Balada in tinutul Somesului

Balada in tinutul Somesului

Pe Valea Somesului, balada este mai putin reprezentata, in adevaratul inteles al cuvantului, ca specie propriu-zisa. Aici primeste denumirea de ,,cantec batranesc" sau hore. Cel mai cunoscut cantec epic, asa cum atesta culegerile prezente de folclor (spre exemplu, Leontin Ghergariu, ,,Folclor literar din Salaj" sau Augustin Mocanu, ,,Fata de maior"), precum si cele culese si nepublicate, ramane cel mioritic, in multe si diverse variante. Publicarea de catre Vasile Alecsandri a ,,Mioritei" a fost si ramane o fericita intamplare cu urmari benefice de foarte lunga durata in cultura si literatura romana. De atunci fenomenul mioritic este mereu viu, actual si in stare sa mobilizeze spiritele ca sa iscodeasca si sa scoata la lumina noi si noi fete ale acestuia, parand a fi fara limite, atat prin numarul de variante neinchipuit de mare, cat si prin multitudinea, complexitatea si insemnatatea problemelor puse de cercetatori. Ceea ce e deosebit de interesant, balada coexista nu numai in variante ale acestei specii, ci, pe alocuri, devine din punct de vedere functional, bocet, descantec - rugaciune sau colind. Cele mai frecvente raman aici si cele de cantec epico-liric, de balada . Profesorul L. Chergariu, un inimos om de cultura din Zalau, publica inca din 1942 mai multe colinde si balade axate pe tema mioritica si pe cea a mesterului Manole . Aria lor de existenta este partea muntoasa a judetului si zona Jiboului. Au mai aparut cateva culegeri din aria Salaj-Codru (XXX,,Du-te, dor, si vino, dor"-1972; Augustin Mocanu, Pe cel deal cu dorurile,2001), care atesta nu numai bogatia spirituala a acestor tinuturi, ci si inepuizabilul tezaur mioritic. De aici provin cele 117 variante din 62 de localitati din valea Salajului, avand ca subiect preponderent urmatorul: pacurarul cel mic este amenintat cu moartea de catre insotitorii sai - frati, veri sau ortaci - deoarece vrea sa se insoare cu o fata ,,de maior", oferta a destinului, intalnita intamplator. Aceasta il prefera pe el pentru calitatile de fat-frumos: frumusete, tinerete, voinicie (mai rar, avutie). Uneori el incearca sa scape de amenintare oferind tovarasilor sai daruri, insa, nereusind, isi face testamentul, care urmeaza a fi indeplinit de acestia. Pe alocuri, in unele variante, in testament este expusa si versiunea intamplarii care trebuie comunicata mamei sale.

Unitatea acestor subtipuri de balada este asigurata de motivul ,,fetei de maior", de cel crestinesc al crucii, prin asezarea fluieraselor sale si prin incercarea de a darui ceva in schimbul vietii. Observam mai intai demitizarea personajului feminin (al fetei de maior), care tine locul fetei de pastor, al fetei de imparat, al zanei, al Surorii Soarelui si-a Pamantului etc. Motivul incercarii darului poate exprima tendinta de contemporanizare a fondului baladei, deoarece surprinde o atitudine noua si activa a pacurarasului, incercarea de a se opune datului sortii; e in acelasi timp un exemplu edificator al modului in care un motiv nou poate patrunde in tesatura textului clasic, imbogatindu-l si diversificandu-l, fara a-i afecta elementele structurii originare. De asemenea, se poate constata ca talentul creator lucreaza neincetat in directia innoirii fondului, in limitele ingaduite de traditie si a reprezentarii lui in imagini adecvate. Numai in felul acesta putem explica aparitia unor piese deosebite in care motive tematice vechi sunt prezentate viu, prin expresii noi si cu mare forta sugestiva. Bizara aparitie feminina, care se iveste ca din pamant si starneste interesul pacurarilor, caci ii ispiteste, de regula este infatisata static si numai in doua versuri: ,,Fata de maior"/Cu galben baior", reluate obsesiv in fiecare text.

In toate variantele culese din tinuturile salajene, organizarea subiectului este lineara si cuprinde, cu mici exceptii, doua episoade: Primul episod este narativ si are un pronuntat caracter scenic; se deschide cu imaginea etnografica a urcarii turmelor la munte sau a pasunarii sale, intr-o miscare scurta si rapida. Pe cale, pacurarii intalnesc o fiinta feminina care provoaca neintelegeri intre ei. Evenimentele povestite sau inscenate ne apar ca reale. Aici modalitatea narativa cu finalitate clara este parasita.

