PERCEPTIA

PERCEPTIA

Orice senzatie evoca altele, inclusiv variate impresii anterioare, rezultand un fenomen complex denumit perceptie.Perceptia consta intr-o cunoastere a obiectelor si fenomenelor in integritatea lor si in momentul cand ele actioneaza asupra organelor senzoriale. Spre deosebire de senzatie, care reda o insusire izolata a unui obiect, perceptia realizeaza o impresie globala , o cunoastere a obiectelor in intregime, in unitatea lor globala. Perceptia selecteaza informatiile si le prelucreaza, ea constituie un act de sesizare a realitatii concrete , astfel se pot descrie trei conduite principale : identificarea, detectia si discriminarea. De exemplu uitandu-ne pe fereastra autoturismului in miscare , observam pe camp , in departare "ceva" care se misca . Acesta este detectia. Apropiindu-ne de locul respectiv ,identificam un cal care paste, iar ajungand mai apropape, distingem o serie de amanunte: e legat cu o franghie,e slab, e supaart de muste; asemenea detalii implica o discriminare.

Identificarea,detectia si discriminarea sunt posibile numai datorita interventiei unor numeroase procese psihice si in primul rand gandirea. Spre exemplu eu nu pot recunoaste o garoafa daca nu am deja o idee despre caracteristicile acestei flori. In mintea mea are loc o rapida comparatie intre floarea din fata mea si garoafele percepute in trecut. Este implicata o analiza a acestor imagini, adica observarea unor detalii privind forma florii, mirosul ei, frunzele care imi permit sa fac o legatura ( deci o sinteza) intre ceea ce vad si ceea ce stiu. Dar comparatia, analiza, sinteza sunt operatii fundamentale ale gandirii deci perceptia implica gandire, o gandire concreta si care cand e vorba de obiecte familiare, este extrem de rapida, contopindu-se cu producerea senzatiilor.

Perceptia este considerata de filozofii empiristi ca o prima treapta a cunoasterii , dar , desi este implicata gandirea , ea nu constituie o cunoastere aprofundata, insa, aceasta cunoastere este deosebit de importanta in reglarea actiunilor imediate. Fara o perceptie clara nu am nimerii clanta usii, nu ne-am putea innoda sireturile etc.

In perceptie intervin o serie de atitudini , astfel putem vorbi de o atitudine motorie: pozitia, postura pe care se sprijina comportamentul nostru e in relatie cu ceea ce observam ( portarul intr-un meci de fotbal, adopta mereu o pozitie din care sa vada mai bine mingea si sa o poata prinde). Un rol esential il au atitudinea intelectuala , starea de pregatire cognitiva, punctul de vedere, orientarea in situatie.

In perceptie , mai intervine de cele mai multe ori si atitudinea afectiva care este o dispozitie subiectiva a persoanei de a reactiona pozitiv sau negativ fata de o situatie, persoana ori fata de o simpla afirmatie.

Selectia perceptiva este puternic influentata de atitudine si mai ales de interese .Spre exemplu ne imaginam ca plecam intr-o ecursie cu autocarul , in grup sunt persoane de diferite varste, profesii, preocupari. Autocarul se opreste la un moment dat in varful unii deal, iar calatorii sunt invitati sa coboare , sa admire peisajul. In vale se vede o padure .}n functie de preocuparile lor , legate de profesie, pictorul va aprecia bogatia coloritului, un naturalist va observa un arbust care nu creste de obicei la aceasta altitudine , un inginer silvic se va indigna observand numeroasele taieri clandestine vizibile. In general, exista tendinta de a vedea ce ne convine si de a remarca mult mai greu ceea ce contrazice aspiratiile noastre.

Afectivitatea influenteaza destul de mult perceptiile subliminale , care este cea ale carrei efecte se fac resimtite , desi excitantii ce o produc se afla sub pragul sub pragul senzorial, fie cel de intensitate, fie cel legat de timpul de expunere. Astfel o observatie cotidiana confirma aceste afrimatii. Spre exemplu cand iesim in fata unui cunoscut, luat prin surprindere, pe fizionomia lui observam, in prima fractiune de secunda, o expresie bucuroasa sau contrariata, in functie de sentimentele pe care el le are fata de noi: acesta e momentul perceptiei subliminale . Imediat ce devine constient de identitatea noastra, pe fata i se asterne expresia amabila - ceruta de politete- dar care nu spune nimic despre atitudinea sa reala.

