Valente universale in romanele lui Marin Preda

Valente universale in romanele lui Marin Preda

Romanele Morometii si Marele singuratic se incadreaza in marea in marea traditie a prozei rurale romanesti. Vom lua in consideratie doua aspecte ale acestei traditii: tipologie taraneasca si caracterul de monografie a satului. Un moment culminant al romanului rural dinainte de Eliberare il constituie Ion si Rascoala, de Liviu Rebreanu. Aceste lucrari sunt un punct de referinta pentru orice literatura de reflectare a satului publicata ulterior. Rebreanu a creat in romanele sale, sintetizand o intreaga ideologie, un mit tipologic al taranului roman. In viziunea lui Rebreanu, el este o fiinta telurica, legat de proprietatea rurala si actionand sub impulsul necesitatii sociale si in acelasi timp sub cel instinctual. Punctele diferite de vedere ale criticii literare interbelice, Lovinescu privind pe Ion drept simbol al taranului, iar Calinescu drept o bruta manata de o lacomie obscura de pamant, lumineaza din doua unghiuri o asemenea tipologie rurala. In opera lui Rebreanu taranul are inca o mentalitate primitiva si comportamentul sau este determinat de motive si porniri neconstientizate.

Cartile lui Marin Preda se prezinta ca o inovatie totala si intr-un fel au o semnificatie polemica. Ov. S. Crohmalniceanu observa ca, inca din primele pagini ale Morometilor, ideea reductiei sufletului taranesc capata o lovitura mortala. Romancierul realizeaza o proza de sondaje psihologice abisale, de reactii morale inedite, urmarind intr-o imagine de mare obiectivitate cum se destrama iluziile de independenta si statornicie ale micului proprietar agrar. Incercand sa-si apere lumea de puterea banului, prin permanenta sa dedublare sufleteasca, eroul lui Marin Preda isi distruge in cele din urma existenta si ramane singur.

Prin Ilie Moromete literatura romana se imbogateste cu unul din tipurile cele mai reprezentative, cu trasaturi umane de mare expresivitate nationala, apropiindu-se de cele ale taranului lui Creanga si Sadoveanu. S-au observat contingentele de atitudini si conceptii cu Mos Ion Roata care face pe prostul, dar rastoarna intr-atat pana la urma argumentele boierului, incat acesta este nevoit sa taca malc. La fel ca Mos Ion Roata, Moromete isi disimuleaza intentiile prin afisarea mirarii, a candoarei, pentru a-si bate joc de interlocutorul pe care-l tratase cu aparenta consideratie. El poseda in discutie o adevarata strategie, intinzand o mana adversarului pentru a si-o retrage si a-l atrage intr-un impas. Uneori vorbele lui par sa iasa din firul logic al convorbirii. De pilda, cand chiaburul Balosu il intreaba despre salcamul pe care vrea sa-l cumpere: "De ce zici ca nu vrei sa mi-l dai, Moromete? Ca vroiam sa ti-l platesc", Ilie se uita spre cer si spune: "Sa tii minte ca la noapte o sa ploua. Daca da ploaia asta, o sa fac o gramada de grau, Toadere!". De fapt, cuvintele care schimba cursul discutiei sunt strans legate de subiect. Daca obtine o recolta buna, Moromete nu va fi nevoit sa-si vanda copacul.

In scena cu agentii fiscali care vin sa incaseze "fonciirea" efectele sunt aparent comice, dar eroul desfasoara in fond un joc subtil pentru a amana vanzarea inevitabila. Victoria lui e precara intr-un spectacol de acrobatie verbala. Disimulatia sa se inrudeste in oarecare masura cu cea a Vitoriei Lipan si e dublata de acelasi acut simt al observatiei. In fiecare circumstanta armele lui Moromete sunt insa altele. Duelurile verbale cu Cocosila arata criteriul principal al lui Moromete de apreciere a inteligentei ca fiind stiinta de a manui gluma, vorba de duh. In "Poiana lui Iovan" se exercita, sub observatie hazlie, critica morometiana fata de oranduirea sociala si politicianismul lumii in care traieste. Specificitatea umorului morometian izvoraste dintr-o capacitate meditativa deosebita.

