Tipologizarea comunitatilor

Teoria interactionist - structuralista

Orice sistem isi pastreaza viabilitatea si devine util intregului ansamblu numai in masura in care interactioneaza cu celelalte sisteme intr-o perspectiva constructivista, intemeiata pe propriile resurse autoregenerabile.

Teoria sistemelor autoregenerative implica strategii de dezvoltare rurala ca mijloace de comunicare sociala, unde o sursa sau un agent transfera si implementeaza un mesaj cu caracter regenerator. In felul acesta, in cadrul abordarii socialului prin prisma teoriei sistemelor autoregenerative, implica 2 componente cu caracter complementar :

relativa autonomie a localitatilor rurale

dependenta relativa a acestora de sistemul integrator 

Fiecare spatiu,socio-uman, in general, si rural, in partial, este un ansamblu de elemente interdependente unde fiecare componenta reprezinta un subsistem relativ autonom iar intregul nu este altceva decat unitatea organica a partilor sale constituente.

Orice modificare la nivel de intreg se repercuteazala nivelul partilor lui subadiacente ; dar si reversul situatiei este real : orice modificare de substanta la nivelul partilor induc transformari corespunzatoare si la nivelul sistemului, in ansamblul sau.

Un fel anume de efect de interactiune sau o consecinta a proceselor de antrenare pun in evidenta necesitatea luarii in calcul a dezechilibrelor dinamice, in cazul proceselor dezvoltarii , precum si a corelarii in egala masura, atat a programelor institutiilor centrale cat si a institutiilor locale.

Sociologia dezvoltarii rurale si, in general, sociologia dezvoltarii, ia in considerare faptul potrivit caruia conditiile sociale actuale fac posibila corelarea atat a dimensiunilor integratoare (centrale) cat si a dimensiunilor locale.

Elaborarea de strategii si modele de schimbare si dezvoltare se relizeazala nivel central, in baza unei conceptii unitare care priveste organizarea integrala a societatii, dupa care se leaboreaza o politica nationala de perspectiva programata.

Al. Tourain : « Productia societatii » - vorbeste de societatea postindustriala ca societate programata.

In cazul societatii noastre, in baza unei conceptii unitare de organizare integranta, exista o perspectiva programata a politicii nationale.

Strategiile centrale se impun sa antreneze intr-un fel complementar cadrul local pentru a determina o atitudine favorabila din partea rezidentilor rurali si a-i transforma pe acestia din obiect al programului in subiect al acestuia.

Strategiile centrale se impun sa antreneze in vederea determinarii unei atitudini de implicare a zonelor locale, pentru a mentine in stare activa comunitatile locale.

Totodata, strategiile centrale trebuie sa ia in calcul strategiile locale, intrucat localnicii sunt aceia care cunosc ce anume poate fi realizat in spatiul lor habitational si, in acelasi timp, ce anume perturba.

Dezvoltarea trebuie sa fie organizata atat in concordanta cu normele si cu valorile specifice cadrului local, cat si cu experienta dobandita si depozitata in memoria colectiva, sociala.

Este necesar de a se releva ca in multe zone, prin necunoasterea specificului cadrului local si a specificitatii cerintelor acestora, sa apara blocaje sociale.

In vederea elaborarii de strategii adecvate se impun cercetari cu caracter interdisciplinar si, prin urmare, sa se recurga la standardizari si tipizari metodologice astfel incat sa se releve similitudinile de model dat si distinctiile care le caracterizeaza.

Din punctul nostru de vedere consideram ca, pentru a intelege tipurile de localitati rurale, este utila in primul rand elaborarea unor normative de ordin economic prin care sa ne edificam asupra morfologiei spatiului rezidential iar apoi sa relevam profilele economice care s-au construit in decursul istoriei.

O prima tipologie ar rezulta din folosirea operativa a criteriilor economico-geografice, clasificandu-se localitatile rurale in functie de forma de relief, avand in vedere localitatile rurale de tip montan, submontan, colinare si de depresiune, dupa care localitatile rurale de campie si cele cu preponderenta ecologica: localitatile din Delta.

Din cercetarile de teren deducem ca forma de relief, ca si geomorfologia spatiului ocupat, sunt semnificative pentru profilul obiectului muncii si a activitatilor economice, acestea stand la baza structurii socio-economice a fiecarei localitati in parte.

De aici deducem un alt set de tipuri de localitati rurale, precum: comuna cerealier intensiva, mixta, comuna viticol pomicola, comune agroturistice, comune pescaresti zootehnice sau comune cu profil zootehnic si turistic.

Aceasta tipologie a fost elaborata prin aplicarea in primul rand a fisei comune si aplicarea selectiva a fisei gospodariilor rurale.

Tipologia pe care am elaborat-o nu se refera numai la planul teoretic analitic ci ea uzeaza politicile de dezvoltare sociala, avand un rol constructiv acela de a identifica alternativele posibile pentru o creativitate specific locala si generala si pentru valorizarea optima atat a resurselor naturale cat si a resurselor umane din fiecare zona a tarii.

Prin acest procedeu, atat zonele cat si localitatile, nu mai realizeaza o dezvoltare exclusiv dependenta de planurile centrale si, prin urmare, nu se mai regasesc intr-un raport de tipul centru periferie ci cele doua elemente au functii instrumentale, prin intermediul carora se pot elabora strategii cu utilitate de sistem, cat si strategii de antrenare, astfel incat sa existe un proces de antrenare organica a sistemului cu partile lui constituente.

