PERVERSIUNEA

PERVERSIUNEA

Conform perspectivei nosografice a psihanalistei franceze Piera Aulagnier, stabilirea unei anumite organizari mentale presupune luarea in considerare a doua axe: pe de o parte, comportamentul si personalitatea, iar pe de alta parte, masura in care subiectul se afla in contact cu el insusi si cu lumea. Din acest punct de vedere, pot exista trei posibilitati de functionare psihica - nevrotica, polimorfa si psihotica (1975, 1979). Figura paradigmatica a potentialului de functionare polimorf ar fi perversiunea. (Sa remarcam, in treacat, ca perversiunea ocupa in aceasta clasificare locul pe care ne-am astepta sa-l ocupe functionarea limita. Sa existe oare aspecte comune intre cele doua organizari psihice? Aparent, nu. Problema ramane deschisa). Conform teoriei freudiene, perversiunile, desi heterogene ca forma, isi au cauza in evitarea conflictului suscitat de diferenta dintre sexe si de angoasa de castrare corespunzatoare, conflict evitat prin denegarea castrarii. Copilul este un "pervers polimorf", ale carui pulsiuni partiale se vor integra la pubertate, sub influenta complexului Oedip. In nevroza, aceste pulsiuni sunt refulate, iar in psihoza, supuse mecanismului de forcludere, pentru a fi apoi regasite sub forma halucinatiei. In cazul perversiunilor, mecanismul difera, elementul central fiind denegarea, care furnizeaza un fel de "revolta", "sfidare" sau "triumf" asupra realitatii (interne si externe). In acelasi timp, datorita mecanismului de clivaj, este ca si cum subiectul ar recunoaste si, in acelasi timp, nu ar recunoaste realitatea.

5.1. Homosexualitatea Sa luam homosexualitatea masculina, despre care Freud a scris in legatura cu Leonardo da Vinci. Homosexualul cauta, in partenerul sau, pe copilul ce-a fost el insusi odata, si il iubeste asa cum era el iubit de mama in trecut. Are loc deci o identificare cu mama si o alegere de obiect narcisica (narcisism ranit prin fantasma de castrare). Factorii etiologici sunt constitutionali si de mediu - seductia materna, lipsa tatalui. Alte ipoteze iau in considerare puternica valorizare a organului genital masculin, care nu-i poate lipsi nici obiectului iubirii, sau gelozia fata de frati (la barbat)/surori(la femeie), care se transforma din ura in iubire homosexuala. Freud leaga homosexualitatea de paranoia (unde persoana iubita devine persecutor) si de functionarea sociala (unde impulsurile agresive conduc la formatiune reactionala). Homosexualitatea feminina este mai putin clarificata. O ipoteza este deceptia fiicei in timpul conflictului oedipian, fata de tata; are loc o reorientare spre mama care, desi aleasa ca obiect al iubirii, ramane obiectul unei relatii ambivalente.

5.2. Fetisismul Un alt tip de perversiune studiat inca din cercetarile lui Freud este fetisismul, care consta in fixarea la un obiect material feminin ce devine conditia necesara in obtinerea orgasmului. Aici, teoria freudiana este coerent axata pe mecanismul de denegare a castrarii. Conform mai multor teorii psihanalitice, obiectul-fetis simbolizeaza organul genital masculin (atribuit subiectului sau figurii materne), sanul (obiect partial) raportat la traumatismul sevrajului, sau, in sens mai larg, obiectul supus in intregime puterii subiectului, obiect "devitalizat" utilizat si ca aparare impotriva fuziunii distructive cu obiectul "viu".

5.3. Sadomasochismul Ca perversiune sexuala, el implica suferinta si umilirea, impuse cuiva sau suferite din partea cuiva, si folosite drept mijloace erogene in practicile sexuale. Ele presupun anumite fantasme (scenarii imaginare) - de exemplu, in cazul masochismului, a fi castrat, a naste, a fi penetrat etc. Exista o varianta nesexuala, morala, a sado-masochismului, mai greu de decelat de catre subiectul insusi, in special varianta masochista, care se deduce din comportamentul sau.

