Cartea si martoaga

Cartea si martoaga

"Stiu ca sunt prost, dar cand privesc in jur prind curaj".

Ion Creanga

Banuindu-mi gandul ascuns, consoarta ma ia la intrebari: de ce esti asa de grabit sa debutezi cu acest volum? Si, mai ales, sa-l publici intr-un moment neprielnic. Suntem in plina recesiune, mai poti astepta. Nu vezi ca in vremuri de criza totul stagneaza, nimic nu se vinde? In ce sa investesti? In literatura? E pe duca! Intra intr-o librarie sa vezi peste cati amatori de carte ai sa dai. Arunci banii pe apa sambetei. Nu vei castiga nimic! Si mai e ceva: fiind primul volum pe care vrei sa-l publici, daca dai in bara, sa-ti iei adio de la gandul ca vreo editura s-ar interesa in viitor de autorul Emil Belu. Mai bine mi-ai lua mie un diamant. Ar fi o investitie mai buna.

Ei, aici mi-a sarit tandara!

La ce ne trebuie diamant, ma chérie?

Daca am nevoie sa tai un geam, ma duc la un atelier specializat, fac eu pe prostul. La ce bun sa mai dau banii pe un lucru inutil, un diamant, pe care cine stie cand il voi folosi? Cand am spart noi un geam, o oglinda? Arunc a doua oara banii pe apa sambetei, cum si tu mi-ai zis!

Bolovane! ma apostrofa din chenarul usii colega de dormitor, credeam ca esti mai inteligent! Ai auzit de diamantele Swarovski? Mai gandeste-te, ar fi o investitie mai buna.

Sigur ca stiam de renumitele diamante Swarovski. Le-am vazut prima data intr-o vitrina in Berlinul de Vest la inceputul anilor `90, nu mai stiu pe care Strasse, le gasesti, de altfel, peste tot in magazinele din Montréal in aceeasi lumina albastra, naucitoare, care iti urca instantaneu cota de generozitate, deschizandu-ti automat portofelul. Dar, de diamante imi arde mie acum cand ma chinui sa-mi public brosura?

Am cazut pe ganduri! Nu as zice ca nu are dreptate consoarta, dar cand "damblaua" literara trece in registrul acut, nu mai am cale de intoarcere. "Singura modalitate de a scapa de o obsesie - zice Cioran - este sa o adancesti pana la capat" - adevar la care subscriu si pe care nu e zi sa nu-l pun in practica, adesea in detrimentul meu. Naravit la "ieslea" literaturii, intarcarea mi se pare de neconceput! Am, totusi, trei motive sa persist in eroare:

Primul motiv

Poate cartea va avea succes, dau lovitura! Cozi interminabile la librarii, telefonul suna ca la gara, busculade zilnice la scara blocului pentru autografe, paparazzi agresivi sa prinda un instantaneu, iar tu, ma chérie, nu stiu cum te vei descurca sub canonada intrebarilor privind viata si creatia maestrului. Revistele literare imi vor consacra articole elogioase, televiziunile vor cere interviuri peste interviuri, ba chiar o "vizibilitate" internationala fara precedent ma va propulsa pe o orbita culturala pe care nici in vise nu o banuiam. Iata unde te duce geniul! Nu sunt capabil de un bestseller, gen Harry Potter, recunosc, dar ceva pe aproape, cu siguranta! Nu ne-ar strica un mic yacht ancorat la Nisa, un teren de tenis in spatele vilei pe care o vom construi dupa gustul nostru, voiaje in toata lumea, party-uri dese si prelungite, ba chiar o vizita facuta astronautilor de pe Statia Orbitala. La banii nostri

Apoi, de ce nu as avea si eu un bust in scuarul de la capatul strazii noastre? Comunitatea romaneasca din Montréal si locatarii arondismentului imi vor fi recunoscatori. Ai si tu o indeletnicire "culturala" la pensie: le vei povesti rarilor trecatori cate ceva despre viata si opera celui de pe soclu, iar cand va fi nevoie, sper sa nu fie prea des, mai cureti gainatii lasati de porumbeii si pescarusii din cartier pe capul si umerii maestrului. Ba, din cand in cand, mai pui cate un buchet de flori la picioare. Pardon, eram bust! Bati campii! Ai baut ceva, ma intreba uimita nevasta?

Nu, i-am raspuns! S-au interzis visele?

Al doilea motiv

Tine de o gluma mai veche care circula in mediul satesc. Se spune ca un mosneag merge la targ sa-si vanda calul, de fapt o martoaga slabanoaga, costeliva, numai schelet, plina de urdori, murdara, neteselata, pe care toti targovetii o ocoleau. Nimeni nu-l intreba, macar din curiozitate, nici de varsta, nici de pret, sau de alte metehne ale bietului animal. Asa trecu toata ziua. La spartul targului, unul mai curios i se adresa mosneagului:

- Taica, e de vanzare martoaga?

- Nu e de vanzare, raspunse mosul mucalit, am adus-o la targ numai sa o fac de rusine!

Asa si eu cu cartea mea, o voi baga in librarii numai sa o fac de rusine!

Sa vada cititorul ocazional de ce sunt capabil, sa o inchida imediat dupa ce a citit cateva randuri, sa murmure ceva printre dinti la adresa autorului (banuiesc zicerea!), sa dea a lehamite din mana, sa plece scarbit. Astfel, particip chiar la gloria literaturii romane, punand in valoare, prin non-valoarea productiei mele literare, adevaratele piscuri de creatie.

Si, asta nu-i putin!

Al treilea motiv

Iertare, iubite cetitor!

Cind nu ai inspiratie (de talent literar, nici vorba!), cauti ceva proptele, daca nu o pereche de carje cu care sa te tarasti printre ipotetici cititori, cel putin un arac pe care sa urce vrejul "facaturii" literare, protejandu-l de intemperii, in speranta ca va rodi intr-un alt anotimp mai prielnic. Altfel spus, cu umbra de regret, e asumarea esecului.

Adagiul lui Grillparzer, pe care il recitesc pentru a nu stiu cata oara de pe peticul ingalbenit de hartie de sub sticla biroului, pare ca mie mi-a fost adresat: "Gandind destept si actionand prost, asa am pasit prin viata". A nimerit-o! Ilustrez perfect aforismul scriitorului austriac! Vulnerabil la provocarile haotice ale cotidianului, pastrez, totusi, o singura constanta: persistenta in eroare, stigmat inscris pe veci in codul meu genetic. E prea tarziu sa ma iluzionez ca mai pot schimba ceva. Pesimismul ontologic nu lasa loc recursului la argumente optimiste. Nicio speranta!

Deznadajduit, cu capul sprijinit in palme si gandul aiurea, o fulgerare ma cutremura: de ce nu ar gasi si cartea mea un cititor mai prost decat autorul?