Raportul inovatie - comportament in mediul rural

Procesul de inovatie a preocupat atat pe economisti cat si pe sociologi si, in consecinta, a antrenat, aceasta tema, interdisciplinaritatea, cu referire la sociologi si psihologi, la pedagogi si medici, precum si cu referire la manageri sociali.

Exista in literatura de specialitate punctul de vedere dupa care procesul inovarii s-ar diferentia dupa cantitatea resurselor comunitare si dupa calitatea intreprinzatorului.

In literatura franceza si americana se vorbeste despre inovatie in zonele avansate sau subdezvoltate.

Conceptul de zona subdezvoltata, pentru unii economisti si sociologi, a generat asa-zisa cunoscuta teorie a cercului vicios al saraciei, formulata de R. Murske, si care a fost preluata de J. Golbraith. Acestia considera ca exista zone in care se obtin venituri economice limitate, neglijabile. In acest sens apare fenomenul determinat al saraciei, si de unde, de fapt, nu se poate iesi, intrucat aici apare un cerc vicios pentru ca plus produsul realizat se situeaza la standarde inferioare. Ori, fara un plus produs substantial, nu se pot efectua investitii si fara acesta nu se poate obtine o crestere a productivitatii muncii.

In consecinta, dezvoltarea si, deci, procesul inovatiei nu pot avea loc printr-o minima economisire si, deci, e necesar un ajutor extern care sa sustina investitiile si dezvoltarea. Dar interventia straina nu este dezinteresata si, deci, o parte a plus produsului va fi instrainat. In consecinta, inovatiile se vor realiza prin anularea independentei nationale.

Exista o teorie de origine freudiana, sustinuta de E. Hagen, potrivit careia exista o corelatie intre declinul colectiv al unei comunitati si trebuinta de reusita care, de obicei, se realizeaza prin transfer de revolta impotriva grupului opresiv, generand o clasa de intreprinzatori si favorizand afirmarea agentilor de inovatie sociala.

Deci, in conceptia lui Hagen, inovatia in cadrul comunitatilor umane ar fi efectul unor compensatii si ar fi produsul starii de inferioritate traita ca o frustrare a comunitatilor respective.

La noi in tara avem teoria organicista a lui Eugen Sperantia si teoria lui G. Marica (?) a relatiei dintre traditie si inovatie.

CURS 11

Inovatia si comportamentul

(continuare)

Teorie de tip freudian ,conform careia sistemul de opresiune genereaza o anume reactie compensatorie si, in acest fel, se ajuta procedeele inovatorii.

E. Hagen preciza ca sistemele cu efect frustrant genereaza stari cu rol inovator. El spunea ca exista o corelatie intre declinul colectiv al comunitatii si trebuinta de reusita care se realizeaza prin transfer de revolta din partea grupului opresat catre grupul opresiv, generand o clasa de intreprinzatori si favorizand afirmarea agentilor de inovare sociala.

Exista teoria lui F.Peroux, a polilor de iradiere culturala prin intermediul carora se realizeaza o difuzare a inovatiei prin intermediul unor unitati motrice care exercita actiuni de angrenare asupra altora, spre a le transforma in subiecti ai dezvoltarii sociale.

F. Peroux spunea ca, cresterea nu apare pretutindeni in acelasi moment si cu acelasi ritm ci dezvoltarea se manifesta in puncte sa poli de crestere cu intensitati variabile, dupa care se difuzeaza prin canale diferite si cu efecte terminale aparte.

F. Peroux mentiona ca dezvoltarea sociala, in general, si cea rurala, in particular, nu este una lineara ci este una contradictorie s chiar dezechilibrata.

Pornind dintr-o sursa sau dintr-un pol, un mesaj genereaza serii succesive de tensiuni si de dezechilibre care impun ceea ce sociologii denumesc strategii de interventie, prin care agentul de schimbare este in continuu activ, decizand asupra a ceea ce urmeaza a se intreprinde, prin modalitatile interdisciplinare.

Polii dezvoltarii sau centrele de iradiere implica doua categorii de efecte:

efecte cu caracter stimulativ

efecte de obstacol sau de blocaj

E. Sperantia observam sensul conceptului de inovatie

Cercetarea inovatiei in mediul rural comporta o evaluare interdisciplinara, intrucat, atat ca sursa cat si ca efect, inovatiile genereaza efecte cu incidenta atat antropologia culturala cat si in domeniul pedagogiei, in domeniul psihologiei, ca si in acela al economiei politice. Motiv pentru care cercetarile din domeniu comporta asocierea specialistilor din sociologie, psihologie, antropologie si pedagogie, la care, ulterior, s-au adaugat specialisti din domeniul economic si cel al medicinei.

Inovatia a generat puncte de vedere provenite din domeniile de specialitate ale ganditorilor, care s-au oprit asupra procesului de asimilare si de practicare a inovatiilor, in general, si a celor din mediul rural, in particular.

Sociologul american Everest Rogers cercetarile fenomenului inovatiilor, din perspectiva procesului de difuziune al acestora si asupra treptelor patr. (?) a tehnicilor moderne ale medicului rural.

In lucrarea sa - "Difuziunea inovatiilor" - defineste inovatia ca fiind orice gand sau orice idee perceputa ca noua de catre un individ.

