Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la o nuvela studiata (istorica, psihologica sau fantastica)

Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la o nuvela studiata (istorica, psihologica sau fantastica).

Opera literara aleasa: Moara cu noroc, de Ioan Slavici

In nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci asupra personajelor si a interactiunilor acestora. Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le gesturile, limbajul si prezentand relatiile dintre ele (caracterizare indirecta). De asemenea, realizeaza portrete sugestive (caracterizare directa). Mijloacele de investigatie psihologica sunt: scenele dialogate, monologul interior de factura traditionala si acela realizat in stil indirect liber, notatia gesticii, a mimicii si a tonului vocii.

Ana, "prea tanara, prea asezata si oarecum prea blanda la fire", are un destin tragic, cu toate ca intruchipeaza in familie duiosia, candoarea, inocenta. Vazand ca sotul ei isi ascunde cu mare grija atat afacerile cat si framantarile, "Ana era adanc jignita (.) se simtea in drept a cere sa stie tot si nu putea sa-l ierte pe Ghita pentru lipsa lui de incredere."

Portretul fizic este realizat in mod direct de catre narator, prin intermediul unor adjective cu valoare de epitet: "Ana era frageda si subtirica, Ana era sprintena si mladioasa". Crescuta de mama ei in credinta devotamentului fata de camin, barbat si copii, protejata intai de mama si apoi de sot, Ana traieste ca-ntr-un clopot de sticla si nu se lasa usor zdruncinata in convingerea ca Ghita e un om cinstit. La aparitia lui Lica, ea se cutremura, dar da dovada de inteligenta si de intuitie, atunci cand incearca sa-l apere pe Ghita de influenta malefica a lui Lica. Stapana pe sine, ii spune sotului raspicat si hotarat:

"- Ghita!.Nu vorbi cu mine ca si cand ai avea un copil in fata ta!"

Caracterizarea indirecta se constituie treptat din gesturile, faptele, vorbele si gandurile personajului. In prezentarea evolutiei Anei, Slavici se dovedeste un bun cunoscator al psihologiei feminine. Cand ea era supusa acestui zbucium sufletesc, se mai afla la varsta la care cantecul si jocul nu dispar inca din sufletul femeii si o face capabila de emotii, de simtaminte si vibratii pure. Tradarea barbatului nu este pentru ea un gest necugetat, un capriciu superficial. Cand iubirea pentru Ghita inceteaza, in sufletul Anei se aprinde dispretul. Forta care-l declanseaza este puternica si emotionanta. Declaratia pe care Ana i-o face lui Lica dezvaluie la aceasta fiinta fragila un caracter ferm si o mare capacitate de concentrare a sensibilitatii pentru luarea unei decizii dificile: "Tu esti om, Lica, iar Ghita nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa."

In mod inevitabil, Ana sfarseste tragic, injunghiata de Ghita, caruia-i striga: "Nu vreau sa mor, Ghita! Nu vreau sa mor!", rugamintea adresata lui Lica de a o ridica, este de ajuns pentru a convinge ca, desi o sacrifica, Slavici gandea, ca si Ana, ca viata e mai frumoasa decat moartea.