Tot perceptia subliminala explica urmatorul fapt; mergem pe strada si ne vine in minte imaginea unui cunoscut,deodata, iata-l in fata noastra ! "Tocmai ma gandeam la tine!" spunem noi, dar, de obicei, imaginea lui ne-a fost evocata datorita unei perceptii subliminale provocate de vederea la mare distanta a siluetei sale.

Perceptia formelor

Forma obiectelor din jur ne permite identificarea lor. Recunoasterea necesita o distinctie intre obiect si ambianta in care se afla. In psihologie ( ca si in pictura) se vorbeste de obiect si fond. Cand percepem ceva, nu e sesizat totul cu aceeasi claritate. De exemplu privesc un trandafir care imi apare faoarte clar, in toate amanuntele sale ; el constituie "obiectul perceptiei". In acelasi timp , iarba din jur , pamantul , casa din spate apar foarte neclar - ele formeaza "fondul perceptiei". In exemplul dat , crsitalinul se acomodeaza distantei la care se afla floarea- de unde claritatea imaginii sale . In alte situatii insa, intervine doar atentia, ca atunci cand elevul se uita la profesor , dar asculta ceea ce ii povesteste colegul de banca, vorbele acestuia, fiind obiectul real al perceptiei sale auditive.

In functie de situatie, de modificarile ce survin obiectiv sau subiectiv , fondul poate deveni obiect al perceptiei, iar ceea ce a fost obiect apare neclar, constituind fondul.

Distinctia dintre obiect si fond este influentsata atat de cauze obiective cat si de cauze subiective.

Cauzele obiective sunt :

diferentele nete intre un obiect si altele din mediul inconjurator, acestea se por distinge prin forma si coloritul lor;

miscarea unui corp in raport cu ambianta.

Cauzele subiective constau in :

relatiile unui obiect cu experiaenta individului, actiunile sale , bagajul de reprezentari existente;

raportul dintre unele aspecte ale imaginii percepute si interesele, dorintele noastre .

Constanta perceptiei

In ansamblul unei perceptii, nu toate detaliile au aceeasi importanta . percem o usa care se deschide ca avand aceeasi forma ( desi din unghiul din care o privim semodifica) sau percepem mana unei persoane ca fiind constanta, desi marime ei in campul perceptiv creste atunci cand este indreptata spre noi. Fenomenul este cunoscut sub numele de constata perceptuala.

Constanta perceptiei se refera la perceperea obiectelor ca avand forma si marime constante, indiferent de unghiul din care sunt privite.

Acest fenomen ajuta la recunoasterea mult mai usoara a obiectelor ca forma, marime , culoare, asadar se poate afrima ca aceasta constanta este perceputa in functie de aceste atribute. Putem vorbi astfel de : constanta formei; constnat culorii; constanta marimii ; constanta greutatii etc. Asadar, percep obiectele prin prisma unui tip, mai bine zis a unui prototip care ramane constant pentru noi, in ciuda variatiilor impresiilor receptate.

Fenomenul de constanta este foarte important , el permite adaptarea individului la mediu, in ciuda unei receptari senzoriale care l-ar putea dezorienta , pentru ca dupa cum afirma specialistii ( Ivo, Kohler, Jean Piaget) cunoasterea este o reconstructie a realului si nu o simpla reflectare , reconstructie realizata in urma expereinetei acumulate.

Scoala gestaltista

Gestalt in limba germana inseamna forma, structura, deci am putea vorbi de o scoala a "formei". Ea a luat nastere in Germania , in prima jumatate a sec . XX . Principalii reprezentanti sunt : M. Wetheimer, W. Köhler si K. Koffka ei au fot preocupati de problemele perceptiei si ale gandirii. Ideea centrala a teoriei lor sev regaseste in afirmatia ca sisteme mentale, cum sunt si perceptiile , nu se constituie prin asocierea unor elemente date in stare izolata- inainte de a fi reunite. Sistemele constau in totalitati organizate de la inceput sub o "forma" sau "structura " de ansamblu. Deci perceptia nu rezulta din sinteza unor senzatii prealabile . O linie desenata pe tabla implica o organizare a campului vizual , este o figura pe un fond . Conform teoriei gestaltiste , primul pas in trecerea de la senzatii la perceptii este separarea obiectului de fondul perceptiei. In viata cotidiana , acest proces de separare se realizeaza instantaneu si rareori suntem constienti de el . Separarea obiectului de fond sau context subliniaza faptul ca ca perceptia noastra este un proces activ si selectiv pe care il putem controla uneori conttient ( cazul figurilor reversibile s cand se schimba punctul de concentrare a perceptiei se schimba si imaginea) .