A scris o lucrare in 2 volume - "Despre modernizarea taranilor" impactul comunicari - se trateaza un continut distinct de ideile din difuziune. El opereaza o distinctie intre hotararile individului si cele colective asupra inovatiei, asociind acestui proces "grade de implicare al altor membrii ai sistemului social."

Rogers nu se mai mentine in sfera psihologica a actului inovator ci el vizeaza decizia de grup. De asemenea, el considera ca inovatia este o sursa a modernizarii, fara insa a detalia consecintele de ordin economic si de structura sociala ale inovatiei.

Alt cercetator american, H. Bornette, in lucrarea "Inovatia", mentiona ca aceasta reprezinta un comportament sau un lucru care este nou intrucat este calitativ deosebit de formele existente.

Strict vorbind, fiecare inovatie este o idee sau o constelatie de idei dar unele inovatii, prin natura lor, pot ramane simple elaborari mentale, pe cand altele pot da expresie publica unei creatii.

Alti autori pun in evidenta avantajele de ordin economic, care sunt produse de inovatie.

Economistul american I. Schumpeter "Dezvoltarea economica" considera ca inovatie trebuie raportata la obtinerea de profituri monetare. Astfel, inovatia este introducerea unei combinatii productive, avand caracter de noutate care se diferentiaza de simplele schimbari de crestere ale productiei anterioare si care duc la un progres, adica fac posibila obtinerea de profituri monopoliste.

Inovatia, dupa I. Schumpeter, este o sursa de profit si, in consecinta, a este asimilata in vederea rezistentei la competitia economica.

La noi in tara, fenomenul novator a fost cercetat in perioada interbelica, in primul rand dintr-o perspectiva organicista, si, in al doilea rand, din perspectiva raportului dintre traditie si modernitate.

Dupa al doilea razboi mondial inovatia a fost cercetata din perspectiva antrenarii colectivitatilor rurale la asimilarea inovatiei. Aceasta cercetare a fost desfasurata sub egida unui proiect al U.E., stabilit la centrul european de la Viena. Cercetarile au fost realizate in doua localitati rurale. Una dintre ele se afla in Campia Dobrogeana: este dominata in special de practici traditionale. Cealalta localitate se situeaza in zona de Vest (Lugoj) - comuna Belint a facut obiectul unor cercetari interdisciplinare, in perioada interbelica. Acestea s-au efectuat la Institutul Social Banat-Crisana, rezultand monografia din 1931.

Primul moment se datoreaza sociologului E.Sperantia, care a analizat fenomenul inovatiei printr-o perspectiva de tip organicist, mentionand ca inovatia reprezinta "o circulatie mecanica de substanta naturala, in sensul de transfer constant de elemente din afara, care stimuleaza fiinta sociala si o predispune la un efort fiziologic de simbioza unimorfa. Pentru organicismul social raspandirea unei inovatiuni constituie ceea ce pentru corpul fiziologic al animalului ar fi asimilatia. Actul inovatiunii este un fel de comprehensiune a alimentului de catre organism."

E. Sperantia considera ca inovatia reprezinta o necesitate a functionarii biologice pentru organismele naturale si, in mod similar, este o necesitate si pentru organismele sociale. Inovatia este impusa din exterior organismului, dar aceasta realizeaza un act de selectie preferentiala.

George Marica "Incercare de definire a sacrului"

scrie un studiu : "Relatia dintre inovatie si traditie" considera ca: traditia constituie elementul de baza al inovatiei; inovatia nu se situeaza intr-un raport de opozitie fata de traditie.

Marica spune ca traditia reprezinta mai intai o forma de transmisiune a unor simboluri culturale, cu functie programatica si pe suportul careia se intemeiaza noile modele culturale.

In acest sens, el distinge 2 concepte relativ apropiate:

conceptul de traditie

conceptul de traditionalism

Pentru G. Marica traditionalismul accentueaza necesitatea cadrelor trecute si pastreaza pana la rutina codurile unor simboluri istorice, ceea ce face sa apara un dogmatism cu caracter aparator si sa existe dominarea unor reguli fixe ce predispun pe individ la inchistare in sine. In schimb, traditia are relevanta asupra contemporaneitatii si exprima o norma comportamentala demna de imitat.

Atat ca valoare practica, acceptata in colectiv, cat si ca suma de atitudini psihice si continuturi social-spirituale mostenite de demult, traditia nu este o simpla evocare mintala ci reprezinta un sistem ordonat, cu structura stratificata, ceea ce face ca traditia sa reprezinte fondul social al diferitelor deprinderi culturale si suportul pentru noi modele care se opun rutinei comportamentale.

Pentru G. Marica traditia se caracterizeaza atat prin stabilitate cat si prin flexibilitate de forma, continuitate si capacitatea de a asimila elementele de noutate.

Inovatia reprezinta un act de creativitate sociala. Intr-un fel. Inovatia priveste un proces de comunicare inter-umana, prin intermediul caruia un mesaj tehnic, organizatoric sau cultural, este transferat de la o sursa, care poate sa fie o institutie sau chiar o persoana, catre un mediu organizat, in vederea inscrierii acestui mediu pe o traiectorie (trend) de progres si dezvoltare.

In literatura de specialitate se discuta, pentru mediul rural, ideea provenientei acestui mesaj si, in acelasi timp, reactia mediului rural fata de inovatie.

In acest sens, mentionam in special pe sociologii francezi H.Mendras si J. Maho.

