Caracteristicile comunicarii radiofonice

Comunicarea reprezinta una din trasaturile definitorii ale omului, este faptul primar prin care oamenii interactioneaza in spatiul social, care este un spatiu intersubiectiv construit prin intermediul comunicarii. Procesul de comunicare nu este numai o dimensiune intrinseca si definitorie a omului ci este vital pentru existenta sa, pentru desfasurarea activitatilor care produc si reproduc viata sociala.

Comunicarea este un proces prin care un emitator transmite informatii receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte. Acest proces de realizeaza in mai multe feluri, de unde si tipuri diferite de comunicare.

In functie de criteriul luat in considerare, distingem mai multe forme ale comunicarii.

Un prim criteriu luat in clasificarea formelor comunicarii il constituie modalitatea sau tehnica de transmitere a mesajului. Identificam astfel, dupa Ioan Dragan , comunicarea directa, in situatia in care mesajul este transmis uzitandu-se mijloace primare - cuvant, gest, mimica; si comunicarea indirecta, in situatia in care se folosesc tehnici secundare - scriere, tiparitura, semnale transmise prin unde hertziene, cabluri, sisteme grafice etc.

In cadrul comunicarii indirecte distingem intre:

- comunicare imprimata (presa, revista, carte, afis, etc.);

- comunicare inregistrata (film, banda magnetica etc.);

- comunicare prin fir (telefon, telegraf, comunicare prin cablu, fibre optice etc.);

- comunicare radiofonica (radio, TV, avand ca suport undele hertziene).

In functie de modul in care individul, sau indivizii, participa la procesul de comunicare identificam urmatoarele forme ale comunicarii:

- comunicare intrapersonala (sau comunicarea cu sine; realizata de fiecare individ in forul sau interior);

- comunicarea interpersonala (sau comunicare de grup; realizata intre indivizi in cadrul grupului sau organizatiei din care fac parte);

- comunicarea de masa (este comunicarea realizata pentru publicul larg, de catre institutii specializate si cu mijloace specifice);

Un alt criteriu dupa care putem clasifica procesul de comunicare este natura mesajului transmis . Astfel distingem:

- comunicarea verbala - adica comunicarea prin intermediu cuvintelor;

- comunicarea non-verbala - sau comunicarea care foloseste alta modalitate decat cuvantul (mimica, gestica etc.).

In cadrul comunicarii verbale se distinge:

- comunicarea scrisa - adica mesajul este cuvant imprimat, tiparit. Mesajul este o succesiune de simboluri pe care le recunoastem ca litere, cuvinte fraze si paragrafe. Aceste simboluri sunt percepute prin vaz.

- comunicarea orala - cuvantul este prezentat in forma vorbita, mesajul fiind primit prin intermediu auzului.

Tinand seama de aceste distinctii in cadrul procesului de comunicare, identificam comunicarea radiofonica facand parte din comunicarea indirecta, fiind o comunicare de masa realizata in forma vorbita.

Din aceasta delimitare a comunicarii radiofonice fata de alte forme de comunicare rezulta un set de patru caracteristici majore, care descriu natura acestui canal de comunicare - radioul:

Cuvintele folosite si succesiunea in care ele sunt prezentate sunt doar auzite, nu vazute.

Cuvintele si succesiunile sunt prezentate audientei doar o data. Nu exista o posibilitate pentru ascultator de a capata o repetare a mesajului.

Nu exista de obicei un mecanism de feedback imediat si deci nici o oportunitate pentru sursa de a modifica mesajul in timpul transmiterii.

Desi audienta difuzarii poate fi larga in ansamblu, aceasta audienta colectiva este formata din multe grupuri mici sau indivizi, aflati, fiecare, in locuri diferite de receptare[3].

Caracteristicile comunicarii orale

Comunicarea orala reprezinta, ca si comunicarea scrisa, un sistem propriu de reguli si norme, doar ca sensibil mai bogat si mai complex, datorita factorilor extra si para lingvistici si influentei decisive a cadrului situational.

Comunicarea eficienta si eficace depinde in mare masura de felul in care comunicam, adica de stilul comunicarii. Potrivit unei celebre formulari "stilul este omul insusi", este evident ca fiecarui individ ii este caracteristic un anumit mod de exprimare, un anumit stil, care poarta pecetea propriei personalitati, a culturii, a temperamentului si a mediului social in care acesta traieste. Stilul nu este o proprietate exclusiva a textelor literare, el este specific oricarui act de comunicare.

