Legile perceptiei

Legile perceptiei

Primii care au studiat in mod sistematic perceptia si au desprins legitati specifice sunt reprezentantii Scolii de la Berlin - Gestaltismul.

Legile gestaltiste ale perceptiei:

. Legea celei mai bune forme afirma ca nu exista materie fara forma, neorganizata in structuri astfel incat componentele campului perceptiv prezinta o tendinta intrinseca, legica de a se unifica in cea mai buna forma posibila. De exemplu, sunetele unei melodii se contopesc intr-o structura melodica ireductibila, formele geometrice, liniile, dreptele, segmentele, curbele tind sa se integreze intr-o forma coerenta. La baza acestei legi sta principiul pregnantei care face ca organizarea psihica a campului sa fie buna, forma sa fie stabila, structura sa fie proeminenta, simpla, regulata, simetrica.

. Legea unificarii sustine ca perceptia formelor este supusa unui principiu al incluziunii. Inclusivitatea permite ca doua elemente componente sa alcatuiasca o figura unitara astfel incat partile componente isi pierd individualitatea.

. Legea bunei continuitati sustine ca formele care prezinta un contur continuu sunt mai pregnante decat cele cu un contur discontinuu. Aceasta lege este supusa principiului directiei celei mai bune care ne arata cea mai buna directie necesara perceperii optime a unui obiect.

. Legea proximitatii sau a destinului comun ne arata ca elementele aflate in vecinatate in cadrul campului perceptiv tind sa fie percepute unitar.

. Legea similitudinii demonstreaza ca elementele similare, asemanatoare tind si ele sa se supuna principiului celui mai bun destin si sa fie percepute in mod unitar atunci cand actioneaza impreuna in cadrul campului perceptiv.

Legile generale ale perceptiei:

. Legea selectivitatii perceptive pune in evidenta raporturile dintre obiect si fond in procesul perceptiei. Este vorba despre o relatie dinamica. Selectivitatea perceptiva exprima cel mai bine influenta factorilor determinanti ai perceptiei. Cea mai buna dovada a selectivitatii perceptive o constituie raportul dintre obiect si fond in perceptie. Perceptia se realizeaza prin decuparea obiectului din fondul perceptiv, reliefarea caracteristicilor acestuia dar si modificarea raporturilor astfel incat in orice moment, in functie de cerintele procesului perceptiv, se poate modifica acest raport (de exemplu, figurile duble).

. Legea integralitatii perceptive defineste o particularitate esentiala a perceptiei si anume orientarea acesteia spre surprinderea obiectului in integralitatea insusirilor lui. Dupa cum aratau reprezentantii curentului gestaltist, in perceptie exista o tendinta intrinseca spre integralitate, spre receptarea obiectului ca tot unitar. Aceasta legitate este demonstrata de capacitatea perceptiei de a intregi o figura lacunara, de a completa o informatie absenta si de a elabora in plan mintal o imagine perceptiva unitara, integrala si semnificativa. Constatam ca atunci cand citim randurile unei carti si, din motive tipografice, literele nu se vad complet avem tendinta si capacitatea de a intregi informatia si de a reusi o lectura coerenta. Trebuie sa precizam ca integralitatea nu functioneaza intr-o maniera automata si in orice conditii intrucat este necesara o anumita cantitate de informatie utila, semnificativa si relevanta. Astfel, daca aceasta informatie se prezinta intr-o proportie scazuta, sub 50%, atunci avem de-a face cu o perceptie eronata; daca raportul dintre informatia utila si cea irelevanta sau absenta este in proportie de 50% atunci avem de-a face cu o perceptie oscilanta, marcata de incertitudine, iar daca proportia informatiei relevante depaseste 50% atunci legea integralitatii opereaza corect si asigura o receptare obiectiva a informatiei. Informatia relevanta nu este dispusa in mod egal pe suprafata obiectelor sau in cadrul situatiei stimul ci este dispusa pe asa numitele zone cu incarcatura informationala maxima, pe configuratia obiectului, pe structura.

. Legea structuralitatii perceptive exprima dispunerea informatiei relevante, utile in asa numitele puncte de concentrare informationala maxima aflate pe configuratie, pe structura obiectului stimul. Aceste puncte de concentrare informationala sunt amplasate pe margini, muchii, colturi, unghiuri, zone curbe, in general in zonele de modificare a directiei de explorare perceptiva. Fiecare obiect prezinta elemente de identitate si specificitate proprie si in cursul dezvoltarii, maturizarii si invatarii perceptive se asimileaza o experienta a explorarii perceptive orientata dupa aceste puncte de concentrare informationala maxima. De exemplu, figura oamenilor privita din fata prezinta urmatoarele zone de urmarire prioritara: buzele si ochii care sunt "citite" de catre interlocutor, prin fixari succesive menite sa asigure contactul vizual si comunicarea. In schimb, profilul prezinta alte elemente de identitate oferite de catre forma nasului, barbia, fruntea, urechea.

. Legea constantei perceptive exprima capacitatea perceptiei de a-si mentine parametrii functionali de receptare obiectiva a informatiei in conditiile in care se produc modificari datorate variatiilor de distanta, marime, forma, luminozitate, culoare. Acest atribut al perceptiei este esential pentru perceptia umana capabila sa recepteze adecvat forma, marimea, configuratia, culoarea unui obiect in conditii dificile.

Constanta formei si a marimii are la baza in primul rand mecanismele specifice analizatorului vizual, capacitatea acestuia de a realiza acomodari, reglari fine in conditiile unei distante maxime de 25 m fata de obiect. La aceasta se adauga si experienta tactilo-kinestezica acumulata in timp care confera elemente de certitudine in explorarea perceptiva. La distante mai mari constanta perceptiva permite subiectului sa perceapa adecvat forma, marimea unor obiecte in conditiile in care intervin legile perspectivei, interpozitia, distanta unghiulara ce modifica parametrii functionali ai perceptiei. Multe dintre iluziile perceptive care tin de legile perspectivei se datoreaza dificultatilor de realizare a constantei perceptive. In acest caz experienta acumulata de catre subiect joaca un rol foarte important si confera perceptiei un realism obiectiv.

In ceea ce priveste constanta culorilor aceasta explica disponibilitatea perceptiei de a recepta in mod adecvat culoarea obiectelor. Fiecare obiect are anumite atribute cromatice proprii. Aceste atribute pot fi afectate de unghiul de incidenta al luminii, de nivelul de luminozitate sau iluminare. Constanta perceptiva ne permite sa atribuim obiectelor culoarea lor reala si sa nu acceptam aceste modificari. Faptul ca intr-un apus de soare o padure pare sa fie aramie nu inseamna ca arborii si-au modificat culoarea.

. Legea proiectivitatii perceptive exprima o proprietate specifica perceptiei de a elabora imaginea obiectului in plan mental si apoi de a o proiecta asupra acestuia. Cu alte cuvinte "nu vad cand vad, ci vad dupa ce vad". Acest paradox se explica simplu pe baza mecanismelor senzorial perceptive. Astfel, informatia este captata si procesata, se realizeaza imaginea mentala, corticala a obiectului si, apoi, aceasta imagine este proiectata pe obiectul sursa. Conditia fundamentala a proiectivitatii o constituie sentimentul propriei identitati corporale: pentru a percepe adecvat ceea ce se intampla in jurul meu, trebuie sa ma percep pe mine ca subiect al procesului perceptiv. Alte mecanisme care stau la baza proiectivitatii perceptive tin de capacitatea analizatorului vizual si de experienta tactilo-kinestezica.