H. Mendras "Sfarsitul taranimii" mentioneaza ca mediul rural nu este apt sa produca o inovatie; "agricultorul actual, format in tiparul societatii traditionale, este dezorientat de catre o inovatie, care i se prezinta ca fiind altceva decat vechile cadre; astfel ca mediul rural creaza un sincretism al vietii culturale", pentru ca mediul ural a crescut intre cele doua mari servituti ale agriculturii, adica spatiul si timpul, astfel ca introducerea unor tehnici moderne perturba modelele de tip traditional, ducand spre ceea ce el numeste "criza de civilizatie".

O astfel d criza de civilizatie ar predispune ruralul la imposibilitatea constientizarii efectelor pozitive ale unor inovatii si i-ar genera o angoasa comportamentala, ducand, in final, la atitudini de retinere fata de tehnici care nu si-au gasit receptivitate rin practici anterioare.

Absolutizand trasaturile care tin de specificul si traditionala invarianta a intervalelor in care se desfasoara muncile agricole de sezon, H. Mendras vorbeste de un conflict de coeziune intre lumi, conflict care decurge dintr-un raport de contradictie dintre societatea rurala de tip traditional si tendintele de modernizare impuse de societatea informatizata.

H. Charrier : "Rurali si citadini" considera ca exista doua tendinte:

1. Exista tendinta orasului de a crea si a inova. Astfel, orasul se supune unui destin creator, in timp ce satul tinde sa se mentina prin sine. Destinul satului este acela de a supravietui.

H. Charrier refuza mediului rural orice aptitudine de creatie si modernizare, precizand ca, atat tehnicile moderne cat si ideile culturale, provin de la oras. Satul este o comunitate autarhica, caracterizata printr-o psihologie rutiera si care, mai mult, blocheaza procesele de difuziune a inovatiilor decat sa le stimuleze. Raportul dintre inovatie si blocajele sociale.

CURS 12 (sem. II) 9.01.2003

Problematica inovatiei si comportamentelor in mediul rural

(continuare)

Sociologia franceza a afirmat ca, criza de civilizatie este generata de acele elemente perturbatoare pe care le determina tehnicile moderne, in raport cu modelele traditionale.

Pentru aceasta s-a incercat sa se puna in evidenta:

rolul modelelor culturale

rolul agentului care difuzeaza inovatia (la francezi: rolul vulgarizatorului)

Fenomenul novator afecteaza sistemul de atitudini, precum si structura de factura traditionala. De aici s-a cercetat inovatia ca replica la traditie, dar exista o replica de natura traditional-inovatoare traditia nu respinge inovatia.

S-a cercetat inovatia ca replica la traditie. In realitate, exista o dialectica de continut intre traditie si inovatie.

Distinctia este de fond, intrucat traditionalismul este opus inovatiei si accentueaza structura statica.

Traditionalismul predispune la inchistare in sine, traditia reprezinta elementul de baza in asimilarea inovatiilor.

In lucrarile recente se vorbeste atat de paradoxurile inovatiilor tehnice in raport cu atitudinile grupurilor, precum si despre fenomenul blocajelor sociale.

Problematica paradoxurilor inovatiei sociologul american H. Brooks considera ca exista un conflict intre incidenta tehnologiei asupra cadrului local si receptivitatea acestui cadru, mentionand ca o parte sociala investeste fonduri iar altele beneficiaza de avantajele acestora.

H. Brooks mentiona ca "riscurile s costurile unei tehnici noi nu sunt suportate adesea decat de catre o fractiune limitata din totalul populatiei existente, pe cand avantajele pe care le procura inovatiile sunt larg difuzate si, in consecinta, o parte a populatiei beneficiaza de anumite avantaje, fara a se implica in sustinerea lor material sau financiar.

O centrala electrica sau una nucleara poate degrada mediul inconjurator. In felul acesta, riscurile vizeaza populatia situata in apropierea acestei centrale dar centrala respectiva furnizeaza curent electric si altor regiuni care nu au contribuit nici financiar si ni sunt amenintate de riscurile provocate de centralele nucleare.

Continuand ideea de mai sus si particularizand-o pentru cazul agriculturii, am adauga practica ingrasamintelor chimice care, din punct de vedere al randamentelor, sunt necesare.

Cel de-al doilea aspect al blocajelor sociale

Relatiile de rezistenta spontana sau programata a grupurilor fata de noile tehnologii ideea de ruptura a omului de mediul rural prin intermediul masinii

Lucrarile de specialitate trimit la doua sisteme critice ale modernizarii, derivate atat din cronologia momentelor asimilarii noilor tehnici cat si din natura modelelor de crestere sociala.

Sub impactul unor surse din exterior si in contact cu programele de transfer provenite din afara, se afirma noi metode de functionare sociale, in comparatie cu cele anterioare, trecand de la stadiul anterior la cel posterior, ducand la rezistenta grupurilor sociale fata de tehnici netestate inca.

Natura modelelor de crestere cercetarile precizeaza ca in unele cadre locale se produce un gen de rezistenta de grup adesea bazate pe apararea caracteristicilor particulare specifice vechii societati iar de multe ori exista institutii destinate a rezista la ideile noi.

Inovatia atesta accesul unei colectivitati rurale la valori culturale inedite si certifica aptitudinea acestora de a se plasa in relatia de deschidere spre exterior. Aceasta se datoreaza faptului ca inovatia este un act cultural, care poate fi: act de natura materiala, de natura spirituala.