Sub raportul sensibilitatii si al echilibrului interior, Ilie Moromete ne aminteste de baciul Micu din Vita la tara, de Duiliu Zamfirescu, dar eroul-taran din ciclul Comanestilor, mai poetic poate, nu detine forta, prestigiul social si superioritatea intelectuala a personajului lui Marin Preda. Originalitatea tipologiei morometiene e plamadita din candoare si perspicacitate, intransigenta si caldura sufleteasca. Impletire de inteligenta vie si generoasa si de incapatanare naiva, formula umana morometiana duce la o expresie speciala de demnitate omeneasca.

Personalitatea lui Ilie Moromete se dezvaluie in cadrul unei realitati sociale complexe - satul interbelic cu nivelul si contradictiile lui. Ilie Moromete devine exponentul ideologic al acestei realitati sociale abia retrospectiv, pentru ca in perioada actiunii primului volum, desi participa la viata comunitatii, este totodata un spectator care urmareste cu atentie si curiozitate amuzata existenta cotidiana a satului si destinele consatenilor, rezervandu-si dreptul de a judeca, de a trage incheieri generalizatoare asupra conditiei umane. Aceasta detasare este ceea ce il caracterizeaza pe Moromete chiar fata de propriile sale fapte si interese. Cu timpul insa, el isi pierde seninatatea launtrica. Aceasta transformare se continua in volumul al II-lea, in care ajunge un adevarat personaj tragic prin neputinta de integrare in acea existentiala morala seismica, precum o denumea D. Micu.

Paralelismul pare la inceput fortat prin structura profund diferita a scriitorilor; mitul paternitatii apare in Morometii cu aceleasi consecinte dramatice ca in romanul calinescian. Relatiile intre generatii in cadrul familiei dau intensitate conflictelor sociale si morale. Destramarea caminului, opozitia fiilor mai mari si plecarea lor de acasa constituie o grava lovitura nu numai sufleteasca, ci si pentru gandirea lui Moromete, contrazisa de cei pe care ii crescuse si educase in spiritul unei conceptii etice inalte. In volumul al Ii-lea si in Marele singuratic, punerea fata in fata a tatalui cu mezinul Niculae dobandeste alte semnificatii si dimensiuni. Ea contribuie major la criza prin care trece acesta din urma. Tatal inseamna pentru el insusi intruchiparea mustratoare a traditiilor sanatoase nerespectate si nesocotite.

Inca din copilarie. sensibilitatea lui Niculae il facuse sa resimta puternic adversitatile sociale. Mica proprietate rurala dainuind nestirbita i-ar fi asigurat posibilitatea de a invata. Dar el intuieste ca stradaniile parintilor au putini sorti de a preintampina primejdiile. Dramaticul moment cand tatal plateste impozitele cu banii haraziti taxelor scolare ni-l arata pe Niculae constient de datele realitatii. Ca si la Ilie Moromete, la el iluzia are o importanta vitala, insa visul lui nu vizeaza castigarea unui echilibru interior intr-o lume statica. El nazuieste sa aduca oamenilor o noua religie care sa indeparteze brutalitatea si cruzimea si sa instaureze fericirea tuturor. Incetul cu incetul, aceasta dorinta naiva a copilului va capata forme precise si se va cristaliza in ideal socialist.

Dar mostenita candoare si puritate morometiana il fac sa considere calea spre viitor drept o carare neteda, ceea ce va duce in munca sa de activist la o idilizare a conditiei umane si imprejurarilor, avand drept urmare o stare conflictuala care nu intarzie sa-l puna in situatia de victima a unor intrigi si inechitati. Dupa o perioada de meditatie in izolare, in singuratate, el isi da seama ca trebuie sa se intoarca in valtoarea vietii sociale. Niculae este un spirit lucid, organizat, consecvent si intransigent in convingerile sale si nu se lasa doborat nici de cele mai grele incercari. Confruntarea cu tatal ii atrage atentia asupra unor erori ce trebuie indreptate, tanarul fiind realmente capabil de spirit critic si autocritic.

