Aparatul fotografic optic

Scurt istoric

Acest cuvant,  'fotografie', vorbit sau scris poate fi inteles in orice parte a lumii, prin fotografie intelegandu-se un mijloc universal de comunicare.

Prima aplicatie practica a fost urmarirea eclipselor solare , iar prima mentiune despre asa numita Camera Obscura se gaseste in lucrarile unui carturar Ibn Al Haitan (956-1038).

Fizicianul si matematicianul Girolamo Cardano (1501-1576) propune folosirea unei lentile convexe, in camera obscura, astfel obtinand o imagine mai clara si mai luminoasa.

Urmeaza alte ameliorari cum ar fi cea a lui Daniel Barbaro care propune in 1568 acoperirea marginilor lentilei, lasand numai o gaura mica la mijloc-diafragma de azi- pentru a obtine imagini mai clare.

"Camera obscura" era o camera intunecoasa si imaginea putea fi vazuta numai de cei care se aflau in incapere. Cu timpul, mai ales pentru realizarea unor lucrari topografice, camera obscura devine din ce in ce mai mica, portabila, putand fi instalata intr-un cort. In relatarea lui Sir Henry Wattson este descris cortul folosit de vestitul astronom german Johann Kepler(1571-1630) pentru a desena cu o mare precizie in toate detaliile un peisaj panoramic. Cu ajutorul unui telescop, imaginea este proiectata pe hartie si Kepler, ghemuit in cortul intunecos, o reproducea desenand toate formele. Apoi cortul era invartit in jurul axului sau si operatia era reluata pana cand se completa turul de orizont.

Dar micsorarea si portabilitatea camerei obscure merg si mai departe. Kaspar Schott(1608-1666) publica in a sa "Magia optica"(1658), prima descriere a unei mici camere obscure formata din doua cutii, dintre care una putin mai mica putea sa culiseze in cealalta pentru obtinerea claritatii. Imaginea formata de un tub ajustabil care continea doua lentile convexe putea fi vazuta din exterior, printr-o gaura, astfel ca nu mai era nevoie ca cineva sa intre in camera obscura.

Camerele obscure de cele mai diferite constructii si marimi, erau foarte raspandite si utilizate in topografie in scopuri civile si militare, in reproduceri exacte de desene, harti si gravuri la scari diferite, chiar si in medicina pentru desene anatomice cat mai precise. Se publicau din ce in ce mai frecvent descrieri ale aplicatiilor camerei obscure in lucrari de optica, enciclopedii, tratate de pictura si in carti de popularizare si de jocuri de societate.

La mijlocul sec. al XVIII-lea "aparatul" era foarte raspandit si cunoscut. El avea aproape toate componentele esentiale: obiective din ce in ce mai evoluate si de diferite distante focale, oglinda montata la 45 de grade pentru reflex, posibilitatea de reglare a claritatii, geam mat din sticla fina pentru redarea cat mai acurata a imaginii. Nu mai era de facut decat un singur pas: permanentizarea imaginii, prinderea ei in capcana unor procese chimice.

Pana in ziua in care se vor descoperii principii cu totul noi, aparatele vor avea la baza trei parti componente:

deschidere prin care patrund razele de lumina,

o cavitate intunecoasa-camera obscura propriu-zisa,

o suprafata plana pe care se proiecteaza imaginea sau un sistem care face vizibila imaginea.

Constructiv, camera obscura este realizata din mate­rial plastic negru si este rigida cu corpul intregului aparat. Pentru micsorarea reflexelor interioare, camera obscura are niste striatiuni perpendiculare pe axa optica, ce dau un aspect de burduf de acordeon. Striatiu­nile sunt astfel alese incat reflexele sunt reduse la minim pentru tipul de material utilizat.

Fereastra de expunere sau cadrul de expunere adica spatiul dreptunghiular in care este asezat filmul, permite obtinerea unei imagini standard de 24X36 mm incadrindu-se in normele uzuale.

