Generalitati
despre sistemele de televiziune
Televiziunea poate fi definita ca un
ansamblul de principii, metode si
tehnici de natura electronica, utilizate pentru
transmiterea la distanta
a imaginilor in miscare,
prin intermediul canalelor de comunicatie. Folosirea televiziunii, ca modalitate de
transmitere simultana a imaginilor si
a sunetelor, in cele mai diverse domenii de activitate, a adus la o
diversificare a aparatelor si
sistemelor de televiziune.
Tehnica televiziunii a fost supusa unor mari
schimbari care au
urmarit eliminarea
neajunsurilor sistemelor de televiziune actuale, in sensul imbunatatirii calitatii imaginii. Televiziunea de inalta definitie HDTV (High
Definition Television) asigura
cresterea
definitiei de doua ori fata de sistemele
actuale, ceea ce echivaleaza cu cresterea
de patru ori a numarului
de elemente de imagine de pe ecran. La aceste sisteme se imbunatateste
reproducerea culorilor prin largirea
benzilor de frecventa
ale semnalelor de luminanta
si de crominanta,
si calitatea
sunetului creste
prin transmiterea stereofonica
a informatiilor de sunet. Semnalele televiziunii de inalta definitie au nevoie de o banda de frecventa de 30 MHz, mult
mai larga decat au
retelele actuale de
difuzare de 6MHz (pentru norma OIRT).
Rezolvarea este asigurata prin metode de compresie atat in domeniul timp cat si in domeniul frecventa. In acest sens
sistemul MAC (Multiplex Analog Components) asigura transmiterea multiplexata in timp a semnalelor de luminanta si de crominanta, iar sistemul MUSE (Multiple Sub-Nyquist
Sampling Encoding) asigura
multiplexarea si
subesantionarea
semnalelor de imagine. Perspectivele sistemului de televiziune de inalta definitie a crescut odata cu prelucrarea numerica a semnalelor TV,
prelucrare standardizata international prin sistemul
digital denumit generic 4:2:2.
Sistemele de televiziune
actuale cu transmisie prin unde radio sau prin cablu se inscriu in prevederile
unor normative cunoscute sub denumirea de standarde de televiziune.
