Receptarea prozei eminesciene

Receptarea prozei eminesciene

Critica literara specifica anumiti termeni explicand specificul operei eminesciene.   

Androginul - Specifica divinitatilor si fiintelor primordiale, exprimadorinta totalitatii, fiind apropiata de paradis. Androginul contopeste contrarii: masculinul (Animus) si femininul (Anima), trasaturi solare si lunare, pagane si crestine, terestre si acvatice, precum si alte limite. In diferite mituri androginii pot fi creatorii de lumi sau chiar si primul om. Ideea desavarsirii si a vesnicei depasesc antitezele (masculinul si femininul), materializandu-se in concepte, simboluri si creatii, care functioneaza ca niste arhetipuri in cadrul miturilor ceresti. Imperfectiunea fiintei si suferinta sunt ilustrate cu ajutorul instinctului erotic, acesta fiind gradat pana la neant si voluptate a mortii. Androginia fiind expresie pentru tinerete si puritate participa la armonia lumii. Din ea cresc antitezele creatiilor eminesciene. Motivele androginiei, ale dublului, gemenilor, umbrei si arheului sunt folosite de tema identitatii si a unitatii fiintei.

2. Arheu - Mit al lui Eminescu, care exprima principiul identitatii, locul fiintei in lume, prototipul fiecarui individ, dar si posibilitatea organizata de fiintare, sinea adanca a lucrurilor. Arheu a fost pentru Eminescu fundamentul vietii, el fiind preocupat de principiul identitatii personalitatii. Umbra apare ca un arhetip, in legatura stransa cu arheul, acesta fiind un invelis pentru reancarnarile successive ale oamenilor. Procesele spiritualizarii si interiorizarii sunt asociate cu arheul, precum si omul vesnic si omul trecator, portretul si umbra si nu in ultimul rand calatoriile cosmice.

3. Avatar - Expresia unei situari metafizice, eroii romantici raportandu-se la timp si eternitate, la zei. Eterna reantoarcere se asociaza cu intruchiparea fiintei in timp si in spatiu, dorinta omului fiind de a-si gasii partea esentiala, a arhetipului in raport cu divinitatea. Eminescu asociaza arheul si avatarul cu motive literare ca visul, steaua, dublul, oglinda, androgina, viata ca vis, desertaciunea sau chiar soarta alunecatoare.

4. Doma(Domul) - Este reflexul visului eminescian si al aspiratiei spre ideal, fiind o alcatuire concentrica, reprezentand spatiul de contact. Acest spatiu este pur, situt in cer, pamant si apa. Doma este "imginea lumii", bolta cereasca, care la Eminescu reprezinta imensitatea, visul, calatoria, initierea, vulnerabilitatea si melancolia. Pentru Eminescu, doma inseamna intensitate, vis, calatorii si initieri, melancolie si vulnerabilitate. Doma este prezenteta alaturi de elemente crestine, pagane si panteiste, impreuna reprezentand aspiratia spre eternal reantoarcere in cosmos. Fiind in continua cautare a stelei fiintei, ca solutiei existentiala, ceratoare, scriitorul a devenit preocupat de magic si de cosmos. In final insa aceasta stea a fiintei se refera la faptul, ca omul nu este centrul universului, ca tot ce se naste pe pamant devine pamant si cenusa. Motivul domei explica grandoarea creatiei si arhitectura cosmosului, in care autorul este liber. Sufletul iese prin ochiul domei inaltate, produsul acesteia fiind ascensiunea, evadarea in lumea determinarilor. Aflandu-se inter cer si pamant, doma apartine superiorului. Dionis este personajul care vrea sa intre intr-un spatiu consacrat, Eminescu dezvoltand astfel idea cunoasterii absolute. Insa magia nu este de ajuns ca Dionis sa intre in doma, acesta fiind un spatiu pur, ceresc, unde omul nu este in stare sa patrunda. Natura, istoria, poezia si mitul sunt reprezentantele domei. Langa acestea se alatura poarta solara, scara cereasca si muntele sacru, elemente care contribuie la facultatea plasticizanta, vizionara a scriitorului.

5. Metempsihoza - Romanticii au fost cei care au folosit aceasta notiune pentru a explica vesnicia formelor universului, identitatea in pluralitate si migratia sufletului dintr-o lume in alta.

6. Monologul dramatic eminescian; naratiunea poetica. - Monologul prezinta gandurile eroilor la persoana intai si starile lor sufletesti. Reda partial o compozitie dramatica.     Monologul este expresia reflectiilor morale si filosofice, a starlor sufletesti, avand ocompozitie dramatica. Monologul dramatic eminescian dezleaga un conflict, o tensiune, acest monolog fiind rezultatul eului creator si biologic pentru o forma interna, punand accent pe aspecte lirice, dramatice si epice, precum si tragice si ironice. In Sarmanul Dionis confesiunea este prezentata cu ajutorul experimentarii, a caracteristicilor autobiografice si a explorarii fiintei. Monologului dramatic i se alatura sinonime, precum naratiunea, descrierea poetica sau lirismul reflexiv (lirica mastilor), acestea fiind mai degraba niste probe ale creativitatii. Naratiune prezinta, ca mod de expunere, o succesiune a momentelor epice. Oricum ar fi naratiunea, analitica sau sintetica, realista sau poetica, prezinta intamplari reale sau imaginare in desfasurarea lor. Eminescu pune accent pe evocare si confesiune, care demonstreaza manifestarea starilor emotionale. Pentru tablouri, portrete, caracterizari si antiteze foloseste descrierea. In proza eminesciana are un rol foarte important sensul figurat al cuvintelor, ceea ce da incarcatura folosofica si stilistica deosebita a textului.

7. Samburele de ghinda - Aceasta metafora cuprinde ideea intregului si a formelor pe care acesta le poate infatisa pe parcurs, explicand importanta pe care scriitorul o acorda devenirii si simetriilor cosmice, a stelei fiintei. Steaua fiintei este asociata cu samburele de ghinda, reprezentand geneza si stingerea, apropierea si departarea, devenirea si miscarea. Motivul samburelui de ghinda este strans legata de tema timpului, a prezentarii dramatice a lumii. Samburele de ghinda impreuna cu stejarul sunt simbolul devenirii si a progresului, ale situarii in istorie. Din acestea rezulta pomul cunoasterii. Samburele de ghinda ca sinteza, si stejarul ca forma, ilustreaza circuitul vietii. Acestea impreuna reprezinta viata si ciclurile istoriei, acestea se nasc, cresc si se sting aflandu-se in orice forma materiala. "Samburele lumii", un alt simbol eminescian, cuprinde tot ce este drept, bun si frumos, pentru a demonstra maretia vietii si a mortii. In Sarmanul Dionis samburele este reprezentat de "negru si rau", care este intruchiparea egoismului.