In cazul inovatiilor se realizeaza un proces de translare informationala. De aceea, in termeni de teoria informatiei si in consens de determinism contextual, am putea spune ca, in cazul actului inovator, doua colectivitati umane se interfera intr-un raport de informatie reciproca, unde o sursa emite mesaje culturale iar alta le receptioneaza.

O unitate produce mesaje si le transfera la o alta. A doua colectivitate decodifica mesajul si descifreaza semnificatiile lui de continut, evalueaza gradul lui de adecvare sau inadecvare pentru specificul lui structural deliberat apoi decide asupra adoptarii sau a respingerii mesajului.

Entitatea receptoare impune un fel de grila selectiva sau un fel de ecran filtru care retine, internalizand, mesaje sau le respinge, in functie de natura particulara a structurilor ei individuale.

Entitatea receptoare testeaza permanent calitatea mesajelor, astfel incat acestea trebuie sa se situeze in prelungire de principiu cu specificul sau particular, evaluand potentele lor creative in raport cu cerintele ei specifice de dezvoltare in timp.

Orice internalizare neadecvata de date din exterior, ca si incercarea de fortare a unor procese de inovare sociala, conduc la deteriorarea mediului si la stari de patologie sociala.

Se vorbeste de un raport de continut intre ierarhiile politice, agentii de legatura, organizatii si mediile de referinta, intre care se realizeaza un curent informational care presupune infrastructura cu referire la resursele financiare si la administratia locala, la retelele comerciale si la receptarea in plan social a tehnicilor moderne.

Se constata ca de obicei procesul de transfer tehnologic are loc intre o sursa si un agent vulgarizator si la nivel de cultivare.

Intre aceste nivele exista legaturi de comunicatie care faciliteaza translarea mesajului de la sursa la receptor.

Cercetarea acestui proces s-a realizat prin teoria empatiei, care, pentru mediul rural, retine numele lui Gerner, care a folosit procedeul empatiei pentru difuziunea inovatiei.

Gerner Metoda scalelor prin intermediul carora s-a operationalizat sistemul social, ca apoi sa se operationalizeze pe sistemul social s in final sa se operationalizeze actul de inovatie ca atare.

E. Rogers constata ca inovatiile presupun un sistem social care presupune, la randul sau, un sistem de norme. El vorbeste de norme ca fiind modele de comportare deschisa pentru membrii unui sistem.traditiile si normele realizeaza deschiderea catre inovatie si stimularea conditiilor novatoare.

Rogers vorbeste de doua categorii sociale ale caror conduite sunt de factura cosmopolita si traditionala. Cosmopolitii sunt agentii vulgarizatori ai inovatiei si, in consecinta, se manifesta prin conduita devianta in raport cu normele traditionale.

Tot Rogers afirma ca in procesul adoptiei inovatiilor se stimuleaza inventivitatea, prin care se faciliteaza fenomenul de compatibilitate, de acceptare si adaptare la procesul de internalizare.

Rogers vorbeste de treptele de acceptare a inovatiilor in mediul rural, el spunand ca exista 5 trepte de acceptare a inovatiilor in agricultura:

Constientizarea - o colectivitate sau anumiti membrii obtin informatii cu privire la noile tehnologii aplicate intr-o colectivitate.

Interesul pe care il declanseaza aceasta inovatie pentru un grup sau pentru o colectivitate

Evaluarea acestei inovatii in functie de prioritatile economice, financiare, sociale specifice grupului respectiv.

Probe de evaluare, din care - decizia de acceptare sau     respingere a inovatiei

I.           Informatia si calitatea informatiei in legatura cu inovatia respectiva

II.        Cunoasterea experientei altor colectivitati care au folosit tehnica respectiva

III.     Aparitia interesului si deliberarea

IV.     Investigarea gradului de adecvare la resursele materiale, umane, la modelul cultural

V.        Precizarea prioritatii unei astfel de inovatii in raport cu nivelul de evolutie si in raport cu calitatea resurselor umane care sa le foloseasca

VI.     Adaptarea sau neadaptarea respectivei inovatii

CURS 14

Th. Diamont - in perioada sa de studii universitare, in Franta, a ramas dominat de ideile lui Fourrier si a    incercat sa faca un falangster.

Th. Diamont a gasit intelegere la un boier din judetul Prahova, care i-a pus la dispozitie o parte din mosia sa, unde Theodor si-a intemeiat o unitate de tip cooperatist, care a tinut un an.

Rochdale - a organizat o activitate cooperatista determinata de foametea care luase proportii in Anglia.

Acesta a initiat un sistem de cooperatie care sa cuprinda toate tipurile de activitati. In statutul acestei cooperatii: "societatea are ca scop si ca obiect sa realizeze un beneficiu banesc si sa imbunatateasca conditiile sociale si familiale ale membrilor sai prin acumularea unui capital divizat in actiuni de o lira sterlina, pentru a se realiza planul economic al societatii.

Atat administratia cat si conducerea nu erau remunerate, astfel ca intregul sistem organizatoric avea caracterul unui voluntariat.

In aceeasi perioada, la noi, a aparut initiativa invatatorului C.D. Arges, initiativa ce va fi retinuta de catre S. Haret in efortul sau apostolic de a realiza, in reteaua invatatorilor si profesorilor, cooperative agricole.

