Franz Schubert (1797-1828) - prototipul artistului romantic de la inceputul secolului al XIX-lea

Franz Schubert

Fiu al Vienei, pe care n-a parasit-o decat la trecerea in nefiinta, Schubert reprezinta perfect prototipul artistului romantic de la inceputul secolului al XIX-lea. Conceput in matricea muzical-culturala germanica, talentul sau se inscrie pe orbita trasata de clasicismul vienez, pe intervalul in care se inganau formidabil vointa stabilizatoare a unui limbaj tonal ajuns la maturitate si conditiile unui romantism in formare.

Discipol dotat al Stadtkonvikt-ului si elev de ocazie a lui Salieri, Schubert se prezinta ca autodidact datorand neobisnuita inspiratie creativa mai degraba etosului urban si auditiilor personale, decat studiilor academice. Astfel, pe parcursul existentei sale meteorice Schubert a sorbit cu intreaga fiinta viata urbei, patrunzandu-se de simturile si gandurile celor cu care traia laolalta, de aspectele familiare ale strazilor natale, si, mai ales, de cantecul vienez, cantec care detine rol primordial in existenta de zi cu zi a confratilor sai si care constituie expresia cea mai vie a sufletului lor.

Atras de contemplarea poetica, viziunea romantica a unei vieti traite in plenitudine si armonie, aria componistica a lui Schubert insumeaza toate genurile artei muzicale: opere, oratorii, misse, cantate, simfonii, uverturi, ansambluri vocale si instrumentale, sonate pentru pian, miniaturi, lieduri etc. Insa, de asupra tuturor genurilor troneaza lirica vocala care numara 600 de titluri, majoritatea pe versurile poetilor germani - Schiller, Goethe, Klopostock, Heine, Rückert, dintre care se remarca, indeosebi, ciclurile vocale Die schöne Müllerin, Die Winterreise si - cantecul de lebada a compozitorului - Schwanengesang.

Un alt merit al creatorului austriac este acela de a fi inaugurat genul miniatural de divertisment. Valsul, ländler-ul sau ecosez-ul si multe alte piese pentru pian la patru mani, deopotriva cu liedurile vocale, erau prezentate in cadrul intim al reuniunilor organizate de Schubert si prietenii sai, denumite - schubertiade. Tot lui Schubert ii este atribuita calitatea de fondator al simfoniei lirico-dramatice din secolului al XIX-lea, gen in care predomina tonul de confesiune intima.

Perioada in care a creat Schubert era strabatuta de manifestul artistilor impotriva paturilor conducatoare, pornite sa inabuse orice tendinte de afirmare a valorilor si drepturilor celor mai multi. Inscris in acest context, Schubert poarta pecetea unei contradictii interioare, tradusa, pe de o parte, prin resemnarea in fata realitatii contemporane, iar pe de alta parte, prin nostalgia plina de melancolie, cu care isi colora visele despre fericire.

Schubert a intrat in istoria muzicii universale ca un mare liric, un rapsod al omului simplu si al naturii, un interpret al avanturilor poetice si al dansului, al cantecului inaripat si al visarilor romantice, de o savoare autentic vieneza. In acest sens, pline de adevar sant cuvintele inscrise pe placa funerara a mormantului sau: "Moartea a inhumat aici un mare tezaur, dar si o inepuizabila speranta".

Ave Maria de Schubert, in transcriptie pentru trombon

In ce priveste prezenta trombonului in creatia lui Schubert, desi compozitorul nu il invredniceste cu pagini solistice, il include intr-un ansamblu instrumental cameral. Este vorba de nonetul Eine kleine Trauermusik (muzica funebra) compus in 1813 pentru o formatie ce numara doua clarinete, doua fagoturi, un contrafagot, doi corni si doi tromboni. In schimb, multe dintre miniaturile sale au fost transcrise pentru numeroase instrumente, printre care si trombonul.

Ave Maria, la origini facea parte din rugaciunile ritului Roman si consta din cuvintele rostite de catre Arhanghelul Gabriel, preluate din Evanghelie. Textul acestei rugaciuni a suscitat numeroase muzici religioase, realizate de compozitorii renasterii muzicale printre care - De Orto, Josquin, Parsons, Willaert, Palestrina. In secolul al XIX-lea, miniaturii vocale create de Schubert - Ave Maria, i se alatura celebrul opus al lui Charles Gounod, in care compozitorul francez suprapune maiestrit o melodie, asociata texului religios, peste un acompaniament preluat din Preludiul Do major din Clavecinul bine temperat (volumul I) de Bach.

Ave Maria de Schubert, in versiunea sa vocala dateaza din perioada in care compozitorul era fascinat de poezia scriitorilor englezi, in special Shakespeare, a carui versuri ii inspira si superba Serenada. Pentru Ave Maria, Schubert alege un text din culegerea de poezii ale lui W. Scott - Ellen's songs. Atat Serenada, cat si Ave Maria au constituit adevarate focare pentru numeroase transcrieri si adaptari la diverse instrumente sau formatii instrumentale.

Pe langa faptul ca vadeste talentul de formidabil melodist al compozitorului, Ave Maria pune in valoare legatura indisolubila a liniei melodice cu acompaniamentul, ambele componente - melodia si suportul armonic - colaborand pentru crearea unei impresii unitare. Acompaniamentul devine in muzica vocala a lui Schubert atat de important ca expresie, incat melodiile audiate in afara lui isi pierd sugestivitatea. Or, departe de a fi un comentariu insotitor, stima pianului se implica in invesmantarea expresiva a temei, chiar daca ii este subordonata. In cazul miniaturii Ave Maria, acompaniamentul se axeaza pe formulele regulare de sextolet si cadentele ambigue din partitia pianului.