Marin Preda accentueaza in toate lucrarile sale pe intruparea, pe aplicarea in practica imediata a principiilor, respingand afirmarea lor demagogica. Intoarcerea lui Niculae catre pamantul satului natal este legata la el si de mandria de a nu-si renega originea rurala, nu in vorbe ca altii, ci in fapte. De asemenea, doreste sa restabileasca un contact permanent cu mediul taranesc, respectand ce era bun in trecutul si traditiile acestuia. Dar, spre deosebire de Ilie Moromete, valorificarea traditiei nu inseamna pentru Niculae ancorarea in trecut. Gandul sau se indreapta constant spre viitor, un viitor dobandit prin lupta impotriva greselii si nedreptatii. Intr-o discutie, intrebat de Simina daca ii pare rau dupa lumea copilariei, el ii raspunde ca in calitate de activist a contribuit la surparea acestei lumi si nu o regreta, insa vrea sa se impotriveasca spiritului birocratic care incetineste progresul, deformeaza telurile oamenilor. Simina il indeamna sa fie mereu combativ, sa nu se lase batut: "Gradinareste-l pe om, seaca mlastinile din el (). E pasiunea ta secreta, da-i curs."

Umanismul existent si la filozoful taran Ilie Moromete il regasim pe o alta treapta la Niculae. La acesta din urma, meditatia asupra istoriei se schimba in responsabilitate fata de ea, in datorie ce trebuie implinita pana la capat. Cele doua personaje asupra carora ne-am oprit, pentru ca reprezinta pilonii viziunii despre lume a lui Marin Preda, se definesc in raport cu tipurile sociale cunoscute ale satului, desigur trecute prin filtrul monografiei rurale intentionate de autor. Scriitorul stabileste coordonatele colectivitatii taranesti dunarene care a polarizat atentia multor creatori contemporani ce au infatisat-o in diverse perioade de istorie. Dintre ei, Sadoveanu in Ostrovul lupilor evoca o societate legendar-arhaica, Zaharia Stancu ofera o imagine lirica de la inceputul secolului al XX-lea in Descult, Fanus Neagu, continuand filonul balcanic, urmareste evolutia satului din epoca dinainte de-al doilea razboi mondial si pana in anii postbelici (Ingerul a strigat).

Universul rural din Morometii incepe prin a fi macinat de contradictiile sociale din epoca interbelica. El este prezentat ca o zona in curs de modernizare cu pitorescul impestritarii citadine in limbaj si vestimentatie. Vitalitatea pe aceasta linie are in paralel si nu accidental o dizolvare etica. Ciclul morometian cuprinde apusul unei lumi, o raspantie a civilizatiilor. Daca in Craii de Curtea-Veche Matei Caragiale expune liric stingerea in cercul ei aristocratic a unei versiuni spatiale a istoriei balcanice in punctul de convergenta intre Orient si Occident, Marin Preda subliniaza si el o experienta a crepusculului. Romanul sau analizeaza disparitia societatii rurale traditionale. Dar in timp ce lumea "crailor" lui Matei Caragiale murea prin viciere morala intr-un estetism artificial si pervers, universul micului proprietar agrar piere social, desi are o supravietuire etica asimilata in noi norme de viata.

Acest motiv literar al prabusirii, al extinctiei lumii copilariei dobandeste o valenta majora in ceea ce chiar prozatorul a numit "tema povestitorului", devenind problema critica a constiintei creatoare, care insa este dirijata spre alte perspective, pulseaza intr-o mentalitate noua. In "Convorbiri cu Marin Preda" volum interviu de Florin Mugur, scriitorul se caracterizeaza astfel: "Ce devenisem? Ce sint? Fireste ca, daca e sa ne gandim la moravuri, la morala, la sufletul pe care-l pastram si la credinta pe care vrem s-o transmitem copiilor nostri, in acest sens, desigur, raspunsul nu poate sa fie altul decat ca am ramas taran. Insa gandirea si munca mea nu mai sint cele ale unui taran, e clar."

