Toba de tinichea - Filmul lui Schlöndorff

Toba de tinichea

Aparitia vest-germanului Volker Schlöndorff, cu filmul sau Die Blechtrommel / Toba de tinichea (in unele traduceri Tobosarul) in selectia pentru premiile Oscar ale anului 1979 nu era chiar o surpriza, desi regizorul nu isi impusese inca numele in constelatia celor mari: nu era o surpriza pentru ca el repurtase deja - cu acelasi film - victoria suprema la Cannes, unde cucerise Palme d'or, e drept, exaequo cu Apocalipsa, acum al lui Francis Coppola. Acest exaequo cannez starnise chiar oarecari discutii: la cateva luni dupa incheierea festivalului, presedinta juriului, scriitoarea Francoise Sagan, lasa sa se inteleaga - intr-un interviu - ca se facusera presiuni asupra juriului in favoarea Apocalipsului . si ca, deci, Toba de tinichea ar fi fost astfel nedreptatita prin punerea ei "la egalitate" cu o alta pelicula.

Filmul lui Schlöndorff repurtase un succes care confirma pretuirea anterioara aratata romanului omonim al lui Günter Grass - dupa care a fost inspirat scenariul scris de Jean-Claude Carrière, Volker Schlöndorff si Franz Seitz) - roman distins, in 1962 la Paris, cu "Prix meilleur livre étranger". Confruntarea de la Cannes a celor doua filme si a celor doi regizori a fost socotita, inegala, un fel de lupta intre David si Goliath, dat fiind faptul ca Francis Coppala are deja o celebritate (cucerise un Mare Premiu chiar la Cannes, cu cinci ani mai inainte, avea si un Oscar pentru regia "Nasului" etc.), in timp ce lui Schlöndorff nici macar nu i se pronunta numele corect! El venea totusi ca reprezentant al Noului Film German care, incepand cu Manifestul de la Oberhausen (1962).

Treptat insa, el s-a integrat perfect curentului, devenind unul din cei "cinci mari" ai regiei vest germane (Al. Kluge, Fassbinder, Herzég, Wenders, Schlöndorff).

Romanul lui Günter Grass, -"Die Blechtrommel", pe care l-a ecranizat in 1979, il cucerise pe cineast - dupa propria-i marturisire - prin aceea ca ii oferea posibilitatea de a realiza o fresca foarte germana, eroul sau central - micutul evreu Oskar - avand doua particularitati specifice epocii contemporane: refuzul si protestul. El refuza lumea cu atata indarjire incat, ca protest fundamental, hotaraste sa nu mai creasca, sa ramana, fiziceste, la varsta de trei ani! Facultatile spirituale, insa, evolueaza normal. Protestele sunt atat de puternice incat vocea sa sparge toate obiectele de sticla din apropiere, iar toba de tinichea primita cadou la a treia aniversare (cand ia originala hotarare de a ramane pitic si cand, in acest scop, insceneaza un accident care sa explice, formal, stagnare fizica) - toba pe care n-o paraseste timp de 18 ani, din 1927 pana la incheierea celui de-al doilea razboi mondial - si in care bate furios in toate ocaziile, inclusiv in cele festive ale nazistilor, transformandu-le in grotesti serbari cu dans si topaieli - ii sustinea, cu ritmurile ei zgomotoase, comentariile si actiunile opozante. "Ocazia de a lucra filmul Toba de tinichea - nota Schlöndorff in jurnalul sau - o simteam ca pe o provocare pe care nu o puteam refuza . Tot si toate evolueaza in jurul lui Oskar, numai el nu evolueaza. Oskar intruchipeaza setea de razbunare a mic-burghezului si grandomania lui anarhica . "

Dupa propria marturisire a lui Grass, "inventia" sa a avut consecinte fertile in planul creatiei; Oskar ramane trupeste la varsta de trei ani, dar are din nastere, din prima clipa, mintea si clarviziunea unui adult cu toate erorile si speculatiile acesteia. El are "perspectiva broscutei, adica priveste totul de jos in sus, nu numai oamenii din jurul sau, ci si intreaga epoca. Toba de tinichea este, inainte de orice un roman realist" - mai spune autorul. Satira, legenda, parabola, povestea cu stafii, "adica tot ce astazi este etichetat ca suprarealism, slujeste si apartine acestei realitati". Fantasmele evocate sunt oameni, lucruri si intamplari adevarate. Nemaiputand suporta falsitatile si minciuna din familia sa, Oskar protesteaza, extinzandu-si treptat opozitia de la familie la viata publica si politica a cartierului si a orasului sau natal, Denzig, divulgand contradictiile, coliziunile nationaliste si sloganurile naziste, comentandu-le inteligent si sarcastic si actionand intru transformarea lor in actiuni grotesti, absurde si avertizand asupra prapastiei spre care se merge. Metoda lui e aceea de a lua totul in deradere - zice regizorul. "In epoca aceea, toata lumea batea in toba mare, Hitler, ca si ceilalti. Toba mica a lui Oskar caricaturizeaza bubuiturile oamenilor politici. El face sa valseze manifestatiile naziste schimbandu-le ritmul, taie defilarea SA-ului cu banda sa de copii. Oskar urland e caricatura lui Hitler latrand. Tinerii de azi au alte ratiuni de a protesta, decat cele ale lui Oskar. Dar vad in el un precursor".

Oferind o imagine sinteza a motivelor tematice si stilistice ale Noului Film German, filmul este, in acelasi timp, "un rechizitoriu in cheie groteasca, incandescenta, tragica" un rechizitoriu necrutator la adresa hitlerismului, un rechizitoriu sustinut de un copil cu minte de matur, venit, fara voia lui, intr-o lume care il dezgusta. Comparand filmul cu principalul sau concurent de la Cannes - Apolipsul, acum - criticul roman era de parere ca filmul lui Coppola este parada fortei, a fortei forta, in timp ce Toba de tinichea este triumful spiritului, forta inteligentei.

Film antifascist, Toba de tinichea prezinta scena istoriei ca pe o monstruoasa parada de uriasi pe care ochii unui copil inteligent o privesc din perspectiva refuzului si protestului sau.

Interpretarea actoriceasca - in special a micului David Bennent (un copil in varsta de 12 ani, ramas mic la trup, dar foarte inteligent si expresiv, pe care Schlöndorff l-a cautat multa vreme, osciland intre folosirea unui pitic adult sau a unui copil) - este senzationala. El confera filmului simbolul mitic al luptei dintre forta si inteligenta.

Toba de tinichea a fost apropiat valoric de filme mari, care au dominat anul 1979, unele socotite ulterior drept capodopere: "Proba de orchestra" de Fellini, "Don Giovanni" de Losey, "Fara anestezie" de Wajda, "Apocalipsul, acum" de Coppola (iarasi!) - "toate marturisind o violenta si un lirism al sarcasmelor politice si sociale, o luciditate a pesimistului dus pana la un soi de eroism al inspiratiei, metafore puternice ale nebuniilor fasciste, totalitare . ", cum nota un comentator.