Indiferent de stilul de comunicare abordat, acesta trebuie sa indeplineasca, in principal, urmatoarele calitati :

- claritatea - expunerea sistematizata, concisa si usor de inteles; absenta claritatii impieteaza asupra calitatii comunicarii, conducand la obscuritate, nonsens si la echivoc;

- corectitudinea - o calitate care pretinde respectarea regulilor gramaticale in ceea ce priveste sintaxa, topica; abaterile de la normele gramaticale sintactice se numesc solecisme si constau, cu precadere, in dezacordul dintre subiect si predicat;

- proprietatea - se refera la modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact intentiile autorului;

­- puritatea - are in vedere folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii literare; potrivit cu evolutia limbii putem identifica arhaisme, care reprezinta cuvinte vechi, iesite din uzul curent al limbii, neologisme, cuvinte recent intrate in limba, al caror uz nu a fost inca pe deplin validat si regionalisme, cuvinte a caror intrebuintare este locala, specifica unei zone. Potrivit cu valoarea de intrebuintare a cuvintelor, cu sensurile in care acestea sunt folosite de anumite grupuri de vorbitori, putem identifica doua categorii de termeni: argoul, un limbaj folosit doar de anumite grupuri de vorbitori care confera cuvintelor alte sensuri decat cele de baza pentru a-i deruta pe cei care nu cunosc codul si jargonul, care este un limbaj de termeni specifici unor anumite comunitati profesionale, folositi pentru a realiza o comunicare mai rapida;

- precizia - are drept scop utilizarea numai a acelor cuvinte si expresii necesare pentru intelegerea comunicarii;

- concizia - urmareste exprimarea concentrata pe subiectul de comunicat, fara divagatii suplimentare si neavenite;

La aceste calitati generale se adauga si o serie de calitati specifice, particulare, cum ar fi:

- naturaletea - consta in exprimarea fireasca, fara afectare, fara o cautare fortata a unor cuvinte sau expresii neobisnuite, de dragul de a epata, de a uimi auditoriul;

- demnitatea - impune utilizarea in exprimarea orala numai a cuvintelor sau a expresiilor care nu aduc atingere moralei sau bunei cuviinte; mai nou este invocata in acest sens si atitudinea politically corectnnes, evitarea referirilor cu caracter rasial, sovin, antisemit, misogin sau androgin.

- armonia - obtinerea efectului de incantare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte si expresii capabile sa provoace auditoriului reprezentari conforme cu intentia vorbitorului;

- finetea - folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprima intr-un mod indirect ganduri, sentimente, idei.

Caracteristicile presei radiofonice

Caracteristica definitorie a presei radiofonice este oralitatea; informatia este transmisa folosind cuvantul rostit. Acest fapt determina anumite caracteristici particulare are presei vorbite, ceea ce diferentiaza acest gen publicistic de celelalte, si anume de presa scrisa si audio-vizuala (televiziune).

Prima caracteristica sta sub semnul maximei latine "Littera scripta manet, volat irrevocabile verbum" - litera scrisa dainuie, cuvantul rostit zboara irevocabil. Daca in cazul presei scrise, receptorul poate reveni asupra textului pentru a descifra semnificatia mesajului, in cazul presei vorbite acest lucru nu mai este posibil. Motiv pentru care mesajul care este transmis trebuie sa fie accesibil si concis. Un al doilea aspect al presei vorbite, desi valabil pentru toata presa, este efemeritatea. Un fapt auzit este mai greu de retinut decat unul citit sau vazut .

A doua caracteristica majora a presei vorbite este accesibilitatea. Aceasta este un plus al radiodifuzarii, fata de alte canale de comunicare in masa. Pentru a asculta radioul nu este necesar ca publicul sa depuna un efort foarte mare si nici sa renunte la alte preocupari. De asemenea, este un mijloc accesibil si persoanelor cu deficiente de vaz sau celor nestiutori de carte, dar si unor indivizi sau comunitati care traiesc in zone izolate, unde presa scrisa este mai greu accesibila.

A treia caracteristica este rapiditatea cu care receptorul intra in posesia mesajului. Presa radiofonica reuseste sa transmita informatia mai rapid decat presa scrisa sau televiziunea, acestea din urma avand nevoie de un anumit timp pentru a prelucra si transmite stirea. Daca in cazul presei scrise informatia ajunge la cititor, in majoritatea cazurilor, a doua zi, evenimentul transmis prin intermediul radiodifuziunii este perceputa de ascultator aproape simultan cu momentul producerii sale. Aici trebuie mentionata concurenta pe care o face televiziunea, dar radioul pastreaza un avantaj, oferit de materialul tehnic necesar transmiterii, care este mult mai redus decat in cazul transmisiilor audio-video.

Din aceste caracteristici ale presei radiofonice se nasc si anumite necesitati care trebuie indeplinite de jurnalistul de radio. Desigur, aceste calitati nu suplinesc calitatile jurnalistului in general.

Prima calitate necesara este ceruta de specificul oralitatii acestui canal de comunicare in masa, si anume vocea. Aceasta trebuie sa aiba un timbru placut si tonalitati care sa "atraga" ascultatorul. De asemenea, modulatiile vocii trebuie sa fie adaptata mesajului transmis. Si nu in ultimul rand suplinirea prin intermediul vocii a vazului, care este simtul cel mai folosit de om in colectarea informatiilor din mediul inconjurator.

A doua calitate este puterea de sinteza si concizie. Avand in vedere ca retinerea informatiilor primite prin intermediul auzului este dificila decat a celor captate prin vaz, jurnalistul trebuie sa selecteze, intr-un timp scurt, notele esentiale ale evenimentului si sa ocoleasca informatia nesemnificativa. De asemenea, el trebuie sa foloseasca un limbaj adecvat, cat mai simplu si accesibil, fara sa "ingreuneze" mesajul cu cuvinte care pot crea obscuritate, nonsens sau echivoc.