Desi, prin modul in care este asezata, camera obscura este destul de bine protejata la agentii externi, este de dorit sa i se acorde o mare atentie, in sensul curateniei, astfel ca nici un corp strain sa nu patrunda in acest loc. Marii dusmani sunt praful si bucatelele de film ce se pot rupe din pelicula care, odata ajunse in camera obscura, pot sa se depuna pe filmul din cadru facand inu­tilizabile imagini poate irepetabile. In plus, aceste mur­darii se pot depune si pe ultima lentila a obiectivului, reducandu-i performantele, sau, si mai rau, pot patrunde printre mecanismele aparatului, deteriorindu-l.

Principiul de functionare al aparatului de fotografiat a fost descoperit de pe vremea artistului si inventatorului Leonardo da Vinci, care a aratat ca pentru a proiecta o imagine este suficient un mic orificiu prin care sa treaca lumina. Cu cat este mai mic orificiul, cu atat lumina este mai clara. Acest aparat simplu, numit "camera obscura", exista la inceputul secolului al XVII-lea. Mai mult a durat pana s-a gasit un material fotosensibil pentru a inregistra imaginea respectiva. Aceasta problema a fost rezolvata abia in 1826 cand Joseph Niepce a descoperit ca pentru a produce un bitum sensibil la lumina poate fi folosita clorura de argint.

Pentru a functiona, acest aparat foto, oricat de simplu, trebuie sa aiba urmatoarele parti componente:

q       Corpul-O cutie perfect opaca in care sta filmul pentru a fi expus

q       Obiectivul-Un dispozitiv care focalizeaza razele de lumina pe film

q       Diafragma-Un dispozitiv care controleaza cata lumina ajunge pe film

q       Obturatorul-Un dispozitiv care controleaza cat timp este expus filmul la lumina

q       Vizorul-Un dispozitiv folosit pentru a incadra eficient imaginea care va fi inregistrata pe film.

q       Sistemul de transport-Un dispozitiv folosit pentru fixarea si transportul filmului.

Gama tot mai variata a aparatelor fotografice care se gasesc in prezent la dispozitia celor interesati impune, de la bun inceput, ca discutia sa inceapa printr-o clasificare cat mai riguroasa a "subiectului", clasificare menita sa asigure o imagine cat mai completa a diversitatii tipurilor de aparate fotografice, cat si a domeniilor specifice in care ele pot fi utilizate cu maxima eficienta. O adevarata clasificare nu trebuie si nici nu poate fi facuta luandu-se ca baza doar un singur element, un singur punct de referinta, indiferent cat de esential ar parea acesta la prima vedere; si aceasta, pentru simplul motiv ca, in mod automat, alte elemente, la fel de importante, daca nu chiar cu mult mai importante, ar fi neglijate, cu consecinte pagubitoare.

Pentru departajarea aparatelor fotografice existente la ora actuala, se tine seama de trei dintre cele mai importante elemente constructive:

-dimensiunea imaginii negative pe care o realizeaza aparatul

-sistemul de vizare si punere la punct a distantei, pe care il utilizeaza aparatul

-sistemul de obturare cu ajutorul caruia se realizeaza ceea ce numim in mod curent "timpul de expunere".

Referindu-ne la dimensiunea imaginii negative ce se formeaza pe suprafata fotosensibila a filmului, plan-filmului sau a placii, aparatele de fotografiat se inscriu intr-una din urmatoarele patru mari grupe:

q       aparate fotografice care realizeaza imagini negative de format mare si foarte mare (peste 6x9 cm), cum ar fi sistemele Sinar, Toyo, Linhof.

q       aparate fotografice care realizeaza imagini negative de format mediu (6x9 cm,6x7 cm,6x6 cm,6x4.5 cm), precum Rolleiflex, Flexaret, Liubitel-2

q       aparate fotografice care realizeaza imagini negative mici, de tip "cinematografic"(24x36 mm,24x24 mm,24x17.5 mm), semnificative la aceasta categorie fiind familiile de aparate: Orizont, Zorki, Fed, Praktica, Leica, Nikon, Olympus.

q       aparatele fotografice care realizeaza imagini negative cu dimensiuni foarte mici, tip "minox" (16x8 mm,8x8 mm,4x8 mm) ca Agfamatic 6008.