5.4. Legea simbolica si realitatea In planul cel mai general, structura perversa poate fi inteleasa pornind de la teoria lui Lacan, care trateaza despre raportul subiectului cu legea simbolica. In familie, copilul se confrunta cu legea interdictiei incestului (adica altceva care impiedica incestul, in plus fata de insuficienta sexuala a copilului sau amenintarea cu castrarea), a carei internalizare devine factor organizator al vietii psihice. Pentru a favoriza internalizarea legii, parintii trebuie sa se arate ei insisi supusi acesteia, creand imaginea unui principiu (abstractizare) extins dincolo de o regula singulara. Modul in care perversul priveste legea, ca fiind derizorie si nelegitima ea insasi, ba chiar violenta, isi poate avea cauza intr-o atitudine parentala "duplicitara" cu privire la lege; astfel, o mama care aparent este interdictiva, dar in secret este seductiva, ii va creea copilului ocazia de a-si cliva imago-ul matern intr-o varianta idealizata si o varianta sexuata, clivaj ce cultiva un altul, intre acceptarea legii si desconsiderarea ei. In plus, daca legea este perceputa ca arbitrara si ca semn al violentei, perversul nu poate decat sa i se opuna, prin propria sa violenta "legitima". Dincolo de principiul legii, se ascunde insa cel al realitatii - diferenta dintre sexe si dintre generatii - si denegarea legii devine denegarea realitatii. A nu respecta "regula jocului" simbolizeaza, de fapt, "nesupunerea" in fata realitatiiO asemenea problematica ridica intrebarea daca perversitatea, in acest sens general ( cum ar fi, de pilda, abandonul copilului, care ar presupune transgresarea tabuului crimei), intra in acelasi domeniu cu perversiunile sexuale. Dincolo de aceasta intrebare, exista parerea unanima ca actul pervers, exprimand totodata omnipotenta narcisica a subiectului, il apara in a-si recunoaste ura si violenta fata de obiect. In perspectiva psihanalistei J. Chasseguet-Smirgel, transgresarea esentiala din perversiune se refera la diferente in general, fie ele in raport cu sexul, cu generatiile, cu diferite parti ale corpului, fie ca este vorba de diferenta om-divinitate, viata-moarte. "Regula" perversiunii consta in uniformizare, in omogenizare si astfel, in distrugerea caracterului complex al lucrurilor, in reductia lor, dimpreuna cu anularea puterii creatoare a parintilor. Mai mult de atat, stergerea diferentelor dintre sexe si dintre generatii este sursa unei satisfactii legate de "ambitia de a lua locul Creatorului" sau fantasma de auto-concepere (Caillot, 2003). Pe de alta parte, sublimarea tendintelor perverse poate conduce la creativitate.

5.5. Perversiunea narcisica P.-C. Racamier a scris despre ceea ce el a numit perversiunea narcisica (perversitate sau perversiune relationala), in care subiectul, pentru a evita confruntarea cu conflictele sale interne si cu sentimentele de pierdere, manipuleaza psihic obiectul si-l utilizeaza ca pe un instrument, pentru a se pune pe el insusi in valoare. Patologie durabila sau tranzitorie, perversiunea narcisica apare ca fiind extrema nevrozei de caracter, organizare psihopatologica asimptomatica si egosintona sau care, am putea spune, induce "simptome" celor din jur, destinatarilor efectelor ei. Intalnim aici o structura cu rol de aparare nu numai impotriva suferintei si furiei narcisice, ci si impotriva depersonalizarii si psihozei - astfel, ea reprezinta un mod de ,supravietuire" psihica in detrimentul obiectului extern, care este redus la o functie de receptacol inert al conflictelor si ranilor narcisice expulzate de subiect. Perversiunea narcisica isi evidentiaza efectul distructiv in special in grupuri. Unii teoreticieni asociaza perversiunea narcisica si seductia (ele avand si radacini etimologice comune), ceea ce implica o generalizare, in sensul ca orice perversiune are o dimensiune narcisica. In cadrul relatiei copil-parinte, seductia narcisica din partea parintelui poate fi extrem de subtila, utilizand mecanisme ce produc o anumita "aservire" a psihismului copilului catre cel al adultului. J. Angelergues si F. Kamel se intreba daca perversiunea narcisica nu este cumva o organizare caracteriala bazata pe "cronicizarea "triadei maniacale" despre care vorbeste H. Segal si care presupune: trimf, control, si dispret, toate manifestate fata de obiect. In cadrul general al unei asemeni seductii perverse, se diferentiaza mai multe tipuri de manevre la care subiectul pervers isi supune obiectul : -manevre confuziogene - descalificarea senzatiilor, emotiilor sau gandurilor obiectului, ba chiar a capacitatii imaginative si de simbolizare; de exemplu, tatal il intreaba pe baietelul care se joaca "de-a tancul" cu un scaun: "Ce este asta, un tanc sau un scaun?" (Target, 2007); - pervertirea comunicarii - subiectul se preface ca nu aude sau nu intelege ce i se spune, pentru a i se repeta sau explica, creandu-se impresia ca mesajul in sine este confuz sau fara valoare; -omiterea calificarii (valorizarii) atunci cand aceasta este asteptata, de pilda in cazul copilului care are o reusita si care obtine, in loc de lauda, comentarii de tipul "da, dar"; - falsificarea (minciuna), pana la forma ei subtila de pervertire a gandirii (Anzieu, 1975). - manevre de seductie narcisica falsificatoare -supraestimarea narcisica (flatare, adulare prefacuta); -subestimare narcisica prefacuta (dispret); -seductie egalitara (subiectul ii creeaza obiectului iluzia ca sunt egali, ca se plaseaza la acelasi nivel). Dupa J. Chasseguet-Smirgel, matricea tuturor perversiunilor sexuale este sadismul. Cum acesta transpare si in cazul perversiunii narcisice, ne apare din nou nucleul comun al celor doua categorii. De altfel, registrul narcisic si cel sexual se pot intrepatrunde oricand - asa cum a remarcat Winnicott, aratand ca un pacient aflat intr-un moment depresiv poate utiliza aspecte sexuale pentru a-si ascunde patologia narcisica. Freud afirma, inca din primele sale scrieri, ca in nevroza (isterie), subiectul isi respinge nu atat sexualitatea sa, cat virtuala sa perversiune: nevroza ar fi "negativul" perversiunii. In viziunea M. Klein, perversiunea ar fi legata nu de vreo fragilitate a supraeului (supraeu care sa impiedice transgresarea limitelor, a legii si a realitatii), ci de un supraeu care functioneaza diferit fata de cel nevrotic. Klein ofera exemplul criminalului care comite delicte tocmai datorita angoasei si sentimentelor de culpabilitate. Tot ea a semnalat, desi in mod vag, rolul invidiei in manevrele perverse de devalorizare a obiectului. Cat priveste comparatia cu psihoza, E. Glover sustine ca perversiunea se opune, in ultima instanta, psihozei, una dintre functiunile sale fiind "umplerea" fisurilor cu privire la simtul realitatii.

