Polaritatea semnalului video modulator

Polaritatea semnalului video modulator

Polaritatea semnalului modulator poate fi pozitiva sau negativa, dupa cum amplitudinea maxima a semnalului video complex marcheaza transmiterea partilor luminoase sau a partilor intunecate ale imaginii. In figura 5 sunt prezentate cele doua polaritati ale semnalului video modulator si diferitele nivele ale semnalului video complex .

In cazul modulatiei negative, utilizata de exemplu in standardele OIRT si CCIR, este necesar ca nivelul semnalului de videofrecventa sa nu scada sub 0%, pentru a asigura receptia semnalului de sunet in bune conditiuni, fara "brum", prin utilizarea procedeului "intercarrier ".

Fig. 5 Polaritatea pozitivǎ a semnalului

Fig Polaritatea negativǎ a semnalului

1 Modulatia pozitiva vs modulatia negativa a semnalului video

In sistemul de transmitere analogicǎ cu modulatie in amplitudine existǎ posibilitatea de a modula semnalul video in douǎ moduri.

Impulsul semnalului alb:

Pozitiv- acest impuls poate fi considerat ca impuls corespunzǎtor amplitudini de semnal pentru 100 IRE si impulsurile de sincronizare tind cǎtre amplitudine zero a semnalului transmis. Aceasta este cunoscutǎ ca modulare pozitivǎ.

Negativ- varful de alb va corespunde amplitudinii zero 0,0 IRE si impulsurile de sincronizare la o amplitudine de varf de 100 IRE.

Echipamentele de modulatie video au fost standardizate ca unitǎti IRE. Modulatia pozitivǎ: 100 IRE-100% senal alb; 0,0 IRE-100% impuls de sincronizare iar modulatia negativǎ: 0,0 Ire-100% alb; 10 IRE -100% impuls de sincrinozare .

NTSC folseste 7,5 IRE pentru 100 % alb dar NTSC -J foloseste 0,0 IRE.

Modulatia pozitivǎ vs modulatia negativǎ: primele sisteme de transmisie au fost modulate pozitiv. Liniile sistemului de transmisie din UK precum 30,240 si 405 erau modulate pozitiv. Francezii aveau sistemul 819, folosit si in belgia, care a fost modulat pozitiv in mod similar. Modulatiile pozitive au dezavantaje in ceea ce priveste: cat timp varful sau amplitudinea semnalului transmis depinde de continutul semnalului video, circuitul AGC din receptor trebuie sǎ lucreze la un nivel mediu al semnalului video . Aceastǎ luminozitate medie rezultatǎ la iesire, rǎmane mai mult sau mai putin constantǎ la intrarea tubului catodic, influentand continutul imaginii. Orice alte semnale de interferentǎ au mare posibilitate sǎ aibǎ amplitudine similara cu impulsurile de sincronizare, ceea ce duce la o slǎbire a imaginii. Acest efect va avea loc inainte ca interferenta sǎ devinǎ vizibilǎ pe ecran. Impulsurile de interferentǎ precum si cele de la sistemul de pornire se manifestǎ prin aparitia unor puncte albe, mai mari decat cele mici negre mai putin vizibile cand au loc interferente in sistemul de modulare negativǎ. Mǎrimea punctului depinde de greutatea de stabilizare a tensiunii a circuitului tubului catodic. Punctele albe creazǎ o crestere a reliefǎrii amǎnuntelor imaginii, ceea ce conduce la o cǎdere momentanǎ a tensiunii de focalizare. Polaritatea video negativǎ este cea mai bunǎ.

Dacǎ initial europenii au testat in paralel beneficiile si dezavantajele sistemului de modulare atat pozitivǎ cat si negativǎ, constatand multiple deficiente ale modulatiei pozitive, au dezvoltat sistemul de modulatie negativǎ care asigurǎ douǎ avataje majore: in primul rand, eliminǎ interferentele care afecteazǎ amplitudinea de varf pentru alb pe afisaj mai ales unde era cel mai putin important, ceea ce implica o amplitudine a interferentei semnificativǎ pentru a perturba impulsurile de sincronizare, caz in care imaginea ar fi deranjat privirea oricum; in al doilea rand, cum impulsul de sincronizare reprezenta amplitudinea de varf a puterii semnalului transmis, exista o portiune a semnalului receptionat care avea o amplitudine constantǎ si cunoscutǎ. Deci era aproape necesar impunerea conditiei ca circuitul AGC(Automatic Gane Control) controlul automat al castigului sǎ cunoascǎ numai nivelul acestui semnal. Ca o consecintǎ, pentru prima datǎ se obtinea o imagine neagrǎ complet, iar cea albǎ total albǎ. Dupǎ cum sistemele TV s-au extins in intreaga lume, noile sisteme care folosesc majoritatea modularea negativǎ, au cunoscut si exceptii, anume francezii si vecinii lor belgienii, care foloseau modulatia pozitivǎ.

2 Exceptia sistemului L francez

Exceptia de la regulǎ erau francezii care au luat decizia sǎ moduleze pozitiv culorile intr-un sistem UHF de 625 linii. Aceastǎ decizie, nu s-a bazat pe motive tehnice, ci pentru a-i impiedica pe cetǎtenii francezi sǎ receptioneze canale strǎine,ce nu erau de origine francezǎ. Sistemul modern PAL si conectorul SCART fǎceau posibilǎ realizarea acestei reguli. Sistemul L poate fi modificat doar pentru NICAM stereo, precum purtǎtoarea audio e modulatǎ in amplitudine. SECAM a fost realizat pentru a inlǎtura problemele legate de culoare, asociate sistemului NTSC. SECAM a fost creat cu putin inaintea sistemului PAL, refrindu-ne la linia evolutiei tehnologiei in televiziune. Deficientele apǎrute in cadrul utilizǎrii sisitemului L: desi se impunea sistemul L de modulare pozitivǎ ,francezii incǎ puteau receptiona materiale strǎine, dar alb-negru.

Sistemul belgian a adoptat initial modulatia pozitivǎ pe serviciul de transmisiuni intr-un sistem de 625 linii pe benzile VHF, dar au trecut la modulatia negativǎ, cand serviciile lor au migrat cǎtre benzile UHF.

Sistemul L a suferit anumite imbunǎtǎtiri dintre care amintim remedierile survenite la circuitul de control automat al castigului AGC.Chiar si cu aceste interventii, sistemul Tv francez incǎ prezintǎ o mare susceptibilitate de interferentǎ a impulsurilor de sincronizare scenǎ si camp.Tehnica modernǎ permite receptoarelor sǎ limiteze actiunea circuitului AGC pentru semnalul video, oferind o amplitudine de referintǎ cunoscutǎ si constantǎ.