Aparatele fotografice care realizeaza pe suprafata fotosensibila negativa imagini de dimensiuni foarte mari au, in general, destinatii speciale de utilizare din care cauza sunt considerate ca fiind "profesionale". De fapt, aceste domenii de utilizare sunt multiple dar foarte stricte: lucrari de arta fotografica, cercetare stiintifica, reclama comerciala, reproduceri de mare finete. Aceste aparate vor fi intalnite in mobilarea marilor laboratoare fotografice si sunt folosite mai totdeauna cand dupa negativele obtinute urmeaza sa fie executate fotografii extrem de mult marite. Datorita greutatii lor, a complexitatii pe care o impun in manipulare, ele sunt total incomode in fotografia curenta. Nici pretul lor foarte ridicat nu e un element stimulator pentru fotograful amator.

Aparatele fotografice care realizeaza imagini negative de format mediu folosesc rolfilmul tip 6x9 cm si pentru uzul fotoamatorilor, placi ori plan-filme cu aceeasi dimensiune. Imaginile negative de format mediu ofera posibilitatea unor mariri de buna calitate la dimensiuni suficient de mari (pana la 100x100 cm). In plus, aceste aparate se bucura de un gabarit acceptabil, de cateva accesorii ce largesc domeniul de activitate, precum si de un sistem de punere la punct a distantei de foarte buna calitate. Aparatele de format mediu se fac, astfel, recomandabile in portretistica, reportaj dar si in fotografia amatorilor avansati si pretentiosi.

Aparatele fotografice ce realizeaza imagini negative de tip "cinematografic", adica de format mic, utilizeaza pelicula cu perforatii laterale, sau asa-zisele filme "Leica". Ele constituie, indiscutabil, categoria de aparate cea mai raspandita la aceasta ora, numarul filmelor si a marcilor existente pe piata fiind impresionant. Posedand o optica excelenta, avand dimensiuni reduse, permitand folosirea unei game deosebit de largi de accesorii,cu alte cuvinte fiind comode, practice si silentioase aceste aparate sunt capabile sa satisfaca toate exigentele fotografiei contemporane.

Imaginile negative cu dimensiuni foarte mici, realizate cu aparate fotografice care folosesc, in marea lor majoritate, pelicula special casetata, ofera, evident, avantajul unor dimensiuni si greutati "liliputane" sunt usor de manevrat si discrete. In schimb, gama accesoriilor atat de necesare in fotografierea moderna e aproape inexistenta, marfurile de calitate se obtin dificil, intreaga prelucrare a peliculei urmand a se face in laboratoare de specialitate, cu aparatura adiacenta adecvata.

Ca cel de-al doilea element de referinta, in cazul unor clasificari a aparatelor fotografice a fost ales sistemul de vizare si de punere la punct a distantei tocmai datorita insemnatului rol pe care il joaca in realizarea unei fotografii de calitate. Permanenta preocupare a producatorilor de a imbunatatii performantele tehnice ale aparatelor pe care le fabrica si-a spus cuvantul si in aceasta privinta. Avem la indemana, in prezent, sisteme si mecanisme capabile sa asigure fotografului conditii excelente de observare a subiectului si de stabilire corecta a unor parametrii strict necesari in elaborarea unei fotografii foarte bune. Indiferent daca aceste sisteme si mecanisme lucreaza independent sau strict sincronizate intre ele, se vor inscrie, intr-o anumita categorie:

-aparate fotografice cu sistem de vizare direct, avand sau nu posibilitatea de masurare exacta a distantei;

-aparate fotografice cu sistem de vizare prin oglinda fixa si geam mat;

-aparate fotografice cu vizare direct prin obiectiv avand oglinda mobila si prisma cu geam mat (reflex-mono-obiective).

