propria-i structura sufleteasca: "fiecare cugetare" din cartile vechi, si cum "fiecare constructie trezea o lume de cugetari si analogii in capul tanarului".

O alta caracteristica importanta a comparatiei o regasim in folosirea domeniului culturii generale: "umbra . deveni mai clara, ca unvechi portret zugravit moloi".

Cu ajutorul metaforelor Eminescu ilustreaza capacitatea sa expresiva de scriitor, cum a afirmat Aristotel, are posibilitatea de a distinge adevaratul poet de autorii minori care recurg la sabloane. La Eminescu avem posibilitatea sa intalnim metafore unice, cum ar fi de exemplu: "nouri de jaratec si aur impleau cu ostirile lor cerul, dealurile era incarcate cu sarcini de purpura"; "ochii tai, topite stele a diminetii"; "Din visurile noastre vom zidi castele, din cugetarile noastre vom adanci mari cu mii de undoiete oglinzi, din zilele noastre veacuri de fericire si de amor".

In Cezara, dupa incercari grele, poetul recurge mai degraba la comparatii si metafore magistrale: "Fluturi curiosi, albastrii, auriti, rosii ii acopera parul lui lung si negru, incat capul lui parea presat de flori. Aerul acestei insule era plin de sarbatori mirmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor, iarba-i ajungea pana la piept, mazarichea punea lanturi inflorite picioarelor . "

S-a manifestat o trecere spre o calitate noua a constructiilor stilistice. Aceasta constructie poate fi demonstrata prin compararea a doua fragmente, care au aproape acelasi continut, desi sunt din doua etape diferite. Mai intai doua portrete, apoi doua tablouri din Sarmanul Dionis si Cezara: "Maistrul Ruben era batran de o antica frumusete. O frunte nalta, plesuva, incretita de ganduri, ochii suri, boltiti adanc in capul cel intelept, si barba lunga, care curgea de subt adancii umeri ai obrazului, pana pe pieptul intotdeauna cam plecat, ii da aratarea unui intelept din vechime. Aratarea lui era linistita - dar nu blanda; numai in imprejurul gurei musculoase se vedea o dulceata amarata de indoieli."

Portretul lui Ieronim: " O frunte nalta si egal de larga, asupra careia parul formeaza un cadru, luciu si negru, sta asezata deasupra unor ochi adanciti in boltele lor si deasupra nasului fin. O gura cu buze subtiri, o barbie rotunzita; ochii multamiti, cum am zice, de ei insii, privesc c-un fel de constiinta de sine - care ar putea deveni cutezare; - expresia lor e un ciudat amestec de vis si de ratiune rece."

Despre natura: "O negura deasa, cenusie si sclipitoare apoi un cer de un etern si albastru inuneric, cu stele moi de suflarea noptii, cu nouri incretiti, cu cerul cald"; iar in Cezara: "Se facuse noapte. Stelele mari si albe tremurau pe cer si argintul lunei trecea sfasiind valurile transparente de nouri ce se increteau in drumu-i. Noaptea era calda, imbatata de mirosul snopurilor de flori".

Eminescu a fost primul dintre scriitori care a folosit fraza nominala, segmentand contextual in unitati mici pentru a crea impresia de dinamism, ca in exprimarea orala. Un fragmen ce sustine aceasta afirmatie din Cezara: "E de sarutat schita mea. Poate ca e una din cele mai nimerite din cate am zugravit. Am pus-o langa mine. O adorabila schita. Dar simt ca din ce in ce schitele se familiarizeaza cu inima. N-o iubesc. Nu!'

Fiind inzestrat cu inepuizabile resurse lirice si co o imaginatie incomparabila, Eminescu a fost poetul, cine a contribuit in cea mai mare masura la modernizarea stilului artistic romanesc. A imbogatit tematica literaturii romane cu creatiile sale grandioase.