Structural, piesa imbraca forma de lied (AB) cu repriza, specifica miniaturilor vocale. Prima sectiune, conceputa ca perioada din trei fraze, este precedata de introducerea pianului(mas. 1-2). Aceasta fraza introductiva pregateste cadrul tonal al sectiunii, prin accentuarea ostinato a tonalitatii Si b major, fundal pe care se succed armonii ce definesc ambianta tonala: tonica, subdominanta si sensibila in varianta armonica.

Prima sectiune (A) consta din 3 fraze distincte: 2+2+2. Fraza intai evolueaza in formule ritmice punctate, iar pilonii melodiei sant invesmantati cu formule ornamentice de broderie si pasaj. Motivul intai al frazei se incheie printr-o turnura de cadenta intrerupta V-VI, cel de-al doilea motiv cadentand pe tonica(mas. 3-5). Discursul melodic poarta indicatii expresive de crestere si descrestere dinamice. Fraza a doua aduce un usor contrast, prin inflexiunea in tonalitatea relativei (sol minor) si dinamizarea discursului, datorata formulelor ritmice punctate si a triolet-ului. Verticala armonica este instabila si include pe traseu conformatii acordice cu trison micsorat si septima. A treia fraza readuce spiritul majorului prin modulatia in tonalitatea dominantei - Fa major, si preia din fraza precedenta cuplajul de triolete(mas. 7-8).

Perioada B (mas. 9-12) reprezinta culminatia dinamico-expresiva a piesei. Melodia care pana acum s-a desfasurat in mers treptat, debuteaza printr-un salt energic de cvinta ascendenta. Curba dinamica creste si descreste in cadrul unei singure masuri, de la nuanta de piano spre forte, si invers. Constructia perioadei se divide in doua fraze simetrice - 2+2. Prima fraza, expusa pe pedala lui Fa major, se incheie prin cadenta intrerupta V-VI. Fraza a doua intreprinde o inflexiune modulatorie spre trisonul lui do minor (treapta a II-a din tonalitatea initiala), prin cromatizarea caruia se realizeaza intoarcerea la tonalitatea de baza(mas. 11-12). Ideea de repriza este prezenta in reluarea primului motiv al perioadei A (mas. 13-14), urmat de postludiul pianului, in care se preia variat fraza introductiva.

Din sumara analiza a piesei Ave Maria, se desprind cateva caracteristici ale stilului marelui compozitor austriac. In primul rand, trebuie remarcat specificul melodiei lui Schubert, care consta in cantabilitate lirica si cursivitate neingradita a discursului. Limbajul armonic se intemeiaza pe armonia sistemului major-minor, in mare majoritate, modulatiile efectuandu-se prin acorduri cu septima de dominanta sau de sensibila. Tema melodica graviteaza in jurul acompaniamentului perpetuu, constand in expunerea unduitoare a formulei de

Scurt istoric al muzicii culte daneze

Parcursul istoric al muzicii daneze este incoerent, inregistrand ascensiuni si caderi. Inca din Evul Mediu, arta muzicala a fost obstructionata de catre biserica, curtea regala si aristocratie. Includerea muzicii in ritualul bisericesc a survenit odata cu introducerea reformei lutherane, din acel moment evolutia artei muzicale fiind conditionata in special de stilul muzicii germane. Pe parcursul secolului al XVII-lea, curtea regala atrage numerosi muzicieni cu renume ca William Brade si Heinrich Schütz, organizand spectacole de opera si balet dupa modelul stilurilor baroc italian si francez.

Prima sala de opera este inaugurata la Copenhaga in 1703, eveniment care a marcat popularizarea muzicii dramatice si in special a operei comice franceze. Totodata au inceput sa se raspandeasca societatile muzicale care propagau in tinuturile daneze muzica europeana, iar la finele secolului al XVIII-lea au aparut primele tiparituri muzicale.

Ambianta muzicala a Danemarcei in secolul al XIX-lea trece printr-o criza, datorata recesiunii provocate de razboiului napoleonian. Revirimentul artistic se produce dupa 1850 odata cu infiintarea Conservatorului, a raspandirii muzicii instrumentale si a liricii vocale in salile de concert. Ideologia nationalista promovata in epoca romantismului, razbate si in viata muzicala daneza, multi compozitori, in frunte cu Niels W. Gade, orientandu-se spre surse de inspiratie folclorica, in speta- baladele daneze.

In secolul XX, muzica prezinta un peisaj variat de tendinte si stiluri, progresul tehnologic avand un impact crucial in acest sens prin introducerea radioului in anii '20, fenomen care se soldeaza cu cresterea numarului de orchestre si institutii muzicale de provincie. Totodata se incearca o reinviere a traditiei cantecului liturgic din secolele XVI-XVII, si datorita acestui fapt, compozitia daneza in perioada interbelica se axeaza pe muzica pentru orga si coral-bisericeasca. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Carl Nielsen se impune ca figura dominanta in compozitia muzicala daneza. La inceput adept al romantismului tarziu, Nielsen se converteste in curand la tendintele ante-romantice, deschizand calea spre muzica daneza moderna, care se patrunde de influentele compozitorilor europeni avangardisti ca Stravinski, Bartók, Grupul celor sase etc.. In anii '50 unii compozitori danezi experimenteaza muzica electronica.