Sistemul de vizare direct, se intalneste la marea majoritate a aparatelor ieftine, destinate celor aflati la primii lor pasi in fotografie. Ne referim la sistemul de vizare direct, dar lipsit de posibilitatea stabilirii precise a distantei dintre aparatul de fotografiat si subiect. Avantajele unei luminozitati ideale si a unui pret de cost foarte scazut nu sunt insa suficiente pentru a satisface exigentele fotografiei moderne. Desi continua sa se fabrice pe scara larga aparate de acest fel, firme producatoare prestigioase isi inzestreza camerele cu varianta substantial imbunatatita a "vizorului direct". Introducerea unui mecanism optic foarte precis, telemetru, destinat inlaturarii erorilor de apreciere a distantei, chiar daca ridica intr-o oarecare masura, pretul de cost al aparatului se justifica pe deplin prin cresterea operativitatii in manipulare, prin finetea acestei puneri la punct. La aparatele moderne a fost rezolvata si problema corectarii paralaxei ce survine in cazul fotografierilor la diferite distante, fenomen inerent acestui mod de vizare, iar masurarea cantitatii de lumina ce urmeaza a impresiona pelicula, masuratoare efectuata direct prin obiectiv, a devenit si ea posibila.

Procesul vederii se reduce la o exarninare succesiva a obiectelor, lucru care are o mare importanta fiziologica. Datorita acestui fapt, noi putem sa examinam cu atentie un obiect, orientandu-ne totodata in mediul inconjurator, fara a percepe prea multe detalii. In general, procesul vederii este un proces psihic foarte complicat, in care mai intervine, afara de celelalte simturi, si memoria. Corneea si cristalinul formeaza, ca in cazul lentilelor, o imagine care se proiecteaza pe retina: aceasta imagine este apoi interpretata de creier, prin intermediul nervului optic.

Pentru a avea imagini clare, ele trebuie sa se formeze intotdeauna pe retina, oricare ar fi distanta de la obiect, cu alte cuvinte ochiul trebuie sa se acomodeze mediului. Imaginile obiectelor le vedem atat timp cat corpu1 care exista in fata noastra isi trimite razele de 1umina spre noi. Imaginile sunt deci temporare sau, in termeni tehnico-fotografici, fugitive - adica dispar o data cu cauza care le-a provocat.

Invatand din felul cum natura a rezolvat prima problema expusa mai sus, oamenii au construit aparatul fotografic.

Daca examinam un aparat fotografic, vedem ca el este foarte asemanator cu ochiul. In fata, aparatul fotografic are o deschidere corespunzatoare cristalinului, in care sunt fixate una sau mai multe lentile de sticla, formand "obiectivul" aparatului fotografic. La fel ca si cristalinul, el formeaza in aparat imaginile obiectelor din afara. Pentru ca sa se regleze cantitatea de lumina care patrunde in aparat, asemanator cu irisul ochiului, aparatul este prevazut cu o diafragma care mareste sau micsoreaza deschiderea obiectivului.

Telemetrul are o schema constructiva nu tocmai simpla, iar eventualele dereglaje sunt destul de greu de depanat. Telemetrul nu e un mecanism deosebit de sensibil dar necesita o manevrare atenta. Rezultatul unei masuratori telemetrice e afisat in campul vizual al sistemului, in asa numita "pata galbena". Astfel, daca s-a stabilit distanta exacta dintre aparat si subiect, in "pata galbena" se va obtine o imagine clara "nu rupta". Dimpotriva, imaginea dubla, "ruptura", sau necontinuitatea din "pata galbena"se numeste greseala in stabilirea parametrului distanta. Dublarile de imagine sau "rupturile" ce survin la nivelul "petei galbene" din vizor pot avea loc pe lateral, pe vertical, si chiar pe diagonal.

Sistemul de vizare prin oglinda fixa si geam mat e intalnit la marea majoritate a aparatelor fotografice de format mediu. Acesta ofera fotografului numeroase avantaje. Suprafata de vizare este foarte luminoasa.

Sistemul de vizare prin obiectiv cu oglinda mobila si prisma oferea cea mai larga arie de utilizare tocmai datorita numarului mare de accesorii interschimbabile ce puteau fi adaptate cu usurinta. Singurele limite ale sistemului de vizare reflex-mono-obiectiv erau legate de pierderea controlului asupra subiectului in momentul obturarii.