D.Arges considera ca o noua conditie esentiala de propasire a satului romanesc, in primul rand invatatura de carte. El a si infiintat, in comuna Musatesti (Arges), cursuri de vara, cu invatatori din mediul rural, pentru a initia atat in administratie cat si in dezvoltarea culturala a membrilor cooperatori. A editat "Gazeta taranului", prin intermediul careia urmarea popularizarea principiilor si a ideilor cooperatiste, in vederea scoaterii taranimii de sub impactul nociv al cametei.

Initiativa lui H. Schultze (orasul Delitzche) a fost un jurist, magistrat in orasul sau. A infiintat o asociatie prin care urmarea sa dezvolte o cooperatie pentru satisfacerea nevoilor meseriasilor, cat si a comerciantilor, ale caror eforturi trebuie sa se dezvolte pe baza principiului ajutorului propriu.

In acest sistem se excludea ajutorul statului si influenta vreunui act filantropic.

Cooperativele trebuie sa pastreze un anume echilibru intre fondurile proprii si cele imprumutate, in vederea posibilitatii returnari ratelor aferente imprumuturilor.

Fiecare asociatie isi avea propria sa gestiune, nu se prevedea o organizare centralizata

Al doilea sistem cooperatist in Germania F. Reiffeisen nu se exclud ajutoarele filantropice si nu se refuza nici un anume ajutor din partea statului. Baza financiara a intreprinderii este proprie iar cooperativa nu urmarea realizarea de beneficii, sursele financiare provenind din excedentul realizat prin munca proprie. Sistemul se baza pe unitati care erau legate intre ele, ceea ce presupunea sistemul centralizat de uniuni cooperatiste.

Aceste doua tipuri de cooperative le intalnim in Transilvania, aduse de catre studentii sasi care frecventau cursurile universitatilor germane.

In Transilvania, profesorul C. Wolf, a transplantat ideile lui Reiffeisen in activitatile economice, devenind directorul Casei generale de economii din Sibiu, apoi infiintand cooperative in localitatile in care majoritatea populatiei erau sasi.

Momentul astrei din Sibiu Rasinarii Sibiului O. Goga

Sistemul cooperatist, la inceputul secolului XX

Au existat mari animatori ai fenomenului cooperatist: S. Haret

S. Haret initiaza transferul obstei taranesti prin arendare in sistemele de factura cooperatista. Aceasta initiativa are o valenta de ordin national, de ordin social, valenta de ordin economic.

Valenta de ordin social mediul rural era bantuit de efectele cametei.

Cooperativa apare la noi in 1893, in Dambovita I.G. Duca

F. Enescu a fost un al treilea animator al fenomenului cooperatist din Romania. El a urmarit sa transforme economia agricola intr-o componenta rentabila a economiei nationale.

S-a incercat sa se stabileasca relatii ale cooperativelor cu statul. I.C. Duca a sustinut ideea neamestecului statului, idee falimentara.

Fenomenul cooperatist presupune o anume filozofie.

Sociologul american W. Folkman sustine ca cooperativele agricole nu ar avea o baza filozofica precia.

Fenomenul cooperatist implica o filozofie care vizeaza in primul rand orizontul de desfasurare economic, social si cultural al unei anume comunitati, si anume cea rurala

In al doilea rand filozofia fenomenului cooperatist implica o noua ipostaza a individului in raport cu societatea.

Aceasta filozofie presupune un alt cadru de referinta, oferit de societatea moderna, ata de care ruralul trebuie sa se manifeste nu ca obiect ci ca subiect.

Folkman considera ca, in ceea ce priveste fenomenul cooperatist, care adopta anumite idealuri, se releva ca functionarea unor principii: universalitate, democratie, libertate, ajutor reciproc si unitate.

El incearca s a stabileasca elementele care stau la baza organizarii unitatilor cooperatiste, printre care el mentioneaza, in primul rand, calitatea de membru cooperator.

De asemenea, el considera ca se implica controlul democratic si o limitare asupra partii de capital. Procesul cooperatist presupune o educatie constanta, spune el.

Folkman considera ca fenomenul cooperatist din S.U.A. se dezvolta ca urmare a unui spirit de business economic, care presupune competitia si eliminarea celor mai putin adaptati.

Situatia din structurile cooperatiste reprezinta o necesitate a societatii industriale. Fenomenul cooperatist constituie o sansa de transformare a economiei agricole dintr-o economie de autosubzisenta familiala intr-o economie de piata.

In sistemul cooperatist relatiile de familie se modifica, intrucat, in perioada necooperatista, taranul producea intr-o autonomie locala, iar intreprinderea familiala era izolata, fiind intemeiata prin relatii dominate de vecinatate, neavand decat putine relatii cu exteriorul (autarhie).

Gestiunea economiei de tip traditional rmarea sa se intretina prin propriile resurse, avand putine disponibilitati.

Intregul climat social al activitatii taranesti a facut loc unui transfer de obiective care decurgeau din transformarea economiei agricole intr-o parte complementara evolutiei industriale. Dezvoltarea relatiilor sociale in amonte si in aval.

Resursele financiare presupun nu numai o pregatire de specialitate ci si o utilizare adecvata a imprumuturilor.

Relatia in aval cooperativele agricole de productie trebuie sa stabileasca relatii cu pietele de desfacere, in vederea identificarii debitelor(?) de desfacere a produselor.

