INSTRUMENTE IDIOFONE

INSTRUMENTE IDIOFONE

Dintre instrumentele idiofone (lingvofone) mai apropiate de pseudoinstrumente, dramba este foarte raspandita, cel mai vechi exemplar european fiind descoperit in ruinele burgului Tanenberg si datand din secolul al XlV-lea (1,28). Este foarte practicata si la romani, in toate tinuturile tarii, sub diferite denumiri - dramba, dramboaie, dramb, dranba - pentru executarea unor melodii simple si cu ambitus restrans.

O descriere detaliata a. drambei ne ofera Bela Bartok in prefata culegerii sale din Maramures: este alcatuita dintr-o sarma de fier, indoita in forma de potcoava, avand diametrul de aproximativ 35 mm; aceasta se prelungeste prin doua brate paralele printre cele doua brate, prelungindu-se 2-3 mm; este indoit in unghi drept. Instrumentul se actioneaza prin plasarea intre varful degetelor aratator, mijlociu si mare de Ia mana stanga, sprijinirea de randul superior al dintilor si miscarea, cu aratatorul mainii drepte, a capatului limbii de otel; prin deplasarea limbii executantului mai inapoi sau mai in fata, sunetele pot fi mai grave sau mai acute, insotind isonul pe fundamentala.

Alte instrumente idiofone sunt, duruitoarea, toaca, "botul caprei'. Duruitoarea sau "scartietoarea' este o placa lovita prin rotirea in jurul unui ax, de "dintii' unei roti fixe; folosita mai mult de catre copii ia unele obiceiuri, in zone oltenesti, de pilda, este manuita de baieti si fete cand merg dupa oua rosii in Miercurea Mare (1,31). Un instrument stravechi, extrem de important si semnificativ pentru ritualul crestin ortodox este toaca; lovindu-se ritmic, de multe ori cu maiestrie, pe formule traditionale - cu doua ciocanase, o scandura de lemn sau o placa de metal, sunt marcate momente ale vietii monahale. La jocul caprei, obicei ancestral cu masti animaliere, "falca' de jos a botului este lovita de cea de sus, in ritmul dansului, printr-un mecanism simplu.

In categoria idiofonelor mai sunt considerate: clopotele cu diverse denumiri si dimensiuni, avand atat un rol utilitar, cat si intrand in practica unor obiceiuri calendaristice si familiale; zurgalaii, ce insotesc pe caluserii transilvaneni, sau pintenii ce impodobesc vestimentatia calusarilor olteni si munteni, marcand ritmul jocului.