Despre obturatoarele ce pot fi intalnite se poate spune ca reprezinta partea cea mai mobila, dinamica, care antreneaza, doar pentru o singura operatie zeci de piese componente.

Ca in majoritatea domeniilor de activitate, electronica nu s-a lasat mult asteptata nici in fotografie. Au fost create tot felul de mecanisme si sisteme integral computerizate, capabile sa stabileasca automat deschiderea diafragmei in functie de valoarea luminii, sa regleze timpul de expunere, sa execute masurarea exacta a distantei.

Integrarea electronicii in constructia aparatelor fotografice a dus la aparitia unui nou element de clasificare:

q       aparate fotografice complet automate, gata pentru luarea imaginii fara o stabilire prealabila a timpului de expunere, a deschiderii diafragmei si de potrivire a distantei.

q       aparate fotografice semiautomate, unde electronicii ii revine sarcina de a actiona doar asupra unui singur sistem.

q       aparate fotografice neautomate, care au totusi inglobate elemente electronice, avand o actiune limitata.

Oricat a avansat tehnica in ultimii ani, aparatele de fotografiat au aceleasi componente de baza:

a.      corpul aparatului (camera obscura)

b.      obiectivul

c.       diafragma

d.      obturatorul

e.      vizorul

f.        sistemul de transport

a.      Corpul aparatului

Este foarte important sa fie complet izolat, astfel incat sa nu permita intrarea luminii in interior, cu exceptia celei care intra prin obiectiv si e destinata impresionarii filmului. Corpul este proiectat conform unor principii ergonomice, astfel incit sa permita accesul usor si rapid la facilitatile aparatului.

b.Obiectivul

Obiectivul permite accesul luminii in aparat si focalizeaza imaginea pe film. Este elementul care determina in foarte mare masura claritatea si calitatea imaginii finale. Caracteristicile definitorii ale obiectivelor sunt distanta focala si luminozitatea. Distanta focala a unui obiectiv se masoara in milimetri si determina unghiul de camp. In functie de distanta focala, obiectivele se impart in:

q       superangulare, cu distanta focala pina in 40mm;

q       obiective normale, cu distanta focala in jur de 50mm;

q       teleobiective, cu distanta focala peste 70mm.

Aceste valori sunt valabile pentru filmul de 35mm si cresc o data cu dimensiunile filmului folosit, astfel ca, de exemplu, pentru un aparat cu film 6x6cm, un obiectiv de 85mm este normal. Luminozitatea reprezinta deschiderea maxima a diafragmei obiectivului.

De la primul "obiectiv", acea "rotunjime de sticla" pe care Girolamo Cardano o introdusese in anul 1550 in gaura camerei obscure, pana la marea varietate a obiectivelor de inalta calitate de astazi, sute de inventatori priceputi s-au straduit sa perfectioneze, pas cu pas, performantele acestora.

Cat de vechi sunt cunostintele despre optica ne putem da seama dupa urmatorul text din timpul dinastiei Chin, datand de mai bine de doua milenii: "Taie o minge de gheata, ridic-o spre Soare si pune iarba uscata in umbra ei; foc va lua nastere." Este descrierea clara a ceea ce numim astazi focalizarea razelor printr-o lentila convexa.

Distanta focala este prima si una dintre cele mai importante informatii pe care trebuie s-o avem despre un obiectiv. Ea determina:

a) marimea imaginii subiectului care se formeaza pe pelicula;

b) unghiul de cuprindere al obiectivului;

c) formatul si tipul de aparat la care poate corespunde;

d) claritate in profunzime;

e) tipul de deformare de perspectiva care se obtin;

f) domeniul de aplicabilitate;

g) efectul artistic pe care il favorizeaza.

Aparatele foto cu vizare prin obiectiv folosesc o oglinda, un geam mat si o pentaprisma pentru formarea imaginii in vizorul aparatului, conform schemei de mai jos.

Distanta focala a obiectivelor Fotociar este de 40 mm.

