REGISTRE STILISTICE GENERALE ALE LIMBII

REGISTRE STILISTICE GENERALE ALE LIMBII

particularitati-

Registrele de limba sunt considerate subcoduri lingvistice selectate constient sau spontan in interiorul unei comuntati sociolingvistice, in scopul adecvarii la situatia de enuntare si la contextul conversational. Straturile stilisteice ale limbajului artistic inglobeaza si registrele stilistice, prin care se transpun diversele variante ale limbii in stilul beletristic si se codifica repere spatio-temporale ale universului fictional, componente psiho-sociale si tipare comportamentale ale personajelor, strategii discursive ale eului rostitor.

Registrul popular

Limbajul popular cuprinde fapte de limba generale, raspandite pe intreg teritoriul locuit de romani, fara a fi insa si literare, si este conditionat de factorul social-cultura care imprima o apmrenta specifica asupra vorbitorilor. Utilizat ca varianta stilistica in opera litarara (folclorica/culta) presupune situarea naratorului, a personajelor/eului liric in sfera culturii populare, printr-un limbaj marcat de spentaneitate si indici ai implicarii afective. Caracteristicile generale ale acestuia sunt oralitatea, spontaneitate si dinamismul. Caracterul popular al limbajului rezida in lexic, dimensiune fonetica, gramaticala si stil.

-la nivel fonetic: marci ale oralitatii, accente afcetive, variante fonetice familiare, ignorand normele ortoepice; rime si ritmuri simple, aliteratii;

-la nivel lexical: selectarea unor cuvinte si expresii specifice universului rustic, frecventa mare a diminutivelor, abateri de tipul pleonasmului, al tautologiei;

-la nivel morfosintactic: prezenta unor forme neliterare, viitorul popular, superlativul popular, frecventa intejectiei; modele sintactice bazate pe repetitii sau pe recurenta lui «si» narativ, anacolutul;

-la nivel stilistic : caracter tarditional al figurilor de stil ;

Ex : Caci era boboc de trandafir in luna lui maiu[.]. Sau cum s-ar mai zice la noi in taraneste, era frumoasa de mama focului: la soare te puteai uita, iar la dansa, ba. Si de aceea Harap-Alb o prapadea din ochi de draga ce-i era. (I. Creanga, Povestea lui Harap-Alb)

Oralitatea deriva din expresiile onomatopeice, din folosirea exclamatiilir si a interjectiilor, frecventa comparatiei comune, aflate in perimetrul limbii vorbite: «racni el ca un smintit», «se repede ca prin foc», etc, inserarea proverbelor si a zicatorilor, utilizarea unor expresii populare, folosirea formei neaccentuate a pronumelor personale de pers. I si II in cazul dativ, asa-numitul dative tic mi ti-l lua", frecventa superlativului cu valoare afectiva, a superlativeloretc. Spontaneitatea se datoreaza folosirii repetitiilor pentru intensificarea expresivitatii comunicarii, a expresiilor idiomatice, a anacolutului etc. dinamismul limbii e sustinut de eslipsa predicatului, de repetarea subiectului, de acumularea de verbe care sporesc dinamismul discursului, de utilizarea predominanta a coordonarii in fraza, etc.

Registrul cult

Implica situarea instantelor comunicarii artistice in orizontul culturii, prin aplicarea normelor limbii literare, prin informatia culturala bogata;

-la nivel fonetic: e definit prin eufonie, in poezie ritmuri si rime complexe;

- la nivel lexical: caracterizat prin diversitate si bogatie sinonimica, prin valorificarea mai multor semnificatii, ambiguizare deliberata;

- la nivel morfosintactic fraza elaborata;

-la nivel stilistic  predilectia pentru tropi si figuri de gandire; variatie stilistica, originalitate;

Ex: Un tanar metal transparent subtire ca lama taioasa taia orizonturi curbate si lent despartea privirea de ochi, cuvantul de idee, raza de stea pe cand plutea o floare de tei inlauntrul unei gandiri abstracte (N. Stanescu, Semn I).

Registrul oral

Oralitatea vizeaza doua straturi stilistice: un strat primar, specific literaturii populare si un strat derivat, specific structurilor dialogale si stilului marilor povestitori a caror structura simuleaza circumstantele comunicarii orale;

-particularitati : comunicare directa, preponderent colocviala, afectiva si spontana; relevanta elementelor paraberbale si nonverbale in constituirea sensurilor;

-marci distinctive: formule ale adresarii directe, enunturi exclamative si interogative, elidari fonetice, topica afectiva, frecventa unor sintagme/expresii colocviale, a substantivelor in Vocativ, a verbelor la imperativ, a interjectiilor ; abateri de la norma precum dezacordul, anacolutul;

-Hei, hei ! calatorule. Daca ti-i vorba de-asa, ai sa-ti rupi ciochinele umbland si tot n-a sa gasesti sluga cum cauta dumneata, ca pe-aici sunt numai oameni spani. S-apoi, cand este la adicalea, te-as intreba: ca'ce fel de zaticneala ai putea sa intampini din pricina asta? (I. Creanga, Povestea lui Harap-Alb)

-Sa lasam frazele, nene Catavencule! Astea sunt bune pentru gura-casca.eu sunt omul pe care sa-l imbeti cu apa rece ?Spune, unde sa fie ? (I. L. Caragiale, O scrisoare pierduta)

Registrul scris

Pesupune comunicare artistica mediata, prin producerea unei scriituri al carui criteriu valoric este originalitatea, intr-un limbaj autoreflexiv, constient de forta sa de a intemeia universuri autonome, dar si de limitele acestor lumi semantice.

-nivelul fonetic este dublat de nivelul grafematic(« exploatarea resurselor poetice ale grafismului si ale punerii in pagina»-G. Genette), de semnalizarile metatextuale (versul alb, versul spatial), chiard aca pictopoezia sau caligramele raman forme de expresivitate experimentale.

O, daca n-ar fi eroarea,

daca am fi curati

Cum sunt pestii din marea

cea sferica, frati

. si fiecare secunda n-ar fi

mereu a trecutului.

(N. Stanescu, O, daca.)

-nivelul lexical este caracterizat printr-o orientare deliberata a limbajului spre polisemie maxima care confera un caracter deschis semnificatiilor; retele lexicale tematice, campuri semantice, termeni cu ocurenta rara;

-nivelul sintactic urmareste o structurare riguroasa a textului; procedeele de c onstructie au un rol definitoriu (recurenta, simetria, elipsa, dislocarea, repetitia).

-la nivel stilistic raporturile sintactice «se dezvolta in structuri imagistice, in spatiul carora se confrunta un univers real cu unul imaginar» (D. Irimia).

Bibliografie:

1. F. Puscas, Comunicare (Limba si litaratura romana), ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2004;
2. V. Rotaru, Teoria literaturii, ed. Aula Magna, 2004;
3. E. Simion (coordonator), F. Rogalski, D. Cristea Enache, Limba si literatura romana (Concepte operationale. Repere teoretice), Grupul editorial Corint, Bucuresti, 2003;
4. G. G. Neamtu, Ioana Bot (coordonatori), Limba si literatura romana pentru grupele de performanta, ed. Dacia Educational, Cluj-Napoca, 2004;