5.6. Cura psihanalitica si perversiunea Atata vreme cat perversul obtine o anumita satisfactie prin denegare, este de asteptat ca el sa nu ceara ajutor psihanalitic. Insa, in cursul tratarii unor pacienti functionand preponderent in alte modalitati, putem intalni momente sau sectoare perverse. Nu este clar daca acestea preexista sau se organizeaza pe loc, in cursul miscarii transferentiale, ca modalitati defensive particulare. Aparitia lor in cadrul altor patologii atrage atentia asupra raportului posibil dintre perversiune, pe de o parte, si nevroza sau psihoza, pe de alta parte. In ceea ce priveste perversiunea narcisica, fenomenul de "contratransfer negativ" pe care se presupune ca il produce isi are, probabil, cauza in faptul ca aceasta patologie se opune prin natura ei obiectivelor psihanalitice, evitand registrul depresiv, cel conflictual si cel obiectal. Caracterul temporar al unui asemenea mod de functionare, in cursul unui proces analitic, ridica mari probleme contratransferentiale, datorita faptului ca "atacurile narcisice" asupra analistului il pot impiedica pe acesta sa detecteze cauza lor, anume suferinta inconstienta a pacientului. J.-P. Caillot ofera exemplul pacientului care manipuleaza situatia in asa fel incat sa para ca analistul il subestimeaza, ceea ce i-ar justifica pacientului ura din transfer; sau exemplul pacientului care, atat in analiza cat si in trecutul sau, evita sa pronunte cuvintele "mama" sau "tata" (adica existenta unor inaintasi) etc. Autorul remarca faptul ca, in toate cazurile, dezvaluirea manevrelor perverse determina aparitia unor fantasme sau vise cu continutul corespunzator, fantasme sau vise care sunt analizabile (abordabile prin interpretare). De pilda, ne relateaza el, intr-o buna zi, un analizand de-al sau il "anunta" zambitor ca nu mai trebuie sa-i platesca sedintele pe luna respectiva, deoarece era in "avans" cu o luna; dupa ce analistul i-a clarificat ca, de fapt, lucrurile stateau invers (era in urma cu o luna), pacientul a visat ca el era psihanalistul, iar celalalt venea la sedinta, ceea ce simboliza inversarea ordinii generationale. Este demn de remarcat ca, din punctul de vedere al functionarii psihice a terapeutului, oricare ar fi patologia pe care o trateaza, prezenta mecanismelor perverse la analist implica o incompatibilitate profesionala. Aceasta, cu atat mai mult cu cat, asa cum arata F. Pasche, psihanalistul are nevoie, pentru a putea investi realitatea psihica a pacientului sau de-a lungul procesului analitic, de o anumita "mobilitate anti-narcisica", care il face capabil sa se decentreze de sine si sa se orienteze spre lumea subiectului.