Rebreanu se afilia prin romanul sau rural unui curent european de literatura taraneasca in care problema fundamentala era proprietatea asupra pamantului si ai carui reprezentanta de seama erau Reymont[1] si Zola. La marin Preda, pentru taranul morometian pamantul inseamna ceva in masura in care genereaza un mod de gandire si o calitate morala. Valorile spirituale s-au dezvoltat intr-o lume bazata pe munca ogorului. Marin Preda surprinde aceasta lume in faza crepusculara, intr-un moment de clarificare retroactiva si plina de dramatism a tezaurului national. Printr-o asemenea problematica etica - convertita narativ in tema stingerii vechii civilizatii rurale, el se incadreaza unei serii stralucite de romancieri contemporani: Caldwell, Faulkner, dar mai ales Steinbeck, al carui roman, Fructele maniei, scriitorul il considera o opera incarcata de imagini simbolice. El se apropie de acesti creatori si prin maniera "comportamentista" de mare obiectivitate si sobrietate.

Prin complexitate, prin structura aproape polifonica a compozitiei, Morometii se inscrie in romanul ciclic de mare respiratie narativa. Legatura intre volume este contrapunctic tratata, altfel decat in ciclurile balzaciene sau tolstoiene. Volumul al II-lea al Morometilor arunca retroactiv o alta lumina asupra volumului I, iar Marele singuratic modifica in acelasi fel tomurile anterioare. Prin reevaluarea de catre Marele singuratic a evenimentelor din Morometii, intregul ciclu este integrat unui tot, unui spatiu epic deschis.

Cu Risipitorii si Intrusul, Marin Preda paraseste lumea satului pentru mediul citadin, desi, tipologic, isi schimba fizionomia surprinzator de profund pentru un creator ce parea axat pe umanitatea rurala. Evolutia muncitorului Calin Surupaceanu, inrudita cu cea a lui Niculae, este debitoare altor mecanisme sociale si chiar interioare, iar naratiunea poseda alt ritm. De fapt, si aici prozatorul cauta un punct de convergenta intre adevarul uman personal si cel istoric. S-a relevat o apropiere a Intrusului de Strainul lui Albert Camus. O corelatie a cestui roman fusese facuta inainte, in alt sens, cu Strainul de Titus Popovici dar era mai putin justificata. Ca si in opera lui Camus, in Intrusul se aduce in prim plan tema incomunicabilitatii, a suferintei injuste, a cunoasterii si experientei personale responsabile, a solidaritatii umane si solitudinii. Dar pe cand la eroul scriitorului francez forarea in adancurile constiintei se datoreaza hazardului, Calin Surupaceanu este produsul societatii actuale si actiunile sale au ca etalon un ideal etic superior. Roman eseu si roman parabola, Intrusul, proiectand pe orbita literara universala o drama proprie contemporaneitatii in ansamblul ei, se construieste cu material national de mare autenticitate, intr-o realitate caracteristica prezentului romanesc. Calin Surupaceanu este legat prin mii de fire de personajele morometiene, chinuit ca si ele de zbaterea de a valida moral necesitatea istorica.

In Imposibila intoarcere, vorbind despre circuitul universal al operei de arta, Marin Preda nota: "Noi insa trebuie sa tindem sa ne exprimam intr-un limbaj care, fara sa renunte la geniul national al expresiei, sa ramana totusi comunicabil si dupa traducere. () Marea forta creatoare a artei noastre ar trebui sa se reverse de aici inainte dincolo de formele de expresie care nu-si dezvaluie secretul decat pentru noi, si sa gaseasca formele de expresie care, pastrandu-si mai departe farmecul inexprimabil al specificului national, sa fie totusi covarsite de continut si acest continut sa-si caute astfel nestingherit drumul spre universalitate."[2]

Rod al traditiilor si moment de asimilare a operei intr-o expresie noua, romanul lui Marin Preda inscrie prin originalitatea sa in patrimoniul literaturii universale o creatie viguroasa, fundamentata pe umanismul si intransigenta etica a erei socialiste.