Episodul al doilea este liric si evenimentele prezentate sunt probabile. Devenit erou liric, pacurarul cel mic isi dezvaluie gandurile si sentimentele determinate de propria-i moarte, care ar putea interveni conditionat intr-un viitor nu prea indepartat, dar incert. Asezarea actiunii pe numarul trei tine de magic si de functia rituala a obiceiului. Este o formula de veche traditie cu reale virtuti artistice, fiind ,,una din legile epicului" ; unitatea de trei poate trimite la un timp mitic. Cifra trei in aceasta stare include separat pe unu si pe doi, caci numai unitatea si dualul se opun ireconciliabil. Baladele transilvane (devenite deseori colinde) aduc pana la noi imaginea unei lumi mult mai vechi decat cea din variantele sudice in care ciobaneii au nume derivate de la realitati istorice si geografice. Folosirea exclusiva e termenului ,,pacurar", mostenit din limba latina, constituie o puternica dovada de vechime a acestor creatii. Deschizandu-se ex abrupta cu versul ,,Trei (tri) pacurarei", se fixeaza aici functia incipitului - de a localiza evenimentele narate, scenele prezentate si tablourile descrise. Imaginea vizuala a miscarii turmelor spre munte, ca intr-un vesnic altoi ritualic, este acompaniata de cea sonora, energica, generata de larma specifica mediului si momentului, de cantarile instrumentelor pastoresti traditionale: fluierul, bucinul, trambita:

,,P'un picior de munte

S-aude, s-aude,

Glas de trambitas,

De-un pacuraras."

Motivul fiintei feminine care apare inaintea pacurarilor cand urca la munte ori sunt la adapost, care ii ispiteste cum fac ielele, starneste neintelegeri intre ei si aduce moartea celui pe care-l alege. Acest motiv este prezent in aproape toate variantele acestor tinuturi. Personajul ni se infatiseaza cu mai multe chipuri si nume care, probabil, reprezinta tot atatea momente si ipostaze ale unei lungi evolutii in timp. Ca ,,fata de maior" o gasim in majoritatea textelor culese si poate reprezenta o stare de echilibru intre mitic si real; ca fiinta, apartine lumii umane, dar atributul solar o leaga de mit, prin culoarea galbena: ,,Cu galben baior" (brau), ,,Cu par galbior", ,,Cu brau galbior" etc. Termenul ,,maior" are intelesul de ,,mai mare printre pacurari" (maior - termen latinesc, comparativul adjectivului ,,magnes").

Felul de a lua viata tanarului pacurar este un motiv de mare insemnatate, prezent in toate variantele: prin impuscare, prin sagetare, prin lovire, prin injunghiere.

Motivele prezente in episodul testamentar sunt: locul ingroparii, obiectivele inmormantarii, plangerea oilor, jocul mieilor (care sustine ideea ca perspectiva temporala e primavara, nu toamna, ca in celebra ,,Miorita"), prezenta naturii - alcatuiesc impreuna scenariul etnografic al ritualului de inmormantare proiectat de tanarul pastor in lumea muntelui. Locul ingroparii, spre exemplu, este muntele, considerat ca un loc sacru ce face legatura dintre pamant si cer (Mircea Eliade, Sacrul); el prefera spatiul stabil in care a trait si a muncit: staurul (stana, strunga oilor (,,In staor de oi,/Unde-i joc de miei").

Plangerea oilor si jocul mieilor tin locul bocetului, omniprezent in ritualul inmormantarii, substituind prezenta umana. In singuratatea muntilor, vantul, ploaia sau ninsoarea devin ,,actorii", prieteni, insotitorii celui care va ajunge in lumea fara soare. Este induiosetor jocul mieilor (,,In jocul mieilor", ,,In tropot de miei", ,,Unde-i joc de miei"), care indica faptul ca ritualul mortii se imbina cu cel al nuntii: ,,Mieii or juca", ,,Mieii or tropoti", ,,Mieluti-or zburda" etc.

Din punct de vedere stilistic, variantele somesene sunt deosebit de expresive, bogate in interpretari; Observam preferinta poetului anonim pentru prezentul etern, alaturi de formele viitorului popular, fapt care sugereaza timpul mitic, repetabilitatea, imaginea unei lumi ancestrale. Dialogul construieste micronaratiuni si amplifica dramatismul actiunii, al situasiei prezentate. Diminutivele isi indeplinesc rolul stilistic fara a obosi prin aglomerare si sustin atmosfera armonioasa, senina, atenuand duritatea conflictului, imprimand baladei o tonalitate afectiva (exemple: ,,pacurarei", ,,fluieras", ,,mielut", ,,subtior", ,,galbior" etc.)

Epitetul are o frecventa redusa in poezia orala din sinutul salajean, important fiind cel laudativ. Remarcam prezenta termenului ,,mandru" ca epitet ce realizeaza deseori paralelismul, sinonime cu ,,bine" sau ,,frumos":

,,Mieii-or tropoti, Mieii-or tropoti,

Mandru m-or jeli; Mandru m-or jeli;

Uaile-or zbiera, Uaile-or zbiera,

Mandru m-or canta. Bine m-or canta."

Paralelismul este o forma deosebita de repetitie specifica poeziei populare cu un mare efect stilistic, intarind sau intensificand ideea si sentimentul exprimat. Paralelismul sinonimic este cel mai des folosit:

,,Uaile-or vini,

Mandru m-or jeli;

Uaile-or inturna (inturna),

Mandru m-or canta."

Comentariul acestor balade poate fi mult aprofundat, dar scopul acestei lucrari nu are in vedere neaparat acest lucru. S-a urmarit doar reliefarea unor semnificatii specifice textelor culese din aceste tinuturi, reliefarea unor similitudini si deosebiri fata de celebra balada a ,,Mioritei", prezenta in atatea variante.