Fenomenul cooperatist plaseaza pe producatori intr-un sistem de obligatii juridice si economice, integrandu-i intr-o retea economica de nivel national. Cooperativa realizeaza trecerea persoanei de la o situatie individuala la o situatie de grup, astfel incat individul se integreaza intr-un sistem de decizie care nu-i apartine integral. El transfera o parte din drepturile sale de decizie in seama unor persoane delegate sa le reprezinte interesele. Cooperativa implica o concentratie de actiuni, intr-o directie stabilita de comun acord.

Cooperativele agricole de productie, pentru a realiza trebuie sa indeplineasca anumite conditii de ordin formal, precum i subordonarea fata de legislatia in vigoare.

Apare componenta juridica a sistemului cooperatist, intrucat este necesar un cadru de referinta legala cu privire la ordinea interna cat si la relatiile cu societatea integratoare.

Aceasta componenta juridica, vizand componenta interna, precizeaza necesitatea unui statut de functionare interna.

Statutul juridic priveste obligatiile si drepturile membrilor cooperatori, precum si structurile ierarhice ale acestora.

S.C.U.R.

AN III
ELA

Curs 15

Fenomenul cooperatist - continuare

Conditiile de infiintare si functionare a unitatilor cooperatiste

C.A.P.-ul a inlocuit economia de autosubzistenta familiala cu conditiile economiei de marfa

-> transfer de obiective si transfer de intentie

Transferul de obiective -> se refera la proiectia pe care membrii cooperatori o realizeaza asupra unor obiective de utilitate comuna. Membrii cooperatori stabilesc legaturi contractuale cu unitatile cooperatiste, legaturi subscrise si datate in colectiv si prin care fiecare membru este supus unui sistem de obligatii economice si sociale care nu-i mai lasa dreptul de decizie absoluta asupra activitatilor de grup si fiecare aderent este subordonat unor constrangeri de ordin juridic si economic, constrangeri rezultate din planul economiei cooperatiste.

Gestiunea economiei familiale este subordonata unei gestiuni mai largi de ordin cooperatist astfel ca fiecare membru transfera o parte din prerogativele ce tin de gestiunea economiei familiale asupra conducerii economiei cooperatiste.

C.A.P.-ul implica atat raporturi de colaborare cat si de intagrare economica, sociala si educationala.

Pentru a intra in sistemul de relatii sociale este necesar ca sa se stabileasca si sa se respecte anumite conditii de ordin juridic -> pentru a fi recunoscuta ca persoana cu drepturi si obligatii depline C.A.P.-ul trebuie sa indeplineasca si sa respecte anumite reguli de ordine interioara:

a) ca institutie legiferata C.A.P.-ul trebuie sa aiba unitate organizatorica -> ii apreciaza structura interna care este exprimata prin organigrama; modul de construire a organelor de conducere; atributiile si competenta acestora.

Unitatea organizatorica vizeaza obiectivele in baza carora s-a constituit unitatea economica precum si felul de organizare ca subiect de drepturi si obligatii distincte precum si relevarea rolului membrilor cooperatori.

Prin modul de constituire, prin competenta si atributile ce le revin organele C.A.P.-ului functioneaza asigurand unitatea de actiune dar si unitatea de vointa a intregului colectiv de cooperatori. Aceasta unitate se bazeaza pe reguli de ordine interioara inscrise in statutul cooperatist si care reprezint legea de conducere a intregului complex de activitati cooperatiste.

Prin sistemul organelor de conducere se realizeaza unitatea manifestarilor astfel incat colectivul de cooperatori sa se manifeste ca un tot unitar.

Unitatea organizatorica considera ca element esential al C.A.P.-ului este asigurata prin planul economic care reprezint un obiectiv fundamental al intregului obiectiv.

b) independenta patrimoniala-> pentru a intra in circuitul juridic si pentru a se putea institui din punct de vedere legal ca unitate economico-sociala, C.A.P.-ul trebuie sa posede un patrimoniu propriu separat de cel ce apartine economiei familiale a fiecarui membru cooperator.

c) stabilirea scopului unitatii cooperatiste -> Scopul este determinat de obiectivele politicii economice ale statului; in perioada regimului comunist scopul C.A.P.-ului era aplicarea si extinderea legii planice nationale la nivelul sectorului agricol.

Orice unitate cooperatista in vederea intrarii in circuituljuridictrebuia sa fie recunoscuta ca atare de catre un fort imediat superior.

In cadrul sistemului cooperatist organele de conducere sunt prevazute in statutul cooperatist si considera ca sistemul de conducere este unul direct desfasurat, prin cadrul asigurat de procesul de integrare si participare a membrilor cooperatisti la realizarea planului economic al cooperativei.

Din acest punct de vedere rezulta procesul de conducere care este unul colectiv asigurand climatul democratic al C.A.P.-ului. Il reprezinta eligibitatea organelor executive, eligibitate care urmeaza dreptului membrilor de a alege si de a fi alesi. Cadrul de realizare al acestui proces il reprezinta adunarile generale. Procesul de conducere in cadrul structurii cooperatiste, are loc in baza unor reguli de ordin juridic dar si in baza unor reguli de ordin economic la care se adauga elemente ce tin de prestigiul persoanei.

Raportul cooperativa - stat

A preocupat in egala amsura pe initiatorii fenomenului cooperatist din Romania, la inceputul sec XX precum si pe reprezentantii sistemului politic de tip comunist.