Sa incercam sa lamurim semnificatia acestei valori. Fotoaparatele mai complexe au posibilitatea interschim­barii obiectivelor, pentru urmatorul motiv: un obiectiv nedemontabil are de obicei o distanta focala comparabila cu diagonala formatului, sau putin mai mare, aceasta dis­tanta focala fiind numita ,,focala normala". Acest fel de obiectiv este capabil sa cuprinda un anume camp din fata sa. Sa zicem ca dorim sa fotografiem fatada unei cladiri: ne indepartam de cladirea aleasa, pe trotuarul celalalt, si cind incercam sa vizam, vom constata ca numai o parte din cladire o putem incadra. Sa ne mai indepartam putin nu avem unde. Pentru astfel de situatii, fotoaparatele complexe au posibilitatea sa li se inlocuiasca obiectivul cu altul care cuprinde mai mult. Acest tip de obiectiv are distanta focala mai mica si se numeste superangular. Pen­tru fotoaparatele de 35 mm, numite asa dupa latimea fil­mului pe care il utilizeaza s-a convenit ca distanta focala normala sa fie in jur de 50 milimetri pentru formatul cadrului de expunere de 24X36 mm.

a)Cu cat distanta focala va fi mai mare, imaginea subiectului va fi si ea mai mare si invers.

b),c) La obiectivele normale, de calitate, suprafata cercului cu maxima luminozitate si claritate are un diametru egal (sau mai mare) cu distanta focala. In cercul cu calitati optime se poate inscrie un dreptunghi sau un patrat a carui diagonala este egala cu diametrul cercului, deci cu distanta focala. Astfel se obtin datele referitoare la unghiul de deschidere al obiectivului si la formatul corespunzator de negativ.

d)Claritatea in profunzime este invers proportionala cu distanta focala.

e)Perspectiva se modifica numai in functie de distanta aparat-subiect. Nu distanta focala, ci departarea este cea care modifica perspectiva.

c.Diafragma

Diafragma controleaza deschiderea obiectivului si determina cantitatea de lumina care ajunge pe film. Se masoara cu ajutorul numarului f, care este de fapt un raport intre diametrul fizic al deschiderii si distanta focala a obiectivului, astfel incat, indiferent de obiectiv, o anume valoare a diafragmei inseamna aceeasi cantitate de lumina intrata in aparat. De obicei, este controlata cu ajutorul unui inel de pe obiectiv. Diafragma ia valori din scala 1; 1,4; 2; 2,8; 4; 5,6; 8; 11; 16; 22; 32; 64 etc., fiecare valoare reprezentand jumatate din cantitatea de lumina admisa de valoarea precedenta. De exemplu o diafragma f/1,4 admite de doua ori mai multa lumina decat f/2. Luminozitatea unui obiectiv fotografic, sau capacitatea lui de a ilumina placa fotografica se exprima de obicei prin raportul f/numar, care este determinat de distanta focala a lentilei si de diametru ei, sau diametrul diafragmei care determina efectiv aria lentilei. Astfel, notatia f/4,5 inseamna ca distanta focala a lentilei este de 4,5 ori mai mare decat diametrul ei efectiv. Cu cat raportul f/numar este mai mic, cu atat diametrul pentru o distanta focala data este mai mare si luminozitatea sau "viteza"lentilei este mai ridicata. Lentile extrem de rapide pot avea un raport f/numar de pana la f/1,4 sau f/1,2. Timpul de expunere creste cu patratul raportului f/numar.

Efectul diafragmarii Inchiderea diafragmei micsoreaza diametrul petei de difuziune, ca in fig. alaturata.