Chiar daca nu au reusit sa explice cum se produce perceptia, gestaltistii au ramas cunoscuti mai ales pentru ca au descoperit legile dupa care mintea noastra organizeaza ceea ce vedem. Acestea sunt :

legea celei mai mici distante afirma gruparea in aceeasi structura a elemetelor celor mai apropiate ;

legea bunei forme ( sau legea pregnantei) conform careia excitatiile susceptibile de a figura in diferite perceptii se grupeaza in forma cea mai unitara, bine inchegata, cea mai simpla si cea mai simetrica. Aceasta teorie explica fenomenul de constanta care se bazeaza pe anumite raporturi fundamentale pentru un obiect sau fenomen.

Perceptia de spatiu

Percepand corect forma obiectelor , noi le recunoastem si apreciem distanta la care se afla obiectele pentru ca fara o asemnea evaluare nu le-am putea manui. De altfel imaginile se formeaza pe retina, de aceea si orbii din nastere, dupa o operatie care le da vazul, au impresia ca toate obiectele le ating cu ochii. Situarea corpurilor in spatiu nu se face printr-un rationament constient. Ca si rasturnarea imaginii pe retina oculara , localizarea in spatiu se face prin interferente inconstiente, care rezulta din reglari realizate la nivelul gandirii senzorio-motorii, exitente si la mamifere, pentru ca si ele fac aprecieri ale distantei , chiar daca mai putin exacte decat omul. Pe langa aceste aprecieri "intuitive " uneori intervine si rationamentul verbal , deplin constient , dar numai in situatii de incertitudine ori cand aprecierea distantei trebuie facuta cat mai exact.

Indicii care permit aprecierea celei de-a treia dimensiuni sunt cei care fac posibila aprecierea distantei chiar printr-o vedere monoculara sunt :

* marimea imaginii pe retina, in cazul obiectelor sau fiintelor cunoscute;

* perspectiva lineara ( apropierea in departare a unor linii paralele);

* perspectiva aeriana ( absenta detaliilor indica departarea);

* umbrele ( in cazul desenelor ele permit iluzia reliefului);

* suprapunerea obiectelor ( cele din fata le acopera pe cele din spatele lor);

* acomodarea ochiului ( efortul muschilor care bombardeaza cristalinul in apropierea unui obiect - indice inconstient , dar prezent in apreciere, ca si cel a diferentei de faza sonora - in caazul sunetelor - care precizeaza directia).

Sunt informatii ce tin de existenta a doi ochi situati la 50-70 mm unul de altul :

convergenta oculara - crescand daca un corp se apropie de noi;

paralaxa binoculara - disparitatea celor doua imagini retieniene rezultand din distanta dintre ochi ; deosebiriele dintre cele doua imagini sunt cu atat mai mari cu cat un obiect se apropie de ochii nostri ( sunt pozitii in care , tinand un creion aproape de ochi , numai unul din ei vede); suprapunerea celor doua imagini se realizeaza in scoarta cerebrala dar nepotrivirea creaza o impresie ce devine indicator de aproiere.

Perceperea realitatii lucrurilor percepute . Faptul de a considera un obiect ca fiind mai departe sau mai aproape de mine presupune convingerea existentei sale in afara mea si independent de mine , credinta in realitatea sa. Altfel spus, sunt convins ca nu visez , ci particip la evenimente reale . Impresia de realitate este accentuata cand ceea ce percepem concorda cu propriile noastre cunostinte . Sentimentul "realului" presupune un efort de sinteza mintala , posibil numai cand suntem in deplinatatea functiilor mintale. Dupa Pierre Janet "functia realului " implica o sinteza din cele mai complexe, alterata cu usurinta de bolile nervoase.

