Flori de mucigai

Flori de mucigai

In volumul « Flori de mucigai », aparut in 1931, al doilea dupa cel de debut, « Cuvinte potrivite », din 1927, Arghezi creioneaza o lume stranie, o categorie umana ce nu-si gasise locul in poezia de pana la el: hoti, talhari, prostituate, falsificatori de bani sau tigani. Poetul a fost acuzat de pornografie in arta. L-a aparat E. Lovinescu, promotorul modernismului, care considera ca "singura pornografie in arta e lipsa de talent".

Monstruosul se imbina cu sublimul, sumbrul cu terifiantul si grotescul (Ion Ion, Tinca, Rada, Pui de gai, Fatalaul)

Limbajul este uneori socant: contine cuvinte sau expresii "nepoetice", argotice, triviale, conferind stilului oralitate, dar si naturalete, simplitate. Intalnim uneori tehnica incheierii in poanta, umorul negru, stilul direct alterneaza cu cel indirect liber.

Poezia "Flori de mucigai" care deschide volumul omonim este o arta poetica, dar conceptia estetica este diferita de cea din "Testament" (prima poezie din "Cuvinte potrivite") unde creatia artistica apare ca impletire de inspiratie, har divin ("slova de foc") si munca, efort staruitor, chin ("slova faurita"). De asta data poetul e lipsit de inspiratia divina. A avut-o candva, dar a pierdut-o, versurile sale sunt acum o incercare de eliberare a mintii, a spiritului, caci inchisoarea in care pare ca se afla e numai pentru trup.

Titlul: este un oximoron, florile simbolizand frumosul, viata, lumina, iar mucegaiul uratul, descompunerea, intunericul. Prin titlu se trimite la lumea inchisorilor, la o lume in care valorile autentice se pierd sau se pervertesc. Totodata aminteste de creatia lui Baudelaire: "Florile raului". Aceasta opera este emblematica pentru estetica uratului (maniera de a transfigura aspectele repugnante, abjecte in valori estetice).

La Arghezi, uratul poate genera frumosul: in acest caz, inchisoarea devine o experienta care e sursa de inspiratie pentru creator.

Compozitia: doua strofe inegale, versuri libere; se conserva insa rima imperecheata.

Strofa I: - incepe cu un complement direct exprimat prin pronumele personal "le"; acesta substituie substantivul "stihuri" (versuri); "Le-am scris cu unghia pe tencuiala"

actul de creatie este atipic, el realizandu-se in conditii vitrege "pe intuneric, in singuratate" "fara condei si calimara"; de asemenea este lipsit de harul divin: "cu puterile neajutate" de taurul, leul sau vulturul evanghelistilor - elemente totemice

poetul reuseste sa creeze o poezie adevarata, care sa dureze, respinge o poezie a momentului, ocazionala: "sunt stihuri fara an"

poezia realizata e una a elementelor esentiale: "sthuri de groapa", "stihuri de sete de apa" si "stihuri de foame de scrum" (Pamant, Apa si Foc)

pierderea harului divin si a protectiei sunt aratate de versurile: "Cand mi s-a tocit unghia ingereasca/ Am lasat-o sa creasca/Si nu mi-a crescut -/Sau nu o mai am cunoscut."

poetul apare in ipostaza de damnat, asteptand recuperarea harului, dar ramane neputincios, oarecum instrainat de sine.

Strofa a II-a: - amplifica deznadejdea simbolizata de atmosfera sumbra: intunericul (element prezent si-n strofa intai, sugestie a lipsei de inspiratie, poate), ploaia : Era intuneric. Ploaia batea departe, afara."

durerea mainii ("ca o ghiara") reprezinta ravasirea launtrica, efortul chinuitor si zadarnicia actului creatiei exprimata si prin     epitetul "neputincioasa"

poetul "se sileste" sa scrie cu "unghiile de la mana stanga" 

versul final nu exprima o infrangere, ci o biruinta a creatorului care gaseste o cale de exprimare a gandurilor si ideilor sale. Poetul traieste in si prin creatia sa.

mana stanga a fost vazuta si ca partea demonica din om. Deci, creatorul isi striga din infernul captivitatii durerea.

Nivelul lexical-semantic:

prezenta regionalismelor: "mucigai", "parete" impun stilului naturalete.

prezenta numelor proprii Luca, Marcu si Ioan si adjectivul "ingereasca" denota ideea de sacralitate a creatiei

Nivelul stilistic: figuri cu mare forta de potentare a tensiunii poetice. Retinem:

metafora: "unghia ingereasca"

epitetul: "neputincioasa" si "puteri neajutate"

comparatia:(unghia) "ca o ghiara"

enumeratii

Nivelul gramatical:

se observa dizlocarea topica specifica versului arghezian si poeziei moderniste: "Sau nu o mai am cunoscut"

verbele la perfect compus arata actiuni trecute terminate ("le-am scris"); ele alterneaza cu imperfectul ("ma durea") care arata continuitatea

verbul care defineste stihurile este la prezent, denotand acel prezent etern, subliniind caracterul peren al creatiei autentice.

Marcile eului liric sunt verbele si pronumele la persoana intai.

Poezia apartine directiei moderniste, teoretizate de E. Lovinescu, pentru ca impune forme noi in planul creatiei artistice, recurcand la o prozodie inedita, produce adancirea lirismului si ambiguitatea limbajului, contine metafore socante, care realizeaza estetica uratului. De asemenea, are caracter reflexiv, interesul autorului se indreapta spre raportul dintre inspiratie si creatie, punand problema cuvantului, a capacitatilor acestuia de a re-crea lumea, dar si pe aceea a poetului, slefuitor al cuvintelor.