Diafragma indeplineste doua functii importante: regleaza cantitattea de lumina care patrunde pana la emulsie si modifica claritatea in profunzime a obiectivului. In ziua de azi diafragma este montata intre grupurile de lentile care formeaza obiectivul. Se foloseste cu precadere diafragme de tip "iris", formate dintr-un set de lamele glisante, care se strang concentric, micsorand progresiv diametrul cercului de patrundere al razelor de lumina. Valoarea diafragmei este aratata de un ac indicator in vizor, astfel ca fotograful poate sa-si dea seama si de profunzimea pe care o are la dispozitie.

d.Obturatorul

Obturatorul este mecanismul care controleaza durata de expunere a filmului la lumina. Ca si in cazul diafragmei, controlul timpului de expunere se face in trepte, fiecare treapta dubland sau injumatatind timpul de expunere. 1/2000; 1/1000; 1/500; 1/250; 1/125; 1/60; 1/30; 1/15; 1/8; 1/4; 1/2; 1 etc. De exemplu un timp de expunere de 1/1000 lasa sa treaca jumatate din lumina admisa intr-un timp de 1/500. Obturatoarele pot fi de doua tipuri: centrale (leaf shutter) si focale (focal plane shutter).

Numarul lamelelor ce compun acest tip de obtura­tor este cuprins intre 3 si 6. Obturatoarele mai simple au trei lamele insa randamentul lor este mai scazut, iar cele cu mai mult de trei lamele au un randament mai bun dar sunt mai complicate, mai greu de realizat si mai scum­pe. La fotoaparatele populare s-a dezvoltat un tip simpli­ficat de obturator ce are si functia de diafragma.

e. Vizorul

El permite vizualizarea imaginii inainte de a fi inregistrata pe film, permitand controlarea compozitiei si, in functie de tipul aparatului, a claritatii.

Pentru cele mai multe subiecte si genuri de fotografii, mai trebuie si altceva in afara doar a aparatului si a obiectivelor. Toate aceste dispozitive ajutatoare se numesc accesorii. Cele mai importante accesorii sunt:

q       Exponometrul

Exista doua categorii de exponometre: sigure si nesigure. Cu ajutorul exponometrului se pot face masuratori comparative, cacule de expunere pentru alegerea cu discernamant si precizie a acelor timpi care vor da o nota personala imaginilor sale. Prin posibilitatea de a schimba bateriile atunci cand se consuma, exponometrele foto-electrice isi mentin calitatile la acelasi nivel. Este bine ca unghiul de cuprindere sa fie mai mic decat unghilul obiectivului normal si sa ofere atat posibilitatea masurarii luminii reflectate, cat si a celei incidente.

q       Trepiedul si alte suporturi

Foarte important la orice trepied este capul lui, adica partea de contact cu aparatul. Toate aparatele au, intr-o pozitie favorabila care sa le asigure echilibrul, un locas in care se insurubeaza capul trepiedului. Cel mai bun cap de trepied este acela cu "articulatie cu nuca". Daca trepiedul nu are o astfel de articulatie, ea trebuie neaparat cumparata. Articulatia trebuie sa permita cu usurinta un cat mai mare numar de pozitii ale aparatului, inclusiv fotografierea perpendiculara de sus in jos.

q       Suportul-menghina

El este aproape universal ca utilizare, ofera stabilitate mare, este foarte mic si poate fi confectionat de oricine. Pe partea de sus si pe cea laterala se sudeaza cate un surub de trepied. Intr-unul din acestea, dupa caz, se insurubeaza o articulatie solida cu nuca si suportul este gata.

Cand se recurge la vreun suport pentru stabilitate, declansarea nu mai trebuie facuta apasand cu degetul pe butonul de declansare. Este nevoie de un declansator flexibil, cu ajutorul caruia obturatorul este actionat de la o oarecare distanta, fara a mai fi atins de mana fotografului care poate provoca o miscare sau vibratie in timpul expunerii. Este bine sa se aleaga declansatoarele flexibile mai lungi, care amortizeaza mai bine orice miscare si, daca se gasesc, acelea care suplinesc pozitia T acolo unde aceasta nu este prevazuta la obturator(cu doi timpi: o apasare pentru deschiderea obturatorului, alta apasare pentru inchiderea lui).

q       Ecrane de difuzie(Duto)

Ecranele de difuzie iau locul obiectivelor care produc o aureolare in jurul punctelor luminoase clare. Acest fenomen se numeste flou(artistic) sau soft ficus. Pentru a se obtine aceasta alternare dinttre flou si clar, ecranle de difuzie sunt confectionate din sicla fina, pe suprafata careia sunt prevazute la intervale regulate, mici ridicaturi sau rizuri, fie sub forma de cercuri concentrice, fie sub forma de grile. Efectul este mai puternic cand rizurile sunt mai apropiate intre ele. Prin diafragmare se micsoreaza efecul de difuzie.