Baza obiectiva de intemeiere a relatiilor Stat - C.A.P. -> dezbaterea privind modul de relationare a statului cu C.A.P.-ul.

La inceputul sec. XX s-a considerat ca rolul Statului in dezvoltarea cooperatiei are o singura ratiune: sa intervina in viata economica si sociala pentru a mentine echilibrul si siguranta nationala in numele intereselor generale -> s-a dedus necesitatea interventiei limitate a statului in structurile cooperatiste iar la inceputul sec. XX aceasta s-a realizat prin infiintarea bancilor populare in vederea sustinerii financiare a unitatilor cooperatiste.

S.Haret infiintand Bancile populare a relevat limitele intre care Statul trebuie sa se implice in miscarea cooperatista. Reglementarea juridica a acestui raport a avut loc prin edictarea legii bancilor populare.

Analistii acestui fenomen mentin ca in 1903 C.A.P.-urile din Romania au actionat in mod autonom, ulterior imixtiunea Statului s-a accentuat ajungandu-se ca in perioada interbelica sa existe o subordonare totala a V-urilor fata de Stat.

Statul a stabilit metode de relationare cu Perioada ante 1989 -> s-au stabilit reguli de ordin juridic prin care Statul se raporta la unitatile cooperatiste pornindu-se in primul rand de la independenta patrimoniala, apoi retinandu-se elemente ce tineau de . rezultata din drepturile si datoriile membrilor in cadrul unitatii economice si sociale la care participa.

Statul a stabilit metode de relationare cu C.A.P.-urile:

metoda recomandarii - este rezultata din autonomia pe care o au C.A.P.-urile in sistemul economic national.

Economia cooperatista se intemeiaza pe un fond economic propriu si in consecinta are drept de decizie si de organizare rezultate din propria baza economica.

Este cea mai fracvanta metoda folosita in relatia Stat-Cooperativa. Aceasta se foloseste in conditiile in care masurile preconizate se refera la elementele interne ale cooperativei si pe aceasta cale Statul stabileste principiile dirijuitoare dde relationare cu unitatile coperatiste, unele dintre aceste recomandari avand un caracter facultativ intrucat specificul economic al coopertativei este acela care decide asupra insusirii unei recomandari sau a respingeerii acesteia.

Atari recomandari sunt supuse aprecierilor fiecarei unitati cooperatiste => ca recomandarile sunt supuse unui regim juridic cu caracter de selectie.

metoda colaborarii rezultata din existenta imor obiective comune a caror finalizare este atat de resortul cooperatist cat si de resortul Statului.

metoda reglementarii directe, priveste acele masuri care au un caracter de obligativitate generala cum ar fi reglementarile ce tin de protectia munci.

metoda controlului. Procedeele de control desfasurate la nivelul C.A.P.-urilor nu sunt identice cu controalele facute la nivelul celorlalte unitati, ci ele privesc acele activitati ce decurg din relatiile financiare, contractuale cu Statul si alte unitati.

Vizeaza transferul de atributii din contul unor institutii de stat in contul unor unitati de tip cooperatist.

metoda autorizarii, rezulta din aceleasi principii ale economiei cooperatiste.

Sistemul cooperatist reprezinta una din metodele si unul dintre procedeele valoroase de dezvoltare a sectorului rural iar organizarea de cooperative are implicatii atat in sistematizarea teritoriala cat si in mobilitatea sociala din mediul rural.

Sistematizarea teritoriala, intrucat prin intermediul sistemelor cooperatiste apar uzinele biologice care concentreaza productia agricola si confera un caracter industrial.

Mobilitatea sociala -> aparitia uzinelor biologice conduce la cresterea diviziunii sociale a muncii in mediul rural si la aparitia de noi profesii cu posibilitatea ascensiunii sociale in mediul rural si a trecerii de la ocupatie la profesie.

Curs 16

Cultura populara -> folklorul ca specie a sistemului culturii nationale

Ideea lui Arnold Toynbee: "Orasele in miscare"; in lucrarea sa: "Studii din istorie", considera ca actul de cultura s-a datorat unei provocari a mediului de catre om si in consecinta s-a generat o anume delimitare prin opozitie a omului fata de mediu.

O idee similara o intalnim la filozoful geman Max Scheler pentru lucrarile sale de axiologie, spunea ca: "omul este singura fiinta care stie sa spuna nu", adica omul este fiinta care asculta nu numai de cerinte de ordin vital ci este fiinta care opune o rezistenta mediului inconjurator.

In aceasta opozitie omul nu se foloseste numai de corpul sau care este de fapt limitat ci el creeaza instrumente care sunt prelungiri puternice ale propriilor sale membre, prelungiri prin care el prelucreaza obiectele din mediu si manifesta odata aptitudinal si in al doilea rand se manifesta atitudinal.

Aptitudinal-> fiind capabil si in masura sa prelucreze obiecte din mediu fata de care se exprima printr-o atitudine transformatoare.

O astfel de actiune a facut posibila trecerea omului de la economiea de consum si de prada direct de la natura la economia de productie prin care a prelucrat natura si a realizat cultura.

In aceasta relatie unealta a devenit , A.Toynbee, premisa primordiala a productiei si a facut ca omul sa devina in primul rand homo-faber, ca apoi sa devina homo-sapiens.

Homo-faber ii apartine lui B.Franklin, formuleaza aceasta denumire, apoi fiind preluata de H.Bergson.