Orice om normal, cand e foarte obosit , sau nedromit, ori cand bea prea mult alcool are o impresie de irealitate , parca ar trai in alta lume . E o consecinta a slabirii capacitatii de sinteza cerebrala.

Pereptia timpului si a miscarii

Perceptia timpului are mai multe aspecte. Unul se refera la perceperea unor excitanti ca fiind succesivi. Daca succesiunea unor spoturi luminoase e foarte rapida , vedem o lumina continua. Daca intervalul intre iluminari e mai mare decat 10 sutimi de secunda, atunci vedem lumina licarind . Intervalul cel mai lung in care sesizam o succesiune este de doua secunde. Daca distanta temporala e mai mare , nu se sesizeaza o legatura intre excintanti . Deci vorbim de perceptia duratei pentru intervale pana la doua secunde; in cazul unor intervale mai mari intervin aprecieri, reflectii.

Un al doilea aspect al perceptiei de timp este aprecierea duratei . Se poate estima durata unui fenomen continuu , dar putem evalua si intervalul intre momentele de aparitie a doua evenimente. Aprecierea acestei durate depinde de : intensitatea activitatii desfasurate ( cu cat activitatea este mai solicitanta, mai complexa cu atat durata ei pare mai scurta); afectivitatea si motivatia ( cand o activitate este interesanta , place cu atat durata este mai scuta , cu cat om activitate nu place cu atat pare mai lunga); vartsa influenteaza aprecierea timpului ( la batranete , duratele mai lungi de o zi par maiscurte decat in tinerete ) ; drogurile modifica perceptia timpului .

Orientarea temporala in raport cu intervalele lungi de timp poate avea o importanta vitala , de aceea ea este prezenta si la animale. Studiile au aratat ca apar anumite mecanisme care se declanseaza la un anumit interval de timp , daca evenimentele s-au derulat in aceeasi succesiune in acelasi interval de timp. Aceste fenomene se explica prin existenta in organism a unor regularitati ale proceselor fiziologice numite bioritmuri , cele mai multe fiind legate de ritmul nicte-meral ( zi - noapte).

Perceptia miscarii . Miscarea constituie o schimbare a pozitiei in spatiu a unui obiect intr-un anumit interval de timp ( aceasta referindu-se la modificarile de natura mecanica). Perceptia miscarii intervine in doua situatii :

cand urmarim cu ochii obiectul in miscare ; in acest caz , imaginea pe retina e fixa , dar senzatiile kinestezice provocate de miscarea ochilor ne dau informatiile corespunzatoare ;

ochii sunt imobili , dar imaginea corpului respectiv se deplaseaza pe retina . Miscarile prea incete (minutarul ceasului) ori prea rapide (glontul care ne trece prin fata) nu sunt sesizate.

O situatie speciala o intalnim in cazul filmului , unde se perinda o serie de imagini statice , la intervale foarte mici (1/25 dintr-o secunda), in mod succesiv si coerent ( imaginile reprezinta fazele unei miscari). Aici intervine persistenta senzoriala , care asigura continuitatea imaginilor permitand o iluzie a miscarii.

Perceprea cauzalitatii . Observand miscarea mai multor obiecte mobile apare ( in unele cazuri) impresia unei relatii cau zale intre ele, a acelui raport datorita caruia aparitia unui fenomen atratge dupa sine , in mod necesar , producerea altui fenomen . Dar asa cum au obiectat unii filozofi , relatia cauzala nu poate fi observata ceea ce constatam fiind doar faptul ca un fenomen se produce concomitent sau succesiv altuia. Cauzalitatea ar fi dedusa. Dupa I. Kant , cauzalitatea ar constitui o categorie a priori ( inainte de experienta), care se imprima asupra intuitiei ( perceptiei). Deci impresia de relatie cauzala ar fi un dat primar. Asfel, impresia de cauzaliate rezulta din anumite caracteristici ale perceptiei de miscare, in raport cu anume conditii de loc si de timp.

Erori perceptive

- erori senzoriale cauzate de factori obictivi ( iluzia "batului frant" , prezenta cand afundam un bat in apa);

- erori datorate unor fenomene psihice : iluziile optico-geometrice

- erori de perceptie manifestate in cazul bolilor mintale