q       Filtrele de polarizare

In cazul in care este necesar a se fotografia obiecte acoperite cu sticla sau aflate in vitrine, se folosesc filtre speciale care elimina imaginile intamlatoare reflectate de suprafata geamului. Filtrele nu pot fi folosite decat la aparatele cu vizare directa prin obiectiv,deoarece efectul trebuie urmarit in timp ce se roteste filtrul, pana cand se observa disparitia maxima a imaginii reflectate.

q       Parasolarul

Pentru a evita, mai ales la fortografiile in contra lumina, patrunderea in obiectiv sau pe suprafata lui de raze puternice de lumina din afara cadrului imaginii, se monteaza pe obiectiv o aparatoare, numita parasolar. Ele se confectioneaza din tabla subtire, peste care se aplica o vopsea neagra mata. Pot avea forma de palnie rotunda sau patrata, sau o forma de cutie dreptunghiulara. O atentie deosebita trebuie data adancimii si ungiului de deschidere al parasolarelor. Daca sunt prea adanci, ele risca sa taie o parte din cadrul imaginii, mai ales la colturi, producandu-se ceea ce se numeste vignetare. Cu cat distanta focala a obiectivului este mai mare (avand deci un unghi de cuprindere mai mic), parasolarul poate fi mai adanc, constiuind o protectie mai eficace a obiectivului.

Astfel, din cele mai vechi timpuri, oamenii au incercat sa gaseasca o modalitate de a imortaliza realitatea prezenta prin creearea unui dispozitiv de captare a fractiunii temporale. Toate aspiratiile omului de a pastra momente ale vietii lui neintinate de curgerea continua a timpului s-au materializat in realizarea mecanismului aparatului de fotografiat.

Aparatele de fotografiat de astazi au un singur descendent, de la camera obscura a lui Da Vinci pana in sec XXI, acesta a suferit multe modificari asupra formei, greutatii si in special asupra calitatii.

Filmul

Denumire data oricarui material fotosensibil negativ al carui suport este constituit dintr-un material suplu, precum celuloidul sau acetatul de celuloza;

Pelicula fotografica este un film din plastic, acoperit cu un strat de granule microscopice, pe care lumina provoaca o reactie chimica. Imaginea va fi astfel inregistrata pe pelicula chiar daca este invizibila. Pentru a aparea imaginea, pelicula trebuie sa sufere un tratament chimic, numit developare.

In functie de filmul utilizat, se obtin diapozitive sau un negativ, dupa care se pot face fotografii pe hartie fotografica. Aparatul de fotografiat, ca si ochiul, inregistreaza imaginea unor obiecte.

Filmele se prezinta fie taiate la diferite formate(planfilm, filmpack), fie in metraj(film de 35 mm), fie in bobine(rollfilm).

àplanfilm: suport semirigid transparent, confectionat din material sintetic neinflamabil, pe care se afla asternuta o emulsie fotosensibila.

àfilmpack: pachetaj compus din douasprezece negative taiate la un format standard, care permite folosirea numarului dorit de negative, fara sa fie nevoit sa developeze apoi intreg pachetul.

àrollfilm:banda de pelicula fotosensibila, infasurata pe un mosor de lemn, metal sau material plastic. Pentru a fi protejata impotriva luminii, pelicula este acoperita cu o banderola de hartie opaca, neagra pe fata dinspre interior, care permite manipularea materialului in plina lumina.

Sistemul de antrenare si pozitionare a filmului

Un aparat mai avansat permite controlarea acestui sistem, oferind posibilitatea antrenarii cadru cu cadru, continua (aparatul declanseaza continuu, cateva cadre pe secunda, atat cat este tinut apasat butonul de declansare), expunere multipla (obturatorul este armat, insa filmul este mentinut pe pozitie pentru expunerea unei imagini suplimentare).